LIMBA ROMÂNĂ

GRAMATICĂ

Noţiuni de sintaxă- TEORIA

Textul este ansamblul de enunţuri orale sau scrise, care au între ele o legătură de sens şi sunt
produse de emiţător cu intenţia de a comunica. Uneori, este denumit şi cu termenul de discurs.
Fraza este un enunţ alcătuit din două sau mai multe propoziţii.

Propoziţia este un enunţ cu un singur predicat.

1. După rolul în frază, propoziţia este:
●principală – când nu depinde de altă propoziţie.
●secundară sau subordonată – când depinde de altă propoziţie.
Propoziţia regentă este propoziţia de care depinde o propoziţie subordonată. De fapt, propoziţiile
subordonate depind de un anumit cuvânt din regentă, numit element regent.
Propoziţia regentă poate fi principală sau secundară.

2. După alcătuire, propoziţia este:

●simplă – formată din predicat şi subiect (sau numai dintr-o parte principală de propoziţie);
●dezvoltată – formată din predicat, subiect şi măcar o parte secundară de propoziţie- ATRIBUT sau
COMPLEMENT.

3. După aspectul verbului, propoziţia este:

●afirmativă – cu predicatul exprimat prin verb (sau altă parte de vorbire) la forma afirmativă;
●negativă – cu predicatul exprimat prin verb (sau altă parte de vorbire) la forma negativă- cu
adverbul de negație NU.

4. După scopul comunicării, propoziţia este:

●enunţiativă – când dă o informaţie- are la sfârșit ( . / ! );
●interogativă – când cere o informaţie- are la sfârșit ( ? ).

După conţinutul ei, cel mai frecvent, propoziţia enunţiativă este:

■propriu-zisă – când exprimă un fapt real şi se construieşte cu un verb la modul indicativ;
■optativă – când exprimă o dorinţă şi se construieşte cu un verb la modul condiţional-optativ sau,
mai rar, la modul conjunctiv;
■imperativă – când exprimă o poruncă, un îndemn sau o rugăminte şi se construieşte cu un verb la
modul imperativ.

După conţinutul ei, cel mai frecvent, propoziţia interogativă este:

■propriu-zisă – când cere o informaţie despre o acţiune reală şi se construieşte cu un verb la
modul indicativ;
■optativă – când cere o informaţie în legătură cu o dorinţă şi se construieşte cu un verb la modul
condiţional- optativ sau conjunctiv.
Atât propoziţiile enunţiative, cât şi propoziţiile interogative pot fi:
●exclamative şi neexclamative.
Relaţiile sau raporturile sintactice sunt:
Relaţia sau raportul de interdependenţă
– la nivelul propoziției - care se stabileşte între predicat şi subiect prin prezenţa simultană şi
obligatorie a celor doi constituenţi în acelaşi context; predicatul impune părţii de vorbire prin care se
exprimă subiectul cazul nominativ, iar subiectul impune verbului prin care se exprimă predicatul
acordul;
Relaţia sau raportul de coordonare
– la nivelul propoziției, care se stabileşte între părţi de propoziţie de acelaşi fel
– la nivelul frazei, care se stabileşte între propoziţii de acelaşi fel (principale sau secundare, cu
acelaşi element regent);
Relaţia sau raportul de subordonare
1
– la nivelul propoziției, care se stabileşte între părţi secundare de propoziţie şi un element regent-
adică între atribut și substantivul determinat/ între complement și verbul determinat
– la nivelul frazei, care se stabileşte între o propoziţie secundară şi regenta ei.
Relaţiile sau raporturile de coordonare și de subordonare se realizează prin-
_ JONCȚIUNE= cu elemente de relație
_ JUXTAPUNERE= cu virgulă
●TOPICA– apare în propoziţie şi în frază şi se referă la ordinea cuvintelor în propoziţie şi a
propoziţiilor în frază; limba română are o topică relativ liberă; serveşte la recunoaşterea apoziţiei
faţă de termenul regent care este antepus (Profesorul Ionescu este sever. Ionescu, profesorul, este
sever.) şi, uneori, la diferenţierea subiectului de numele predicativ, care urmează verbului copulativ
(Ion este prietenul meu. Prietenul meu este Ion.)

