Pielea

Pielea/ tegumentul = organ tactil, termn, dureros și de presiune (organ de simț)

 Acoperă suprafața corpului; la adult are o suprafață de 1,5 m pătrați
 Este subțire, are 2,5-4 mm grosime
 Este cel mai greu organ din corp; cântărește aproximativ 4 kg
 Alcătuită din 3 straturi: epiderm, derm, hipoderm
a) Epiderma :
 Nu conține vase de sânge (este avasculară)
 Alcătuită din mai multe straturi de celule, printre care se află terminații nervoase.
Celulele sunt strâns unite între ele:
 Stratul bazal (de la bază) sau stratul generator – format din celule vii care se divid
(se înmulțesc) continuu. Este situat în profunzimea epidermului.În citoplasma
acestor celule se întâlnește un pigment numit melanină, care dă culoare mai închisă
sau mai deschisă pielii. Când stăm mai mult la soare, melanina este produsă în
cantitate mare și formează un „ecran protector” (bronzul pielii) împotriva
radiațiilor solare ultraviolete, care au efecte dăunătoare asupra organismului, mai
ales asupra ADN-ului din nucleu.
 Celulele nou formate împing spre exterior pe cele mature, care se turtesc și se
încarcă cu cheratină. Cheratina este o substanță impermeabilă pentru apă și gaze,
care conferă o mare rezistență epidermului. Astfel, se formează un strat protector
numit STRATUL CORNOS, ale cărui celule, aflate în contact cu factorii de mediu,
se desprind (se descuamează) și cad.
b) Dermul:
 Este un țesut conjunctiv care conține fibre, capilare sangvine și ramificații nervoase
 Este mai gros decât epidermul
 Constituie pătura mijlocie a pielii
 Limita dintre epiderm și derm nu este dreaptă, deoarece primul strat al dermului trimite
spre epiderm proeminențe conice numite PAPILE DERMICE.
 Papilele dermice sunt dispuse paralel, pe fața palmară a degetelor, pe palme și pe talpă,
formând crestele dermice. Papilele dermice se pot observa cu lupa sau cu ochiul liber,
iar urmele lor se numesc amprente digitale.
 La nivelul papilelor, în profunzimea dermului se găsesc receptorii tactili, termici, de
presiune, de durere. Tot în profunzimea dermului se mai găsesc și fibre elastice, vase de
sânge și fibre nevoase.
 Crestele dermice au o dispoziție caracteristice pentru fiecare persoană, dar și pentru
fiecare deget al aceleiași persoane.
c) Hipodermul:
 Zona situată sub derm
 Cea mai profundă zonă a pielii
 Conține fibre conjunctive, celule cu grăsime și vase de sânge
 Formată din țesut adipos în care se depozitează grăsimi de rezervă
 Vine în contact cu organele de sub piele, în special cu mușchii
 Rol: protecție împotriva loviturilor și izolant împotriva pierderii de căldură
Sensibilitatea tactilă (pipăitul)
Prin simțul tactil omul poate cunoaște direct însușirile obiectelor din jurul său: forma,
greutatea, consistența (lichid sau solid). Receptorii tactili sunt răspândiți la nivelul întregului
tegument, însă sunt mai numeroși la nivelul mâinii, în special pe vârful degetelor și la nivelul
buzelor.
La simpla atingere a obiectelor pot să apară diferite senzații: tare, moale, aspru, pufos.
Atingerea mai puternică dă senzația de presiune.
!!!! Persoanele nevăzătoare au simțul tactil foarte bine dezvoltat. Ele pot citi cu ajutorul
alfabetului Braille. Fiecare literă din acest alfabet, inclusiv cifrele și semnele de punctuație, este
reprezentată în relief prin puncte (1 până la 6), grupate într-un anumit fel.
Receptorii de la nivelul pielii (tactili, termici, dureroși) sunt terminații nervoase.
Sensibilitatea termică
Receptorii termici sunt localizați inegal. Cei de la nivelul pielii înregistrează variațiile de
temperatură din jurul nostru. Informațiile pentru senzația de cald sau de rece sunt culese de
receptori diferiți. Pentru noi, „cald” înseamnă o temperatură mai mare decât a corpului nostru
(mai mare de 37 grade C), iar „rece” o temperatură mai mică.
Sensibilitatea dureroasă
Receptorii pentru durere sunt localizați la nivelul epidermului. Senzația se durere apare la
excitanți mecanici, care determină loviri, tăieri și afectează astfel integritatea pielii.
!!! Orice stimul (tactil, termic) poate deveni stimul dureros dacă depășește o anumită intensitate.
Senzația de durere este un semnal de alarmă care declanșează reflexul de apărare a organismului
(ex., retragerea reflexă a mâinii atunci când atingem un obiect fierbinte).
