POVESTEA LUI HARAP-ALB

Ion Creangă a fost un scriitor român, recunoscut datorită măiestriei basmelor, poveștilor
AUTOR

și povestirilor sale. Acesta este considerat a fi unul dintre clasicii literaturii române, mai ales
datorită operei sale autobiografice Amintiri din copilărie.
Basmul este o specie epică, în proză, cu personaje simbolice, cu acţiune fabuloasă, supusă
SPECIE LITERARĂ

unor convenţii, unor stereotipii, care înfaţişează parcurgerea drumului maturizării de către
erou.
Povestea lui Harap-Alb este un basm cult deoarece autorul valorifică tiparul narativ al
basmului popular (motivul celui de-al treilea fiu, motivul probei, motivul plecării de acasă)
coform concepției sale despre lume, viață, creație.
Titlul indică momentul în care Spânul fură identitatea fiului de Crai, numele semnificând
TITLU ȘI TEMĂ

dublul statut al protagonistului: nobil și sluga Spânului.

Tema operei reprezintă lupta dintre bine și rău. De asemenea, se reiau anumite motive
narative precu superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleșug, probele,
demascarea răufăcătorului, pedeapsa acestuia și căsătoria.
Acţiunea poveştii lui Creangă se desfăşoară cronologic, linear, caracterizându-se prin
succesiunea secvenţelor narative, prin înlănţuire.
Incipitul conține doi indici temporali: ”amu” și ”odată”, care ne plasează mai mult în real
decât în fabulos.
Verde-Împărat îi cere fratelui său pe cel mai vrednic fiu pentru a-i urma la tron (intriga –
INCIPIT

situația inițială de echilibru se schimbă). Craiul își supune fiii la proba curajului, însă doar cel
mic trece această probă, sfătuit de Sfânta Duminică să ia calul care va mânca jăratic, hainele
și armele tatălui din tinerețe.
Rătăcind prin pădurea-labirint, fiul craiului încalcă sfatul tatălui și a treia oară îl tocmește
pe spân drept slugă și apoi prin viclenie acesta fură identitatea fiului de crai (coborârea în
fântână).
La Verde-Împărat, Harap-Alb este supus de către Spân la următoarele probe: să aducă
salata din Grădina Ursului, pielea cerbului din pădure cu nestemate cu tot și pe fata Împăratului
Roș. Primele două probe le trece cu ajutorul calului și a Sfintei Duminici, iar la Împăratul Roș,
Harap-Alb este supus la o altă serie de probe: camera de aramă înroșită în foc, ospățul
hiperbolic și s-o găsească pe fata împăratului transformată în pasăre. Aceste probe pe le trece
cu ajutorul celor cinci uriași telurici: Flămânzilă, Gerilă, Setilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă.
Ultima proba este impusă de fata Împăratului Roș (întrecerea dintre calul lui Harap-Alb
CONȚINUT

și turturica fetei, pentru a aduce trei smicele de măr verde, apă vie și apă moartă). Câștigă calul
lui Harap-Alb și pornesc toți la Verde-Împărat, unde fata îl demască pe Spân.
Punctul culminant corespunde momentului de dezvăluire a identităţii răufăcătorului,
Spânul, a cărui tentativă de a-l suprima definitiv pe Harap-Alb, eşuează. Fata împăratului îl
salvează pe erou, iar impostorul îşi pierde viaţa, nu în luptă cu tânărul, ci fiind ucis de cal.
În basm există şi formule mediane: Şi merg ei o zi, şi merg două şi merg patruzeci şi nouă,
Dumnezeu să ne ţie, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este, care realizează trecerea de
la o secvenţă narativă la alta şi întreţin atenţia şi interesul cititorului.
Finalul este fericit: are loc nunta lui Harap-Alb cu fata Împăratului Roș.
Formula finală: Şi a ţinut veselia ani întregi şi acum mai ţine încă… marchează ieşirea
din fabulos şi finalul închis, fericit, ca în basme.
FINAL

