Taoism > Hui Neng

Hui Neng şi "adevărata natură"

de Jean Chiriac

Povestea vieţii şi hirotonisirii lui Hui Neng este o ilustrare vie a climatului
spiritual al filozofiei ch'an şi, în general, al taoismului. Robert Linssen,
cunoscut expert în taoism, autorul lucrării "le Zen, sagesse d'Extreme Orient:
un nouvel art de vivre?", scrie şi el: "Modul original în care el [Hui Neng] s-a
făcut cunoscut situează unul din climatele specifice ale Ch'an -ului şi Zen-
ului". (p.37).

Hui Neng (638-713) a fost literalmente urmaşul celui de-al Cincilea Patriarh,
Hung Jen (601-675), şeful mînăstirii Tung Ch'an, din Huang Mei. La acea
vreme mînăstirea care număra aproape 1000 de călugări! Călugări educaţi,
erudiţi, plini de zel şi ambiţioşi…

Hui Neng a dus la început o viaţă anonimă: orfan de tată, el trebuie să

muncească pentru a-şi întreţine mama. Condiţiile de viaţă erau foarte grele.
Într-o zi, însă, observă un om citind un text sacru buddhist şi se simte brusc
atras de lucrările spirituale, fapt pentru care se interesează de provenienţa
textului etc. Astfel află de mînăstirea Tung Ch'an din Huang Mei, care îl
avea atunci ca şef spiritual pe Hung Jen , al Cincilea Patriarh al şcolii de
meditaţie Ch'an. "Se pare că datorită karmei mele bune din vieţile trecute –
povesteşte Hui Neng – mi-a fost dat să aud vorbindu-se de toate acestea şi
probabil tot de aceea un om mi-a dăruit zece taeli pentru a o întreţine pe
mama, sfătuindu-mă totodată să merg în Huang Mei, pentru a avea o
întrevedere cu cel de-al cincilea patriarh".(1) Conversaţia cu patriarhul
deschide seria surprizelor…

Auzind că este un om de rînd, un analfabet, care aspiră însă la natura de

buddha, Hung Jen spune: "Tu eşti … un barbar, cum de poţi nădăjdui să
devii un Buddha?" Răspunsul scurt al lui Hui Neng contrariază credinţa
noastră în respectul care trebuie arătat unei personalităţi spirituale: "Un
barbar este diferit de Sfinţia Voastră doar în aparenţă, însă nu există nici un
fel de deosebire în ceea ce priveşte adevărata noastră natură".(2) Altfel spus,
în ciuda diferenţelor exterioare de cultură, de extracţie socială etc., natura
adevărată a acestui "barbar" - Hui Neng - nu diferă de cea a Patriarhului
mînăstirii.(3) Iată într-adevăr o idee făcută parcă să dinamiteze toate
prejudecăţile noastre legate de viaţa spirituală, mai ales azi cînd sacralitatea
pare să fie mai inaccesibilă ca oricînd...

O vreme, Hui Neng este obligat să presteze muncile gospodăreşti ale

mînăstirii pentru a nu atrage atenţia prematur asupra lui. Dotarea lui
spirituală, care nu era rodul vieţii mînăstireşti, putea provoca reacţiile ostile
ale celorlalţi călugări, dacă ar fi fost recunoscută pe faţă. Astfel se face că, la
îndemnul Patriarhului, Hui Neng nu se apropie de sălile de meditaţie.
Curînd însă, Patriarhul a decis că trebuie să cedeze însemnele puterii
spirituale unui al Şaselea Patriarh. În acest sens el i-a supus pe călugări unei
examinări spirituale, care consta în compunerea unui poem scurt (gathâ ) care
să ateste evoluţia în înţelegerea justă "despre ce înseamnă adevărata natură".
(4)
Cel mai promiţător dintre călugări şi cel care se credea că îi va urma
Patriarhului - Shen-Hsiu - a compus următoarele versete:

"Acest corp este copacul Bodhi

Iar spiritul se aseamănă cu o oglindă curată pusă
pe un suport.
Să o curăţăm neobosit
Şi să nu lăsăm nici urmă de praf să se aştearnă peste ea".

Poemul a fost respins categoric de Patriarh deoarece nu era expresia unei

iluminări autentice. În plus, metafora utilizată fusese folosită deja de
Chuang-tzu, unul din corifeii taoismului filozofic.
Hui Neng i-a cerut unui călugăr să-i arate şi să-i citească inscripţia
principalului pretendent. După ce a ascultat atent poemul lui Shen-Hsiu, a
dictat şi el următoarele versete:

"Înţelepciunea nu cunoaşte nici un copac care să crească

Iar oglinda nu se sprijină pe nimic.
De la început n-a existat nimic,
Aşa că unde s-ar putea aşterne praful?"

