Educaţia ecologică în şcoala noastră

Educaţia ecologică în şcoala noastră se poate realiza prin orice tip de

activitate şcolară, extraşcolară, activităţi literare, artistice, plastice, sportive sub
formă de observaţii, experimente și concursuri .

Pornind de la aceste concepţii am dorit să continuăm acest proiect

considerând că şcoala, elevii şi dascălii ar putea avea următoarele beneficii:

 Informarea elevilor şi dascălilor privind problemele de mediu şi

eforturile societăţii de protejare şi conservare a acestuia;
 Implicarea activă a elevilor şi dascălilor în activităţi de protejare a
mediului printr-o mare varietate de activităţi practice, artistice,
gospodăreşti ce vizează înfrumuseţarea clasei, şcolii, cartierului;
 Creşterea gradului de conştientizare a elevilor şi cadrelor didactice
privind problemele de mediu, dezvoltarea spiritului critic şi a
capacităţii elevilor de a lua decizii, valorificând deşeuri reciclabile,
amenajarea spaţiului verde din jurul şcolii;
 Dezvoltarea respectului şi a dragostei pentru om şi societate, prin
dezvoltarea respectului de sine, faţă de mediul ambient, prin
reducerea deşeurilor şi înfrumuseţarea mediului din jurul şcolii şi
din şcoală;
 Participarea la acest program educativ formează elevului de astăzi,
deprinderi ţi abilităţi ecologice, caracteristice viitorului cetăţean
educat în spirit ecologic de mâine.

REZULTATELE PE TERMEN LUNG

Motto: Există destule resurse în lume pentru nevoile umane dar nu şi pentru lăcomia
umană. – Mohandas K. Gandhi (1869 – 1948)
.
Privim uneori neputincioşi dar e cele mai multe ori nepăsători la degradarea continua a
mediului care ne intrigă pe toţi, ne sperie chiar, determinând discuţii permanente în toate
mediile sociale şi ne obligă, până nu e prea târziu, nu numai să dezaprobăm această
stare de fapt ci să luptăm pentru candoare, puritate, frumuseţe, căci unica speranţă rămâne
natura.
Am gândit acest proiect cu realizări imediate, dar şi obiective realizabile într-un timp
mai îndelungat, pornind de la problemele mai sus menţionate şi de la faptul că noi
dascălii suntem cei care formăm generaţia de mâine. În primul rând, avem în vedere
schimbarea valorilor, şi modului de viata in sensul respectului faţă de misterul creaţiei, recunoştinţa
pentru darul vieţii si umilinţa pentru locul ocupat de fiecare si de toţi in natura, prin:

 managementul deşeurilor şi reciclarea acestora ; colectarea şi valorificarea corespunzătoare

a deşeurilor de hârtie, cartoane, plastic şi aluminiu ;
 plantarea unui număr cât mai mare de pomi, îngrijirea zonelor verzi, grija fata de plantele de
apartament, pentru a asigura frumuseţea şi sănătatea mediului ambiant;
 reducerea consumului de apă potabilă şi energie electrică, a hârtiei si produselor care produc o
cantitate mare de deşeuri nereciclabile;
 protecţia surselor de apă in general si a apei potabile, in special:
 deprinderi de comportament ecologic minime, care in timp, prin dezvoltare sa reducă impactul
activităţii umane asupra mediului;
 respect si înţelegere faţă de biodiversitate, utilizarea durabilă a resurselor naturale;
 cunoaşterea produselor de consum şi substanţelor dăunătoare mediului, pentru evitarea
utilizării lor ;
 utilizarea acelor produse care poartă marca "Produs ecologic" - produs natural, netoxic, ambalaj
reciclabil ;
 obişnuinţa de a citi pe fiecare produs ingredientele, termenul de garanţie şi sursa de
provenienţă, pentru o sănătate mai buna;
 reviste şi ziare care să nu ne mai polueze moral cu fel de fel de ştiri negative şi fără rost

