UTM GDD

COTAREA DESENELOR TEHNICE

1. Generalităţi
Cotarea este o operaţie importantă în activitatea de proiectare şi trebuie să se execute
astfel încât să ofere toate datele necesare înţelegerii şi execuţiei obiectului reprezentat.
Modul de cotare diferă în funcţie de destinaţie, gradul de detaliere şi conţinutul obiectului
reprezentat. Astfel se pot deosebi desene de studio, de execuţie (desen de piesă), de operaţie, de
ansamblu, de montaj etc. În cele ce urmează se prezintă principalele reguli, metode şi principii de
cotare a desenelor de piese.
Cotarea este operaţia de înscriere pe un desen a dimeniunilor formelor geometrice simple
din care este alcătuită piesa, precum şi a celor care stabilesc poziţia reciprocă a acestora.
Dimensiunile înscrise pe desen (cotele) pot rezulta: prin măsurarea obiectului existent (în
activitatea de relevare), prin calcule, sau sunt alese constructiv (în activitatea de proiectare).
Cota este valoarea numerică a dimensiunii elementului cotat, înscrisă direct pe desen sau
printr-un simbol literal, în cazul desenelor care cuprind tabele de dimensiuni.
În funcţie de rolul pe care îl au în definirea unui obiect, cotele (fig.1) pot fi: funcţionale (F);
nefuncţionale (NF) sau auxiliare (AUX).

Figura 1
Cota funcţională (fig.1b şi c) este o cotă esenţială pentru funcţionarea obiectului, ea se
poate referi la:
- dimensiunea unui element funcţional, ce are un rol important în asigurarea calităţii
funcţionale a obiectului (de exemplu: un alezaj, un umăr de sprijin, o lungime sau diametru de filet
ş.a);
- dimensiunea care determină poziţia unui element funcţional.
Cota nefuncţională (fig.1b şi c) este o cotă neesenţială pentru funcţionarea obiectului, dar
indispensabilă pentru determinarea formei lui; ele servesc pentru executarea şi verificarea
obiectului reprezentat.
Cota auxiliară (fig.1b) este o cotă ce se indică informativ, în scopul de a prezenta date utile
şi de a evita unele calcule; ea este necesară pentru executarea şi verificarea obiectului şi decurge
din celelalte cote indicate pe desen. Cota auxiliară se înscrie între
paranteze şi fără toleranţe.
Regulile de execuţie grafică a elementelor cotării folosite în desenul industrial, respectiv
forma, dimensiunile şi dispunerea acestora, precum şi clasificarea cotelor sunt cuprinse în GOST
2.307-68.

2. Elementele cotării
Operaţia de cotare se realizează folosind următoarele elemente (fig.2):
- liniile ajutătoare;
 Figura 2

- linia de cotă;
- liniile de indicaţie;
- extremităţile liniei de cotă şi punctul de origine;
- valoarea propriu-zisă a cotei .
Liniile ajutătoare se execută cu linie continuă subţire. Ca linii ajutătoare pot fi folosite liniile
de contur sau de axă (fig.2). Prelungirile liniilor de cotă pot fi folosite ca linii ajutătoare numai în
cazul cotării profilurilor curbe (fig.3).

Figura 3 Figura 4

Liniile ajutătoare trebuie să fie în general perpendiculare pe extremităţile elementului cotat,

ele trebuie să depăşească punctele necesare pentru determinarea formei geometrice a obiectului
şi liniile de cotă cu 2 . . . 3 mm (fig.4).
Pentru claritatea cotării, se admite în mod excepţional ca liniile ajutătoare să fie trasate
înclinat, la aproximativ 60o faţă de linia de cotă, însă paralele între ele (fig.5).
 Figura 5 Figura 6

Figura 7

Liniile de cotă sunt liniile deasupra cărora se înscriu cotele respective. Ele se trasează cu
linie continuă subţire şi se dispun parallel cu elementele la care se referă, putând fi după caz,
drepte, frânte sau sub formă de arc de cerc, în cazul cotării dimensiunilor unghiulare sau a arcelor
de cerc (fig.6; 7; 8).
Distanţa dintre două linii de cotă paralele, precum şi distanţa dintre linia de cotă şi linia de
contur, paralelă cu aceasta, trebuie să fie de min. 7mm (fig.2).
Trebuie evitată pe cât posibil intersectarea liniilor de cotă între ele, precum şi intersectarea
acestora cu linii de indicaţie şi linii ajutătoare; în acest scop se recomandă dispunerea liniilor de
cotă în afara conturului proiecţiilor obiectului reprezentat, în ordinea crescătoare a cotelor. În cazul
în care această dispunere nu este posibilă, liniile de cotă nu se întrerup (fig.9).

