http://www.mmediu.

ro/beta/domenii/dezvoltare-durabila/scurt-
istoric-al-dezvoltarii-durabile/
Scurt istoric al Dezvoltării Durabile
1972 Stockholm
Conferinţa Naţiunilor Unite

113 naţiuni prezente îşi manifestă îngrijorarea cu privire la modul în care activitatea umană influenţează
mediul. Sunt subliniate problemele poluării, distrugerii resurselor, deteriorării mediului, pericolul dispariţiilor
unor specii şi nevoia de a creşte nivelul de trai al oamenilor şi se acceptă legătura indisolubilă între calitatea
vieţii şi calitatea mediului pentru generaţiile actuale şi viitoare.

http://www.unep.org/Documents.Multilingual/Default.asp?DocumentID=97
1983 Comisia Brundtland

Naţiunile Unite înfiinţează Comisia mondială de mediu şi dezvoltare (World Commission on

Environment and Development) având ca scop studierea dinamicii deteriorării mediului şi oferirea de
soluţii cu privire la viabilitatea pe termen lung a societăţii umane. Această comisie a fost prezidată de Gro
Harlem Brundtland, Primul Ministru al Norvegiei la acea dată.
Comisia Brundtland a subliniat existenţa a două probleme majore:
 dezvoltarea nu înseamnă doar profituri mai mari şi standarde mai înalte de trai pentru un mic procent
din populaţie, ci creşterea nivelului de trai al tuturor;
 dezvoltarea nu ar trebui să implice distrugerea sau folosirea nesăbuită a resurselor noastre naturale, nici
poluarea mediului ambiant.
Problema-cheie a dezvoltării durabile este opoziţia între nevoile de creştere ale populaţiei şi limitele
impuse de resursele planetei precum şi degradarea continuă a mediului.

1987 Raportul Brundtland

Comisia Brundtland a elaborat şi publicat documentul "Viitorul nostru comun" (Raportul Brundtland) prin
care s-a formulat cadrul care avea să stea la baza Agendei 21, a principiilor Declaraţiei de la Rio.
1992 Conferinţa de la Rio
Conferinţa Naţiunilor Unite privind Mediul şi Dezvoltarea

120 de şefi de stat participă şi sunt din nou aduse în centrul atenţiei problemele privind mediul şi dezvoltarea.

Dezvoltarea durabilă reprezintă "o nouă cale de dezvoltare care să susţină progresul uman pentru întreaga
planetă şi pentru un viitor îndelungat".
Scopul declarat al Conferinţei a fost stabilirea unei noi strategii a dezvoltării economice, industriale şi
sociale în lume, cuprinsă sub numele de dezvoltare durabilă – "sustainable development".
http://www.un.org/geninfo/bp/enviro.html
Naţiunile prezente au fost de acord asupra unui plan de dezvoltare durabilă numit Agenda 21 şi asupra a
două seturi de principii: Declaraţia de la Rio cu privire la mediu şi dezvoltare şi Principiile pădurii.
"Oamenii au dreptul la o viaţă sănătoasă şi productivă în armonie cu natura; naţiunile au dreptul suveran
de a exploata resursele proprii, fără însă a cauza distrugeri ale mediului în afara graniţelor proprii." –
Declaraţia de la Rio
 2002 Johannesburg
Summitul Naţiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă

constată progresul făcut spre dezvoltarea durabilă şi se reafirmă angajamentul ţărilor participante.

Prin Declaraţia de la Johannesburg s-a asumat responsabilitatea colectivă pentru progresul şi întărirea
celor trei piloni interdependenţi ai dezvoltării durabile: dezvoltarea economică, dezvoltarea socială şi
protecţia mediului la nivel local, naţional, regional şi global.

Planul de implementare urmăreşte aplicarea de măsuri concrete la toate nivelurile şi întărirea cooperării
internaţionale, în baza responsabilităţolor comune dar diferenţiate, exprimate în Principiul 7 al
Declaraţiei de la Rio şi integrarea celor trei piloni ai dezvoltării durabile.

