Rezumat

Copiii învaţă în mod activ, construind treptat, pe baza experienţei directe cu mediul lor
fizic şi social, un sistem de cunoştinţe care le permite să înţeleagă lumea în care trăiesc. Până la
o anumită vârstă, copii sunt senzorio- dependenţi, învăţă prin interacţiune directă cu obiectele,
iar gândirea abstractă şi ceea ce se află dincolo de lumea la care au acces imediat sunt pentru ei
lucruri vagi.
Fiecare stadiu de dezvoltare se caracterizează printr-o organizare specifică a unor
structuri cognitive comune; trecerea de la un stadiu de dezvoltare la un stadiu superior face
necesară o reorganizare fundamentală a acestor structuri.
În această lucrare am prezentat teoriile dezvoltării stadiale enunțate de cei mai mari
psihologi și anume: Piaget, Freud, Kolhberg si Erikson. Am plecat de la prezentarea
conceptului de dezvoltare si a stadiilor dezvoltării psihice și am ajuns la prezentarea, în mare, a
teoriilor dezvoltării stadiale.
În concluzie, teoriile dezvoltării stadiale sunt importante deoarece un cadru didactic
trebuie să cunoască fiecare etapă de dezvoltare a copilului, astfel încât să adapteze
corespunzător activitățile pe care și le propune, iar strategiile și mijloacele cu care lucrează să
fie adaptate grupului de copii pe care îl are.
 Introducere

În domeniul educației, cunoașterea temeinică a teoriilor stadiilor stadiale este foarte

importantă, de aceea m- am gândit să abordez această temă.
Pentru abordarea acestei teme este nevoie de o cercetare amănunțită, de studiu aprofundat
a teoriilor binecunoscuților Piaget, Freud, Kolhberg si Erikson, astfel fiindu- mi de un real
folos în activitatea pe care o desfășor.
În lucrarea mea prezint dezvoltarea stadială văzută din perspectiva celor patru psihologi,
fiecare abordând etapele dezvoltării în moduri diferite.

TEORIILE DEZVOLTARII STADIALE

Conceptul de dezvoltare

Psihologia definește dezvoltarea, ca fiind întregul traseu ontogenetic al unui individ de la

