Cap.

Castto fugea către fosta biserica, în faţa acesteia se aflau vechii lui
prieteni. Acesta ţipa după ajutor, cei din faţa bisericii stăteau
nemişcaţi şi zâmbeau către el. Castto respira greu, nu mai putea
fugi, cu cât se apropia cu atât părea că biserica se îndepărtează. În
spatele lui se afla o armata de demoni ce îl urmăreau şi îi strigau
numele.

- CASTTO! NU MAI AI SCĂPARE! AI UCIS! EŞTI DE-AL NOSTRU! se

auzi din hoarda de demoni. Castto era terifiat, deodată în faţa lui
apare cristalul, trece prin el ca şi când ar fi o fantomă, apoi apare
regele cu gardianul ce a scos sabia când îi puneau întrebări,
acelaşi lucru se-ntamplă. Castto cade pe jos, era extenuat. Se
întoarce spre demonii ce îl urmăreau, aceştia se apropiau încet
spre el apoi s-au oprit la câţiva metri in faţa lui. Castto se uită în
jurul lui, încerca să ţipe dar nu putea. Deodată din mulţimea
demonilor iese Regulus, era tot alb şi strălucea.

- Tu… Tu părinte… Din vina ta am durerile acelea în fiecare seară!

Din vină ta lumea mă crede un ciudat! Totul din vina ta! spuse
Regulus în timp ce începuse să plângă şi să se pună în genunchi.

Castto se apropiase să îl îmbratişese pe ucenicul său. Regulus îşi

ridică capul şi deodată se dăduse în spate cu o privire terifiată.
Castto îşi vede mâna, era un demon.

Preotul tresări din pat şi respiră greu. Era transpirat, se uita la

mâinile sale şi tremura. Luase o cârpă şi se şterse de sudoare pe
frunte apoi se ridică din pat. Bucătăria era între camerele celor
doi, pe masă nu era nimic. De obicei era o tocană făcută de
Regulus din ce găsea prin dulapuri. Tânărul nu era în camera sa,
acesta tăia lemne in spatele casei. Tânărul văzându-
l, lăsase toporul jos şi se duse la el.

- Bună dimineaţă, părinte! spuse Regulus cu un zâmbet mare pe

faţă. Castto îl îmbrăţişase imediat pe tânăr şi îl strânse tare la
pieptul lui.

- Iar ai avut un coşmar? Nu ai mai avut unul de la ziua mea.

Ei se aşează pe 2 scaune în faţa casei lor de lângă pădure, o casă

din lemn, amplasată la marginea pădurii de lângă oraşul
Cartegius. Un oraş comercial.

- Trebuie să mergem la cumpărături, părinte. spuse Regulus

uitându-se spre oraş.

Era o zi foarte însorită, era foarte cald, comercianţi intrau şi

ieşeau din oraş. Preotul scoase o foaie de hârtie şi un creion apoi
începuse să facă lista cu ce trebuie să cumpere. Aceştia şi-au
acoperit cristalele, Regulus punânduşi o cămaşă cu mâneci lungi
iar Castto cu o pălărie şi o bluza cu guler inalt. Tânărul îşi ia
desaga, o pune pe el şi împreună cu preotul pleacă în piaţă. Piaţa
era aglomerată ca de obicei. Comercianţi cu caravane şi măgari
încercau să îşi găsească un loc unde să vândă, oamenii încercau să
treacă prin mulţime. Cei doi se îndreaptau spre o tarabă ce părea
să aibă de toate.

- Cu ce va putem ajuta? întrebase vânzătorul.

- Aveţi tot ce este pe această lista? spuse Regulus în timp ce îi dă

lista. vanzatorul o citeste.

- Avem tot de pe lista. spuse vânzătorul apoi începuse să strângă

lucrurile de pe listă. Totul ajunge la totalul de 6 monezi de aur.
Castto scoase monezile în timp ce Regulus băga cumpărăturile în
desaga sa. Cei doi se plimbau prin oraş cand cineva îmbrăcat în
negru, cu o pălărie şi cu un fular tras pe faţă a intrat în Castto,
dându-i pălăria jos. Acesta a continuat să meargă iar Castto a luat
repede pălăria. În timp ce îşi punea pălăria la loc el a observat pe
jos o hârtie mototolită.

- Eşti bine? îl întrebase Regulus pe preot.

Acesta a ridicat hârtia şi a început să o despăturească.

