Odată, cele cinci degete, care de obicei împărtăşeau o strânsă prietenie, au pornit să se

certe ca la uşa cortului. Desigur, disputa a a avut acelaşi motiv care otrăveşte sufletele
tuturor fiinţelor umane de pe pământ de la începutul timpului: Cine este cel mai mare şi mai
tare, cine este cel mai important!?
Cu un dispreţ vădit faţă de tovarăşele sale, degetul mare a fost cel dintâi care a luat
cuvântul. Din vorbele sale se distingea clar că pentru el acestă discuţie nu îşi avea rostul...
"Fără mine, " a zis policarul, "sunteţi lipsite de orice fel de putere. Încercaţi să faceţi cel mai
mic lucru fără ajutorul meu şi vă veţi da de îndată seama că am dreptate!"

Degetul mijlociu a pufnit în râs la auzul acestei declaraţii pompoase, şi afirmat cu emfază,
"Nu suntei decât nişte pigmei pe lângă mine. Eu sunt cel mai înalt dintre voi şi dinadins am
fost pus la mijloc. Nu aţi observat că în orice poză de grup cea mai importantă persoană
este la mijloc? Nu este destul de clar că sunt cu mult mai presus decât voi?"

Degetul inelar i-a ascultat plictisit pe antevorbitorii săi, abia stăpânindu-şi un căscat. S-a
uitat în jur cu autoritatea pe care numai un rege o poate avea, fluturându-şi inelul cu
diamante ce îl împodobea, şi a rostit, "Măi copii. Voi uitaţi că eu va confer poziţia înaltă de
care va bucuraţi. Cu toţi suntei luaţi în seamă numai din cauza mea!"

Degetul arătător nu a suportat o aroganţă atât de mare şi a exclamat furios, "Poziţie înaltă?
Pe dracu! Nu aţi observat până acum că atunci când un om este scos din sărite, mă
foloseşte pe mine pentru a-şi pune la punct, la locul său, adversarul? Iar atunci când cineva
nu ştie încotro să o apuce, nu se face iarăşi apel la mine pentru a-i arăta drumul? Eu sunt
cu adevărat un simbol al puterii şi autorităţii!"

În cele din urmă, toate degetele ce îşi afirmaseră cu tărie punctele de vedere şi-au îndreptat
privirea către degetul mic, curioase să afle ce are şi el de zis. Pus în încurcătură, derutat, el
s-a îndoit cu umilinţă, şi s-a strâns la jumătate din dimensiunea să. S-a simţit atât de rău,
încât a început să plângă.

În următoarea dimineaţă, posesorul degetelor a mers la templu şi a îngenuncheat în faţa

statuii lui Buddha impreunându-şi mâinile. După ce sunetul clopoţeilor şi al tobelor a ajuns
la culme, Buddha s-a înfăţişat înaintea degetului mic, i-a zâmbit, şi i s-a adresat, "Celelalte
degete pot fi mai mari, în felul lor, faţă de tine, însă tu îmi eşti cel mai aproape atunci când
stăpânul tău stă în faţa mea cu mâinile împreunate. Ce lucru poate fi mai măreţ decât
acesta?" Degetul mic a fost copleşit de cuvintele lui Buddha şi a plâns iarăşi, dar, de
această dată, lacrimile sale erau unele de bucurie!