1

Predica la sfintirea
casei
 2

Student Cucu Ioan

Anul III, Teologie Pastorala

In Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.

Iubitii mei fii sufletesti,

Cea mai frecventa activitate a preotului este agheasma sau sfintirea apei. Este ierurgia care se
realizeaza cel mai des, deoarece apa este considerata una din cele 4 stihii sau elemente constitutive
primordiale ale cosmosului alaturi de pamant, aer si foc. Legat de acest lucru, Sfanta Scriptura ne spune
ca” pamantul s-a inchegat, la cuvantul Domnului, din apa si prin apa” (II Petru, 3,5).
Tot cu ajutorul apei “si prin apa”, care este si materia Tainei Botezului, Dumnezeu a creat din nou
lumea, care s-a nascut din nou, “din apa si din Duh” (Ioan,3,3,5).
Asadar apa, ca element fundamental al Creatiei si ca element natural cel mai util si cel mai folosit
in viata casnica si gospodareasca a omului constituie atat un mijloc de spalare si de curatire fizica a
trupului uman, cat si un mijloc de lucrare de curatire spirituala, atunci cand apa este sfintita.

Prin caderea lui Adam, toata faptura a fost supusa “desertaciunii”si “stricaciunii” (Rom,8, 20-21),
ingreunandu-se mai mult viata omului. O data cu omul a cazut si natura sub blestem, trecand, impreuna
cu acesta, sub stapanirea diavolului, care este numit de atunci si pana in zilele de astazi “stapanitorul
acestei lumi”(Ef,2,2;6,12). Nu numai omul, ci si natura tinde sa se elibereze de sub puterea tiranica a
diavolului,dar eliberarea ei deplina se va face abia la venirea a doua a Mantuitorului, caci pana atunci si
ea ramane in desertaciune ca urmare a caderii omului (Rom,8,15-22). Dar precum omul (dupa venirea
Mantuitorului) are putinta de a fi scos de sub stapanirea diavolului prin botez, si lucrurile din natura, prin
sfintire, se elibereaza si pot fi folosite astfel in slujba lui Dumnezeu.

Pentru a intelege mai bine ce inseamna agheasma, ar fi bine sa cunoastem cateva lucruri, menite
sa ne faca sa intelegem mai bine importanta acestei ierurgii.
Cuvantul agheasma provine din limba greaca (“aghiasmos”) si isi are originea in cuvantul
“aghios” (sfant) si inseamna apa care a fost sfintita/binecuvantata de Biserica prin slujba de sfintire dar
mai inseamna chiar si insasi slujba de sfintire, iar la plural desemneaza acele lucruri (obiecte) care au fost
sfintite.
Agheazma este de doua feluri: agheasma mare, care sa savaseste o singura data pe an (la
Boboteaza) si agheasma mica, care se savarseste la mai multe ocazii.
Biserica a stabilit ca sfintirea caselor credinciosilor sa se faca prin 2 slujbe distincte care nu se
exclud una pe alta, ci se completeaza reciproc. Prima randuiala este stropirea caselor cu agheasma mare
in ajunul Bobotezei, iar a doua este slujba sfestaniei sau agheasmei mici, care se savarseste la mutarea in
casa noua, atunci cand se renoveaza casa sau se face curatenie generala, atunci cand lucrarea raului se
face simtita in vreun fel in casa, sau mai des in fiecare luna sau de cateva ori pe an (in special in timpul
postului).
Daca la inceputuri apa binecuvantata sau sfintita a jucat un rol de prim rang in viata religioasa a
tuturor popoarelor lumii si a fost intrebuintata ca mijloc principal de spalare si curatire a oamenilor si
lucrurilor, fiind considerate ca simbolul cel mai expresiv al puritatii si curatirii spirituale, in crestinism, apa
 3

