Universitatea Transilvania din Braşov

Facultatea de Inginerie Tehnologică şi Management Industrial

Programul de studii: Inginerie Economică Industrială

Proiect la
ALEGEREA MATERIALELOR

OȚELURI ÎN CONSTRUCȚIE

Student: Nichita Diana

Braşov, 2016
 Definiție
Oțelul este un aliaj ce conține ca elemente principale fierul și carbonul, având un conținut
de carbon sub 2,11%. Aliajele fier-carbon cu mai mult de 2,11% carbon se numesc fonte.
Conform Standardului European EN 10020:1998 aprobat de CEN (Comité Européen de
Normalisation) ca urmare a deciziei Comisiei de Coordonare (COCOR) a Comitetului European
de Standardizare pentru Fontă și Oțel din noiembrie 1987, oțelul este definit în modul următor:
”Un material care conține în greutate mai mult fier decât orice alt element considerat
individual, care are un conținut de carbon în general mai mic de 2% și care conține și alte
elemente chimice. Un număr limitat de oțeluri cu crom pot conține mai mult de 2% carbon, dar
limita obișnuită care separă oțelurile de fontă se situează la 2%”.
Oțelurile sunt materiale cu cea mai largă utilizare.
Oțelul se toarnă bine, poate fi prelucrat prin deformare plastică- laminare, tragere, forjare- poate
fi prelucrat prin așchiere; oțelul cu conținut mic de carbon poate fi sudat.
Pentru oțelurile de construcții, C variază între 0,15 și 0,25 %.

Producerea oțelului
Producere oțelului implică îndepărtarea carbonului și altor impurități din fier, și adăugarea
ulterioară a unor cantități exacte de carbon și alte metale, precum Cr, Mn, Ni și V. Carbonul
conferă oțelului capacitatea de a se întări prin tratare termică, iar alte metale se adaugă pentru a-i
spori calitățile, cum ar fi duritatea, maleabilitatea, resitența la coroziune și termorezistența.
Prima metodă eficientă de producere a oțelului în cantități mari a fost concepută în Anglia
la mijlocul anilor 1800, de către Henry Bessemer. El și-a numit furnalul convertizor. Acesta
constă dintr-un butoi mare din fier, având o căptușeală de cărămizi termoizolante. Convertizorul
lui Bessemer era montat pe o pereche de pivoți, pentru a putea fi înclinat de pe orizontală pe
verticală oricând era nevoie.
În poziție orizontală, convertizorul se încărca cu fontă brută topită și puțin calcar. Apoi
era ridicat în poziție verticală și se suflau curenți puternici în sus prin fundul perforat. Oxigenul
din acest aer transforma o parte din fier, și aproape toate impuritățile, în oxizii lor. Carbonul era
îndepărtat complet sub formă de gaz de monoxid de carbon. Iar oxizii impurităților, precum și
siliciul și manganul, se combinau cu varul nestins formând zgură. După insuflarea aerului prin
convertizor, se adăugau cantități atent măsurate de fontă- oglindă ( un aliaj de mangan, fier și

1
carbon), ferosiliciu (un aliaj de fier și siliciu) și aluminiu. Acestea îndepărtau întregul oxigen
rămas și oxidul de fier din metal. Se lăsa puțin mangan în oțel pentru a-i îmbunătăți calitatea. În
final, se adăuga cocs sau antracit pentru a aduce conținutul de carbon la nivelul corect.

Fig. 1 Convertizorul Bessemer

Proprietăți
Proprietățile mecanice ale oțelului sunt superioare celor ale fontei și ale majorității
metalelor și aliajelor utilizate în tehnică. Aceasta este cauza pentru care majoritatea fontei nu este
transformată în piese, ci constituie materia primă din care se obține oțelul.
Când oțelul bogat în carbon este încălzit la roșu și răcit încet, el este relativ moale. Dacă
este răcit brusc, prin cufundare în apă, ulei sau mercur, devine mai dur ca sticla și casant. Acest
oțel tare poate suferi fenomenul de revenire printr-o reîncălzire, obținându-se un produs cu
combinația dorită de rezistență și duritate. Deseori revenirea se face astfel încât să se lase în piesă
o margine ascuțită pentru tăiat, sprijinită pe un alt oțel mai moale.
Gradul de revenire poate fi estimat prin culorile de interferență ale unui film subțire de
oxid format la suprafața polizată a oțelului în timpul încălzirii; culoarea galben- pal corespunde
unei căliri pentru briciuri, galben- intens pentru bricege, pentru foarfece și dalte, rou-purpuriu
pentru cuțite de măcelărie, albastru pentru arcurile de ceasornice și negru- albăstrui pentru
fierăstrăie.
Forma obișnuită de oțel inoxidabil, cunoscută ca 18- 8, constă din fier aliat cu 18% crom,