Felul propozițiilor - SCHEMA

I. După structură, propozițiile pot fi:
- simple: Alexandru scrie.
- dezvoltate: Alexandru scrie un roman.
II. După aspectul predicatului, propozițiile pot fi :
- afirmative : Afară plouă cu găleata.
- negative: Nimeni nu lipsește astăzi de la școală.
III. După scopul comunicării, propozițiiile pot fi:
- enunțiative -pot fi: exclamative şi neexclamative.
- propriu-zise: Astăzi avem Latina.
- optative: Ar fi citit cartea.
- imperative: Copiați textul de la pagina 5!
- interogative - pot fi: exclamative şi neexclamative.
- propriu-zise: Cât este ceasul?
- optative: Ea ar fi plecat de la ora de mate?
IV.După raporturile sintactice, propozițiile pot fi:
- regente: ( determinate de propoziții subordonate )
Am plecat/ pentru că trebuia/ .
- subordonate: ( determină o propoziție regentă )
Am plecat/ pentru că trebuia/ .
- coordonate: ( de același fel )
După ce mi-am facut tema /și am mâncat,/ am venit la tine.
V. După înțeles, propozițiile pot fi:
- principale: ( au înțeles de sine stătător )
- secundare: (depind de înțelesul altei propoziții)
Cine se scoală de dimineață, departe ajunge.
PROPOZIȚIA PRINCIPALĂ NU ARE ELEMENT DE RELAȚIE SUBORDONATOR CARE SĂ O
INTRODUCĂ ÎN FRAZĂ!

VOCABULARUL-SAU LEXICUL LIMBII ROMÂNE

Vocabularul este format din totalitatea cuvintelor care există în limbă, este cel mai supus schimbării și el se mai
numește și lexic.
El este alcătuit din două părți:
A -Vocabularul fundamental sau fondul principal lexical
B - Masa vocabularului.

a. VOCABULARUL FUNDAMENTAL SAU FONDUL PRINCIPAL LEXICAL- cuprinde cuvinte

cunoscute și întrebuințate de către toți vorbitorii unei limbi
-cuprinde aproximativ 1500 de cuvinte, majoritatea sunt vechi și rămân timp îndelungat în limbă

2
b. MASA VOCABULARULUI- cuprinde cuvinte mai puțin cunoscute și întrebuințate de către
toți vorbitorii unei limbi – categorii-ARHAISME, REGIONALISME, NEOLOGISME, TERMENI
TEHNICI ȘI ȘTIINTIFICI, ARGOUL, JARGONUL
-cuvintele din masa vocabularului reprezintă 90% din cuvintele limbii române.

ARHAISME:
o fonetice : a imple, a rumpe.
o lexicale: paharnic, stolnic, divan
o morfologice: aripe, inime
o sintactice: preot deșteptării noastre
o semantice: mișel :-sărac (în trecut, astăzi=nemernic)
REGIONALISME:
o fonetice: gioc(joc)
o lexicale: curechi, barabulă, păpușoi, perjă, ai (usturoi), birau.
o morfologice: o fost, o zis.
o sintactice: El i-a fost spus mamei sale ceva.

Neologismele -sunt cuvinte împrumutate din alte limbi: • limba latină savantă: colocviu,
biblic, literă, fabulă, pictură etc; • din limba franceză: monument, poezie, recamier etc; • din
limba italiană: capodoperă, spaghete, pizza etc; • din limba germană: sortiment, ştachetă,
tact etc; • din limba engleză: star, derbi, penalti etc
Împrumuturile neologice au prilejuit formarea unor dublete sinonimice: cutremur – seism;
amănunt – detaliu; ceresc – celest; (a) bănui – (a) suspecta; moarte – deces; prăpastie – abis
etc.
Limbajul tehnic: bielă, bară de direcţie, cheie franceză;
Limbajul ştiinţific: bisturiu, adjectiv, fotosinteză, electron, polinom etc.
Împrumuturile reprezintă neologisme foarte recente care s-au adaptat parțial din punct de
vedere fonetic limbii române.
Ex: fr. bleu , eng. Week-end
Elementele de jargon: bonjour, madam’
Elementele de argou: biştari (bani), curcan (poliţist), a ciordi (a fura), pârnaie, mititica
(închisoare), mişto (frumos), naşpa (urat)
Câmpul semantic -reprezintă o categorie de termeni grupați în jurul unei anumite teme.
Ex: câmpul semantic al culorilor, al florilor, al școlii
o Tema– aspectul general despre care este vorba.
o Ideea- forma in care se prezinta tema
o Motivul-un cuvant, sintagma, imagine care se repeta in aceleasi opere sau in opere diferite
ale autorilor diferiti ce devine simbol.
o Laitmotiv – cuvant care se repeta de mai multe ori.

