Sunteți pe pagina 1din 55

Gândurile sunt precum întunericul: ele intră doar dacă în interior nu este nici o lumină.

Conştientizarea este un foc: devii din ce în ce mai conştient şi vor intra din ce în ce mai
puţine gânduri.

Un vers minunat al poetei Anaïs Nin spune:


„Și a venit ziua în care riscul de a rămâne închis în mugure a fost mai
dureros decât riscul de a înflori.“
Dacă vrei să trăiești o viață asa cum nu ai mai trăit niciodată, trebuie să faci
lucruri pe care nu le-ai mai făcut niciodată.
Fii atent la ce se întâmplă ‒ ce ai de pierdut?
Primul lucru pe care îți voi cere să-l faci este să crezi că trăim într-o lume a posibilităților
nelimitate. Poți să începi din nimic și acolo unde pare că nu e nimic și nicio soluție, se va
făuri o cale.
Thich Nhat Hanh zen
Inspirand stiu ca inspir
Expirand stiu ca expir
Inauntru
Inafara

Rit de inițiere în autocunoaștere și transformare

Orice proces de transformare interioara implica –


pe lângă autoanaliză permanentă, pe lângă strădania de a cultiva starea de
prezența – și experimentarea stărilor de conștiență amplificată.

Aceste stări nu necesită un mediator, așa cum adesea cred oamenii sau cum
li se spune, nu necesită un reprezentant al vreunuia dintre fundamentalismele
religioase, nu presupune o structura formală, ci intenția fiecăruia dintre noi
de a intra în relație personală cu universul și cu spațiul sacru.

Îmi amintesc adesea îndemnul lui Jung de a deveni tot mai conștienți cu
fiecare clipă pe care o adăugăm vieții noastre.
„Dacă venim inconștienți pe lume, nu trebuie să și plecăm la fel…”,
ne prevenea el, insistând asupra faptului că nimeni nu poate face în locul
nostru această muncă pe care nu ezit să o numesc sacră, îndeosebi pentru
faptul că ne conectează, inevitabil, la esența divină din noi înșine.

Divinitatea nu este ceva de învățat, nu este ceva de primit din afară, nu este
ceva destinat unor oameni „speciali”, este ceva de experimentat pentru că
există în interiorul nostru, este ceva de recuperat, este drumul spre Casă!
Și, ca orice drum, presupune o geografie anume și o harta de parcurs.

Pe acest drum ne confruntăm cu obstacole, pericole și adesea experimentăm


salturi spectaculoase care ne oferă mari revelații despre cine suntem, cum
suntem, unde ne situăm pe marele drum al întoarcerii Acasă.

Nu vorbesc despre lucruri exterioare nouă, deși, adesea, vom primi o


perspectivă adecvată și despre ele, mă refer însă, cu precădere, la obstacolele
și pericolele interioare, neconștientizate încă sau insuficient înțelese, la
aspecte ale umbrei care trebuie transformate sau, pur și simplu, eliminate.
Putem avea revelația tuturor acestor aspecte în stările amplificate de
conștiență, putem să ne observăm mintea, dinamica ei, putem vedea cu
claritate când acțiunile, emoțiile, gândurile noastre sunt contaminate de ego
și cum ne îndepărtează acest ego de esența noastră divină și ne deturnează de
parcursul de viață prin care devenim noi înșine.

Spiritul e respirabil, Dumnezeu este respirabil pentru că este Lumină, iar


Lumina se dizolvă realmente în particule care se inhalează și impregnează
corpul nostru, acest veritabil laborator alchimic al procesului de
transformare.

Când respirăm Lumina, devenim un veritabil athanor, un cuptor alchimic, in


flăcările căruia vedem cu claritate care este zona contaminată din noi înșine
și ce trebuie să ardem până la capăt sau ce trebuie să păstrăm cu sfințenie,
pentru că este nici mai mult, nici mai puțin, decât prezența lui Dumnezeu,
sinea noastră divină.

Scopul practicii noastre nu este unul terapeutic, vreau să fie foarte clar acest
lucru, ci unul intens pedagogic și transformativ. Prin această practică ne
racordăm la o pedagogie inițiatică și experimentăm o modalitate de a vedea
în interior, o cale de conectare cu lumea spirituală și subtilă, o manieră de
transformare personală. În acest scop, vom experimenta stările amplificate
de conștiență, pornind fie de la teme biografice propriu zise, fie de la intenții
de autocunoaștere și de transformare. Iată câteva propuneri tematice:

 Experimentarea Umbrei, sau a lumii de jos, cum o numesc șamanii,


care au realizat deja cartografii foarte precise ale călătoriilor interioare
 Experimentarea instinctului pe care ne putem baza în transformarea
noastră interioară, sau, cum i se spune în șamanism, a animalului de putere
 Experimentarea relațiilor noastre de aici și acum în altă formă decât
cea pe care o trăim în cotidian sau călătoria în lumea de mijloc șamanică
 Experimentarea propriu zisă a spiritului, sau călătoria în lumea de sus,
întâlnirea cu acele forțe interioare pe care unii au obiceiul să le numească
ghizi, maeștri, etc.
 Experimentarea călătoriei de recuperare a sufletului și a întregirii
 Experimentarea lucrului cu Mama Divină, arhetipul care are cea mai
mare putere atunci când este vorba de a primi hrană, protecție, iubire sau,
dimpotrivă, când este necesară eliminarea marilor noastre obstacole
interioare, a „prădătorilor” din noi înșine, când e nevoie să ne eliberăm de
schemele de autosabotare pe care le practicăm cu obstinație.
Aceste propuneri tematice vor fi mult nuanțate în cadrul programului de
transformare integrată, pe care-l vor parcurge unii dintre dumneavoastră în
totalitate.

Nu spune că nu poți.
Spune că poți și apoi încearcă.
Și când nu reușești nu e pentru că nu poți, e pentru că nu ești antrenat,
pregătit, nu ți-ai dezvoltat suficient abilitatea de a face acel lucru.
NU renunța din prima și nici după a 10-a încercare.
Greșește fără frică, dar învață din greșeli și nu le repeta.
Fă altele și mergi înainte. Alege-ți domeniul.
Ce vrei să poți face excelent? Există 2 feluri de oameni pe lume: cei
care se lasă duși de val și cei care se opun valului.
Sau, cel puțin, asta spun cei care știu doar o parte din adevăr.
Mai există și un al treilea fel de oameni: cei care CREEAZĂ valul.
Așadar, în loc să lași lucrurile să ți se întâmple, TU ești persoana care
face lucrurile să se întâmple.

Diferența dintre oamenii care reușesc și cei care nu reușesc, este O


CONVINGERE. Oamenii care reușesc, puțini la număr, cred că pot fi
o CAUZĂ. Că pot fi cei care generează valul.
Restul sunt VICTIMELE care se plâng:
“NU am putere, eu sunt unul, lumea e mare și rea!” etc.
NIMENI dintre toți oamenii cu realizări pe lumea asta nu ar fi reușit
dacă nu ar fi fost convinși că pot fi o cauză!
Există oameni care cred că se pot schimba pe ei și viața lor și există
oamenii care nu cred lucrul ăsta.
Există oameni care vor să învețe, să se dezvolte și să evolueze și sunt
oameni care nu vor. Unii oameni sunt optimiști, alții nu.
Nu lăsa pe nimeni să îți spună că nu poți face ceva.
Oamenii, când nu pot face ceva, spun și altora că nu pot să facă acel
lucru. Ai un vis, protejează-l. Există un proces de învățare pentru
ORICE în lumea asta”. “Dacă traiești dintr-un simț al obligației, ești
un sclav."
Lampa Lanaform Impotriva Depresiei Genial Light
Online Voice Recorder - Record Voice from the Microphone
Eu , Gabriela , voi intra acum usor in Relaxarea Profunda ,
Sunt asezata confortabil …….linistita …calma si total destinsa …..
Si pot , pur si simplu , sa mi ascult respiratia ....
Si simt aerul cum intra si iese din plamani ...
Si pot sa ma simt confortabil ....Sa ma relaxez ...
Si sa observ senzatiile de destindere ...
Pe care le simt in brate, picioare , abdomen ...
Incepand de acum…
Si ma intreb , cum m as simti , daca trupul mi ar fi si mai relaxat ….
Bratele , picioarele , abdomenul...
Sunt atenta la senzatiile pe care le simt ...
Si constat ca e placut sa ma simt calma si linistita...
Si in timp ce ma relaxez profund....Mintea mea se destinde ....
Si pot privi cu privirea mea interioara ...si i mi pot imagina ...
Tot ce mi doresc....Si i mi las creativitatea libera...sa creeze...
in timp ce numar .....
10 trandafir rosu ... placut ...mirosului
9....portocala ...aromata ...placuta gustului
8....galbenele ....galbene ..placute ochiului
7...iarba verde.. roua .. placuta atingerii
6 ..cer albastru...senin …fara ganduri
5 ..stanjenei indigo... imita cerul
4...violetele si ele
3...miros placut...de ploaie
2...lumina alba... calda
1...vant cald...adie usor
Si in interiorul fiintei mele , pot sti si pot simti ...
Cat de placut este sa simt si sa invat lucruri noi...

Si mi pot imagina acum cum un palat creste ...


Caramida peste caramida , piatra peste piatra...
La fel cum o poveste creste cuvant cu cuvant...
Si spune ca printul , palatul si imparatia....
Cresc impreuna... si inteleg ca ....
Si sufletul meu crste la fel ....
Langa mama natura ...care mi aduce aminte ..
A ceea ce ea a scris in Cartea vietii pt mine....
Si mi ofera intelepciunea si cunosterea …
I mi ofera fericirea si bucuria....de a trai si a creste...
I mi amintesc cum deja am citit din ea...
Cum planta minuscula , incetul cu incetul….
Invata sa se joace cu obstacolele ...urca catre inaltimi...
Zambeste catre soare...devenind un arbore puternic ...
I si dobandeste locul in desfasurarea vietii...
Si fiecare frunza a ei se bucura de libertate...
Si spune in cartea vietii ...
Povestea ursoaicei albe si a puiului ei...
Care invata jucandu se si explorand...
Pt a deveni un maiestos urs alb...stapan pe intinderile albe.