1
8% nichel și 0,08% carbon. Alte forme de oțel inoxidabil conțin 12-30% crom, adesea cu cantități
mai mici de alte metale, precum nichel, molibden și cupru. Ele sunt utilizate pentru fabricarea
rulmenților cu bile, a utilajelor din uzinele chimice, a chiuvetelor și a tacâmurilor.
Pentru conceperea, dimensionarea și execuția unei structuri din oțel, este indispensabilă o
bună cunoaștere a materialelor utilizate.

Simbolizare
Simbolizarea mărcilor de oțel adoptată în prezent după sistemul european este de două tipuri:
 Simbolizare alfanumerică, bazată pe simboluri literale și numerice;
 Simbolizare numerică.
Simbolurile utilizate la simbolizarea alfanumerică exprimă anumite caracteristici de bază ale
oțelului, de exemplu : utilizare principală, caracteristici mecanice, proprietăți fizico-chimice.
În funcție de utilizare și caracteristici mecanice simbolizarea cuprinde un simbol principal (o
literă majusculă) urmat de un număr care reprezintă valoarea limită a limitei de curgere dată în N/
mm2.
Simbolizarea alfanumerică dată de Standardul Român SR EN 10027-1:1998 care reprezintă
traducerea Standardului European EN 10027-1:1998, pentru clasificarea oțelurilor după utilizare
și caracteristici cuprinde următoarele simboluri:
S= oțeluri de construcție
P= oțeluri pentru recipiente sub presiune
L= oțeluri pentru țevi
E= oțeluri pentru construcții mecanice
B= oțeluri pentur beton armat
Y= oțeluri pentru beton precomprimat (după simbol urmează un număr care reprezintă valoarea
minimă specifică a rezistenței la tarcțiune în N/mm2
R= oțeluri pentru șină (urmat de valoarea minimă a rezistenței la tracțiune, în N/mm2
H= produse plate laminate la rece din oțeluri pentru ambutisare (când nu este precizată limita de
curgere este precizată rezistența la tacțiune prin simbolul T urmat de valoarea rezistenței minime
specifice în N/mm2)
D= produse plate deformate la rece
T= oțeluri pentru tablă neagră, tablă stanată, tablă cromată.

Mărci de oțel
Sunt menționate șapte mărci de oțel: S185, S235, S275, S355, S295, E335 și E360 care
diferă prin caracteristici mecanice. Clasele de calitate JR, JO, J2 și K2 diferă între ele prin
sudabilitate și valori prescrise pentru energia de rupere la încovoiere prin șoc. Dacă nu este
specificată capacitatea de deformare la rece, mărcile de oțel S185, E295, E335 și E360, precum și
mărcile de oțel S235, S275 și S355 clasa de calitate J2G3, J2G4, K2G3, K2G4 sunt oțeluri de
calitate.
Notarea oțelurilor constă din simboluri cu următoarea semnificație:
 marca de oțel:
-S urmat de un număr din trei cifre: oțel de construcții cu valoarea minimă specificată a limitei de
curgere pentru grosimi sub 16 mm, în N/mm2;
 clasa de calitate:

1
-JR: clasă de calitate pentru produse cu valoarea minimă a energiei de rupere la încercarea de
încovoiere prin șoc de 27 J la 20 ⁰C;
-JO: clasă de calitate pentru produse cu valoarea minimă a energiei de rupere la încercarea de
încovoiere prin șoc de 27 J la 0 ⁰C;
-J2: clasă de calitate pentru produse cu valoarea minimă a energiei de rupere la încercarea de
încovoiere prin șoc de 27 J la -20 ⁰C;
-K2: clasă de calitate pentru produse cu valoarea minimă a energiei de rupere la încercarea de
încovoiere prin șoc la 40 J la -20 ⁰C;
-gradul de dezoxidare: G1- oțeluri necalmate, G2- oțeluri în altă stare decât starea necalmată,
G3 și G4: alte caracteristici
 indicarea metodei de dezoxidare:
-FU: oțel necalmat;
-FN: oțel în altă stare decât necalmat (semicalmat);
-FF: oțel complet calmat care conține în cantitate suficientă elemente de legare complete a
azotului
 alte caracteristici:
-N: produsul se livrează în stare normalizată sau în stare brută de laminare normalizare (prin
dirijarea temperaturii la laminare și răcire se creează condiții asemănătoare celor de la tratamentul
termic de normalizare);
-C: oțeluri cu capacitate de deformare la rece.

