Terra! Terra!

Ca Phoenix, pasărea măiastră,

Tu din cenuşa-ţi re -nviezi;
Necontenit în zare -albastră,
Tot mai strălucitor te vezi!

O! Ideal ! divină torţă !

Tu ne-ai condus prin întuneric;
Un pas să facem n -aveam forţă
Făr-de reflectul tău feeric!

Pierdeam al minţii echilibru

Pe mările făr -de liman,
Eu, iritabilul felibru,
Profet al genului uman,

De n-ai fi fost tu, Tramontana,

Făr, de scăpare cunoscut...
Vai! omenirea fu, sărmana!
Ca un corăbier pierdut!

Pierdut, da! însă totdeauna.

Luptând cu -acelaşi dor şi foc,
Bravând cu plâns şi râs furtuna
Cu-aceleaşi gânduri de noroc!

Văzând un val ce îl înghite

Un orizont din nou deschis,
Ce, clar şi sincer, îi promite
A-i isbândi eternul vis,

Sclipit -ai sfântă stea polară,

Cu raze de speranţă pline,
Felibrilor ce te cântară,
Rapsozilor -profeţi... şi -n fine...

Dar pesimiştii vin să -mi zică;

"Închipuire or miraj!
Noi nu mai credem în nimică,
Noi, am pierdut orice curaj!

Tu Tramontana -ţi strălucită

Şi-acel liman nu sunt, poete,
Decât oaza -nchipuită
De ochi i îmbătaţi de sete."

Să vie! Pe felibru -ntreb e -l

Când vom sosi limanul?... Când?
Felibrul, sigur ca şi Bebel,
Le va răspunde: "În curând!