Despre pomenile şi rugăciunile pentru cei morţi

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

DESPRE
POMENILE ŞI RUGĂCIUNILE
PENTRU CEI ADORMIŢI

Preot Ioan

Iubiţi credincioşi,

Cultele religioase (adventistii, baptiştii, evangheliştii,

penticostalii şi martorii lui Iehova) susţin că pomenile pe care le fac
creştinii ortodocşi pentru cei adormiţi nu au nici-un folos. Aceste culte
susţin că morţii pe care-i pomenim noi nu mai mănâncă pâinea, coliva
... şi toate cele ce se împart pentru sufletele lor. În această afirmaţie un
singur lucru este adevărat: acela că sufletele celor adormiţi din
neamurile noastre nu mănâncă nimic din ceea ce am pregătit noi la
pomană. În schimb, ei primesc iertare de păcate în urma acestor
pomeni. Cu fiecare pomenire/parastas Dumnezeu îi ridică din starea în
care au murit. Avem ca temei versete din Biblie care dovedesc cât se

1
 Despre pomenile şi rugăciunile pentru cei morţi

poate de clar că aceste pomeni (parastase) sunt bine primite, bine

plăcute lui Dumnezeu:
► «Fii darnic cu pâinea şi cu vinul la mormântul celor care
ţi-au răposat» (Tobit 4:17). Ce poate însemna a fi darnic cu pâinea şi
cu vinul decât parastas - pomană?!
► «Sfânt şi cucernic gând a fost că a adus jertfă de curăţie
pentru cei morţi, ca să se slobozească din păcat» (2 Macabei
12:46). Adică, un gând sfânt, pornit dintr-o credinţă dreaptă (creştin
ortodoxă) este acela de a face pomană (jertfă de curăţie) pentru cei
morţi, ca în urma acestor pomeni Dumnezeu să se milostivească de
sufletele celor pomeniţi şi să-i scoată din osânda iadului sau, dacă sunt
în Rai, să le dea mult mai multă lumină. Lumea, tehnica şi limbajul au
evoluat şi de aceea trebuie să înţelegem că ceea ce se numea în urmă
cu câteva mii de ani, jertfă de curăţie (în Ţara Sfântă, Israel) acum, noi
românii, îi spunem pomană sau parastas.

Cuvânt despre pomenirea morţilor

Intrând la Părintele Mihail de la Valaam, mi-a dat să citesc ceva
ce se numea „Despre pomenirea morţilor”. Cuvântul se cuvine să
fie dat în întregime:
„Credinţa noastră ortodoxă învaţă că va veni o vreme când îi
vom întâlni pe cei adormiţi şi dragi ai noştri şi vom trăi împreună
cu ei nedespărţiţi, în veci. Dumnezeu este dragoste neţărmurită şi
nu-i va înstrăina pe cei care au fost uniţi în viaţa aceasta prin
legătura dragostei. Ne vom bucura pururi alături de cei pe care
i-am iubit şi împreună cu care am împărtăşit aici bucuriile
noastre. Înţelegând acestea, cu câtă osârdie s-ar cuveni să ne
pomenim morţii!”
În rugăciune, o inimă vorbeşte cu alta. Sfântul Ioan de
Krondstadt spunea: „Se cuvine să ne rugăm pentru cei adormiţi ca
şi cum am fi noi înşine în chinurile iadului. Trebuie să simţim
suferinţa lor şi să ne rugăm pentru odihna lor la loc luminat, la loc
cu verdeaţă, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.
Predania Sfinţilor Apostoli ne învaţă: rugaţi-vă unii pentru alţii
(Iacob 5:16). Rugăciunea Bisericii pentru cei adormiţi are atâta putere,
încât, înălţându-se către cer, ajunge până la tronul Celui atotputernic,
şi, coborându-se până în străfundurile iadului, îi izbăveşte de chinuri