3
CATEGORII SEMANTICE- aici intră-
SINONIME,
ANTONIME,
OMONIME,
PARONIME,
PLEONASME
- DESINENȚA
- cre + -ez +-i
- cre = rădăcină, -ez = sufix gramatical,-i = desinenţă de persoana a II-a singular elevă
- desinenţa-ă marchează singularul

- SINONIMELE -sunt cuvinte cu înţeles identic sau aproape identic şi formă diferită
- Exemple : asfinţit = amurg = apus = înserare = crepuscul ;
- taină = secret = mister ; praf = pulbere

- ANTONIMELE sunt cuvinte cu formă diferită şi înţeles opus

- Exemple : avar - darnic , a se naşte - a muri

- PARONIMELE sunt cuvinte cu formă aproape identică-difera unul/doua sunete, dar deosebite ca sens
- Exemple : eminent # iminent
- La şcoală am avut un profesor eminent . (excepţional)
- După ploi îndelungate, inundaţiile sunt un pericol iminent. (gata să se producă)
- Corect se spune: "Nicolae Grigorescu este o personalitate marcantă..." Greşeala se produce din cauza confundării
celor două paronime:marcat şi marcant. MARCÁT, -Ă, marcați, -te, adj. 1. Care poartă o marcă (1). ♦ (Despre obiecte
de metal prețios) Care are imprimat semnul oficial de garanție a calității și a autenticității. ♦ (Despre greutăți) Prevăzut
cu semnul oficial care garantează exactitatea măsurii indicate. ♦ (Despre căi de comunicație) Care este prevăzut cu
marcaj. 2. Fig. (Despre abstracte) Care iese în evidență; accentuat, pronunțat, distinct, reliefat, nuanțat. MARCÁNT, -
Ă, marcanți, -te, adj. Care are o valoare deosebită, care iese în evidență; de seamă, important, remarcabil. ♦ Cu
autoritate, cu influență.

- OMONIMELE sunt cuvinte cu aceeaşi formă,dar cu înţelesuri diferite

- Exemple : Munca la carieră este obositoare. (loc de extracţie a pietrei)
- Prin muncă susţinută şi-a făcut o carieră strălucitoare. (meserie , profesiune)
- Pe cer strălucesc stele. (spaţiu atmosferic)
- Eu cer o carte de la Ionel. (a cerşi , a cere)
- Omografele sunt cuvintele care se scriu la fel , dar se pronunță diferit.
- torturi/torturi
Omofonele sunt cuvintele care se pronunță la fel , dar se scriu diferit .
- sau/s-au

- CUVINTELE POLISEMANTICE sunt cuvinte cu mai multe înţelesuri înrudite.

- Exemplu :
- Am lăsat canarul să zboare. (am dat drumul)
- S-a lăsat cu toată greutatea trupului pe pat. (s-a aşezat)
- Nu e corect să-l laşi să se împăuneze cu succesul altuia. (să permiţi)
- Va lăsa în mod sigur copilul la orfelinat. (va abandona)
- Şoferul a lăsat geamul maşinii. (a coborât)

- Exemplu :
- Ai făcut un lucru bun .(de calitate)
- Tatăl meu este un om bun. (cumsecade)
- Bucătarul pregăteşte un prânz bun. (gustos)

4
- Îşi doreşte un copil bun.(ascultător)
- La ţară ducea un trai bun. (liniştit,tihnit)â

- PLEONASMUL - folosirea unor cuvinte care au acelasi sens

- Exemple : Riscul de îmbolnăvire infantilă la copii este mare. (infantilă = la copii) A coborât jos cu scara
rulantă. (a coborî = a merge în jos)
- Păsările migratoare au revenit iarăşi în ţară. (a reveni = a veni iarăşi)

- FAMILIA LEXICALĂ- cuprinde cuvinte care au aceeași rădăcină și sunt formate prin derivare, compunere
sau conversiune
- om- omenos, omenește, omenire, a omeni, neom

! Nu se trec cuvintele la plural sau articulate – doar la singular, nearticulate!

