BABA Nicoleta

FB1609G
,,El s-a proiectat pe orbita și în Panteonul valorilor românești și
universale, devenind steaua polară la care se raportează azi și se va
raporta cât va fi limba noastră pe lume...”
În condițiile dezvoltării societății secolului al XIX-lea, izolarea statală era un fapt
depășit. Mihai Eminescu înțelegea că literatura și cultura au urmări asupra
marginilor lor individuale și această trecere peste margini se realizează în
,,perpetuarea transmisă culturii,,. Perpetuarea transmisă în spațiu și timp a valorilor
autentice ale culturii devine un factor de promovare și consolidare a realității
literaturii române și a celei universale.

De la debutul său din 1866, Eminescu a ridicat desăvârşirea poetică şi filozofică;

prin el, gândirea și sensibilitatea românească au trăit o extindere a orizontului lumii,
al cugetării şi al simţirii care ne-au transformat în mod esenţial. Eminescu a fost un
„om al timpului modern“. A luptat mult pentru a dovedi în toate manifestările geniul
autentic al poporului român. S-a străduit să impună realităţile naţionale în artă și în
filosofie.Marele poet era un adversar al dogmelor clasice ale creației artisitice.
Dascălul cel mai mare al artei e natura. El considera rolul deosebit al geniului, al
originalității individuale și naționale. Eminescu aprecia opera de artă nu numai
pentru perfecțiunea ei, precum clasicii, ci mai ales pentru noutatea și specificitatea
ei. În creația eminesciană ființa umană, personificată în geniu, este ea însăși natura
infinită. Printre operele în care se întâlnește condiția de geniu sunt ,,Glossa și
,,Luceafărul . ,,Glossa este o poezie ce gravitează în jurul omului de geniu, care
datorită concepțiilor sale superioare este nevoit să se retragă din lumea în care
trăiește omul comun. Datorită autocunoașterii și experienței filosofice, geniul trebuie
să se izoleze(inspirat din filosofia Shopenhaueriană-alt simbol al universalității
poetului Eminescu)departe de efemeritatea oamenilor obișnuiți:,,Nu spera și nu ai
teamă –renunțarea la sentimenele omenești, ,,De te-ndeamnă, de te cheamă/Tu rămâi
la toate rece –geniul este îndemnat să fie nepăsător și indiferent, și asemnea
Luceafărului, să se distanțeze de lumea înconjurătoare, ,,Căci acelorași mijloace/Se
supun câte există –cunoașterea omului de geniu a esenții lumii, care este aceeași, dar
cu alte manifestări.

Orizontul poetului și integrarea într-un curent semnificativ au fost de la început

specifice operei eminesciene. Temele și motivele descifrate în conținutul poetic al
scrierilor poetului:iubirea și natura(,,Dorința”), istoria-succesiunea generațiilor,
marile civilizații(,,Epigonii ) și patriotismul(,,Scrisoarea III-a),
cosmogonia(,,Luceafărul , ,,Scrisoarea I), sensibiltatea poetică, preferința pentru
filosofie în poezie sunt câteva dintre trăsăturile romantismului regăsite în creațiile
eminesciene suficiente pentru integrarea lor în literatura universală.