2
 Despre pomenile şi rugăciunile pentru cei morţi

pe cei înlănţuiţi acolo. Ea înnoieşte nemăsurata jertfă de pe Cruce a

Mântuitorului adusă pentru păcatele neamului omenesc. Această
rugăciune este unită şi întărită de mijlocirile sfinţilor, cu deosebire de
cea a Maicii Domnului, neobosită apărătoare a creştinilor. Când Jertfa
fără de sânge a Trupului şi Sângelui Fiului lui Dumnezeu se săvârşeşte
pe Sfânta masă, stau de faţă toate Puterile oştilor cereşti şi soborul
Sfinţilor. Sufletele celor adormiţi care se pomenesc în vremea Sfintei
Liturghii sunt părtaşe împreună cu Îngerii şi cu sfinţii la jertfa
nesângeroasă ce se aduce. De câtă bucurie şi mângâiere sfântă se
umple acel suflet când, pomenit fiind în Biserica lui Dumnezeu, se
înfăţişează înaintea Tronului lui Dumnezeu, împreună cu cetele
Îngerilor şi cu ale Sfinţilor, rugându-se stăruitor pentru iertarea
păcatelor şi pentru răspuns bun la Înfricoşătoarea Judecată a lui
Hristos. Ce bucurie nespusă, ce fericire neţărmurită umple sufletul
atunci când părticica de prescură scoasă pentru el în vremea
Proscomidiei este scufundată laolaltă cu celelalte în Preasfântul Sânge
al Fiului lui Dumnezeu, rostindu-se această rugăciune: „Spală,
Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstit Sângele
Tău, pentru rugăciunile sfinţilor Tăi”. De aceea se cuvine să ne
îngrijim cu osârdie pentru mântuirea celor adormiţi. Când noi înşine
vom muri, ei se vor ruga în ceasul morţii noastre, mijlocind pentru noi
către Dumnezeu, cu aceeaşi sârguinţă şi dragoste cu care noi ne-am
rugat aici pentru dânşii. Acest lucru ne va fi de mare trebuinţă înaintea
lui Dumnezeu. Cei adormiţi ştiu tot ceea ce făptuim. Aud şi văd când
ne rugăm pentru dânşii, chiar dacă ne-am tăinui la marginile
pământului. Cu cât mai mult Domnul Însuşi ştie toate acestea! Faptele
bune şi rugăciunile celor vii pentru cei adormiţi îi mântuiesc şi pe unii,
şi pe ceilalţi, deopotrivă.
„Acolo, spune Sfântul Teofan Zăvorâtul, sufletul omului se
întâlneşte cu toţi cei pentru care s-a rugat şi cărora s-a rugat în
vremea vieţii sale de aici, de pe pământ”. Câtă mângâiere! Cât de
milostiv este Dumnezeu cu sufletele noastre! El va trimite să ne
întâmpine, de îndată ce vom pătrunde în tărâmul cel de veci, pe toţi
cei pentru care ne-am rugat. Dar „pentru cei adormiţi care nu sunt
vrednici de mântuire, spune Sfântul Damaschin, Dumnezeu nu
îndeamnă pe nimeni să se roage : nici părinţii, nici soţia sau soţul,
nici rudele, nici prietenii”. Prin ei se împlineşte profeţia: „nenorociţi
sunt adormiţii pentru cei care niciunul dintre cei vii nu se roagă”.

3
 Despre pomenile şi rugăciunile pentru cei morţi

Alături de jertfa fără de sânge, iertarea păcatelor se primeşte şi prin

faptele de milostenie. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cinstiţi-i
pe cei adormiţi cu pomeni şi cu fapte bune, pentru că acestea îi vor
ajuta să se izbăvească din muncile cele veşnice”. Până la Judecata
cea de Apoi a lui Hristos mai este încă vreme să ne rugăm unii pentru
alţii şi să schimbăm starea celor adormiţi ai noştri. Jertfa fără de sânge
adusă pentru ei îi curăţă de păcate şi îi înalţă la o stare mai bună.
Amin. 10-23 noiembrie, 1947” .
Când am terminat de citit foaia, l-am privit uimit pe stareţ. Ochii
săi luminoşi şi limpezi mă iscodeau. Am înţeles atunci că Părintele
Mihail avea darul înainte-vederii şi îmi cunoştea trecutul.
- Părinte, i-am cerut, spuneţi-mi un cuvânt despre moarte?
- Nu există moarte, mi-a răspuns. Este mai mult o trecere de
la o stare la alta. Pentru mine însumi, viaţa din cealaltă lume este
cu mult mai adevărată decât viaţa mea de aici. Cu cât creştinul
trăieşte mai profund viaţa sa lăuntrică, cu atât este mai rupt de lumea
aceasta şi se apropie împăcat de cealaltă. Când vine sfârşitul îi este
uşor, perdeaua subţire pur şi simplu se mistuie.
- Părinte, putem trăi într-o legătură vie cu cei adormiţi?
-Fără nicio îndoială. Rugăciunile pentru cei adormiţi
statornicesc această legătură. Cei care nu se îngrijesc de ele rup
legătura aceasta de taină şi deznădăjduiesc, ca unii ce sunt lipsiţi
de credinţă. Rugăciunea uneşte, încălzeşte şi întăreşte pe toţi.
Bibliografie: Biblia E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Serghei Bolsakoff, Sfinţi călugări ai
nordului Rusiei, Ultimul stareţ de la Valaam, ieroschimonahul Mihail, Editura Egumeniţa
2008.