- Ce oameni neatenţi, părinte…

Preotul îl trage lângă el pe tânăr şi îi arată hârtia, pe aceasta se

afla faţa unui bărbat chel cu o barbă deasă si neagră, şi cu un petic
pe ochiul stâng. În descrierea acestuia scria: ’’ Căutat! Această
persoană este foarte periculoasă! A ucis două gărzi regale folosind
magie neagră. Ultima dacă când a fost văzut avea pe piept cristale
de culoarea mov închis. Dacă îl vedeţi va rugăm să raportaţi
imediat locaţia acestuia la gărzile oraşului. Recompensa pentru
prinderea acestuia este de 550 monede de aur.’’ Tânărul era uimit
să vadă că existau mai multe persoane ce au avut ghinionul
acesta.

- Ce crezi, părinte? Să încercăm să îl contactăm? întrebase

Regulus strângând hârtia în mâna.

Preotul ia hârtia, o împătureşte, o pune în buzunar şi îl ia de mâna

pe tânăr. S-au dus acasă pentru a lăsa cumpărăturile.

-Crezi că a vrut să ucidă acele gărzi? Sau că făcut-o din greşeală?

Crezi că a învăţat să controleze această putere? Sau crezi că-
preotul îi pune mâna pe umăr şi îi opreşte şirul de întrebări.
Tânărul zâmbeşte şi îi spune preotului:

-Ai dreptate, toate la timpul lor.

Cei doi plecaseră prin oraş să întrebe lumea dacă au văzut pe

cineva ce se potrivea descrierii persoanei de mai devreme. Câteva
persoane au spus că l-au văzut mergând grăbit. Se pare că se
îndrepta spre ieşirea estică a oraşului, unde se află pădurea.
Castto şi Regulus încep să grăbească pasul. La ieşire se întâlnesc
cu un vânzător de cai. Acesta stătea pe scaun cu mâinile pe burta
sa rotundă.

- Bună ziua, aţi văzut pe cineva îmbrăcat în negru pe aici de

curând? întrebase Regulus grabit.

- Da. De ce?

- A scăpat ceva pe jos şi nu a observat, ne-am gândit să îl

returnăm. spuse Regulus.

- A cumpărat un cal şi s-a îndreptat spre pădure. spuse vânzătorul

de cai în timp ce îşi mângâia mustaţă şi arăta spre pădure cu
degetul.

- A intrat în pădure? În ce direcţie s-a dus? întrebase Regulus.

- A intrat în pădure... Vreţi să cumpăraţi un cal sau nu? întrebase

vânzătorul ridicându-se de pe scaun.

Castto scoase 10 monede de aur şi i le dase vânzătorului.

- Un cal vine imediat. spuse vânzătorul în timp ce scotea un cal

din padoc.
 - Mulţumim. spuse Regulus. Castto l-a ajutat pe tânăr să urce apoi
s-a urcat şi el. Au urmărit direcţia spusă de vânzător şi au găsit
urmele calului. Urmele duceau către casa lor.

- Crezi că o să încerce să intre în casa noastră, părinte? întrebase

Regulus în timp ce se ţinea strâns de preot.

Castto a mânat calul afară din pădure şi l-a lovit cu piciorul pe

burtă pentru a îl face să se grăbească. Calul alerga cât de repede
putea, coama calului şi părul acestora flutura in vânt. Tot ce se
auzea erau copitele şi respiraţia calului. Uşa era închisă şi
draperiile erau trase. Un cal mare negru cu pete albe ce păştea
era legat de gardul din jurul casei.

- El trebuie să fie! zise uimit Regulus.

Castto legă calul lor lângă calul fugarului apoi îi face semn lui
Regulus să stea în spate. Castto deschise uşor uşa şi se uită să
vadă dacă e cineva. La masă era fugarul fără eşarfă şi pălărie, era
un om mare, chelia ii era transpirata si barba neagră, plină de
firmituri, mânca grăbit tot ce a reuşit să scoată din dulapurile ce
le-a lăsat deschise. Castto se apropia uşor cu mâinile la vedere iar
Regulus îl urma. Fugarul îi observă şi le zice îndepartându-se puţin
de masă:

- Înapoi bătrâne! Nu ai nici- fugarul îl văzuse pe Regulus în spatele

lui Castto. Ce zici dacă mă laşi să stau aici şi să vorbim? Să nu se
ajungă la ceva mult mai rău. spuse fugarul uitându-se când la copil
când la preot.

Castto dase din cap aprobator şi scoase hârtia şi i-o arătă apoi îşi
dase pălăria şi fularul jos.
- Şi noi avem acele cristale. spuse Regulus în timp ce îşi sufleca
mânecă de la mâna stânga.

- Deci nu vreţi să mă duceţi la gărzi? zise fugarul în timp ce trase

un scaun să se aşeze înapoi. Cei doi se aşeză pe partea opusă a
mesei.

