Introducere

Psihologia face parte din categoria științelor socio-umane, științe care

urmăresc, în principal "explicarea" omului. În cadrul acestei grupe ea ocupă locul
central, deoarece, punând accentul pe cunoașterea funcțiilor psihice ale
personalității, caută să descifreze "structura internă" a acesteia.Desigur că în
demersurile sale ea nu exclude și cercetarea factorilor și condițiilor care determină
sau influențează constituirea personalității. În acest sens trebuie relevată teza dublei
determinări a ființei omenești: naturală și culturală. Dar atenția ei se îndreaptă în
mod decisiv în direcția explicării modalităților de funcționare a fenomenelor psihice,
pe această bază construind seturi de clișee comportamentale vizând diferite fațete
ale comportamentului uman.
Putem spune că psihologia studiază comportamentul uman în vederea
înțelegerii, predicției și controlul acțiunilor întreprinse, atât la nivel individual, cât
și la nivel de colectivitate. Importanța și utilitatea sa sunt în afară de orice dubiu.

3
 1. Noțiuni generale privind psihologia judiciară și impactul acesteia asupra
justiției
Psihologia judiciară se definește drept disciplină distinctă, cu un pronunțat
caracter pragmatic, informativ-formativă și de cultură a magistrului în statul de
drept, care are ca obiect studierea nuanțată și aprofundată a ființei umane (persoana)
implicată în drama judiciară, în scopul obținerii cunoștințelor și evidențierii
legităților psihologice, apte să fundamenteze interpretarea corectă a conduitelor
umane cu finalitate judiciară sau criminogenă.
Impactul psihologiei judiciare asupra demersului actului de dreptate este
resimțit pe mai multe direcții majore:
A. Pe de o parte, îl ajută pe magistrat la înțelegerea aprofundată și nuanțată a
individului uman (autor, victimă, martor etc.), participant la dramă judiciare și,
pe de altă parte, îi oferă un ajutor imediat, avertizându-l asupra propriilor sale
limite caracterial-psihologice și atitudinal-aptitudinale, exersându-i
autocontrolul și oferindu-i, totodată, acele strategii tehnice și mijloace cu
ajutorul cărora aceste limite pot fi depășite.
B. De asemenea, face ca magistratul să înțeleagă omul în complexitatea sa, prin
sublinierea faptului că în viața psihică aplicarea legilor cauzalității mecanice este
o eroare, comportamentul uman atât cel conformist, cât și cel deviant – în lumina
științei actuale – neputând fi înțeles decât în termeni probabilistici subordonați
teoriei sistemelor în viziune psihocibernetică.
C. Având deci de judecat omul, magistratul trebuie să-l privească din perspectiva
persoanei, care în mod obișnuit acționează rațional, de multe ori automat, nu o
dată însă și irațional, justiția în evoluția ei tinzând prin intervenție preventiv-
ofensivă eficace să reduca și să îngrădească din ce în ce mai mult potențialul de
iraționalitate criminogenă al ființei umane.
D. Interpretând conduitele umane în raporturile interpersonale specifice actului de
justiție, magistratul este înarmat cu informațiile referitoare la legitățile
psihologice vizând cunoașterea cât mai exactă a personalității și sensibilității
umane, a actului senzorio-perceptiv, a reprezentărilor memoriei, capacităților
4
 mental-cognitive și a potențialului afectiv-emoțional exercitându-și
competențele la nivelul exigențelor actuale fără a fi pândit tot timpul de riscul
unor inadmisibile erori.
E. În final, dobândind solide cunoștințe de psihologie, magistratul implicat în actul
de dreptate, mai ales în cazurile complexe, grave, va ști când și cum să apeleze
la serviciile cabinetelor de pdihologie judiciară și a specialiștilor psihologi, în
vederea valorificării unor rapoarte de expertiză sau constatări tehnico-științifice
psihologiei judiciare.

2. Obiectul psihologiei judiciare

Conform unui principiu interpretativ tradițional, legitimitatea unei științe se

fundamentează pe trei criterii principale și anume: revendicarea unui domeniu de
investigare clar delimitat; existența unui sistem metodologic propriu, apt să permită
explorarea fenomenelor cercetate; invocarea unor principii și legi specifice prin care
se explicăî atât constituirea și dinamica fenomenelor aferente, cât și evoluția lor
ulterioară.
Obiectul psihologiei îl constituie domeniul fenomenelor psihice, domeniu de
mare complexitate și diversitate. Cunoașterea fenomenelor psihice este necesară nu
doar pentru a înțelege comportamentul uman în genere, ci mai cu seamă pentru a-i
identifica formele și modalitățile sale de desfășurare în acțiunile practice, vii,
cotidiene pe care oamenii le întreprind.
Psihologia judiciară este știința care cercetează caracteristicile psihologice și
psihosociologice ale personalității umane, implicată în diferite ipostaze în scenariul
judiciar. Problema centrală a psihologiei judiciare este fenomenul infracțional,
fenomen complex, multideterminat, care poate fi analizat din varii perspective:
juridice, psihologice, pedagogice, sociologice, medicale etc. Înțelegerea profundă a
acestui fenomen presupune în mod necesar o analiză pertinentă a conceptului de
comportament infracțional și o identificare argumentată științific a cauzelor și
condițiilor care îl produc sau îl facilitează. Pe această bază, psihologia judiciară oferă

5
un sprijin serios atât specialiștilor care se ocupă cu descifrarea cazurilor concrete de
infracțiuni, cât și acelora care desfășoară acțiuni preventive sau recuperatorii.
În egală măsură este necesară analiza psihologică a comportamentului
tuturor celor care se angajează în scenariul judiciar, deoarece prin armonizarea sau
echilibrarea implicațiilor psihologice ivite în procesul de interacționare a
personajelor respective stă, într-o măsură importantă, sursa optimizării activității
judiciare.