În tabelele ce urmează sunt prezentate calitățile oțelurilor de construcții.

Temperatura
Marcă oțel Rezistența la Calitatea pentru Metoda de
curgere oțelului încercarea la dezoxidare
minimă încovoiere
fy, [N/mm2] prin șoc [⁰C]
JR +20 Opțional FU,
FN
S235 235 JO 0 FN
J2 -20 FF
JR +20 FN
S275 275 JO 0 FN
J2 -20 FF
JR +20 FN
S355 355 JO 0 FN
J2 -20 FF
K2 -20 FF
Tab.1 Calitatea oțelurilor frecvent utilizate în construcții

1
 Temperatura pentru
Marcă oțel Rezistența la Calitatea oțelului încercarea la
curgere minimă fy încovoiere prin șoc
[N/mm2] [⁰C]
S275 275 M sau N -20
ML sau NL -50
S355 355 M sau N -20
ML sau NL -50
S420 420 M sau N -20
ML sau NL -50
S460 460 M sau N -20
ML sau NL -50

Tab.2 Calitatea oțelurilor sudabile utilizate în construcții

Temperatura pentru
Marcă oțel Rezistența la Aliajul încercarea la
curgere minimă fy încovoiere prin șoc
[N/mm2] [⁰C]
S235JOW 235 Cu- Cr 0
S235J2W -20
S355JOWP 355 Cu- Cr- P- (Ni) 0
S355J2WP -20
S355JOW 355 Cu-Cr-(Ni)-(Mo)-(Zr) 0
S355J2W -20

Tab.3 Calitatea oțelurilor cu rezistență ridicată la coroziune

Alegerea clasei de calitate a oțelului pentru construcții sudate

În proiectarea construcțiilor metalite se urmărește, ca prin verificări de rezistență la stări limită,
elementul sau structura metalică să fie ferită de riscul unei cedări clasice, prin pierderea
capacitățoo portante.
Îmbinările sudate pot conține defecte în cordoanele de sudură care favorizează amorsarea
fisurilor și provoacă cedarea bruscă. De asemenea, se produce o modificare locală a proprietăților
mecanice și structurale ale metalului ce are ca efect creșterea riscului de rupere prin introducerea
eforturilor reziduale de natură termică.
Clasele de calitate, care diferențiază oțelurile în cadrul acelorași mărci, pun în evidență, pe de o
parte comportarea bună la sudare, iar pe de altă parte siguranța sudurilor și a pieselor sudate, prin
asigurarea tenacității și evitarea ruperilor fragile.

1
Diferențierea oțelurilor în clase de calitate se face prin compoziția chimică și prin verificarea
tenacității.
Evaluarea riscului de rupere fragilă se bazează, pe de o parte pe corelația între temperatura de
tranziție a energiei de rupere din încercarea de încovoiere prin șoc T27J (temperatura
corespunzătoare unei energii de rupere pentru epruvete Charpy cu crestătură în V de 27 J), și
temperatura de rupere la deformarea plană a unei epruvete compacte, rectangulare, fisurate TKIC,
iar pe de altă parte, pe considerarea plastificării și a tensiunilor reziduale.

Fig.2 Curba de tranziție a energiei de rupere

La stabilirea calității oțelului se au în vedere următorii parametri:

1. Proprietățile oțelului:
-limita de curgere fy(t) în fucnție de grosimea elementului;
-tenacitatea exprimată în termeni T27J sau T40J.
2. Caracteristicile elementului:
-forma elementului și a detaliilor;
-concentrările de tensiuni în funcție de detaliile evidențiate pentru verificarea la oboseală;
-grosimea elementului;
-ipotezele corespunzătoare pentru imperfecțiuni.
3. Situații de proiectare:
-valoarea de calcul la cea mai scăzută temperatură de exploatare corespunzătoare situației
de proiectare;
-tensiuni reziduale;
-ipoteze pentru evoluția fisurilor sub încărcarea la oboseală în timpul unui interval între
două inspecții (dacă acestea au loc);
-viteza de formare ɛ pentru acțiuni accidentale (dacă au loc);
-gradul de deformare la rece ɛef (dacă are loc).

