Tema 1 : Metode aprofundate de analiză a veniturilor din vânzări

1) Analiza structurii veniturilor din vânzări în baza mărimilor relative de structură

2) Analiza structurii vânzărilor pe produse prin metoda ABC
3) Diagnostic cauzal al veniturilor din vânzări

- 1 -

În condiţiile actuale de dezvoltare întreprinderea este un organism foarte complex, care se

confruntă cu o mulţime de obiective contradictorii ce ţin de tactica şi strategia dezvoltării şi de
satisfacerea intereselor proprietarilor şi ale managerilor. Astfel, un obiectiv tot mai răspândit al
întreprinderii devine obţinerea veniturilor, mărimea cărora reflectă ponderea întreprinderii pe
piaţă.
Deci, necesitatea analizei veniturilor din vânzări, rezultă din importanţa informaţiei
analitice pentru luarea deciziilor de către conducerea întreprinderii şi de utilizatorii externi ai
informaţiei din Situațiile financiare.
În aşa mod, trebuie de remarcat faptul că, indiferent de perioada in care îşi desfăşoară
activitatea unitatea economică, generarea de venituri reprezintă cel mai important indicator,
adică criteriul principal de decizie în vederea continuării sau întreruperii activităţii întreprinderii.
Astfel, urmărirea dinamicii veniturilor şi supravegherea unei structuri echilibrate ale acestora,
precum şi elaborarea unor politici de adaptare la mediul economic extern devine cerinţa esenţiala
in condiţiile crizei economice prin care trece Republica Moldova.
Analiza structurii veniturilor din vânzări are ca obiectiv identificarea variaţiilor
înregistrate pe diferite trepte structurale, explicarea acestor variaţii si a implicaţiilor lor asupra
rezultatelor economico-financiare ale întreprinderii. Intr-o întreprindere poate fi identificata o
varietate de trepte de analiza structurala: tip de activitate, sector de activitate, grupe de produse,
referinţe, secţii, unităţi si tipuri de unităţi, categorii de clientele, etc.
Normele contabile internaţionale (IAS 14) fac precizări cu privire la obligaţiile
întreprinderilor de a furniza informaţii cu privire la veniturile din vânzări pe segmente geografice
atunci când acestea sunt substanţial diferite din punct de vedere al profiturilor şi al riscurilor
aferente.
Metodologia de diagnosticare a activității entității în funcție de structura veniturilor din
vânzări este diversă. Aceasta constă în:
a) Determinarea ponderii deținute de diferite elemente (tipuri de activitate,
produse, mărfuri, servicii, secții, regiuni geografice etc.) în totalul veniturilor din vânzări,
utilizându-se următoarea relație de calcul:
gi =

b) Efectuarea de comparații ale structurii activității economice în baza mărimilor

relative de structura. Pentru comparații in dinamica si intre întreprinderi este operațională
folosirea coeficientului de concentrare (Gini-Struck).

Acest coeficient poate lua valori intre 0 si 1.

Apropierea de „1” arata
 Apropierea de „0” semnifica

c) In acest scop, se poate folosi si indicele Herfindhal, care permite măsurarea

gradului de diversificare a activității pe diverse structuri.

H=
Valoarea acestui coeficient este unitara daca___________________________________;
ea este egala cu1/n daca__________________________________________________________.

Importanța economică și interpretările date rezultatelor celor 2 coeficienți (b și c) sunt

diferite în timp, în funcție de contextul și conjunctura socioeconomică. Astfel, dacă entitatea
analizată deține poziție de monopol, cu un sector economic în creștere, atunci preferabilă este
situația în care gradul de concentrare a activității este mare, deoarece la un nomenclator de
produs/activități mai simplificat și efortul investițional este mai redus, întrucât societatea poate
realiza performanțe deosebite fără o diversificare importantă.
Dacă entitatea funcționează într-un mediu concurențial extrem de agresiv, sau cu dinamică
sectorială în declin, nu se recomandă un grad mare de concentrare, deoarece reducerea cererii
pentru o ofertă simplificată echivalează cu pierderi foarte mari, prin diminuarea vânzărilor. În
acest caz, se sugerează orientarea vânzărilor cu la o repartiție egalitară. Totodată structura
activității trebuie să se realizeze cu prudență și în corelație cu fazele ciclului de viață: lansare,
creștere, maturitate, declin.
De menționat că analiza structurii trebuie să se realizeze împreună cu studierea evoluției în
timp a veniturilor din vânzări; astfel, se poate deduce dacă modificarea structurii VV a avantajat
sau nu entitatea.

Exemplificarea acestui model o vom efectua în dinamică, apelând la datele a două

întreprinderi de producţie preluate din Notele explicative sau Balanțele de verificare pe ultimii 2
ani.
Utilizarea coeficientului de concentrare la compararea gradului de diversificare a
veniturilor din vânzări pe tipurile de activitate operaţională la nivel de ramură.
Tabelul 1
Aprecierea structurii veniturilor din vânzări pe tip de activitate operaţională la nivel de ramură
Întreprinderea A Întreprinderea B
Indicatori Suma, Suma,
P,% P,%
mii lei mii lei

A 1 2 3 4
 Indicii Întreprinderea A Întreprinderea B

Avantajul metodei respective consta in...........................................

la rândul său, neajunsul metodei constă în................................................

Astfel, analiza veniturilor din vânzări serveşte drept punct de pornire la întocmirea
diferitor materiale analitice de uz intern şi extern, întru-cât de mărimea, evoluţia, structura şi
stabilitatea veniturilor din vânzări depind costurile şi cheltuielile întreprinderii, profitul şi
rentabilitatea, precum şi situaţia financiară.

- 2 -
d) Metoda ABC se mai numeşte şi Metoda 20/80 sau Diagrama Pareto.
Această metodă se utilizează frecvent în analiza activităţii economice şi anume în analiza
structurii veniturilor din vânzări pe produse, a puterii de negocierea a întreprinderii cu furnizorii
şi clienţii săi, a stocurilor.
Pentru aceasta se parcurg următoarelor etape:
1) Definirea fenomenului şi a parametrului specific acestuia;
2) Stabilirea valorilor parametrului specific;
3) Clasarea componentelor fenomenului investigat după o logică ABC (în ordinea
descrescătoare a parametrului specific);
4) Determinarea valorii cumulate a parametrului specific;
5) Determinarea celor trei grupe de semnificaţie ABC;
6) Reprezentarea grafică a fenomenului cu ajutorul curbei ABC;
În cazul structurii vânzărilor pe produse, curba teoretică presupune existenţa a 3 subgrupe
cu caracteristici specifice:
 10-15% din numărul de produse sau mărfuri reprezintă 60-70% din veniturile din vânzări
(Zona A)........................

 25-30% din numărul de produse sau mărfuri vândute dau 25-30% din veniturile din
vânzări totale (Zona B);
 65-70% din numărul de produse sau mărfuri dau 10-15% din veniturile din vânzări
(Zona C)........................................................

Astfel zona A cuprinde produse

 Zona B cuprinde articole

Zona C e formată din articole

Curba ABC are atât o valoare statistică, cât şi una indicativă. Astfel, dacă curba reală se
află deasupra curbei teoretice, înseamnă că articolele grupei A sunt preponderente, iar gama
sortimentală e formată dintr-un număr insuficient de articole. Invers, când curba reală se află sub
cea teoretică, înseamnă că întreprinderea are un sortiment foarte larg în zonele B şi C, care poate
jena, îngreuna gestiunea întreprinderii, în special gestiunea stocurilor.
Pentru exemplificare admitem următoarea distribuţie a veniturilor din vânzări pe produse
a unei întreprinderi de producţie autohtone (vezi tabelul 1).

Tabelul 1
Situaţia realizării veniturilor din vânzări pe produse
Produsele în Pondere (%)
Vânzări
Vânzări ordine Vânzări
Produs cumulate În numărul În venitul
(mii lei) descrescătoare (mii lei)
(mii lei) produselor din vânzări
a vânzărilor
1 1 420
2 3 053
3 31 240
4 4 828
5 5 183
6 4 118
7 47 925
8 59 498
9 852
10 1 704
11 2 698
12 8 378
13 1 917
14 4 189
Total 177 003
În figura 1 curba reală vizualizează situaţia actuală pentru întreprinderea respectivă în
comparaţie cu curba teoretică.

