Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Reducerea si suprimarea miscarilor respiratorii ale toracelui si diafragmului apare in urma paraliziei
centrului respirator, a muschilor respiratori sau prin contractura lor patologica.
Problemele bolnavului care necesita ventilatie mecanica (VM):
- anoxie;
- hipercapnie;
- cianoza;
- insomnie;
- transpiratii abundente;
- obnubilatie.
In acest caz, medicul va dispune aplicarea respiratiei artificiale, mecanice asistate.
Categorii de bolnavi cu indicate de VM:
- bolnavi operati cu risc de insuficienta respiratorie;
- traumatisme craniene;
- traumatisme toracice;
- boli neurologice;
- in chirurgia cardiovasculara;
- in caz de supradozare cu barbiturice si opiacee, in stop respirator (resuscitare cadio-
pulmonara).
Respiratia artificiala mecanica suplimenteaza respiratia ineficienta si de aceea se numeste
ventilatie asistata. Aparatele de ventilatie artificiala sunt foarte numeroase, insa cele mai eficiente sunt
acelea care functioneaza pe baza presiunii intratraheale pozitive.
Respiratoarele de presiune intratraheale pozitiva intermitenta realizeaza o inspiratie si expiratie activa.
Dintre cele cu inspiratie activa sunt resuscitorul cu burduf, care este format dintr-o masca etansa si un
tub de lungime diferita cu un burduf actionat mecanic sau manual. Curentul de aer sau O2 este dirijat cu
ajutorul a doua supape unidirectionale. Compresiunea burdufului realizeaza inspiratie, expiratia fiind
asigurata de elasticitatea plamanilor.
Aparatele cu inspiratie si expiratie activa se gasesc intr-o mare varietate si se numesc ventilatoare sau
pulmotoare.
Prin cresterea si scaderea presiunii pozitive si negative realizate de aparate se pot modifica ritmul fi
volumul respiratiei. In cazul respiratiei spontane ritmul aparatului se sincronizeaza cu acestea si
astfel va asista ambele faze ale respiratiei. Aceste aparate nu pot fi utilizate pentru asistarea de lunga
durata a respiratiei. Ele se aplica trecator pentru bolnavii inconstienti.
Adaptarea aparatului la bolnav se face diferit, in functie de durata necesara mentinerii lui si anume ,prin
intermediul unei masti etanse pentru perioade scurte, de cateva minute si prin intermediul unor sonde
endotraheale introduse prin intubatie oro — traheala (IOT) efectuata de medic pentru perioade mai lungi.
Conectarea pacientului la ventilator
Se efectueaza prin masca adaptata pe orificiul bucal sau nazal al pacientului.
Gazul care ajunge la bolnav trebuie sa fie steril (trece prin filtre bacteriene), umidificat cu vapori de apa, iar
aerul expirat poate fi evacuat in exterior, filtrat sau captat. Pornirea aparatului se face dupa ce acesta a
fost conectat la sursa de curent electric, la O2, la aer comprimat.
Ajustarea frecventei respiratorii se face de obicei la frecvente joase; 8-14 respiratii/minut. Se determina
gazele din sangele arterial dupa 20 minute de ventilatie mecanica.
Ingrijirea bolnavului presupune:
- Supravegherea parametrilor ventilatori: frecventa respiratiei, presiunea de insuflare de varf;
- Analiza gazelor prin oximetrie: Pa O 2, Pa CO2, Hb%, SaO2%;
- Supravegherea functiilor vitale: TA, puls, temperatura;
- Masurarea PVC (presiune venoasa centrala);
- Radiogafie de control,
- Examen bacteriologic din sputa la 5 zile pentru prevenirea si tratarea infectiilor;
- Aspirarea secretiilor traheobronsice, mai ales la bolnavul cu traheostomie, care nu -si poate mobiliza
singur secretiile;
- Tapotare (masaj insotit de batai cu marginea cubitala);
- Schimbarea frecventa a pozitiei bolnavului pentru favorizarea drenajului secretiei;
- Aerosoli cu bronhodilatatoare pentru fluidifierea secretiilor vascoase;
- Reechilibrare hidroelectrolitica si nutritiva pe cale parenterala prin perfuzie sau prin sonda
nasogastrica.
