Gheorghe Asachi

Gheorghe Asachi (1788 - 1869) a fost un poet, prozator și dramaturg român care s-a
născut la Herța, în nordul Moldovei (azi în Ucraina). Precursor al generației pașoptiste,
Gheorghe Asachi a fost unul din întemeietorii nuvelei istorice la noi, a condus
numeroase reviste literare, a recuperat de la Lemberg din Polonia, unde studiase în
tinerețe, manuscrisul Țiganiadei, epopeea bufă a lui Ion Budai-Deleanu. A fost
îndrumător cultural în domenii diverse: teatru, școală, presă, activitate tipografică. Asachi
a fost și unul din întemeietorii Academiei Mihăilene. A publicat prima gazetă româneasca
din Moldova, Albina Românească (1829). A organizat primele reprezentații teatrale în
limba română (1816) și Conservatorul filarmonic dramatic (1836). Traduce și adaptează
piese de teatru străine. În poezie, abordează toate speciile: ode, elegii, sonete, imnuri,
fabule, meditații, balade. Versifică legendele istorice Dochia și Traian, Ștefan cel
Mare înaintea Cetății Neamț. A scris și nuvele istorice (Dragoș, Petru Rareș,
Rucsandra Doamna ș.a.), care au constituit sursa de inspirație pentru nuvelele lui
Costache Negruzzi.

Biografie

Fiul lui Lazăr (Leon) Asachievici, preot și al Elenei. Unii îi atribuie o origine armeană
sau ruteană, pe linie paternă. George Călinescu i-a stabilit o altă genealogie, cea maternă.
Niculai, fiul lui Grigore Olteanu, nemeș din Oltenia a trecut în Moldova și de acolo în
Oltenia în 1713. În 1728 coboară în Moldova, se preoțește și se însoară cu fata unui popă.
Fiica lui va fi Elena, mama lui Gheorghe Asachi. Acesta își încheie studiile liceale la
Lemberg( 1796-1804)(Lvov), în Polonia, acum în Ucraina, apoi studiază astronomia și
cadastrul la Viena (1805-1808), arheologia și epigrafia la Roma (1808-1812), unde
citește literatură italiană și scrie sonete.
Publică primul său sonet în limba italiană în Giornale di Campodoglio în 1811. Primul
poem în limba română, "Cătră Italia" a fost scris în același an.

În 1812 revine în Moldova și se consacră activității de propășire a culturii române.

Pune bazele Academiei Mihăilene(1835), strămoașa Universității din Iași. Fondează
revista Albina românească și o tipărește la tipolitografia Albina.

Aici îi apar primele volume originale, Culegere de poezii și Fabule alese. Adversar
declarat al Revoluției de la 1848 în Moldova, cade în uitare și în perioada aceasta își
tipărește nuvelele istorice, întîi în franceză, Nouvelles historiques de la Moldo Roumanie,
în 1859 apoi și în traducere românească, în 1867.

În anul 1869 la vîrsta de 81 de ani pleacă în călătorie la Lemberg, în Galiția și cumpără