Figura 1. Curba reală ABC în comparaţie cu cea teoretică

aferentă veniturilor de vânzări pe produse
 Concluzie:

Astfel utilizarea metodei ABC este destul de eficientă în analiza veniturilor din vânzări,
având un şir de avantaje:

3. Diagnostic cauzal al veniturilor din vânzări

Metodele analitice contemporane propun diferite modele factoriale pentru evidențierea
cauzelor modificării venitului din vânzări. Cel mai simplu model factorial cantitativ-valoric, pe
larg utilizat în mai multe ramuri ale economiei pentru evidențierea cauzelor modificării venitului
din vânzări poate fi prezentată astfel:

Utilizarea acestui model permite de a determina separat cu cât se modifică volumul de

vânzări în rezultatul influenței a doi factori:
1)
2)
Ilustrarea practică a analizei volumului din vânzări cu ajutorul modelului factorial dat
este prezentat în exemplul 1.
Exemplul 1. Analiza cauzelor modificării volumului din vânzări la întreprinderea
„XXX” față de anul precedent cu ajutorul modelului factorial cantitativ-valoric.
Tabelul 1
Analiza factorială a venitului din vânzări
 Greşeala analitică tipică, care poate fi admisă în formularea concluziilor pe rezultatele analizei
factoriale, constă în aceea că unii specialiști examinează modificarea prețurilor de vânzare ca un factor
absolut independent de activitatea întreprinderii. Această afirmație este greu de acceptat, deoarece
modificarea prețurilor de vânzare poate fi cauzată de influența a mai multor factori atât obiectivi (ca
inflația (deflația) în economia națională; creșterea (micșorarea) cererii şi ofertei pe piața de desfacere;
fluctuația puterii de cumpărare etc.) cât şi subiectivi, adică dependenți de activitatea întreprinderii (de
exemplu, nivelul calității producției față de producția concurenților; inovații în politica de discount,
etc).
Printre avantajele modelului factorial cantitativ-valoric se pot menționa:
-

Printre dezavantajele sistemei date menționăm:

Ultimul dezavantaj se predetermină numai în unele condiții specifice de omogenitate a

activității operaționale, când poate fi obținut totalul pe cantitatea vânzărilor în unități naturale
sau convențional-naturale (vezi exemplul 2).
 Tema 2 : Diagnosticul aprofundat al formării şi repartizării profitului
1) Metode de apreciere structurală a profitului până la impozitare în dinamică
2) Analiza aprofundata a Profitului brut
3) Diagnosticul repartizării profitului şi tensiunii sistemului fiscal

- 1 -
Profitul este un indicator atât de semnificativ în sistemul economiei de piață, încât fără
profit şi fără motivația indusă de profit acest sistem ar dispărea. Indicatorul profit are calitatea de
coordonată fundamentală a activității economico-financiare şi de condiție a realizării ei optime.
Dincolo de multiplele şi controversatele sale accepțiuni, profitul rămâne:
- un indicator sintetic de apreciere al performanțelor economico-financiare ale
întreprinderii;
- un mijloc de control al gestiunii economico-financiare;
- o sursă de autofinanțare a creșterii întreprinderii;
- o pârghie de cointeresare a acționarilor, proprietarilor, salariaților, managerilor;
- un izvor de plată a capitalurilor împrumutate;
- o sursă de alimentare a bugetului statului, din care se vor satisface numeroase alte
nevoi sociale.

În urma celor prezentate putem concluziona, în mod sintetic, că profitul reprezintă

atestarea reușitelor trecute, ghidul pentru viitor şi, de asemenea, miza pe care omul de afaceri o
riscă într-o nouă aventură.
Reieșind din interesul diferiților utilizatori ai informațiilor prezentate în situațiile
financiare, puterea informațională şi obiectivele propuse pentru analiză, din mulțimea de
indicatori ai profitului trebuie examinat profitul până la impozitare, denumit şi profit contabil.
Prin analiza structurii valorii posturilor Situației de Profit şi Pierdere se pun în evidență
mutațiile structurale privind performanțele financiare pe de-o parte luând ca bază de comparație
profitul până la impozitare ca indicator sintetic global ce reflectă performanța întregii activități
iar pe de altă parte nivelul veniturilor totale, ca indicator sintetic ce exprimă volumul întregii
activități.

I. Analiza structurală a Situației de Profit şi Pierderi pe baza profitului până la impozitare

În acest sens se va determina ponderea fiecărei categorii de rezultate în profitul până la
impozitare (PPI), şi anume:

Din evaluarea acestor indicatori rezultă contribuția sub activității la eficiența (sau
ineficiența) generală a întreprinderii, pe de-o parte, respectiv importanța fiecărei sub activități în
totalul activității desfășurate într-un exercițiu financiar de către entitate, pe de altă parte.
Analiza structurală a fiecărui rezultat parțial (intermediar) va evidenția contribuția
fiecărei componente la obținerea rezultatului economic respectiv.
II. Analiza structurală a Situației de Profit şi Pierderi pe baza veniturilor totale (analiza
structurală a PPI după destinația cheltuielilor operaționale)
Un aspect esențial al analizei Situației de Profit şi Pierdere îl constituie analiza pe
verticală a profitului pe o perioadă de 3-5 ani, care pune în evidență raporturile în care se află
diferitele componente faţă de veniturile totale ale exercițiului financiar.
Pentru desfășurarea reușită a activității economice este foarte importantă capacitatea
întreprinderii de a genera venituri din vânzări suficiente pentru acoperirea costurilor şi
cheltuielilor şi formarea profitului. În acest context se examinează acoperirea rezultatelor
financiare ale entității cu veniturile din vânzări, adică determinarea ponderii fiecărui element din
Situația de profit și pierderi în suma venitului din vânzări.
Rezultatele analizei permit aprecierea suficienței venitului din vânzări în dinamică şi
realizarea comparațiilor între întreprinderile de același profil, indiferent de dimensiunea acestora.
Totodată, se pune în evidență raporturile în care se află diferitele componente faţă de veniturile
totale ale exercițiului financiar.

Tabelul 1
Analiza verticală a Situației de Profit şi Pierderi

Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei

rentabilității, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al evaluării întreprinderii.
Pornind de la rezultat se definește capacitatea de autofinanțare a întreprinderii, autofinanțarea şi
conceptul de cash-flow, care sunt la originea conceptului de flux de numerar.

- 2 -
Profitul este un indicator atât de semnificativ în sistemul economiei de piață, încât fără profit
şi fără motivația indusă de profit acest sistem ar dispărea. Indicatorul profit are calitatea de
coordonată fundamentală a activității economico-financiare şi de condiție a realizării ei optime.
Pentru aceleași condiții şi eficacitate a activității, entitățile pot înregistra deci rezultate
diferite datorită unor factori independenți de efortul propriu sau de condițiile pieței. Analistul
trebuie să identifice cele două categorii de cauze, pentru a putea formula recomandări fiabile
optimizării consumurilor de resurse.
Deci, scopul analizei propuse este relevarea factorilor care acționează asupra modificării
profitului brut al întreprinderii, inclusiv incidența diferitor modele factoriale; stabilirea cauzelor;
modul de determinare a rezervelor şi a măsurilor pentru majorarea profitului brut.
Astfel, în continuare, pentru a examina cauzele ce determină modificarea profitului brut,
vom apela la mai multe modele factoriale.
1. Modelul factorial general ce ţine de eficienţa utilizării potenţialului economic.
Într-o accepțiune generală profitul brut reprezintă diferența dintre veniturile din vânzări şi
costurile vânzărilor şi poate fi analizat după relația:
PB = (1)

În această ordine de idei profitul brut poate fi analizat după relaţia:

PB = ∑𝒏𝒊=𝟏 𝒒𝒊 𝒑𝒊 - ∑𝒏𝒊=𝟏 𝒒𝒊 𝒄𝒊 , unde: (2)
qi reprezintă volumul fizic al vânzărilor;
pi – preţul de vânzare unitar al produselor (serviciilor);
ci – costul complet unitar al produselor (serviciilor).
Apelând la acest model factorial, abaterea profitului brut față de baza de comparație se explică
prin influența următorilor factori:

În continuare, apelând la datele unei întreprinderi de producție autohtone, vom efectua analiza
profitului brut în baza modelului factorial general ce ține de eficiența utilizării potențialului
economic:

Tabelul 1
Recalcularea indicatorilor utilizați pentru analiza factoriala a profitului brut
 Tabelul 2
Date iniţiale pentru analiza profitului brut în baza
Indicatori Anul precedent Recalculat Anul curent

A 1 2 3
1.Venituri din vânzarea produselor
2.Costul din vânzarea produselor
3. Profit brut (rd.1-rd.2)
Tabelul 3
Analiza factorială a profitului brut
Rezultatul
Factorii Metoda de calcul Calculul influenţei
(+, -)
A B 1 2
1.Volumul vânzărilor ∆PBvv ∆%VV x PB0 :100%
2. Structura şi sortimentul PBrec – PB0 – ∆PBVV
3. Costul de vânzare – (CV1 – CVrec)
4. Preţul de vânzare VV1 – VVrec
Total X X

2. Deoarece fiecare unitate valorică de vânzare este purtătoarea unui anumit rezultat,
explicarea variaţiei profitului brut se poate face pe baza altor modele factoriale şi anume cele
bazate pe indicatorii de rezultate, şi anume pe veniturile din vânzări:

PB = (2)

Apelând la acest model factorial, abaterea profitului brut faţă de baza de comparaţie se explică
prin influenţa următorilor factori:
a)
b)

Sistemul factorial care explică, în acest caz, modificarea profitului brut se prezintă astfel:

∆VV modificarea structurii şi

∆PBB sortimentului produselor
vândute
modificarea costului pe unitatea
∆Rvv
de produs vândut

modificarea preţului de vânzare

pe unitatea de produs vândut
 Figura 1. Analiza profitului brut în baza modelului aferent veniturilor din vânzări
În continuare, apelând la datele aceleaşi întreprinderi de producţie autohtone, vom efectua
analiza profitului brut în baza modelului factorial aferent veniturilor din vânzări:
Tabelul 4
Calculul influenţei factorilor la devierea profitului brut

Pentru o apreciere mai obiectivă trebuie de determinat influența factorilor de gradul II.
Modele care evidențiază resursele utilizate
1. Sporirea profitului brut este dependentă de măsura în care întreprinderea îşi asigură şi
folosește potențialul material şi uman. Legătura dintre profitul brut şi factorul uman, sub toate
aspectele sale: cantitativ, structural, de eficientă, este sugerată de modelul factorial aferent
eficienței utilizării potențialului uman:

PB = : (3)

Apelând la acest model factorial, abaterea profitului brut faţă de baza de comparație se explică
prin influența următorilor factori:
a)
b)
c)

În continuare, apelând la datele aceleaşi întreprinderi de producţie autohtone, vom efectua

analiza profitului brut în baza modelului factorial aferent eficienţei utilizării potenţialului uman:
Tabelul 5
Date iniţiale pentru analiza profitului brut
în baza modelului aferent eficienţei utilizării potenţialului uman
Anul Anul curent
Indicatori
precedent
A 1 2
1. Venituri din vânzări, mii lei
2. Profit brut, mii lei
3.Numărul mediu scriptic al salariaților, persoane
4. Productivitatea muncii (rd.1 : rd.3), mii lei
5. Rentabilitatea veniturilor din vânzări, % (rd.2 : rd.1)

Tabelul 6
Calculul influenţei factorilor generali de muncă la devierea profitului brut
 2. Baza tehnico-materială reprezintă pentru toate sectoarele factorul activ şi diminuat al
volumului şi calității activității. Legătura funcțională dintre profitul brut şi factorul tehnic
(cantitativ, calitativ şi structural) este sintetizată prin următorul model factorial (modelul
factorial aferent eficienței utilizării potențialului tehnic ):

PB = (4)

Apelând la acest model factorial, abaterea profitului brut faţă de baza de comparaţie se explică
prin influenţa următorilor factori detaliaţi:
a)
b)
c)
În continuare, apelând la datele aceleaşi întreprinderi de producţie autohtone, vom efectua
analiza profitului brut în baza modelului factorial aferent eficienţei utilizării potenţialului tehnic:

Tabelul 7
Date iniţiale pentru analiza profitului brut
în baza modelului aferent eficienţei utilizării potenţialului tehnic

Tabelul 8
Calculul influenţei factorilor generali aferenţi eficienţei utilizării potenţialului tehnic la
devierea profitului brut

3. În aceeaşi manieră se poate evidenţia şi influenţa activelor circulante, prin volumul,

structura şi eficienţa lor, asupra profitului brut. Astfel, modificarea profitului brut se poate face şi
pe baza modelului factorial ce ţine de numărul de rotaţii al activelor:

PB = unde: (5)
Apelând la acest model factorial, abaterea profitului brut faţă de baza de comparaţie se explică
prin influenţa următorilor factori:
a)
b)
c)

În continuare, apelând la datele aceleaşi întreprinderi de producţie autohtone, vom efectua

analiza profitului brut în baza modelului factorial aferent rotaţiei activelor circulante:

Tabelul 9
Date iniţiale pentru analiza profitului brut în baza
modelului factorial ce ţine de numărul de rotaţii al activelor circulante

Tabelul 10
Calculul influenţei factorilor aferenţi rotaţiei activelor la devierea profitului brut

În final, ca rezultat al datelor analizei factoriale a profitului brut conform tuturor modelelor, la
întreprinderea în cauză se generează următoarele rezerve interne de majorare a profitului brut:
1)

Deci, una din principalele sarcini ale analizei profitului este calculul rezervelor interne de
majorare a lui.
 - 3 -
Analiza repartizării profitului începe cu aprecierea generală a principalelor direcţii de
repartizare a profitului generat. Pentru aceasta se aplica metoda structurala sau pe verticala si
cuprinde 2 etape. La prima etapă de analiză se studiază repartizarea profitului până la impozitare
în două părţi:

Din punct de vedere a tehnicii de analiză la această etapă se efectuează comparații cu

perioada precedentă în baza datelor din raportul de profit si pierderi si anexa la acesta.

Tabelul 1
Analiza repartizării profitului până la impozitare
Indicatori Perioada precedentă Perioada curentă
suma, mii lei cota, % suma, mii lei cota, %

Concluzie:

La etapă a doua de analiză a repartizării profitului se examinează direcţiile de repartizare a

profitului net, rămas la dispoziţia întreprinderii. De menționat că, în conformitate cu legislația în
vigoare, repartizarea PN este de competența exclusivă a adunării generale a acționarilor.
În particular proprietarii întreprinderii pot distribui PN în următoarele scopuri:

Analiza tensiunii sistemului fiscal

La următoarea etapă a analizei repartizării profitului se studiază povara fiscală a întreprinderii,
adică gradul de tensiune a sistemului fiscal asupra rezultatelor financiare ale întreprinderii.
În teoria şi practica economică se aplică diverse metode de evaluare a tensiunii fiscale.
Una din aceste metode se bazează pe calcularea şi interpretarea următoarele rate (metoda
ratelor):

Rata impozitului pe venit = ----------------------------------------------------

 Rata corelaţiei dintre profitul net = ------------------------

Rata corelaţiei dintre profitul net şi profitul până la impozitare =

După conținutul economic, primul coeficient reflectă ponderea impozitului pe venit în

suma totală a PPI, dar cel de-al doilea indică cota PN în aceeași sumă.

În baza datelor din Raportul de profit şi pierdere de calculat şi analizat ratele impozitului pe venit
şi a corelaţiei dintre profitul net şi profitul până la impozitare
Tabelul 2
Calculul ratei impozitului pe venit şi a ratei corelaţiei dintre profitul net
şi profitul până la impozitare
Indicatori Perioada precedentă Perioada curentă

Concluzie:

Dezavantajul principal al metodei reprezintă.........................................

De aceea mult mai avantajoasă este modalitatea de apreciere a poverii fiscale în

întregime, cu indicarea poverii cauzate de acţiunea fiecăruia din impozite. Această posibilitate ne
oferă calcularea şi interpretarea a ratei brute a fiscalităţii:

Rata brută a fiscalităţii = --------------------------------------------------------------------------

Sensul economic:

.
Reflectă mărimea impozitelor cuvenite statului în calculul la 1 leu venituri brute câştigate
de întreprindere în perioada respectivă.

Printre avantajele metodei bazate pe calculul ratei brute a fiscalităţii putem menţiona:
 Dezavantajul metodei

Ca sursă de informaţii servesc datele din:

- Situația de profit şi pierdere şi Anexa la aceasta;
- Nota informativă privind impozitul şi taxele generale de stat şi locale, asigurările
sociale şi medicale de stat;
- Declaraţiile fiscale privind TVA şi impozitul pe venit şi alte documente.

De menţionat că la calcularea ratei brute a fiscalităţii în componenţa impozitelor calculate

spre transferare în buget nu se includ reţinerile impozitelor la sursa de plată ( din salariile, din
dobânzi). Şi invers după necesitate în calcul pot fi luate contribuţiile privind asigurările sociale
de stat, asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, precum şi sancţiunile fiscale.

Tabelul 3
Analiza ratei brute a fiscalităţii
Indicatori Perioada precedentă Perioada curentă Abaterea absolută
1.Total impozite calculate spre transferare
în buget, mii lei
Inclusiv:
1.1 Impozit pe venit
1.2 Taxa pe valoarea adăugată aferentă
bugetului (colectată – spre deducere)
1.3 Impozit rutier
1.4 Impozitul pe bunurile imobile
1.5 Impozit funciar
1.6 Taxa pentru amenajarea teritoriului
1.7 Alte impozite, taxe şi plăţi
2.Venituri brute, mii lei
inclusiv
2.1 Venituri din vânzări
2.2 Alte venituri operaţionale
2.3 Venituri din activitatea de investiţii
2.4 Venituri din activitatea financiară
2.5 TVA colectată
3.Rata brută a fiscalităţii, %
(rd.1 : rd.2 x 100)
inclusiv
3.1 Rata brută a impozitului pe venit
(rd.1.1 : rd.2 x100)
3.2 Rata TVA (rd. 1.2 : rd. 2 x 100)
3.3 Rata impozitului rutier
(rd. 1.3 : rd. 2 x 100)
3.4 Rata impozitului pe bunurile imobile
(rd. 1.4 : rd. 2 x 100)
3.5 Rata impozitului funciar
(rd. 1.5 : rd. 2 x 100)
3.6 Rata taxei pentru amenajarea teritoriului
(rd.1.6: rd. 2 x 100)
3.7 rata altor impozite, taxe şi plăţi
(rd.1.7 : rd.2 x 100)
Concluzie:
 Tema 3 : Procedee metodice avansate ale analizei rentabilității
1) Analiza riscului economic
2) Analiza rentabilității capitalului propriu (Analiza factorială a riscului financiar pe baza
efectului de levier)
3) Estimarea raționalității de atragere a creditului
4) Analiza rentabilității capitalului permanent