Aspiratia traheobronsica
Este o interventie a asistentului/asistentei medicale care se aplica ori de cate ori este necesara.
Materiale necesare:
- manusi sterile;
- sonda de aspiratie sterila de unica folosinta; comprese de tifon;
- sursa de oxigen;
- aspirator medical;
- recipient de colectare a secretiilor.
Tehnica aspiratiei:
- asistentul/asistenta isi pun manusi sterile;
- se regleaza presiunea aspiratorului intre 80-120 mm Hg;
- se va administra oxigen 100% pacientului 3 - 5 minute inainte;
- se adapteaza sonda de aspiratie la aspirator;
- se introduce capatul sondei de aspiratie in canula de intubatie si se vor
aspira secretiile retragand treptat sonda;
- timpul maxim de aspiratie nu trebuie sa depaseasca 10 secunde.
lntubatia oro traheala (IOT)
Rolul asistentei este de a pregati materialele si bolnavul si de a servi medicul. Materiale necesare:
- laringoscop cu lama dreapta sau scurta si sursa de lumina;
- tuburi sau sonde de intubatie endo - traheale din cauciuc sau material
plastic prevazute cu mandren;
- seringa sterila de 10 ml pentru umflarea mansetei traheale;
- gel cu xilina pentru anestezia de contact;
- solutie de xilina pentru anestezia faringelui si a corzilor vocale;
- departator de gura;
- mandrene si pense speciale;
- la nevoie, se asigura aparat de ventilatie manuala , sursa de oxigen, aspirator puternic, pregatit in
stare de functionare; sonde de aspiratie;
- 2 canule de intubatie de dimensiuni diferite sterile de unica folosinta;
- balon de ventilatie cu masca;
- medicamente necesare pregatite in seringi etichetate;
- stetoscop.
Indicatii:
- pentru administrarea anesteziei generale;
- in caz de obstructie a cailor aeriene;
- in resuscitarea cardio - respiratorie, pentru ventilatia artificiala( cu ventilator Ambu);
- primul ajutor in caz de inec sau intoxicatie cu gaze;
- asigurarea ventilatiei mecanice in insuficienta respiratorie acuta.
REECHILIBRAREA HIDROELECTROLITICA
Bolile chirurgicale, traumatismele, interventia chirurgicala in sine provoaca tulburari ale echilibrului
hidroelectrolitic al organismului, punand in pericol viata pacientilor. Asistenta medicala trebuie sa
recunoasca manifestarile acestor dezechilibre pentru a anunta medical si a se lua masurile de corectare
necesare.
Notiunile de fiziologie ale echilibrului hidroelectrolitic
Apa in organism este repartizata intracelular si extracelular,in vasele de sange si vasele limfatice.
Rolul apei in organism:
- dizolva si transporta substantele nutritive la nivelul celulelor si preia resturile metabolice
transportandu-le spre organul de eliminare;
- mentine temperatura corpului constanta;
- este solventul substantelor minerale si al medicamentelor.
O parte din apa rezulta din procesul de metabolism al proteinelor glucidelor, lipidelor si se numeste
apa metabolica (de combustie).
Intre aportul si eliminarea apei din organism exista un echilibru perfect.
Homeostazia - starea de coordonare si mentinere a functiilor normale ale organismului.
Bilantul hidric este raportul dintre ingestia de lichide si eliminarea lor din organism.
Cei mai importanti centrii reglatori din organism sunt: sistemul nervos si sistemul endocrin.