Noaptea următoare Hui Neng primi, în cea mai mare taină, confirmarea
numirii sale, şi părăsi în grabă mînăstirea Tung Ch'an. Susţinătorul său,
fostul Patriarh, îl povăţuise să nu facă deocamdată cunoscută numirea sa de
teamă să nu fie hăituit şi omorît de către ceilalţi călugări. Astfel se face că
Hui Neng, al Şaselea Patriarh al şcolii meditaţiei Ch'an , a fost nevoit să
pribegească timp de 6 ani, scăpînd ca prin urechile acului tuturor primejdiilor
care i-au ameninţat viaţa.
Abia la vîrsta de 39 ani, Hui Neng se hotărăşte să iasă în lume, ca să predice
dharma . El s-a stabilit pînă la sfîrşitul vieţii la mînăstirea Pao-Lin din ţinutul
Tsao-Hsi, punînd bazele "şcolii abrupte" sau a "iluminării instantanee" din
Sud, care se pare că a avut foarte mulţi prozeliţi.
Am spus, la începutul acestui articol, că povestea lui Hui Neng "este o
ilustrare vie a climatului spiritual al filozofiei Ch'an şi, în general, al
taoismului". De ce ? Din două motive:
Primul: modul în care Hui Neng , un analfabet care pînă mai ieri muncea din
greu ca să-şi întreţină familia, a ajuns să converseze de la egal la egal cu
Patriarhul mînăstirii Ch'an sugerează o stare definită printr-un termen foarte
drag spiritului taoismului: naturaleţe, firesc, opus artefactului. Pe planul
social, este mintea lipsită de prejudecăţi intelectuale, spirituale, rasiale etc.,
care este deschisă la Adevăr şi nu dispune de o imitaţie de adevăr care să
oblige realitatea să i se supună. Al Cincilea Patriarh este el însuşi un om
deschis, deşi la înălţimea ierarhiei pe care i-o conferă funcţia am fi putut
crede că rămîne inaccesibil. El poate admite cu uşurinţă şi seninătate că un
barbar deţine o cunoaştere spirituală completă. Mai mult chiar, el poate ceda
succesiunea funcţiei sale unui astfel de om, cu o degajare şi angajare care ne
pun pe gînduri... Acesta este, să-i spunem, argumentul faptelor.

Al doilea: teoretizarea lui Hui Neng pe marginea "naturii autentice" nu are

nimic din speculaţiile filozofiei hermetice, ale misticismului esoteric etc. Hui
Neng vorbeşte în termeni fără ocoliş despre o realitate care se refuză
imaginării şi filozofării de dragul filozofării.

În poemul său, Hui Neng respinge orice încercare de a-i confecţiona

spiritualităţii o haină intelectuală sau poetică. Nimic din tot ceea ce afirmă
Shen-Hsiu, ca mărturie a cunoaşterii sale, nu există în realitate. Cuvinte ca
"spirit", "copacul Bodhi", "praful care se aşterne" etc. sînt mai degrabă licenţe
poetice şi nu au nici o acoperire într-o experienţă spirituală autentică. Mai
mult chiar, Iluminarea nu este un proces care ţine de erudiţie, de efortul
concentrat spre acumularea de cunoaştere, aşa cum am crede astăzi (5) - ea
este efectul unei despuieri treptate a minţii noastre de tot ceea ce o eclipsează
şi o condiţionează în chip nelegitim.

Note:
1.Hui Neng: "Sutra rostită de pe înaltul scaun despre Nestematele Legii",
Herald, 1999, p.17.
2. Op.cit., p.17-18.
3. Există aici tentaţia de a filozofa pe marginea "naturii autentice" la care se
referă Hui Neng. Speculaţiile ne-ar duce departe, cu atît mai mult cu cît trăim,
azi, într-un orizont cultural impregnat de chestiuni metafizice, de realităţi
numinoase, de forţe mistice etc. În limba engleză, însă, expresia "natură
autentică" este redată prin "buddha nature", care s-ar traduce în
româneşte prin "natura de buddha" sau, ţinînd cont de faptul că "buddha" nu
este un substantiv propriu ci un adjectiv, prin "budeitate", care este tot una cu
"trezie" etc.
În acest context este limpede ce pretinde Hui Neng, cu o îndrăzneală fără
margini, atunci cînd conversează cu Patriarhul en titre: deşi diferă pe planul
vieţii sociale, materiale, culturale etc., oamenii sînt deopotrivă disponibili şi
deschişi pentru această facultate miraculoasă a spiritului nostru care este
"budeitatea", "trezia". Pe acest plan al "treziei", de care se leagă o anumită
înţelepciune, Prajna, oamenii sînt, evident, egali.
4. Op.cit., p.19.
5. În zilele noastre se comite mereu greşeala de a confunda spiritualul cu
intelectualul şi experienţa spirituală cu erudiţia. Mircea Eliade este unul din
promotorii acestei prejudecăţi. Astfel se explică de ce oameni cu o pregătire
intelectuală redutabilă, savanţi, nu au o experienţă spirituală autentică şi
rămîn total străini realizării spirituale. Eliade, intuind acest adevăr cumplit, a
încercat să-şi sublimeze nevoia experienţei spirituale pe planul literar. El a
scris multă literatură fantastică pe teme yoghine. (Vezi, de pildă, "Nopţi în
Serampore".)

--
Articol publicat iniţial în revista OMEN #7-2000.

<- Înapoi la secţiunea Hui Neng | Maeştrii