Limba engleză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Engleză
English
Pronunție /ˈɪŋɡlɪʃ/
Număr de vorbitori 360–400 de milioane (2006)[1]
Vorbitori L2: 400 de milioane; ca limbă străină: 600–700
de milioane[1] (locul 2[2])
Limbă-mamă Proto-germanică
Sistem de scriere Alfabetul latin (alfabetul englez)
Alfabetul Braille
Tipologie lingvistică Limbă flexionară
Clasificare
Limbi indo-europene
 Germanice
o Germanice occidentale
 Anglo-frizone
 Anglice
o Engleză
Statut oficial și codificare
Limbă oficială în 67 de țări
27 de entități nesuverane
Numeroase organizații[ascunde]
Amnesty International
ASEAN
Comitetul Olimpic Internațional
Comunitatea Națiunilor
Consiliul Europei
Curtea Penală Internațională
GUAM
NAFTA
NATO
OECD
OPEC
Organizația Cooperării Islamice
Organizația Internațională de Standardizare
Organizația Națiunilor Unite
Organizația Statelor Americane
Uniunea Europeană
Organ de Nu există
reglementare
ISO 639-1 en
ISO 639-2 eng
ISO 639-3 eng
(cel mai
răspândit dialect)
Răspândire în lume
 Țări unde limba engleză este limba nativă a majorității populației
Țări unde limba engleză este oficială dar nu limba majoritară
Această pagină poate conține caractere Unicode
Modifică date / text
Limba engleză (în engleză, English) este o limbă vest germanică avându-și originile în Anglia, și care
este în prezent limba maternă pentru majoritatea locuitorilor Australiei, Canadei, Commonwealth-
ului Caraibean, Irlandei, Noii Zeelande, Regatului Unitși Statelor Unite ale Americii (cunoscute de
asemenea drept „Anglosfera”). Este o limbă folosită intensiv ca limbă secundară sau ca limbă oficială
de-a lungul lumii, în special în țări din Commonwealth precum India, Sri Lanka, Pakistan, sau Africa
de Sud, precum și în multe organizații internaționale.

Engleza modernă este denumită adeseori „lingua franca” globală. Engleza este limba dominantă pe
plan internațional în domeniile comunicației, științei, afacerilor, aviației, divertismentului, radioului
și diplomației. Influența Imperiului Britanic este motivul principal pentru răspândirea inițială a limbii
mult dincolo de limitele Arhipelagului Britanic. În urma celui de-al Doilea Război Mondial, influența
economică și culturală crescândă a Statelor Unite a accelerat profund răspândirea acestei limbi. Într-
o zi obișnuită de școală, aproximativ un miliard de oameni învață, într-o formă sau alta, limba
engleză.

Cunoașterea limbii engleze este necesară pentru angajarea în anumite domenii, profesii sau
ocupații. Rezultatul acestei necesități este că peste un miliard de oameni din întreaga lume vorbesc
engleza măcar la un nivel de bază. Engleza este de asemenea una din cele șase limbi oficiale ale
Națiunilor Unite.
Cuprins
 1Istorie
o 1.1Primul pas pentru formarea limbii engleze
o 1.2Care sunt tipurile de limbi celtice?
o 1.3Formarea Englezei Vechi (Old English)
 2Clasificare și limbi înrudite
o 2.1Engleza ca limbă globală
 3Răspândire geografică
 4Dialecte și varietăți regionale
 5Fonologie
o 5.1Vocale
o 5.2Consoane
o 5.3Reguli de pronunție
 6Gramatică
 7Ortografie
 8Numărul și originea cuvintelor
 9Note
 10Vezi și
 11Legături externe

Istorie[modificare | modificare sursă]