Centrul principal al senzatiei de sete se gaseste in creier, la nivelul hipotalamusului. Cand apare
deshidratarea, hipotalamusul inregistreaza scaderea nivelului apei in sange, apoi stimuleaza activitatea
glandei hipofize posterioare care secreta hormonul antidiuretic — (ADH), scazand astfel pierderile de
apa de la nivelul rinichiului.
Glandele suprarenale sunt si ele stimulate pentru a produce mai mult aldosteron, favorizand astfel
retinerea unei mai mari cantitati de sare si concomitent retinerea apei la nivelul rinichilor.
Ingestia de apa, declansata de senzatia de sete - manifestata prin gura uscata, reface
rezervele de apa ale organismului.
.
Gradul de aciditate sau alcalinitate a unei solutii este dat de concentratia de ioni de H +.
Concentratia de H* a fost denumita simbolic pH.
• Solutia cu pH = 7 este neutra fata de apa;
• Solutiile cu pH < 7 sunt acide;
• Solutiile cu pH > 7 sunt alcaline.
Sangele are pH-ul intre 7,35 - 7,40, usor alcalin. In conditii patologice variatiile pH- ului sanguin
sunt intre valorile 6,8 - 7,8. Modificarile mai mari de aceste sunt incompatibile cu viaja.
Echilibrul acido-bazic al organismului este exprimat prin valoarea pH-ului sanguin care in
mod normal este de aproximativ t, 40( usor alcalin).
Substantele care modifica permanent pH-ul sunt eliminate prin respiratie, urina, digestie.
Prin alimentatie se introduc in organism acizi- prin preparate din carne si substante alcaline prin
vegetale; fiecare dintre aceste substante au tendinta de a deregla echilibrul acido-bazic.
In sange, atat in plasma cat si in hematii, exista sisteme - tampon care corecteaza modificarile.
Echilibrul acido-bazic al organismului este mentinut de rinichi si respiratie.
Analizele de laborator pentru determinarea echilibrului acido-bazic sunt:
din sange: - pH care are VN = 7,34 - 7,44;
- Bicarbonatul standard cu VN= 22 - 26 mM/l;
- Baze exces cu VN (valoare normala) = - 2,5 - + 2,5 mM/l;
- din urina: - pH-ul = 5,5 - 6 , 5
Dezechilibrele acido-bazice sunt:
alcaloza = cresterea concentratiei de alcali peste limita normala;
se corecteaza cu perfuzii de solutii izotonice de NaCI (ser fiziologie) si
clorura de amoniu;
- acidoza = cresterea cantitatii de ioni de H+; se corecteaza prin perfuzie cu solutie de bicarbonat
de sodiu.
Termeni medicali
Starile de deshidratare
Deshidratarile survin in urma unui aport insuficient de lichide sau secundar unor pierderi
exagerate de lichide in stari patologice.
Clasificarea deshidratarilor
Bilantul hidric
Pentru stabilirea si efectuarea unei rehidratari corecte a organismului trebuie sa se cunoasca tipul
de deshidratare, simptomele, investigatjile de laborator, greutatea corporala a pacientului, bilantul hidric.
Interventiile asistentului/asistentei pentru reechilibrarea hidro-electrolitica a pacientului:
- cantareste bolnavii pentru aflarea greutatii in fiecare zi;
- masoara cantitatea de lichide ingerate;
- recolteaza sange prin punctie venoasa pentru analize de laborator:
- Ht, Hb, globule rosii,
- lonograma: Na+ = 137-147 mEq/l sau 135-144 mM/l ;
K+ = 4,5 - 5,5 mEq/l sau 3,2 - 5,0 mM/l;
Cr= 97-107 mEq/l sau 97 -107mM/l;
Ca++ = 5 mEq/l (9-11 mg%) sau 2,25 -2,26 mM/l;
Mg++= 1,6 - 2,3 mEq/l sau 0,75 -1,05mM/l
- pH sanguin VN = 7,34 - 7,44
- Bicarbonatul standard VN = 22 - 26 mM/l;
- Rezerva Alcalina VN=27mEq/l
- Proteinemia VN = 65 - 85g/l
- Ureea sanguina VN = 16,7 - 45,8mg/dl sau 18 - 35g/24h U.