Fugarul îi privise in ochi şi îi întrebă:

- De unde v-aţi pricopsit cu cristalele astea?

- Acum un an eram într-o biserică unde aveam un astfel de cristal,

acesta a început să lumineze şi explodat apoi ne-am trezit cu ele
pe noi.

- Îmi pare rău să aud asta. Eu am fost angajat să îi aduc un astfel

de cristal Regeleui Perroniu, a spus că unul dintre ele a fost
distrus. Mi-a spus că o să fie mai uşor de adus dacă dau cu nişte
substanţe pe el. Regele mi-a dat 3 sticluţe, am crezut că o să fie de
folos aşa că atunci când l-am găsit am început să-l stropesc.
Imediat ce l-am stropit l-am ridicat crezând că o să se facă mai
uşor, apoi a strălucit şi a explodat instant. Tot pieptul îmi este
acoperit cu cristalele alea blestemate! În fiecare seară am dureri!
După aceea, doi mercenari în armura gărzilor regale au sărit pe
mine. M-am zbătut şi din pieptul meu a ieşit o rază de lumină şi i-a
străpuns pe cei doi. Am leşinat... Când m-am trezit cei doi aveau
fiecare câte o gaură în piept, dar nici urmă de sânge. M-am
ridicat, am luat ce am găsit şi am fugit. apoi scoase o foaie din
buzunar şi le-a dat-o.

- Ce este asta? întrebase Regulus.

 - Citiţi-o... spuse fugarul uitându-se atent la foaie. Pe foaie scria:
''Am trimis un căutător de comori îmbrăcat în negru să caute un
cristal magic. Vreau să îl urmăriţi şi să îmi spuneţi ce se întâmplă
cu el. Aduceţi-l înapoi după ce cristalul v-a exploda, va sfătuiesc să
priviţi mai din spate. Veţi fi plătiţi 100 monede de aur fiecare.
Semnat Regele Terrion al doilea''.

- Ne pare foarte rău. spuse Regulus, iar Castto oftase. Numele

meu este Regulus. Acesta este Castto, preotul şi tutorele meu, din
păcate nu poate vorbi.

Castto şi fugarul îşi strâng mâna în semn de prietenie.

- Eu mă numesc Martin, încântat de cunoştiinţă.

- Ce ai de gând să faci în continuare? O să continui să fugi? spuse

Regulus ţidandu-şi mâna dreapta pe cea stângă.

- Eu...Am găsit asta... spune Martin în timp ce scoate o carte

groasă ce era roasă pe margini, din cauza timpului.

Castto se uita suspicios la Martin iar Regulus cu o uimire ce o

puteai citi pe faţă lui ia cartea şi o deschide. Castto ia o foaie de
hârtie şi începe să scrie.

- Arh... Jmou... Cr... Nu înţeleg nimic din cartea asta. spuse

Regulus.

- Din păcate este într-o limbă ce se învaţă doar pe muntele Sinkai.

spuse Martin.

- Muntele lui Dumnezeu? Muntele unde doar cei mai mari preoţi
ajung?
- Întradevăr, am de gând să ajung acolo pentru a scăpa de
blestemul ăsta.

spuse Martin in timp ce ia un măr si muşcă din el.

Castto pune foaia pe masă şi o împinge spre Martin. Acesta ia

foaia şi îl priveşte pe Castto, apoi începe să citească cu voce tare:

‘’Deci vrei să spui că eşti un hoţ. Probabil de aceea te-a angajat,

nimănui nu o să-i lipsească un hoţ.'' citise Martin apoi s-a oprit şi
s-a uitat la Castto cu o privire apatică, Castto nu mişcase, a
continuat să îl privească pentru o perioadă scurtă, apoi
continuase:'' Eşti foarte sigur pe tine, nici nu ştii ce scrie în cartea
aia. Din câte ştim ar putea fi o carte cu reţete pentru fripturi
specifice muntelui.'' Regulus a râs apoi s-a oprit imediat incercând
să menţină o expresie serioasă, Martin zâmbise şi continuase:''De
unde o ai? Ce plan ai?''. Martin strânse foaie şi o aruncase.

- Înainte să fiu un aşa-zis ,,căutător de comori'' am fost un tâlhar,

un hoţ. Acum 2 luni eram într-un han. Am observat pe cineva ce
avea multe... accesorii. M-am gândit că dacă aş lua câteva nu s-ar
supără, oricum avea destule. L-am urmărit până în camera lui,
când era cu spatele am încercat să mă strecor... spuse Martin
înainte să fie întrerupt de Regulus:

- Ai încercat? întrebase Regulus nelămurit.