sfintita si-a pastrat rolul de simbol si vehicul sau purtator preferat al puterii curatitoare si sfintitoare a
Sfantului Duh. In Vechiul Testament, potrivit legii, prin apa sfintita se curata tot cel necurat, spalandu-se,
pana chiar si hainele cu apa (Lev,15,10) iar Ilie tot cu apa a udat jertfa (III Regi, 18, 28-32).In aceeasi
Legea Veche s-a prezis ca si in crestinism va fi o apa curatitoare, care va curati nu numai trupul ci si
sufletul omului (Iez, 36, 25-26).
Efectele ei de capetenie, adica alungarea demonilor si a bolilor, insanatosirea trupului si
indepartarea tuturor curselor celui rau, erau enumerate inca din cele mai vechi formule de rugaciuni
pentru sfintirea apei, care au circulat in Biserica primelor 4-5 veacuri. Mai pe larg, ele sunt enumerate in
insemnarea introductiva de la inceputul slujbei Agheasmei mici:”Sfintirea apei acesteia, pe care Duhul
Sfant prin rugaciunile preotilor o sfinteste, multe feluri de lucrari are, precum insasi ectenia sfintirii si
rugaciunea marturisec. Ca prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se gonesc si se iarta si
pacatele cele mici de preste toate zilele, adica nalucirile diavolesti, gandurile cele rele; iar mintea se
curateste de toate lucrurile cele spurcate si indreptata spre rugaciune se duce; aduce dar, paza, inmultire
a castigului si indestulare; bolile goneste si da sanatate sufleteasca si trupeasca. Si mai in scurt sa zicem:
toti cei ce o primesc cu credinta iau sfintenie si binecuvantare.
Puterea lucratoare a agheasmei este amintita si in pericopa Apostolului care se citeste in slujba
de sfintire, in care se spune ca Hristos,”Cel ce sfinteste, si cei ce se sfintesc (adica noi, credinciosii), dintr-
Unul sunt toti; de aceea nu se rusineaza sa-i numeasca pe ei frati” (Evr,2,11). Acest lucru inseamna ca
Dumnezeu ne-a infiat prin Duhul Fiului Sau revarsat in inimile noastre, ne-a facut fratii Lui, ne-a infratit
prin harul Botezului pentru ca sa biruim pe satana, cum l-a surpat El prin moartea Sa.
Si ectenia care urmeaza dupa citirea Evengheliei vesteste unul din nenumaratele roluri ale
agheasmei:”pentru ca sa se zdrobeasca satana sub picioarele noastre si sa se risipeasca tot sfatul viclean
pornit asupra noastra”.
Sfestania este pentru casa ceea ce este spovedania pentru om. Daca prin spovedanie, prin
marturisirea pacatelor si dezlegarea acestora de catre preot, omul se curateste, isi curateste sufletul isi
improspateaza harul primit la botez, tot asa prin stropirea prin apa sfintita si prin rugaciunile speciale ale
preotului, casa sfintita la inceput se curateste de tot raul si de toata lucrarea cea rea, datorate fie
pacatelor celor ce locuiesc in ea, fie oamenilor rauvoitori, fie duhurilor celor rele.
Daca pacatul sau orice alt lucru urat il indeparteaza pe om de Dumnezeu si de binefacerile care
vin din apropierea de Dumnezeu, curatirea si sfintirea omului si a mediului care-l inconjoara il readuce pe
om in apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvantarea Acestuia si indeparteaza raul sub
orice forma acesta ar fi prezent.
Agheasma nu este o apa miraculoasa, despre care se spune ca poate sa.., si sa.., si sa…Agheasma
este sfanta si sfintitoare. Aceasta este definitia ei. Si o folosesti in casa ta atunci cand simti nevoia: fie
gustand-o dimineata pe nemancate, fie stropind tu casa ta atunci cand nu poti chema un preot si simti
nevoia ca locuinta ta trebuie sa fie aerisita duhovniceste. Asa sa o primiti, asa sa o gustati, asa sa va
stropiti cu ea fruntile si casa cu credinta, cu dragoste si cu speranta. Pe langa om, Biserica sfinteste
pamantul, araturile, roadele, casele, holdele, bisericile, fantanile, apele (La Boboteaza),cu alte cuvinte,
intreaga natura. Prin aceasta se aduce darul Sfantului Duh peste toate aceste elemente care intra in viata
zilnica a credinciosilor.

Am vazut cu totii ca cele mai multe cantari din randuiala acestei slujbe de sfintire a apei sunt
adresate Sfintei Fecioare Maria si Maica Dumnezeului nostru, iar acest lucru este explicat prin faptul ca
slujba de sfintire a apei a fost alcatuita de biserica pentru a inlocui unele ritualuri si obiceiuri vechi,
pagane, legate de sarbatorile lunilor noi si mai ales de sarbatorile solstitiului de vara (22-23 iunie), care
aveau loc pe malurile apelor si in care rolul principal il avea o fecioara, frumos impodobita si imbracata
ca o mireasa, care trebuia sa ghiceasca viitorul oamenilor, cu ajutorul unor obiecte aruncate in apa si
apoi scoase de ea. De aceea, majoritatea cantarilor din slujba crestina a sfintirii apei invoca si lauda pe
 4

Sfanta Fecioara, Mireasa cea curata a Duhului Sfant, in a carei putere mijlocitoare ne-am pus nadejdea,
rugandu-o sa ne cruteasca de urmarile pacatelor si sa ne apere de boli, de nevointe si de suferinte.
Ati mai vazut ca in vasul in care se gasea apa, am afundat de trei ori mana dreapta, facand
semnul Sfintei Cruci si si zicand:”Insuti, Iubitorule de oameni Imparate, Cela ce ne-ai dat noua sa purtam
vesmant luminat ca zapada, din apa si din Duh, si acum trimite darul Preasfantului si de viata facatorului
Tau Duh, Care sfinteste toate, si sfinteste si apa aceasta…”. De fiecare data, cand noi, preotii, scufundam
mana in apa si invocam Sfantul Duh, nu facem altceva decat sa inchipuim pe ingerul Domnului, care
tulbura apa la vreme in scaldatoarea Vitezda.