Acest articol este scris parțial sau în întregime
fără diacritice.
Puteți da chiar dumneavoastră o mână de ajutor.
Ștergeți eticheta după adăugarea diacriticelor.
Tonul acestui articol sau al acestei secțiuni este
nepotrivit pentru o enciclopedie.
Puteți contribui la îmbunătățirea lui sau sugera
modificările necesare în pagina de discuție.
Primul pas pentru formarea limbii engleze[modificare | modificare sursă]
În izvoarele istorice se găsesc referiri la o limbă străină, mult mai veche decât limba engleză, care
circula în zona Insulei Britanice încă din Epoca Bronzului. Aceasta făcea parte din grupul de limbi
proto-celtice (sau „common celtic”). Acest grup de limbi antice reprezintă un vechi strămoș al
limbilor celtice (grup de limbi ce au circulat în zona de nord a Europei).

Limbile proto-celtice erau vorbite în zona Insulei Britanice și făceau parte din pachetul de limbi
proto-indo-europene. Ele au fost vorbite în această zonă până la sfârșitul secolului al VIII-lea î.Hr. și
au fost reprezentative pentru Epoca Bronzului în zona Insulei Britanice. După sfârșitul secolului
secolului al VIII-lea î.Hr. a dispărut Epoca Bronzului, iar acest grup de limbi a evoluat în grupul de
limbi celtice.

Care sunt tipurile de limbi celtice?[modificare | modificare sursă]

Limbile celtice fac parte din setul de limbi indo-europene. Acest pachet de limbi straine a circulat pe
o perioadă de 5 secole în toată Europa. Ele au fost vorbite în epoca fierului și au apărut la inceputul
secolului 6 î.Hr.

În zona Insulei Britanice, a apărut și s-a dezvoltat celtica insulară. Astfel, acest grup de limbi conținea
următoarele pachete de limbi vorbite:

 grupul de limbi Goidelic cu limbile: Irish, Manx și Scottish Gaelic

 grupul de limbi Brittonic cu limbile: Breton, Cornish și Welsh

Datele istorice evidențiază faptul că înainte de limba engleză, pe Insula Britanică era vorbită limba
celtica. Grupul de limbi celtice a avut în istorie extrem de multe forme. Acest grup de limbi străine a
circulat aproape în toată Europa. Cu toate că limbile celtice insulare se aseamănau extrem de mult
între ele, ceea ce știm din izvoarele istorice, este o diferență extrem de mare din punct de vedere al
lexicului și vocabularului față de limbile celtice continentale.

Limbile celtice insulare au apărut în secolul 6 î.Hr. și au primit diverse influențe de-a lungul timpului.
Aceste influențe s-au menținut până in ziua de astăzi, dar s-au modificat o dată cu interacțiunea cu
alte popoare și alte limbi străine.

Formarea Englezei Vechi (Old English)[modificare | modificare sursă]

Engleza este o limbă anglo-frizonă. Popoare vorbitoare de limbi germanice din nord-vestul
Germaniei (angli și saxoni) și din Iutlanda (iuți) au invadat ceea ce astăzi este partea de est a Angliei,
în jurul secolului V d. Hr. Încă se dezbate dacă vechea engleză s-a răspândit prin dispersarea vechii
populații sau dacă celții nativi au adoptat gradual limba și cultura clasei dominante, nefiind exclusă
nicio combinație a acestor două procese.