Si spune in cartea naturii....povestea magicianului


care...descopera cum cuvintele au putere..pt a ocroti viata...
Si cum experienta alege cuvintele necesare...cunosterii…

Acum priveste in sus…foarte sus....si vezi vulturul ...


Cu aripile larg deschise ...purtat de vant...
Si priveste lumea prin ochii lui...
Simte –te vultur , priveste in jos si vezi ....
Marea , padurile , raurile si florile ....
Tu doar deschide aripile ...
si da i voie vantului sa te ridice ...
Si zbori fara efort si te ridici ....cat doresti...
Observa ti zborul si simte mangaierea blanda a aerului pe
aripile tale ...Traieste libertatea....
si cauta acum cai noi sub soare....
si intelege placerea de a sti .....ca vei creste .....
precum planta si puil de urs .....
si vei urca precum precum arborele si vulturul....
si simte toata exaltarea lor....
gandind cuvintele magicianului....cuvinte care te inalta....
si te fac constient...de puterea care exista ....peste tot...
oferind incredere , deschidere , curiozitate si
experienta....sporindu ti capacitatile aflate in slujba vietii...

Acum iesind din acest vis , te simti senina si odihnita insa ,


in adancul tau . i ti poti permite sa pastrezi ...in modul cel mai
frumos ...si mai sanatos pt tine .....tot ceea ce ai dobandit si ai
simtit......ceea ce ai observat si ascultat ....
acceptand ca toate sa se dezvolte mai departe...in fiinta ta....
tot mai mult si mai bine.
Si acum poti usor sa revii aici si acum.....ca sa te simti prospat si
bine dispus....in plina forma si perfect sanatoasa...cu toate
simturile trezite...si gata sa petreci o zi plina de vigoare,
optimism si entuziasm...bucuria de a trai cu zambetul pe buze .
Acum deschide ochii , esti perfect treaza , in plina forma si
perfect sanatoasa...
N
Nu îi spune lui Dumnezeu cât de mare este problema,
spune-i problemei cât de mare este Dumnezeu.
autor necunoscut

Cuvântul nu s-a oprit niciodată din a fi Dumnezeu.


Cuvântul continuă să fie Dumnezeu, iar tu folosești zi de zi cuvinte.
De fiecare dată când te folosești de cuvinte te afli în plin proces creator.
Definitia pe care gnosticii i-o dadeau Creatorului: „Verbul Vietii!”
Dacă tu consideri ceva ca fiind rău acesta devine rău în mod automat.

Mărturisesc astfel că binecuvântată este familia mea ,


Pentru căci Tu eşti Dumnezeul ei.
Tată ceresc, primesc şi îţi mulţumesc pentru binecuvântările Tale.
Tu eşti adăpostul şi tăria noastră permanent.
Mărturisesc că familia mea trăieşte în siguranţă pe acest pământ
şi se dezvoltă din belşug.
„Pace vouă” este mărturisirea şi transmiterea păcii .

Aşadar să urmărim lucrurile care duc la pacea şi zidirea noastră.”


(Romani cap.14:13-19)
2017
Biruim prin cuvântul mărturisirii noastre
Și noi trebuie să ne întipărim Cuvântul lui Dumnezeu în mintea
noastră.
Și ceea ce credem în inima noastră trebuie să
mărturisim cu gura noastră (Rom.10:8,9) si prin "cuvântul
mărturisirii noastre" (Apoc. 12:11).
Sa fii un biruitor.
1. Dumnezeu Tatăl mă iubește așa cum L-a iubit pe Isus
- prin urmare, mă voi bucura întotdeauna.
Isus S-a rugat: "Tată, vreau să cunoască lumea că i-ai iubit
cum M-ai iubit pe Mine" (Ioan 17:23).

Am fost inzestrat de Dumnezeu cu Puterea Cuvantului Rostit pt a


chema la viata dorintele sufletului meu. Prin puterea cuvantului
acum ma iert pt ca am intretinut ganduri negative despre mine si
despre altii si sunt hotarat sa intretin doar ganduri frumoase pline
de iubire.
Iubirea lui Dumnezeu i mi umple acum sufletul si gandurile mele
sunt pline de dragoste. Inspir iubire divina si expir dragoste umana.
Prezenta vindecatoare a iubirii curge prin mine , ma vitalizeaza ,
ma energizeaza si i-mi incarca toata fiinta cu sanatate si bucurie.

Stiu ca trupul meu este templul in care salasluieste Dumnezeu.


Ador prezenta DIVINA DIN MINE.
Iubirea divina i-mi umple sufletul si la fel ca un fluviu plin de pace
curge prin mintea si inima mea tot timpul. I-mi savurez hrana cu
bucurie , stiind ca ea se transforma in sanatate, frumusete si putere.
Stiu ca Dumnezeu are nevoie de mine tot timpul .
Ma simt iubita si radiez iubire , sunt apreciata si radiez apreciere .
Ideile lui Dumnezeu se dezvaluie acum in mine sub forma energiei
divine a sanatatii , increderii si puterii.

Sadesc acum in fiinta mea , ideia de prosperitate divina.


Dumnezeu este sursa impinirii tuturor dorintelor mele.
Bunastarea lui Dumnezeu , curge libera prin mine , cu bucurie si
fara incetare. Multumesc doamne pt aceste daruri si bogatii care
intra acum pt totdeauna in viata mea .

Credinta in Tine Doamne , inseamna credinta mea in tot ce este


bun si frumos. Ma identific si ma unesc acum cu planul divin al
vietii mele si stiu ca viitorul se va conforma intocmai .
Prin gandurile si sentimentele mele fauresc acum viitorul.
Sunt copilul Tau Doamne si ceea ce ti cer Tu aceia i mi dai.
Intre noi exista doar armonie , iubire si pace.
Pacea Ta doamne i mi umple sufletul , i-mi patrunde fiinta , ma
inspira , ma ghideaza si ma sustine.
Sunt luminata de de iubirea vindecatoare a Lui Dumnezeu care
curge din mine catre toate fiintele.
Succesul este al meu. Bunastarea este a mea . Fericirea este a mea.
Stiu ca gandurile mele sunt creatoare pt vin de la Dumnezeu .
Prin puterea gandurilor mele invoc bogatiile divine .Multumesc si
sunt recunoscator lui Dumnezeu pt aceste bogatii.
Bucuria mea este bucuria lui Dumnezeu si ea prospera intotdeauna.
Ma las in bratele tale Doamne pt ca am incredere deplina.

Există un flux de forţă universală, dedicat folosului nostru, în întregime


supus dorinţelor noastre, aşteptând doar cuvântul nostru.
Trebuie să existe certitudinea de supunere absolută a acestei Legi a Minţii
la cuvântul Spiritului şi certitudinea că virează întreaga sa forţă în direcţia
indicată de cuvântul nostru.
Nu Mintea „stăpîneşte” Mintea, ci CUVÎNTUL este Stăpînul Minţii.
Noi nu vedem cu ochii, ci cu mintea. Realitatea nu este ceea ce ochii
ii arata mintii, ci ceea ce mintea creează pentru ca ochii tai sa vadă.
Daca mintea e goală, ochii privesc fără să vadă.
Daca mintea e plina cu gandurile altora vedem ceea ce ni s a spus.
Ceea ce vedem , auzim , pipaim in exterior sunt gandurile noastre .
Acum vad in exterior ceea ce am gandit in trecut.
A lua drept adevar tot ceea ce vezi inseamna a revadida gandurile in bloc .
Realitatea se construieşte în mintea ta acum. Viaţa ta este în mintea ta!
Adevarul meu este ceea ce spun eu acum mintii mele sa creada despre ceea
ce vad si aud.
Fiecare gand este un instrument ce extrage din nevazut o energie care devine
vizibila. Gandurile inconstiente creeaza o lume a trecutului care se repeta
pana la epuizare.
Ce crezi tu despre ceea ce vezi si auzi ?
Arata lumea pe care o vezi le fel ca lumea pe care doresti sa o vezi ?
Vezi realitati construite constient ?
Ceea ce spui tu constient despre ceea ce vezi devine adevarul tau.
Iar adevarul tau trebuie sa fie validat asa cum i-ti doresti tu sa il vezi.
Afirma ca vezi ceea ce ti doresti sa fie ca si cum ar fi real acum .
Priveste–ti dorintele toate ca fiind Cuvinte spuse de Dumnezeu .
Iar fiecare Cuvant Divin este o promisiune .
In interiorul meu asteapta sa fie validate toate dorintele mele .
In exterior vad gandurile si cuvintele pe care le am invatat.
Concentreaza-te asupra lucrurilor pe care le vrei, nu asupra celor pe care nu le vrei
Oamenii sunt ce alegi tu să-i faci;
Un om e după felul în care priveşti la el.
Trebuie să te uiţi la el cu alţi ochi înainte ca el să se schimbe concret.

Omul perfect nu judecă după aparenţe ci vede aşa cum îsi doreşte să fie;
Aude asa cum ar vrea să audă. Vede numai binele din alţii.
Omul transformă lumea cu văzul şi auzul lui interior. Creaţia e săvârşită.
Îţi chemi creaţia întru fiinţă simţind realismul stării pe care o chemi.
Prin puterea cuvantului meu rostit chem acum in realitatea mea frumusetea
planului meu divin , sanatatea perfecta, bucuria deplina , prosperitatea totala

"Trezeste-te, tu, cel care dormi." Daca binele, sub orice forma, îti lipseste,
înseamna ca dormi înca si ca nu esti constient de binele la care ai dreptul.
Iti multumesc Tie Doamne , ca m ai ajutat sa inteleg ca aceasta
problema ...........a fost deja rezolvata pt mine .