- 1-
Analiza şi evaluarea riscului economic şi a factorilor ce îl determină se efectuează în baza analizei de
variabilitate (sensibilitate) a profitului. Acest studiu se sprijină, în principal, pe noțiunea de levier
operațional.
Analiza efectului de levier operațional are ca obiectiv evaluarea sensibilității rezultatului financiar la
variația nivelului activității de bază desfășurate de întreprindere. Această sensibilitate este condiționată de
structura costurilor şi cheltuielilor variabile şi constante (fixe).
Acest fenomen este exprimat prin elasticitatea rezultatului din activitatea operațională până la calculul
dobânzilor în raport cu volumul vânzărilor, coeficientul de levier operațional (CLO) (sau Degree
Operating Leverage = DOL).
Acest coeficient caracterizează_________________________________________________________________________________________

CLO =
unde

Această relație este cunoscută şi sub denumirea de coeficient al sporului de eficiență sau levier
operațional, coeficient de elasticitate sau elasticitate şi reflectă cu cât va crește rezultatul în cazul când
volumul vânzărilor întreprinderii sporește cu o unitate. Riscul economic se manifestă atunci
_____________________________________________________________________________
Din cele menționate mai sus rezultă că, dacă la întreprindere coeficientul de levier operațional este
ridicat, atunci schimbările neesențiale ale veniturilor din vânzări vor avea consecințe importante asupra
rezultatului din activitatea operațională până la calculul dobânzilor. Acesta poate progresa foarte sensibil
la o creștere a veniturilor, dar, totodată, poate scădea mult la o reducere a acestora.

Situația dată poate fi evidențiată cu ajutorul unui exemplu simplificat.

 Totuși, atunci când la entitate nu sunt divizate costurile și cheltuielile în variabile și constante,
când este practic imposibil de a determina valoarea marjei de contribuție putem apela la următoarea
relație:

CLO =

Deci, la nivel de entitate, situația unor indicatori necesari analizei se prezintă astfel:
Indicatori Valoarea

Deci, cu cât gradul CLO este mai ridicat, cu atât mai mult va fluctua nivelul profitului, ca răspuns la
modificările intervenite în volumul vânzărilor.

Evaluarea riscului economic pe baza metodei pragului de rentabilitate

Evaluarea riscului economic se bazează pe modelul pragului de rentabilitate materializat în două

componente:
1. calcularea ratei riscului economic (RPR ) după relaţia:
RPR =

2. calcularea indicelui de securitate (IS ) sau coeficientului siguranței care pune în evidență marja de
securitate de care dispune unitatea de producție:
Is =
Evaluarea riscului economic, conform unor autori români şi francezi, mai poate fi făcută şi cu
ajutorul unui aşa-zis “indicator de poziţie” faţă de pragul de rentabilitate. Acest indicator este exprimat
atât în mărimi absolute (IPoz), cât şi în mărimi relative (IPoz1):
- mărimi absolute: IPoz =
- mărimi relative: IPoz1 =
Indicatorul de poziție în mărime absolută mai este cunoscut şi sub denumirea de flexibilitate
absolută, rezervă față de pragul de rentabilitate sau indicatorul siguranței. Acest
indicator________________________________________________________________________
Gradul de flexibilitate este dependent de potențialul tehnic al întreprinderii, de starea şi calitatea
acestuia, de potențialul uman şi de structura organizatorică a întreprinderii.
Indicatorul de poziție în mărime relativă, denumit şi coeficient de volatilitate, înregistrează valori
mai mari atunci când riscul este minim. El are aceeași valoare informațională ca şi indicatorul absolut.

Din studiile de specialitate realizate în țările cu o economie de piața funcțională se apreciază că situația
întreprinderilor în raport cu pragul de rentabilitate se prezintă astfel:
- instabilă,
- relativ stabilă, când
- confortabilă, când
 Totuși, într-o economie caracterizată prin prezența unei concurențe dure, după cum menționează
același autor, depășirea punctului critic cu 20% este insuficientă.
3. determinarea coeficientului de elasticitate (CLO), despre care s-a menționat anterior, doar că
în acest caz se are în vedere ca indicator de risc poziția întreprinderii față de pragul de
rentabilitate. Astfel, relația CLO, dedusă anterior, poate evidenția influența asupra profitului
poziției întreprinderii față de pragul de rentabilitate (sau punctul critic = PR) :
VV 1  v   CF VV 1  v 
RAO/RAO 0 VV0 1  v   CF0 VV0 1  v   CF0
CLO = = = =
VV/VV 0 VV VV
VV0 VV
VV0 1  v  VV0
= VV0 1  v   CF0 = VV0  CF0 / 1  v 
unde v – coeficientul privind ponderea consumurilor şi cheltuielilor variabile în veniturile
din vânzări (rata marjei de contribuție).
Luând în considerare că relația CF/(1-v) reprezintă pragul de rentabilitate (PR), efectul de
levier operațional (CLO) poate fi determinat astfel :

CLO =.

Pentru exemplificarea celor expuse apriori, admitem două întreprinderi “A” şi “B”, care realizează
același nivel al veniturilor din vânzări, dar a căror structură a consumurilor şi cheltuielilor este
diferită.

Tabelul 1
Situaţia comparativă a indicatorilor economici ai întreprinderilor “A” şi “B”
Semne Întreprinderea Întreprinderea
Indicatori
conv. „A” „B”
1. Venituri din vânzări, mii lei VV 5000,0 5000,0
2. Costuri şi cheltuieli variabile, mii lei CV 2700,0 1800,0

CF 500,0 1400,0
6. Profitul operaţional obţinut până la calculul
RAO
dobânzilor, mii lei [rd.3-rd.5]
 .
- 2 -
Analiza rentabilităţii financiare (sau a capitalului propriu) sub incidenţa politicii financiare a
întreprinderii este un aspect fundamental al riscului financiar, care prezintă interes în mod special pentru
acţionari.
Mărimea influenţei politicii financiare şi a structurii financiare asupra performanţelor
întreprinderii a dat naştere unui model specific analizei, cunoscut sub denumirea de „efect de
levier financiar”, care exprimă incidenţa îndatorării întreprinderii asupra rentabilităţii capitalului
propriu. Deci:
Rf =

Analiza riscului financiar în baza efectului de levier impune, mai întâi, formularea a 3 ipoteze
simplificatoare, adaptate la normele şi cerinţele SNC din Republica Moldova, care permit izolarea
efectelor negative care ar putea influenţa rezultatele acestei analize. Conţinutul acestor ipoteze poate fi
redat astfel:

Scopul analizei propuse este relevarea factorilor care acţionează asupra riscului financiar, a mărimii
influenţei acestora asupra variabilităţii rezultatelor sub incidenţa politicii financiare; stabilirea cauzelor;
modul de determinare a rezervelor şi a măsurilor pentru diminuarea sau eliminarea riscului financiar.
Asupra rentabilităţii financiare, sub incidenţa politicii financiare a întreprinderii, influenţează
următorii factori:
a)

Determinarea acestor factori se efectuează cu ajutorul următoarei formule:

Rf =
 Pentru a determina modificarea rentabilităţii financiare sub influenţa factorilor nominalizaţi, poate
fi folosită metoda substituirii în lanţ.
Exemplificarea acestui model o vom efectua apelând la datele unei întreprinderi de producţie care
pe parcursul anului de gestiune a obţinut următoarele rezultate financiare :

Tabelul 1
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii financiare a întreprinderii în dinamică
Anul Anul de Abaterea
Indicatori
precedent gestiune (+;-)
A 1 2 3

În continuare, în baza datelor din tabelul 1, vom calcula influenţa fiecărui factor
nominalizat asupra modificării rentabilităţii financiare şi vom interpreta rezultatele obţinute.
Tabelul 2
Calculul influenţei factorilor asupra modificării rentabilităţii financiare în dinamică
Indicatorii(factorii) corelaţi Rezultatul
Nr. Nr. Calculul
influenţei
de de Rf,% influenţei
Rvv ra Rd LF 1-i (+;-),puncte
calc sub. factorilor
procentuale
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 0
2 1
3 2
4 5
5 6
6 7
Total x x x x x x x
Verificare:
 -3-
Pentru aprecierea raţionalităţii de atragere a creditului, sau pentru a determina eficienţa
utilizării capitalului împrumutat, în literatura de specialitate, se utilizează indicatorul numit
Efectul de Levier Financiar (ELF), care arată cu câte procente se va modifica rentabilitatea
capitalului propriu în urma atragerii surselor împrumutate în activitatea întreprinderii.
Concomitent, metoda dată oferă posibilitatea de a calcula valoarea creditului nepericulos pentru
întreprindere, cu minimum de risc financiar. Formula de calcul a efectului de levier financiar
poate fi redată sub forma:
ELF =
Analiza efectului de levier impune, formularea tot a celor 3 ipoteze simplificatoare,
adaptate la normele şi cerințele SNC din Republica Moldova, care permit izolarea efectelor
negative care ar putea influența rezultatele acestei analize.
În literatura de specialitate formula de calcul a ELF este divizată în două componente:
- Primul poate fi considerat

