bio agricultura

duminică, 25 martie 2012

rosiile
Tomatele (Lycopersicon esculentum) sunt plante erbacee anuale, originare din America Centrala
si de Sud, cultivate pentru valoarea lor alimentara. Fructele de tomate contin vitamine (A, B1, B2,
C, PP), glucide, protide, acizi organici si saruri minerale (Ca, Fe, P, K) .

Tomatele sunt plante pretentioase la caldura. Temperatura minima de germinare a semintelor este
de 8-10°C. Temperatura optima de crestere si fructificare este de 22-25°C. Fata de lumina
pretentiile sunt ridicate, in special in faza de rasad si de fructificare. Insuficienta luminii duce la
alungirea rasadului, iar in perioada de fructificare, la caderea florilor. Au cerinte moderate fata de
apa. Culturile infiitate prin rasad se iriga mai abundent decat cele semanate direct in camp, care
au o inradacinare mai profunda. Tomatele valorifica bine ingrasamintele chimice si organice.
Cantitatile mari de azot insa provoaca o crestere vegetativa puternica si intarzie fructificarea si
coacerea fructelor.
Soiurile de tomate pot fi impartite in 2 mari categorii, in functie de modul de crestere: soiuri cu
crestere determinata (limitata) si soiuri cu crestere nedeterminata (continua). Soiurile cu crestere
limitata cresc pana la o anumita inaltime dupa care se opresc. Ele vor inflori si vor face toate
fructele intr-o perioada de timp relativ scurta. Soiurile cu crestere nedeterminata cresc, infloresc si
fructifica pe toata perioada de dezvoltare, respectiv pana cand sunt distruse de primele geruri ale
iernii.
rosii 2 rosii 3
Soiurile de tomate mai pot fi impartite si dupa forma fructului (pruna, cherry, para), dupa culoare
(rosie, roz, oranj, galben) si dupa modul de utilizare (pentru consum in stare proaspata, conserve,
muraturi).
Infiintarea culturilor de tomate se poate face direct din samanata, sau prin rasad. Este
recomandabil ca tomatele sa se cultive dupa lucerna, mazare, fasole, castraveti, pepeni, morcov,
ceapa sau varza.
Rasadurile de rosii se produc in sere, solarii sau rasadnite incalzite. Semanatul rasadurilor se
poate face incepand cu sfarsitul lunii februarie, sau chiar mai devreme (sfaristul lunii ianuarie –
inceputul lui februarie) in cazul in care serele sau rasadnitele dispun de un sistem de incalzire. La
7-10 zile dupa rasarire, trebuie sa se faca repicatul rasadurilor in ghivece, cuiburi nutritive sau
direct in sol la distante de 10 x 10 cm intre plante. Repicatul ofera rasadului posibilitatea de a
forma o tulpina viguroasa, radacini bine dezvoltate si se evita alungirea tulpinii. La plantarea in
camp deschis, rasadurile trebuie sa aiba varsta de 45 - 50 zile, sa fie viguroase, sanatoase si
bine fortificate.
Plantarea in camp se face in momentul in care temperatura in sol, se stabilizeaza la 12°C ,
pericolul brumelor tarzii a trecut (sfarsitul lunii aprilie-inceputul lunii mai) si temperatura medie pe
durata noptii este de peste 7°C. Desigur, momentul plantarii, se coreleaza cu conditiile concrete
de temperatura din primavara respectiva. Ca scheme de plantare se pot folosi: pentru teren
modelat (2 randuri de straturi inaltate cu sant pentru irigatie intre ele) se planteaza la 60-80 cm