Figura 8 Figura 9

Liniile de contur, de axă, ajutătoare şi prelungirile lor nu pot fi utilizate ca linii de cotă, cu
excepţia cotării conicităţilor, înclinărilor şi a profilurilor curbe (fig.3).
Liniile de indicaţie se execută cu linie continuă subţire şi, dacă este necesar, pot avea un
braţ de indicaţie. În funcţie de elementul la care se referă, linia de indicaţie se termină în interiorul
unui contur printr-un punct înnegrit, pe o linie de contur, printr-o săgeată sau pe o linie de cotă,
fără punct şi fără săgeată (fig.10; 11; 2).
Extremităţile liniei de cotă şi punctul de origine
Linia de cotă trebuie să aibă extremităţile bine precizate, prin săgeti şi sau bare oblice sau
dacă este cazul, prin indicarea punctului de origine (fig.2).

Figura 10 Figura 11

Linia de cotă poate fi delimitată la un singur capăt prin săgeată, la celălalt rămânând liberă,
la cotarea:
- razelor de curbură (fig.7);
- diametrelor, când circumferinţa nu este complet reprezentată în proiecţia respectivă
(fig.12);
- obiectelor simetrice şi a mai multor elemente simetrice, paralele şi succesive (fig.13).

Figura 12

Figura 13
 Săgeţile pot fi executate în următoarele variante:
- prin două linii scurte, laturile săgeţii formând un unghi oarecare, cuprins între 15 o şi 90o,
săgeţile fiind închise sau deschise (fig.14 a şi b) şi, după caz, neînnegrite sau înnegrite (fig.14 e şi
f);
- în desenul tehnic se recomandă utilizarea săgeţii înnegrite cu unghiul de 15o având
lungimea de 6...8 ori grosimea liniei groase utilizată în desenul respectiv, dar nu mai mică de 2
mm (fig.15).

Figura 14 Figura 15

Precizarea extremităţii poate fi făcută şi printr-o bară oblică trasată la 45o (fig.16a) sau
indicarea punctului de origine, în cazul cazul cotării cumulative (fig.16b).

Figura 16

Atât laturile săgeţii cât şi bara oblică trebuie trasate cu linie de grosime mijlocie cu înnegrire
pronunţată pentru a fi distincte faţă de liniile de cotă. Punctul de origine se reprezintă sub forma
unui cerc cu diametre de cca. 3 mm, executat cu linie continuă subţire (fig.16b).
În cazul unui spaţiu insuficient pe linia de cotă, săgeţile se orientează către interiorul
intervalului cotat sau pot fi înlocuite prin linii înclinate la 45o sau puncte înnegrite, în care caz
săgeţile de la extremităţile şirului de cote trebuie orientate întotdeauna spre punct (fig.17). Pe un
acelaşi desen se foloşeste un singur tip de săgeată.

Figura 17 Figura 18

Săgeţile trebuie să se sprijine pe liniile de contur, de axă sau ajutătoare aferente. Nu se

admite ca săgeţile să fie intersectate de alte linii din câmpul desenului cu excepţia haşurilor.
Pentru evitarea unor confuzii, în cazul în care unele linii de contur intersectează săgeţile unei cote,
ele trebuie întrerupte în corespondenţa săgeţilor (fig.18).

3. Înscrierea valorilor cotelor

Valorile cotelor se scriu cu caractere având o dimensiune suficient de mare pentru a se

asigura o bună vizibilitate atât a desenului original, cât şi a reproducerilor. Se recomandă
înălţimea nominală de minimum 3,5 mm. Pe un desen, toate cotele, inclusiv simbolurile, cuvintele
şi prescurtările aferente se înscriu utilizând o singură dimensiune nominală a scrierii şi un singur
tip de scriere. Toate dimensiunile liniare înscrise pe desen se exprimă în milimetri (mm) fără ca
simbolul unităţii de măsură să fie indicat după cotă.
 Pe acelaşi desen trebuie folosită o singură metodă de cotare. Valorile cotelor se dispun
paralel cu liniile de cotă, de preferinţă deasupra şi la mijlocul lor, la o distanţă de cca. 1-2 mm, de
acestea (fig.19).
Valorile trebuie înscrise astfel încât să poată fi citite de jos şi din dreapta desenului, în
raport cu baza formatului. Valorile înscrise deasupra liniilor de cotă oblice trebuie să aibă
orientarea din figura 20; se va evita amplasarea cotelor cu orientare cuprinsă în zona haşurată din
figură.