3. Obiectivele psihologiei juridice

Psihologia juridică, prin natura obiectului său și prin scopurile urmărite, este
o știință cu un pronunțat caracter aplicativ, dar nu îi lipsește nici dimensiunea
teoretică explicativ-interpretativă. Această din urmă caracteristică este ilustrată, în
special, de asumarea a două obiective fundamentale și anume:
1. Identificarea caracteristiclor psihologice și psihosociologice ale
comportamentelor celor care participă la acțiunea judiciară (infractor, victimă,
anchetator, magistrat, martor, apărător), așa cum apar ele în condiții concrete și
în toate fazele acesteia (preinfracțională, infracțională și postinfracțională).
2. Descoperirea mecanismelor și a legilor psihologice care reglează
comportamentul participanților la drama judiciară.
Generalizând cele sus-menționate, putem identifica un obiectiv general al
psihologiei juridice – sinteza științifică a cunoștințelor psihologice și juridice în
scopul reflectării esenței categoriilor fundamentale ale dreptului, cercetarea
particularităților psihice, psihologice și sociale care determină comportamentul
subiecților relației de drept în diverse situații, facilitarea procesului de conștientizare
de către agenții judiciari a comportamentului uman, prin aplicarea volumui de
cunoștințe speciale psihologice.
În scopul realizării acestui obiectiv-cheie se conturează un șir de obiective
teoretice:

6
 sinteza științifică a cadrului conceptual juridico-psihologic și determinarea
domeniilor de aplicare a lui;
 perfecționarea aparatului teoretico-conceptual (a sistemelor de noțiuni care
deservesc nu doar psihologia juridică, ci și dreptul în general), precum și
elaborarea unor termeni noi, în conformitate cu realizările științifice curente și
realitatea socială în schimbare, punerea lor în uz;
 elaborarea modelelor teoretico-explicative ale fenomenelor psihice și
psihosociale implicate în drama judiciară;
 validarea și adaptarea aparatului conceptual și a modelelor teoretico-explicative
utilizate în psihologia generală și psihosociologie necesităților domeniului
activității judiciare.
Astfel încât psihologia juridică este, în primul rând, o știință aplicativă, ea
urmează să realizeze și anumite obiective empirice:
 stabilirea unei metodologii specifice de cercetare a realității psihice și
psihosociale, a fenomenelor specifice întâlnite în activitatea judiciară;
 determinarea prin intermediul unor cercetări teoretico-empirice concrete a
legităților manifestării fenomenelor psihice și realității sociale în drama
judiciară;
 prezentarea organelor de drept a informațiilor cu referință la particularitățile
activității psihice a indivizilor implicați în drama judiciară;
 ajutor practic organelor judiciare în stabilirea adevărului și aplicarea corectă a
legii, în evitarea erorilor condiționate de cauze psihologice;
 elaborarea și promovarea unor programe de recuperare și readaptare, reintregrare
socială a infractorilor;
 organizarea unor programe de acțiune socială preventivă;
 asistența psihologică în forma expertizelor pe parcursul procesului penal și civil
de terapie psihologică în perioada detenției și postdetențională.

7
 Concluzie

Psihologia juridică implică cercetarea empirică și psihologică a legii, a

instituțiilor juridice, precum și a persoanelor care intră în contact cu legea.
Caracteristica principală a psihologilor judiciari este faptul că operează cu principii
pe care le aplică ulterior în problemele din sistemul juridic, ca de exemplu amintirile
martorilor oculari, deciziile luate de către juriu, investigațiile și interogatoriile.
Termenul de „psihologie juridică" este folosit, în primul rând, ca o modalitate de a
diferenția accentul pus pe latura experimentală a psihologiei juridice de psihologia
medico-legală cu orientare clinică. Psihologii juridici pot deține roluri consultative
în sistemele judiciare. Aceștia pot consulta factorii de decizie legali, în special
judecătorii, cu privire la constatările psihologice referitoare la problemele dintr-un
caz.

8
 Bibliografie

1. Butoi T., Butoi I-T., Psihologie Judiciară, București, Editura Fundației România
de Mâine, 2004
2. Pruna T., Psihologie Judiciară, Iași, Editura Fundației Chemarea, 1994
3. Popa V., Drăgan I., Lăpădat L., Psihosociologie juridică, București, Editura
Luminalex
4. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/psihologie-judiciara/
5. https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie_juridică