Iubiti credinciosi, in Evanghelia pe care ati auzit-o, Sfantul Evenghelist Ioan ne vorbeste de un
slabanog, adica un paralitic la care a venit insusi Dumnezeu si l-a vindecat, dupa o suferinta de 38 de ani.
in vechiul Ierusalim din vremea Mantuitorului Hristos, se gasea un asezamant pentru suferinzi.
Dar nu un asezamant spitalicesc, ci unul al puterii lui Dumnezeu. Era vorba de ceea ce limbajul biblic
numeste scaldatoare, noi mai zice astazi un bazin cu apa, piscina (inadecvat) cu apa obisnuita, insa din
cand in cand prin voia lui Dumnezeu devenea o apa neobisnuita, tamaduitoare. Nu era deci o apa
vindecatoare din cele pe care le avem si noi din belsug in tara noastra, pentru diferite boli, incepand cu
reumatismele si terminand cu afectiunile gastrointestinale. Aceea era o apa obisnuita, insa ni se spune in
Sfanta Evanghelie, ca din cand in cand, la o vreme care nu se stia din timp, ingerul Domnului se pogora si
tulbura apa, adica o agita-cu o aripa, credem noi. Si dupa acest fenomen ceresc, cel care dintre bolnavii
care se gaseau acolo si asteptau acest moment, il pandeau, cel care izbutea sa se arunce intai in apa, se
facea sanatos, indiferent de boala pe care o avea. Asadar sa retinem, ca ingerul Domnului facea apa
vindecatoare numai din cand in cand si numai pentru unul singur, nu pentru toti, doar pentru cel care se
arunca primul.
Printre multimea de bolnavi de toate felurile care se gaseau acolo, se gasea si un barbat care
astepta de numai putin de 38 de ani. Era paralitic, nu putea sa umble; damblagiu, bolnav de picioare. La
un moment dat, Mantuitorul Hristos intra in acest loc si merge printre suferinzii care era acolo si se
opreste in fata acestui barbat si-i pune o singura intrebare:Vrei sa te faci sanatos? La care bolnavul ii
raspunde:Vreau, cum sa nu vreau sa ma fac sanatos, de aceea sunt aici, dar vezi ca sunt singur si n-are
cine sa ma ajute. Mi-ar fi trebuit sau imi trebuie un om care sa ma ajute sa ajung si eu primul la marginea
bazinului si sa ma arunce in apa.Dar neavand nici un om care sa ma ajute, pana sa ma tarasc eu pe maini,
cu picioarele moi, altul mi-o ia inainte si se vindeca el, si pleaca acasa, iar eu raman aici.Atunci Domnul se
uita la el si-I spune doar atat:Ridica-te, ia-ti patul si du-te acasa! Minunea s-a petrecut intr-o singura
secunda, acela si-a simtit picioarele inzdravenite, s-a ridicat, si-a luat patul, adica targa pe care zacea, si
care era alcatuita ca orice targa din 2 barne cu o panza in mijloc; a infasurat-o, a luat-o in spate si a
plecat.
Ni se mai mentioneaza ca era o zi de sambata, zi in care evreii dupa legea lor nu aveau voie sa
faca nici un fel de lucrare, si nici macar sa umble sa aiba o sarcina, o povara in spate cum avea acesta. A
primit observatie din partea carturarilor, a preotilor, ca n-are voie sa mearga cu patul in zi de sambata,
dar el le-a zis ca cel care mi-a spus “ia-ti patul tau si umbla” e Cel care m-a vindecat.”Dar cine te-a
vindecat?”-“Nu stiu!”.De ce? Pentru ca indata ce-l vindecase, Iisus s-a strecurat prin multime si S–a facut
nevazut. Ceva mai tarziu, Domnul l-a intalnit in templu pe fostul paralitic si i-a spus:“De acum sa numai
gresesti, ca sa nu-ti fie tie mai rau!”.De-abia atunci a stiut acela ca Iisus fusese cel care il vindecase.
Barbatul acesta de la lacul Vitezda n-avea pe nimeni.Era singura lui tristete si singura lui
plangere.”Cum sa nu vreau Doamne sa ma fac sanatos, dar daca n-am un om sa m-ajute si pe mine?Mi-o
ia altul inainte.” Vedeti ca atunci cand se constata ca ingerul tulburase apa, va inchipuiti ca era o
vanzoleala teribila, toti bolnavii, sutele care erau acolo se ingramadeau singuri sau ajutati de altii, cei mai
multi ajutati de altii, sa ajunga la marginea bazinului si sa se arunce in apa. Acesta nu avea pe nimeni de
38 de ani.Ceea ce ma impresioneaza si ne impresioneaza este teribila singuratate a acestui om. Sa fii
 5