intre randuri si 20-22 cm intre plante pe rand, iar pentru teren nemodelat se planteaza la 60 cm
intre randuri si 26-32 cm intre plante pe rand. Intotdeauna, plantati tulpina rasadurilor mai adanc
decat au fost plantate in rasadnita, ele dezvoltand foarte usor radacini adventive, care ajuta la
stabilitatea plantei. Pentru a ajuta rasadul sa se dezvolte mai repede, inainte de plantare
indepartati primele 3-4 frunze de la baza tulpinii.
Rosii 4 rosii 5
Daca solul este secetos, rasadurile de rosii se pot amplasa intr-o mica depresiune, astfel incat
apa sa se poata colecta in jurul radacinii. Daca rasadul s-a alungit si este prea inalt in momentul
plantarii, puteti folosi metoda plantarii in sant. Pentru a planta rasadul in sant, sapati un sant
orizontal in locul unei gropi pentru fiecare planta, indepartati toate frunzele de pe planta cu
exceptia celor din varful de crestere (4-5 frunze), intindeti planta pe orizontala in sant si acoperiti
sistemul radicular si tulpina goala cu pamant. Pe tulpina ingropata in sant se vor dezvolta curand
radacini adventive. Dupa plantare, rasadurile se uda din abundenta, pentru a preveni formarea de
radacini putin adanci. Transplatarea, este indicat sa se faca dupa-amiaza tarziu sau pe timp
inorat, pentru a preveni ofilirea temporara a rasadurilor, datorita temperatuilor ridicate din timpul
zilei.
Cultura rosiilor prin semanat direct in camp, se practica in zonele unde primaverile sunt timpurii,
iar brumele au o frecventa mai mica. Terenul destinat culturii timpurii trebuie sa fie usor, permeabil
si sa nu formeze crusta. Pregatirea acestuia se face din toamna, prin eliberarea de cultura
anterioara, sapat, indepartarea buruienilor si administrare de ingrasaminte. Semanatul se poate
face din prima decada a lunii aprilie pana in a 2-a decada a lunii mai. Pentru semanatul direct in
camp, se folosesc de obicei soiuri de rosii cu coacere simultana a fructelor.
Lucrarile de intretinere pentru cultura de tomate cuprind:
- la 5-6 zile dupa plantarea rasadurilor, se face completarea golurilor, manual, cu rasad din
rezerva pastrata la plantare;
- prasit manual sau mecanic de 3-4 ori;
-irigarea, la interval de 4-6 zile, prin picurare sau udare pe sant. Incercati sa nu stropiti frunzele cu
apa, intrucat acest lucru favorizeaza aparitia bolilor;
- sustinerea plantelor pe araci pentru suprafete mai mici sau spalier pentru suprafete de mari
dimensiuni;
- tratamente contra bolilor si daunatorilor;
- lucrarile de dirijare a cresterii si fructificarii, care cuprind: copilitul (operatia de eliminare a
lastarilor care pornesc de la subtioarea frunzelor) se realizeaza saptamanal si se efectueaza
radical (se lasa doare tulpina principala), carnitul (consta in ruperea varfurilor de crestere a
plantelor) dupa 3-4 inflorescente pentru ciclul scurt de vegetatie sau la 7-8 inflorescente pentru cel
prelungit,. Carnitul va avea ca efect coacerea mai timpurie a rosiilor. Soiurile cu crestere
determinata nu se copliesc si nu se carnesc.
- defolierea consta in ruperea frunzelor batrane de la baza care nu au un rol activ in hranirea
plantelor. Astfel se realizeaza o buna aerisire a plantelor, se usureaza aplicarea lucrarilor si se
inlatura focarele de infectie cu boli si daunatori.