Sunt sănătoasa, perfecta, tare, puternica, iubitoare,


armonioasa și fericita
In fiecare samanta exista un potential copac si o viitoare padure .
In fiecare fiecare ou , exista un pui si urmasii acestuia .
In fiecare om exista tot ceea ce-i este necesar pt a si construi realitatea.
A intelege ca puterea creatiei este in noi si ca tot ce ne dorim detinem ca
samanta , ne permite sa recunoastem faptul ca ni sa dat tot ce ne trebuie pt a
fi desavarsiti.
A deveni constient si a recunoste acest potential interior inseamna sa
permitem acestuia sa se materializeze in plan exterior .
Fiecare om detine in el puterea de a se creea pe sine prin sine.
Recunostinta este recunoasterea si intuirea potentialului tau interior.
Recunosterea si recunostinta te fac constient de puterea ta interioara.
Priveşte-ţi dorinţele toate ca fiind vorbe spuse de Dumnezeu,
iar fiecare vorbă sau dorinţă, ca pe o promisiune sau samanta .
Şi a zis Dumnezeu:
Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ...
Fiule […], Tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale Mele ale Tale sunt.
Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele
Acum am cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine;
Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi,
cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.

Spirite Infinit, deschide drumul catre marea mea abundenta


Tot ce este al meu prin Drept Divin este acum eliberat si e pe drum spre mine
Intr-o avalansa de bogatii, in moduri miraculoase
Obstacolele sunt ridicate
Si eu intru in Regatul implinirii sub Gratia Divina
Ordinea Divina este acum instaurata in mintea, corpul si afacerile mele
Eu vad clar si actionez rapid
Si cele mai mari asteptari ale mele se implinesc.
Intr-un mod miraculous
Asa cum sunt una cu Dumnezeu, asa sunt una cu dorinta inimii mele
Binele nesfarsit vine acum catre mine
In moduri infinite
Credinta stie ca déjà le-am primit
Si actioneaza in consecinta
Eu ma dau la o parte si las Inteligenta Infinita
Sa faca usor si plin de succes drumul meu
Cu Dumnezeu si cu mine toate lucrurile sunt posibile
Eu sunt armonios, echilibrat si magnetic
Eu sunt constient de binele meu si
Adun recolta nesfarsitelor oportunitati
Sunt acum pe drumul regal catre success
Fericire si Abundenta
Sunt acum conectat printr-un invizibil, indestructibil si magnetic cordon
Cu tot ceea ce imi apartine prin Drept Divin!
Surprize fericite vin catre mine in fiecare zi..
Eu inlatur trecutul si traiesc intr-un minunat Acum
Nu il limitez pe Dumnezeu, vazand limitari in mine.
Eu ofer multumiri pentru aceasta noua zi perfecta
Miracol va urma dupa miracol
Si minunile nu vor inceta sa apara
Ofer multumiri pentru permanenta mea fericire
Pentru permanenta mea sanatate
Pentru permanenta mea bogatie
Pentru permanenta mea iubire.
Cedez aceasta povara Divinitatii din interior si plec liber.
Ideile Divine sunt armonioase
Munca mea e magica si se desfasoara intr-un mod magic
Ofer servicii minunte pentru o plata minunata
Eu iubesc pe toata lumea si toata lumea ma iubeste pe mine
Cursul Destinului s-a schimbat
Si totul vine in calea mea
Lumea este bagheta mea
Inamicul meu aparent a devenit prietenul meu
Fiecare om e o veriga de aur in lantul binelui meu
Toate obstacolele dispar din calea mea…
Usile se deschid
Frica si nerabdarea isi pierd puterea
Planul Divin al vietii mele prinde forma
Experiente concrete ma conduc catre dorinta inimii mele
Acum imi exersez credinta mea neinfricata in trei feluri:
Prin gandire, vorbire si actiune…

Cel mai mare obstacol pentru cei mai multi dintre oameni este
dialogul interior, este cheia pentru tot. Atunci cand omul se va
invata sa-l opreasca, totul va deveni posibil. Cele mai incredibile
proiecte vor deveni realizabile.

Conform înțelesului Grecesc , rugăciunea este precum o


îndrăzneală nerușinată pentru a intra într-o stare dorită,
pasiv imperativă , ceva de genul a fi făcut continuu si absolut.
Cu alte cuvinte “ Ce vrei să se întâmple (facă)” devine “ Ce
trebuie să se fi întâmplat ( făcut ) déjà” .

Având cunoaşterea puterii de a binecuvânta, poţi deschide porţile


oricărei închisori – închisoarea bolii sau a sărăciei sau a
unei existenţe monotone.
În conştienţa de a fi, toate lucrurile sunt posibile. Eu sunt.
Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă. Ioan 10:10
Taina cea din veci ascunsă… adică Hristos cel dintru voi,
nădejdea slavei, Coloseni 1:26,27

Tu, chiar în această clipă, tragi în lumea ta ceea ce eşti acum


conştient a fi.
Dacă eşti nemulţumit cu actuala expresie din viaţă,
singura cale de a o schimba este să îţi iei atenţia de la ceea ce îţi
pare atât de real şi să te înalţi în conştiinţă spre ceea ce doreşti să
fie.

Deşteaptă-te, cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina


Hristos. Efeseni 5:14

Observă-ţi conversaţiile lăuntrice, fiindcă ele sunt cauzele


acţiunilor viitoare. Vorbirea interioară revelează starea de
conştienţă din care vezi tu lumea. Fă-ţi vorbirea ta interioară pe
potriva dorinţei tale împlinite, căci vorbirea ta interioară se
manifestă pretutindeni în jurul tău în întâmplări.

Prin vorbire interioară controlată pornind de la premisa dorinţei


împlinite – iată cum se produc aparentele miracole.
Viitorul devine prezent şi se dezvăluie în vorbirea noastră
interioară.

Puneţi-Măă şi pe Mine lă îîncercăre’, zice Domnul Săvăot,


‚şi veţi vedeă căă voi deschide, lă dorinţă voăstrăă , stăă vilărele
cerului şi voi văă rsă din belşug binecuvăî ntăreă, spre binele
vostru’”

Este posibil să rezolvi orice prin folosirea potrivită a imaginaţiei.


Sarcina noastră este să găsim propoziţia optimă, cea care implică
faptul că dorinţa noastră este realizată şi să ne aprindem imaginaţia
cu ea.

Toate astea sunt strâns legate de misterul „micii voci”.

Vorbirea interioară revelează activităţile imaginaţiei, activităţi care


sunt cauza circumstanţelor vieţii. Ca o regulă, omul este complet
inconştient de vorbirea sa interioară şi astfel se vede nu drept
cauză, ci ca victimă a circumstanţelor. Pentru a crea conştient
circumstanţe, omul trebuie să-şi dirijeze conştient vorbirea
interioară, potrivind „mica voce” dorinţelor sale împlinite.

[El] cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt, [ca şi când ar fi].


Romani 4:17

Vorbirea interioară potrivită e esenţială. E cea mai mare dintre arte.


E calea de ieşire din limitări spre libertate.
Vorbirea interioară potrivită e primul pas spre devenirea a ceea ce
vrei să fii. Ceea ce dorim nu se află în viitor, ci în noi înşine,
chiar în acest moment. În orice moment al vieţii noastre, ne aflăm
în faţa unei alegeri infinite: „ceea ce suntem şi ceea ce vrem să
fim”.
Iar ceea ce vrem să fim este deja existent, dar pentru a-l realiza,
trebuie să ne potrivim lui vorbirea interioară şi acţiunile.
Numai ceea ce se face acum este ceea ce contează.
Momentul prezent nu se retrage în trecut.
Avansează în viitor pentru a ne confrunta – risipit sau investit.

PRINCIPALA AMĂGIRE a omului este convingerea lui că sunt


alte cauze în afara conştienţei sale. Tot ce i se întâmplă omului –
tot ce i se face, tot ce vine spre el – i se întâmplă ca rezultat al stării
sale de conştienţă. Conştienţa omului este tot ceea ce crede şi
doreşte şi iubeşte, tot ceea ce crede el ca fiind adevărat şi îi
consimte. Oricând ne simţim neînţeleşi, abuzaţi, neglijaţi,
suspicioşi, temători, ne risipim gândurile şi irosim timpul.
Iar când ne asumăm sentimentul de a fi ceea ce vrem să fim,
investim. Nu putem abandona momentul vorbirii interioare
negative şi să ne aşteptăm să păstrăm comanda vieţii.

Primul pas în „înnoirea minţii” este dorinţa.


Apoi trebuie să-ţi faci visul viitor un fapt prezent.
Faci asta însuşindu-ţi sentimentul dorinţei tale deja împlinite.
Doar ceea ce vei afirma ca fiind adevărat despre tine poate fi realizat de
către tine . Trebuie să-ţi imaginezi că deja experimentezi ceea ce doreşti.

Înaintea noastră curg rezultatele a ceea ce, aparent, e în urmă.


Nu trecut este ultimul moment – trecutul se apropie.

Aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce


către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte
rostul lui.
Ceea ce pare a fi, este, pentru cei cărora le pare a fi,
Când înţelegi funcţia mântuitoare a imaginaţiei, ai în mâini cheia
soluţiei tuturor problemelor tale. Imaginaţia ta eşti tu însuţi, iar lumea
pe care o vede imaginaţia ta e lumea reală.
Formează-ţi o imagine mentală, un tablou al stării dorite, al
persoanei care vrei să fii , gândind din ideal în loc să gândeşti la
ideal.

„Cuvântul”, spunea Hermes, „este Fiu, iar Mintea este Tatăl


Cuvântului. Ei nu sunt despărţiţi unul de Celălalt; căci viaţa este
uniunea Cuvântului şi a Minţii”.

Cuvântul acesta [sau, „Porunca”] este foarte aproape de tine; el


este în gura ta şi în inima ta, ca să-l faci. Iată, eu astăzi ţi-am pus
înainte viaţa şi moartea, binele şi răul, […] şi binecuvântare şi
blestem. Alege viaţa. Deuteronomul 30:14-15,19

Fă-ţi vorbirea interioară binecuvântare şi fă „fapte bune”.


Necunoaşterea viitorului de către om este rezultatul necunoaşterii
vorbirii sale interioare. Vorbirea sa interioară îi oglindeşte
imaginaţia, iar imaginaţia sa este un guvern în care opoziţia nu
vine niciodată la putere. Modifică-ţi vorbirea interioară şi lumea ta
vizibilă se schimbă.
Oricând vorbirea interioară şi dorinţa sunt în conflict, vorbirea
interioară învinge, invariabil.
Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Luca
17:21

Semnele întotdeauna urmează. Ele niciodată nu preced.