Impulsurile/influxurile nervoase care iau naștere la nivelul diferiților receptori cutanați ajung la
creier, unde sunt transformate în senzații diferite (de atingere, de presiune, de cald, rece).
Anexele pielii
La nivelul pielii se găsesc organele anexe, care sunt:
 organe cornoase (părul, unghiile)
 organe glandulare (glande sebacee, glande sudoripare)
A. ANEXELE CORNOASE
1. Părul:
 este răspândit pe întreaga suprafață a pielii
 este mai abundent pe cap, în axile (la subraț) și în zona organelor genitale externe
 lipsește pe palme și tălpi
Un fir de păr este format din rădăcină și tulpină.
Rădăcina firului de păr:
 este înfiptă în derm
 are forma unui bulb, este mai dilatată
 este vie, în ea pătrund vase de sânge și nervi
  la nivelul ei are loc creșterea firului de păr, aproximativ 2 mm pe săptămână
Tulpina firului de păr:
 pornește de la rădăcină și iese la suprafața pielii
 este moartă, formată din celule turtite care conțin cheratină și pigmenți care dau culoarea
părului
 cu timpul, pigmenții dispar și celulele se umplu cu aer, iar părul albește
 la nivelul acesteia, în derm, se găsește un mic mușchi ridicător al firului de păr – prin
contracția acestuia, firul de păr se ridică și pielea se face „de găină”, la frig sau de spaimă
2. Unghiile
 Așezate pe ultima falangă a degetelor
 Acoperă și protejează vârful degetelor
 Sunt lame cornoase
 Formate din rădăcină și lama unghiei
 Rădăcina este vie și acoperită cu o cută a pielii; este înfiptă în piele, la care vin vase de
sânge și nervi
 Lama unghiei – se află la exterior și este formată din celule puteric cheratinizate
B. ANEXE GLANDULARE
1. Glandele sudoripare:
 Răspândite pe toată suprafața pielii
 Numeroase pe frunte, axile, palme
 Au formă de tuburi, iar la capătul din profunzimea dermului se răsucesc sub forma unui
ghem (glomerul), care este înconjurat de vase mici de sânge. Celălalt capăt străbate
pielea și se deschide la exterior printr-un por.
 La nivelul glomerulului se formează sudoarea din substanțe preluate din sânge
 Sudoarea se elimină, în procesul de transpirație, prin por
 Sudoarea conține multă apă, săruri și substanțe nefolositoare (uree, acid uric)
 Eliminarea sudorii se face în funcție de mai mulți factori: efort, temperatură, consum de
lichide, starea de sănătate
2. Glande sebacee:
 localizate în derm; anexate rădăcinii fierlor de păr
 au formă de ciorchine
 celulele sale secretă sebum = substanță grasă care se elimină printr-un canal la baza
firului de păr, dându-i rezistență și strălucire.
 La nivelul feței, acestea sunt mai mari, foarte numeroase și se deschid la exterior prin
pori
 În copilărie, glandele sebacee sunt puțin active
 La pubertate, sub influența hormonilor sexuali, activitatea lor crește foarte mult
 Secreția abundentă de sebum blochează canalele glandelor sebacee (în special la nivelul
feței) și astfel apar „coșurile” sau „punctele negre”. Coșurile apar la pubertate atunci
când glandele sebacee sunt stimulate de hormonii sexuali.
 Acestea se pot infecta cu bacterii, în special cu stafilococi și astfel apare acneea, infecție
a feței care trebuie tratată
3. Glandele mamare:
 Sunt glande sebacee transformate
  La femei, după nașterea copilului, secretă laptele necesar hrănirii acestuia
Secrețiile pielii formează pe suprafața acesteia un strat protector numit „manta acidă” care
omoară mulți agenți patogeni de la nivelul pielii. Epidermul, prin stratul său cornos care conține
celule cu cheratină, acționează ca o barieră, împiedicând pătrunderea în organism a substanțelor
toxice, cu condiția să fie intact.
Funcțiile pielii:
 Organ de simț – datorită terminațiilor nervoase și receptorilor. Aceștia recepționează
informațiile din mediul extern, care ajung sub formă de influx nervos prin nervi, prin
măduva spinării până la creier și se transformă în senzații corespunzătoare: tactil,
termic, dureros (în lobul parietal). Gradul de sensibilitate al pielii depinde de densitatea
receptorilor, deoarece distribuția receptorilor din piele nu este uniformă.
 Funcția de protecție (atunci când este intactă) – prin stratul cornos al epidermei. El
reprezintă o barieră în calea microbilor, a radiațiilor, împotriva factorilor dăunători
(temperatură, lovituri, substanțe chimice).
 Rol antitoxic – glandele sudoripare sunt înconjurate de o rețea de vase capilare. Prin
peretele capilarelor, apa, sărurile minerale în exces și substanțele toxice trec din sânge
în glanda sudoripară, formând sudoarea care este eliminată la exterior, prin pori.