Educaţia ecologica este o problemă a tuturor şi ea se adresează nu numai

inteligenţei ci şi inimii şi voinţei.
Omul simte mereu nevoia să iasă în natură. Şi din această cauză are obligaţia să o
cunoască să o iubească şi s-o ocrotească pentru că „Nu Pământul aparţine omului, ci
omul aparţine Pământului!" Sieux Seattle.
Pornind de la ideea următoare cum că ,,Pământul e singurul loc în care se poate crea
Paradisul!,, (Octavian Paler) și ca urmare a creșterii economice generale, progresele
obținute în toate domeniile vieții economice și sociale, omul a ajuns astăzi să dispună
de mijloace tehnice atât de perfecționate, încât consumă cantități imense de resurse
naturale regenerabile și neregenerabile, exploatând tot mai intens factorii de mediu și
modificând natura într-un ritm rapid. Neimpunând însă asupra acțiunilor sale un
control adecvat și conștient, omul lasă cale liberă dezlanțuirii unor dezechilibre
economice, cu efecte negative asupra calității vieții sale cât și asupra evoluției
biosferei.
Din aceste motive în rândurile oamenilor de știință, ale oamenilor politici, ale populației în
ansamblu, s-a format treptat convingerea că, în condițiile civilizației contemporane, activitatea
economică presupune nu numai preocuparea de a spori volumul și calitatea bunurilor
materiale și a serviciilor prin asigurarea în mod curent a unei eficiențe economice ridicate, ci
și o grijă crescândă de a proteja mediul înconjurător, care în ultima analiză, constituie condiția
materială de bază a creșterii economice.
Devine tot mai evident faptul că, în condițiile unui mediu puternic degradat și poluat, un
standard de viață materială fie el și foarte ridicat își pierde orice sens, nemaiținând seama de
influența negativă a acestui mediu asupra evoluției în perspectivă a fenomenelor naturale și
biologice și, prin aceasta, asupra creșterii economice înseși.
În asemenea împrejurări apare tot mai necesară elaborarea și adoptarea unei politici
economice de largă perspectivă, în care să-și găsească locul o strategie ecologică concretizată
în acțiuni speciale de protejare a mediului înconjurator, integrate în programe de dezvoltare
economică, precum și în crearea unor mecanisme economico-sociale de înfăptuire a acestor
programe, ca și în realizarea unui cadru legislativ și instituțional adecvat.
Devine astfel necesar studiul acestor fenomene în cadrul unei discipline care să îmbine
armonios elementele de baza ale economiei cu sfera protecției mediului, și care din punct de
vedere didactic se numește economia mediului.
Economia mediului, așa cum a fost definită, este o disciplină de graniță între ecologie și
științele economice, care studiază repartiția pe glob a resurselor naturale, precum și utilizarea
lor în concordanța cu menținerea echilibrului ecologic în natură.
Economia mediului trebuie să militeze împotriva economismului excesiv, dar și a
ecologismului îngust, conservator, care exclude necesitatea dezvoltarii economice necesare
societații contemporane.
Pentru o eficienta a protecţiei mediului este necesar un complex de activităţi şi acţiuni
judicios corelate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de mediu si sănătate a populaţiei si
implica dezvoltarea unei mentalităţi adecvate a comunităţii, evaluarea cu realism a
problemelor de mediu, stabilirea priorităţilor si elaborarea strategiilor corespunzătoare de
rezolvare a acestora si, nu în ultimul rând, schimbarea atitudinii si comportamentului fata de
mediul înconjurător si responsabilizarea civica, pentru transmiterea către generaţiile viitoare a
unui mediu curat si sănătos cu respectarea celor trei dimensiuni ale dezvoltării durabile –
economica, ecologica si sociala.
În România, problemele de protecţie a mediului se pun cu acuitate, în special ca urmare a
poluărilor locale, produse în principal în sectoarele exploatărilor petroliere si de minerit, în
industriile de prelucrare a minereurilor și petrolului, termoenergetica, industria chimică, de
prelucrare a lemnului și celulozei, metalurgie, siderurgie, industria electrotehnică și a
construcţiilor de maşini, industria cimentului, transporturi, gospodăria comunala și
agricultură.

Pe lângă toate aceste probleme avem puterea să vedem și frumusețile din jurul nostru,
frumuseți pe care cu părere de rău nu le-am creat noi, oamenii, noi nici măcar nu avem
puterea să le păstrăm. De obicei, oamenii dau vina pe cei care ne conduc, atât în ceea ce
priveșteinformarea cetățenilor cât și atuncicând vine vorba de planificare operațională și
măsuri benefice mediului, dar când e vrba de implicare personală, de cele mai multe ori, se
găsesc scuze și amânări.