Lucrurile nu au o altă realitate în afara conştiinţei.
Aşadar, mai întâi conştientizează un lucru şi lucrul e silit să apară.
Urechea Domnului e in inima ta si asculta gandurile tale ca fiind
dorintele tale.
Ce spui tu urmeaza sa devina realitatea ta.
Cuvântul se va face trup.
Uşa este conştienţa ta.
A deschide uşa înseamnă a deveni si a fi una cu lucrul dorit.

Starea din care gândim este cea care determină lumea obiectivă în
care trăim. Lumea pe care o descriem din observaţie trebuie să fie
precum o descriem în relaţie cu noi înşine.

Imaginaţia noastră ne uneşte cu starea dorită.


Dar trebuie să folosim imaginaţia cu măiestrie, nu ca un spectator
gândind la finalitate, ci ca un participant gândind din finalitate.

Gândirea din starea dorită este trăire creativă.


Necunoaşterea acestei abilităţi de a gândi din finalitate este robie.
Este rădăcina tuturor robiilor la care e omul înrobit.
Viaţa e un lucru controlabil.
Poţi experimenta ce doreşti odată ce realizezi că eşti Fiul Lui şi că
eşti ceea ce eşti prin natura stării de conştienţă din care gândeşti şi
vezi lumea.
Fiule […], Tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale Mele ale Tale
sunt.
Luca 15:31

Aşa că lasă judecăţile în afara ecuaţiei şi ridică-te în conştienţă


până la nivelul dorinţei tale şi fă-te una cu ea revendicându-te a fi
astfel acum. Pentru că, „mi-a zis: ‚Îţi este de ajuns harul Meu,
căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune’.
Deci, foarte bucuros, mă voi lăuda mai ales întru slăbiciunile
mele, ca să locuiască în mine puterea lui Hristos”, 2Corinteni
12:9

Nu fi neliniştit sau îngrijorat în privinţa rezultatelor.


Ele vor urma la fel de sigur cum ziua urmează nopţii.

Priveşte-ţi dorinţele toate ca fiind vorbe spuse de Dumnezeu,


iar fiecare vorbă sau dorinţă, ca pe o promisiune.
Nu-ţi condiţiona dorinţa. Doar accept-o aşa cum apare.
Adu mulţumiri pentru ea până la punctul în care eşti recunoscător
că deja e împlinită – apoi mergi în pace.

O astfel de acceptare a dorinţei tale este ca aruncarea seminţei


in pamantul arat. Fiindcă atunci când poţi arunca lucrul
dorit în conştienţă, încrezător că va răsări ,ai făcut tot ce se
aşteaptă din partea ta.

Pentru a te lansa în ape adânci, laşi în urma ta tot ceea ce este acum
problema ta actuală sau limită, ÎNDEPĂRTÂNDU-ŢI ATENŢIA
de la ea. Întoarce-ţi spatele complet de la oriceproblemă sau
limitare pe care acum le ai. Insistă asupra doar a fi spunându-ţi :
„EU SUNT”, „EU SUNT”, „EU SUNT”.
Acum începi să iei asupra ta natura lucrului dorit prin simţire: „
EU SUNT prosper”; EU SUNT sanatate”; EU SUNT puternic”.
Când aceste ‚SIMŢIRI’ sunt fixate în tine, fiinţa ta fără formă va
lua asupra sa forma lucrului simţit.

Rugaciunea corecta nu este, deci, rugdciunea de cerere,


ci rugaciunea de recunostinta.
Cand ii multumesti lui Dumnezeu inainte pentru ceea ce alegi sa
traiesti in realitatea ta, in fapt recunosti ca aceasta exista
acolo... de fapt. Recunostinta este, astfel, cea mai puternica
afirmatie in fata lui Dumnezeu: o confirmare ca, inca
dinainte sa ceri, Eu ti-am raspuns.
De aceea, niciodata sa nu implori. Apreciaza.

Orice ve-i alege , daca ve-i alege in Numele Meu asa va fi.
Aleg Doamne in Numele Tau sa manifest permanent in realitatea
mea dragostea , puterea, sanatatea perfecta , curajul ,
indrazneala, prosperitatea , intelepciunea, setea de viata si
frumusetea Planului meu Divin.
„El cheamă la fiinţă cele ce încă nu se văd de parcă ar fi fost şi
cele ce nu se vedeau se fac văzute”
Rugăciunea, este recunoaşterea ta ca fiind ceea ce acum doreşti.
Rugăciunile, pentru a avea succes, trebuie să fie revendicări si nu
cerşiri – aşa că, de te vei ruga pentru bogăţii , atribuie-ţi natura
de a fi îmbelşugat.
Recunoaşterea este puterea care materializează în lume.
Orice stare pe care ai recunoscut-o vreodată, ai întrupat o .
Ceea ce recunoşti ca fiind adevărat despre tine azi este ceea ce
experimentezi maine.
Conştienţa e forţa renaşterii – renaşterea la ceea ce omul e
conştient a fi. Omul mereu exprimă ceea ce e el conştient a fi.
Acesta e adevărul care îl face liber pe om , căci omul e veşnic
auto-încarcerat ori auto-eliberat.

CEA MAI MARE RUGĂCIUNE


Imaginaţia este începutul creaţiei.
Îţi imaginezi ce doreşti şi apoi crezi că e real.
Fiecare vis ar putea fi realizat de cei ce-l cred real .
Oamenii sunt ce alegi tu să-i faci;
Un om e după felul în care priveşti la el.
Trebuie să te uiţi la el cu alţi ochi înainte ca el să se schimbe
concret.

Omul perfect nu judecă după aparenţe, ci judecă drept.


Îi vede pe alţii aşa cum îi doreşte să fie;
Aude numai ceea ce vrea să audă. Vede numai binele din alţii.

Asupra lui nu e nicio osândă , fiindcă el transformă lumea cu văzul


şi auzul lui. Creaţia e săvârşită. Îţi chemi creaţia întru fiinţă simţind
realismul stării pe care o chemi. Aşadar fie ca să ne asumăm
sentimentul „EU SUNT Hristos” până ce revendicarea noastră
conştientă devine asumpţia noastră
Subconştientă.
Descoperindu-ţi Mântuitorul, pasul următor în această măreaţă
piesă este să-l eliberezi pe Baraba, tâlharul – conceptul tău de sine
actual – şi să-ţi crucifici Mântuitorul, sau să-ţi fixezi conştienţa de
a fi ori de a avea ceea ce te-ar mântui. Baraba reprezintă problema
ta actuală.

Mântuitorul tău este ceea ce te-ar elibera de această problemă.


Îl eliberezi pe Baraba luându-ţi atenţia dinspre problema ta –
dinspre simţul limitării – căci te jefuieşte de libertatea pe care o
cauţi.
Şi îţi crucifici Mântuitorul fixând o stare psihologică definită,
simţind că eşti eliberat de limitarea trecutului. Negi evidenţa
simţurilor tale şi începi să simţi subiectiv bucuria de a fi liber.
Simţi această stare de libertate ca fiind atât de reală, încât şi tu
vei striga, „Sunt liber!” – „Săvârşitu-s-a” [Ioan 19:30].

Această formulă poate fi prescrisă ca tratament sigur al


oricărei boli din lumea omului, fie fizică, mentală, financiară,
socială, morală – orice.
Nu contează natura bolii sau durata acesteia, căci formula
poate fi aplicată cu succes oricăreia dintre ele şi tuturor.
Iată formula aşa cum e ea consemnată în cartea Leviticului.

Va porunci preotul să se ia pentru cel curăţit două păsări vii,


curate… după aceea preotul va porunci să se junghie una din păsări
( problema ta…) va lua apoi pasărea cea vie [Starea dorita…] şi o
va muia pe aceasta în sângele păsării junghiate [… şi] va stropi de
şapte ori pe cel ce se curăţă de lepră şi va fi curat; apoi va da
drumul păsării celei vii în câmp… şi va fi curat” [14:4-8]. O
aplicare literală a acestei poveşti ar fi prostească şi neproductivă,
dar pe de altă parte, o aplicare psihologică a formulei este
înţeleaptă şi profitabilă.
Când eram doar un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau,
iar în cartea Ta erau scrise toate zilele care mi-au fost
hotărâte
mai înainte să existe vreuna din ele.

Atunci Doamne Dumnezeule , Tu mi ai oferit dragostea , puterea,


sanatatea perfecta , curajul , indrazneala, prosperitatea ,
intelepciunea, setea de viata si frumusetea care erau in tine.
Am venit aici incarcat cu darurile Tale insa din teama , copil fiind
am ascuns o parte din aceste daruri undeva in adancul fiintei
mele .
Le am ascuns si le am acoperit cu teama mea pt a fi bine pastrate.
Acum a sosit clipa sa mi recunosc aceste daruri ca fiind ale mele
si numai ale mele . Le-am primit pt totdeauna prin gratia Ta
Divina.

Promisinea Ta este : „Adevărat, adevărat zic vouă:


Orice veţi cere de la Tatăl în Numele Meu, El vă va da” (loan 16,
23).

Asadar in aceasta clipa multumesc Doamne , in numele lui Isus ,


ca trezesti in constienta mea si sa manifesti in realitatea mea
dragostea , puterea, sanatatea perfecta , curajul , indrazneala,
prosperitatea , intelepciunea, setea de viata si frumusetea
Planului meu Divin.

Cuvantul Tau s a implinit acum Doamne.


Te iubesc din toata inima , cu tot cugetul si cu tot sufletul meu.
Tu esti iubire , eu sunt iubire , impreuna suntem dragoste .
Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti şi lumina va
străluci pe toate drumurile tale. – Iov 22:2
Aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea;
El nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci El face voia Mea,
şi îşi îndeplineşte rostul lui. – Isaia 55:11

inulina pt ammoniac

Mucuna Pruriens L-Dopa

Cum să dormi mai bine!


Mihaela Brailescu |

REMEDII NATURALE PENTRU PROBLEMELE CU SOMNUL


DATORATE DEZECHILIBRELOR HORMONALE.

De când mă știu am avut probleme cu somnul.


