Era 783, pe Pământ se ţineau războaie de peste 200 de ani.

Oamenii nu puteau să se înţeleagă, voiau mereu să îi conducă

pe ceilalţi. Elfii, asemănători cu oamenii dar mult mai înalţi,
supli, mult mai palizi, cu urechi lungi şi ascuţite şi ochii
alungiţi, au încercat să facă pace cu toate regatele, încercând să
aibă cât mai puţin contact cu lupta şi să se concentreze în
evoluarea comunităţilor, iar piticii, asemănători cu oamenii
doar că de două ori mai scunzi, cu masa musculară de 3 ori mai
dezvoltată şi cu bărbi uriaşe , cu firea lor agitată ce caută
mereu un motiv pentru a îşi încorda muşchii, fabricau arme
pentru a face bani de pe urma acestui război şi îşi alegeau
taberele mai puternice pentru a merge si ei la luptă. Un nou
zeu apăruse de câteva sute de ani, Dumnezeu îl numeau. Un
nou zeu pe acest pământ ce avea deja prea mulţi, totuşi era
unul care îşi spuse cuvântul prin miracolele sale. Cei mai mulţi
zei vechi erau deja morţi, câteva culturi îi mai slujeau, nu au
mai răspuns rugăciunilor muritorilor de sute de ani.

Regele de la Fortăreaţa Koja a chemat căutători de comori

cunoscuţi din regatul elfilor pentru o întâlnire.

- Klaus, un nume interesant. spuse regele.

- Sunt un călător.

- Poţi vedea în ce situaţie ne aflăm… Avem nevoie de un

avantaj, ceva ce să ne crească numărul soldaţilor sau să îi facă
pe cei prezenţi mai puternici.

- Bine-nţeles, dar nu vă putem ajuta în această privinţă, nu

suntem meşteri sau soldaţi, suntem doar nişte simpli călători
ce caută comori.

Regele le-a făcut gărzilor semn să iasă din camera tronului, toţi
ies înafară de unul dintre consilieri.
 - Cred că ştii că nu avem nevoie de aur sau poveşti de pe alte
continente. Avem nevoie de ceva mai puternic! spuse regele în
timp ce îi face semn consilierului regal.

Acesta scoate din spatele tronului o pungă mare cu monezi aur.

- Deci vă referiţi la ceva mai neortodox, magie neagră? spuse

Klaus, cu o strălucire în ochii săi albaştrii.

Regele se ridică şi se îndreptă spre Klaus.

- Din câte văd înţelegi, ai o săptămâna să îmi aduci ceva ce să

mă ajute să îi domin pe oponenţi sau să ridice moralul
oamenilor mei. regele ridică mâna pentru a incheia contractul ,
Klaus îi strânge mâna regelui, face o plecăciune şi pleacă.

Klaus era căpitanul aventurierilor, o echipă de 6 oameni.

Aceştia au aflat de o ruină a unui turn unde se spune că se
făceau sacrificii de la o sursă sigură a lui Klaus. El scoase o
hartă pentru a cauta un loc unde să înceapă. Odată ajunşi acolo
au început să se uite peste tot, Klaus găsise o manetă sub o
masă distrusă. Acesta i-a spus unuia dintre căutători să scoată
o funie. A legat-o de manetă şi s-a dus cu câţiva metri în spate.
A tras, câteva secunde linişte, apoi din raftul cu cărţi de lângă
au ieşit 4 explozibili, au explodat la impact. După lumina
puternică şi sunetul exploziei Klaus a întrebat:

- Toată lumea e bine? toţi spun că sunt în regulă.

O gaură se formase în podeaua de piatră. Klaus a trimis 2

dintre aventurieri să verifice, gaură ducea întrun labirint de
peşteri. Erau antrenaţi pentru asta, s-au dus câte 2 şi au trasat
drumul cu cretă de diferite culori la fiecare răscruce pe pereţi
pentru a nu se pierde. După câteva minute s-au întors în
acelaşi loc, Klaus găsise drumul cel bun. Era o uşă mare de
lemn ce părea să fie activată de o roată . Lângă roată erau 2
scheleţi, 1 avea o cască de fier şi o sabie, celălalt o carte. Au
deschis uşa şi au găsit un cristal uriaş mov închis, o loveşte, o
pune în faţă lumini, îi da foc, o pune prin mai multe teste iar
cristalul rămâne intact.