Rosii 6 rosii 7
Recoltarea tomatelor se efectueaza esalonat, pe masura ce fructele ajung la maturitatea
fiziologica. In cazul in care doriti sa pastrati seminte pentru infiintarea unei noi culuri in anul viitor,
alegeti din recolta curenta fructe sanatoase cu seminte, seminte ce vor produce tomate
asemanatoare cu planta mama.

HRANIREA PLANTELOR
hobbygradina.ro

În primul rând, un lucru foarte important de ştiut şi de băgat la cap, este acela
că niciodată nu hrănim plantele pe timp rece (8 –10 grade) sau dacă
temperatura trece de +28 de grade. De ce? Deoarece când este prea rece,
creşterea este încetinită, iar hrana ajunge greu, prea lent, la plantă, mai ales
fosforul, atat de trebuincios.

BOLILE TOMATELOR

Una dintre cele mai temute boli ale tomatelor, care este în stare într-un timp
foarte scurt să pună la pământ întrega recoltă şi ceva pe deasupra, este
fitoftoroza, boală micotică, declanşată de o ciupercă neşăţioasă, cu un nume
exotic, altminteri: Phytophthora infestans. Dar, să ştiţi, dragi grădinişti, că
avem ac şi de cojocul ei.
cultivarea-tomatelor-ros 004 Cu ce începem? Cu seminţele, fireşte. Ca pe
viitor, planta ce va să se nască, să plesnească de sănătate trebuie, mai întâi
de toate, să tratăm şi să călim seminţele. Cum? Înainte de a fi însămânţate, ele
vor fi ţinute în: apă de cenşă, sau apă oxigenată de concentraţie 1%, sau în
suc de aloe vera, în soluţie de acid borboric sau bicarbonat de sodiu, în infuzie
din: urzică, urzică + coada calului, rostopască, tătăneasă, etc. Fireşte, vom
alege una, maximum două, dintre variantele înşirate. Căt timp le ţinem? De la
căteva ore până la câteva zile. Apoi urmează călirea. Toate aceste modalităţi le
avem descrise în amănunt într-un material separat: „E vremea semănatului”.
Una dintre cele mai simple şi la îndemână metode este aceea de a ţine câteva
zile la rând seminţele în plin soare, cât de multe ore pe zi va fi posibil.
Urmează faza de răsad. Din fragedă pruncie, adică din momentul în care au
atins vreo 10 – 12 cm, săptămânal vom stropi tinerele plantule cu soluţie de
lapte degresat , zer sau kefir: 1 l de lapte degresat , zer sau kefir la 9 l de apă +
25 -35 picături de tinctură de iod. Iodul se va lupta cu bacteriile, iar acidul lactic
este o adevărată „babă cloanţă” pentru sporii ciupercilor hapsâne.
Putem alterna stropirea cu lapte cu cea cu macerat de urzică şi coada calului,
500 gr de plantă uscată la 5 l apă rece sau fierbinte, nu contează. Reprezintă
nu numai o barieră în calea bolilor, dar şi o hrană delicioasă. La fel de bine se
poate folosi doar macerat la rece de coada calului (1:10) ca tratament de
imunizare. Coada calului, prin conţinutul însemnat de acid silicic (10%!),
întăreşte ţesutul plantei, creând un scut în faţa bolilor şi dăunătorilor.
O dată planta ajunsă la adolescenţă (20 – 25 cm) putem face o operaţie
interesantă, trecem un fir de cupru, care ne scuteşte, în mare măsură, să
folosim stropirile cu solutii, care conţin cupru.
E drept că zeama bor bordeleză (conţine sulfat de cupru) are un efect benefic
pentru plante, dar, în general, eu fug de preparatele ce conţin cupru. Incerc să-l
evit, pe cât posibil, ca să nu îngreunez solul cu el.
Folosesc preparatele pe baza de cupru doar in cazuri extreme. Asta nu
înseamnă, nici pe departe, ca alţi grădinişti să nu -l folosescă.
Să explicăm ce este cu acest fir de cupru. Eu am luat firul de la vechile cabluri
telefonice, găsite în cutia cu diverse „rezerve electrice”. Se „dezghioacă” sârma
din învelişul său, se freacă bine cu galss-papir, ca să-i îndepărtăm stratul
protector, după care secţionăm în câte bucăţi avem nevoie.
Aşadar: cu puţin înainte de transplantarea roşiilor la locul definitiv (sau după
ce au atins o înalţime de 20 – 30cm) luăm atâtea bucaţele de sârmă de Cu