Multă vreme am crezut că sunt pur și simplu o persoană nocturnă și că
trezitul dimineața nu e pentru mine. De când am învățat mai multe despre
echilibrul hormonal am început să îmi înțeleg altfel obiceiurile și
simptomele. Ba chiar văd în altă lumină lucruri despre care credeam că “așa
sunt eu” dar de fapt erau simptome. Când am pus cap la cap toate
informațiile și am început să lucrez cu corpul meu pentru a regla acele
dezechilibre a fost pur și simplu eliberator! Pe lângă faptul că acum dorm : )

Mă trezesc fără alarmă dimineața și am început să apreciez mai mult


diminețile când mă trezesc odihnită și plină de vitalitate la ora 5 sau 6!
Așa că, iată-mă dând mai departe ce am învățat! Pentru că dacă e ceva ce mă
întristează mai mult pe lumea asta e să văd femei obosite și neputincioase,
când știu că soluțiile sunt simple, la îndemână și acționează rapid!
Să începem!
Am identificat, în timp, câteva situații diferite legate de somn la clientele
mele.

Care e problema ta cu somnul?


1. nu poți adormi decât foarte târziu
2. gandurile / grijile nu te lasa sa dormi
3. te trezeșți des în jur de 3-4 noaptea
4. dormi “iepurește”, orice zgomot cât de mic te trezește
5. te trezeșți amețită/obosită
6. te trezeșți des că să mergi la toaletă

Fiecare din aceste 5 puncte are o explicație logică în ce privește nivelurile


tale de hormoni și de nutrienti. Dar mai important decât atât, fiecare situație
are o SOLUȚIE! Citește până la final că să afli traducerea problemelor tale
și soluțiile pe care ți le ofer!

Primii pași pe care trebuie să îi faci sunt defapt etapele pe care le urmez,
invariabil, cu toate clientele mele: stabilizarea glicemiei, echilibrarea
suprarenalelor și detoxifierea estrogenului în exces.
Nu te panica, îți ofer și câteva soluții rapide, mai simple si mai ușor de
aplicat chiar de azi pentru că în maxim o săptămâna tu deja să dormi mai
bine! Dar mai întâi, să-ți explic putin!

LEGĂTURĂ DINTRE SOMN ȘI HORMONI!

Fluctuațiile sau deficiențele de hormoni sunt în legătură directă cu calitatea


somnului la femei. Atât estrogenul cât și progesteronul acționează direct
asupra centrilor de somn din creier (1). De asemenea, influențează nivelurile
de neurotransmițători importanți pentru somn precum serotonina și GABA.
De exemplu, progesteronul promovează somnul deoarece face un metabolit
numit allopregnanolone (ALLO) care interacționează cu receptorii GABA și
este foarte liniștitor. De aceea, progesteronul este hormonul “somnifer”
pentru femei. Eu îl ador!
Efectul de îmbunătățire a somnului al progesteronului poate fi văzut pe
EEG. Când progesteronul este ridicat (imediat după ovulație), creierul femeii
are mai multe “vârfuri de somn” (2) (valuri ale creierului care indică apariția
somnului profund). În schimb, atunci când nu există progesteron (de ex. la
femeile care folosesc anticoncepționale), creierul femeilor arată mai puține
vârfuri de somn și mai puține cicluri de somn restaurative. (3)
Pe de altă parte, principalul estrogen din corp –estradiolul -sensibilizează
creierul la oxitocină și dopamină și, de asemenea, declanșează eliberarea de
serotonină. Prea mult poate provoca iritabilitate (mai ales fără efectul de
echilibrare al progesteronului) – hello crize premenstruale de furie!
Prea puțin poate cauza depresie și insomnie severă.

DEZECHILIBRE HORMONALE CARE AFECTEAZĂ


SOMNUL

Sindromul premenstrual – problemele cu somnul apar datorită scăderii


nivelurilor de hormoni în ultimele zile înainte de menstră (fapt ce
declanșează de altfel sângerarea).
În acest caz, cel mai bun remediu este magneziul și vintamina B6 (da,
clasică reclamă pe care o vezi des la TV, totuși, ai grijă la calitatea
suplimentelor pe care le folosești!) . Ambele susțin producția de progesteron
din corp, iar B6 ajută și producția de GABA. Vitex este o plantă
binecunoscută care stimulează producția de progesteron (indirect, prin
stimularea axei hipotalamus-hipofiză-ovare care echilibreza întreagă
producție hormonală) și crește calitatea somnului influențând pozitiv
producția de melatonina (4).
Perimenopauza – problemele cu somnul apar datorită deficienței de
progesteron (scade producția după 35 de ani, atât calitativ cât și cantitativ) și
excesului de estrogen (atât relativ, în raport cu progesteronul, cât și absolut,
datorită afectării ficatului și a funcției digestive). Estrogenul în exces
cauzează simptomele arhicunoscute de orice femeie în jurul vârstei de 40 de
ani: iritabilitate, tensiune și probleme cu somnul. În plus, înrăutățește
intoleranță la histamină, alt factor care generează insomnii. Strategia optimă
de abordat în perimenopauza include suplimentarea cu magneziu, B6
și Vitex pentru a crește producția de progesteron, și aplicarea topică de
cremă cu progesteron natural la îndrumarea unui specialist.
Alimentele care ajută la eliminarea estrogenilor în exces sunt cruciferele,
mai ales vlastarii de broccoli (pe care îi poți comandă de la El Dor Plant),
frunzele verzi (salate, sucuri presate la rece, smoothies verzi cu pudră de
spirulină și chlorella) și ceaiurile care susțin ficatul / colonul / limfa.

ESENȚIALE PENTRU SOMN


Magneziu leste marele promotor al somnului. Nici un alt tratament de somn
nu va funcționa dacă există deficit de magneziu. Magneziul protejează
creierul de glutamat, care este un neurotransmițător cu efect stimulant (7).
De asemenea, reglementează producția de cortizol și previne absorbția
cortizolului în creier. Toate clientele mele cu dezechilibre hormonale peste
35 de ani primesc magneziu, în special recomandarea de a consumă alimente
bogate în calciu și magneziu, și aplicarea externă (prin masaj cu ulei de
magneziu sau băi cu sare Epsom).

Cortizolul și axa hipotalamus –hipofiză – suprarenale (HPA).


Somnul sănătos necesită o axă HPA stabilă și o reducere a curbei cortizolului
pe timp de noapte. Această înseamnă reducerea stresului – sau mai degrabă
stress management – prin yoga, masajul și includerea carbohidraților lenți în
dietă. Personal mă folosesc mult și recomand plantele adaptogene cum ar
fi ashwagandha și rhodiola, pe care le consider esențiale în orice protocol
de reducere a stresului și îmbunătățirea somnului când problemele sunt
generate de oboseală cronică.
Nivelurile de cortisol ridicate cronic arată astfel: tulburări de somn,
suprimarea funcției tiroidiene, rezistență la insulină, deficit de progesteron și
testosteron. Micșorează hipocampul zona din creier asociată cu memoria și
orientarea în spațiu. Provoacă osteoporoză și disfuncție imună. Dacă astea
nu sunt suficiente, provoacă scurtarea telomerilor din ADN-ului nostru, ceea
ce accelerează îmbătrânirea. Atunci când stresul este neîncetat, receptorii
cortizolului își pierd sensibilitatea, forțând axa HPA să pompeze chiar mai
mult cortizol. În cele din urmă celulele devin rezistente la cortizol (într-un
mod asemănător cu rezistență la insulină), iar suprarenalele “obosesc” și își
pierd capacitetea funcțională de a produce hormoni. De acolo până la burn-
out și epuizare mai e doar un pas.
Alte strategii pentru a stabiliza axa HPA (direct corelată cu capacitatea de a
menține un somn profunt și odihnitor pe durata nopțîi) includ odihnă,
relaxarea activă (adică activități plăcute, nesolicitante, care aduc bucurie, de
exemplu cărțile de colorat pentru adulți, sau desenarea de mandale),
meditația, Tai Chi, Qi Gong.

Ashwagandha este o plantă adaptogena intens cercetată, care susține


reducea stresului oxidativ (8) (cunoscut și că procesul intern care contribuie
la deteriorarea celulelor și îmbătrânirea accelerată) și menține un răspuns
sănătos la stres. Într-un studiu dublu-orb, controlat cu placebo, ashwagandha
s-a dovedit a îmbunătăți rezistența la stres și calitatea vieții auto-evaluată a
participanților (9). Când vine vorba de hormoni, ashwagandha s-a dovedit
a îmbunătăți în condiții de siguranță funcția sexuală și libidoul scăzut pentru
unele femei (poate pentru că susține producția de testosteron sănătos). Alte
studii (10) sugerează că această plantă poate încetini dramatic diviziunea
celulară în cancerul de sân hormono-dependent. Îți recomand ashwagandha
dacă te lupți cu anxietatea (așa că mine) și pentru libidoul scăzut.

Rhodiola – vaccinul modern anti-stres. Studii recente arată că extractul de


Rhodiola Rosea îmbunătățesc simptomele depresiei (15) și diminuează
oboseală indusă de stress (16) prin restabilirea sensibilității normale a
receptorilor de cortisol. Îți recomand Rhodioala dacă ai probleme cu
depresia și scăderea puterii de concentrare cauzate de oboseală. Rhodiola și
alte plante medicinale adaptogene trebuie luate timp de 2-6 luni. Fiți atenți
cu orice formule care conțin lemn-dulce, deoarece acestea pot crește
tensiunea arterială.
Melatonina este hormonul nostru de somn. Putem îmbunătăți producția
naturală de melatonina prin reducerea expunerii la lumina albastră a
ecranelor (11) și prin luarea de vitamina B12.
Suplimentele de melatonină sunt de asemenea o strategie sigură și eficientă
de somn. Folosesc melatonina lichidă (1,5 mg) seară înainte de culcare din
când în când, mai ales la schimbările de fus orar sau dacă am dereglat
programul de somn prea tare. Prefer să mă protejez de lumina albastră și
lumina albă puternică decât să apelez mereu la suplimente!

