Sunteți pe pagina 1din 17

Ingrijirea bolnavilor cu ventilatie mecanica (respiratie artificiala)

Reducerea si suprimarea miscarilor respiratorii ale toracelui si diafragmului apare in urma paraliziei
centrului respirator, a muschilor respiratori sau prin contractura lor patologica.
Problemele bolnavului care necesita ventilatie mecanica (VM):
- anoxie;
- hipercapnie;
- cianoza;
- insomnie;
- transpiratii abundente;
- obnubilatie.
In acest caz, medicul va dispune aplicarea respiratiei artificiale, mecanice asistate.
Categorii de bolnavi cu indicate de VM:
- bolnavi operati cu risc de insuficienta respiratorie;
- traumatisme craniene;
- traumatisme toracice;
- boli neurologice;
- in chirurgia cardiovasculara;
- in caz de supradozare cu barbiturice si opiacee, in stop respirator (resuscitare cadio-
pulmonara).
Respiratia artificiala mecanica suplimenteaza respiratia ineficienta si de aceea se numeste
ventilatie asistata. Aparatele de ventilatie artificiala sunt foarte numeroase, insa cele mai eficiente sunt
acelea care functioneaza pe baza presiunii intratraheale pozitive.
Respiratoarele de presiune intratraheale pozitiva intermitenta realizeaza o inspiratie si expiratie activa.
Dintre cele cu inspiratie activa sunt resuscitorul cu burduf, care este format dintr-o masca etansa si un
tub de lungime diferita cu un burduf actionat mecanic sau manual. Curentul de aer sau O2 este dirijat cu
ajutorul a doua supape unidirectionale. Compresiunea burdufului realizeaza inspiratie, expiratia fiind
asigurata de elasticitatea plamanilor.
Aparatele cu inspiratie si expiratie activa se gasesc intr-o mare varietate si se numesc ventilatoare sau
pulmotoare.
Prin cresterea si scaderea presiunii pozitive si negative realizate de aparate se pot modifica ritmul fi
volumul respiratiei. In cazul respiratiei spontane ritmul aparatului se sincronizeaza cu acestea si
astfel va asista ambele faze ale respiratiei. Aceste aparate nu pot fi utilizate pentru asistarea de lunga
durata a respiratiei. Ele se aplica trecator pentru bolnavii inconstienti.
Adaptarea aparatului la bolnav se face diferit, in functie de durata necesara mentinerii lui si anume ,prin
intermediul unei masti etanse pentru perioade scurte, de cateva minute si prin intermediul unor sonde
endotraheale introduse prin intubatie oro — traheala (IOT) efectuata de medic pentru perioade mai lungi.
Conectarea pacientului la ventilator
Se efectueaza prin masca adaptata pe orificiul bucal sau nazal al pacientului.
Gazul care ajunge la bolnav trebuie sa fie steril (trece prin filtre bacteriene), umidificat cu vapori de apa, iar
aerul expirat poate fi evacuat in exterior, filtrat sau captat. Pornirea aparatului se face dupa ce acesta a
fost conectat la sursa de curent electric, la O2, la aer comprimat.
Ajustarea frecventei respiratorii se face de obicei la frecvente joase; 8-14 respiratii/minut. Se determina
gazele din sangele arterial dupa 20 minute de ventilatie mecanica.
Ingrijirea bolnavului presupune:
- Supravegherea parametrilor ventilatori: frecventa respiratiei, presiunea de insuflare de varf;
- Analiza gazelor prin oximetrie: Pa O 2, Pa CO2, Hb%, SaO2%;
- Supravegherea functiilor vitale: TA, puls, temperatura;
- Masurarea PVC (presiune venoasa centrala);
- Radiogafie de control,
- Examen bacteriologic din sputa la 5 zile pentru prevenirea si tratarea infectiilor;
- Aspirarea secretiilor traheobronsice, mai ales la bolnavul cu traheostomie, care nu -si poate mobiliza
singur secretiile;
- Tapotare (masaj insotit de batai cu marginea cubitala);
- Schimbarea frecventa a pozitiei bolnavului pentru favorizarea drenajului secretiei;
- Aerosoli cu bronhodilatatoare pentru fluidifierea secretiilor vascoase;
- Reechilibrare hidroelectrolitica si nutritiva pe cale parenterala prin perfuzie sau prin sonda
nasogastrica.
Aspiratia traheobronsica
Este o interventie a asistentului/asistentei medicale care se aplica ori de cate ori este necesara.
Materiale necesare:
- manusi sterile;
- sonda de aspiratie sterila de unica folosinta; comprese de tifon;
- sursa de oxigen;
- aspirator medical;
- recipient de colectare a secretiilor.
Tehnica aspiratiei:
- asistentul/asistenta isi pun manusi sterile;
- se regleaza presiunea aspiratorului intre 80-120 mm Hg;
- se va administra oxigen 100% pacientului 3 - 5 minute inainte;
- se adapteaza sonda de aspiratie la aspirator;
- se introduce capatul sondei de aspiratie in canula de intubatie si se vor
aspira secretiile retragand treptat sonda;
- timpul maxim de aspiratie nu trebuie sa depaseasca 10 secunde.
lntubatia oro traheala (IOT)
Rolul asistentei este de a pregati materialele si bolnavul si de a servi medicul. Materiale necesare:
- laringoscop cu lama dreapta sau scurta si sursa de lumina;
- tuburi sau sonde de intubatie endo - traheale din cauciuc sau material
plastic prevazute cu mandren;
- seringa sterila de 10 ml pentru umflarea mansetei traheale;
- gel cu xilina pentru anestezia de contact;
- solutie de xilina pentru anestezia faringelui si a corzilor vocale;
- departator de gura;
- mandrene si pense speciale;
- la nevoie, se asigura aparat de ventilatie manuala , sursa de oxigen, aspirator puternic, pregatit in
stare de functionare; sonde de aspiratie;
- 2 canule de intubatie de dimensiuni diferite sterile de unica folosinta;
- balon de ventilatie cu masca;
- medicamente necesare pregatite in seringi etichetate;
- stetoscop.
Indicatii:
- pentru administrarea anesteziei generale;
- in caz de obstructie a cailor aeriene;
- in resuscitarea cardio - respiratorie, pentru ventilatia artificiala( cu ventilator Ambu);
- primul ajutor in caz de inec sau intoxicatie cu gaze;
- asigurarea ventilatiei mecanice in insuficienta respiratorie acuta.

