Sunteți pe pagina 1din 2

Obiecte încărcate cu intenţii

Puterea gândului există 2

Joi, 06/11/2009 - 15:23


Nina May

În fiecare religie există obiecte şi lăcaşuri de cult, care parcă sunt încărcate cu anume
intenţii. Astfel de intenţii sunt de fapt gânduri bune pentru un scop, de exemplu,
vindecarea bolnavilor, protecţia împotriva răului sau îndeplinirea dorinţelor. În religia
creştină ortodoxă, obiecte încărcate cu intenţii pot fi icoanele, moaştele sfinţilor sau
agheasma.

De asemenea, există anume locuri de pe pământ - de exemplu, piramidele din Egipt,


cercuri pietroase Stonehenge din Anglia sau Sarmisegetuza, şi sfinxul la munţii
Bucegi - unde pietrele parcă sunt încărcate cu o anume energie. Energie înaltă, acolo
poate produce senzaţii deosebite pentru vizitator, mai ales pentru cei care au ajuns la o
stare de sensibilitate ridicată pentru fenomenele parapsihologice. Ori avem acolo
gânduri sau idee, care apar uimitor de brusc şi clar în minte, ori simţim sau chiar
vedem energia respectivă când stăm mai mult timp în acest loc. Eu am vizitat sfinxul
prima data în decembrie 24 anul 2006, şi de atunci viaţa mea s-a schimbat brusc. În
acel moment, când am privit în faţă piatra ca într-o oglindă, am văzut reflecţia
sufletului meu. Am simţit o nevoie puternică să schimb totul în viaţa mea, să împart
cu toată lumea ce am învăţat până acum despre superioritatea conştiinţei asupra
materie...

Dar dacă materia poate fi influenţată de gând, cine o încarcă? Noi, care credem în
astfel de fenomen!

Un experiment puţin cunoscut, confirmat şi acceptat din partea lumii ştiinţei, a


dovedit influenţa conştiinţei asupra materie - chiar dacă lipseşte până astăzi o
explicaţie cum şi de ce. Experimentul a fost condus de Dr. William Tiller, profesor la
Universitatea Stanford din SUA. Tiller a construit un aparat simplu, care poate măsura
dintre mai multe lucruri şi aciditatea apei (PH-ul) purificat. După aceea, Tiller a
însărcinat patru persoane cu experienţă profundă în meditaţie, să se concentreze
împreună să ridice PH-ul apei în acest aparat pentru un grad întreg, folosind numai
puterea gândului. Experimentul a reuşit şi Tiller a dovedit pentru prima dată efectul
gândurilor asupra unui sistem complex!

În acelaşi timp, experimente cu efectul gândurilor asupra materie au fost conduse şi de


japonezul Masaro Emoto. Emoto a dezvoltat o metodă proprie, să fotografieze cristale
de apă sub microscop în stare de dezvoltare. Fotografiile lui Emoto arată cristale care
apar în forme perfecte, simetrice şi uimitoare de frumoase, dar numai dacă apa a fost
încărcată înainte cu gânduri bune: iubire, pace, vindecare. Pe de altă parte, cristalele
apei influenţate prin gânduri negative ca ura, ucidere, distrugere au luat forme
inestetice şi asimetrice în aceleaşi condiţii. Emoto a publicat o carte despre acest
fenomen şi călătoreşte de acum în toate ţările de pe pământ, unde arată pozele lui. Din
păcate, oameni de ştiinţă încă nu au acceptat dovada din lucrările lui. Dar pozele lui
Emoto vorbesc mai tare decât părerea oamenilor blindate cu realitatea construită din
formule şi cifre...

Ce învăţăm din astfel de experimente? Concluzia mea este simplă: dacă există
influenţa gândurilor asupra materie, atunci, realitatea materială şi conştiinţa sunt
croşetate dintr-un singur fir. Şi dacă găsim firul, atunci înţelegem totul! Poate lumea
materială care ne înconjoară este numai o reflecţie, ce simţim şi ce gândim - o
reflecţie conştiinţei noastre? Atunci realitatea apare ca o perdea care ascunde un lucru
mai profund: oglinda sufletului! Trebuie neapărat să înţelegem firul care leagă totul, şi
simbolismul care se ascunde în spatele tuturor evenimentelor. Aşteptaţi partea a treia a
serialului, care apare joi, săptămâna viitoarea...

S-ar putea să vă placă și