manuscrisul Țiganiadei lui Ion Budai-Deleanu. Personalitate complexa,îndrumator si
animator al vietii artistice si culturale, organizator al scolilor nationale din Moldova, unul
din pionierii picturii românesti si initiatorul învatamîntului artistic în scolile
moldovenesti, Gheorghe Asachi s-a nascut la l martie 1788 în tîrgusorul Herta din tinutul
Dorohoi. A primit primele notiuni de învatatura de la tatal sau - preotul Lazar Asachi. La
vîrsta de 9 ani, Gheorghe Asachi si-a continuat studiile în limba polona, latina, germana
la Lvov, unde se mutase familia. A studiat apoi la universitatea din acelasi oras, în cadrul
facultatii de filozofie - logica, matematica, istoria naturala, fizica, metafizica si etica,
urmînd si un curs special de arhitectura (1802 -1804). La Lvov, Asachi si-a pus bazele
culturii sale enciclopedice, s-au înfiripat conceptiile sale iluministe sub influenta
unora dintre profesorii universitatii si a cunoscut literatura poloneza si literatura clasica
româna, care se vor simti în creatiile sale literare. Dupa obtinerea doctoratului în filozofie
si a diplomei de inginer si arhitect, Gheorghe Asachi se întoarce în tara, la Iasi (1805),
unde pune în practica cunostintele sale de arhitectura la construirea unor case particulare,
în acelasi an pleaca la Viena, unde studiaza, timp de 3 ani, astronomia, matematicile
superioare si pictura. In august 1808, Gheorghe Asachi pleaca sa-si completeze studiile la
Roma. Aici a scris primele încercari poetice si a fost ales membru extraordinar al
Societatii literare din Roma. In august 1812, Gheorghe Asachi se întoarce în Moldova .
Stapînind o cultura superioara solida si multilaterala, cunoscator al mai multor limbi
straine - polona, rusa, latina, germana, italiana, franceza si engleza - ca nimeni altul in
vremea sa, optimist, cu dor de munca si încrezator în puterile sale, calauzit de o
ideologie liberala progresista si de o puternica dragoste de patrie si popor, Gheorghe
Asachi spera sa joace un rol important de restaurator în tara sa. întoarcerea lui Asachi din
Italia coincide cu procesul de prefacere rapida a relatiilor feudale în Moldova, care
reclama, într-o masura mereu crescînda, difuzarea stiintelor prin institutii de învatamînt.
Functiile pe care Asachi putea sa le îndeplineasca si activitatile ce era în masura sa le
desfasoare erau numeroase si necesare tarii, dar aici se loveste de o realitate trista.
Situatia taranilor era grea: lipsa scolilor, bibliotecilor, ziarelor, a tuturor
institutiilor moderne care asigura progresul unui popor, îl face constient de
necesitatea unei activitati sistematice de trezire a constiintei nationale. Carturar de tip
renascentist, cu o cultura enciclopedica si iluminista, dotat cu înclinatii pentru multiple
domenii artistice - inginer, profesor, diplomat, grafician, ziarist, pictor, tipograf, arhivist,
dramaturg - Gheorghe Asachi s-a risipit cu darnicie din dorinta generoasa de a
impulsiona dezvoltarea culturii românesti. Desfasurlndu-si cea mai rodnica activitate într-
o perioada de hotar între epoca feudala si începuturile orînduirii burgheze, Asachi poate fi
revendicat în aproape orice domeniu al culturii. În 1813, Asachi înfiinteaza o clasa de
inginerie si hotarnicie în limba româna, unde preda arhitectura, istoria artelor, geodezia,
matematica, dezva-luindu-si un neobosit talent pedagogic, în 1818 apare deja prima
promotie de ingineri formati in tara. Timp de aproape 40 de ani, Asachi s-a ocupat de
organizarea scolilor din Moldova (1813 - 1849). însarcinat de mitropolitul Veniamin
Costache, în 1820, Asachi se ocupa de organizarea Seminarului de la Socola. în acest
scop el aduce din Transilvania cîtiva profesori initiati. Dupa o perioada petrecuta la Viena
ca agent diplomatic al domnitorului lonita Sandu Sturdza, Asachi se reîntoarce în 1827 la
Iasi pentru a desfasura, in urmatorii 20 de ani, activitatea sa cea mai rodnica, si care îl va
transforma în personalitate proeminenta a Moldovei. Militînd pe linia idealurilor sale de
tinerete, el îsi continua stradaniile de organizare a învatamîntului, înfiintînd prima
scoala primara de fete Institutul pentru educatia fetelor (1834), punînd bazele
învatamîntului artistic si politehnic în 1841 prin inaugurarea scolii de arte si meserii,
extinzînd reteaua scolilor primare, scriind manuale, alcatuind programe analitice.
Realizarea sa de capetenie ramîne însa Academia Mihaileana, deschisa în 1835, institut
care va deveni o adevarata pepiniera de intelectuali instruiti. Un alt tarîm in care
contributia lui Gheorghe Asachi poate fi considerata hotarîtoare este cel jurnalistic. El
este în Moldova initiatorul presei în limba româna, scotînd primul ziar românesc
Albina româneasca. Vazînd în presa un excelent instrument de informare si
educare, Asachi va scoate si alte ziare destinate unor categorii diverse de cititori,
cum ar fi: Foaia sateasca (1839-1840) si (1846-1850) - destinata taranilor, Icoana
lumii (1846) care populariza cuceririle stiintei.