Rolul asistentei in timpul tehnicii este de a pregati bolnavul:


- sa indeparteze protezele dentare mobile;
- curatarea oro - faringelui de secretii;
- asezarea pacientului in decubit dorsal cu capul in extensie ridicat fata de
planul umerilor pe o perna mica;
- servirea medicului cu instrumente speciale.
Interventii aplicate:
- supravegherea functiilor vitale;
- mentinerea permeabila a sondei prin aspirarea secretiilor cu ajutorul unui cateter de aspiratie ori de
cate ori este nevoie;
- toaleta cavitatii bucale si aspirarea secretiilor din gura;
- imobilizare in cazul pacientilor agitati pentru a preveni detubarea spontana.
Detubarea pacientului este indicata de medic cand respiratia pacientului este normala. Detubarea se
recomanda dupa o ventilatie spontana timp de 1 ora sau mai mult, iar functiile vitale se mentin la valori
normale.
Se efectueaza astfel:
- se aspira mai intai secretiile de pe sonda si din cavitatea bucala;
- se extrage mesa din gura sau se dezumfla balonasul de etansare;
- se scoate lent sonda aspirand continuu;
- se efectueaza toaleta cavitatii bucale a pacientului.

REECHILIBRAREA HIDROELECTROLITICA

Bolile chirurgicale, traumatismele, interventia chirurgicala in sine provoaca tulburari ale echilibrului
hidroelectrolitic al organismului, punand in pericol viata pacientilor. Asistenta medicala trebuie sa
recunoasca manifestarile acestor dezechilibre pentru a anunta medical si a se lua masurile de corectare
necesare.
Notiunile de fiziologie ale echilibrului hidroelectrolitic
Apa in organism este repartizata intracelular si extracelular,in vasele de sange si vasele limfatice.
Rolul apei in organism:
- dizolva si transporta substantele nutritive la nivelul celulelor si preia resturile metabolice
transportandu-le spre organul de eliminare;
- mentine temperatura corpului constanta;
- este solventul substantelor minerale si al medicamentelor.
O parte din apa rezulta din procesul de metabolism al proteinelor glucidelor, lipidelor si se numeste
apa metabolica (de combustie).
Intre aportul si eliminarea apei din organism exista un echilibru perfect.
Homeostazia - starea de coordonare si mentinere a functiilor normale ale organismului.
Bilantul hidric este raportul dintre ingestia de lichide si eliminarea lor din organism.

Aportul (ingesta) Eliminarea (excreta)