câte plante avem; lungimea: circa 3 – 4 cm şi o grosime a firului cam cât a
unui ac de cusut mai grosuţ. Firul îl trecem, transversal, prin tulpina plantei la o
înăltime de cel mult 3cm (dupa unii chiar si 5cm) de la bază, puţin mai jos de
prima frunza adevărată.
“Mustatile” rămase se dau în jos, spre rădăcină, de-a lungul tulpinii şi NU
IMPREJURUL ei. Profilactic semănăm pe brazdă, sau printre plante, muştar
alb sau crăiţe. Se pare, ca fitoftorei nu-i place vecinătatea acestor plante şi
nu va mai avea ce cauta la roşiile noastre! Rănile se refac repede şi nu trebuie
să ne facem griji că pe acolo ar putea pătrunde cine ştie ce năzbâtii de
„patogenişti”.
cultivarea-tomatelor-21 Haideţi să înţelegem cum stă treaba, şi cum de
ajunge un amărât firicel de cupru să ne ferească planta de duşmani.
Cuprul este un element, care intră în componenţa multor substanţe fito-
sanitare indicate în lupta cu ciupercine de tot felul, dăunatoare, fireşte.
Cum funcţioneză?
Seva plantei ajunge la frunze dinspre rădăcini spre ultimul etaj al plantei prin
tulpină, da? Buuun, ce întalneşte seva, la un moment dat, în drumul ei? Corect
– firul de cupru. Trecând prin zona cu pricina, vrând-nevrând se produce o
reacţie chimică între sevă şi cuprul din firul nostru; asfel, molecule de cupr
ajung în sistemul circulator al tomatei. Moleculele de cupru îşi vor face treaba
cum ştiu ele mai bine în colaborare bor cu celulele roşiei noastre. Se vor
împrieteni şi vor lupta umăr la umăr impotriva ciupercilor fitoftoroase şi nu
numai. Şi, astfel, roşia primeşte din scutul cuprului în lupta cu ciupercina
năroadă! Vedeţi cât este de simplu?!
Usturoiul este un alt duşman de temut al ciupercilor parazite şi al multor boli
ale plantelor, în general. Este un antibiotic natural, un antimicotic şi un redutabil
imunomodelator. Maceratul de usturoi, care va feri planta de ciuperca
fitoftorei se prepară astfel: într-un borcan
bor de 3 litri punem 500 gr de usturoi
necurăţat dat prin maşina de tocat. Acoperim cu apă şi ţinem la loc întunecat şi
cald preţ de 5 zile. Apoi, după ce strecurăm şi punem în recipiente de sticlă, de
preferinţă întunecate, vom lua cate 60 ml de macerat la 10 l apă „stată”,
adăugăm 2-3 linguri de săpun lichid şi stropim roşiile cam de 4 – 5 ori în toată
perioada de vegetaţie. Dacă întâmplarea face ca fitoftoroza să-şi facă de cap
prea tare, atunci vom stropi ceva mai des.
O altă reţetă împotriva fitoftorei: apa de cenuşă + macerat de usturoi +
coada calului şi/sau rostopască : 400 gr cenuşă se vor fierbe în 10 l apă
timp de 30 minute, la sfârşitul fierberii se va adăuga o mână bună de coada
calului şi /sau rostopască mărunţite bine. Apoi lăsăm la „dospit” o zi.
Strecurăm, adăugăm una-două linguri săpun lichid, 1 lingură de macerat de
usturoi şi una de alcool rafinat, vodka sau pălincă + 1 lingură de ulei. Cu
această soluţie se stropesc tomatele o dată la 2 zile seara sau dimineaţa
devreme.
Urzica, buna prietenă, care are rol de doică şi de bady-guard. O preparăm în
felul următor: 1,5 kg plantă verde mărunţită la 10 litri apă, ţinem de azi pe
mâine în soare. Cu soluţia obţinută stropim şi roşiile dar şi substratul de
pământ de jur-împrejurul lor.
Maceratul din ace şi/sau conuri de conifere se pregăteşte astfel: 2 kg ace
şi/sau conuri opărite în 10 l apă se ţin cateva zile, maximum 10, la macerat.
Apoi, după ce stercurăm, luăm 1l de soluţie la 5 de apă, două linguri de săpun
lichid (în general săpunul lichid este mai mult pentru aderenţă). O rţetă similară
este următoarea: se culeg primăvara muguri de brad, pin, etc, pe care îi
păstrăm în pungi de plastic pănă la întrebuinţare, când opărim o măsură de
muguri de brad în doua măsuri de apă clocotită, lăsăm pe foc vreo 2-3 minute.
