Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Mănăstirea Neamț
Fost-au călugări luminați în bătrânele chinovii românești, care, pe lângă grija vieții
duhovnicești, orânduiau școli de chilie sau de grămătici, aducând astfel poporului știință de
carte. Așa s-a întâmplat și în vestita Mănăstire Neamț: încă din trecute veleaturi s-au ctitorit
aici școli unde nu doar frații din mănăstire, ci și numeroşi mireni se instruiau în arta scrisului
și a cititului, în a tipăriturilor ori a unor meșteșuguri precum sculptura, pictura, orfevrăria.
De aceea hăruitul stareț nemțean Neonil, cel iubitor de carte și de popor, a zidit, cu
cheltuiala mănăstirii, un corp special de clădiri, pe locul actualului seminar; la început, ele au
servit tot drept bolniță, dar apoi au găzduit în condiții prielnice școala teologică nemțeană. Ca
oarecând înțeleptul Vasile cel Mare, care a durat o biserică în centrul tuturor așezămintelor
sociale și culturale făurite de el în Cezarea Capadociei, milostivul călugăr nemțean a ridicat o
biserică, purtând hramul Sfântul Pantelimon, în mijlocul dependințelor școlii, dorind a pecetlui
în sufletele și-n mințile seminariștilor de atunci și de mai târziu că Hristos, Domnul istoriei,
guvernează toate, fiind „lumina lumii, care luminează tuturor”.
Neogoitele zile ale anului 1848 au dus la restrângerea activității didactice, dar, luându-
se în considerare necesitatea propășirii ei, s-au depus eforturi considerabile în vederea
continuării învăţământului teologic atât de trebuincios nu doar chinoviilor moldave, ci și
tinerilor mireni, dornici să-și dedice viața slujirii dumnezeiescului altar. În această perioadă s-
au hotărnicit planuri de reorganizare, evidențiindu-se contribuția fraţilor Filaret şi Neofit
Scriban, susținuți atât de soborul Mănăstirii Neamț, cât şi de starețul ei, Dionisie Romano, un
călugăr vizionar, iubitor de cultură și înflăcărat patriot. Binecuvântat de Mitropolitul Sofronie
Miclescu, comitetul director a primit voievodalul edict de înființare a Seminarului Teologic de
la Mănăstirea Neamț, semnat de Domnitorul Grigore Alexandru Ghica, la 2 martie 1855. După
noile reglementări, seminarul cuprindea trei cicluri: normal, secundar şi teologic –
corespunzătoare etapelor de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal. Hrisovul de înființare
legiuia și programa analitică a celor trei secţiuni, precum şi diferite dispoziţii regulamentare
privind buna funcționare a noii instituții. Partea ştiinţifică a fost aşezată sub oblăduirea unei
epitropii compuse din Mitropolit, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi inspectorul
general al şcolilor, care veghea la buna desfășurare a actului educațional. Cursurile se ţineau în
limba română; pe lângă limbile clasice prevăzute în programe, s-a dat posibilitatea a se înfiinţa
şi catedre pentru învăţarea limbilor moderne. Disciplinele teologice stăteau sub directa
supraveghere a vlădicului de la Iași; celelalte materii din clasele primare şi gimnaziale cădeau
atât în grija chiriarhului, cât și a Departamentului Instrucţiunii Publice, spre pecetluirea unui
caracter unitar cu al şcolilor din țară. În fiecare an, autoritatea conducătoare a Seminarului urma
să trimită Departamentului Cultelor şi Instrucţiunii Publice, precum şi Epitropiei teologice, o
situaţie clară asupra mersului lucrurilor. Ca să asigure numărul de elevi necesari unei bune
desfășurări a activității didactice, Epitropia seminarului hotăra înfiinţarea unui nou internat.
Tot pentru buna rânduire a învăţării s-a înzestrat tipografia mănăstirii cu cele trebuincioase
tipăririi și de cărți în limbi străine. Cât privește edificiul propriu-zis, el beneficia de un spaţiu
generos; pe faţadă fusese amplasată o Evanghelie mare, din piatră cioplită, pe care scria cu
slove aurite: „Eu sunt Lumina lumii”. După doar un an, toate arătau corect chibzuite – așa
reiese din darea de seamă întocmită de starețul Dionisie Romano către Domnitorul Grigorie
Alexandru Ghica, care a vizitat Mănăstirea Neamţ în luna februarie 1856. Străjuit de vrednici
cârmuitori, cu dascăli bine instruiți, seminarul a devenit în scurt timp o instituţie de referință
din întreaga Moldovă, ancorată în realitățile istorice, spirituale și administrative ale vremii.
Dintre elevii primelor promoții, s-au remarcat oameni de vază ai lumii eclesiastice și culturale
românești: Conon Arămescu Donici – Mitropolit primat al României, Narcis Creţulescu –
arhiereu, profesor şi rector al Seminarului din Huşi, Ion Negre – profesor, Alexandru
Podoleanu – profesor de muzică, dirijor şi compozitor.
Noua denumire a instituției a fost însoțită de un suflu nou, animat de dorința chiriarhului
de a imprima seminarului un rol definitoriu în spațiul învățământului teologic românesc. Un
nou corp profesoral, dinamizarea activității liturgice, îmbunătățirea substanțială a bazei
materiale – iată doar câteva din premisele de la care s-a pornit iarăși la drum, împletindu-se
tradiționalul cu aspectul dinamic şi modern.
Un alt moment de referință din istoria școlii teologice nemțene de după 1990 l-a
constituit construirea bisericii Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, hărăzită de Patriarhul Daniel –
pe atunci Întâistătătorul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei – care a și a sfințit locul ei la 5
august 1994, spre a fi „laborator de înviere pentru suflete şi oglindă a frumuseții evlaviei
izvorâtă din credință dreaptă”. Lucrările s-au finalizat în 1997, când un sobor impresionat de
arhierei, preoți și diaconi, avându-l în frunte pe Sanctitatea Sa Bartolomeu I, Patriarhul
Constantinopolului, a sfințit noul locaș de cult. Pictura interioară a sfințit-o tot Părintele
Patriarh Daniel, în 2009, iar cea exterioară, care a făcut ca biserica seminarului să primească
numele de „Voronețul nemțean”, a fost sfințită în 2015 de actualul Mitropolit al Moldovei,
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.