Bauturi- 1200 ml Urina- 1300 ml

Apa din alimente - 1000 ml Respiratie (plamani) - 750 ml

Apa metabolica - 300 ml Prin transpiratie - 300 ml

Prin fecale - 150 ml

Total = 2500 ml Total = 2500 ml

Reglarea metabolismului apei si electrolitilor din organism

Cei mai importanti centrii reglatori din organism sunt: sistemul nervos si sistemul endocrin.
Centrul principal al senzatiei de sete se gaseste in creier, la nivelul hipotalamusului. Cand apare
deshidratarea, hipotalamusul inregistreaza scaderea nivelului apei in sange, apoi stimuleaza activitatea
glandei hipofize posterioare care secreta hormonul antidiuretic — (ADH), scazand astfel pierderile de
apa de la nivelul rinichiului.
Glandele suprarenale sunt si ele stimulate pentru a produce mai mult aldosteron, favorizand astfel
retinerea unei mai mari cantitati de sare si concomitent retinerea apei la nivelul rinichilor.
Ingestia de apa, declansata de senzatia de sete - manifestata prin gura uscata, reface
rezervele de apa ale organismului.
.
Gradul de aciditate sau alcalinitate a unei solutii este dat de concentratia de ioni de H +.
Concentratia de H* a fost denumita simbolic pH.
• Solutia cu pH = 7 este neutra fata de apa;
• Solutiile cu pH < 7 sunt acide;
• Solutiile cu pH > 7 sunt alcaline.
Sangele are pH-ul intre 7,35 - 7,40, usor alcalin. In conditii patologice variatiile pH- ului sanguin
sunt intre valorile 6,8 - 7,8. Modificarile mai mari de aceste sunt incompatibile cu viaja.
Echilibrul acido-bazic al organismului este exprimat prin valoarea pH-ului sanguin care in
mod normal este de aproximativ t, 40( usor alcalin).
Substantele care modifica permanent pH-ul sunt eliminate prin respiratie, urina, digestie.
Prin alimentatie se introduc in organism acizi- prin preparate din carne si substante alcaline prin
vegetale; fiecare dintre aceste substante au tendinta de a deregla echilibrul acido-bazic.
In sange, atat in plasma cat si in hematii, exista sisteme - tampon care corecteaza modificarile.
Echilibrul acido-bazic al organismului este mentinut de rinichi si respiratie.
Analizele de laborator pentru determinarea echilibrului acido-bazic sunt:
din sange: - pH care are VN = 7,34 - 7,44;
- Bicarbonatul standard cu VN= 22 - 26 mM/l;
- Baze exces cu VN (valoare normala) = - 2,5 - + 2,5 mM/l;
- din urina: - pH-ul = 5,5 - 6 , 5
Dezechilibrele acido-bazice sunt:
 alcaloza = cresterea concentratiei de alcali peste limita normala;
se corecteaza cu perfuzii de solutii izotonice de NaCI (ser fiziologie) si
clorura de amoniu;
- acidoza = cresterea cantitatii de ioni de H+; se corecteaza prin perfuzie cu solutie de bicarbonat
de sodiu.

Necesarul de apa al organismului


Nevoia de apa a adultului este 2500 ml/zi; aproximativ 35 ml/kg corp/zi. La copil cantitatea de apa
in organism este mult mai mare decat a adultului:
- intre 0 - 6 luni, copilul are nevoie de 180 ml/kg corp/zi;
- intre 6 - 9 luni -150 ml/kg corp/zi;
- intre 9-12 luni - 129ml/kg corp/zi;
- intre 1 - 2 ani - 100 ml/kg corp/zi.
Lichidele totale ale organismului reprezinta aproximativ 45 - 70% din greutatea corporala. Barbatii
au in medie 62% din greutatea corpului apa; femeile au 51% apa; nou - nascutii si copiii au aproximativ
75 - 80% din greutatea corpului apa.
Un aport insuficient de lichide sau o pierdere exagerata de lichide si saruri minerale duce la stari
patologice de deshidratare care in functie de cauza si mecanismul prin care se instaleaza pot sa
intereseze sectorul celular, extracelular sau ambele.

Termeni medicali

Homeostazie = mentinerea constanta a echilibrului mediului intern

Electrolitii = substante chimice capabile sa se disocieze intr-o solutie in


ioni
Lichid intracelular = lichid din interiorul celulei
Lichid extracelular= lichid din exteriorul celulei care include si lichidul interstitial si cel intravascular
Dezechilibru = lipsa echilibrului dintre apa si electroliti; pierderea sau anomalia fiziologica/ anatomica a
unei structurii sau functii
Turgor cutanat = pliu cutanat persistent
Alcaloza = cresterea rezervei de alcali din sange, manifestata prin cresterea bicarbonatului
Acidoza= cresterea aciditatii in sange manifestata prin cresterea concentratiei ionilor de H+; apare in
coma diabetica.
Hiper= prefix pentru mai mult
Hipo = prefix pentru mai putin/deficit
Hipernatriemie = cresterea Na in sange > 150mEq/l
Hiponatriemie = scaderea Na in sange < 130mEq/l
Hiperpotasemie (hiperkaliemie) = cresterea K > 6,7mEq/l Hipopotasemie(hipokaliemie) = scaderea K <
3,5mEq/l
Hipercalcemie = cresterea Ca in sange > 7 mEq/l - risc de litiaza
Hipocalcemie = scaderea Ca < 4,5mEq/l manifestata prin crize de tetanie sau spasmofilie
Volemie = volum de sange circulant
Hipervolemie = cresterea volumului de sange > normal;
Hipovolemie = scaderea volumului de sange < de normal

Starile de deshidratare

Deshidratarile survin in urma unui aport insuficient de lichide sau secundar unor pierderi
exagerate de lichide in stari patologice.