Figura 19

Figura 20 Figura 21 Figura 22

Valorile unghiurilor pot fi înscrise cu orientarea şi dispunerea indicată în figurile 21 şi 22.

Cotele, precum şi simbolurile, cuvintele şi prescurtările aferente se scriu astfel încât să nu fie
despărţite sau intersectate de linii de contur, de indicaţie, de axă, ajutătoare sau de haşuri (fig.23).

Figura 23 Figura 24
 Dacă nu este posibil astfel, liniile menţionate se întrerup în porţiunea în care se înscrie
cota. Pe suprafeţele haşurate, haşurile se şterg în zona de înscriere a cotei, dându-i-se spaţiului
respectiv o formă aproximativ circulară.
Numerele 6, 9, 66, 68, 86, 98 etc. trebuie urmate de un punct dacă prin poziţia lor sunt
posibile confuzii.
Înscrierea valorilor trebuie adaptată situaţiei. Astfel, ele pot fi înscrise:
- mai aproape de una din extremităţi şi alternativ, pentru a evita urmărirea liniilor lungi de
cotă, care pot fi trasate în astfel de cazuri numai parţial (fig.24);
- deasupra liniei de cotă, în prelungirea ei sau în afara intervalului cotat, când lipsa de
spaţiu o impune (fig.25);
- la extremitatea unei linii de indicaţie terminată la partea opusă pe o linie de cotă prea
scurtă care nu permite înscrierea normală a valorii cotei (fig.25);
- deasupra prelungirii liniei de cotă atunci când spaţiul nu permite înscrierea valorii prin
întreruperea unei linii de cotă care nu este orizontală (fig.26);

Figura 25 Figura 26

Cotele se înscriu însoţite, după caz, de următoarele simboluri:

Φ înscris înaintea unei cote dacă indică un diametru cu excepţia cotării filetelor (fig.23);
R înscris înaintea cotei dacă indică o rază (fig.7). Când valoarea cotei se deduce din
alte cote, simbolul R se indică fără a fi urmat de cotă (fig. 27);
� înscris înaintea valorii cotei, dacă se cotează latura unui pătrat (fig.28);

Figura 27 Figura 28

Simbolurile pentru diametru şi pătrat pot fi omise dacă forma este evidentă în reprezentare.
∩ înscris deasupra valorii unei cote dacă aceasta este mărimea lungimii unui arc de
cerc (fig.29);
înscris înaintea valorii conicităţii având vârful orientat spre vârful unghiului conului
(fig.30);
 înscris înaintea valorii înclinării cu vârful orientat spre vârful unghiului prismei
(fig.28);
SR sau SΦ înscris înaintea unei cote dacă se indică raza sau diametrul unei sfere (fig.12
si 31).

Figura 29

Dacă este necesar să se indice egalitatea a două cote alăturate, deasupra liniilor de cotă
se trasează semnul egal fără a se mai înscrie valorile numerice respective (fig.32).
Cotele unor elemente care în mod excepţional sunt reprezentate pe desen la altă scară se
subliniază cu excepţia pieselor reprezentate în ruptură (fig.26).

Figura 30 Figura 31 Figura 32

4. Reguli generale de cotare

Înainte de a începe operaţia de cotare a unei piese se recomandă:

- să se studieze prevederile GOST 2.307-68;
- să se cunoască rolul funcţional al piesei din ansamblul din care face parte şi să se
identifice elementele cu rol funcţional;
- să se facă un studiu al piesei din punct de vedere al formelor geometrice simple care o
alcătuiesc (interioare şi exterioare);
- să se prestabilească informaţiile oferite de cotele ce urmează să fie înscrise (cote de
formă, de poziţie, funcţionale, nefuncţionale etc.);
- să se intuiască posibilităţile de realizare a piesei pe baza cunoştinţelor tehnologice.
La înscrierea cotelor pe desen este necesar să se respecte o serie de reguli:
1. Toate informaţiile necesare pentru definirea clară şi complete a unui obiect sau a unui
element al acestuia trebuie înscrise direct pe desen. Numărul de cote trebuie să fie minim, dar
suficient pentru verificarea şi executarea obiectului reprezentat.
 2. Pe un desen cota se înscrie o singură dată. Se admite repetarea cotei în cadrul altei
proiecţii numai dacă proiecţia respective este reprezentată pe o altă planşă; în acest caz sub linia
cotei care se repetă se înscrie şi numărul planşei pe care cota este repetată.
3. Cotele referitoare la un acelaşi element se dispun, pe cât posibil, numai pe una din
proiecţiile obiectului reprezentat, şi anume, pe vederea sau secţiunea în care forma elementului
este reprezentată în modul cel mai clar (fig.33 şi 34).