Nu se trec verbe conjugate – doar la infinitiv!
Se trece doar o formă- fie masculin, fie feminin – la adjective ,
ex. frumos sau frumoasă!
Se trece participiul, care devine adjectiv- ex. însemnat, dar nu trecem gerunziul
- CÂMPUL LEXICAL
- Al culorilor-alb, roz, mov, negru

DE OBICEI, CUVINTELE SUNT ACEEAȘI PARTE DE VORBIRE!

FIE SUBSTANTIVE, FIE ADJECTIVE ETC.
- ¡ ÎNTR-UN TEXT DAT SE ACCEPTĂ , DACĂ NU SUNT ALTE FORME- UN VERB ȘI UN SUBSTANTIV ÎN CÂMPUL LEXICAL

! EX. IARNĂ, NINGE

FONETICA
Diftongul o vocală şi o ascendent SV+V iar, ba-ie
semivocală
pronunţate în descendent V+SV sau, leu,
aceeaşi silabă doi

SV= semivocală
V= vocală
SUNETELE limbii române sunt-
-VOCALE- A, Î, Â, Ă, E, I, O, U
  În DOOM2 y și w sunt considerate și ele vocale.

-SEMIVOCALE- E, I, O, U
-CONSOANE- B, C, D ETC.
VOCALE PLINE- CARE NU DEVIN SEMIVOCALE- A, Î, Â, Ă
GRUPURI DE LITERE- CE, CI, GE. GI, CHE, CHI, GHE, GHI
GRUPURI DE SUNETE- OA, IOA,EOA, IA -DIFTONG, TRIFTONG, HIAT

5
Sunetele limbii române
Sunetele sunt produse cu ajutorul vocii şi sunt receptate de ureche.
FONETICA este ştiinţa care studiază sunetele limbii.
Cuvintele sunt alcătuite din sunete. Semnul grafic( scris) al unui sunet este litera.
Alfabetul limbii romane are 31 de litere.
Sunetele limbii române sunt:
 Vocalele- sunt sunete la rostirea cărora aerul nu întâlneşte niciun obstacol şi
care pot forma singure silabă. Vocale: a ,ă, â, î, e, i, o, u .
 a ,ă, â, î - se numesc vocale pline și sunt întotdeauna vocale, ele nu devin
semivocale. Ex. fată
 În DOOM2 y și w sunt considerate și ele vocale.
 Semivocalele- sunt sunete care seamănă cu vocalele, dar nu pot alcătui
singure silabă. Acestea sunt: e, i, o, u. Ex. iepure
 Consoanele -sunt sunete la rostirea cărora aerul întâlneşte obstacole la ieşirea
din aparatul fonator (porţiunea dintre plămâni şi inimă) şi care nu pot forma singure
silabă. Consoane: b, c, d, f, g, h, j, k, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v, w, x, y, z.

Corespondenţa sunet-literă
În general, în limba română o literă transcrie un singur sunet. Ex. copil- 5 litere şi 5
sunete
Unele sunete pot fi redate prin mai multe litere. Ex. baci- 3 sunete şi 4 litere
O literă poate transcrie mai multe sunete. Ex. exerciţiu- litera x se aude cs. -10
sunete şi 9 litere
El-se pronunță iel- 3 sunete şi 2 litere
Grupurile de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi pot nota:
- un singur sunet ( consoană) când avem vocală în silabă: cea-un (č)- 4 sunete şi 5 litere;
cio-ban- 5 sunete şi 6 litere, ghea-ră (g´)- 4 sunete şi 6 litere; cea-sor-nic- 8 sunete şi 9
litere.
- două sunete (consoană+ vocală) consoanele č (ce, ci), ğ (ge, gi), k´ (che, chi), g´ (ghe,
ghi) şi vocalele e şi i- când nu avem altă vocală în silabă.
Ex. ce-lu-lă- 6 sunete şi 6 litere, ghe-ţar- 5 sunete şi 6 litere, gi-ra-fă- 6 sunete şi 6 litere.
-În grupurile de litere che, chi, ghe, ghi- –h-nu se ia ca sunet niciodată!