Clasificarea deshidratarilor

/. In functie de aportul de lichide:


• Deshidratari de origine digestiva:
a) prin lipsa aportului de apa si electroliti apare la copiii mici, sugarii care nu stiu sa ceara, la bolnavii
varstnici neputinciosi, paralizati, neingrijiti, la bolnavii gravi (neurologici, comatosi) nesupravegheati;
b) prin imposibilitate de ingerare a lichidelor datorita unor afectiuni ale tubului digestiv: stenoza
pilorica, stenoza de esofag, spasm la nivelul cardiei, stenoza la nivelul duodenului.
c) prin pierderi exagerate in: diaree, varsaturi, peritonite, ascite, aspiratie gastrica prelungita,
intoxicatii.
• Deshidratari de origine extradigestiva survin ca urmare a pierderilor de lichide pe alte cai:
- cale renala in I.R.C., prin diureza exagerata in diabet, febra prelungita;
- prin transpiratii puternice la cei care lucreaza in atmosfera supraincalzita: mineri, fochisti, otelari.

//. Dupa modificarile de concentrate aparute in lichidul extracelular:


1. Deshidratarea izotona - se produce atunci cand pierderile de apa si
electroliti sunt in aceeasi proportie.
Apare in: varsaturi, diaree, aspiratie gastrica, paracenteza, hemoragii masive; se pot pierde pe
aceste cai 2 - 3 I sau chiar mai mult.
Se corecteaza prin administrare de solutii izotone.
2. Deshidratarea hipertona apare cand apa este eliminata in proportie mai
mare decat electrolitii.
Apare in: transpiratii exagerate, polipnee, D.Z., insolatie, febra, lipsa de aport de apa.
Aceasta se corecteaza prin administrarea de solutii hipotonice.
3. Deshidratarea hipotona - se produce cand se elimina sarurile minerale in proportie mai mare decat
apa. Poate aparea dupa:
- administrarea de medicamente diuretice;
- poliurii patologice, insuficienta cortico-suprarenala;
- transpiratii abundente.
Se corecteaza prin administrarea solutiilor hipertonice.

III. Dupa cantitatea de lichide pierdute:


1. Deshidratare usoara sau de grad I - pierderile de lichide nu depasesc 5% din greutatea corporala,
pacientul prezinta numai sete exagerata fara modificari clinice.
2. Deshidratare medie sau de gradul II - pierderile de lichide ajung la 8% din greutatea corporala.
3. Deshidratare grava (severa) sau de gradul III - pierderile de lichide ajung la 10% din greutatea
corporala.

Semnele clinice de deshidratare apar in deshidratarile de gradul II si III; acestea sunt:


- turgor cutanat prezent;
- hipotensiune arteriala
- pacientul isi pastreaza cunostinta in deshidratarea de gradul II;
- puls accelerat si slab;
- diureza scazuta;
- infundarea globilor oculari;
- uscaciunea limbii si cianoza extremitatilor.
- in deshidratarea de gradul III apare starea de obnubilare, TA foarte scazuta, puls filiform, oligoanurie,
chiar coma.

Semnele deshidratarii la copii mici si sugari:


- pliu cutanat persistent,
- fontanele infundate,
- globi oculari hipotoni.
!!! In tratamentul deshidratarilor se urmareste inlaturarea cauzelor care le-au generat si
inlocuirea stricta a pierderilor de apa si electroliti.

Bilantul hidric

Bilantul hidric al organismului consta in compararea aportului de lichide, cu volumul lichidelor


eliminate care, in mod normal trebuie sa fie egale.

Compararea aportului si eliminarilor poate arata astfel:


• bilant hidric pozitiv daca aportul depaseste eliminarea, in caz de hiperhidratare;
• bilant compensat cand aportul este egal cu pierderile (normal)
• bilantul negativ cand pierderile sunt mai mari decat aportul; indica stare de deshidratare.