Apoi acoperim vasul şi-l ţinem aşa cam 40 de minute-1 oră. Strecurăm, diluăm
în raport de 1:5 (1 cană de soluţie la 5 de apă) şi stropim tomatele în floare o
dată la 2 săptămâni
Infuzia sau maceratul de rostopască şi/sau tătăneasă excelentă în
combaterea fitoftorei, pătării brune, dar şi a afidelor şi acarienilor.
Cum procedam? Luăm 700 gr plantă crudă şi mărunţită şi o opărim în 10l de
apă. Acoperim cu ceva gros şi lăsăm la ostoit câteva ore bune, mai bine o zi.
Strecurăm, adăugăm, dar nu e obligatoriu, 30 gr de permanganat de potasiu
sau o sticluţă de albastru de metilen. Stropim o dată la 2 săptămâni. Vom stropi
mai des, dacă ciuperca s-a instalat prea comod pe frunze, îndepărtând părţile
bolnave şi arzându-le. În afară de fitoftoroză, roşiile ne mai pot fi atacate şi de
sporii altor ciuperci nesuferite. Astfel ne putem trezi cu : Putrezirea vârfului
fructului, un beteşug deloc plăcut, care apare, spun specialiştii, mai ales în
perioada de formare a fructelor, când frunzele suferă de sete şi se apucă să
fure apa de la rod. Astfel, tesutul din vârful fructului rămâne fără apă, iar
domnul putregai atât aşteaptă. Se instalează confortabil pe ţesutul mort şi se
înfruptă.
Asta, aşa, grosso-modo, ca să ne facem o idee despre cum trebuie să
reacţionăm. Adică: trecem la îndepărtatul fructelor atacate, concomitent cu
udatul sistematic şi afânare obligatorie a substratului, ca apa să ajungă, adânc,
la ultimile firicele ale rădacinii. Apoi presărăm cenuşă şi mulcim. Gata!
Un alt conaş putregai se ocupă de tulpină, aşa se şi numeşte: putregaiul
tulpinii . De el scăpăm ieftin: ştergem cu o cârpă uscată tulpina, o spălăm cu
apă oxigenată sau soluţie de bicarbonat de sodiu, apoi pudrăm cenuşă din
belşug.
Avortarea florilor. Din varii motive (diferenţe de temperatură, insuficientă
umiditate sau, dimpotrivă, în exces, lipsa sau surplusul unuia sau altuia dintre
elementele benefice) florile se apucă să cadă de la locul unde ar trebui să se
ocupe de rodit. Astfel, prin metoda ce vi-o voi spune, vom ajuta planta să nu
facă acest pas nefast. În ajutor ne vine soluţia de 1% de acid bor boric (10 gr la
10l apă călduţă) Stropim, cât de des posibil, o dată la două-trei zile pe flori dar
şi pe frunze, seara, înainte de culcare.
Şi, uite aşa, cătinel-cătinel, am ajuns la liman. Ştim acum câte puţin din fiecare,
suficient pentru început ca să putem trece la treabă. Restul îl vom învăţa pe
parcurs, din greşeli sau din luări aminte.
Cât despre strângerea şi păstrarea recoltei, ce şi cum se poate pregăti din
acest minunat „tropican”, voi reveni, poate, altă dată.
Dacă este prea cald, şi la îndemână avem doar îngrăşământ chimic (iată de
ce fug de el ca de ciumă!), riscăm ca hrana să devină otravă, pentru că reacţia
elementelor chimice la căldură mare este una toxică. Bun. Ne-am facut o idee
ce nu trebuie făcut. Acum să trecem în revistă un , să zicem, grafic de hrănire,
foarte util, cel puţin pentru mine.
Prima hrănire – la 20 de zile (3 săptămâni) după plantarea răsadului la locul
definitiv. Se administrează 1 litru de soluţie hrănitoare/plantă.
A doua hrănire – la 8 -10 zile de la prima, sau după ce s-a format cel de-al
doilea ciorchinaş floral. 1 litru de soluţie hrănitoare / plantă.
A treia hrănire – la 10 zile de la a doua sau când s-a format cel de-al treilea
ciorchinaş floral. De astă dată 5 litri soluţie hrănitoare / 1m2. Si:
A patra hrănire – la 12 – 14 zile de la a treia. Cate 10 litri (o găleată) de
soluţie hrănitoare / 1 m2.
Repet: nu hrănim după ce am: copilit, cârnit, rupt frunze, cu alte cuvinte, după
ce am stresat destul planta.
După ce, un pic mai înainte, am amintit în câteva cuvinte puţinul de care avem
nevoie, să ne facem o idee în ceea ce priveşte hrana, să trecem la următoarea
întrebare:
Cu ce hrănim