Progesteron bio-identic natural sau progesteronul micronizat este complet


diferit de progesteronii utilizați în anticonceptionale sau terapia de înlocuire
hormonală (HRT) (12). Și nu este un medicament. Este hormonul benefic pe
care corpul tău îl produce în mod normal în faza luteală, ce-i drept o facea
mult mai eficient atunci când aveai 25 de ani
Beneficiile multiple ale progesteronului natural:
 “ușurează” menstruațiile și poate fi utilizat împreună cu turmericul
pentru a diminua sindromul premenstrual de la perimenopauză
 elimină bufeurile – chiar pe cont propriu fără estrogen (13). Pentru
asta, Progesteronul funcționează cel mai bine în combinație cu magneziu și
taurină.
 Îmbunătățește somnul
 Ajută la reducerea intoleranței la histamină care poate să apară în
timpul perimenopauzei și menopauzei.
 Stabilizează axa HPA și îmbunătățește capacitatea de a face față
stresului (14).
igiena somnului
Acum că am înțeles care sunt factorii hormonali care influențează
capacitatea de a adormi, sau de a menține somn profund pe toată durata
nopțîi, să vedem cum facem să ne asigurăm că stilul de viață și mediul în
care dormim ne susțîn de asemenea! Igiena somnului înseamnă toate acele
mici elemente care asigura calitatea somnului, dincolo de aspectele
funcționale.
Pentru a dormi mai bine îți recomand:
 descreșterea graduală a stimulilor pe măsură ce se lasă seară (adică
respectarea ritmului circadian al cortizolului). Atenție cu atât mai mult pe
timpul iernii, când zilele sunt mai scurte, însă noi ne așteptăm de la corpul
nostru să performeze că și cum ar fi miezul verii;
 descreșterea graduală a luminii în casă pe măsură ce se inopteaza și
evitarea surselor de lumina albă în casă. Mai bine mai multe surse de lumina
caldă care pot fi închise treptat;
 evitarea expunerii la ecrane și lumina albastră – pentru asta se pot
folosi fie filtre de lumina albastră (Blue Light Filters) sau ochelari cu lentilă
galbenă (ca cei de condus noaptea);
 evitarea meselor copioase și consumarea cinei cu cel puțin 3 ore
înainte de culcare (chiar mai mult dacă conține carne);
 eliminarea carbohidraților rafinați din alimentație, mai ales consumul
acestora după ora 16:00
 consumul unei mici porții de carbohidrați integrali cu absorbție lentă
la masă de seară pentru a stabiliza glicemia pe durata nopții (cartof dulce,
rădăcinoase la cuptor asociate cu verdețuri în salată, orez integral, orez
negru, hrișcă);
 dacă ai probleme cu somnul e bine să eviți cafeaua; folosește băuturi
pe baza de lapte vegetal și adaptogeni sau ciuperci medicinale, suc de cătină,
ceai de lemn dulce sau ghimbir;
 menținerea unei temperaturi medii-scăzute în dormitor;
 somnul în întuneric beznă (atunci când ridici mâna în față ochilor să
nu o vezi prin întuneric);
 eliminarea electronicelor din dormitor și lăsarea telefonului în altă
camera pe timpul nopții;
 folosirea unei saltele de calitate, lenjerii și perne de calitate din
materiale naturale; evitarea balsamurilor de rufe care pot emana vapori
toxici pe parcursul nopții (sub pretenția că te transporta într-un tărâm de vis
datorită parfumului!). Mai degrabă picurați 2-3 picături de ulei essential de
lavandă și de pin pe perne înainte de culcare.
Folosirea unui atomizator de uleiuri esențiale (aromaterapia face minuni!)
 Puțin feng-shui nu strică – asigura-te că dormi într-o camera aerisită,
amenajată elegant, simplu, în culori blânde și materiale naturale, păstrează
curățenia și organizarea fără rafturi dezordonate de cărți/hărtii sau haine
împrăștiate peste tot;
 Ritual de seară – așa cum copiilor mici le face bine formarea unui
ritual de seară (băița, masaj, poveste) prin care îi ajutăm să adoarmă mai
ușor, același lucru e valabil și pentru adulți. Fă-ți un program de seară cu
câteva tabieturi care în timp îți vor ajută corpul, la nivel subconștient, să
între în modulul somn mai ușor.
Bineînțeles că nici una din aceste strategii nu va funcționa dacă nu îți propui
conștient să te culci mai devreme. Asta înseamnă ca, ideal, în jur de ora
10:30 să fii în pat cu o carte mediocră sau jurnalul tău și muzică liniștitoare
pe fundal.
Acum, pe scurt!

Mic dicționar al problemelor de somn


1. nu poți adormi decât foarte târziu = dereglarea curbei de cortizol (ai o
cădere de energie dup amiaza și apoi reviriment în a două parte a zilei care te
ține treaz(a) până târziu => folosește adaptogeni Ashwagadha și Rhodiola
plus recomandările de igienă somnului
2. gandurile / grijile nu te lasa sa dormi = consum de dulciuri/carbohidrati
rafinati la cina sau seara care alimenteaza “tumultul mental” si gandurile
intruzive, nivel scazut de serotonina, deficit de GABA => doar ½ porție de
carbs integrali din cereale la cină, suplimentare 5HTP sau Triptofan
(Rhodiola regleaza aceasta problema)
3. te trezeșți des în jur de 3-4 noaptea = încărcarea ficatului cu toxine =>
ceaiuri hepatoprotectoare (2 căni pe zi, mai ales în faza luteală), crucifere și
sucuri verzi, mai multe fibre în alimentație, elimina prăjelile și mâncărurile
grele
4. dormi “iepurește”, orice zgomot cât de mic te trezește = deficit de
vitamina K => supliment de Calciu + Vit. K
5. te trezeșți amețită = hipoglicemie => fără carbohidrați rafinați după 16:00
și doar ½ porție de carbs integrali din cereal la cină / sau doar carbohidrați
din legume la cină (fără cereale)
6. te trezeșți des că să mergi la toaletă = deficit de magneziu => supliment
cu magneziu bisglicinat (400mg/zi)

Un sfert de ceaşcă de seminţe de dovleac conţine jumătate din doza


recomandată de magneziu, un mineral esenţial în protecţia împotriva
depresiei şi anxietăţii. De asemenea, seminţele de dovleac conţin zinc, acizi
graşi omega-3, dar şi o substanţă care ajută somnul.

Coacăzele şi frucele de pădure sunt nişte alimente care protejează puternic


creierul. Studiile arată că două porţii de coacăze sau fructe de pădure pe
săptămână reduc riscul de Alzheimer cu 35%.

Prima porunca este:


Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau,
cu tot cugetul tau si din toata puterea ta.
Iar a doua este la fel ca aceasta:
Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti

Isus a spus: "In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii"
Si a mai spus: "Nu este alta porunca mai mare decat acestea"

Opriţi-vă şi cunoaşteţi că eu sunt Dumnezeu .


El pune aceasta intrebare fiecaruia dintre noi: "Ma iubesti?".

Ma iubesc cu toata inima mea, cu tot sufletul meu, cu tot cugetul meu si din
toata puterea mea.

Probabil că ați mai auzit această afirmație să lucrezi cu oglinda.


Adică să te uiți în ea și să vezi că ești frumos, minunat, etc.
De curând am descoperit că în interior aveam o mare nevoie de control.
Lucrând cu mine mi-am dat seama că asta e cauza truturor stresurilor și
piedicilor pe care le mai aveam în a fi stăpânul și creatorul realității mele
total conștientă.
Descoperind acest control foarte bine ascuns de privirile atente ale
conștiinței mele, am descoperit că nu mă iubeam.
Pentru că dacă te iubești nu mai ai nevoie de control, adică nu mai conții
diverse frici. În spatele controlului tot timpul se află o frică.
Eu personal mi-am găsit frica de suferință.
Iar această frică era cea care mă împingea mereu la “a avea situațiile sub
control”. Aparent nimic anormal, deoarece e necesar în societatea umană să
știi ce urmează.Cunoașteți programele gen: fii cu picioarele pe Pământ, este
greu, fii atent la ce se poate întâmpla,etc.