Pentru stabilirea si efectuarea unei rehidratari corecte a organismului trebuie sa se cunoasca tipul
de deshidratare, simptomele, investigatjile de laborator, greutatea corporala a pacientului, bilantul hidric.
Interventiile asistentului/asistentei pentru reechilibrarea hidro-electrolitica a pacientului:
- cantareste bolnavii pentru aflarea greutatii in fiecare zi;
- masoara cantitatea de lichide ingerate;
- recolteaza sange prin punctie venoasa pentru analize de laborator:
- Ht, Hb, globule rosii,
- lonograma: Na+ = 137-147 mEq/l sau 135-144 mM/l ;
K+ = 4,5 - 5,5 mEq/l sau 3,2 - 5,0 mM/l;
Cr= 97-107 mEq/l sau 97 -107mM/l;
Ca++ = 5 mEq/l (9-11 mg%) sau 2,25 -2,26 mM/l;
Mg++= 1,6 - 2,3 mEq/l sau 0,75 -1,05mM/l
- pH sanguin VN = 7,34 - 7,44
- Bicarbonatul standard VN = 22 - 26 mM/l;
- Rezerva Alcalina VN=27mEq/l
- Proteinemia VN = 65 - 85g/l
- Ureea sanguina VN = 16,7 - 45,8mg/dl sau 18 - 35g/24h U.
- recolteaza urina pentru - examen sumar, pH-ul urinar, ionograma urinara;
- masoara functiile vitale (T°, puls, TA, respiratie, diureza) si noteaza valorlle in foaia de
temperatura;
- determine volumetric: cantitatea de lichide eliminate prin diureza, numar de scaune, cat si prin
pierderi patologice (varsaturi, transpirapiratie abundenta), lichide de aspiratie.
- administreaza solutiile electrolitice indicate de medic prin perfuzie IV;
- asigura igiena pielii si a cavitatii bucale;
- administeaza regimul alimentar indicat.
Criteriile clinice pentru stabilirea necesarului de lichide al bolnavului deshidratat:
- senzatia de sete
- turgor cutanat
- frecventa pulsului
- masurarea TA '
- cianoza extremitatilor ;

- uscaciunea limbii
Ratia de corectare reprezinta cantitatea de lichide pierdute de bolnav pana la inceperea
reechilibrarii hidroelectrolitice.
La sugar pentru orientarea rehidratarii se va cantari zilnic.
Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic este o urgenta medicala,
Electrolitii se inlocuiesc la recomandarea medicului in raport cu valorile ce se obtin in urma efectuarii
ionogramei din sange si in raport cu pierderile existente.
Necesarul de lichide a bolnavului se calculeaza astfel: la nevoile bazale ale organismului se
adauga o cantitate de lichide egala cu pierderile prin varsaturi, transpiratii, diaree, aspirate
gastrica, febra si pansamente;
- pentru fiecare grad de temperatura, depasind 37°C, bolnavul va priml 500 ml lichide.

TULBURARI ELECTROLITICE
1. Sodiul (Natriul) reprezinta 90% din cantitatea de cationi din lichidul extracelular, valoarea normala
fiind de 137-147 mEq/l. Sodiul determina presiunea osmotica, crestera TA, regleaza echilibrul acido-bazic,
prin combinarea cu cloruri si bicarbonat.
Hiponatriemia reprezinta scaderea Na+sub 130 mEq/l.
Cauzele pot fi:
- hiperhidratare cu apa, cu bere;
- pierdere de Na dupa administrare de diuretice (Furosemid);
- transpiratie excesiva;
- dieta hiposodata timp indelungat;
Problemele pacientului se manifesta prin: indispozitie, cefalee, confuzie,
anxietate, piele umeda, hipotensiune arteriala, coma in deshidratarile grave; Interventiile asistentei:
- recunoaste modificarile si anunta medicul;
.- punctioneaza o vena, monteaza o perfuzie IV. cu solutii hipertonice;
- administreaza solutie de ser fiziologic I.V. si medicamentele recomandate;
- inregistreaza in F.O. toate cantitatile de lichide perfuzate;
- Monitorizeaza perfuzia (60 picaturi/min) si funtiile vitale ale pacientului;
- Apreciaza eficienta interventiilor aplicate;
- Educa pacientul sa evite consumul excesiv de apa, sa respecte doza de diuretice recamandata, sa
evite purgativele drastice (sarea amara).
Hipernatriemia reprezinta cresterea Na+peste 150 mEq/l.
Cauze:
- Ingestie de alimente sarate prin obisnuinta;
- Intoxicate cu sare, ingestie de apa de mare;
- Insuficienta cardiaca, insuficienta renala acuta sau cronica.
Problemele bolnavului: agitatie pana la convulsii, sete intensa, hiperemia fetei, HTA, tahicardie, mucoase
uscate, confuzie.
Rolul asistentei este:
- atentioneaza pacientul sa reduca sarea din alimentatie - regim hiposodat;
- monteaza o perfuzie si administreaza la recomandarea medicului solutii fara Na - Glucoza 5%,
medicamentele diuretice;
- monitorizeaza functiile vitale, noteaza valorile in F. O.
- masoara si noteaza toate cantitatile de solutii perfuzate;
- linisteste pacientul si familia daca este cazul;
- educa pacientul sa respecte regimul alimentar si cantitatea de lichide /24h.

2. Potasiul constituie un important ion din lichidul intracelular, regleaza actlvitatea neuromusculara.
Modificari: hipopotasemia si hiperpotasemia.
Cauze: inanitie, anorexie, supradozare de diuretice care elimina K, tratament cu cortizon, diaree.
Hipopotasemia apare la scaderea K+ sub 3mEq/l in sange.
Simptome :
- stare de oboseala, slabiciune musculara insotita de durere;
- peristaltism intestinal scazut, ajungand pana la ileus;
- scaderea apetitului, greata;
- mancarime de piele;
- crampe - carcei musculari la muschii gambelor;
- aritmii cardiace - extrasistole, unda T aplatizata pe EKG.

