COTAREA

Cotare:
 înscrierea pe desen a dimensiunilor necesare executării şi funcţionării
unei piese (GOST 2.307-68).
Clasificarea cotelor:
 După rolul lor în funcţionarea piesei:
• cote funcţionale (F),
esenţiale pentru funcţionarea
piesei;
• cote nefuncţionale (NF),
care nu sunt esenţiale pentru
funcţionarea piesei, dar sunt
esenţiale pentru executarea
ei;
• cote auxiliare (Aux), cu
caracter informativ, care
decurg din alte valori
indicate pe desen şi care se
indică între paranteze.
1. ELEMENTELE COTĂRII
 Linia de cotă:
• este cea deasupra căreia se înscrie valoarea numerică a cotei;
• se trasează cu linie continuă subţire;
• linia de cotă a dimensiunilor liniare se trasează dreaptă, paralelă cu liniile de
contur ale proiecţiei piesei, la distanţa de minim 7 mm;
• se delimitează prin săgeţi, amplasate la una sau ambele extremităţi, sau prin
combinaţii de săgeţi şi puncte;
• se trasează continuu chiar şi pentru piesele reprezentate întrerupt – fig. 1;
• diametrele interioare ale pieselor reprezentate jumătate vedere – jumătate
secţiune se trasează întrerupt, depăşind cu 5 – 10 mm axa de simetrie – fig. 2;

fig. 1 fig. 2
• nu pot fi folosite ca linii de cotă liniile de axă, liniile de contur şi
prelungirile lor – fig. 3.

fig. 3
 Liniile ajutătoare de cotă:
• se trasează cu linie continuă subţire;
• sunt perpendiculare, în general, pe elementul cotat (deci şi pe liniile
de cotă);
• depăşesc cu 2…3 mm liniile de cotă;
• dacă este necesar, pentru claritatea cotării, pot fi trasate oblic, dar
paralele între ele – fig. 4;
• ca linii ajutătoare de cotă pot fi folosite şi liniile de contur (fig. 5) sau
de axă (fig. 6).

fig. 4 fig. 5 fig. 6

 OBSERVAŢIE
Liniile ajutătoare de cotă şi liniile de cotă nu trebuie să se intersecteze între
ele sau cu alte linii ale desenului. Totuşi, dacă acest lucru nu este posibil, nici o
linie nu trebuie întreruptă.
Concluzie:
 cotele se înscriu în ordine crescătoare de la piesă spre exterior, cu o
distanţă convenabilă între ele (minim 7 mm) – fig. 7;

fig. 7
 pentru piesele reprezentate în secţiune:
• cotele exterioare se vor înscrie deasupra secţiunii;
• cotele interioare se vor înscrie dedesubtul secţiunii – fig. 8.

fig. 8
 la piesele reprezentate jumătate vedere – jumătate secţiune:
• cotele referitoare la exteriorul piesei se vor înscrie de partea vederii;
• cotele referitoare la interior se vor înscrie de partea secţiunii – fig. 9.

fig. 9
 nu se recomandă folosirea liniilor ajutătoare de cotă prea lungi – fig. 10;

fig. 10

 nu se recomandă înscrierea cotelor exterioare în lanţ cu cotele interioare –

fig. 11.

fig. 11
 Liniile de indicaţie:
• servesc la precizarea pe desen a unor prescripţii, a unor notaţii
convenţionale sau la înscrierea unor cote care, din lipsă de spaţiu, nu
se pot înscrie deasupra liniei de cotă;
• se trasează cu linie continuă subţire;
• se termină cu:
 un punct îngroşat dacă indicaţia se referă la o suprafaţă – fig. 12;
 o săgeată dacă se referă la o linie de contur sau de axă – fig. 13,
14;
 fără nici un semn distinctiv dacă se referă la o cotă – fig. 15.

fig. 13

fig. 14
fig. 12 fig. 15
 Extremităţile liniei de cotă – fig. 16 :
• pot fi:
 săgeţi;
 bare oblice trasate cu linii subţiri şi înclinate la 450 sau puncte
îngroşate în cazul în care intervalul foarte mic nu permite
înscrierea săgeţilor;
 punct reprezentat printr-un cerc neînnegrit având diametrul de 3
mm în cazul în care se indică originea;
Săgeata – fig. 16:
 este reprezentată prin două linii scurte care formează un unghi
cu deschiderea cuprinsă între 150 şi 900;
 poate fi deschisă sau închisă, înnegrită sau nu;
 se poate sprijini fie pe interiorul, fie pe exteriorul liniei
ajutătoare de cotă.