 Rol de reglare a temperaturii corpului (termoreglare) prin:
 Eliminarea și evaporarea sudorii, atunci când depunem efort sau când temperatura
din mediu crește
 Dilatarea și contractarea vaselor de sânge- când este cald, capilarele se dilată și
cedează o parte din căldură mediului extern. Când este frig, vasele de sânge se
contractă.În acest fel, prin ele circulă mai puțin sânge, împiedicând răcirea.
 Împiedicarea pierderii de căldură prin stratul de grăsime din hipoderm
 Rol de înveliș – ea separă organismul de mediul înconjurător.
Acuitatea tactilă este dată de cea mai mică distanță dintre două puncte atinse cu vârful
compasului și care determină două senzații distincte:
 acuitate mare – distanță mică
 acuitate mică – distanță mare

Influența factorilor de risc asupra pielii

1. Traumatismele mecanice. Acestea diferă în funcție de tipul factorului mecanic, precum și
de intensitatea acțiunii: răniri, eriteme (înroșire), strivire. În acest fel, microorganismele
(microbii) pătrund în corp și produc boli de tipul abceselor, erizipelului și furunculelor.
2. Frigul. Determină reducerea circulației sângelui. Expunerea îndelungată la frig produce
degerături.
3. Radiațiile infraroșii și ultraviolete. Radiațiile infraroșii de mică intensitate provoacă
eritem (înroșire). Intensificarea radiațiilor infraroșii și prelungirea expunerii la acestea duc
la apariția arsurilor de gradul II, manifestate prin apariția veziculelor cu lichid.
 Expunerea treptată la radiații ultraviolete provenite de la soare stimulează funcțiile
organismului și favorizează formarea vitaminei D. Vitamina D are rol în prevenirea
rahitismului.
Expunerea excesivă la radiațiile ultraviolete duce la modificări degenerative ale pielii, până
la cancerul cutanat.
Stratul de ozon protejează Pământul de acțiunea radiațiilor ultraviolete care ar distruge viața
în întregime. Stratul de ozon reține cea mai mare parte a radiațiilor ultraviolete. Diminuarea
stratului de ozon determină creșterea masivă a multor boli de piele.
4. Radiațiile electromagnetice (razele X și gamma) și particulele radioactive. Efectele
acestora apar la nivelul întregului organism sau la nivelul unui anumit țesut, organ sau
celulă. Primele lor efecte apar la 2-3 săptămâni de la iradiere și se manifestă prin eritemul
de iradiere, eroziuni, descuamație. În următoarele luni sau ani apar fibroze, ulcere de
iradiere sau chiar se dezvoltă cancere cutanate. Efectele depind de doza și tipul radiației, de
vârstă și starea de sănătate a organismului.
5. Factorii chimici. Substanțele chimice din mediul profesional (acidul sulfuric, soda
caustică, solvenții) sau cosmic care acționează direct produc leziuni de tipul arsurii de
diverse grade și îngroșarea pielii sau mucoaselor nazale, respiratorii sau a conjunctivelor.
6. Factorii infecțioși. Sunt reprezentați de microbi, virusuri, ciuperci, paraziți. La locul de
pătrundere a microbilor apare o pată roșie care se umflă, devine dureroasă și formează în
vârf un punct albicios. În câteva zile se sparge și produce un lichid galben (puroi) – buboiul
sau furunculul.
Factorii biologici mai pot determina apariția erizipelului și a râiei (vezi imaginea cu râia;
manual Corint, pag. 42,fig. 1).
Unele ciuperci patogene determină micoze ale firului de păr, ale unghiilor și mucoaselor.
Micozele unghiilor se numesc onicomicoze.
Cea mai frecventă micoză este tricofiția (vezi imagine din manualul Corint, pagina 42, fig. 2)
afectează firul de păr, în special la copil. Părul afectat se rupe, iar locul respectiv pare tuns și
are forma unei plăgi roșiatice, scămoșate. Copiii se pot infecta de la câini sau pisici.
Paraziții, cum ar fi păduchii, puricii și sarcoptul râiei produc eriteme, vezicule, mâncărimi, din
cauza substanțelor pe care le introduc în piele o dată cu înțepătura.
7. Factorii nutriționali și psihici. Lipsa vitaminei A din alimentație produce următoarele
efecte: pielea devine cenușie, uscată, unghiile prezintă striații longitudinale, iar părul își
pierde luciul.
Emoțiile puternice determină apariția psoriazisului sau căderea părului.