- recolteaza urina pentru - examen sumar, pH-ul urinar, ionograma urinara;
- masoara functiile vitale (T°, puls, TA, respiratie, diureza) si noteaza valorlle in foaia de
temperatura;
- determine volumetric: cantitatea de lichide eliminate prin diureza, numar de scaune, cat si prin
pierderi patologice (varsaturi, transpirapiratie abundenta), lichide de aspiratie.
- administreaza solutiile electrolitice indicate de medic prin perfuzie IV;
- asigura igiena pielii si a cavitatii bucale;
- administeaza regimul alimentar indicat.
Criteriile clinice pentru stabilirea necesarului de lichide al bolnavului deshidratat:
- senzatia de sete
- turgor cutanat
- frecventa pulsului
- masurarea TA '
- cianoza extremitatilor ;
- uscaciunea limbii
Ratia de corectare reprezinta cantitatea de lichide pierdute de bolnav pana la inceperea
reechilibrarii hidroelectrolitice.
La sugar pentru orientarea rehidratarii se va cantari zilnic.
Restabilirea echilibrului hidro-electrolitic este o urgenta medicala,
Electrolitii se inlocuiesc la recomandarea medicului in raport cu valorile ce se obtin in urma efectuarii
ionogramei din sange si in raport cu pierderile existente.
Necesarul de lichide a bolnavului se calculeaza astfel: la nevoile bazale ale organismului se
adauga o cantitate de lichide egala cu pierderile prin varsaturi, transpiratii, diaree, aspirate
gastrica, febra si pansamente;
- pentru fiecare grad de temperatura, depasind 37°C, bolnavul va priml 500 ml lichide.
TULBURARI ELECTROLITICE
1. Sodiul (Natriul) reprezinta 90% din cantitatea de cationi din lichidul extracelular, valoarea normala
fiind de 137-147 mEq/l. Sodiul determina presiunea osmotica, crestera TA, regleaza echilibrul acido-bazic,
prin combinarea cu cloruri si bicarbonat.
Hiponatriemia reprezinta scaderea Na+sub 130 mEq/l.
Cauzele pot fi:
- hiperhidratare cu apa, cu bere;
- pierdere de Na dupa administrare de diuretice (Furosemid);
- transpiratie excesiva;
- dieta hiposodata timp indelungat;
Problemele pacientului se manifesta prin: indispozitie, cefalee, confuzie,
anxietate, piele umeda, hipotensiune arteriala, coma in deshidratarile grave; Interventiile asistentei:
- recunoaste modificarile si anunta medicul;
.- punctioneaza o vena, monteaza o perfuzie IV. cu solutii hipertonice;
- administreaza solutie de ser fiziologic I.V. si medicamentele recomandate;
- inregistreaza in F.O. toate cantitatile de lichide perfuzate;
- Monitorizeaza perfuzia (60 picaturi/min) si funtiile vitale ale pacientului;
- Apreciaza eficienta interventiilor aplicate;
- Educa pacientul sa evite consumul excesiv de apa, sa respecte doza de diuretice recamandata, sa
evite purgativele drastice (sarea amara).
Hipernatriemia reprezinta cresterea Na+peste 150 mEq/l.
Cauze:
- Ingestie de alimente sarate prin obisnuinta;
- Intoxicate cu sare, ingestie de apa de mare;
- Insuficienta cardiaca, insuficienta renala acuta sau cronica.
Problemele bolnavului: agitatie pana la convulsii, sete intensa, hiperemia fetei, HTA, tahicardie, mucoase
uscate, confuzie.
Rolul asistentei este:
- atentioneaza pacientul sa reduca sarea din alimentatie - regim hiposodat;
- monteaza o perfuzie si administreaza la recomandarea medicului solutii fara Na - Glucoza 5%,
medicamentele diuretice;
- monitorizeaza functiile vitale, noteaza valorile in F. O.
