Lupu Valentin

Razvan

11N1 Monopolistica, intre monopol si concurenta

perfecta
Piata cu concurenta monopolistica este forma de piata reala care pastreaza dintre
caracteristicile pietei cu concurenta pura si perfecta pe cea privind atomicitatea iar omogenitatea
produselor este inlocuita cu diferentierea produsului. Intr-o asemenea situatie, cumparatorii au
posibilitatea sa aleaga produsul pe care si-l doresc (dintr-o anumita categorie), iar vanzatorii pot sa-si
impuna pretul si chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de produse, deosebite de cele vechi.

Este o forma de piata de dimensiuni semnificative in tarile cu economie moderna, mai ales in
contextul „exploziei” firmelor mici si mijlocii care, prin metamorfozarea functiilor si relatiilor cu marile
firme, devin o prezenta notabila in peisajul economiei.

Prin urmare piata cu concurenta monopolistica poate fi caracterizata pe scurt prin: Numarul mare
de competitori. Sunt multe firme, dar nici una dintre ele nu poate influenta pretul pietei prin cantitatea
pe care o produce. Aceste firme sunt mici in comparatie cu dimensiunea pietei. Prin aceasta
caracteristica, concurenta monopolistica se deosebeste de monopol sau de oligopol, existand o
posibilitate limitata de fixare si control al preturilor si se aseamana cu modelul concurentei perfecte.
Libertatea de intrare si iesire a firmelor in cadrul pietei. Bunurile comercializate nu sunt omogene.
Bunurile sunt doar asemanatoare, nu si identice, diferentierea lor poate fi de doua feluri: diferentiere
reala - este legata de utilitatea bunurilor, chiar daca nivelul calitativ al acelor bunuri nu se modifica
sau diferentiere imaginara- apare atunci cand diferentierea este data de punctul de vedere al
consumatorilor. O arma a producatorilor in acest sens o constituie reclama, care ii poate convinge pe
cumparatori ca un anumit produs este superior altuia.
Deoarece produsele sau serviciile vandute de firmele ce isi desfasoara activitatea pe o piata cu
concurenta monopolistica difera intr-o oarecare masura, firmele au o anumita flexibilitate in privinta
stabilirii preturilor. Cu alte cuvinte, pentru firmele de pe aceasta piata, curba cererii este
descrescatoare: producatorii nu pot vinde intreaga productie la pretul pietei, asa cum este posibil pe
piata cu concurenta perfecta. Prin urmare, venitul marginal al unei unitati vandute suplimentar este
mai mic decat pretul bunului.
Profitul obtinut pe piata cu concurenta monopolistica, pe termen scurt, depinde de tipul
cererii, adica de pozitia si elasticitatea curbei cererii. Asta inseamna ca va fi cu atat mai mic, cu cat
curba cererii va fi mai elastica.
Firma poate inregistra si pierderi, atunci cand pretul pe care il poate percepe se afla sub
costul mediu. In cazul in care firma continua sa produca, pierderile sunt minimizate daca firma
produce in punctul in care Cmg=Vmg.
Pe termen lung, o firma aflata in conditii de concurenta monopolistica va obtine un profit
economic zero .
In cazul in care firmele inregistreaza profituri economice pozitive, pe termen lung, intrarea
unor noi firme in ramura determina migrarea unei parti a clientelei firmelor deja existente. Astfel,
cererea pentru produsele firmelor existente se diminueaza si curba cererii lor se va deplasa spre
stanga. Ca urmare, pretul pe care fiecare dintre aceste firme il va putea percepe va scadea. Pe de alta
parte, piata factorilor de productie va creste, deoarece noi firme vor dori sa se aprovizioneze cu
resursele necesare producerii bunului respectiv. In consecinta, preturile resurselor folosite vor creste
si ele, determinand diminuarea profitului
Cand insa firmele obtin pierdere, unele dintre acestea vor avea tendinta de a parasi piata.
Acest lucru va determina o crestere a cererii pentru firmele ramase pe piata, precum si o reducere a
costurilor lor.
Procesul de intrare/iesire de pe piata va continua pana cand profiturile economice vor
deveni zero si firmele vor obtine doar profitul normal. Acesta este echilibrul pe termen lung pe piata
cu concurenta monopolistica: profiturile sunt zero, iar firmele nu mai sunt stimulate sa intre sau sa
iasa de pe piata.
In concluzie exista doua caracteristici de baza ale echilibrului pe termen lung in concurenta
monopolistica: Pretul este mai mare decat costul marginal, similar cu situatia de pe piata de tip
monopol, aceasta datorandu-se diferentierii produselor.
Lupu Valentin
Razvan

11N1 Monopolistica, intre monopol si concurenta

perfecta
Pretul este egal cu costul mediu pe termen lung si profitul economic, datorita liberei intrari si iesiri de
pe piata, este zero.In raport cu piata cu concurenta perfecta, piata monopolista presupune
urmatoarele conditii: o singura firma domina productia respectiv oferta unui bun economic, bunul
economic ce formeaza obiectul tranzactiei de piata nu poate fi substituit, intrarea unor noi firme pe
piata monopolista este impiedicata de existenta unor bariere economice, naturale, juridice sau
tehnologice si pretul nu mai este fixat in afara firmei ci depinde de actiunea acesteia

O firma monopolista, in calitate de unic producator, se confunda cu ramura si este confruntata

cu cererea pietei pentru produsul sau. In acest caz elasticitatea cererii in raport cu pretul este
imperfecta, iar curba cererii normale are panta negativa.

In conditiile contemporane, piata monopolistica se prezinta intr-o structura tot mai

diferentiata. Pe de o parte exista structura traditionala in care IMM-uri (intreprinderi mici si mijlocii)
continua sa lucreze pentru consumatorul final, actionand in coordonatele descrise anterior. Este cazul
majoritatii IMM-urilor care presteaza servicii pentru populatie, mici producatori din agricultura, mici
mestesugari in special din sectorul confectii, tricotaje, prelucrari mecanice, pielarie-incaltaminte,
lucrari de constructii.

Pe de alta parte, altele, intra in relatii speciale cu firme mari, puternice de tip oligopol –
autohtone sau straine – livrandu-le pe baza unor contracte ferme, anumite servicii, piese, repere,
semifabricate care sunt incorporate in produsul final comercializat sub marca partenerului oligopol.
Adeseori, firmele mari subcontracteaza catre IMM-uri o parte din comenzile pe care le obtin in urma
unor licitatii sau contracte de amploare. Un fenomen specific se manifesta tot mai mult in cazul IMM
din agricultura tarilor dezvoltate. Producatorii agricoli intra in relatii contractuale ferme cu firmele
mari, puternice, aflate in amontele si avalul productiei vegetale sau zootehnice. Primele sunt cele care
pun la dispozitia agricultorului cea mai mare parte a input-urilor (seminte selectionate, carburanti,
consultanta, asistenta tehnica etc.), de regula sub forma de credite pentru a obtine o anumita
productie, apoi firmele mari, preiau pe baze contractuale productia, care este prelucrata, portionata,
ambalata si distribuita spre consumatorul final – intern sau extern. In felul acesta, tot mai putini
producatori de marfuri agricole raman in contact cu consumatorul final, majoritatea actionand pe o
piata in care imput-urile si output-urile sunt de natura oligopol – oligopson.