naștere până la moarte, incluzând totodata, modurile în care diferite aspecte ale funcționării
umane evoluează și se transformă pe parcursul vieții. Procesele care generează aceste
modificări sunt deopotrivă, procese programate biologic și procese rezultate din interacțiunea
individului cu mediul. Palierele pe care se desfășoară dezvoltarea organismului uman sunt:
- dezvoltarea fizică- puternic influențată de alimentație și de îngrijirea sănătății. Ea
include modificările de lungime și greutate ale corpului și ale segmentelor acestuia,
modificările inimii, dar și a altor organe interne, ale scheletului și ale musculaturii, cu
implicații directe asupra abilităților motorii ale subiectului; modificările structurii și funcției
creierului generate atât de factorii genetici cât și de stimularea sau deprivarea senzorială, din
mediul în care crește copilul în primii ani de viata.
- dezvoltarea cognitivă- implică modificările care au loc în ceea ce privește percepția,
învățarea, memoria, raționamentul și limbajul. Funcționarea cognitivă este în mod obișnuit
 însoțită de operații metacognitive (reflecție asupra gândirii) prin care se reglează învățarea și
performanța;
- dezvoltarea psihosocială- cuprinde modificările legate de personalitate, emoții și relații
ale individului cu ceilalti.
Stadiile dezvoltării psihice
Teoria dezvoltării stadiale consideră că, în anumite momente ale vieții individului apar
schimbări cantitative și calitative majore, crescând complexitatea organizării sistemelor și
subsistemelor organismului, într-un mod logic si coerent.
Stadiul de dezvoltare este delimitarea în timp a apariției și consolidării unor particularități
și a unui nivel de organizare a componentelor intelectuale, afective, volitive și de personalitate. În
cursul unui stadiu se petrec fenomene de creștere și maturizare în plan fizic, psihic si psihosocial.
Fiecare stadiu se diferențiază de un altul prin particularitățile psihologice caracteristice și
prin profilul psihologic specific lui. Dar pentru că dezvoltarea psihică este individuală se pot
constata și particularități psihologice individuale și un profil psihologic individual.
Particularitățile de stadiu și cele individuale trebuie respectate atunci când se proiectează și
desfășoară activitățile instructiv-educative cu copiii de diferite vârste.
Conform lui Jean Piaget stadiile nu pot fi nici inversate, nici omise, dar în anumite condiții
poate fi accelerată desfășurarea lor.
Trăsăturile psiho-sociale care caracterizează majoritatea persoanelor care se află în aceeași
etapă se numesc particularități psiho-sociale de vârstă. Acestea se stabilesc statistic. În funcție
de aceste particularități de vârstă se poate determina dacă o persoană se încadrează în limitele
medii, depășește media în sens pozitiv sau nu se încadrează în limite.
Câteva caracteristici ale dezvoltării stadiale sunt:
- stadiile se disting prin modificări calitative, individul realizând “mai mult” și “în alt mod”
decât în stadiul anterior;
- tranziția de la un stadiu de dezvoltare la altul poate fi rapidă, în cazul anumitor funcții
(spre ex. creșterea în înălțime în perioada adolescenței) sau lentă, în cazul funcțiilor mai complexe;
- stadiul celor mai intense schimbări este copilăria (și mai ales copilăria mică, de la 0 la 3
ani), în care ritmul achizițiilor realizate în diferite planuri este deosebit de alert;
- stadiile nu sunt “obligatorii” pentru fiecare individ, iar vârsta la care o persoană trece
printr-un anumit stadiu nu este predeterminată.
Stadiile dezvoltarii psihice in conceptia lui J. Piaget, L. Kohlberg, S. Freud si
E. H. Erikson
Etapele dezvoltării inteligenței după J. Piaget
Una dintre cele mai valoroase teorii structuraliste a fost avansată de către Jean Piaget, în
anul 1953. Majoritatea psihologilor sunt de acord că Piaget a fost cel mai influent psiholog în
domeniul psihologiei dezvoltării din secolul XX. Piaget a considerat inteligența ca pe o formă de
dezvoltare, prin intermediul interacțiunii cu mediul. Copilul fiind activ, acționeaza continuu asupra
mediului sau observând efectul pe care îl are acțiunea sa. Când se gândește, copilul
efectuează operații mintale. O operație reprezintă orice set de acțiuni care produce un efect asupra
mediului. Pe măsură ce copilul începe să stăpânească noi abilități, acestea apar în procesele sale
de gândire sub forma structurilor cognitive denumite scheme.
Piaget a considerat că toti copiii trec printr-o serie de perioade distincte în dezvoltarea
intelectuală. Astfel, stadiile dezvoltării inteligenței copilului propuse de Piaget sunt:
1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). În acest stadiu copilul experimentează lumea prin
percepții imediate și prin activitate fizică, fără o gândire așa cum o cunosc adulții. Gândirea
copilului este dominată de principiul „aici și acum”. De exemplu, până la vârsta de 8 luni nici un
copil nu deține conceptul de permanență a obiectelor. Până atunci tot ceea ce se află în afara
câmpului vizual se află în afara minții lui,
2. Stadiul preoperațional (2-7 ani). În perioada preoperațională pot fi percepute cel mai
clar diferențele între gândirea copiilor și gândirea adulților. Aceasta este perioada în care se
dezvoltă limbajul și Piaget consideră că utilizarea limbajului de către copil demonstrează o
reducere treptată a egocentrismului. La început, copilul prezintă o vorbire egocentrică, cu o
conștiență redusă a necesităților ascultătorului, dar treptat devine conștient că, utilizând limbajul
pentru comunicare, trebuie să și-l ajusteze în vederea unei interacțiuni, în loc să își exprime pur și
simplu gândurile. În această perioadă copilul își dezvoltă capacitatea de descentrare, de adoptare
a punctului de vedere al altei persoane. Atunci când se gândește la diferite probleme, copilul are și