În viitor sperăm că această atitudine de a da vina pe alții nu ne va opri să ne autoanalizăm și

să ne schimbăm stilul de viață către un respect real pentru mediul înconjurător, astfel încât și
generațiile viitoare să se poată bucura de o plimbare în parc prin aer curat, de un răsărit de
soare, de un traseu montan cu copaci adevărați.să nu uităm că educația durabilă se face la
orice vârstă, știind că omul cât trăiește învață de toate, de ce n-ar învăța să protejeze și Natura
din care face și el parte. Apropo de spusele lui Rodes:

,, La sfârșit vom conserva numai ceea ce ne place. Ne va plăcea numai ceea ce vom
înțelege.Vom înțelege numai ceea ce suntem învățați.”
Formarea comportamentului ecologic a școlarului mic

Dragostea pentru natură trebuie sa fie o componentă esențială a comportamentului uman.

Protejarea mediului este o problemă care trebuie să-i intereseze nu doar pe ecologiști, ci şi pe adulți
și copii. De la vârste mici, copiii trebuie să fie educaţi în spiritul unei atitudini pozitive faţă de mediul
înconjurător, în vederea formării ulterioare a conştiinţei şi comportamentului ecologic, favorabil unui
stil de viaţă sănătos-mental, emoţional, fizic şi socio-moral.

Cunoașterea naturii, a mediului înconjurător, cu toate fenomenele sale biologice și nebiologice este
necesară pentru formarea unor notiuni, idei, convingeri, raționamente, a unui comportament
adecvat și a conștiinței ecologice. În acţiunea de educare, un rol important îl are formarea unei
gândiri ecologice despre lume. Este important să sădim în mintea si sufletul fiecărui copil, ideea că
omul este dependent de natură si că nu poate trăi în afara ei.

Şcoala are menirea de a organiza si desfăsura o vie si susţinută miscare de educaţie ecologică si
protecţie a mediului, iar elevii sub îndrumarea cadrelor didactice de specialitate pot să formeze un
scut pentru apărarea naturii. Adevarata educaţie ecologică îsi va atinge scopul numai când elevii,
cetăţenii de mâine, vor fi convinsi de necesitatea ocrotirii naturii şi vor deveni factori activi în
acţiunea de conciliere a omului cu natura. Fiecare elev trebuie să se transforme într-un ocrotitor
conştient al naturii .

Dascălii au un rol major, incă de la intrarea copiilor în școală, îi vor ajuta să conștientizeze că toți
oamenii au datoria să protejeze mediul în care trăiesc. În cadrul lecțiilor la care se pretează educația
ecologică sau în cadrul activităților extracurriculare elevii trebuie dirijați să cunoască
șisăocroteascăelementelemediuluiînconjurător, să iubească plantele și animalele, să adopte un
comportament adecvat raportat la mediul în care își desfășoară activitatea și să ia atitudine față de
cei care încalcă regulile.

O modalitate eficientă cu rezultate vizibile în atitudinea și comportamentul elevilor este proiectul de

educație ecologică. Utilitatea lui constă în faptul că îi ajută pe elevi să înțeleagă legătura care există
între om și natură, între cunoștințele dobândite în școală și lumea din afara acesteia. Realizarea unui
colț ecologic, alcătuirea unor portofolii tematice, activități de reciclare, curățare a mediului ambient,
participarea la diverse manifestări ecologice, întâlniri cu specialiști, excursii, drumeții, diverse acțiuni
practice etc. toate vor conduce la formarea comportamentului ecologic al școlarului.

Spre exemplu, am initiat in scoala noastra, pe parcursul a cinci luni (februarie – iunie 2015) un proiect
educaţional inedit, ,,Şcoala florilor”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş şi cu
Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare.

Proiectul urmăreşte implicarea elevilor, profesorilor şi a comunităţii locale în acţiuni ecologice,

precum şi dezvoltarea conştiinţei şi conduitei ecologice a elevilor bazate pe respectul faţă de natură
şi protecţie a mediului. Ca urmare a activitatilor desfăşurate, elevii trebuie:
Să-şi dezvolte o conştiinţă ecologică teoretică necesară transpunerii ei în practici ecologice;

Să-şi asume responsabilităţile fixate potrivit particularităţilor de vârstă;

Să aplice cunoştinţele şi deprinderile dobândite dezvoltate în activităţi cu specific gospodăresc;

Să participe şi să coopereze activ alături de părinţi, profesori în acţiuni practice de îngrijire şi

protejare a mediului;

Să-şi formeze deprinderi de plantare şi ocrotire a unor flori şi a spaţiilor verzi din curtea şcolii;

Să cunoască modul de folosire a uneltelor;

Să conştientizeze importanţa unui aer curat pentru o viaţă sănătoasă;

Să-şi exprime atitudinea pozitivă faţă de natură prin activităţi artistice, plastice;