- Al doilea este

Iniţial trebuie să conştientizăm legătura inversă şi incontestabilă dintre diferenţialul şi

braţul pârghiei financiare (levierul financiar). Creşterea cotei capitalului împrumutat duce la
majorarea cheltuielilor aferente dobânzii şi respectiv, la îngreunarea ratei dobânzii. Aceasta la
rândul său duce la micşorarea diferenţialului, ceea ce se apreciază negativ, şi arată că riscul
băncii creşte.
Analiştii financiari americani susţin că structura optimă a capitalului împrumutat trebuie
să nu depăşească 40%, ceea ce corespunde valorii pârghiei (levierului) de 0,67, iar diferenţialul
trebuie mereu menţinut în limita valorilor pozitive, în plus autorii români susţin că dacă:

Dacă un împrumut duce la majorarea efectului de levier atunci un asemenea împrumut e

favorabil pentru întreprindere, însă trebuie mereu să ţinem cont ca diferenţa (Re - Rd) să rămână
pozitivă, de altfel vom obţine un efect negativ, care va diminua performanţele întreprinderii.
Majorarea neargumentată a mărimii împrumutului va duce la mărirea cheltuielilor aferente
dobânzii şi respectiv, la obţinerea unui diferenţial negativ. Ca să evităm cazul când Re < Rd,
putem calcula la ce cotă maximă a dobânzii se poate apela astfel încât rentabilitatea financiară
să rămână la acelaşi nivel, folosind următoarea formulă:

Rd=

Deci să încercăm să utilizăm modelul efectului de levier financiar în scopul efectuării

analizei şi luării unei deciziei raţionale de atragere a creditului şi/sau împrumutului la două
întreprinderi. Pentru aceasta vom apela la un exemplu concret pe baza a două întreprinderi „X” şi
„Y”, datele iniţiale fiind preluate din Rapoartele financiare a acestor întreprinderi. Presupunem
că întreprinderea „X” analizează posibilitatea de atragere a unui credit, ea dispune de active în
valoare medie de 22.761.960 lei şi pasive în valoare medie de 22.761.960 lei, din care valoarea
medie a capitalului propriu de 7.806.588 lei şi valoarea medie a capitalului împrumutat de
14.955.372 lei şi întreprinderea „Y” cu active în valoare medie de 1.808.000 lei şi pasiv în
valoare medie de 1.808.000 lei, din care 1.088.000 lei capital propriu şi 72.000 lei capital
împrumutat. Vom introduce toate datele într-un tabel:
Tabelul 1
Date iniţiale pentru analiza influenţei ELF asupra Rf în cazul solicitării unui credit
Indicator Întreprinderea „X” Întreprinderea „Y”

Notă: În scopurile analizei presupunem o cotă a impozitului pe venit de 18%.

Analizând situaţia celor două întreprinderi, putem concluziona că deşi ambele au

diferenţiale şi efecte de levier pozitive („X” – 0,23 şi 0,36; „Y” – 6,75 şi 3,65), în cazul
întreprinderii „X” un credit nou

Totuşi, trebuie de menţionat că în cazul dat e prea mare riscul de atragere a creditului
nou, din cauza posibilităţii de a pierde controlul asupra diferenţialului şi a transforma efectul de
levier financiar în factor negativ, şi în opinia noastră ar fi iraţional pentru întreprinderea dată de a
apela la împrumuturi. Ea trebuie să caute alte modalităţi de acoperire a deficitului de mijloace
băneşti.
În ceea ce priveşte întreprinderea „Y”, situaţia e total diferită.
 Din cele expuse mai sus deducem că modelul levierului financiar poate fi apreciat ca
fiind un instrument cu succes utilizat în fundamentarea deciziilor de politică financiară, menit să
contribuie la alegerea unei structuri echilibrate a capitalului întreprinderii şi la menţinerea unei
situaţii economice satisfăcătoare, prin amplificarea ecartului dintre rata rentabilităţii economice
şi rata medie a dobânzii.

- 4 -
Rentabilitatea capitalului permanent reflecta capacitatea întreprinderii de a utiliza capitalul
propriu si sursele împrumutate pe termen lung in vederea obţinerii capitalului permanent, adică
caracterizează mărimea profitului net obţinut la fiecare leu capital permanent.

R Cper = ; Cperm =

Valoarea medie a capitalului permanent poate fi determinată prin 2 metode: Media aritmetică
(bilanţul contabil); Media cronologică (Cartea Mare, registre contabile)
Pentru a determina factorii de influenta asupra RCper, formula de baza o înmulţim si o
împărţim
la valoarea medie a activelor si cu PPI si obţinem următorii factori:

Sursele de informaţie sunt: BC si Situatia de profit si pierderi.

Exemplificarea acestui model o vom efectua apelând la datele unei întreprinderi de producţie care pe
parcursul anului de gestiune a obţinut următoarele rezultate financiare :

Tabelul 1
Date iniţiale pentru analiza rentabilităţii capitalului permanent a întreprinderii în dinamică
Anul Anul de Abaterea
Indicatori
precedent gestiune (+;-)
A 1 2 3
 Anul Anul de Abaterea
Indicatori
precedent gestiune (+;-)

În continuare, în baza datelor din tabelul 1, vom calcula influenţa fiecărui factor
nominalizat asupra modificării rentabilităţii capitalului permanent şi vom interpreta rezultatele
obţinute.

Calculul influenţei factorilor asupra modificării rentabilităţii capitalului permanent în

dinamică
Indicatorii(factorii) corelaţi Rezultatul
Nr. Nr.
Calculul influenţei influenţei
de de
factorilor (+;-),puncte
calc sub.
procentuale
1 2 3 4 5 6 7 8
1 0
2 1
3 2
4 5
Total x x x x x
Concluzie:

Bibliografie:
1) Muntean N., Balanuţă V. Analiza şi evaluarea riscurilor la nivel de întreprindere: Aspecte
teoretice şi aplicative. Chişinău: ASEM, 2010, 207p.
2) Ion Stancu, Finanţe, Ediţia a treia, Editura Economică, Bucureşti, 2002.
3) Niculescu M., Diagnostic financiar – vol.2.// Editura Economica, Bucureşti, 2005.-384 p.
4) Paladi V., Modalităţi de calcul şi de apreciere a efectului de pîrghie financiară.//
Conf.inter. „Problemele contabilităţii şi auditului în condiţiile globalizării”, 15-16 aprilie
2005, Chişinău, Editura ASEM, 2005. – p. 139-141 p..
 5) В. Савицкая, Экономический анализ, Москва, ООО «Новое Знание», 2005
6) Ковалёв В.В., Финансовый менеджмент: теория и практика.// М.: ТК Велби, Изд-во
Проспект, 2006. – 1016 p.

Tema 4 : Diagnosticul şi aprecierea stabilității financiare a entității

1) Analiza eficienței utilizării activelor în baza ratelor particulare de rotație
2) Utilizarea ratei levierului financiar în analiza stabilității financiare
3) Avantaje şi dezavantaje ale metodelor de analiză a lichidității
4) Analiza si evaluarea riscului de faliment
- 1-
Pentru aprecierea utilizării intensive a activelor, se calculează şi analizează ratele de rotaţie a
activelor. Ratele de rotaţie a activelor măsoară viteza de transformare a activelor întreprinderii în
lichidităţi. Ele, deci caracterizează capacitatea activelor de a genera venituri. Esenţa calculului
ratelor de rotaţie a activelor constă în compararea ritmului de modificare a veniturilor din vânzări
şi valorii medii a activelor.
În teoria şi practica economică ratele de rotaţie a activelor se grupează în:

Sistematizarea ratelor de rotaţie a activelor

Rate Rate componente Indicatorii particulari
generalizatoare
Numărul de Numărul de rotaţie a imobilizărilor
rotaţie activelor necorporale (VV/𝐴𝐼𝑁̅̅̅̅̅)
(VV/𝐴̅)
Numărul de rotaţie a mijloacelor fixe
̅̅̅̅̅ )
(VV/𝑀𝐹
Numărul de rotație a investițiilor
̅̅̅̅̅̅̅)
financiare pe termen lung (VV/𝐼𝐹𝑇𝐿
Numărul de rotaţie a activelor circulante Numărul de rotaţie a Stocurilor
̅̅̅̅ )
(VV/𝐴𝐶 Inclusiv:
Numărul de rotaţie a materialelor
Numărul de rotaţie a producţiei în curs de execuţie
Numărul de rotaţie a produselor finite
Numărul de rotaţie a creanţelor curente
Rata înzestrării Rata înzestrării venitului din vânzări cu
venitului din imobilizări necorporale
vânzări cu active
Rata înzestrării venitului din vânzări cu
mijloace fixe
Rata înzestrării venitului din vânzări cu
investiții financiare pe termen lung
Rata înzestrării venitului din vânzări cu
active circulante
Durata (viteza) de Durata (viteza) de rotaţie a imobilizărilor
rotaţie a activelor necorporale
Durata (viteza) de rotaţie a mijloacelor
fixe
Durata (viteza) de rotaţie a investițiilor
financiare pe termen lung
Durata (viteza) de rotaţie a activelor Durata de rotaţie a Stocurilor:
circulante (St x360) / Costul vânzărilor
Inclusiv:
Durata (viteza) de rotaţie a materialelor:
(Valoarea medie a stocului de materiale x 360 )/
 Valoarea materialelor consumate în perioada analizată
Durata (viteza) de rotaţie a producţiei în curs de
execuţie:
(Valoarea medie a stocului de producţie în curs de
execuţie x 360)/ Costul producţiei fabricate
Durata (viteza) de rotaţie a produselor finite:
(Valoarea medie a stocurilor de produse x 360)/ Costul
produselor vândute
Durata (viteza) de rotaţie a creanţelor curente
comerciale:
(Valoarea medie a CTS comerciale x 360)/ Venituri din
vânzări în credit ) cu plata amânată)

Indicatorii vitezei de trecere a activelor circulante prin fiecare fază de circulație a

acestora sunt numiți indicatori particulari ai rotației activelor circulante. Între indicatorii
generalizatori şi particulari ai rotației activelor circulante există o legătură
organică_______________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________
_____________________________________________________________________________.
Astfel, micșorând nivelul stocurilor, dar, totodată, menținându-l la un nivel suficient pentru
înzestrarea neîntreruptă a procesului de producție, întreprinderea reușește să accelereze rotația
generalizatoare a activelor circulante.
Analiza indicatorilor particulari ai rotației activelor circulante permite determinarea mai
exactă a influenței modificării acestora asupra rotației generalizatoare a activelor circulante şi
urmărirea fazelor la care a avut loc accelerarea sau încetinirea rotației acestora. Anume în aceasta
constă avantajul aplicării indicatorilor particulari ai rotației activelor circulante.
Spre deosebire de ratele rotației pârților componente ale activelor totale, la determinarea
cărora se ia în considerație venitul din vânzări, indicatorii particulari ai rotației activelor se
calculează în baza informației specifice cu privire la ieșirea activelor circulante dintr-o formă
funcțională şi trecerea în alta.
 Durata de rotaţie a St –
 Durata de rotaţie a materialelor - caracterizează

 Durata de rotaţie a producției în curs de execuție sau a ciclului de producție,

reprezintă

 Durata de rotaţiei a produselor finite - reflectă

 Durata de rotaţiei a creanțelor curente comerciale - caracterizează

Printre situațiile de aplicare a indicatorilor particulari de rotaţiei a activelor circulante se

poate menţiona utilizarea acestora la determinarea normativului fondului de rulment net.
Prin normativul fondului de rulment net se înțelege

În teoria şi practica economică se utilizează o mulţime de metode pentru determinarea

normativului fondului de rulment net, fiecare caracterizându-se prin avantajele şi dezavantajele
sale. Una din cele mai simple şi frecvent aplicate în practica economică metodă o constituie
metoda de calculare a normativului fondului de rulment net în baza duratei ciclului financiar.
Pentru aplicarea acestei metode în componenta ciclului operațional (comercial-industrial)
se evidențiază câteva componente, prezentate în figura de mai jos.
Plasarea
comenzii pentru Intrarea Ciclul operațional Încasarea plății
material materialului de la cumpărător

Vânzarea producției
finite
Perioada de rotație a stocurilor Perioada de rotație a creanțelor
 Figura 1. Concordanţa dintre ciclul operaţional şi cel financiar

Din figura 1 rezultă că ciclul financiar reprezintă

Conținutul metodei se prezintă în felul următor: pentru determinarea normativului

fondului de rulment net la perioada rotației stocurilor se adaugă perioada încasării creanțelor
şi se scade perioada achitării datoriilor curente, iar rezultatul obținut se înmulțește cu
vânzările zilnice.
Calculul normativului fondului de rulment net poate fi efectuat prin două modalități:
 conform datelor referitoare la stocurile şi decontările curente, ce se atribuie nemijlocit
procesului de producere;
 conform datelor despre suma totală a stocurilor şi decontărilor curente cu debitorii şi
creditorii.
În calitate de sursă de informații, în ambele cazuri, servește Planul de afaceri. Calcularea
normativului fondului de rulment net presupune aplicarea coeficienților particulari de rotație
pentru efectuarea următoarelor etape.
Se determină viteza de rotaţie a stocurilor (St) în zile:
Durata medie
=
a rotației St

Se calculează viteza de rotație a creanțelor curente (CTS) în zile:

Durata medie
=
de încasare a CTS

Se determină viteza de rotaţie a datoriilor curente (DTS) în zile:

Durata medie
=
de achitare a DTS

Apoi, se determină durata ciclului operațional și financiar în zile:

Durata ciclului
=
operațional

Durata ciclului
=
financiar
Se calculează normativul fondului de rulment net în lei:

Normativul fondului
=
de rulment net
Exemplul. De calculat mărimea normativului fondului de rulment net şi respectarea
normativului fondului de rulment net.
Date inițiale pentru calcularea normativului fondului de rulment
Nr.
Indicatori Suma în mii lei
crt.
1 2 3
1. Venituri din vânzări – total
1.1. Inclusiv cu plata amânată (în credit)
2. Costul vânzărilor
3. Suma totală a cheltuielilor operaționale (costul vânzărilor, cheltuielile
perioadei, cheltuielile privind impozitul pe venit)
4. Soldul mediu al stocurilor
5. Soldul mediu al creanțelor curente
6. Soldul mediu al datoriilor curente

Calculul normativului fondului de rulment în baza duratei ciclului financiar

Nr.
Indicatori Calculul Rezultatul
crt.
1 2 3 4
1. Durata de rotație a stocurilor (în zile)
2. Durata de rotație a creanțelor curente (în zile)
3. Durata de rotație a datoriilor curente (în zile)
4. Durata ciclului operațional (în zile)
5. Durata ciclului financiar (în zile)
6. Vânzările medii zilnice (în lei)
7. Normativul fondului de rulment (în lei)

În baza informației din tabelul de mai sus putem concluziona că pentru desfășurarea
normală a activității operaționale întreprinderea în cursul anului de gestiune are nevoie de un
fond de rulment net în suma totală de ___________mii lei.

Analiza respectării normativului fondului de rulment net

(în lei)
Nr. La începutul
Indicatorii La sfârșitul anului
crt. anului
1 2 3 4
1. Suma efectivă a fondului de rulment net
2. Normativul fondului de rulment net
3. Excedentul fondului de rulment net
4. Deficitul fondului de rulment net
În urma confruntării mărimii reale a fondului de rulment net cu normativul acestuia, se
stabilesc trei diferite situații. O variantă optimă se consideră cazul când valoarea efectivă a
fondului de rulment net coincide cu mărimea programată. Mai frecvente sunt următoarele
abateri:

Este de menționat faptul că ambele abateri (excedentul şi deficitul) influențează negativ

asupra situației financiare a întreprinderii. Deficitul fondului de rulment este mult mai periculos
şi nedorit, pentru că poate crea:
 Excedentul fondului de rulment, cu toate că este mai preferabil, are, de asemenea, o serie
de urmări financiare negative:

- 2–
Stabilitatea financiară a unei întreprinderi reprezintă capacitatea acesteia de a funcționa şi
a se dezvolta, de a păstra echilibrul între activ şi pasiv în condițiile schimbătoare ale mediului
intern şi extern, garantând capacitatea de plată şi atractivitatea investițională a acesteia în
limitele nivelului admisibil de risc. O stare financiară stabilă se obține prin utilizarea eficientă a
capitalului propriu, o calitate bună a activelor, existența unui nivel suficient de rentabilitate,
ținând cont de riscul operațional şi financiar, venituri stabile şi posibilități mari de împrumut.
Unul din principalii indicatori ai stabilității financiare a întreprinderii este considerată a fi
Rata levierului financiar. Cu cât e mai mare nivelul acestuia, cu atât riscul de investire în
întreprinderea dată e mai mare.
Rata levierului financiar (sau rata generală a îndatorării, pârghia financiară, braţul de
levier) reprezintă
_____________________________________________________________________________
____________________________________________________________________________.
Formula de calcul a ratei levierului financiar este următoarea:
RLF=