Clasificare
Datorită multitudinilor proprietăților care se cer în diferite ramuri industriale, gama
calităților de oțeluri a ajuns să fie foarte largă, cuprinzând un foarte mare număr de mărci.
Clasificarea este necesară, atât pentru clarificarea proprietăților și destinațiilor diferitor
categorii de oțeluri, cât și pentru a înțelege principiul care stă la baza simbolizării mărcilor de
oțeluri.

1
 În funcție de scopul urmărit, mărcile de oțel pot fi clasificate după criterii diferite, cum
sunt: compozitia chimică, domeniul de utilizare, structura, etc.
Clasificarea oțelurilor în functie de compoziția lor chimică poate fi făcută astfel:

 Oțeluri nealiate sau oțeluri carbon:

 cu destinație generală;
 cu destinație precizată;

 Oțeluri aliate:
 slab aliate;
 mediu aliate- cu destinație generală;
cu destinație precizată;
 înalt aliate.

Clasificarea în funcție de domeniul de utilizare poate fi făcut în modul următor:

 Oțeluri pentru construcția de mașini:
 de cementare ( < 0,25 % C);
 de îmbunătățire ( 0,25 .. 0,65 % C);
 Oțeluri de scule ( 0,65 .. 1,5 % C);
Clasificarea în funcție de structură poate fi făcută după cum urmează:
 Oțeluri hipoeutectoide ( 0 .. 0,77 % C);
 Oțeluri eutectoide (0,77 % C);
 Oțeluri hipereutectoide ( > 0,77 % C).
În general, proprietățile oțelurilor sunt inflențate de conținutul de carbon, deci de variația
cantitativă a constrituienților lor structurali. Caracteristicile lor de rezistență mecanică cresc,
iar cele de plasticitate scad cu creșterea conținutului de carbon.

Pentru conceperea, dimensionarea și execuția unei structuri din oțel, este indispensabilă o
bună cunoaștere a materialelor utilizate. Scopul acestui capitol este de a sublinia caracteristicile
mecanice ale oțelurilor utilizate pentru realizarea unei structuri metalice. În acest sens se
consideră a fi utilă prezentarea succintă a relației 𝜎 − 𝜀 specifică unei epruvete din oțel, obținută
din încercarea la tracțiune, pentru precizarea unor termeni ce vor fi utilizați în continuare.

Fig.3 Schema diagramei caracteristice a oțelului pentru construcții

1
 Se pot distinge următoarele domenii:
 Domeniul elastic (1) în care deformația este proporțională cu tensiunea (legea lui
Hooke) : 𝜎 = 𝐸 ∗ 𝜀. Limita de elasticitate, fy, corespunde unei tensiuni maxime ce
poate fi atinsă pentru un comportament elastic al epruvetei. Deformația specifică
ce corespunde limitei de elasticitate este notată ɛy. Dacă forța ce a produs
deformația încetează să mai acționeze înainte de atingerea limitei de elasticitate,
epruveta revine la dimensiunea inițială.
 Palierul de curgere (2). Palierul de curgere corespunde domeniului în care
materialul se deformează sub tensiune constantă. La încetarea acțiunii, descărcarea
se face elastic și materialul conservă o deformație permanentă. Palierul de curgere
este o caracteristică proprie oțelurilor, dar este bine evidențiat în cazul oțelurilor
nealiate, cu limită redusă de elasticitate.
 Domeniul de ecruisare (3). După palierul de curgere, trebuie din nou majorată
solicitarea pentru creșterea deformației. Limita superioară a zonei de ecruisare este
numită rezistența la întindere a oțelului, fu. Deformarea specifică corespunzătoare
acestei rezistențe este notată cu ɛu.
 Domeniu de stricțiune (4). Acest domeniu corespunde unei reduceri locale a
secțiunii epruvetei în care se va produce ruperea pentru deformații locale ce
depășesc ɛu. Alungirea la rupere este notată cu ɛr.
Domeniile 2, 3 și 4 formează împreună domeniul comportării plastice a oțelului.
Oțelurile nealiate sunt oțelurile la care concentrația elementelor chimice nu depășește
valorile limită prezentate în tabelul ce urmează:

Elementul chimic de aliere prescris Valoarea limită (% masice)

Al Aluminiu 0,10
B Bor 0,008
Bi Bismut 0,10
Co Cobalt 0,10
Cr Crom 0,30
Cu Cupru 0,40
La Lantanide (fiecare) 0,05
Mn Mangan 1,65
Mo Molibden 0,08
Nb Niobiu 0,06
Ni Nichel 0,30
Pb Plumb 0,40
Se Seleniu 0,10
Si Siliciu 0,50
Te Telur 0,10
Ti Titan 0,05
V Vanadiu 0,10
W Wolfram 0,10
Zr Zirconiu 0,05
Altele (cu excepția C, P, S, N) 0,05 0,05

Tab.4 Valorile limită ale compoziției oțelurilor nealiate

1
 Oțelurile de uz general sunt oțeluri care se produc prin procedee de elaborare obișnuite, nu
necesită o tehnologie de fabricație specială și îndeplinesc următoarele condiții:
 Nu necesită tratament termic;
 Nu este prescrisă nici o altă condiție de calitate cum ar fi proprietățile de tragere la rece,
trefilare, etc;
 Nu sunt impuse condiții speciale pentru nici un element de aliere cu excepția manganului
și siliciului;
 Caracteristicile mecanice stabilite în standardul sau specificația de produs date pentru
produsele în stare laminată sau normalizată.
Oțelurile nealiate de calitate sunt definite ca oțeluri ce nu au impuse condiții pentru o
comportare precizată la tratament termic sau puritate în ceea ce privește incluziunile nemetalice.
Prescripțiile de calitate ale acesora sunt mai severe decât cele ale oțelurilor nealiate de uz general
ceea ce implică condiții de elaborare particulare cu un control mai riguros al procesului
tehnologic.
Oțelurile nealiate speciale sunt oțeluri cu un grad mai înalt de puritate decât oțelurile nealiate
de calitate, în special în ceea ce privește incluziunile nemetalice și sunt destinate tratamentului
termic de călire- revenire sau durificare superficială. Caracteristicile mecanice superioare ale
acestor oțeluri sunt realizate în principal prin tehnologia de elaborare ce impune condiții
tehnologice de elaborare. Aceste oțeluri trebuie să satisfacă una sau mai multe din următoarele
condiții:
 Energie la rupere în stare călită și revenită;
 Adâncime de călire sau duritate superficială prescrisă în stare călită, călită și revenită sau
călită superficial;
 Conținut superficial de incluziuni nemetalice;
 Concentrații de maxim 0,025 P și S pe produs.
Oțelurile aliate se clasifică în următoarele clase principale de calitate:
 Oțeluri aliate de calitate;
 Oțeluri aliate speciale.
Oțelurile aliate de calitate sunt oțeluri la care pentru realizarea caracteristicilor prescrise sunt
necesare adaosuri de elemente de aliere. Acestea sunt oțeluri de construcție cu granulație fină,
oțeluri pentru electrotehnică, oțeluri aliate pentru șină, pentru armături de mină și oțeluri aliate la
care singurul element de aliere prescris este cuprul.
Oțelurile aliate speciale au condiții speciale de fabricație ce include verificare riguroasă a
compoziției chimice în vederea asigurării unor caracteristici superioare în limite înguste de
control. Această clasă de oțeluri include următoarele categorii de oțeluri:
 Oțeluri inoxidabile;
 Oțeluri refractare;
 Oțelurile pentru rulmenți, pentru scule;
 Oțelurile pentru construcția de mașini.

Utilizarea oțelului în construcții

La sfârșitul secolului XIX-lea, fabricarea oțelului și apoi dezvoltarea procedeelor de
îmbinare, a făcut posibilă utilizarea acestui material tot mai des, lărgind astfel aria de aplicare în
domeniul construcțiilor inginerești.