Inscripții în engleza veche pe cadranul solar de la Kirkdale, North Yorkshire

Indiferent de origini, aceste dialecte germanice s-au unit până la un punct (încă mai rămăseseră
variațiuni geografice) și au format ceea ce astăzi se numește vechea engleză. Vechea engleză se
aseamănă cu unele dialecte de pe coasta de nord-vest a Germaniei și Olandei de astăzi. De-a lungul
istoriei scrise a vechii engleze, aceasta și-a păstrat o structură sintetică mai degrabă apropiată de cea
a limbii proto-indo-europene, adoptând convențiile saxonei de vest, în timp ce engleza orală a
devenit din ce în ce mai analitică în natura sa, pierzând sistemul complex al cazurilor și bazându-se
mai mult pe prepoziții și ordine fixă a cuvintelor pentru a transmite sensurile. Acest fenomen devine
evident de-a lungul perioadei „englezei de mijloc”, când literatura era până la un punct redactată cu
variațiunile dialectale orale aproape intacte, după ce vechea engleză și-a pierdut statutul de limbă
literară a nobilimii. Se afirmă că dezvoltarea timpurie a limbii a fost influențată de substratul celt.
Mai târziu, a fost influențată de limba nord-germanică înrudită nordica veche, vorbită de vikingii care
s-au stabilit în principal pe coasta de nord și est, ajungând până la Londra, în regiunea cunoscută ca
„Danelaw”.

La Bastarde Angloise, pagina 20 din Theatrum artis scribendi de Jodocus Hondius (1596)

„Marea rocadă a vocalelor”

Cucerirea Angliei de către normanzi, în 1066, a influențat profund evoluția limbii. Timp de
aproximativ 300 de ani după cucerire, normanzii au vorbit anglo-normanda, o limbă apropiată de
franceza veche, ca limba oficială la Curte, în drept și administrație. Un număr foarte mare de cuvinte
normande s-au strecurat în engleza veche, în special în domeniile legale și administrative, dar și în
cuvinte din vocabularul de bază, precum mutton (carne de miel) sau beef (carne de vită). Mai târziu,
multe cuvinte au fost împrumutate direct din latină sau greacă, lăsând un vocabular paralel care a
ajuns până în zilele noastre. Influența normandă a dat naștere la ceea ce azi se cheamă „engleza de
mijloc”.

De-a lungul secolului al XV-lea, engleza de mijloc a fost transformată de „marea rocadă a vocalelor”,
de răspândirea prestigiosului dialect sud-estic la Curte, în administrație și în viața academică, și de
efectul uniformizator al imprimării. În anul 1476, William Caxton a introdus tiparul în Anglia, iar până
în anul 1640erau 20.000 de scrieri tipărite în limba engleză. Aceast lucru a avut o mare importanță în
răspândirea unei engleze standardizate, uniformizate, pe tot teritoriul Angliei. Renașterea,
Shakespeare, creșterea Angliei ca forță la nivel mondial și epoca de aur a coloniilor engleze în lume,
dezvoltarea modalităților de transport (tren, vapor etc.) și de acces la informație (ziare, literatură
etc.) au avut toate influențe puternice asupra limbii engleze și au contribuit la formarea și
transformarea ei în ceea ce cunoaștem azi.
Clasificare și limbi înrudite[modificare | modificare sursă]
Limba engleză aparține sub-ramurii vestice a ramurii germanice aparținând familiei de limbi indo-
europene.

Întrebarea privind care este limba cea mai înrudită cu engleza nu are un răspuns sigur. Aparte de
limbile „creole”, cu împrumuturi din engleză, precum tok pisin, scots (vorbită în special în Scoția și
părți din Irlanda de Nord), nu este o limbă galică, ci face parte din familia de limbi anglice: atât scots,
cât și engleza modernă provin din engleza veche, cunoscută și ca „anglo-saxonă”. Ruda cea mai
apropiată a englezei, după scots, este frizona, vorbită în nordul Olandei și nord-vestul Germaniei.
Alte limbi vest-germanice mai puțin înrudite sunt: germana, saxona joasă, neerlandeza și afrikaans.
Limbile nord-germanice din Scandinavia sunt mai puțin apropiate de engleză decât cele vest
germanice.

Multe cuvinte franceze sunt inteligibile pentru un vorbitor de engleză (deși pronunția poate fi
diferită), deoarece engleza a absorbit un număr mare de cuvinte din normandă și franceză, datorită
cuceririi normande și apoi unor împrumuturi din franceză în secole mai târzii. Drept urmare, o parte
importantă din vocabularul englez este derivată din franceză, cu diferențe minore de ortografie
(terminații, folosirea ortografiei din franceza veche etc.), precum și diferențe ocazionale de
semantică – așa-numiții faux amis, sau „prieteni falși”.