Vom lua drept exemplu datele din Bilanțului a unei întreprinderi de producţie autohtonă.
Vom determina rata levierului financiar, precum şi cota capitalului propriu şi cota datoriilor
totale în finanţarea activelor totale ale întreprinderii analizate în dinamică.
Tabelul 1
Analiza Ratei levierului financiar în dinamică
Indicatori Anul 2010 Anul 2011 Abaterea absolută
(+,-)
 Rata levierului financiar este indicatorul generalizator al stabilităţii financiare a
întreprinderii. Totuşi, norme exacte ce ar determina valoarea raportului dintre capitalul propriu şi
capitalul împrumutat nu există. Mai mult decât atât, acest raport nu poate fi identic pentru toate
întreprinderile. La fel, cota capitalului împrumutat şi a capitalului propriu în formarea activelor,
cât şi nivelul ratei levierului financiar depinde şi de caracterul ramurii economice. În ramurile în
care rotaţia capitalului este lentă şi predomină activele imobilizate, nivelul ratei levierului
financiar nu trebuie să fie înalt. În alte ramuri, în care rotaţia capitalului este accelerată şi
predomină activele circulante, acesta poate fi mai înalt. Nivelul ratei levierului financiar este
determinat, de asemenea, şi de conjunctura pieţelor de desfacere, a pieţelor financiare, a
rentabilităţii activităţii de bază, şi a strategiei financiară a întreprinderii în general.
Pentru a determina importanţa utilizării ratei levierului financiar în analiza stabilităţii
financiare a întreprinderii şi stabilirea nivelului acesteia este necesar de a lua în consideraţie
structura activelor şi politica financiară de formare a acestora.
Pot exista următoarele politici de finanţare a activelor, în conformitate cu care Rata
levierului financiar poate dobândi diferite valori.
Tabelul 2
Strategii de finanţare a activelor
Tipul activelor Strategii de finanţare a activelor
agresivă echilibrată conservativă
Active imobilizate 40% - DT 20% - DT 10% - DT
60% - CP 80% - CP 90% - CP
Partea imobilă a 50% - DT 25% - DT
100% - CP
activelor circulante 50% - CP 75% - CP
Partea mobilă a 50% - DT
100% - DT 100% - DT
activelor circulante 50% - CP

În continuare vom încerca să determinăm politica de finanţare a întreprinderii analizate, a

cărei structură a activelor este prezentată în tabelul 3.
Partea imobilă a activelor circulante sau activele circulante nete reprezintă minimumul
necesar de active circulante pentru desfăşurarea activităţii de bază a întreprinderii. Mărimea
acestora nu depinde de fluctuaţiile sezoniere ale volumului activității operaționale. De regulă,
partea imobilă a activelor circulante se finanțează în întregime din capital propriu şi datorii pe
termen lung.
Partea mobilă a activelor circulante este influenţată de fluctuaţiile sezoniere ale
volumului activităţii de bază şi se finanţează, de obicei, din contul datoriilor curenta. În cazul în
care întreprinderea promovează o politică conservativă de finanţare a activelor, partea mobilă a
activelor circulante se formează parţial şi din capital propriu.
Tabelul 3
Structura activelor la întreprinderea analizată
Tipul activelor Ponderea în total active la sfârşitul anului
Active imobilizate
Partea imobilă a activelor circulante (FRN)
Partea mobilă a activelor circulante

Ulterior vom determina nivelul normativ al coeficienţilor concentraţiei capitalului

împrumutat, capitalului propriu şi a nivelului ratei de levier financiar în dependenţă de politica
financiară de formare a activelor promovată de întreprindere. Această etapă este importantă
pentru a stabili ce strategie de finanţare a activelor este utilizată la întreprinderea analizată.
1) În condiţiile unei politici financiare agresive:
 2) În condiţiile unei politici financiare echilibrate:

3) În condiţiile unei politici financiare conservative:

Pasul următor în analiza ratei levierului financiar constă în analiza factorială a acesteia,
luând în consideraţie următorii factori de influenţă:

Formula corelaţiei factoriale:

Rata pârghiei financiare =
Pentru calculul influenţei acestor factori se utilizează metoda substituţiilor în lanţ.
Datele iniţiale pentru analiza ratei pârghiei financiare
Indicatori La finele anului La finele anului Abaterea absolută
precedent de gestiune

Calculul influenţei factorilor asupra modificării ratei pârghiei financiare

Nr. Nr. Factorii corelaţi Rata Calculul Mări- Denu
cal- substi- D/A MF/A AC/M FRN/A FRN/C pîrghiei influe- mea mirea
cului tuţiei F C P financiare, nţei influe- factor
% nţei ilor
1 0 - - - -
2 1
3 2
4 3
5 4
6 5
 Deci, analiza efectuată poate fi considerată drept una din cele mai eficiente şi relevante
pentru întreprinderi, deoarece permite aprecierea stabilităţii financiare a acesteia, determinarea
factorilor care influenţează rata levierului financiar, posibilitatea de a depista cauzele unor
schimbări nefavorabile în situaţia financiară desfăşurată, precum şi obţinerea unui raport raţional
dintre capitalul propriu şi cel împrumutat şi utilizarea eficientă a acestuia.
- 3-
În cadrul echilibrului financiar capacitatea de plată, lichiditatea, solvabilitatea caracterizează
una din cele mai importante condiţii de existenţă a întreprinderii pe piaţă – posibilitatea de a-şi
onora obligaţiile de plată la termenele scadente.
Din definiţia lichidităţii Bilanţului contabil poate fi dedusă formula de bază a acestui indice:
Mijloacele de plată disponibile
Lichiditatea =
Obligaţiile de plată pe termen scurt

Lichiditatea bilanţului – capacitatea întreprinderii de a-şi achita

Capacitatea de plată –
capacitatea întreprinderii de a-
şi onora obligațiile de plată
datoriile pe termen scurt.
Lichiditatea activelor – proprietatea elementelor patrimoniale de a
se transforma în numerar
Solvabilitatea pe termen lung – capacitatea întreprinderii de a face
faşă datoriilor pe o perioadă mai ungă de timp

Gruparea activelor după în funcţie de capacitatea de a se transforma în numerar:

A1 – active perfect lichide (numerar)
A2 – uşor realizabile (produse finite, mărfuri, investiţii şi creanţe pe termen scurt)
A3 – lent realizabile (stocuri, investiţii pe termen lung)
A4 – greu realizabile (activele imobilizate)

Gruparea surselor de finanţare în dependenţa de necesitatea achitării la termenele scadente:

P1 – datorii urgente
P2 – datorii curente cu termenul de plată neexpirat
P3 – datorii pe termen lung
P4 – capital propriu
Bilanţul contabil se consideră absolut lichid, dacă se respectă următoarele relaţii:
A1≥ P1; A2≥ P2; A3≥ P3; A4≤ P4.
În literatura de specialitate sunt întâlnite mai multe metode de calcul a lichidităţii, fiecare
având anumite avantaje şi dezavantaje.

Analiza lichidităţii în cadrul analizei exprese

În funcţie de componenţa numărătorului şi numitorului formulei de bază, pot fi
constituite numeroase variante de indicatori ai lichidităţii. Vom examina cele mai frecvent
folosite rate.
Coeficientul cel mai general şi frecvent utilizat este lichiditatea curentă, care indică dacă
întreprinderea dispune de active circulante suficiente pentru achitarea datoriilor pe termen scurt
în suma deplină. Unul dintre neajunsurile lichidităţii curente constă în faptul că aceasta nu ţine
cont de componenţa (structura) activelor circulante. Într-adevăr, ele pot să aibă o dimensiune
suficientă, dar o structură inadecvată. Este evident că numerarul sau creanțele sunt mai uşor
disponibile pentru stingerea datoriilor decât stocurile. În acest context, analiza lichidității curente
se completează prin calcularea şi interpretarea lichidității intermediare şi lichidității absolute.
 Lichiditatea intermediară reflectă cota datoriilor pe termen scurt care întreprinderea este
capabilă să achite prin mobilizarea numerarului, investiţiilor pe termen scurt şi creanţelor
curente.
Cel mai strict şi dur criteriu de apreciere a lichidităţii îl reprezintă coeficientul lichidităţii
absolute care caracterizează cota datoriilor pe termen scurt care întreprinderea este capabilă să
achite imediat utilizând numai numerar disponibil la moment.
În literatura de specialitate există diferite păreri în privinţa parametrilor de apreciere a
lichidităţii care sunt prezentate în ultima coloana din tabelul 1. Nivelul insuficient al
coeficienţilor lichidităţii poate cauza un şir de consecinţe negative:
Ca un factor pozitiv se apreciază creşterea lichidităţii, dar până la nivelul maximal
recomandat. Cu alte cuvinte, creşterea excesivă a coeficienţilor nu este binevenită. Depăşirea
nivelului maximal recomandat reflectă o structură iraţională a activelor întreprinderii, când o
parte de mijloace sunt “îngheţate” în stocuri anormale şi nejustificate, care nu aduc venit.
Analiza lichidităţii în cadrul analizei exprese
Denumirea coeficientului Modul de calcul Sursa de Interval
informaţie optim
Lichiditatea curentă, de gradul III; Bilanţul 2-2,5
coeficientul de acoperire 1-2,5
>2
Lichiditatea intermediară, de gradul II; Bilanţul 0,7-0,8
“testul acid” >1
Lichiditatea absolută, rapidă, imediată, Bilanţul 0,2-0,25
de gradul I 0,05-0,1

