Boala Parkinson

Maghear Ana
Clasa a X-a A
Boala Parkinson este o boală degenerativă ce survine
în urma distrugerii lente și progresive a neuronilor.
Întrucât zona afectată joacă un rol important în
controlul mișcărilor, pacienții prezintă gesturi rigide,
sacadate și incontrolabile, tremor și instabilitate
posturală.

Tulburările legate de boala Parkinson apar cel mai

adesea între 50 și 70 ani; vârsta medie de apariție a
bolii este de 57 ani. La început, simptomele pot fi
confundate cu procesul normal de îmbătrânire, dar pe
măsura agravării acestora, diagnosticul devine evident.
În momentul manifestării primelor simptome, se crede
că între 60% și 80% din celulele din zona de control a
activităților motorii sunt deja distruse.
Cauzele care duc la apariția maladiei Parkinson:

O persoană care suferǎ de maladia Parkinson are un nivel anormal de scǎzut de

dopaminǎ ȋn creier. Dopamina este generatǎ de celulele cerebrale, ȋnsǎ experții nu
știu care este cauza care duce la moartea acestor celule. Atunci cȃnd nivelurile de
dopaminǎ sunt prea mici, oamenii ȋși controleazǎ mai greu mișcǎrile. Dopamina este
un neurotransmițǎtor implicat în trimiterea de mesaje cǎtre o parte a creierului care
controleazǎ coordonarea și mișcarea.
Din nefericire, nivelul de dopaminǎ scăde progresiv la pacienții cu Parkinson, astfel
încât simptomele devin tot mai severe.
Deși existǎ cercetǎri ȋn derulare, pȃna ȋn acest moment oamenii de științǎ nu au reușit
sǎ identifice care este cauza care determinǎ deteriorarea sau distrugerea celulelor
cerebrale și implicit lipsa de dopaminǎ.

Unii din factorii care pot influența acest proces sunt:

Factorii genetici - care pot influența apariția bolii ȋn cadrul familiei la vȃrste tot mai
tinere.
Anumite medicamente – utilizarea pe o perioadǎ ȋndelungatǎ a medicamentelor
precum: haloperidol, clorpromazina sau metoclopramid, care pot crește riscul de a
dezvolta Parkinson.
Factorii de mediu – expunerea la substanțe chimice precum erbicidele și pesticidele
pot crește riscul de a dezvolta maladia Parkinson. De asemenea, și expunerea la
disulfurǎ de carbon, praf de mangan, și monoxid de carbon sunt factori care pot duce
la distrugerea celulelor cerebrale.
Manifest:
Simptomele bolii Parkinson pot varia de la o persoană la alta. Semnele precoce pot
fi ușoare și pot trece neobservate. Mai mult, simptomele ȋncep sǎ apǎra, de multe ori,
pe o singurǎ parte a corpului.Acestea pot include:
Tremurǎturi la nivelul membrelor, mȃinilor sau la nivelul degetelor.
Mișcari încetinite. Ȋn timp, boala Parkinson reduce capacitatea pacientului de a se
mișca. Acest lucru face ca sarcinile simple sǎ devinǎ unele dificile. Pașii devin tot
mai mici, iar pacientul experimenteazǎ probleme ȋn a-și muta picioarele sau ȋn a se
redica de pe scaun.

Rigiditatea musculară. Rigiditate musculară poate să apară în orice parte a

corpului. Mușchii rigizi limiteazǎ mișcǎrile și pot produce chiar și dureri.

Afectarea posturii și a echilibrului. Postura pacientului se modificǎ și este posibil

să aparǎ probleme de echilibru.
Rigiditatea feței. Pacientul care suferǎ de Parkinson capatǎ o figurǎ rigidǎ,
zȃmbește mult mai greu, iar mimica facialǎ este redusǎ.

Modificări la nivelul vorbirii. Discursul pacientului poate capǎta inflexiuni

obișnuite dar și o intensitate redusǎ.

Complicații ale bolii Parkinson

Pe lȃngǎ simptomele fizice, pacientul poate experimenta depresie, anxietate sau
fricǎ, toate acestea cauzate de conștientizarea bolii. De asemenea pot apǎrea
dificultați ȋn gȃndire pe mǎsurǎ ce boala avanseazǎ.
Persoanele care suferǎ de boala Parkinson pot avea de multe ori probleme de somn.
Diagnosticare:

Nu există teste pentru a diagnostica precoce boala Parkinson, astfel ȋncȃ

boala este, de cele mai multe ori, diagnosticatǎ numai dupǎ instalarea
simptomelor specifice. Medicul poate diagnostica boala Parkinson ȋn
funcție de istoricul medical al pacientului, dupǎ analiza simptomelor și
dupǎ un control neurologic și fizic. Medicul poate solicita, uneori, teste
pentru a exclude alte boli asemǎnǎtoare maladiei.
Ȋn prezent, un test denumit tomografie cu emisie de pozitroni poate detecta
nivelurile scǎzute de dopaminǎ de la nivelul creierului, ceea ce ajutǎ la
diagnosticarea mai ușoarǎ și mai rapidǎ a bolii. Cu toate acestea,
investigația este momentan foarte scumpǎ și se afla ȋn perioada de testare.
Tratamentul bolii Parkinson:

Deocamdata nu exista un tratament curativ. Medicamentele nu vindeca

boala, dar prelungesc speranta de viata a pacientilor, care pot depasi
varsta de 80 de ani. La inceput, tratamentul consta in administrarea unui
singur tip de medicament ce amelioreaza simptomele bolii. Pe masura ce
boala evolueaza, dozele vor creste si se vor asocia cu alte medicamente
in functie de simptome si de complicatiile pe care le dau pastilele

Tratamentul medicamentos vizeaza in principal compensarea deficitului

de dopamina, neurotransmitator implicat in miscarile corpului, cu care se
confrunta acesti bolnavi. Specialistii estimeaza ca, in momentul
diagnosticului, 80 % din celulele care produc dopamina, sunt distruse. In
acest sens, exista medicamente care duc la o crestere a nivelului de
dopamina in creier sau care au aceleasi efecte. Medicul neurolog este cel
care prescrie tratamentul in functie de varsta si de stadiul bolii.

Tratementul chirurgical
Intervenția chirurgicalǎ este o opțiune doar atunci cȃnd tratamentul
medicamentos nu mai controleazǎ simptomele. Dupǎ o intervenție
chirurgicalǎ pacientul reȋncepe tratamentul medicamentos.
Transplantul de celule nervoase este un tratament aflat ȋncǎ ȋn faza
experimentalǎ. Pȃnǎ ȋn acest moment, nu se cunosc informații despre
beneficiile aceste proceduri.
Datorită imposibilităţii de vindecare completă, pacienţii Parkinson au
nevoie de medicaţie pe tot parcursul vieţii. În acest parcurs îndelungat,
mai bine de jumătate dintre pacienţi prezintă simptome de depresie. Pe
de o parte, pacienţii se gândesc că nu se vor mai vindeca, pe de altă
parte, dopamina contribuie la buna dispoziţie, iar reducerea nivelului de
dopamină în creier va afecta cu siguranţă dispoziţia pacientului.

Specialiştii spun că Parkinson nu este o boală acută ce ameninţă viaţa

noastră. Medicii au timp suficient pentru a realiza un plan de tratare a
bolii. De aceea, ajustarea dispoziţiei pacienţilor este foarte importantă