Figura 33 Figura 34

4. Cotele se grupează în mod distinct pe proiecţia pe care se dispun, şi anume, cele

referitoare la forma exterioară - pe vedere şi cele care se referă la forma interioară - pe secţiune
(fig.13 şi 35).
5. În cazul cotării unor piese montate asamblat, cotele referitoare la fiecare piesă se
grupează separat, cu excepţia cotelor commune (fig.36).

Figura 35
 Figura 36

6. Nu se admite cotarea unor elemente reprezentate prin linii de contur sau muchii
acoperite.

5. Sisteme de cotare

1. Cotarea în serie constă în dispunerea cotelor în succesiune, liniile de cotă succesive

determină un lanţ de cote; o eventuală eroare asupra uneia din dimensiunile cotate influenţează
negative întregul lanţ de cote (fig.37).
2. Cotarea faţă de un element comun a mai multor dimensiuni liniare sau unghiulare se
poate efectua în paralel sau suprapusă.
- Cotarea în paralel constă în dispunerea cotelor pe linii de cotă paralele având o bază de
cotare comună (fig.38 şi 39).

Figura 37 Figura 38

Figura 39
 - Cotarea suprapusă este o cotare în paralel simplificată, utilizată în cazul unui spaţiu
insuficient pentru înscrierea cotelor. Ea constă în dispunerea cotelor pe o singură linie de cotă, cu
aceeaşi orientare a săgeţilor faţă de acelaşi punct de origine. Cotele se înscriu în dreptul săgeţilor
fie paralel cu liniile ajutătoare, fie paralel cu linia de cotă şi deasupra acesteia (fig.40 şi 41).

Figura 40

Figura 41

Cotarea suprapusă poate fi executată şi pe două direcţii cu dispunerea corespunzătoare a

punctului de origine (fig.42).

Figura 42
 3. Cotarea combinată
Cotele individuale, cotele în serie şi cotele faţă de un element comun pot fi combinate pe un
desen, numai după examinarea consecinţelor funcţionale (fig.43).

Figura 43

4. Cotarea în coordonate
Pentru cotarea unui mare număr de găuri situate pe o placă se poate utiliza cotarea în
coordonate de poziţie faţă de axe de referinţă ca în exemplul din figura 44. Coordonatele unor
puncte de referinţă arbitrare, ce definesc elementele cotate, trebuie să fie înscrise în
corespondenţă fiecărui punct atribuit sau într-un tabel alăturat conform exemplelor din figurile 45 şi
3.46.

Figura 44

5. Cotarea tabelară
Piesele sau ansamblurile identice ca formă dar executate în mai multe variante
dimensionale se reprezintă la scară, pe un singur desen numai pentru una din mărimile de
execuţie, cotele elementelor care se modifică de la o variantă la alta se înscriu pe desen prin
simboluri literale, iar valorile numerice ce corespund fiecărei variante se înscriu într-un tabel
alăturat desenului (fig.47).
 Figura 45 Figura 46

Figura 47

6 Reguli speciale de cotare

1. Cotarea unghiurilor, arcelor şi coardelor de cerc. La cotarea dimensiunilor unghiurilor
sau a lungimii arcelor de cerc, linia de cotă se execută sub forma unui arc de cerc cu centrul în
vârful unghiului pentru primul caz şi respectiv concentric cu arcul cotat în al doilea caz. Liniile
ajutătoare de cotă pentru cotarea lungimii coardelor şi arcelor se trasează paralele cu bisectoarea
unghiului (fig.29).
Liniile ajutătoare se trasează radial, în cazul cotării dimensiunilor unghiulare sau a lungimii
arcelor de cerc ce corespund unghiurilor obtuze, precizându-se dacă este cazul, raza sau
diametrul la care se referă cota respectivă (fig.48).

Figura 48
 Figura 49

2. Cotarea diametrelor şi razelor. Diametrele arborilor în trepte pot fi cotate simplificat la

capătul unor linii de indicaţie, orientate perpendicular spre axa arborelui (fig.49).
În proiecţie frontală se recomandă să nu se coteze mai mult de trei diametre pe
circumferinţă (fig.50).

Figura 50

Figura 51

3. Cotarea elementelor echidistante. Elementele dispuse la intervale liniare echidistante

pot fi cotate ca în exemplele prezentate în una din figurile 51a şi b.
 4. Cotarea elementelor repetitive. Pentru a defini numărul de elemente cu aceleaşi
dimensiuni şi pentru a evita repetarea aceleiaşi cote, dispunerea elementelor de cotare şi
înscrierea cotelor se poate face ca în exemplele din figurile 52a şi b.