Să ia atitudine atunci când sesizează comportament neconform cu regulile de protecţie a mediului

cunoscute de ei;

Să consţientizeze realitatea înconjurătoare ca pe un mediu necesar vieţii, odihnei, studiului;

Să identifice impactul activităţii omului asupra mediului înconjurător, analizând situaţii concrete din
natură;

Să participe activ la acţiuni ce promovează sănătatea mediului, desfăşurarea unor activităţi practice
de ecologizare a mediului local;

Bibliografie:

• Petre Neacșu, Zoe Apostolache-Stoicescu. Dicționar de ecologie. Editura științifică și

enciclopedică, București, 1982

• Constantin Pârvu. Dicționar enciclopedic de mediu (DEM), Volumul 1-2. Regia Autonomă
Monitorul oficial, 2005

• Gheorghe Mohan, Aurel Ardelean. Enciclopedie de biologie. București: ALL Educational, 2007

COPILUL – VIITORUL PROTECTOR AL NATURII

PROF. ÎNV. PREPRIMAR, COMAN DUMITRA

GPN nr.1 VALEA – PǍRULUI, BECENI, BUZǍU

 „Omul este firul care ţese drama vieţii şi ceea ce-i face pământului îşi face lui însuşi”.

( Sieux Seattle)

 Pentru un mediu mai curat !

 Intervenţii în plan educativ.
 Comportamentul faţă de natură - act de cultură.

 Pentru un mediu mai curat !

Trăim într-o lume a convieţuirii, o lume în care împărţim totul cu alte naţii sau vieţuitoare,
motiv pentru care suntem datori să apreciem natura cu bogăţiile ei, fără a o exploata sau a o
distruge. Pământul nu dispune de rezerve interminabile, iar omul mai mult sau mai puţin conştient
poate epuiza aceste resurse dătătoare de aer, apă, lumină hrană etc. Din acest motiv, orice om
trebuie să respecte legile scrise sau nescrise care protejează natura şi tot ceea ce cuprinde ea.

Putem visa la o lume mai bună, mai curată, la un univers al păcii şi înţelegerii prin
intermediul copiilor; se poate face un pic mai mult pentru natură educându-i de mici pe copii în
spiritul protejării acesteia; se poate ajunge şi la sufletul celor mari, tot prin copii. Cu toate că adulţii
sunt exemplele clare, vizibile de urmat ale copiilor, şi copiii pot fi exemple pentru adulţi. Copiii
admiră natura cu alţi ochi, fiind în perioada de descoperire a ei, şi o contemplă mai bine decât
adultul.

Să profităm, într-o oarecare măsură, de vârsta „micului curios” şi să prezentăm natura cu

secretele ei într-o manieră cât mai accesibilă şi plăcută; aşa putem face din mica fiinţă umană un
mare iubitor al naturii şi, în acelaşi timp, un protector al ei.

 Intervenţii în plan educativ.

Problemele mediului aparţin deopotrivă copiilor şi adulţilor (părinţi, locatari, cadre
didactice ) de pretutindeni, deoarece fenomenele de poluare nu cunosc distanţe şi nu ţin seama
de frontiere. Degradarea continuă a mediului înconjurător, care se petrece chiar şi sub ochii
noştri, este un element major al unei crize de civilizaţie şi este cauzată de intervenţia omului
în natură. Pentru a se stopa această influenţă nocivă, autodistrugătoare în esenţa sa pentru
omenire, pledăm pentru o educaţie ecologică autentică a generaţiilor actuale de copii, încă de
la vârsta preşcolarităţii. Înţelegem prin “educaţie ecologică autentică” intervenţiile în plan
educativ menite să conştientizeze copiii asupra pericolelor reale determinate de om, pericole
ce ameninţă existenţa fiinţei vii pe acest Pământ.
De mici observăm natura şi rămânem fascinaţi de splendoarea şi magia ei. Oricât încercăm să
o descoperim, ne dă impresia că mai are atâtea taine, ascunse, dar vizibile totuşi, pe care ne
îndeamnă să le explorăm încetul cu încetul. Mereu, copiii îşi pun simple întrebări, sau mai puţin
simple, ca: „De unde vine ploaia? Dar ninsoarea?” sau „De ce încălzeşte soarele?”, „De ce cad
frunzele?”, „De ce cresc planetele?” „De ce azi e luni şi mâine e marţi?” „De ce la noi e frig, iar la
bunica e cald?”, „Cum ajunge grâul pâine?”, „De ce ziua e soare iar noaptea e lună?” etc. Toate sunt
întrebări fireşti şi orice părinte sau cadru didactic încearcă să răspundă, să lămurească pe copil, fără
a-l deruta sau dezinforma. Evident nu toate întrebările, sau răspunsurile, ne sunt nouă la îndemână şi
copilul pare tot mai derutat de răspunsurile evazive. Nici nu se intenţionează ca de la vârsta
preşcolară sau şcolară mică să se aducă la cunoştinţă toate aceste bagaje „grele” de cunoştinţe de
viaţă şi natură (mulţi dintre noi aflăm curiozităţi ale naturii în fiecare zi, indiferent de vârstă), dar se
încearcă încă din grădiniţă să se lămurească o bună parte din ele. Informaţiile pe care le dăm sunt în
funcţie de curiozităţile copiilor.