- Da... Se pare că avea o afurisită de pisică... Castto zâmbise.

Magul se întoarce şi îmi aruncă cu nişte praf pe faţă, mi-a orbit
ochiul stâng... Apoi am sărit pe afurisitul ăla mic, i-am întors faţa
la spate şi am început să caut prin camera lui. Am găsit cartea asta
şi câteva monezi, am luat totul inclusiv bijuteriile şi am plecat.
spuse Martin parcă cu o mândrie în vorbele sale.
Regulus îl privea fascinat de povestea sa.

- Îţi plac poveştile? spuse Martin către tânăr.

-Da! spuse Regulus dând din cap cu un zâmbet pe faţă să. Eşti un
povestitor bun.

- Aici presupun că ai dreptate. Îmi place să povestesc.

Castto se ridică şi se duse lângă Martin. Acesta l-a bătut uşor pe

umăr apoi a strâns mâncarea. Regulus s-a dus repede să îl ajute.

- Ce zici ,părinte? întrebase Regulus în timp ce aranja mâncarea în

dulapuri. Poate are dreptate, poate este o şansă să scăpăm de
aceste cristale.

- Presupun că o să mă duc să caut muntele. spuse Martin

aranjându-şi pălăria şi trăgându-şi eşarfă peste faţă. Ne vedem
când o să scap de cristalele astea... spuse el îndreptându-se spre
uşa.

Castto se duse către Martin şi îi puse mâna pe umăr apoi trase

draperia geamului de la uşă. Era deja noapte.

- Presupun că este prea târziu pentru călărit... Caii ăştia abia văd
pe unde merg pe zi darămite pe noapte. zise Martin râzând. Deci
pot sta aici peste noapte? spuse el în timp ce se întorcea spre
Castto, acesta dase din cap aprobând zâmbind.

Castto şi Regulus au ieşit afară să ia lemne pentru foc iar Martin

şi-a aşezat lucrurile în camera lui Castto. Castto luase un felinar ce
atârna într-un cui lângă uşă apoi îl aprinse. Afară era beznă, caii s-
au pus unul lângă altul. Flacăra din felinar lumina câţiva metri în
jurul lor. Vântul bătea şi se putea auzi vuietul dintre copaci.
 - Mulţumesc ,părinte! spuse Regulus entuziasmat. Mulţumesc că
ai ales să ai încredere în el. Ştiu că nu e uşor, de obicei nu prea
vrei să călătoreşti dar de data asta ai făcut-o. Mulţumesc.
continuase Regulus cu un mare zâmbet pe faţă.

Castto îşi puse lemnele pe mâna stânga iar cu dreapta îl

mângâiase pe cap pe tânăr. Cei doi au intrat în casă şi au pus
lemnele lângă şemineul din bucătărie. Regulus a incuiat uşa apoi a
început să facă focul, iar Castto se duse să vadă ce făcea Martin.
Se îndreptă spre camera sa şi deschizând uşor uşa îl văzuse pe
Martin lângă patul său pe nişte blănuri. Acesta citea o carte cu
coperta roşie şi cu un scris auriu pe ea.

- ''Diamantele şi cristalele''. O carte făcută de un alchimist

împreună cu prietenul său, un miner. spuse Martin continuând să
se uite în carte.

Castto s-a apropiat şi s-a pus pe jos lângă el, cu picioarele

încrucişate. Castto aprinse o lumânare şi o puse pe jos lângă el
apoi scoase o foaie de hârtie împreună cu creionul său şi începuse
să scrie.

- Bătrâne, am multe cărţi. Îmi place să citesc, din câte văd ţie îţi
place să scrii. spuse Martin apoi începuse să radă, Castto îl urmase
şi el cu un zâmbet.

Din camera lor întunecată, cu doar o sursă de lumină ce abea

lumina, începuse a străluci o culoare mov deschis. Castto îşi puse
mâna pe faţă şi strânse din dinţi. Martin îşi puse mâinile în jurul
sau şi strânse, ca şi cand se îmbrătişa pe sine.

- Ei, Castto, măcar nu sunt aşa rele durerile după ceva timp. spuse
Martin.
Castto gemea de durere, deodată îsi ridică capul iar privirea
îndurerată devenise una terifiată. Preotul se ridicase brusc,
privirea îi era afectată, totul era în ceaţă. Se ridică cu greu şi
încercase să deschidă uşa dar neavând putere în trupul sau
bătrân, căzuse pe uşă, aceasta se deschise. Îşi ridică privirea şi se
uită prin bucătărie, tânărul era lângă şemineu în poziţia de fetus
gemând de durere. Castto s-a târât până la Regulus şi l-a luat în
braţe.