fig. 16
 OBSERVAŢIE

De regulă, la ambele capete ale liniei de cotă se trasează săgeţi. Linia de cotă
se termină doar la unul din capete cu săgeată în următoarele situaţii:
 la cotarea unei raze – fig. 17;
 la cotarea dimensiunilor interioare ale pieselor reprezentate jumătate
vedere – jumătate secţiune – fig. 18;
 la cotarea alternativă a unor elemente ce presupun linii lungi de cotă, greu
de urmărit – fig. 19.

fig. 17 fig. 18 fig. 19

 Valoarea cotei:
• reprezintă valoarea numerică a dimensiunii cotate exprimată în
unităţi corespunzătoare;
• se înscrie pe desen cu caractere arabe suficient de mari pentru a
asigura o bună lizibilitate a desenului;
• se plasează la 1…2 mm deasupra liniei de cotă, paralel cu aceasta,
astfel încât să poată fi citite de jos sau din dreapta desenului – fig. 20;
• valorile unghiurilor pot fi orientate conform fig. 21, 22;

fig. 20 fig. 21 fig. 22

• de preferinţă cotele se înscriu la mijlocul liniei de cotă;
• dacă spaţiul nu permite, cota poate fi înscrisă în afara liniilor
ajutătoare, pe prelungirea liniei de cotă (fig. 23) sau la extremitatea
unei linii de indicaţie (fig. 24);
• cotele nu trebuie să fie intersectate de alte linii de pe desen (nici de
linile de haşur).

fig. 23 fig. 24
 Simboluri obligatorii ce însoţesc cotele:
•  sau Φ înscris înaintea unei cote indică prezenţa unei suprafeţe
cilindrice şi reprezintă diametrul acesteia;
• R înscris înaintea unei cote indică o rază de curbură;
• indică prezenţa unei suprafeţe pătrate şi reprezintă latura pătratului
– fig. 25;
•  înscris deasupra unei cote reprezintă lungimea unui arc de cerc –
fig. 26;
• SR sau SΦ indică raza sau diametrul unei sfere – fig. 27;
• = trasat deasupra unei linii de cotă, fără înscrierea valorii numerice,
indică egalitatea a două cote alăturate – fig. 28.

fig. 25 fig. 26 fig. 27 fig. 28

 2. INDICAŢII DE COTARE
 Cotarea conicităţilor:
• conicitatea este raportul dintre diferenţa diametrelor a două secţiuni
normale la axa conului şi distanţa dintre ele;
• conicitatea poate fi cotată indicând trei dintre cele patru elemente
care caracterizează porţiunea conică: l, α, φ1, φ2 – fig. 29;
• conicitatea poate fi cotată şi prin folosirea unui simbol grafic ce
reprezintă un triunghi orientat cu vârful spre vârful conicităţii, care se
aşează pe o linie de indicaţie având vârful săgeţii pe generatoarea
conului şi este urmat de valoarea conicităţii

K=(∅1-∅2)/l

fig. 29
 Cotarea teşiturilor:
 Cotarea elementelor identice:
• se cotează un singur element, indicând numărul lor şi distanţa dintre
ele – fig. 30.

fig. 30
 3. PRINCIPII DE COTARE
 Toate informaţiile dimensionale necesare pentru definirea clară şi completă
a unei piese trebuie înscrise pe desen.
 Fiecare element se cotează o singură dată şi anume pe vederea sau
secţiunea care reprezintă cel mai clar elementul respectiv.
 Cotele funcţionale trebuie înscrise, pe cât posibil, direct pe desen şi nu
trebuie să rezulte din însumarea altor cote.
 Cotele nefuncţionale trebuie înscrise în modul cel mai convenabil pentru
execuţie sau verificare.
 Prioritatea de înscriere a cotelor este:
• cote de gabarit
• cote funcţionale
• cote de prelucrare
• cote necesare definirii formei geometrice a piesei.
 4. METODE DE COTARE
 Cotarea în serie (lanţ) – fig. 31:
• constă în aşezarea cotelor cap la cap, înlănţuite, indiferent de bazele
de cotare luate ca referinţă;
• această metodă se aplică în special la cotarea pieselor turnate sau
forjate sau la cotarea desenelor de construcţii industriale, prezentând
dezavantajul însumării abaterilor în cazul dimensiunilor tolerate.

fig. 31
 Cotarea faţă de un element comun (cotare tehnologică) – fig. 32:
• constă în folosirea aceleiaşi baze de cotare pentru toate dimensiunile
constitutive ale piesei, ţinând seama de considerente de ordin
tehnologic;
• pentru piese complexe se pot folosi două sau trei baze de cotare;
• această metodă este recomandată în cazul cotării pieselor obţinute
prin prelucrări mecanice, deoarece nu sunt necesare calcule pentru
stabilirea cotelor aferente prelucrării.

fig. 32
 Cotarea combinată – fig. 33:
• este cea mai utilizată metodă de cotare;
• constă în combinarea, după necesităţi, a celorlalte metode de cotare.

fig. 33