Diftongul. Triftongul. Hiatul

Grupurile de sunete - oa, ea, ou, oai, ioa etc.
-Diftongul.
-Triftongul.
-Hiatul
Diftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi o semivocală, pronunţate în
aceeaşi silabă. Ex. : broas-că (o-semivocală, a-vocală), ca-dou (o-vocală, u-semivocală),
iar-nă (i-semivocală, a-vocală).
Tipuri de diftong:
urcător (ascendent), alcătuit din semivocală+vocală: broas-că, pia-ţă, floa-re etc.
coborâtor (descendent)- vocală+semivocală: grâu, mai, ca-dou, nou etc.

6
Triftongul este grupul de sunete alcătuit dintr-o vocală şi două semivocale pronunţate în
aceeaşi silabă. Ex. : le-oai-că (o, i –semivocale, a-vocală), lă-cră-mioa-ră (i, o-semivocale,
a-vocală), pă-reau (e, u-semivocale, a-vocală), ur-soai-că (o, i-semivocale, a-vocală), a-ri-
pioa-ră (i, o-semivocale, a-vocală).
Hiatul este grupul de două vocale alăturate, pronunţate în silabe diferite.
Ex. : al-co-ol, zo-o-lo-gi-e, hi-at, fi-in-ţă, po-e-zi-e, a-e-ro-port etc.

Figuri de stil și termeni literari

1.Imaginea artistica: VIZUALĂ, AUDITIVĂ, OLFACTIVĂ-de miros, TACTILĂ- de atingere,
MOTORIE SAU DINAMICĂ SAU DE MIȘCARE
Prin imagini artistice creatorul provoaca stari sufletesti, emotie artistica si profunzime ideatica, transmitand un
mesaj artistic celor carora li se adreseaza.

2.Alegoria: e un procedeu literar prin care autorul sugereaza concepte sau notiuni abstracte prin intermediul
concretului, apeland la un sir de metafore, comparatii sau personificari ce compun o imagine unitara ca sens.
Prin alegorie, în fabulă se substituie universul uman cu cel al animalelor.
Ex.: ,,Miorita’’: ,,Iar tu de omor/Sa nu le spui lor/ Sa le spui curat/ Ca m-am insurat/ Cu o mandra craiasa/ A
lumii mireasa/ Ca la nunta mea/ A cazut o stea’’ - se sugereaza conceptul filosofic de moarte.

3.Comparația: e o figura de stil care consta in alaturarea a doi termeni cu scopul de a li se evidentia in mod
surprinzator si original trasaturile, cu o forta de sugestie ce sensblizeaza si emotioneaza ctitorul. De regula,
comparatia are cuvinte specifice care leaga cei do termeni: ca, precum, părea, ca și, asemenea etc.
Ex.: ,,Trecut-au anii ca norii lungi pe șesuri…’’ (M. Eminescu)
,,Un trandafir în văi parea’’ (George Cosbuc)

4.Enumerația: e figura de stil care accentueaza si amplifica ideea literara printr-o insiruire de termeni cu
acelasi sens sau cu sensuri apropiate in contextul operei.
„ Vin țânțarii , gândăceii, cărăbușii și lăutarii .‖

5.Epitetul: exprimă un calificativ, o însușire sau o caracteristică deosebită a unui substantiv sau verb
epitetul simplu: ,,Cu trupu-nalt, cu părul creț’’ (G. Cosbuc)
epitetul dublu, triplu: ,, Luna pe cer trece-așa sfântă și clară’’ (M. Eminescu)
epitetul metaforic: ,,pădurea de argint, părul de aur’’(M. Eminescu)
epitetul personificator: albina harnică
epitetul cromatic: nuferi galbeni