Am descoperit că atunci când ești în contact cu Sine nu mai ai nevoie să știi


ce urmează și să te protejezi de cine știe ce stihii mentale. Atunci când ești în
contact, tu cu tine, ești manifestare și atât. Îți dai voie să fii, să experimentezi
fără credința că: cine știe ce și cum apare sau este ceva sau altceva.
Nimeni nu poate ști în locul tău ce trăiești când experimentezi una sau alta.
Așa că lucrând cu acest fabulos biocomputer pe care-l avem cu totii și
anume Creierul într-o zi mi-a venit o idee trăznită spun eu.
Dar pentru că sunt un experimentator și testez tot timpul ceea ce primesc ca
informație, m-am decis să aplic. Ce am descoperit?
Știam de lucru cu oglinda să-mi spun una alta, etc. dar într-o zi am formulat
următoarele afirmații:
Te iubesc (numele meu),
Te accept (numele meu),
Te apreciez (numele meu),
Te respect (numele meu).
Adică ca și cum eu îmi spuneam mie în oglindă.
M-am uitat ochi în ochi la mine și mi-am aspus cele de mai sus de 3 ori
fiecare. După primele două formulări – spuse ca și cum cuvintele se
odihneau în mine, ca și cum intrau prin ochii mei în interiorul meu – am
simțit că se întâmplă ceva cu mine.
Am intrat într-o stare în care parcă mă încărcam cu ceva.
Atunci mi-a apărut idea că ceea ce îmi ofer prin cele spuse acum în oglindă
nu le-am primit în mica copilărie de la părinții mei(deoarece ei aveau mult
de muncă, plecau dimineata și veneau seara și era evident că nu aveau timp
de astfel de “alinturi”).
Primul efect al acestui exercițiu a fost că, începând de a doua zi, am constata
că, am încredere în mine într-un mod pe care nu lam mai cunoscut până
atunci. Am conștientizat că am o altă atitudinea vizavi de mine (corp, minte,
spirit) că mă comport altfel. Am început să spun ce am de spus fără să mă
mai gândesc ce va zice celălalt, cum v-a interpreta una sau alta.
Surpriză ceilalți au primit vorbele mele firesc cu bucurie și înțelegere, ca și
cum așa era normal. Până la această descoperire când aveam de spus ceva
cuiva, mă gândeam cum să spun ca: să nu supăr, să nu se simtă lezat cineva.
Spuneam în mintea mea că nu e nevoie să le spun ce mă deranjează sau cum
să îmbunătățim relația pentru că în timp se va schimba omul, și fără să
comunic ce am de spus, va înțelege el, își va da seama – ca și cum
interlocutorii trebuiau să fie niște “telepați” etc… Cred că cunoașteți acest
program de așa zisul “bun simț exagerat”. De fapt era “frica de a nu fi
acceptă așa cum sunt, sau frica că voi fi respinsă pentru că mă manifest așa,
sau că nu mai sunt în rând cu lumea”,etc.
Cunoașteți genul acesta de programe.
Asta facem deoarece încă nu știm că suntem spirite divine la fel ca toți
ceilalți și că avem aceleași drepturi de a trăi viața așa cum vrem ca spirit.
Un alt efect al exercițiului, care s-a revelat imediat: am constatat că mă
comport față de corpul meu cu multă tandrețe, atenție.
Adică nu-l mai fugăresc, nu-l mai neglijez, adică lasă că fac mai încolo,
mâine,etc. Suntem educați să nu dăm importanță corpului fizic, deoarece “el
este cel care ne trage în jos cu pofte și plăceri”.
Și să nu ne mirăm dacă apare boala și bătrânețea în corp.
De fapt nu corpul fizic ne trage în jos de la lucrările spiritului, ci mintea este
cea care induce diverse dependențe pentru a umple un gol din interior.
Corpul este un instrument magnific prin care avem de manifestat spiritul,
este templul spiritului așa cum spune maestrul Iisus.
Un alt treilea efect am început să-i dau atenția cuvenită corpului adică cum
intră aerul, în plămâni, până la nivel abdominal, cum iese aerul din corp.
Cum merg, cum mănânc, cum mă spăl, ce exerciții de gimnastică fac,etc.
Este magnific să-ți aqsculți copul și să faci pace cu el. Au mai fost multe dar
ce vreau să vă spun este că din acel moment parcă am apăsat pe un buton și
toate s-au echilibrat în viața mea, corpul, mintea și s-au calibrat la voința
sinelui divin. Înainte de acest exercițiu, făceam discipline și eforturi cu
mintea ca să fiu în prezent, reușeam dar cu efort. Acum constat că a fi în
prezent a devenit starea firească de a fi. Am ajuns să simt și să trăiesc starea
lui A Fi în prezent de la Sine, firesc, normal, obișnuit. Adică trăiesc starea că
merit să trăiesc ușor și bine, care înseamnă detașare, liniște pace și
experiență conștientă întru totul. Cred că asta este starea firească a spiritului
călător prin această dimensiune. Vă invit să vă alegeți să vă vindecați copilul
din voi, pentru a trăi prezentul, clipa de aici și acum.

CÂND SUBCONŞTIENTUL ESTE PLIN DE IDEILE PERFECTE ALE


SUPRACONŞTIENTULUI, DUMNEZEU ŞI OMUL SUNT O SINGURĂ
FIINŢA.

'Facă-se voia Ta, azi! Azi este o zi plină de realizări;


eu mulţumesc pentru această zi perfectă!
Miracolele se succed şi nu se mai opresc!'.

Spune-ţi cu voce tare, cu putere şi convingere, aceste cuvinte:


Sparg şi demolez (prin cuvîntul meu) tot ceea ce (în subconştientul meu)
este fals. Toate acestea se întorc în neant, căci toate aceste gînduri false au
ieşit din imaginaţie. Acum eu gravez noi discuri prin puterea lui Hristos –
Fiinta Mea, care este în mine. Acestea sunt: 'sănatatea, bogăţia, dragostea, şi
expresia perfectă a Fiinţei mele.

EU SUNT SUB PROTECŢIE DIVINA şi primesc cu bucurie tot ce este in


Planul meu Divin.

DUMNEZEU ESTE IZVORUL


PRIN CUVÂNTUL SAU, OMUL POATE SĂ FACĂ SĂ RĂSĂRĂ TOT
CEEA CE-I APARŢINE PRIN DREPT DIVIN.
omul trebuie să aibă o credinţă TOTALĂ în cuvîntul spus.
cuvintele şi gîndurile au o putere vibratorie uriaşă care, fără încetare,
modelează corpul şi faptele.
'TOT CEEA CE CEREŢI RUGÂNDU-VĂ, CREDEŢI că aţi PRIMIT
DEJA!'
MULŢUMESC pentru că sunt perfect sanatos în planul invizibil şi că acesta
se va manifesta la timpul potrivit.'

Reţetă pentru o băutură înainte de culcare


Din 125 de ml de suc de portocale, o jumătate de linguriţă de cremă de tartar
şi un praf de sare de Himalaya mixate se poate prepara o băutură ce poate fi
luată înainte de culcare, dar şi dimineaţa pentru a ţine stresul departe
întreaga zi. Sucul de portocale conţine glucoză care ajută ficatul să se
regenereze, crema de tartar este bogată în potasiu, esenţial pentru buna
funcţionare a creierului şi a ficatului, iar sarea are minerale esenţiale.

• Un praf de sare de mare


• o linguriță de miere
• 1 lingură de ulei de nucă de cocos.
Aceste ingrediente au multe beneficii și pot să vă relaxeze corpul și mintea.
Acesta va reduce nivelul de cortizol din sânge. Despre acest cortizol se
spune că ne împiedică să adormim.
Pentru cele mai bune rezultate, trebuie să consumi acest remediu chiar
înainte de a merge la somn.
În situațiile de efort fizic sau intelectual intens se recomandă o combinație
de miere și brânză proaspătă, care conține metionină, o substanță
complementară colinei și care stimulează formarea glicogenului.

În aceste condiţii, soluţia ar fi gustările care să ţină constant nivelul glucozei


în sânge. Aceste gustări pot fi alcătuite din unt de arahide, nuci, un ou fiert
sau bucăţi de carne.

Citeste mai mult: adev.ro/pbc940

Citeste mai mult: adev.ro/pbc940


Homeoemotional

ProCombo noocube pt creier


citalopram denumire comerciala
escitalopram (Cipralex)
JARRO-DOPHILUS EPS
Capsule Black Rhino (Blek Rino)
Natural Sterol Complex ZMA creste nivelul testosteronului prin mai
multe moduri.
Ca proporții, pentru circa 1,350 litri de apă se construiesc piramide
având laturile bazei de 40 cm și muchiile de 38 cm fiecare;
pentru doi litri — 45 cm, respectiv 42,8 cm;
pentru 2,650 litri — 50 cm, respectiv 47,6 cm etc.
Vindecarea oboselii. Cum să învingi epuizarea şi să te simţi excelent
Autor: Dr. Sohère Roked
În cazul depresiei, tratamentul începe cu echilibrarea punctelor de pe
meridianul pericardului şi meridianul "trei focare". Ficat , rinichi
Ashwagandha

Noi nu vedem cu ochii, ci cu mintea.


Dacă mintea e goală, ochii privesc fără să vadă.
Ştefan Odobleja
Realitatea se construieşte în mintea ta.

Viaţa ta este în mintea ta!

Iluzia bolii - Jeffrey S. Bland - Libris


Thuja , nux vomica , opium

Somnul neodihnitor are un duşman: combinaţia în proporţii egale de tinctură


de frunze de pelin şi tinctură de seminţe de chimen, din care se iau seara, cu
10 minute înainte de culcare,50 de picături, 3 săptămâni.
Citeşte întreaga ştire:Tratamene naturiste pentru insomnie

tărâță de psyllium – 250 g


- semințe de in – 250 g
- aloe extract – 1 linguriță plină (de la „Herbagetica” - desfaceți capsulele și
scuturați conținutul)
- frunze de senna – 3 lingurițe (am găsit doar ceai „Sveltaflor”, care conține
în mare parte senna)
- crușin – 3 lingurițe
- rozmarin – 3 lingurițe
- ghimbir – 1 linguriță cu vârf
- lemn-dulce – 3 lingurițe
- coriandru – 2 lingurițe
- anason – 2 lingurițe
- fenicul – 2 lingurițe
- chimen – 2 lingurițe
- anghinare – 3 lingurițe
- fructe de afin și de merișor – 4 lingurițe (nu le-am găsit decât în „Ceai de
fructe de pădure”)
- zeolit – 5 lingurițe (sau argilă alimentară de la „Farmec Vital”)

Tratează depresia.

Un exerciţiu de respiraţie adâncă trebuie făcut de două ori pe zi, întrucât


respiraţia necorespunzătoare cauzează tristeţea.

Inspiraţi adânc, ţineţi-vă respiraţia cât număraţi încet până la 20, expiraţi pe nas
şi nu inspiraţi din nou până nu terminaţi de numărat până la 10.

Repetaţi de 30 până la 50 de ori.


Exerciţii de respiraţie profundă sunt corelate cu efecte benefice în tratarea
multor afecţiuni şi stări patologice: gripă, stres, oboseală psihică, psihoze,
Parkinson, insomnie, artrita reumatismală, anemie şi anorexie, boli
digestive, boli în care este implicată circulaţia sângelui şi multe altele.

 Exerciţii pentru dezvoltarea unei respiraţii profunde:

1) Inspiră aer pe nas în timp ce numeri până la 4.


2) După o pauză de o secundă, expiră încet atât cât numeri până la
3) Prelungeşte timpul de inspiraţie cât numeri până la 5 şi de
expiraţie la 15.
4) Măreşte treptat timpul de expiraţie până ajungi să expiri până la
30 .
5) Practică respiraţia profundă (10 respiraţii profunde) de 2-3 ori pe
zi, în special dacă eşti bolnav, obosit, nervos, stresat sau dacă te doare
capul.

