Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mi-a scris cineva într-o scrisoare că mai buni creştini sunt catolicii,
ortodocşii-s mai iuţi, mai nătângi. Şi i-am scris aşa: Toate sectele care
sunt pe faţa pământului nu sunt luptaţi aşa de duhuri ca creştinii.
Creştinii au o credinţă sănătoasă, dar unii poartă nume de creştin, da’
viaţa-i de păgân. Şi de asta-s ei prea buni, unii catolici, nu toţi, că nu
sunt aşa de luptaţi. Pentru că diavolul este invidios că el a căzut ca
fulgerul şi unde vede câţiva creştini caută să-i tulbure, să se
duşmănească să ajungă toţi în patima lui. Adevărul este numai în Sfânta
Biserică Ortodoxă, şi mulţi chiar din sectanţi care s-o rugat cu multă
smerenie, Duhul Sfânt aşa le-a descoperit: toate tainele lui Dumnezeu
sunt în Biserica Ortodoxă. Şi chiar de nu e în lucrare viaţa
duhovnicească, da’ adevărul rămâne în Biserica noastră, Ortodoxă. Iar
creştinii care caută a căpăta aceste două virtuţi: smerenia şi dragostea,
cine capătă aceste două virtuţi Duhul Sfânt îi învaţă mila, pentru că din
dragoste izvorăşte mila şi dacă are milă de toţi, adică de aproapele, nu
poate greşi, iar dacă a căpătat smerenia nu mai judecă pe altul, nu mai
cântăreşte pe altul, el se vede pe el mic şi păcătos.
Pentru că, uite cum îi: bunul Dumnezeu aşa rânduieşte, (astfel încât
omul) care a ajuns şi cunoaşte adevărul, ca să poată câştiga mântuire, ca
să poată câştiga aceste două virtuţi, Duhul Sfânt nu-i ajută în unele
1
timpuri, ca să nu-i înşele diavolul. Când ajunge călugărul, ori creştinul,
că se uită în jos la celălalt (adică cu trufie), Duhul Sfânt se retrage până
ce se încurcă în unele ispite şi pe urmă începe a se trezi şi se păzeşte ca
de foc să nu se uite în jos la celălalt. Şi, dacă caută să-l cântărească pe
cel de jos, cu timpul, dacă stă prea mult cu capul în jos îl doare capul,
trebuie compresă cu apă rece ca să treacă. Şi spune un Sfânt Părinte că e
mai bun un păcătos smerit decât un drept mândru. Iaca aşa-i treaba.
Şi vrea bunul Dumnezeu să ridice sufletele cu aceste două virtuţi -
smerenia şi dragostea. Ele nu se pot despărţi, dacă am smerenie am şi
dragoste, dacă n-am dragoste, n-am nici smerenie. E o virtute întreagă,
dar, ca să se poată înţelege, îs două virtuţi. Când se duce cineva în
mânăstire, vrea să se pocăiască, să se liniştească, să se roage. Dar, când
ajunge de dă cu ochii de duşmanul lui, n-are ochi să-l vadă - atunci cade
din lucrarea lui. Gata! Şi de asta Sfinţii Părinţi îi îndeamnă pe toţi care
doresc pocăinţa şi doresc să sporească, întâi aceste două virtuţi să le
câştige. Şi-am văzut în mânăstiri pe vremea mea când venea un frate
sau o soră, căutau părinţii să îi ajute cum să poată căpăta aceste două
virtuţi - smerenia şi dragostea. Mi-aduc aminte, când eram frate în
mânăstire, eu eram mic şi mi-au crescut nişte mustăţi de parcă eram, aşa
mi s-a părut mie, ca un pitic. Şi fraţii, când gătau treaba la vite acolo,
mă trăgeau unul de opinci, altul de mustăţi şi mă tot necăjeau şi râdeau
de mine. M-am dus la părintele şi m-am plâns lui.
- Părintelui Cleopa?
- Nu. Părintelui Macarie, un pustic care a stat şi cu părintele Cleopa
la pustie. Da’ înainte de a veni comuniştii. Era foarte sporit! M-a învăţat
aşa: Dacă fraţii râd de tine, râzi şi tu cu ei tot de tine, da’ nu cumva
să râzi de ei că pierzi. Şi am făcut aşa cum m-a învăţat, iar acei fraţi,
când au văzut aşa , s-au întristat şi nu mi-au mai zis nici „du-te-ncolo“,
adică şi-o căutat fiecare de nevoinţa lui. Şi am bănuit că eu mă tulburam
şi ei mai tare se agitau ca să vadă cam ce pot, se jucau. Că în mânăstire
veneau mulţi şi rămâneau puţini. Care erau hotărâţi pentru pocăinţă,
aceia se puteau deosebi de ceilalţi. Aceştia ajungeau oameni de mare
valoare. Şi atunci am văzut cu adevărat că mulţi sunt chemaţi, dar puţini
aleşi. Dar pe vremea aceea îi ajutau să capete aceste două virtuţi şi care
ascultau, aceia ajungeau de mare valoare Bisericii. Căci părintele
2
Cleopa aşa ne-a zis o dată: „Părinţilor, aici în mânăstire au stat
mulţi părinţi, dar au rămas numai cei bolnavi şi care au dus viaţă de
pocăinţă, restul au plecat.
9
Deci, nu fac nimic dacă eu fac rugăciune şi mintea mi se duce ba la
deal, ba la vale...
Dar e greu, Părinte, să-ţi rămână mintea la rugăciune, că-ţi vin în
minte problemele ce le ai, tot felul de gânduri, ispitele...
- E greu, ştiu că e greu. Cu cât încerci să faci rugăciuni mai multe,
cu cât apar mai mulţi diavoli...
- Şi sunt mulţi, Părinte...Mulţi. Nu-i de ajuns că-i plin iadul de ei, îi
mai aducem şi aici la noi, pe pământ. Nu vezi şi frăţia ta că diavolii sunt
acum aici, că i-am adus vecini, pe pământ?
Bunul Dumnezeu, de-ar vedea cum creşte pe pământ dragostea,
pacea şi liniştea, ar pregăti aici pe pământ Raiul. Dar uite, cum dragostea
şi buna înţelegere se sting aici încet-încet pe pământ, Dumnezeu ne lasă
să facem aici al doilea iad.
Te uiţi în jur şi găseşti doar avorturi, crime, mascări, fel de fel de
blestemăţii. S-a umplut văzduhul de răutăţi, de invidie şi mânie.
Nu vedeţi ce vremuri trăim, câtă duşmănie este? Numai răutate, nu
mai suportăm să ne vedem om cu om. Dacă suntem vii, nu ne putem
suporta, dacă suntem morţi - nici atât; dacă ai, eşti invidiat că de ce ai,
dacă nu ai, eşti judecat că eşti leneş...
11