Interventiile asistentei:
- monitorizeaza (EKG) functia cordului;
- canuleaza o vena, monteaza o perfuzie si administreaza la recomandarea medicului
medicamentele,(solutie KCI combinata cu solutie glucoza 5%)
- administreaza un regim alimentar bogat in K: cartofi, spanac, varza, caise, banane.
- evalueaza starea bolnavului dupa tratament: dispar crampele musculare, greturile, palpitatiile.
Hiperpotasemia reprezinta cresterea K peste 6 - 7mEq/l; este o urgenta medicala, deoarece exista riscul
opririi inimii in diastola.
Simptome:
- greata, diaree, iritabilitate, dureri abdominale;
- aritmii cardiace, unda T cu amplitudine mare, risc de stop cardiac (in diastola).
Interventiile asistentei:
- recunoaste modificarile si anunta medicul;
- canuleaza o vena, monteaza o perfuzie cu solutie de glucoza, in care adauga medicamentele
indicate: insulina, bicarbonat de Na+;
- monitorizeaza functiile vitale - monitorizarea cardiaca Holter (EKG);
- pregateste medicamentele si aparatura necesara in caz de urgenta, defibrilator, aparatura pentru
RCP ;
- bolnavul este sfatuit sa nu consume fructe (banane, caise) si legume(cartofi) bogate in K+.

3. Hipercalcemia reprezinta cresterea Ca in sange peste valorile normale, ca urmare a excretiei


excesive de parathormon de catre glandele paratiroide.
Manifestari clinice:
- cefalee, varsaturi, tahicardie, HTA;
- rise de nefrocalcinoza, litiaza renala,litiaza biliara.
Rolul delegat al asistentei medicale:
- administreaza medicamente care elimina Ca - Furosemid;
- monitorizeaza functia inimii prin EKG - Holter, TA, T°;
Interventii independente:
- asigura igiena tegumentelor si mucoaselor;
- administreaza regimul alimentar si sfatuieste bolnavul si apartinatorii sa limiteze consumul de lactate
si branzeturi, cat si luarea medicamentelor care coniln calciu fara recomandare medicala;
- recomanda pacientului sa consume cantitati suficiente de lichide evitand apa minerala
carbogazoasa; poate consuma apa plata, ceai, apa fiarta si racita.

Hipocalcemia reprezinta scaderea Ca in sange sub 4 mEq/L ca urmare a unei tulburari de secretie a
paratiroidelor.
Problemele bolnavului: *
- semne de tetanie sau aparitia crizelor de spasmofilie.
Rolul delegat al asistentei:
- administreaza preparate de Ca I.V. lent, in criza de spasmofilie;
- preparate de Ca per os cu vitamina D in afara crizei;
Rolul independent al asistentei:
- administreaza regimul alimentar care trebuie sa fie bogat in lactate, branzeturi, ou, carne, vitamine;
- sfatuieste pacientul/pacienta sa reduca consumul de cafea;
- evalueaza starea generala a bolnavului; dupa aplicarea tratamentului dispar spasmele si contractiile
musculare.

Evaluarea interventiilor aplicate

Reechilibrarea hidro-electrolitica a bolnavului se efectueaza sub supravegherea si indrumarea stricta a


medicului. Deshidratarile de gradul II si III se trateaza de obicei la serviciul de terapie intensiva. Asistenta va
urmari ameliorarea starii bolnavului dupa urmatoarele manifestari:
 disparitia senzaliei de sete;
 normalizarea pulsului bolnavului;
 valorile T.A. cresc treptat;
 dispar crampele musculare;
 se restabileste turgorul cutanat;
 dispar infundarile fontanelelor la sugari;
 diureza se normalizeaza;
 se restabileste starea de constienta la copii.

Evaluarea starii de hiperhidratare

Hiperhidratarea se manifesta prin aparitia urmatoarelor simptome:


- cefalee, greata, varsaturi, crampe musculare, oboseala;
- somnolenta, convulsii;
- coma cu H.T.A. ;
- formare de edeme (revarsate pleurale, pericardice, peritoneale).
Interventiile de urgenta:
- restrictie de lichide pana la cura de sete;
- restrictie de sare in deshidratarea hipertona; pacientul va primi un regim desodat;
- perfuzii cu solutii depletizante (diuretice): Manitol, glucoza 33%, medicatie diuretica pe cale I.V., punctii
evacuatoare, dializa extrarenala;
- controlul presiunii venoase centrale (PVC) pentru a se evita in cursul aportului hidromineral accidentele
de hiperhidratare.