Haide sa iti explic cum faci ca sa respiri abdominal:


- Pune o palma pe piept și o palma pe abdomen.
- Inspira lent, incet si profund, marind abdomenul in inspir (palma lipita de
abdomen trebuie sa fie impinsa inainte de miscarea abdomenului, in timp ce
palma de piept trebuie sa ramana imobila)
- Fa o pauză scurta după inspir (de 3-4 secunde), apoi expira lent
- După expir, fa o pauză scurta (de 3-4 secunde), apoi reia inspirul lent, incet și
profund, asa cum este descris la punctul 2.
Studiile enumera o intreaga serie de beneficii:
- stimuleaza nervul vag, care secreta acetilcolina – un neurotransmitator care
combate anxietatea si panica, si astfel te face mai increzator in propria
persoana;
- stimuleaza productia hormonului melatonina – un foarte potent antioxidant
natural, care: regleaza hipertensiunea arteriala, protejeaza impotriva cancerului,
mentine creierul sanatos, previne aparitia bolilor Parkinson si
Alzheimer, precum si a altor tipuri de demente, previne aparitia atacului
vascular cerebral, previne migrenele, si multe alte beneficii;
- inhiba productia hormonului cortisol, si astfel: te simti mai odihnit, dormi mai
bine, esti mai putin predispus stresului, iei mai greu in greutate, esti mai protejat
impotriva racelilor si al infectiilor;

Exercițiu de respirație pentru combaterea depresiei


Se blochează nara stângă cu degetul inelar şi cel mic, se inspiră şi se expiră
numai prin nara dreaptă. După inspiraţie se ţine aerul în corp (retenţie pe
plin) în jur de 5 secunde. Se expiră profund tot pe nara dreaptă. Repetă de 10
sau 20 de ori. Se pot face serii de 10 sau 20 de respirații, de 3 ori pe zi sau
mai mult sau mai puţin, depinde de timpul fiecăruia şi de rezultatele dorite.
În cazurile de depresie, ideal este să se ajungă la o practică a acestei tehnici
de minim 15 minute pe zi.
Efecte benefice:
 măreşte energia în corp
 vitalizează şi întăreşte corpul;
 combate disconfortul şi letargia;
 ușurează depresia şi alte probleme cauzate de energia scăzută şi de
emoţiile negative sau de tristeţe;
 foarte bun la combaterea timidităţii şi a sfielii.

Gândul este la fel de exterior ca orice alt lucru.


Marele fizician Eddington a spus că, cu cât ştiinţa pătrunde mai profund în
materie, cu atât mai mult devine o certitudine faptul că lucrurile sunt idei.

Deşi nu sunt fizician, pot spune că Eddington are dreptate.


Dacă pătrunzi în adâncime lucrurile arată mai mult ca nişte gânduri;
Dacă pătrunzi din ce în ce mai mult în tine, tu însuţi vei observa acest
fenomen. De fapt, acestea nu sunt decât două aspecte ale aceluiaşi fenomen:
un lucru este un gând, un gând este un lucru.

Ce înţeleg atunci când spun că un gând este un lucru?


Vreau să spun că un gând poate fi aruncat la fel ca oricare lucru.
Poţi lovi cu un gând pe cineva aşa cum o faci cu un lucru.
Poţi ucide o persoană cu un gând la fel ca şi cum ai arunca un pumnal.
Poate fi un dar minunat sau poate genera o boală grea.
Gândurile sunt energii, sunt forţe, însă ele nu îţi aparţin.
Ele vin la tine, locuiesc o perioadă în tine şi apoi te părăsesc.
Întregul univers este plin de gânduri şi lucruri.
Lucrurile sunt doar partea fizică a gândurilor şi gândurile sunt partea
mentală a lucrurilor. Datorită acestui fapt se întâmplă multe miracole.

Gândurile tale în continuu creează lumea din jurul tău.


Gândurile tale sunt lucruri, aşa că fii atent la ele.
Ai grijă de ele cu mare" atenţie!
Dacă nu eşti foarte conştient, poţi crea multă suferinţă pentru tine şi pentru
alţii - de fapt tot timpul faci asta.
Ţine minte, atunci când creezi suferinţă pentru cineva, inconştient, în acelaşi
timp, o creezi şi pentru tine - deoarece un gând este o sabie cu două tăişuri.
Te taie şi pe tine simultan cu tăierea celuilalt.

Dacă urmăreşti mult timp vei vedea că intervalele sunt mai multe decât
gândurile deoarece fiecare gând trebuie să fie separat de alt gând;
De fapt fiecare cuvânt trebuie să fie separat de alt cuvânt.
Dacă devii conştient vei vedea din ce în ce mai multe spaţii goale.
Şi când devii perfect conştient, atunci ţi se vor revela mii de astfel de
intervale.
In aceste spaţii apare satori.
În aceste intervale adevărul bate ia uşa la. In aceste spaţii apare oaspetele.
In aceste hiatusuri este realizat Dumnezeu, sau oricum doreşti să îl numeşti.

Urmăreşte cu atenţie ca tu sa fii gazda iar gândurile vor fi oaspeţii.


Iar ca oaspeţi ele sunt minunate .
Dar dacă uiţi că tu eşti gazda, atunci te vei afla într-o mare încurcătură.
Tu eşti stăpânul casei, casa îţi aparţine însă oaspeţii au devenit stăpânii.
Fii atent mereu doar la ceea ce nu pleacă şi nu vine, la ceea ce este cerul.
Nu te focaliza asupra vizitatorilor, rămâi atent la gazdă;

O gazdă bună tratează toţi oaspeţii în acelaşi mod, fără a face nici un fel de distincţie.

Ce faci atunci când deosebeşti un gând bun de unul rău?


Atunci aduci gândul bun mai aproape de tine şi pe cel rău îl îndepărtezi.
Mai devreme sau mai târziu te vei identifica cu acel gând bun;
El va deveni gazda. Şi orice gând care devine gazdă va crea mizerie .
Gândul îţi place şi astfel te identifici cu el. Identificarea este boala.
Aceasta este a doua realizare ce trebuie atinsă, că tu eşti gazda şi gândurile sunt oaspeţii.

Al treilea lucru este conştientizarea faptului că gândurile sunt străine, sunt


nişte intruşi. Nici un gând nu este al tău.
Ele vin întotdeauna din exterior, tu eşti doar un pasaj.
Fiecare gând creează ceva pentru tine şi pentru alţii. Fii atent!

Dar când spun să fii atent, nu vreau să spun să te gândeşti la lucruri bune.
Nu, deoarece ori de câte ori te gândeşti la gânduri bune, chiar alături de ele
te gândeşti şi la gândurile rele. Cum poate să existe binele fără rău?
Dacă te gândeşti la iubire, chiar alături de ca, în spatele ei, este ascunsă ura.
Cum te poţi gândi la iubire fără să te gândeşti şi la ură?
Poate că nu te gândeşti în mod conştient, iubirea poate că se afiă la nivelul
conştient al minţii, dar ura este ascunsă în inconştient - ele se află împreună.

Conştientizarea pentru gânduri este ca lumina .


La fel cum ai aprinde o lampă în casă şi întunericul nu mai poate intra;
Stingi lămpa şi întunericul a pătruns din toate părţile - fără să mai piardă nici
măcar o clipă, acesta deja se află acolo. Când în casă este lumină, întunericul
nu poate intra. Gândurile sunt precum întunericul: ele intră doar dacă în
interior nu este nici o lumină. Conştientizarea este lumina:
Devii din ce în ce mai conştient şi vor intra din ce în ce mai puţine gânduri.

Şi când în tine nu mai poate intra nici un gând, acestea vor veni şi vor trece
pe lângă tine. Le vei vedea cum vin şi chiar în momentul în care sunt lângă
tine vor face cale întoarsă. Şi abia atunci tu eşti stăpânul.
Atunci te poţi duce oriunde, nimic nu te mai poate afecta.
Asta este ceea ce înţelegem noi prin iluminare.

Cel ce nu vede nimic când priveşte în spaţiu, dacă atunci observă mintea,
acesta va reuşi să distrugă distincţiile şi să atingă starea de buddha.
Cel ce nu vede nimic când priveşte în spaţiu...
Aceasta este o metodă tantrică: de a privi în spaţiu, la cer, fără să vezi;
Să priveşti cu nişte ochi defocalizaţi.
Să priveşti şi totuşi să nu priveşti ceva, să nu cauţi ceva: doar o privire goală.

Noi nu vedem lumea aşa cum este ea, ci o vedem aşa cum ne aşteptăm să o
vedem, noi proiectăm ceva asupra ei. Auzi doar ceea ce aştepţi să auzi.
Atunci vei vedea lucruri care nu există, printr-o subtilă auto-sugestie....
Aşteptările sunt lentilele tale - acestea sunt ochelarii tăi.
Ochii trebuie să fie nişte ferestre - aceasta este tehnica.

Nu lupta - pentru că cine va lupta? Cine eşti tu?


Esti doar un gând, deci nu face din tine un câmp de bătălie pe care să se
lupte un gând cu un alt gând.
Mai degrabă fii martor şi doar urmăreşte zborul gândurilor.
Ele se opresc, dar nu oprindu-le tu.
Se opresc prin conştientizarea ta şi nu prin vreun efort de a le opri.

Dacă vrei să încerci să opreşti un gând nu vei putea.


Dimpotrivă, chiar efortul de a-l opri îi dă energie, chiar efortul de a-l evita
devine atenţie. Deci ori de câte ori vrei să eviţi ceva, deja îi dai acelui ceva
foarte multă atenţie.
Dacă nu vrei să te gândeşti la un gând, deja te gândeşti la el.

Când crezi că ai devenit bun sau rău, păcătos sau înţelept, aceasta nu este
decât o gândire, deoarece cerul tău interior nu devine niciodată ceva anume -
el este existenţă, nu devine niciodată nimic.

Când Buddha a atins starea finală, când el a ajuns la iluminare, a fost


întrebat: “Ce ai atins?'’
El a râs şi a răspuns:
“Nimic - deoarece ceea ce am atins era deja în mine.
Eu nu am ajuns la ceva nou.
Acela a existat acolo din eternitate, este chiar natura mea.
Dar eu nu am fost atent la ca, nu eram conştient de această natură.
Comoara se afla mereu acolo, dar eu am uitat de ea.”
Tu ai uitat, asta este tot; aceasta este ignoranţa ta.
Între un buddha şi tine nu este nici o diferenţă în ceea ce priveşte natura
esenţială, dar totuşi există o diferenţă şi anume:
tu nu îţi aminteşti cine eşti - şi el îşi aminteşte.
Voi sunteţi la fel, dar el îşi aminteşte şi tu nu îţi aminteşti.
El este treaz, şi tu dormi buştean, însă natura voastră este aceeaşi.
Încearcă să trăieşti astfel - Tilopa vorbeşte despre tehnici - trăieşte în lume ca
şi cum eşti cerul.

S-ar putea să vă placă și