Peste 380 de milioane de oameni vorbesc engleza ca limbă maternă. Engleza este astăzi, probabil, a
treia limbă ca număr de vorbitori nativi, după chineza mandarină și spaniolă.[3][4] Cu toate acestea, combinând
vorbitorii nativi cu cei non-nativi, este probabil cea mai vorbită limbă din lume, deși pe locul doi dacă luăm în considerație combinația limbilor chineze ,

depinzând dacă variantele de chineză sunt considerate dialecte sau limbi de sine stătătoare.[5][6] Estimările care includ engleza ca limbă străină variază de la

470 de milioane la peste un miliard, depinzând de standardele folosite pentru a stabili nivelul și gradul de alfabetizare atins în limba respectivă.[7] Conform

unor surse, numărul celor care vorbesc engleza ca limbă străină este de trei ori mai mare decât cel al vorbitorilor nativi.[8]

Distribuția englezei ca limbă maternă pe țări (Crystal, 1997)

Țările cu cele mai mari populații de vorbitori nativi de engleză sunt, în ordine descendentă: Statele
Unite (225 milioane),[9] Marea Britanie (56,6 milioane),[10] Canada (19,4 milioane),[11] Australia (16,5
milioane),[12] Africa de Sud (4,89 milioane),[13] Irlanda (4,27 milioane)[14] și Noua Zeelandă (3,82
milioane).[15] Țări precum Jamaica și Nigeria au de asemenea milioane de vorbitori nativi ale unor dialecte
care variază de la o creolă bazată pe engleză la o versiune aproape standard a englezei. Dintre acele
țări unde engleza este vorbită ca limbă secundară, India are cei mai mulți vorbitori, iar profesorul de
lingvistică David Crystal susține că, dacă se adună vorbitorii nativi și cei non-nativi, India are cel mai
mare număr de oameni care vorbesc sau înțeleg engleza.[16] După India se află Republica Populară
Chineză.[17]

Engleza nu este limbă oficială nici în Statele Unite,[18][19] nici în Regatul Unit.[20] Deși guvernul federal american nu are limbi
oficiale, engleza are statut oficial în guvernele a 31 din cele 50 de state constituente.[21]
Engleza ca limbă globală[modificare | modificare sursă]
Deoarece engleza este atât de răspândită, a fost numită deseori „limbă globală” sau „lingua franca”
a epocii moderne.[22] Cu toate că engleza nu este limbă oficială în multe țări, este în prezent limba cea mai studiată ca limbă secundară din lume.
Unii lingviști consideră că nu mai este semnul cultural exclusiv al „vorbitorilor nativi de engleză”, ci mai degrabă o limbă care absoarbe aspecte ale unor culturi

din întreaga lume, pe măsură ce influența ei se extinde. Este, prin tratat internațional, limba oficială pentru comunicațiile aeriene și maritime, precum și una

din limbile oficiale ale

Uniunii Europene, ale Națiunilor Unite și a majorității organizațiilor atletice
internaționale, incluzând aici Comitetul Olimpic Internațional.

Engleza este limba cea mai studiată ca limbă străină în Uniunea Europeană (de către 89% dintre
elevi),[23] urmată fiind de franceză (32%), germană (18%) și spaniolă (8%). În Uniunea Europeană, o mare
parte din populație pretinde că poate conversa la un anumit nivel în engleză. Dintre țările non-
anglofone, un procentaj important din populație a afirmat că poate conversa în engleză, în
următoarele țări: Olanda (87%), Suedia (85%), Danemarca (83%), Luxemburg (66%), Finlanda (60%),
Slovenia (56%), Austria (53%), Belgia (52%) și Germania (51%). Norvegia și Islanda prezintă de
asemenea o majoritate de vorbitori competenți ai englezei.