o tendință de centrare, concentrându- se asupra esenței problemei și ignorând alți factori. Un
exemplu este lipsa reflexivității: la aceasta vârstă, copiilor le este foarte greu să vadă operațiile ca
fiind reversibile. Un alt exemplu de centrare este redat de incapacitatea copilului aflat în perioada
preoperaționala de a înțelege principiile de conservare. Aceasta este cea mai faimoasă dintre părțile
teoriei lui Piaget. Prin conservare întelegem că un obiect își poate modifica forma sau aspectul,
păstrându- și totuși aceeași masă sau volum. El a efectuat mai multe studii asupra conservării.
Aceste studii s- au realizat cu mai multe obiecte: bucăti de plastilină, transformate din bile în forme
alungite sau apă colorată turnată dintr- un pahar larg și mic într- unul înalt și subțire. De fiecare
dată copilul se concentra asupra celui mai evident aspect al modificării, ignorându-le pe cele
asociate care indicau faptul că volumul sau cantitatea a rămas aceeași. La sfârșitul perioadei
preoperaționale copilul este dotat destul de bine cu scheme adecvate pentru a face față principalelor
provocări din mediul său.
3. Stadiul operațiilor concrete (7-11 ani). Începând cu această perioadă copilul nu mai
este atât de egocentric, fiind capabil să vadă obiectele și evenimentele și din punctul de vedere al
celorlalți. În această perioadă, gândirea copilului începe să fie asemănătoare cu cea a adultului, dar
copilul are totuși dificultăți în manipularea noțiunilor pur abstracte, pentru că trebuie să le lege de
lumea reală pentru a le înțelege. Copiii aflați în această perioadă sunt caracterizați de o dorință
extraordinară de a culege informații despre lume, adună liste considerabile de fapte sau de date
despre un subiect de interes.
4. Stadiul operațiilor formale (de la 11 ani până la maturitate). Acest stadiu marchează
apariția abilității de a gândi abstract fără a se bizui pe obiecte sau evenimente concrete. El poate
manevra acum logica abstractă, elaborează ipoteze (teorii) despre lume, le testează ca un om de
știință și utilizează noțiuni abstracte în gândirea sa. Copilul este capabil să rezolve o problemă la
nivel mental prin evaluarea sistematică a mai multor propoziții și, în același timp, să analizeze
intercondiționarea lor. Piaget consideră că aceasta este cea mai înaltă formă de gândire și susținea
că, din acest moment, copilul își poate extinde cunoștințele, fără a mai fi împiedicat de egocentrism
sau de alte asemenea restricții.
Stadiile dezvoltarii morale in teoria lui L. Kohlberg
Dezvoltarea morală este un aspect esențial al socializării. Fiecare societate are regulile sale
morale, care orientează comportamentul membrilor săi în diferite situații. Prin procesul de
dezvoltare morală copilul interiorizează normele morale ale societății în care trăiește, învață ce
este corect și ce este greșit.
Dezvoltarea morală a copilului a fost studiată de Piaget și de Kohlberg. Ei au ajuns la
concluzia că dezvoltarea morală este strâns legată de dezvoltarea cognitivă a copilului.
Kohlberg, pentru a studia dezvoltarea morală, a prezentat subiecților de diferite vârste
povestiri care implicau câte o dilemă morală și le-a cerut să arate cum ar fi soluționat ei problema.
Analizând mii de răspunsuri, Kohlberg a identificat 3 stadii ale dezvoltării morale, fiecare având
câte două substadii. Aceste stadii sunt:
1. Stadiul moralității preconvenționale. În acest stadiu corectitudinea comportamentului
este apreciată în funcție de consecințele sale.
a) în primul substadiu care ține până la vârsta de aproximativ 6 ani, copilul crede că un
comportament este moral dacă permite evitarea unei pedepse.
b) copiii mai mari, până la aproximativ 12- 13 ani, apreciază caracterul moral al unei acțiuni
tot în funcție de consecințele acțiunii, dar pentru ei este esențial modul în care ești apreciat de cei
din jur, recunoștința celor din jur sau dezaprobarea acestora, faptul că și ei la rândul lor te-ar putea
ajuta în situații dificile.
2. În stadiul moralității convenționale devine importantă respectarea regulilor sociale.
a) la începutul adolescenței un comportament este apreciat ca fiind moral dacă respectă
convențiile sociale și evită dezaprobarea celorlalți. Aprobarea sau dezaprobarea unui
comportament nu se realizează atât în funcție de consecințele comportamentului, cât în funcție de
intențiile subiectului.
b) spre sfârșitul adolescenței nu mai are o importanță așa de mare aprobarea sau
dezaprobarea socială, devin mai importante respectarea legilor și a ordinii sociale. Un
comportament este considerat moral, dacă prin el se respectă autoritatea și sunt îndeplinite datoriile
față de familie, prieteni, țară.
3. Stadiul moralității postconvenționale
a) cei care se află în acest stadiu nu neagă rolul legilor și normelor sociale, dar nici nu le
absolutizează; ei își dau seama că acestea sunt doar niște instrumente necesare pentru buna
funcționare a unei societăți. Ei înțeleg că uneori unele norme sau legi pot fi în contradicție cu
bunele intenții ale unei persoane.
b) ultimul substadiu al dezvoltării morale ține seama de cele mai importante principii etice,
ca de exemplu drepturile omului. Cei care se află la acest nivel se conduc după principii morale
proprii. Regulile pot fi respectate sau nu, în funcție de concordanța sau discordanța fiecarei
persoane cu aceste principii.
Stadiile psihosexuale descrise de S. Freud
Freud consideră că psihicul uman este determinat de forțe motivaționale inconștiente.
Conținutul esențial al inconștientului este instinctul sexual (libidoul). Acesta este izvorul energiei
psihice și factorul motivațional de bază al comportamentului uman. Freud a descris stadiile de
dezvoltare psihosexuală a copilului.
În primul an de viata copilul se află în faza orală în care activitatea erotică se exprimă în