- masoara si noteaza toate cantitatile de solutii perfuzate;
- linisteste pacientul si familia daca este cazul;
- educa pacientul sa respecte regimul alimentar si cantitatea de lichide /24h.
2. Potasiul constituie un important ion din lichidul intracelular, regleaza actlvitatea neuromusculara.
Modificari: hipopotasemia si hiperpotasemia.
Cauze: inanitie, anorexie, supradozare de diuretice care elimina K, tratament cu cortizon, diaree.
Hipopotasemia apare la scaderea K+ sub 3mEq/l in sange.
Simptome :
- stare de oboseala, slabiciune musculara insotita de durere;
- peristaltism intestinal scazut, ajungand pana la ileus;
- scaderea apetitului, greata;
- mancarime de piele;
- crampe - carcei musculari la muschii gambelor;
- aritmii cardiace - extrasistole, unda T aplatizata pe EKG.
Interventiile asistentei:
- monitorizeaza (EKG) functia cordului;
- canuleaza o vena, monteaza o perfuzie si administreaza la recomandarea medicului
medicamentele,(solutie KCI combinata cu solutie glucoza 5%)
- administreaza un regim alimentar bogat in K: cartofi, spanac, varza, caise, banane.
- evalueaza starea bolnavului dupa tratament: dispar crampele musculare, greturile, palpitatiile.
Hiperpotasemia reprezinta cresterea K peste 6 - 7mEq/l; este o urgenta medicala, deoarece exista riscul
opririi inimii in diastola.
Simptome:
- greata, diaree, iritabilitate, dureri abdominale;
- aritmii cardiace, unda T cu amplitudine mare, risc de stop cardiac (in diastola).
Interventiile asistentei:
- recunoaste modificarile si anunta medicul;
- canuleaza o vena, monteaza o perfuzie cu solutie de glucoza, in care adauga medicamentele
indicate: insulina, bicarbonat de Na+;
- monitorizeaza functiile vitale - monitorizarea cardiaca Holter (EKG);
- pregateste medicamentele si aparatura necesara in caz de urgenta, defibrilator, aparatura pentru
RCP ;
- bolnavul este sfatuit sa nu consume fructe (banane, caise) si legume(cartofi) bogate in K+.
Hipocalcemia reprezinta scaderea Ca in sange sub 4 mEq/L ca urmare a unei tulburari de secretie a
paratiroidelor.
Problemele bolnavului: *
- semne de tetanie sau aparitia crizelor de spasmofilie.
Rolul delegat al asistentei:
- administreaza preparate de Ca I.V. lent, in criza de spasmofilie;
- preparate de Ca per os cu vitamina D in afara crizei;
Rolul independent al asistentei:
- administreaza regimul alimentar care trebuie sa fie bogat in lactate, branzeturi, ou, carne, vitamine;
- sfatuieste pacientul/pacienta sa reduca consumul de cafea;
- evalueaza starea generala a bolnavului; dupa aplicarea tratamentului dispar spasmele si contractiile
musculare.
Tehnici de hidratare
SOLUTII PERFUZABILE
Rolul asistentei medicale este sa cunoasca solutiile, concentratia, compatibilitatile dintre ele si
medicamente pentru a pregati si a administra o perfuzie la indicatia medicului, in vederea restabilirii
echilibrului initial al organismului.
In functie de concentratie, solutiile perfuzabile se clasifica in:
solutii izotonice, care contin ioni in concentratie egala cu cea a organismului (fiziologica);
solutii hipertonice care contin ioni in concentratie > decat cea fiziologica;
solutii hipotonice care contin ioni in concentratie < decat cea fiziologica.
In functie de scopul urmarit, solutiile perfuzabile se clasifica in:
1. solutii de baza pentru prepararea unei perfuzii;
2. solutii de corectare a dezechilibrelor electrolitice si metabolice;
3. solutii pentru alimentatia parenterala.