Figura 52

Dacă toate racordările reprezentate pe un desen au aceeaşi valoare, ele nu se mai

cotează, iar în câmpul desenului sau deasupra indicatorului se face de exemplu precizarea: Toate
racordările necotate R5 sau Toate teşiturile necotate 3x45°.
5. Cotarea racordărilor a două suprafeţe plane neperpendiculare.
La cotarea racordărilor suprafeţelor plane, neperpendiculare între ele, liniile ajutătoare se
trasează astfel încât să fie determinate poziţia muchiei fictive de intersecţie a celor două suprafeţe
sau poziţia centrului de racordare (fig.53).

Figura 53

6. Cotarea obiectelor simetrice

În cazul obiectelor simetrice, reprezentate jumătate în vederejumătate în secţiune, liniile de
cotă referitoare la elementele reprezentate numai pe o parte a axei de simetrie trebuie să
depăşească axa cu 5...10mm. În acelaşi mod se procedează şi în cazul cotării elementelor
simetrice pe proiecţii complete (fig. 24 şi 13).
La cotarea mai multor diametre pe un obiect simetric reprezentat parţial, în mod exceptional
liniile de cotă pot să nu depăşească axa de simetrie, iar cotele se înscriu în trepte (fig.54).

Figura 54
 7. Cotarea teşiturilor şi adânciturilor
Cotarea teşiturilor de la capetele axelor sau începutul alezajelor se realizează prin unul din
procesele simplificate prezent în exemplele din figurile 55a, b, c, d, e).
Adânciturile trebuie cotate prin indicarea diametrului impus pentru suprafaţa piesei şi a
unghiului format sau a adâncimii de prelucrare şi a unghiului format (fig.56 a şi b).

Figura 55

Figura 56

8. Cotarea şi tolerarea elementelor conice

Conicitatea C este definită ca raportul dintre diferenţa diametrelor a două secţiuni normale
la axa conului şi distanţa dintre aceste secţiuni (fig.57).
Ea indică variaţia secţiunii pe unitatea de lungime şi se exprimă prin relaţia:

unde:
- C, conicitatea trunchiului de con;
- D, diametrul bazei mari;
- d, diametrul bazei mici;
- L, lungimea elementului conic;
- α, unghiul la vârf al conului.
În documentaţia tehnică un trunchi de con poate fi cotat în mod univoc prin una din
combinaţiile prezentate în figura 58, cazurile a...d, în succesiunea utilizării.
 Figura 57

Figura 58

Conicitatea C se înscrie pe o linie de indicaţie, paralelă cu axa conului, terminată cu o

săgeată pe generatoarea suprafeţei conului. Cuvântul "conicitate" poate fi înlocuit de simbolul ,
dispus pe linia de indicaţie, cu vârful orientat către vârful conului (fig.58a).
Se observă că valorile a trei dimensiuni enumerate mai sus sunt suficiente pentru definerea
univocă a elementului conic.
În unele cazuri conul este definit prin diametrul d1 al unei secţiuni situată între cele două
secţiuni extreme la distanţa l1 faţă de o bază de referinţă (fig.58d).
Cotarea uzuală, care facilitează prelucrarea prin strunjire, este prezentată în figura 58
cazurile a şi b.
Valorile conicităţilor sunt standardizate prin GOST şi se recomandă a fi alese din
următoarele şiruri: 1:3; 1:5; 1:10; 1:20; 1:50; 1:100; 1:200; 1:500; sau 1:4; 1:6; 1:7; 1:12; 1:15;
1:30. Se mai pot folosi şi conicităţi de uz special.
9. Cotarea prismelor delimitate de plane simetrice faţă de planul bisector al prismei.
Piesele cu forma prismatică, delimitate de plane secante, simetrice faţă de planul bisector
al prismei (fig.59), sunt caracterizate prin:
- înclinarea prismei S - raportul între diferenţa înălţimilor H şi h, măsurate între două
secţiuni ale prismei, şi distanţa L între secţiunile respective (fig. 60);
 Figura 59

Figura 60 Figura 61

- panta prismei Cp - raportul între diferenţa grosimilor T si t, măsurate între două secţiuni
ale prismei, şi distanţa L între secţiunile respective (fig.59);

Înscrierea înclinării sau pantei pe desenul unei piese se face ca în exemplele prezentate în
fig. 61.