cursul suptului și mestecatului.
De la 1 la 3 ani libidoul se concentrează asupra anusului și copilul găsește multă plăcere în
acțiunea de defecare. Acesta este stadiul anal.
De la 3 la 5 ani este stadiul falic. Copilul descoperă diferențele biologice dintre sexe. Tot
în această fază copilul își orientează libidoul în afara lui. Băiatul se simte atras de mamă
(complexul Oedip) și ar dori să elimine rivalul care este tatăl său. Dar el se teme că drept pedeapsă
va pierde organul genital. Această frică, numită complexul castrării, duce la refularea iubirii pentru
mamă și identificarea cu tatăl, ceea ce, în timp, va duce la preluarea normelor morale ale acestuia.
În mod asemănător fata se îndreaptă către tatăl său, dar frica de dezaprobarea mamei duce la
refularea acestor sentimente (complexul Electra).
Între 7 și 12 ani este faza de latență.
După 12 ani, odată cu pubertatea, are loc retragerea libidoului de la părinți și orientarea sa
către alți semeni. Acesta este stadiul genital.
Teoria dezvoltarii psihosociale a lui E. H. Erikson
Erik Erikson este unul dintre psihologii neofreudieni care a dezvoltat teoriile lui Freud.
Erikson, analizând biografia sutelor de pacienți tratați de el, a ajuns la concluzia că premisa
dezvoltării unei personalități sănătoase este rezolvarea conflictelor dintre individ și societate. El a
identificat 8 stadii ale dezvoltării psihosociale. În fiecare stadiu individul se confruntă cu un alt tip
de conflict. De modul în care sunt rezolvate conflictele depinde progresul individului.
1. Primul stadiu, în primul an de viață, are la bază conflictul
încredere versus neîncredere, determinat de calitatea îngrijirii materne. Îngrijirea caldă,
echilibrată, calmă induce încredere, în timp ce îngrijirea dezordonată, capricioasă duce la
instalarea neîncrederii, a suspiciunii, fricii. Aceste însușiri (încrederea sau neîncrederea) se
integrează în inconștient și devin trăsături de bază în relațiile interpersonale pe care le statornicește
individul.
2. Al doilea stadiu durează până la 3 ani. În această perioadă copilul învață să meargă, să
acționeze singur și să își controleze sfincterele. Conflictul caracteristic perioadei este cel
dintre autonomie versus îndoială (cel din urmă fiind însoțit de sentimentul de rușine datorat
incapacității copilului de a-și dobândi autonomia). Dacă copilul este încurajat să efectueze singur
diferite acțiuni mărunte, își dezvoltă autonomia. Dacă este criticat frecvent ( pentru că se lovește,
se murdărește, strică unele obiecte), atunci se va îndoi de capacitatea sa de a face singur ceva și
devine excesiv de rușinos/ temător. Adeseori și aceste însușiri (autonomia, încrederea in sine /
îndoiala, rușinea) devin însușiri fundamentale ale personalității.
3. În al treilea stadiu, care durează până la 5 ani, conflictul de bază este cel
dintre inițiativă versus vinovăție. Copilul are tendința de a fi activ, de a se mișca tot timpul, de a
se juca, de a comunica cu cei din jur. Dacă inițiativa sa nu este îngrădită, ea va deveni o
caracteristică psihică. Dacă copilul este mereu certat, pus la punct, el se va simți vinovat.
Sentimentul vinovăției, subevaluarea sinelui, pot deveni însușiri de personalitate.
4. Stadiul al patrulea durează până la aproximativ 11 ani și este caracterizat prin
conflictul sârguință versus inferioritate. În această perioadă copilul începe școala și i se impun
numeroase cerințe, cărora reușește să le facă față prin dezvoltarea hărniciei. Dacă nu reușește să
facă față cerințelor, atunci va avea sentimente de inferioritate, se va simți incapabil să facă față
solicitărilor.
5. Stadiul al cincilea are loc între 12- 18 ani. În acest stadiu trebuie rezolvat conflictul
dintre conștientizarea identității eului versus confuzia rolurilor. În această perioadă, tânărul se
integrează în diferite grupuri sociale care solicită interpretarea unei mari varietăți de roluri sociale.
În relațiile cu părinții și cu profesorii săi, trebuie să accepte regulile impuse de aceștia; va trebui
să colaboreze sau să rivalizeze cu colegii de școală sau din cluburile, cercurile pe care le
frecventează; va trebui să învețe să coordoneze, să organizeze uneori activitatea, să- și domine
colegii uneori – deci trebuie să învețe să interpreteze diferite roluri. Rolurile sunt contradictorii și
această contradicție trebuie rezolvată pe plan subiectiv. Tânărul trebuie să își construiască acea
identitate care să integreze, să sintetizeze însușirile solicitate de toate aceste roluri. Eșecul formării
identității ar putea duce la confuzia de roluri, care este însoțită ulterior, de neîncredere în sine,
sentimente de inferioritate.
6. Cel de- al șaselea stadiu are loc între aproximativ 18- 35 ani și este perioada tinereții și
începutul vârstei adulte. Conflictul caracteristic acestei perioade este cel
dintre intimitate versus izolare. În acest stadiu se stabilesc relații intime bazate pe iubire sau
prietenie. Eșecul realizării unor astfel de relații duce la izolare socială.
 7. Al șaptelea stadiu, între 35- 65 ani, este perioada adultă propriu- zisă. Conflictul
fundamental este cel dintre generativitate versus stagnare. Cei caracterizați prin generativitate
sunt mai activi, mai creativi. Eșecul generativității duce la egocentrism, pasivitate, rutină, stagnare
în dezvoltarea personalității.
8. Ultimul stadiu are loc de regulă după 65 ani, în perioada bătrâneții. Conflictul de bază
este cel dintre sentimentul realizării versus sentimentul disperării. Unii, atunci când privesc în
urmă și întocmesc un bilanț al vieții, sunt satisfăcuți de realizările lor. Alții sunt nemultumiți, chiar
disperați, deoarece conștientizează doar eșecurile și oportunitățile pierdute.
Marele merit al teoriei lui Erikson este acela că pune în evidență dezvoltarea eului, de- a
lungul întregii vieți.