- Să sperăm că asta o să-l mulţumească pe rege… spuse Klaus .

Învăţaţii au început să studieze aceste cristale şi şi-au dat

seama că este un material ne mai descoperit, din păcate nu
puteau să-l modeleze în forme noi. Au fost luate ca artefacte
religioase. Într-o zi, preotul şi ucenicul au venit să ude cu
aghiazmă prin biserică.

- O altă zi frumoasă Regulus. spuse preotul.

- Îi putem mulţumi lui Dumnezeu pentru această zi călduroasă,

părinte Castto.

- Întradevăr tinere, întradevăr.

Cei doi au început să stropească prin biserică cu aghiazmă şi

din greşeală au dat pe artefact, acesta începând să strălucească
cu o lumina foarte puternică.

- Uite părinte, ce frumos . spuse Regulus.

Cristalul a început să vibreze. După o exploxie spontana. Bucăţi

au intrat în pielea acestora. Cele ce nu i-au lovit pur şi simplu s-
au evaporat. Câteva în partea dreaptă a capului preotului şi în
gâtul acestuia. Copilul a fost străpuns în umărul şi mâna stângă.
Aceste cristale negre străluceau din când în când cu mov
deschis. Regele a poruncit ca medicii să îi ajute.
- Ce s-a întâmplat? Întrebase una dintre slujnice. Preotul se
uita în jos ştiind că nu poate vorbi iar copilul a început să
plângă.

Ei au fost duşi într-o cameră pentru a se odihni. În noaptea

aceea când o slujnică a medicului s-a dus să vadă cum sunt,
preotul era treaz şi stătea lângă patul copilui cu o cruce în
mână, tânărul plângea şi striga în agonie, aşternuturile de pe
pat şi părul sau lung şi blond erau ude de la lacrimile acestuia.
Pietrele străluceau iar el plângea mai tare. Când slujnica s-a
apropiat, el s-a închinat, s-a întors spre slujnică, tot capul îi
strălucea şi se putea vede cum îl afecta durerea. A ridicat mâna
spre ea ca să îl ajute să se ridice, a ţinut degetul arătător şi
mijlociu spre ea iar celelalte închise. Deodată din cristale a ieşit
o lumina mov deschis, s-a dus pe mâna lui şi o rază a zburat
către slujnică, o gaură în pieptul acesteia apăruse de nicăieri.
Preotul se uitase la mâna sa terifiat. Gărzile s-au dus imediat în
camera lor şi au văzut-o pe femeie pe jos, cu o gaură în piept,
nici o urmă de sânge.

- În numele lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat aici?! Cine a făcut

asta?! spuse una dintre gărzi.

Preotul tremura şi se uita la mâinile sale. Două gărzi l-au

apucat pe preot şi l-au dus într-o celulă, aruncat pe nişte paie…

De dimineaţă l-au scos pe preot din celulă şi l-a dus să se

întâlnească cu copilul, copilul când l-a văzut a fugit spre el şi îl
întrebă:

- Ce s-a întâmplat aseară părinte? De dimineaţă nu te-am găsit.

părintele a zâmbit la acesta iar copilul îl îmbrăţişase.

Gărzile i-au dus la rege, în camera tronului.

 - Ce s-a întâmplat aseară?! Ce a păţit femeia aceea? spuse
regele.

Preotul nu spunea nimic, stătea cu capul în jos.

- Îţi baţi joc de un rege? spuse una dintre gărzi scoţând sabia
din teacă.

Copilul îl strânge mai tare pe preot în braţe. Castto ridică capul,

îl priveşte în ochi pe gardian apoi pe rege, el arătă spre gâtul
său cu mâna, ţinând-o deschisă pentru a nu declanşa din nou
raza.

- Medicii mi-au spus că nu poţi vorbi, am vrut să văd dacă

reacţionezi. spuse regele cu un zâmbet îngâmfat.

Acum îşi îndreptă privirea către Regulus.

- Ia spune micutule... spuse el punându-se pe vine. Ce ai văzut

tu?.

- Nu îmi aminte- nu- nu-mi amintesc decât de lumina

puternică… spuse copilul bâlbaindu-se din cauza regelui ce îl
intimida.