1
 Fig.4 Turnul Eiffel- Paris (1889, 324 m, 7300t oțel)

Fig.5 Podul Anghel Saligny (1895)

Construcțiile metalice sunt structuri, părți din structură sau elemente realizate din oțel,
oțel slab aliat sau din aliaje din aluminiu. Cosntrucțiile metalice dețin supremația în ceea ce
privește performanțele deschidere și înălțime.
Oțelul reprezintă osatura civilizației actuale. Producția de oțel este indicele economic
important în aprecierea potențialului economc și al nivelului de trai. Astfel, pe plan mondial, în
1980 producția de oțel era de 1 miliard de tone, iar în 2000, de 2 miliarde de tone. În România, în
1938 producția de oțel era de 0,4 miliane de tone, iar în 1990 de 20 milioane de tone.

1
 Domenii de utilizare a construcțiilor din oțel
-Clădiri multietajate (clădiri administrative, hoteluri) -

Fig.6 Turning Torso, Suedia

-construcții cu deschidere mare( săli de expoziție, muzee, săli de sport, aerogări, hangare,
stadioane, garaje)

Fig.7 Aeroport Băneasa

1
 Fig.8 Hangar

-clădiri rezidențiale

Fig.9 Clădire rezidențială cu structură din profile cu pereți subțiri formate la rece

-clădiri și structuri idustriale(sedii de firme, spații comerciale, depozite, hale de producție,

platforme, estacade etc)

1
 Fig.10 Hală de producție

-structuri speciale (turnuri și piloni pentru telecomunicații, stâlpi LEA, coșuri de fum, turnuri
pentru susținerea funicularelor și telefericelor)

Fig.11 Stâlp pentru telecomunicații

-structuri și elemente de construcții metalice pentru instalații și utilaje tehnologice (instalații

pentru rafinării și părți ale complexelor petrochimice, platforme de foraj marin, turle de foraj,
turnuri de extracție)
-peroane în stații de metrou sau în gări
1
-alte construcții metalice: scări, pasarele, susțineri de conducte pentru traversări de râuri, poduri,
viaducte, porți de ecluze și stavile, trambuline de schi, structuri pentru centrale eoliene, structuri
pentru radiotelescoape, rampe de lansare pentru nave aerospațiale etc.

Fig.12 Turbine eoliene

Fig.13 Radiotelescop RT-70

1
 Avantajele utilizării construcțiilor din oțel
 Prezintă siguranță în exploatare. Există o bună concordanță între calcul și comportare
reală a elementelor și structurilor. Oțelul este un material cu proprietăți elasto-plastice
remarcabile, omogenitate ridicată, etanșeitate foarte bună, nu este afectat de razele UV.
 Oțelul are cele trei rezistențe egale: rezistența la compresiune, la întindere și la
încovoiere.
 Raportul convențional între rezistențele mecanice și greutatea (indice de eficiență)
elementului are valori favorabile în comparație cu alte materiale (ocupă primul loc după
aluminiu).
 Rezistență și comportare foarte bună la acțiune seismice (datorită ductilității și greutății
reduse), precum și acomodare la condiții slabe de fundare.
 Oțelul își păstrează proprietățile fizico- mecanice și după demontare și reutilizare.
 Cedarea elementelor are loc de regulă, după apariția unor deformații plastice care
avertizează.
 Capacitate de adaptibilitate a structurilor exemplificată prin sporirea capacității portante
prin consolidare sub exploatare, posibilități de modificare și reconstrucție, mare
flexibilitate care permite adaptarea clădirilor la nevoile utilizatorilor.
 Grad înalt de prefabricare, posibilitatea de realizare în uzină. Prin procedee industriale
cu un înalt grad de mecanizare sau automatizare se reduce timpul de execuție pe șantier,
deci scurtarea duratei de punere în funcționare a investiției. Se reduc spațiile de depozitare
pe șantier. În plus, sunt oferite toate posibilitățile unui lucru îngrijit și controlat, execuția
construcțiilor metalice necesitând o mare precizie.
 Structurile metalice se pretează la orice formă constructivă, la deschideri mari și înălțimi
mari, cu spații utile generoase, luminoase și însorite, aerisite.
 Utilizarea oțelului permite realizarea construcțiilor ecologice. Nu este poluant, nu este
toxic și conlucrează bine cu alte materiale de construcții. Asociat cu materiale moderne ca
sticla sau membrane compozite, oțelul prezintă un potențial enorm pentru proiectanți.
Greutatea redusă a structurilor metalice influențează pozitiv terenul de amplasament prin
volumul redus de terasamente și soluții de fundare economice.
 Execuția pe șantier este relativ independentă de anotimp, punțin zgomotoasă și mai bine
acceptată de către vecini în zonele urbane.
 Activitatea în construcții metalice este precisă, curată, realizată în principal în atelier, la
adăpost de intemperii, de o mână de lucru calificată.
 Sunt structuri demontabile, în general.
 Există posibilitatea de recuperare a materialelor prin topire.
 Tehnologia de execuție a structurilor metalice utilizează metode uscate.
 Este un material durabil ale cărui proprietăți permit o proiectare ușoară, construire și
transformare dintre cele mai durabile.