Cărți, reviste și ziare scrise în engleză se pot găsi în multe țări de pe Glob. Engleza este de asemenea
cea mai folosită limbă în științe.[22] În 1997, Indexul de Citare a Științelor a informat că 95% din articolele sale erau scrise în engleză,[24] cu
toate că numai jumătate aparțineau unor autori din țări anglofone.

Răspândire geografică[modificare | modificare sursă]

Procentajul cunoașterii limbi engleze pe țară

80–100%

60–80%

40–60%

20–40%

0–20%

Teritoriu Vorbitori L1[25] Vorbitori L2[25]

Africa de Sud 4.890.000 11.000.000
Anguilla 950
Antigua și Barbuda 66.000
Aruba 9.000 35.000
Australia 16.500.000 3.500.000
Bahamas 260.000 28.000
Bahrain 10.500
Barbados 262.000 13.000
Belize 184.000 56.000
Bermuda 63.000
Bonaire 300
Botswana 34.400 630.000
Brunei 10.000 134.000
Camerun 7.700.000
Canada 19.400.000 7.000.000
Curaçao 4.100
Dominica 10.000 60.000
Emiratele Arabe Unite 100
Estonia 880 647.000
Etiopia 1.870 170.000
Fiji 6.000 170.000
Filipine 20.000 40.000.000
Gambia 1.000 40.000
Ghana 1.400.000
Gibraltar 28.000 2.000
Grenada 750
Guam 63.200 100.000
Guernsey 62.500
Guyana 650.000 30.000
Honduras 31.500
Hong Kong 238.000 2.200.000
India 350.000 200.000.000
Insula Man 85.000
Insula Norfolk 1.680
Insulele Cayman 50.000
Insulele Cook 680 17.000
Insulele Mariane de Nord 6.820 65.000
Insulele Marshall 23.200 60.000
Insulele Solomon 10.000 165.000
Insulele Turks și Caicos 920
Insulele Virgine Americane 98.000 15.000
Insulele Virgine Britanice 20.000
Irlanda 4.270.000 275.000
Israel 103.000
Jersey 59.500
Kenya 2.700.000
Kiribati 490 23.000
Lesotho 500.000
Liban 5.170
Liberia 74.000 2.500.000
Malaezia 380.000 7.000.000
Malawi 16.000 540.000
Malta 16.200 360.000
Marea Britanie 56.600.000 1.500.000
Mauritius 5.900 200.000
Montserrat 100
Namibia 129.000 300.000
Nauru 710 10.700
 Nepal 2.030 7.000.000
Nigeria 60.000.000
Niue 160 510
Noua Zeelandă 3.820.000 150.000
Olanda 15.000.000
Pakistan 12.500 17.000.000
Palau 2.870 18.000
Papua Noua Guinee 150.000 3.000.000
Puerto Rico 100.000 1.840.000
Republica Dominicană 8.000
Rwanda 20.000
Saba 1.190
Saint-Barthélemy 100
Saint-Martin 5.000
Saint Pierre și Miquelon 190
Samoa 200 93.000
Samoa Americană 2.000 65.000
Seychelles 3.000 30.000
Sfânta Lucia 1.600 40.000
Sfântul Cristofor și Nevis 200
Sfântul Vicențiu și 400
Grenadinele
Sierra Leone 500.000 4.400.000
Singapore 1.100.000 2.000.000
Sint Eustatius 1.900
Sint Maarten 5.000
Sri Lanka 10.000 1.900.000
Statele Federate ale 4.000 60.000
Microneziei
Statele Unite ale Americii 225.000.000 25.600.000
Swaziland 7.500 50.000
Tanzania 4.000.000
Tokelau 670
Tonga 1.020 30.000
Trinidad și Tobago 1.300.000
Tuvalu 800
Uganda 2.500.000
Vanuatu 1.900 120.000
Zambia 110.000 1.800.000
Zimbabwe 250.000 5.300.000
Total 339.370.920 603.163.010
Dialecte și varietăți regionale[modificare | modificare sursă]
Expansiunea Imperiului Britanic și – de la al Doilea Război Mondial – dominația Statelor Unite au
avut drept rezultat răspândirea englezei pe Glob. Datorită acestei răspândiri globale, s-au dezvoltat
diverse dialecte ale englezei, precum și limbi creole bazate pe engleză.