cultivarea-tomatelor-4 Fiecare dintre noi va recurge la acea modalitate de

hrană, pe care o va considera potrivită şi mai simplu de achiziţionat:
îngrăşământ chimic sintetizat – pe care eu nu sfătuiesc să –l folosim – sau, în
cel mai fericit caz, dacă vorbim de sintetizate, îngrăşăminte „new generation” –
bio sub formă de granule sau lichide. Aceasta ar fi o variantă „leneşă”.
Altminteri, recurgem la, aşa numita, organică, preferata mea, şi anume: găinţ
de păsări, bălegar (gunoi de grajd macerat) de cal, vacă, capre, oi, iepuri,
„compoturi”, adică macerate, din buruieni, plante medicinale şi aromat-
condimentare, drojdie de bere, cenuşă, făină de oase, compost, mraniţă. Eu,
din puţina mea experienţă, dar bazată (şi verificată) pe a celor cu state mai
vechi în meserie, folosesc materia primă din zona imediată, adică, ce-mi oferă
peticuţul meu de pământ sau ce mai „împrumut” de pe răzoarele vecinilor
amabili şi darnici: buruieni, plante condimentar – aromatice şi medicinale, la
care adaug nelipsita cenuşă. Mai folosesc: drojdie de bere, pâine veche,
uscată, compost, apa în care au fiert vegetalele, cartofii în coajă, apa în care
am spălat cerealele: orezul, meiul, hrişca, arpacaşul, apa (nesărată) de la
fiertul pastelor, etc. Nu este aşa că sunt suficiente?
Pomeneam de cenuşă. Este de departe cel mai complex ingrăşământ organic.
Singurul element important care-i lipseşte este azotul. În rest, le are pe toate în
concentraţiile trebuincioase. Este preferata mea şi în calitate de îngrăşământ,
dar şi în calitate de “body – guard” împotriva bolilor şi dăunătorilor. Totuşi e
bine de reţinut un lucru foarte important: cenuşa nu se foloseşte niciodată în
combinaţie cu îngrăşăminte minerale azotoase, superfosfat şi nici măcar cu
bălegar sau găinaţ, deoarece se vor neutraliza reciproc şi nu mai avem niciun
spor. Ştiţi de ce? Pentru că jumătate din cantitatea de azot, în urma reacţiilor
chimice, se va transforma în amoniac. Mai simplist exprimându-ne: dăm de
nitraţi şi nu ne dorim aşa ceva. Cu certitudine.
Dar nu disperaţi. Există o soluţie minunată la acest neajuns!
Cenuşa. Combinând-o cu compost, turbă sau mraniţă eficienţa ei se va dubla.
Să vă spun cum procedez eu. Pun cenuşă în lăcaşul de plantare, cam o mână
– două, nu mai mult; nu are rost deoarece, tot acum adaug o mână bună de foi
de ceapă, usturoi, coji de ou pisate , coji de banane, bine marunţite, o mână
bună de urzici şi coada calului tocate şi un pospai, adică doar o lingură, de ace
de conifere. Aşa le asigur un start grozav în viitoarea competiţie. Ei, uite cum s-
a dezvăluit una dintre reţetele culinare pentru gradinareală!
Cenuşă folosesc şi în lupta cu dăunătorii. Pudrez la suprafaţa solului să
îndepărtez melcii şi limacşii, pudrez plantele după stropirea împotriva bolilor .
„Apa” de cenuşă o folosesc şi pentru hrănire, stropind pe frunze sau udând la
rădăcină, fie împotriva bolilor sau a dăunătorilor. Cum o pregătim? Deschid