Acţiuni întreprinse la nivelul Uniunii Europene

1972 – Summit-ul de la Paris a evidenţiat necesitatea acordării unei atenţii deosebite protecţiei mediului
în contextul expansiunii economice şi a îmbunatăţirii standardelor de viaţă.
1987 – Actul Unic European reprezintă un punct de referinţă al politicii europene de mediu, fiind
menţionată pentru prima dată în cadrul unui tratat al Comunităţii Europene.
1993 – Tratatul de la Mastricht a conferit protecţiei mediului un statut complet în cadrul politicilor
europene.
1999 – Tratatul de la Amsterdam a consolidat baza legală a politicii vizând protecţia mediului precum
şi promovarea dezvoltării durabile în cadrul Uniunii Europene.
2000 – Şefii statelor membre UE reuniţi în şedinţa Consiliului European de la Lisabona s-au angajat sa
creeze, până în anul 2010, "cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume"
2001 – Summit-ul de la Goetheborg unde a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă a UE.
2005 – Comisia a demarat un proces de reviziure a Strategiei de Dezvoltare Durabilă, proces care a
cuprins mai multe etape:
 în februarie 2005 Comisia a publicat o evaluare iniţială şi a trasat o serie de direcţii de urmat. Au fost
evidenţiate anumite direcţii de dezvoltare non-durabilă care au avut efecte negative: schimbările
climatice, ameninţări la adresa sănătăţii publice, creşterea sărăciei şi a excluziunii sociale, epuizarea
resurselor naturale şi afectarea biodiversităţii;
 în iunie 2005, şefii de stat şi de guverne din UE au adoptat o declaraţie privind liniile directoare ale
dezvoltării durabile, care susţinea că Agenda reînnoită de la Lisabona este o componentă esenţială a
obiectivului dezvoltării durabile.
2006 (iunie) a fost adoptată Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Uniune Europeană extinsă.
2007 – Tratatul de la Lisabona cuprinde şi protocoale adiţionale privind schimbările climatice şi lupta
împotriva încălzirii globale.
Câteva prevederi ale Tratatului se referă la solidaritatea în probleme legate de furnizarea de energie şi a
schimbărilor în domeniul politicii energetice europene.

DECIZIA NR. 1386/2013/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A

CONSILIULUI

din 20 noiembrie 2013

privind un Program general al Uniunii de acțiune pentru mediu până în 2020 „O
viață bună, în limitele planetei noastre”

Programele succesive de acțiune pentru mediu au furnizat cadrul pentru acțiunea

Uniunii în domeniul mediului începând din 1973.
(3) Al șaselea Program comunitar de acțiune pentru mediu ( ) (PAM 6) s-a
5

încheiat în iulie 2012, însă multe măsuri și acțiuni lansate în cadrul acestui
program continuă să fie implementate.
(4) Evaluarea finală a PAM 6 a concluzionat că programul a adus beneficii pentru
mediu și a furnizat o direcție strategică generală pentru politica în domeniul
mediului. În pofida acestor realizări, există încă tendințe nesustenabile în cele
patru sectoare prioritare identificate în cadrul PAM 6: schimbările climatice;
natura și biodiversitatea; mediul, sănătatea și calitatea vieții; și resursele
naturale și deșeurile.
(5) Evaluarea finală a PAM 6 a evidențiat unele deficiențe. Atingerea obiectivelor
stabilite în cel de al șaptelea program de acțiune pentru mediu (PAM 7)
necesită, prin urmare, angajamentul deplin al statelor membre și al
instituțiilor relevante ale Uniunii și disponibilitatea de preluare a
responsabilității pentru asigurarea concretizării beneficiilor preconizate ale
programului.
(6) Potrivit raportului Agenției Europene de Mediu intitulat „Mediul european –
stare și perspective 2010” (SOER 2010), persistă o serie de provocări
semnificative în ceea ce privește mediul, cu repercusiuni importante dacă nu
se întreprinde nimic pentru a aborda provocările respective.
(7) Tendințele și provocările sistemice globale legate de dinamica populației, de
urbanizare, de boli și pandemii, de accelerarea schimbărilor tehnologice și de
creșterea economică nesustenabilă fac și mai dificile soluționarea
provocărilor de mediu și realizarea dezvoltării durabile pe termen lung.
Asigurarea prosperității pe termen lung a Uniunii necesită luarea de măsuri
suplimentare pentru soluționarea provocărilor respective.
(8) Este esențial să se stabilească obiectivele prioritare pentru 2020 ale Uniunii,
în concordanță cu o viziune clară pe termen lung până în 2050. Astfel s-ar
crea un mediu stabil pentru investiții și o creștere sustenabile. PAM 7 ar
trebui să se bazeze pe inițiativele de politică din strategia Europa 2020 (6),
inclusiv pachetul climă și energie al Uniunii (7), Comunicarea Comisiei privind
foaia de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute
de dioxid de carbon până în 2050 (8), strategia UE în domeniul biodiversității
 pentru 2020 (9), Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere
energetic (10), inițiativa emblematică „O Uniune a inovării” (11) și Strategia de
dezvoltare durabilă a Uniunii Europene.
(9) PAM 7 ar trebui să contribuie la atingerea obiectivelor de mediu și de
combatere a schimbărilor climatice convenite deja la nivelul Uniunii și la
identificarea lacunelor la nivel de politică pentru care ar putea fi necesară
stabilirea unor obiective suplimentare.
(10) Uniunea a convenit să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) din UE
cu cel puțin 20 % până în 2020 (30 %, cu condiția ca și alte țări dezvoltate
să se angajeze să realizeze reduceri comparabile de emisii și ca țările în curs
de dezvoltare să contribuie în mod adecvat, în funcție de responsabilitățile
și capacitățile fiecăreia); să garanteze că, până în 2020, 20 % din consumul
de energie va proveni din energie din surse regenerabile; și să reducă
consumul de energie primară cu 20 % față de nivelurile preconizate prin
ameliorarea eficienței energetice (12).

https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32013D1386