Unul dintre consilierii regali ce erau prezenţi îi dăduse o foaie

lui Castto.

- Încearcă să scrii, să vedem cum te descurci la asta. zise

Regele Terrion.

Preotul a încercat să scrie, dar din cauza durerilor şi condiţiilor

din celulă i-a fost afectată viziunea. Regele se uitase la el
dezamăgit şi le spune să îl aştepte in sala tronului apoi se
îndreaptă spre camera consiliului pentru a vorbi cu consiliul.

- Ce credeţi?
- Cristalele de pe ei seamănă cu cel dispărut, poate ceva a
declanşat o explozie. zise unul dintre ei cu o voce răgusită, un
bătrân acoperit de rânduri de riduri.

- Întradevăr, poate că acel căutător, Klaus, chiar a găsit ceva de

valoare. spuse regele mângâindu-şi bărbia.

Se auzi cineva ce îşi curăţă gâtul apoi:

- Pot sugera ceva? Ce ziceţi dacă încercăm să demonstrăm

teoria? Putem să stropim un cristal cu substanţele găsite în
biserica. spuse un consilier mai tânăr.

- Bună idee, dar nu putem face asta în oraş, ar speria oamenii,

ne trebuie cineva urât sau cel puţin necunoscut.

- Ştiu eu un hoţ, a fost prins acum 2 zile încercând să se

strecoare în castel. Mâine va fi executat. Poate îl putem folosi..
Mult mai practic. spuse din nou bătrânul.

- Dar cu cei doi ce facem? Îi alungăm? Îi executăm? întrebase

regele lipsit de interes.

- Eu zic să îi executăm. Trebuie să va păstraţi imaginea de om

religios. spuse tânărul.

- Ai dreptate. apoi s-a ridicat şi s-a îndreptat către sala

tronului.

- Nu am luat încă o decizie, Castto, o să ne vedem mâine la

prima ora să discutăm. Să aveţi o seară plăcută. apoi regele le
face semn să plece. Garda a surâs.

Cei doi sunt duşi în celula unde a stat Castto cu o noapte

înainte. Preotul l-a slujit timp de 6 ani, ştie că asta înseamnă că
nu o să vină decât cu un alt preot să le facă slujba şi să îi
pregătească pentru execuţie. El face un plan să folosească iar
puterea aceea pentru a evada. Ştia bine această fortăreaţa, ştia
pe unde să fugă.

Nu se mai aude nimic în tot acest timp, doar picături, ceilalţi

prizonieri sforăind sau scoţând sunete de durere. După cateva
minute se aude uşa, vine gardianul. Chiar când să se
pregătească au început durerile. Copilul începuse să plângă şi
să strige. Gardianul s-a grăbit spre ei, ceilalţi prizonieri ţipau la
ei. Lumina movă umplea camerele.

- Medic ! spuse gardianul apoi se grăbeşte spre cabinetul

acestuia.

Medicul nu era departe, ceea ce le scurta timpul. A luat copilul

lângă el pentru a îi alina durerea, şi Castto era afectat, vedea
totul în ceaţă şi auzea un ţiuit în urechi.

- Haide Regulus, trebuie să scăpăm de aici. spuse Castto în

timp ce îşi îndreaptă degetele spre bare, înainte să realizeze
barele s-au topit.

Toţi ceilalţi au început să ţipe. Ei au început să fugă către un

pasaj secret. Timpul părea că se mişcă cu încetinitorul, fiecare
pas pe piatră umedă a podelei celulei, fiecare ţipat din partea
prizonierilor şi fiecare plânset al copilului părea nesfârşit.

După ce au ieşit din castel ajung la malul mării. Castto zărise o

peştera şi se îndreptă spre ea. S-a uitat în spate să fie sigur că
nu au fost urmăriţi, nişte torţe încep să apară la ieşirea din
castel dar dispar după câteva momente. A acoperit intrarea şi a
făcut un foc, fumul se ducea în peşteră.

- De ce am fugit ? De ce ne urmăreau ? De ce ne-au pus

întrebări ? întrebase micuţul speriat. Preotul îl trase lângă el , îl
mângâiase pe cap şi îi dăduse cruciuliţa. Ei au închis ochii şi s-
au culcat unul lângă altul, lângă foc.