Varietățile majore ale englezei includ, în cele mai multe cazuri, mai multe subvarietăți, precum
argoul Cockney în cadrul englezei britanice; engleza Newfoundland în cadrul englezei canadiene; și
engleza vernaculară afro-americană, precum și engleza sud-americană, în cadrul englezei americane.
Engleza este o limbă pluricentrică, lipsită de o autoritate lingvistică centrală, cum de exemplu pentru
Franța este Académie française; și, cu toate că nici o varietate nu este considerată cea standard,
există unele accente care au mai mult prestigiu, cum ar fi RP – Received Pronunciation – în engleza
britanică.

Scots s-a dezvoltat – în mare parte independent – pornind de la aceleași origini, dar în urma Actelor
de Uniune din 1707 a început un proces de atrițiune, în care generațiile succesive au început să
adopte tot mai multe caracteristici din engleză, cauzând o dialectalizare. Dacă este o limbă separată
sau un dialect al englezei („engleza scoțiană”) se dezbate în prezent. Pronunția, gramatica și lexicul
formelor tradiționale sunt distincte, uneori fundamental, de alte varietăți ale englezei.

Așa cum engleza a împrumutat cuvinte din multe limbi de-a lungul istoriei sale, împrumuturi din
engleză există acum în multe dintre limbile lumii, indicând influența tehnologică și culturală a
vorbitorilor ei. Mai multe limbi creole s-au format având engleza ca bază, precum jamaicana patois,
pidginul nigerian sau tok pisin. Există cuvinte în engleză pentru a descrie diversele forme pe care le
adoptă limbile non-engleze care conțin cuvinte englezești într-o proporție semnificativă. Franglais,
de exemplu, este folosit pentru a descrie limba franceză vorbită cu multe cuvinte englezești; se
găsește în Insulele Canalului. Altă variantă, vorbită în regiunile bilingve ale Québecului, este numită
Frenglish.

Fonologie[modificare | modificare sursă]

Vocale[modificare | modificare sursă]
monoftongi monoftongi monoftongi diftongi
RP GA cuvâ RP GA cuvâ RP GA cuvâ RP GA cuvâ
nt nt nt nt
iː i need (ɪ) ɨ rose uː u food eɪ bay
ɪ bid s ʊ good əʊ oʊ road
e ɛ bed ə com ɔː ɔ paw aɪ cry
æ back ma ɒ cloth aʊ cow
ɜː ɜr bird ɑ box ɔɪ boy
ʌ but ɑː bra
Consoane[modificare | modificare sursă]
bilabial labio- dentală alveola postalv palatal velară glotală labio-
ă dentală ră eolară ă velară
explosi p b t d k ɡ
vă
nazală m n ŋ
fricativ f v θ ð s z ʃ ʒ x h
ă
africată tʃ dʒ
sonant ɹ j w
ă
aproxi l
mantă
laterală
Reguli de pronunție[modificare | modificare sursă]
Gramatică[modificare | modificare sursă]
Ortografie[modificare | modificare sursă]
În comparație cu alte limbi în care reprezentarea în scris a unui sunet este regulat, în limba engleză
un anumit sunet poate fi scris în mai multe variante. Această neregularitate se datorează atât istoriei
complexe a limbii engleze, dar și faptului că de-a lungul timpului nu a fost implementată nicio
reformă de ortografie sistematică.[26]