Poezii

LA PATRIE

Un viu dor ma-naripeaza si ma-ndeamna din giunie – idealuri din tinerete

Ca sa cerc pe alauta româneasca armonie. – incearca sa se exprime in limba proprie
Acest vers, ce sun-aice, lui Apolo nu-i strein, - lb.ro nu e straina muzelor
Fiind gemine cu rostul ce-i urzit din cel latin. – originea latina
Armoni-a strâns pe oameni in placuta societate, - intelegerea ii aduce pe oameni
impreuna
Adunând pre ii din codruri in statornica cetate; - legile din societate ii tine uniti
De cântarea lui Orfeos mun ii Traciei s-umpleau, - beneficiile aduse de arta, plentitudine
Si de sunetul cel dulce crude fiare se-mblânzeau. – lumina culturii linisteste „fiare”
Insasi ruga de evlavie unei inimi credincioase -
Catra Domnul se inal a pe aripi armonioase – limbajul (ro)compara cu zborul unui inger
S-o sim ire leganata prin al muzelor organ, - placerea cu care asculta limba
Mângâieta, cursul trece pe al vie ei ocean.
Spre virtute versu-mbie, despre rele face ura, -lauda binelui, ocararea rautatii
Fermacându-ni adapa d-o inalt-inva atura. – magnetismul cultivarii, linistea intelepciunii
O, români, români ai Daciei, ce purta i un mândru semn
De-origina, istoria acum fie-ni indemn! – originea si istoria sa fie imbold si inspiratie
In vechime maica Roma, ce-a fost doamna-n toata lume, - maretia imperiului roman
Ni-a lasat legi si pamânturi, vorba sa si-naltul nume. - mostenirea
Oare darul ce de timpuri si de barbari s-a pastrat,
Când senina soarta luce, fi-va astazi defaimat? – pericolul de a se pierde – limba si cult.
Nu, prin muze s-a virtutei dorul dulce si fierbinte,
In noi lumea sa cunoasca stranepoti romanei ginte. – necesitatea de a lasa ceva posteritatii

Tu, Moldavio manoasa, ce pre mine ai nascut, - originea autorului

Adapost da giunei muze care ist vers a esut; - mold. Sa fie salasul si energia creativitatii
Pe-nverzit si tânar laur, ce din arna-acum rasare; - inceputurile”muzei”, protectie

Cu puternic scut sa-l aperi de-a fortunelor turbare;

Cum va prinde radacina si in urma va-nflori,
Din a sale frunzi, cununa muza iei va urzi;
O cununa cungiurata de-ale vântei line raze,
Ce de foc, de fier, de timpuri, trainic soarta o pastreaza.
Când atunce al tau nume, nemurirei consfintit,
Va luci la fiii patriei, chiar ca-n ceri un nou planit.

Amor de patrie

Într-arinele-arzătoare creşte-umbros şi nalt fenic,

Vermele-şi urzeşte-o lume numa-n sânul unui spic,
Vulturului place zborul pe-a fortunilor aripe,
Bucură-se fiara crudă în adâncul unei râpe.

Aşa firea înţeleaptă, prin un farmec minunat,

Pre făptură cu simpatie cătr-un lucru a legat;
Pentru omul este Partia a Eliziei câmpie,
Unde toate i s-arată şi-i răsună-n armonie.

Unde freamătul pădurei, murmuriul unui râu

Ni recheamă în memorie datoria unui fiu;
Cum natura înnoieşte toate-odoarele-i plăcute,
Aşa omul a sa Patrie s-o-nflorească prin virtute.
LA MOLDOVENI
La restatornicirea domnilor pământeni 1822

Vers înalt de bucurie să răsune împregiur!

Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface,
Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur,
Şi din clime seninoase se întoarnă lină pace,
Se întoarnă sânte drituri, ce-s odoare unui neam,
Spre a cărora domnire de mult rugi noi înalţam.
Pentru-a noastră fărdelege, pre cetăţi şi pre câmpii,
Din a tunetului sferă, cu-nfocată aspră mână,
Săgeta a morţei înger mii de fulgere şi mii
Ce pre creştetele mândre sfărâmat-au în ţărână,
Într-atâta că urgia şi văpaia nu a stâns
Calde râuri de crunt sânge ş-un amar noian de plâns.
Însă Domnul al puterei, ce pre omul păcătos
Pentru lucrul cel nevrednic ş-ovelite fapte ceartă,
Îmblânzitu-s-a acuma şi, părintele duios,
Spre a noastră vindecare, ni loveşte şi ni iartă;
Dar la cuget şi privire ni-a lăsat un trainic semn
De-nfrânare despre rele şi spre dreptul de îndemn.
Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val,
Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ceri nu vede,
Dacă-aproape de pieire de-ntâmplare află-un mal
Cu mâni ambe îl apucă ş-abia şie însuşi crede;
Dar săltând pre el din undă, care moartea i minea,
Domnului el dă mărire că patria-şi va vedea.
O puternică fortună pe Moldov-a fost împins
Să plutească pe o mare de pericoli presurată,
Şi poporul fără cârmă, de mii tunete atins,
Aştepta a sa sfărmare şi pieire-nfricoşată;
Obosite elemente mug şi sun-azi mai încet,
Vântul stă, s-alină marea, de port ni-am apropiet.
Ni s-arată la vedere un frumos liman vecin,
Favorabil zefir suflă şi lucesc senine stele;
Însă cursul cela este de mii stânce încă plin
Şi trezvie cere dreaptă, cu-ndoite opintele,
Că o luntre strălucită ce-a scăpat din ocean,
Dacă uită privegherea, va pieri chiar în liman.
Fericiţi strămoşii noştri, prin păzire-acestei legi,
Spre a patriei scutire nu cruţau jerfiri, nici sânge,
Şi în volbura turbată stat-au pururea întregi,
Ca o stâncă-n miezul mărei ce sumeţe ape-nfrânge;
Ori de triumfuri să fie a Moldaviei pământ
Viu izvor întru vechime, iar acum uitat mormânt?
Pe Moldova, când ferice era-n pace şi-n război,
Schiţi, panoni, sarmaţi ş-Asia n-a putut nicicum să sfarme;
Prin a ei virtute gustă nemurire între noi:
Înţeleptul Alexandru, Ştefan fulger întru arme,
Dar pe-a timpurilor aripi fericiri şi măriri fug;
Fii, Moldovo, neînvinsă, puind patimele-n giug!
Patrioţi, veniţi cu toţii lângă tronul cel dorit,
Să-ncheiem spre-a lui tărie giurământurile sfinte!

La introducerea limbei naţionale în publica învăţătură

Cele neguri ce-s în râpa Aheronului născute,

A lor aripi întinsăse prest-a Daciei câmpie,
Iar fantomi a nopţei oarbe, prin un somn de trândăvie,
Ţineau mult timp îngânată a românilor virtute.

Muzele-n nemernicie spăimântate umblau şi mute,

Neputând a patriei limbă din uitare să învie,
Şi păstorul numai, singur, cu-ntristată armonie,
Românesc cântec sunat-au pre cimpoi şi alăute.

Însă Pronia îndurată a sfărmat fatale fere,

Ş-a doritului Luceafăr ni răsare-acum scânteia,
Ce pre soarele mineşte de la depărtate sfere.

Aşteptând românii ziua, când văzură raza-ntăia,

Înălţând spre ceriul ochii, c-un suspin de mângâiere,
A-nvierei mele, zis-au, ziua-ntâi va fi aceea!