capitolul de reţete culinare pentru plantele noastre, şi nu numai.
Reţeta 1
Apa de cenuşă I – 500 gr de cenuşă opărimcu 5 l apă fiartă, sau fierbem 15
minute; lăsăm să se limpezească (decanteze), scurgem apa limpezită şi
adăugăm încă 5 l de apă „stată”, adică, apă de ploaie, sau nu, stată în soare
pănă se încălzeşte.
II – luăm o găleată de 10l, punem cenuşă cam pe sfert şi adăugăm apoi, peste
ea, apă, aproape de plin. Lăsăm acoperit, afară, cam 1 săptămână – 10 zile.
Scurgem apa limpede, adăugăm apă pănă la 10 l şi folosim. Peste cenuşa
rămasă mai putem pune apă şi folosi încă de vreo două ori, numai că, în felul
acestea, fireşte, concentraţia va fi mai slabă
Reţeta 2 – o altă preferată a mea – urzica. În stare proaspătă, pun o mână
bună de urzici tocate în lăcaşul în care plantez roşia. În rest, folosesc cu mare
succes purinul, maceratul, adică, de urzici. Umplu pe jumătate o găleată de 10
l cu urzici crude, fără flori şi fără rădăcini, acopăr cu apă calduţă, acopăr şi las
cam o săptămână – 10 zile la „dospit”, în soare. Purinul este gata în momentul
în care apare acel miros specific de ….urât. Strecurăm, ţinându-ne de nas, şi
folosim 1 l de purin la 10 de apă. Eu mai adaug şi cenuşă, cam un pahar. O
prietenă m-a învăţat să fac mai simplu purinul, adică: croiesc un săcotei,
suficient de mare, dintr-un material destul de dens, adică să nu fie, totuşi, tifon,
şi, care să încapă în recipientul în care voi fabrica delicatesa. Înghesuim în
săcotei urzicile, şi, de astă dată nu ne mai este teamă să le punem cu flori sau
seminţe, pentru că, datorită materialului sacoteiului, toată masa va rămane
închisă în acesta, iar maceratul va fi curat şi numai bun de întrebuinţat. În felul
acesta nu mai este nevoie sa strecurăm. Şi, credeţi-mă, se economiseşte
destul timp. Timp, pe care-l folosesc să rup urzici, să le las să se pălească,
pentru ca mai apoi să le pun ca strat de mulcire de jur-îmrejurul plantelor şi nu
numai.
Reţeta 3 – soluţie de acid boric bor - 10 gr la 10 l apă călduţă. Stropim plantele
pe frunze şi mai ales pe flori, începând cu faza de îmbobocire. Se întăreşte
sistemul imunitar , astfel se împiedică „avortarea” lor, căderea mugurilor florali,
a rodului. Stropim 1-2 ori pe săptămână. Este şi un aport considerabil de bor
pentru plantă.
Reţeta 4 – drojdia de bere – un excelent stimulator de creştere. Într-un borcan bor
de 3 l dizolvăm ½ pahar de zahăr sau dulceaţă/gem mai vechi, adăugăm 100
gr drojdie de bere, acoperim şi lăsăm la „dospit” 1 săptămână. În acest răstimp
mixtura noastră se va transforma într-un excelent ferment: 1 pahar de „bragă”
la 10 l de apă „stată”.
„Braga” va fi pe placul nu numai a tomatelor, dar şi pe placul vinetelor,
cartofilor, ardeilor. Le vom oferi cate ½ l fiecărei plante, fie direct la rădăcină, fie
pe frunze
Reţeta 5 – foi de ceapă si/sau usturoi. Într-o găleată punem doua mâini bune
(cam 200 gr) de foi de ceapă (şi /sau de usturoi). Opărim cu apă clocotită,