În cadrul noilor educaţii, educaţia ecologică este o componentă importantă. Educaţia

ecologică este o formă de educaţie care, printr-un sistem de acţiuni specifice, asigură formarea
unei conştiinţe ecologice, iar aceasta stă la baza conduitei ecologice, comportamentului
ecologic sau eticii ecologice.
Educaţia de mediu ne ajută să câştigăm cunoştinţe, competenţe, motivaţii şi angajamente de
care avem nevoie pentru menţinerea calităţii mediului.

Elevii noştri sunt un public important pentru educaţia mediului deoarece sunt gestionarii şi
consumatorii de mâine ai resurselor. Ei pot, în unele cazuri, să-şi influenţeze părinţii, ba chiar şi pe
alţi membri ai comunităţii. Problemele de mediu sunt urgente, trebuie abordate de întreaga
comunitate, iar educaţia trebuie să fie o parte integrantă a rezolvării lor. În şcoală, copiii află despre
deşeuri solide şi lichide, despre încălzirea globală, despre poluare şi degradare şi învaţă care este
rolul lor în prevenirea şi rezolvarea unora dintre aceste probleme.

Educaţia pentru mediu îi învaţă pe oameni cum să gândească, să ia decizii, să cântărească

opţiunile şi să acţioneze în consecinţă, iar noi, educatorii, avem puterea să schimbăm vieţile elevilor
noştri şi să servim ca modele.

Protecţia mediului reprezintă o prioritate a lumii contemporane şi vizează formarea de

atitudini şi responsabilităţi faţă de mediul ce ne înconjoară.

Utilizând strategii dintre cele mai variate, putem să-i apropiem pe copii de realitatea vie,
palpitantă. Iată câteva dintre formele de învăţare activ – participative:

- ieşirea din clasă – lecţiile desfăşurate în aer liber sunt mult mai interesante şi mai distractive şi
motivante, dând posibilitatea elevului să cunoască, în mod direct, elementele despre care învaţă;

-adaptarea lecţiei – la stilul propriu de predare, având posibilitatea de a utiliza diferite mijloace
de învăţământ (audio, video, de laborator);

-adăugarea studiilor de caz – prin care se analizează, dezbat, conştientizează, emit judecăţi
asupra unor probleme locale de mediu;

- participarea directă - la îmbunătăţirea mediului ambiant din şcoală, împrejurimi;

-schimbul de experienţe şi informaţii – în întâmpinarea şi rezolvarea unor probleme de mediu.

Un domeniu de cunoaştere foarte apropiat de viaţa copilului este apa. Copilul trebuie să ştie
că apa reprezintă un mediu vital datorită multiplelor roluri pe care le indeplineşte: biologic – 60% din
greutatera adultului, socio-economic - la dezvoltarea socială. Ei trebuie să mai ştie că apa pe care o
folosim nu vine aşa în starea în care este direct de la sursă, ea trece printr-un proces complex de
purificare.

De aceea, pentru a menţine calitatea apei trebuie să cunoaştem şi să respectăm norme de

prevenire şi combatere a poluării apelor. Trebuie să-i facem pe copii să înteleagă că poluarea apei
înseamnă alterarea calităţilor fizice, chimice şi biologice. În acest sens am organizat o serie de
activităţi în care copilul să fie implicat în mod direct: observarea unor imagini, planşe, afişe, pliante
referitoare la importanţa apei în viaţa omului; colecţionarea unor ilustraţii si confecţionarea unui
album cu titlul “Apa, prieten sau duşman?”; PPS- uri, diapozitive, filme , emisiuni TV, despre
fenomene naturale (ploaie, furtună, inundaţii, incendii); expoziţii in unitate cu lucrări de arte plastice
cu tema “Apa, element al vieţii”; activitate practică de îngrijire a peştilor din acvariu, a colţului naturii
din curte/clasă (“Şi ei/ele au nevoie de apă”); concurs pe tema poluării apei.