Deznodământul constă în răsplătirea protagonistului pentru comportamentul, însuşirile

sale pozitive dovedite în împrejurări dificile. Astfel conflictul exterior, lupta dintre bine şi rău,
se încheie prin triumful forţelor benefice.
 Arta narativă se caracterizează prin: oralitate (opera pare a fi spusă și nu scrisă), umor și
dramatizarea acțiunii prin dialog.
Naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient, dar nu întotdeauna
obiectiv, deoarece intervine prin reflecţii şi comentarii adresate cititorului, ca de exemplu: Eu
sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi.
Umorul lui Creangă este tonic, sănătos, creează bună dispoziție. Sursele umorului sunt:
urarea făcută de Gerilă Împăratului Roș (Să trăiască trei zile cu cea de alaltăieri), poreclele
ARTA NARATIVĂ

(Buzilă pentru Gerilă), ironia, utilizarea proverbelor cu scopul de a elimina explicațiile,

expresii populare (Ne-ai făcut capul călindar, ți-ai găsit beleaua cu mine).
Oralitatea se realizează prin adresarea directă către cititor (Să vă spun povestea sau Ei, ei,
ei, ce-i de făcut?), utilizarea limbajului afectiv (Măi, măi, măi sau Ei, ei, ei), a frazei ritmate
(Vestitul Oochilă, frate cu Chiorilă, văr primar cu Orbilă).
Un alt element de originalitate este localizarea și umanizara fabulosului: personajele
vorbesc și se comportă ca țăranii din Humulești (Craiul apare ca un țăran spătos, fiul de Crai
se văicărește și drăcuie).
Personajele basmului sunt plasate la granița dintre real și fabulos, fiind asemenea unor
oameni obișnuiți, dar și ființe himerice.
Protagonistul, Harap-Alb, nu are puteri supranaturale, dar dobândeşte, prin trecerea
probelor, o serie de calităţi: milă, generozitate, bunătate, prietenie, curaj, perseverenţă.
Numele lui reflectă condiţia duală: rob/slugă (Harap) și origine nobilă (Alb).
Harap-Alb apare în trei ipostaze: fiu de Crai, sluga Spânului și împărat. Este caracterizat
direct de către narator ca fiind naiv, lipsit de experiență (Boboc în felul său lipsit de experiență)
și indirect prin fapte, prin relația cu celelalte personaje, în antiteză cu Spânul.
CARACTERIZARE PERSONAJE

Eroul își dovedește calitățile prin trecerea probelor: este loial, îl slujește pe spân până la
sfârșit respectând jurământul dat, este prietenos cu cei cinci uriași.
Deasemenea este caracterizat de Sfânta Duminică: Mai fricos decât o femeie. După ce
parcurge drumul inițiatic eroul capătă vitejie și prudență, trăsături necesare ipostazei de
împărat: Va prinde la minte, va crede celor necăjiți.
Bunătatea lui este răsplătită de Sfânta Duminică, de calul năzdrăvan, de personajele
himerice și de fata Împăratului Roș (aceasta îl va demasca pe spân redând identitatea fiul de
Crai).
În basmul lui Creangă, Harap-Alb este un erou pozitiv, un simbol al binelui, iar Spânul
este un erou negativ, un simbol al forţelor malefice, prin urmare aceste personaje sunt
construite în antiteză. Antagonistul, Spânul, este viclean, mincinos, impostor, agresiv, egoist.
Este rivalul eroului pozitiv, cu care se înfruntă până la deznodământul care stabileşte echilibrul
şi dreptatea: cel bun învinge.
Consider că personajele basmului întruchipează trăsăturile omului din popor, având foarte
puține trăsături fabuloase. În concluzie, basmul, prin dimensiunea sa morală, nu urmăreşte să
CONCLUZIE

ofere modele abstracte, ci modele accesibile, umane. De aceea Harap-Alb nu are calităţi
excepţionale sau supranaturale: este bun, curajos, naiv, ca orice tânăr de vârsta lui. El
excelează prin omenescul lui, prin slăbiciunile fireşti vârstei şi devine un exemplu prin
fermitatea cu care îşi asumă iniţierea.