Pe lângă aceste aspecte, sunt anumite diferențe în ortografia cuvintelor depinzând de regiuni și țări,
și anume (în termeni generali) între ortografia în cadrul englezei americane și englezei britanice. În
Statele Unite, Canada și în alte țări care au fost puternic influențate de Statele Unite se vorbește (și
se scrie) engleza americană; în timp ce în Marea Britanie și restul de peste 50 de țări care fac parte
din așa-numita „British Commonwealth” (precum Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud și așa mai
departe) se vorbește și scrie engleza britanică. Diferențele există fiindcă engleza britanică a menținut
modul de scriere a cuvintelor preluate din alte limbi (precum limba franceză), în timp ce engleza
americană a adaptat ortografia pentru a reflecta pronunția acestora. Deși populației din România îi
este foarte cunoscut accentul american, datorită filmelor hollywoodiene, de obicei în cadrul
cursurilor de limba engleză (atât în cadrul învățământului de stat cât și particular) se predă engleza
britanică și implicit ortografia aferentă. Diferențele se pot observa în cinci cazuri:[27]

 terminația „-our” (engleza britanică) se transformă în „-or” (engleza americană): colour –

color (culoare);
 terminația „-ise” sau „-isation” (engleza britanică) se transformă în „-ize”, respectiv „-
ization” (engleza americană): organisation – organization (organizație);
 terminația „-re” (engleza britanică) este transformată în „-er” (engleza americană): centre –
center (centru, miez);
 în cazul unor cuvinte care au terminația „-ed” ori „-ing”, litera „l” se dublează în engleza
britanică, în timp ce în cea americană nu: travelling – traveling (călătorie) și travelled –
traveled (a călători);
 în cazul unor cuvinte care conțin diftongul „-ae” în engleza britanică, acestea rămân numai
cu „-e” în cea americană: archaeology – archeology (arheologie).

Numărul și originea cuvintelor[modificare | modificare sursă]

Originile lexiconului englez. Diagramă realizată pe baza unei examinări computerizate a aproximativ 80.000 de cuvinte din
vechiul Shorter Oxford Dictionary

Cea de-a doua ediție a Oxford English Dictionary (1933) cuprinde 600.000 de definiții, în timp ce
Webster's Third New International Dictionarycuprinde 475.000 de cuvinte. În decembrie 2010, un
studiu în care au colaborat Google și Harvard a arătat că limba conține 1.022.000 de cuvinte și crește
la un ritm de 8.500 de cuvinte pe an.[28] Cele mai folosite cuvinte sunt în majoritate de origine germanică. Un studiu computerizat de
80.000 de cuvinte luate din vechiul
Shorter Oxford Dictionary (a treia ediție), publicat în Ordered Profusion de
Thomas Finkenstaedt și Dieter Wolff (1973), arată originea cuvintelor ca fiind următoarea:

 limbi oïl, incluzând franceza și normanda veche – 28,3%;

 latină, incluzând latina modernă științifică și tehnică – 28,24%
 limbi germanice (incluzând cuvinte moștenite direct din engleza veche, dar neincluzând
cuvinte germanice provenind din elemente germanice ale francezei, latinei sau altei limbi
latine) – 25%;
 greacă – 5,32%;
  fără etimologie precisă – 4,03%;
 derivate din nume proprii – 3,28%;
 toate celelalte limbi – mai puțin de 1%.

Cuvintele de origine olandeză sunt în principal cele despre nave, cele provenind din limba nordică
veche sunt în principal moștenite din anii 800–1000 d. Hr., când vikingii cuceriseră estul și nordul
Angliei, în timp ce majoritatea celor de origine franceză sunt din perioada cuceririi normande (multe
altele însă de asemenea au fost adoptate în secolele XVII–XIX, când franceza era limba occidentală a
politicii internaționale și a comerțului).