bolnav, sa ai nevoie de ajutorul cuiva, si sa nu ai pe nimeni langa tine: un prieten, o vecina, un cunoscut,
o ruda. Fie ca nu avea pe nimeni, fie ca nimeni nu se interesa de el. Fiecare isi vedea de viata lui, de
interesele lui. E paralitic, asa a vrut Dumnezeu cu el, ce sa-I fac?Ni se intampla si noua de atatea ori, sa
trecem peste suferinta omului, considerand ca nu ne priveste, ca il priveste pe el sau cel mult pe altii, dar
nu pe noi. Aceasta era singura plangere:”Doamne, nu am om, care sa ma ajute!”Omul astepta un om. Si
daca nu i-a venit omul, a venit Dumnezeu. In aproape toate celelalte imprejurari, bolnavii il cautau pe
Domnul Iisus, pe Dumnezeu. Se asezau slabanogii, leprosii, orbii la marginea drumului pe unde stiau ca
va trece Iisus si ii cerau ajutorul lor:”Iisuse, fiul lui David, miluieste-ma, ai mila de mine”.”Ce vrei?””Vreau
sa vad”.”Vezi!””Ce vrei?” “Vreau sa merg!””Mergi!”.”Ce vrei?””vreau sa numai am lepra””Curatat-te!”. Si
minunea se producea uneori in urma unei intrebari:”Crezi tu, ca pot sa fac eu aceasta?”.De data aceasta,
nu bolnavul a iesit inaintea lui Dumnezeu, ci Dumnezeu a iesit inaintea bolnavului.
Sfantul Evanghelist mentioneaza ca Iisus stia despre el, stia desigur cu puterea sa dumnezeiasca,
stia ca este acolo de foarte foarte multa vreme. Si nu s-a oprit in fata unuia care venise de o saptamana,
de o luna sau cu un an inainte, si care poate avea pe cineva pe langa el, un om care sa-l ajute, ci s-a oprit
in fata unuia care zacea de foarte multa vreme. Inchipuiti-va ca acesta era un barbat de 50-60 de ani.
Aproape o viata intreaga sa fii suferind si sa suferi in singuratate. Si repet, daca nu l-a cautat el pe
Dumnezeu, l-a cautat Dumnezeu pe el, l-a descoperit si l-a vindecat.
Minunea care se intampla la lacul Vitezda se petrecea din vreme in vreme, atunci cand nimeni nu
stia. Aceasta insemna ca aproape toti bolnavii trebuiau sa stea intr-o permanenta stare de veghe: ei sau
cei de langa ei care ii ajutau. Stateau cu ochii deschisi pentru ca sa prinda clipa cand vine ingerul si cand
apa devine tamaduitoare.O stare nu de simpla asteptare, dar o stare de speranta si de veghe, iar omul
acesta veghease si sperase vreme de 38 de ani. Si Dumnezeu a tinut seama de aceasta veghe; de aceea i-
a venit in fata si l-a vindecat.Va mai fi un fenomen al lui Dumnezeu despre care nimeni nu cunoaste nici
un termen si anume a doua venire a Domnului.Cand se va produce invierea de obste din morti si dreapta
judecata. Au incercat si ucenicii sa-l ispiteasca pe Iisus si sa afle cand va fi sfarsitul lumii. Si a spus:”Nu!”,
acest moment doar Tatal il stie, de aceea “privegheati si va rugati”a spus Domnul,”ca nu stiti ziua nici
ceasul cand Fiul Omului va veni”. Noi crestinii suntem obligati sa stam in permanenta stare de veghe.Asa
cum omul nu-si cunoaste clipa cand va sa moara, tot asa noi ca omenire nu cunoastem clipa cand vom
invia. Dar si pentru una si pentru alta crestinul trebuie sa fie in permanenta pregatit si sa stea drept in
stare de veghe si in stare de rugaciune, si mai cu seama in stare de speranta. Daca paraliticul din
evanghelie nu ar fi avut aceasta speranta, nu ar fi rabdat sa stea 38 de ani, o viata intreaga in acelasi loc:
asteptand si sperand, asteptand si sperand si daca a asteptat si a sperat, Dumnezeu a venit. Veti zice
tarziu, dar a venit. EL hotaraste cand. De aceea iubitii mei sa avem credinta, sa fim treji, sa stam de
veghe, sa asteptam si sa speram si Dumnezeu va veni la fiecare atunci cand crede El.Amin.