6.Hiperbola: e figura de stil prin care se exgereaza mărindu-se sau micșorându-se trasaturile unei fiinte, ale
unui lucru, fenomen sau eveniment peste limitele lor fizice pentru a-l impresiona pe ctitor.
Ex.: ,,Salutam smerit și cu inima cât o gămălie’’ (L. Blaga)

7.Interogația retorică: e figura de stil constand in adresarea unei intrebari (sau unei serii de intrebari) la care
nu se asteapta raspuns, cu scopul de a transmite indirect cititorului o opinie a scriitorului.
Ex: ,,Fu prapastie? Genune? Fu noian intins de apa?/ N-a fost lume priceputa si nici minte s-o priceapa’’
(M. Eminescu)

8.Inversiunea: e figura de stil prin care se schimba topica obisnuită a cuvintelor, in scopul de evidentia o idee,
o trasatura, o insusire, un obiect etc.
Ex.: frumoasa fată – adj.+subst.

9.Invocația (retorică): e figura de stil care exprima o adresare, o chemare pe care poetul o face catre un
personaj abstract sau imaginar (invocarea muzei, a lui D-zeu etc.) pentru o rugaminte sau un ajutor
Ex.: ,, In veci spre cei ramasi in urma/ Tu, Doamne, vazul meu indreapta’’ (,,Rugaciune’’ de O. Goga)

7
10.Metafora: e figura de stil care transfera sensul propriu al unui cuvant unui sens figurat, asemanator
obiectului respectiv, realizta ca o comparatie subinteleasa, dar careia ii lipsesc termenii specifici (ca, precum),
de aceea se mai defineste si ca o comparatie prescurtata.
Ex.: ,,Lună, tu, stăpâna marii, pe a lunii boltă luneci’’ (M. Eminescu)

11.Oximoron: e o fgura de stil care consta in asocierea ingenioasa si surprinzatoare, in aceeasi sintagma a doua
cuvinte care exprima notiuni contradictorii.
Ex.: ,,Suferinta tu, dureros de dulce’’ (M. Eminescu)
Așa-s de negri ochii tăi, lumina mea

12.Personificarea- are un verb: e figura de stil prin care se atribuie necuvantatoarelor, lucrurilor, elementelor
naturii, unor concepte abstracte insusiri sau maifestari proprii omului.
Ex. ,,Seara pe deal buciumul suna cu jale/ Apele plâng…’’ (M. Eminescu)

13.Antiteza – este aproprierea a doi termeni opuși pentru a pune mai bine in valoare caracteristicilor lor .
Ex. Mihai și Pașa din „ Pașa Hasan . „

14.Repetiția – este repetarea cu intentii expresive a unor sunete , cuvinte , sintagme , propozitii , fraze ,
fragmente , …
Ex. „ Și merse și merse … „

FIGURI DE STIL SONORE- ALITERAȚIA ȘI ASONANȚA

ALITERAȚIA- se repeta aceeasi consoana intr-un sir de cuvinte Carmen cara cartofi cu carutul.- c
ASONANȚA- se repeta aceeasi vocala intr-un sir de cuvinte
Ana are alune albe. – a

Valori stilistice ale părţilor de vorbire

Substantivul
Personificare- procedeul artistic ce constă în atribuirea unor însuşiri omeneţti
fiinţelor necuvântătoare, lucrurilor sau fenomenelor naturii.
Ex. : „ Îî! Scap de unul şi dau peste altul, îşi zise cărăbuşul; ăsta mă-nghite! ”
(Emil Gârleanu)
Comparaţia - este o figură de stil prin care se alătură doi termeni care au in comun o
trasatura, cu scopul de a-l evidenţia pe primul; aceştia pot denumi obiecte, fiinţe, acţiuni.
Ex. : „Frunzele-i cad, zbor în aer şi de crengi se dezlipesc
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.”
(Vasile Alecsandri)
Enumeraţia : este o figură de stil care constă în înşiruirea unor termeni de acelaşi fel
sau cu sensuri apropiate, pentru a accentua ideea exprimată.
Ex. : „Mai pasă de dă ochi cu mătuşa Mărioara, cu moş Vasile, cu Văru Ion şi chiar
cu Băieţii şi fetele din sat.”
(Ion Creangă)