Igiena pielii
Funcția de excreție a pielii este împiedicată atunci când pielea este murdară, deoarece
porii sunt blocați. Astfel, microbii se înmulțesc cu ușurință și determină apariția bolilor de
piele și a bolilor infecțioase ( febra tifoidă, hepatita epidemică, parazitoze sau micoze). Aceste
boli se pot preveni prin menținerea curățeniei pielii cu ajutorul apei și a săpunului. Apa caldă
(la temperatura de 30-38 grade C) curăță pielea de impurități, îndepărtând praful, transpirația,
grăsimea și microbii.
 Alte măsuri de curățenie: spălarea mâinilor, a părului, urechilor, feței, igiena buco-
dentară, a organelor genitale și a picioarelor.
Măsuri de prim ajutor
1. Insolația. Insolația apare în urma expunerii directe, pe un timp îndelungat la razele solare
cu capul descoperit. Persoana prezintă obrajii înroșiți, dureri de cap, transpirație, amețeli,
puls și respirație accelerată. Primul ajutor constă în așezarea individului la umbră, sprijinit
sau culcat, însă capul trebuie să stea mai sus. Acestuia i se aplică comprese reci pe frunte,
ceafă, piept și i se administrează băuturi reci. În cazul în care apar eriteme și arsuri ușoare
se recomandă aplicarea compreselor cu ceai de mușețel, iar în zilele următoare expunerea
să fie întreruptă.
2. Arsuri chimice. În cazul arsurilor cu acizi și baze, se recomandă spălarea substanțelor cu
apă de la robinet, sub duș puternic, timp de cel puțin o oră. Nu se recomandă neutralizarea
acizilor tari cu soluții de baze slabe sau a bazelor tari cu soluții acide slabe, deoarece
generează leziuni grave.
3. Degerături. Degerăturile se manifestă la nivelul extremităților membrelor, lobilor
urechilor și vârfului nasului. Prima măsură constă în scoaterea degeratului din mediul rece
și reîncălzirea lentă a extremităților degerate (degeratul trebuie să stea inițial într-o cameră
la temperatura de 6-10 grade, urmând ca temperatura să crească treptat). Regiunea
degerată se introduce într-o baie de apă la temperatura de 18 grade C, care va crește
progresiv până la 36 grade C pe parcursul a minim 30 de minute.
Primul ajutor în cazul arsurilor de gradul I, II și III:
 Arsurile de gradul I (ex. Eritem solar): este afectat doar stratul superficial al pielii
(epiderma). Tegumentul este roșu, inflamat și dureros. Se pot aplica spray-uri sau
unguente speciale pentru arsuri sau alcool.
 Arsurile de gradul II (ex. Arsurile provocate de lichide fierbinți sau de metale
supraîncălzite). În acest caz sunt distruse epidermul și dermul. Pielea este roșie,
inflamatp, foarte dureroasă și la nivelul ei apar vezicule cu lichid. Veziculele cu lichid
nu se sparg, ci se toarnă alcool pe zona arsă și se pansează cu comprese sterile. Nu se
folosește vata sau alte materiale pufoase!!!! În acest caz nu se aplică unguent sau
cremă.
 Arsurile de gradul III. În acest caz sunt distruse epidermul, dermul și parțial țesuturile
de sub piele. În acest caz, zona arsă se protejează cu o compresă sterilă și se apelează
de urgență la 112. Nu scoateți hainele arse și evitați aruncarea unei cantități mari de
apă rece pe pacient, deoarece se poate produce un șoc.
Reține!
Țesut conjunctiv= țesut format din celule, fibre și substanță fundamentală, care leagă diferite
țesuturi și organe.
Țesut epitelial = țesut cu celule stâns legate între ele; formează membrane care acoperă corpul
la suprafață sau căptușește cavități interne.
Epiderma= stratul de la suprafața pielii.
Dermul = stratul de mijloc al pielii.
Hipodermă = stratul cel mai profund al pielii.
 Pielea este cel mai greu organ din corp. Cântărește aproximativ 4 kg.
 Firul de păr crește aproximativ 1,5 cm pe lună
 Rata de viață a firului de păr este de 3 ani.
 Diverse părți ale corpului reprezintă un anumit procent din suprafața pielii, egal cu 9
sau cu multiplu de 9, ceea ce ne permite cu ușurință să evaluăm întinderea unor
afecțiuni ale pielii, mai ales în cazul arsurilor: cap (9%), membru superior (9%),
trunchi (36%), organe genitale (1%), membru inferior (18%).
 În timpul vieții, omul pierde aproximativ 16 kg de epidermă.
 Dermul oferă elasticitate pielii.
 Sudoarea nu are miros când abia este produsă. Mirosul neplăcut este dat de microbii
de la suprafața pielii care o descompun.
 O monedă cu o temperatură de 0 grade C așezată pe piele pare mai rece decât o bucată
de lemn cu aceeași temperatură. Conductibilitatea termică a metalului este mai mare,
prin urmare, scăderea temperaturii pielii este mai rapidă.