Cauzele posibile de depăşire a coeficientului lichidităţii curente

 Stocuri de materiale excesive, inutile, deteriorate,
 Comenzi anulate ale consumătorilor insolvabile (în componenţa producţiei în curs de
execuţie),
 Creşterea stocurilor produselor finite,
 Creanţe consumătorilor cu termenul de plată expirat, creanţe dubioase,
 Suma excesivă de mijloace în conturi bancare.
Consecinţele depăşirii coeficientului lichidităţii curente:
 Reducerea rentabilităţii din cauză acumulării activelor care nu aduc profit,
 Cheltuieli suplimentare legate de păstrarea stocurilor excesive,
 Riscul învechirii a stocurilor,
 Riscul creşterii lipsirilor de deferită natură.
Avantajele aprecierii lichidităţii în cadrul analizei exprese:

Dezavantajele aprecierii lichidităţii în cadrul analizei exprese:

Analiza lichidității cu aplicarea normativelor de reduceri

 Denumirea coeficientului Modul de calcul Sursa de Interval
informație optim
Lichiditatea curentă, de gradul III; Bilanțul ≥2
coeficientul de acoperire
Lichiditatea intermediară, de gradul II; Bilanțul ≥ 1,3
“testul acid”
Lichiditatea absolută, rapidă, imediată, Bilanțul ≥ 0,2
de gradul I
Normativele se stabilesc în baza studierii datelor medii statistice cu privire la lichiditatea
deferitor posturi ale bilanțului.
Analiza lichidităţii sub aspect dinamic

Denumirea coeficientului Modul de calcul Sursa de Interval

informaţie optim
Lichiditatea curentă, de gradul III; (Numerar + Investiţii pe termen scurt + Bilanţul ≥1
coeficientul de acoperire Stocuri + Alte active circulante +
Creanţe realizabile într-un an) / Datorii
curente realizabile într-un an
Lichiditatea intermediară, de gradul II; (Numerar + Investiţii pe termen scurt + Bilanţul si anexa la ≥1
“testul acid” Produse finite şi Mărfuri + Creanţe el (registre
realizabile în 90 zile ) / Datorii curente contabile)
realizabile în 90 zile
Lichiditatea absolută, rapidă, imediată, Numerar + Creanţe realizabile în 30 zile Bilanţul si anexa la ≥1
de gradul I / Datorii curente realizabile în 30 zile el (registre
contabile)

Metoda aprecierii lichidităţii sub aspect dinamic constituie pentru întreprindere un instrument
operativ de control asupra capacităţii de plată. În baza acestei analizei se poate de elaborat
măsuri concrete pentru sincronizarea încasărilor şi plăţilor.
Dezavantajele metodei aprecierii lichidităţii sub aspect dinamic pot fi:

- 4-
Un loc important în analiza stabilităţii financiare este ocupat de analiza riscului de faliment.
Diagnosticul riscului de faliment constă în evaluarea capacităţii întreprinderii de a face faţă
angajamentelor asumate faţă de terţi, deci în evaluarea solvabilităţii şi lichidităţii întreprinderii.
Analiza riscului de faliment poate fi evaluată:
1) în manieră statică

2) în manieră dinamică.

.
Totuşi, mai mulţi specialişti şi organisme financiare au fost preocupaţi de a evalua global
riscul de faliment şi de aceea au recurs la elaborarea unei funcţiei sau a unui indicator
generalizator (Ex: funcţia SCOR).
Utilizarea funcţiei sau a indicatorului generalizator în determinarea gradului de
insolvabilitate a întreprinderii are loc în diverse modalităţi, fiind evidenţiate următoarele metode
principale:
a) analiza discriminantă cu ajutorul funcţiei-scor;
b) metoda scoring-ului prin atribuirea numărului de puncte;
c) analiza de clasament multidimensional.
 Analiza discriminantă cu ajutorul funcţiei-scor reprezintă o metodă de predicţie a riscului
de faliment, pornind de la o grupare de rate strâns corelate cu starea de sănătate sau cea de
slăbiciune a întreprinderilor şi finisând cu căutarea celei mai bune combinaţii liniare a acestora,
care să diferenţieze cel mai bine posibil întreprinderile sănătoase de întreprinderile potenţial
falimentare.
Esenţa metodei de analiză a insolvabilităţii cu ajutorul funcţiei-scor constă în următoarele
etape:
1). Identificarea ratelor care oferă o caracteristică relativ amplă a performanţei şi situaţiei
economico-financiare a întreprinderii.
2). Alegerea eşantionului reprezentativ de întreprinderi, atât “normale”, adică financiar
sănătoase, cât şi “anormale” – insolvabile, în privinţa cărora vor fi aplicate ratele anterior
identificate.
3). Monitorizarea pe parcursul unei anumite perioade a rezultatelor aplicării ratelor şi relevarea
coeficienţilor medii, determinaţi prin metoda celor mai mici pătrate, în urma observaţiilor asupra
întreprinderilor reprezentative.
4). Identificarea celei mai bune combinaţii liniare a ratelor, care să diferenţieze cel mai bine
posibil întreprinderile sănătoase de întreprinderile falimentare.
5). Aplicarea funcţiei liniare în cazuri concrete şi cuantificarea ulterioară a probabilităţii
falimentului.
Funcţia scor are următore formă:
n
Z= a + g
i 1
i  Ri ,

unde a - este o constantă;

gi –coeficientul de semnificaţie al fiecărei rate (ponderea acordată fiecărei rate în
aprecierea sănătăţii financiare a fiecărei întreprinderi);
Ri – ratele implicate în calcul.
Determinarea coeficienţilor de semnificaţie se face pe baza unor observări statistice în timp,
pe un număr mare de întreprinderi (grupate în întreprinderi sănătoase şi întreprinderi cu
dificultăţi financiare).
În funcţie de mărimea lui Z se apreciază probabilitatea ca întreprinderea să întâmpine
dificultăţi financiare sau, dimpotrivă, să aibă o situaţie financiară echilibrată.
Metoda de discreţie multidimensională a fost elaborată de către E. Altman.

Modelul Altman: elaborat în anul 1968 în SUA1, a fost prima funcţie-scor care a permis
anticiparea a 75% din falimente cu doi ani înaintea producerii lor, fiind aplicabilă în special
întreprinderilor cotate la bursă.
Z=
 Prin ordonare pe baza coeficientului de corelaţie, Altman a determinat contribuţia relativă
a fiecărei rate la puterea discriminantă a funcţiei-scor Z şi a constatat că pe primul loc se situează
rata rentabilităţii economice (R3), fiind urmată de viteza de rotaţie a activelor (R5), de gradul de
autonomie financiară(R4), de capacitatea de finanţare internă (R2) si în final de ponderea
activului circulant în totalul activelor (R1).

Rezultatele obţinute permit aprecierea întreprinderii astfel:

 Z < 1,1 semnifică o probabilitate ridicată a falimentului;
 Z cuprins între 1,1 şi 2,6 semnifică o situaţie intermediară;
 Z > 2,6 semnifică o probabilitate scăzută a falimentului.

Între dezavantajele acestei metode pot fi numite:

 Utilizarea unor informaţii istorice;
 Contabilizarea diferită a mişcării patrimoniului.

Exemplul. Pe baza datelor întreprinderilor analizate să se calculeze valoarea Z, conform

modelului Altman la finele anului precedent şi curent.

Funcţiile frecvent întâlnite în literatura de specialitate sunt următoarele:

b). Modelul lui Conan şi Holder – care permite evaluarea riscului insolvabilităţii
întreprinderii prin estimarea probabilităţii de reţinere de către întreprindere a plăţilor [31, p.387].
Constă dintr-o serie de funcţii particularizate pe sectoare de activitate, ca spre exemplu, pentru
întreprinderile industriale, pentru cele comerciale cu ridicata [47, p.351].
c). Modelul Centralei Bilanţurilor a Băncii Franţei – care prezice riscul de faliment al
întreprinderilor franceze şi cuprinde 8 rate ale căror relaţii de calcul şi coeficienţi de ponderare
sunt sintetizate într-o funcţie-scor [47, p.351].
 d). Modelul Taffler şi Tishow – care este alcătuit pe baza modelului Altman, însă cu un set
divers de indicatori în număr de patru [31, p.386].
e). Modelul Anghel de predicţie a falimentului pentru România [48, p.383] – cu patru
variabile financiare. Analiza capacităţii de predicţie apriorice a funcţiei a evidenţiat o rată de
succes de 97%.
Este de accentuat că există şi multe alte tipuri de funcţii-scor, analiştii având posibilitatea
să utilizeze diverse constante şi variabile pe care le-ar considera reprezentative în sfera sau
localizarea geografică la care se atribuie.