acoperim. După ce s-a racit – strecurăm. Turnăm în recipiente separate şi
păstrăm la loc întunecat şi răcoros. Folosim 2l de soluţie la 10l apă „stată”. Ca
şi în alte cazuri, este atât o gustare săţioasă cât şi un leac bun.
Reţeta 6 – Zerul, laptele degresat sau laptele batut, kefirul pot fi folosite în
calitate de îngrăşământ şi de remediu anti-boli micotice: 1l de lichid, oricare
dintre cele enumerate, la 9l de apă, la care mai adăugăm câte 2-3 picături de
tinctură de iod la fiecare litru de lichid (cam 25 – 35 picături la găleata de 10 l).
Se stropeste planta în intregime. Din cap pana-n picioare cam o dată la 7-10
zile
Reţeta 7 – Soluţia de bicarbonat de sodiu, 1- 2 linguriţe la litrul de apă
calduţă (cam 10 grame). Plantele se stropesc pe frunze, după care se vor
pudra cu cenuşă.
Reţeta 8 – cojile de banană, bogate în potasiu şi magneziu, se mărunţesc
bine şi se încoporează la rădăcină. O dată la plantare, apoi la fiecare
muşuroire
Reţeta 9 – Vă destăinui şi o reţetă a unui îngrăşământ „universal”.
Intr-o găleată de 10 l punem 2 kg de cenuşă, adaugăm apă fiartă, amestecăm,
lăsăm la limpezit; strecurăm după răcire, adăugăm până la 10 l apă + 40
picături tinctură de iod + 10 gr acid boric.
bor Apoi, luăm 1l de soluţie şi o diluăm în
10 l apă „stată”; apoi udăm la rădăcină. 1 l de papa-bun pentru fiecare plantă.
Prima hrănire la plantarea la locul definitiv, a doua – în perioada de copilire, a
treia – în timpul înmuguririi (când se formează florile). Plantele cresc călite şi
înfruntă cu vitejie chiar şi temuta fitoftoră.
Reţeta 10 – Se pare că roşiilor le place să crească pe propriile resturi. Aşa
că, după recoltare, alegem cele mai sănătoase şi curate plante, le uscăm, le
mărunţim şi le încorporăm pe locul ales pentru plantarea din anul viitor.
Reţeta 11 – o hrană excelentă şi, deopotrivă, stavilă în faţa bolilor este şi
aceast amestec de ierburi. Urzici (pentru azot) + tătăneasă (pentru potasiu)
+ ventricea sau tanacetum (antimicotic) + pelin + coada calului (pentru
siliciu) + verdeaţa de la morcovi (pentru seleniu) se pun într-o găleată cam pe
½ , adăugăm apă, acoperim şi lăsăm preţ de 6-10 zile la „fezandat”, la căldură.
Apoi strecurăm, diluăm cam 1:5 şi folosim 1 litru/ plantă.
Reţeta 12 – adunăm resturile de la ceaiurile băute peste toamnă-iarnă (
frunzele opărite de la ceaiul negru, verde sau alb) şi le utilizăm în calitate de
îngrăşământ azotos, încorporat – 500 gr la m2
Ca regulă generală: când preparăm amestecuri de ierburi, folosim doar
buruienile, plantele (fie ele medicinale sau condimentar-aromatice), care cresc
pe tarlaua noastră sau în imediata ei vecinătate, pentru că ele sunt burduşite
cu elementele hrănitoare din acea zonă.

loredana la 14:17

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

‹ Pagina de pornire

Afișați versiunea pentru web

Despre mine
loredana
Vizualizați profilul meu complet

Un produs Blogger.