Concluzii

Teoriile celor patru mari psihologi sunt de un real folos oricărui cadru didactic deoarece ne
ajuta să îi cunoaștem foarte bine pe copii, să depistăm problemele cu care aceștia se confruntă ( în
situația în care la o anumită etapă de dezvoltare acesta nu atinge unele performanțe sau chiar toate
performanțele), să adaptăm programa în funcție de cerințe. În funcție de ceea ce descoperim putem
apela la cadrele care sunt special pregătite pentru aceste situații și împreună să putem rezolva
problemele astfel încât copilul să beneficieze de o educație de calitate.
 Bibliografie

Crețu, T., (2009), Psihologia vârstelor, Iași, Ed. Polirom

Hayes, N., Orrell, S. (1997), Introducere în psihologie, Bucureşti, Editura All
Iftene, F., ( 2002), Psihiatria copilului și adolescentului- curs universitar, Universitatea ”Babes-
Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie si Științele educației
Muntean, A., (2006), Psihologia dezvoltării umane, Iași, Ed. Polirom
Schaffer R., (2007), Introducere în psihologia copilului, Cluj-Napoca, Editura ASCR
Schiopu U., Verza E. (1997), Psihologia vârstelor, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica
Sion, G., (2006), Psihologia vârstelor, București, Ed. Fundației Romania de maine
Verza E., Verza, F.E. (2000), Psihologia vârstelor, București, Editura Pro Humanitate