Dezavantajele construcțiilor metalice

-Oțelul neprotejat are o rezistență redusă la acțiunea agenților corozivi. De aceea, necesită
protecție anticorozivă, fie prin utilizarea oțelurilor cu rezistență ridicată la coroziune, fir prin
utilizarea oțelurilor patinabile sau aplicând pe elementele metalice diverse sisteme de protecție. O
proiectare judicioasă a secțiunilor și elementelor metlaice

1
poate îmbunătăți semnificativ comportarea acetora la agresivitatea mediului de exploatare.
Monitorizarea fenomenului de coroziune pe durata de serviciu a construcțiilor metalice contribuie
la asigurarea durabilității acestora.
-Oțelul are o rezistență redusă la temperaturi ridicate (la 200⁰C se modifică rezistența la
curgere, iar la 600⁰C elementele din oțel nu mai preiau eforturi). Sisteme de protecție moderne și
eficiente asigură, în cazul producerii unor incendii, perioade de stabilitate prescrise, diferențiate
în funcție de importanța elementelor și structurilor metalice.

Tendințe în dezvoltarea construcțiilor metalice

Realizarea unor construcții care să poată fi exploatate în deplină siguranță, la un preț de cost
cât mai redus și care să conducă la cheltuieli de întreținere și exploatare minime.
Se încearcă noi metode, mai productive, de elaborare a oțelului, se utilizează pe o scară din
ce în ce mai largă oțelurile slab aliate, cu rezistențe superioare, aliajele din aluminiu, se
îmbogățesc sortimentele de laminate din oțel și aliajele din aluminiu și se extinde în multe
domenii folosirea profilelor metalice realizate din tablă subțire îndoite la rece și secțiunile
tubulare.
În calculul static și dimensionare se tinde spre introducerea metodelor de calcul care iau în
considerare spațială a elementelor și structurilor în ansamblu.
Pentru a asigura o bună comportare la coroziune, se îmbunătățesc rețelele de elaborare a
oțelului și se caută noi mărci de oțel rezistente pe bază de polimeri, vopsele și metalizare.

1
 Bibliografie
http://documents.tips/documents/otelul-si-fonta.html
https://ru.scribd.com/doc/75942728/CLASIFICARE-OTELURI
https://cruncknoname.wordpress.com/2013/02/12/producerea-otelului/
https://en.wikipedia.org/wiki/Henry_Bessemer#/media/File:ConverterB.jpg
Elena AXINTE- Elemente din oțel pentru construcții, Editura PIM IAȘI
Sergiu Stanciu - Materiale pentru construcție metalice , Editura SEDCOM LIBRIS
Mărăscu Klein, Vl. - Alegerea materialelor în construcţia de maşini - curs.
Universitatea "Transilvania" din Braşov, 1994

1
 Cuprins
Definiție ............................................................................................................................................ 1
Producerea oțelului ........................................................................................................................... 1
Proprietăți ......................................................................................................................................... 1
Simbolizare....................................................................................................................................... 1
Mărci de oțel..................................................................................................................................... 1
Alegerea clasei de calitate a oțelului pentru construcții sudate ........................................................ 1
Clasificare ......................................................................................................................................... 1
Utilizarea oțelului în construcții ....................................................................................................... 1
Domenii de utilizare a construcțiilor din oțel ................................................................................... 1
Avantajele utilizării construcțiilor din oțel....................................................................................... 1
Dezavantajele construcțiilor metalice ............................................................................................ 1
Tendințe în dezvoltarea construcțiilor metalice ............................................................................ 1
Bibliografie ....................................................................................................................................... 1