Tehnici de hidratare

1. Hidratare pe cale naturala sau calea orala


2. Hidratare pe cai artificiale:
a. prin sonda nazo - gastrica sau nazo – duodenala
b. parenterala - perfuzia I.V. este calea cea mai folosita.

SOLUTII PERFUZABILE

Rolul asistentei medicale este sa cunoasca solutiile, concentratia, compatibilitatile dintre ele si
medicamente pentru a pregati si a administra o perfuzie la indicatia medicului, in vederea restabilirii
echilibrului initial al organismului.
In functie de concentratie, solutiile perfuzabile se clasifica in:
 solutii izotonice, care contin ioni in concentratie egala cu cea a organismului (fiziologica);
 solutii hipertonice care contin ioni in concentratie > decat cea fiziologica;
 solutii hipotonice care contin ioni in concentratie < decat cea fiziologica.
In functie de scopul urmarit, solutiile perfuzabile se clasifica in:
1. solutii de baza pentru prepararea unei perfuzii;
2. solutii de corectare a dezechilibrelor electrolitice si metabolice;
3. solutii pentru alimentatia parenterala.

1. Solutii de baza servesc ca mijloc de transport pentru medicamente, solutii corectoare, lichide.

Exemple:
- Solutii izotonice de electroliti (contin ionii din plasma in concentratii fiziologice).
Solutia de clorura de Na concentratie 0,9% in pungi P.V.C. de 250 ml, 500 ml, 1000 ml
(cunoscuta sub denumirea de ser fiziologic) si solutia de glucoza 5% sunt cele mai folosite.

2. Solutiile de corectare se folosesc la corectarea perturbarilor metabolice (alcaloza, acidoza), la


completarea unui deficit electrolitic si la reglarea insuficientelor functionale.
Exemple:
Solutii de electroliti concentrate: K, Na, Ca si Mg (hipertonice) se administreaza diluate in solutii
izotonice deoarece introducerea directa I.V. poate produce reactii cu risc vital (de exemplu, flutter
ventricular la administrarea de solutie de K nedizolvat).
Solutii hipertonice:
- solutia de clorura de Na 10%, 20%
- solutia de glucoza 10%, 20%, 33%, 40%
- solutia de lactat de Na 110g%o, lactat de K 50%
Alte solutii de corectare:
- solutie tampon de bicarbonat de Na in concentrate 1,4%, 4%, 8,4% se folosesc la corectarea
acidozei metabolice.
Solutii diuretice osmotice:
- sorbitol 40%, manitol 10% si 20% se folosesc in tulburari de diureza, reducerea edemelor, fortarea
diurezei in intoxicatii.
Solutii hipotone se folosesc la corectarea deshidratarilor hipertonice:
- Solutia clorura de Na 4,5g%o; 2,25g% 0;
- Solutia de glucoza 2,5% (25%o).
Solutiile izotonice se folosesc in corectarea deshidratarilor izotonice:
- solutia de ser fiziologic 0,9%, solutia de glucoza 5%.

3. Solutii pentru alimentatie parenterala


• Carbohidratii: solutii de glucoza, diferite concentratii, solutiile de fructoza, dextroza 5%, 10%, 20%;
• Aminoacizii sunt indispensabili sintezei proteinelor, deoarece organismul nu-si poate sintetiza
aminoacizii esentiali, acestia trebuie sa fie administrati in solutii perfuzabile.
Exemple: Arginina, Aminosteril, Aminoplasmal L-10, Plasmasteril solutii in flacoane de sticla.
Aminoacizii nu se administreaza in combinatie cu alte solutii sau cu medicamente deoarece au
capacitate de interactiune.
Cei 8 aminoacizi esenjiali sunt: izoleucina, leucina, lizina, metionina, fenilalanina, treonina,
triptofan, valina.
De retinut: Solutiile de aminoacizi si de glucide trebuie protejate- in timpul depozitarii si administrarii-
de temperaturi ridicate si de lumina.

Reactiile de incompatibilitate ale solutiilor perfuzabile cu unele medicamente pot provoca


efecte toxice asupra organismului, iritarea tesuturilor, embolii prin amestecarea unor emulsii, modificari
farmacodinamice.

Exemple de medicamente care nu se amesteca intre ele:


1. Furosemid :

2. Nitroglicerina
3. Algocalmin
4. Metoclopramid
5. Eufilina
6. Insulina . . -
7. Dopamina
8. Ambroxol
9. Cimetidina
10.Diazepam
Medicamentele incompatibile se administreaza in seringi sterile, separat, iar pentru evitarea
reactiilor dupa fiecare administrare se spala calea (cateterul sau canula) cu ser fiziologic steril inainte de
a administra un alt medicament.
ATENTIE! Nu se amesteca:
• sangele si derivatele de sange
• solutiile de aminoacizi (Arginina)
• solutiile uleioase
• Manitolul
DE RETINUT:
Vitamina B2 nu se administreaza impreuna cu Vit. B1 si B6
Acidul folic nu se administreaza impreuna cu acidul ascorbic (vit. C)
Vitamina B « se inactiveaza cu vitamina C in solutie
Vitamina K nu se amesteca cu alte vitamine
La administrarea vitaminelor se va tine cont ca multe sunt sensibile la lumina si caldura. De aceea
se prefera administrarea in perfuzii de scurta durata sau se vor introduce in flacon chiar inainte de
administrare.
Prepararea solutiei perfuzabile:
• Recipientul de perfuzie — flaconul din sticIa (Arginina) sau cel din plastic se aseaza vertical.
• Dopul recipientului se dezinfecteaza cu un tampon de vata imbibat in alcool medicinal.
• Toate medicamentele si solutiile adaugate se amesteca cu solutia de baza prin rasturnari
succesive ale flaconului inainte de administrare.
• Se alege trusa de perfuzie adecvata; se inchide dispozitivul de reglare si filtrul de aerisire daca este
incorporat in picurator inainte de introducerea in recipient.
• Se introduce trocarul in dopul recipientului prin rasucire o singura data. Rasucirile succesive pot
antrena fragmente mici de cauciuc care ajung in solutie.
• Se da aerul afara din tuburi prin suspendarea flaconului; picuratorul trebuie sa fie umplut cu solutie
2/3 (daca nu este suficient de plin exista pericolul patrunderii bulelor de aer din tuburi in vena).
• Flaconul se suspenda in stativ la o inaltime de 50- 60cm deasupra nivelului corpului pacientului.
• Tubul de aer se fixeaza la flacon fara indoituri, daca se foloseste o trusa de perfuzie cu filtru de aer.

De retinut!
In cazul perfuziilor de scurta durata, cand se administreaza o cantitate mica de solutie, 50 - 100
ml, trocarul nu se infinge prea mult pentru ca orificiul de scurgere sa fie deasupra dopului. Daca se
infinge prea mult o mare parte de solutie va ramane in flacon.

A incorect B corect
Fig.7.A.Trocarul patrunde prea mult in flacon
B. Introducerea corecta a trocarului (17, pag. 87)

SOLUTII PERFUZABILE - tabel

Denumirea solutiei Forma de prezentare Indicatii. Mod de


administrare
1 . Solutie de clorura deNa Concentratie izotonica 9% sau ser - perfuzie I.V.
fiziologic - pungi PVC sau flacoane PVC - solutie de transport cea
capacitate de 250, 500, 1000 ml -fiole 10 mai folosita- solvent
ml pentru
Concentrate hipertonica: medicamente(antibiotice
- solutie de NaCI 10%, 20%, 30% fiole , etc)
- hipotonice 4,5g %o, 2,25g%o - corectarea
dezechilibrului
hiponatriemic

2. Solutie de glucoza Concentratie izotonica 5% - solutie de transport:


perfuzie
- alimentatie parenterala
- in hipoglicemie IV
- antiedematos

- pungi, flacoane PVC 250, 500ml


Concentratii hipertonice: '
- glucoza fiole 33%, 40%
- pungi flacoane 10%, 20%
- concentratie hipotonica 2.5g%

3. Solutie Ringer Contine: - reechilibrare


- clorura de Na 8.5g; hidroelectrolitica
- clorura de K 0.3 g;

- clorura de Ca 0.5g; I.V. perfuzie lenta


- apa distilata 1000ml Flacoane, saci
PVC 250, 500 ml
4.Solutia de clorura de K- Flacoane de sticla de 100 ml concentrate - perfuzii I.V. lente se
Brauman 7,4%; dilueaza 10 -20ml cu
5. Solutie de Kalium magneziu- Contine: acid aspargic 1 I solutie hidroxid 500 ml cu glucoza 5%,
asparagin at de K+ oxid de Mg2+ 10%; in urgente 20 ml
solutie K diluat cu 20 ml
solutie glucoza 10 %

6. Solutie de lactat deNa Concentratie 110g% solutie izotonica - solutie de corectare-


50% perfuzie lenta in acidoza
hipotonica

7. Solutia Hartman Solutie salina - solutie de corectare


- perfuzie lenta in
acidoza hipotonica

8. Solutia de bicarbonat de Na 14%o solutiie izotonica - solutie tampon in


acidoza

9. Solutii pentru diureza Manitol 5%o pungi PVC 250 ml - activeaza diureza
osmotica

10. Sorbitol Sorbitol 50g%0 pungi PVC 500— 2000 - alimentatie parenterala
ml

11. Solutie dextroxa fructoza 5%, 10%, 20% 5% pungi saci PVC 500, - perfuzie lenta -
1000 ml alimentatia parenterala

12. Substituienti de plasma Dextran 40+glucoza in flacon din sticla - perfuzie lenta
Dextran 40 cu NaCI
Dextran 70+NaCI in flacoane de sticla
Gelufuzine solutie perfuzabila Flacoane
sticla