1. Solutii de baza servesc ca mijloc de transport pentru medicamente, solutii corectoare, lichide.
Exemple:
- Solutii izotonice de electroliti (contin ionii din plasma in concentratii fiziologice).
Solutia de clorura de Na concentratie 0,9% in pungi P.V.C. de 250 ml, 500 ml, 1000 ml
(cunoscuta sub denumirea de ser fiziologic) si solutia de glucoza 5% sunt cele mai folosite.
2. Nitroglicerina
3. Algocalmin
4. Metoclopramid
5. Eufilina
6. Insulina . . -
7. Dopamina
8. Ambroxol
9. Cimetidina
10.Diazepam
Medicamentele incompatibile se administreaza in seringi sterile, separat, iar pentru evitarea
reactiilor dupa fiecare administrare se spala calea (cateterul sau canula) cu ser fiziologic steril inainte de
a administra un alt medicament.
ATENTIE! Nu se amesteca:
• sangele si derivatele de sange
• solutiile de aminoacizi (Arginina)
• solutiile uleioase
• Manitolul
DE RETINUT:
Vitamina B2 nu se administreaza impreuna cu Vit. B1 si B6
Acidul folic nu se administreaza impreuna cu acidul ascorbic (vit. C)
Vitamina B « se inactiveaza cu vitamina C in solutie
Vitamina K nu se amesteca cu alte vitamine
La administrarea vitaminelor se va tine cont ca multe sunt sensibile la lumina si caldura. De aceea
se prefera administrarea in perfuzii de scurta durata sau se vor introduce in flacon chiar inainte de
administrare.
Prepararea solutiei perfuzabile:
• Recipientul de perfuzie — flaconul din sticIa (Arginina) sau cel din plastic se aseaza vertical.
• Dopul recipientului se dezinfecteaza cu un tampon de vata imbibat in alcool medicinal.
• Toate medicamentele si solutiile adaugate se amesteca cu solutia de baza prin rasturnari
succesive ale flaconului inainte de administrare.
• Se alege trusa de perfuzie adecvata; se inchide dispozitivul de reglare si filtrul de aerisire daca este
incorporat in picurator inainte de introducerea in recipient.
• Se introduce trocarul in dopul recipientului prin rasucire o singura data. Rasucirile succesive pot
antrena fragmente mici de cauciuc care ajung in solutie.
• Se da aerul afara din tuburi prin suspendarea flaconului; picuratorul trebuie sa fie umplut cu solutie
2/3 (daca nu este suficient de plin exista pericolul patrunderii bulelor de aer din tuburi in vena).
• Flaconul se suspenda in stativ la o inaltime de 50- 60cm deasupra nivelului corpului pacientului.
• Tubul de aer se fixeaza la flacon fara indoituri, daca se foloseste o trusa de perfuzie cu filtru de aer.
De retinut!
In cazul perfuziilor de scurta durata, cand se administreaza o cantitate mica de solutie, 50 - 100
ml, trocarul nu se infinge prea mult pentru ca orificiul de scurgere sa fie deasupra dopului. Daca se
infinge prea mult o mare parte de solutie va ramane in flacon.
A incorect B corect
Fig.7.A.Trocarul patrunde prea mult in flacon
B. Introducerea corecta a trocarului (17, pag. 87)
9. Solutii pentru diureza Manitol 5%o pungi PVC 250 ml - activeaza diureza
osmotica
10. Sorbitol Sorbitol 50g%0 pungi PVC 500— 2000 - alimentatie parenterala
ml
11. Solutie dextroxa fructoza 5%, 10%, 20% 5% pungi saci PVC 500, - perfuzie lenta -
1000 ml alimentatia parenterala
12. Substituienti de plasma Dextran 40+glucoza in flacon din sticla - perfuzie lenta
Dextran 40 cu NaCI
Dextran 70+NaCI in flacoane de sticla
Gelufuzine solutie perfuzabila Flacoane
sticla