Activităţile cu tematică de ecologie trebuie să fie educative, amuzante, flexibile. Valenţele

practice sunt legate de plantarea copacilor, acţiuni de igienizare, de colectare selectivă a deşeurilor,
refolosire.

Antrenând copiii în diverse acţiuni: excursii, acţiuni practice de colectare a materialelor

refolosibile, valorificarea sau utilizarea lor în alte scopuri (la orele de abilităţi practice, la decorarea
clasei şi a locuinţei), acţiuni de igienizare a curţii grădiniţei sau şcolii, a parcului, a locului de joacă
sau a unui colţ de pădure, vizite la grădina zoologică, sere, la Muzeul de Stiinţele Naturii, lecturări
despre plante animale, poluarea solului, a apei şi a aerului, acţiuni de recunoaştere şi colectare a
plantelor medicinale, am realizat o dezvoltare a spiritului de iniţiativă, a deprinderilor de cercetare, a
răspunderii pentru lucrul făcut, a curiozităţii. De aceea se impune ca, încă din grădiniţă, copilul să
cunoască formele de viaţă existente în mediul inconjurător, diversitatea lor şi să înveţe să le
ocrotească.

Conştiinţa unui copil, atunci când încearcă să înţeleagă şi să determine relaţia dintre el şi
natura vie, să rezolve conflicte extrem de intime, se evidenţiază în acţiunea sa de decizie: a rupe sau
nu o floare, a lovi sau nu o pasăre, a zdrobi o mică insectă, a arunca sau nu o hârtie.

Acest bun ereditar, prezent în firea umană, îl găsim în afecţiunea si curiozitatea sporită a copiilor
pentru natură. Lumea naturală li se înfăţişează ca un mister si sunt mereu tentaţi s-o iscodească, s-o
descopere, să-i dezlege tainele, încântându-i şi trezindu-le o serie de întrebări:de ce?, de unde?,
pentru ce?, cum? etc.

Comparând fenomenele, preşcolarii şi elevii învaţă să gândească despre natură, iar dificultăţile
întâmpinate în cunoaşterea ei se risipesc şi rămâne trează dorinţa de ,,a şti”. Aici intervine abilitatea
pedagogică a educatoarei sau a învăţătoarei ce constă în a-i crea copilului un cadru atractiv pe care
acesta să-l exploreze cu pasiune. Cu multă răbdare, perseverenţă şi tact copilul va deveni receptiv şi
sensibil la nevoile naturii, pătrunzând încet tainele ei, descoperindu-i frumusetea şi armonia. Aşa se
poate trezi interesul copiilor pentru mediul inconjurător, ascultând sunetele naturii în urma
intervenţiilor omului.

 Comportamentul faţă de natură - act de cultură.

Degradarea continuă a mediului, care se petrece sub ochii noştrii ,este un element major al
unei crize de civilizaţie şi se datorează intervenţiei omului în natură. Un gând devine constant pentru
orice fiinţă raţională ce trăieşte pe acest pământ. Pregătirea în sprijinul ocrotirii naturii, începe de la
vârsta copilăriei. Dată fiind deschiderea şi receptivitatea de care dau dovadă copiii, acum este
momentul să-i sensibilizăm şi să-i facem să privească atent la tot ceea ce îi înconjoară. Este timpul să
învăţăm să trăim în armonie cu natura, să nu rămânem indiferenţi văzând cum ,,marele glob
albastru’’ îşi murdăreşte pe rând apele, pădurile şi norii.

Comportamentul faţă de natură este o manifestare esenţială a spiritualităţii umane, un act

de cultură pe care se întemeiază în mod necesar grija faţă de noi înşine.

Bibliografie :
1. Acatrinei G.: “Poluarea si protecţia mediului ambiant”, editura Universitatii “Al. I. Cuza”, Iasi – 1994

2. Ionescu, Al., Săhleanu, V.Bandiu, „Protecţia mediului înconjurător şi educaţia ecologică”, Bucureşti,
Ed. Ceres, 1989

3. Marcela Meraru, Valeria Oprişorean, „Scrisoarea pământului către copii”, Ed. Emia, 2004

4. Geamănă A., Dima M., Zainea D. - “Educaţia ecologică la vârsa preşcolară”, mic
îndrumar pentru educatoare, 2008