„Eu te-am iubit corect gramatical, tâmpitule”

Laura Baban
2 Martie 2016

Bip-bip făcuse telefonul şi ea butona nerăbdătoare să vadă ce fluturaşi şi ponei, codiţe

de iepuraşi şi curcubeie i-a mai trimis amorezul ei. Nu mă sfiesc și vă redau întocmai:
„Buna.Cum mai ieşti? Mie dor de u.Şti ca mereu miam dorit o fata ca tine?am gasito.t iubesc,
iubit-o!”. O fi dragostea oarbă, dar eu (şi, mai apoi, nici prietena mea) n-aş fi putut trece peste
purceluşii din mesajele cavalerului. Îmi tot venea în minte ce scria Simona Catrina într-un
eseu savuros despre limba română: „Eu te-am iubit corect gramatical, tâmpitule!”

Există zi de zi o epidemie de greşeli în comentariile de pe Facebook, postările de pe

bloguri, e-mail-urile trimise, rândurile înşirate în ferestrele de chat. Oamenii scriu mult, au
multe de spus, tare, tare multe. Ce le face oare sărmana limbă română de-o schingiuiesc aşa?
Aş vrea ca la fiecare greşeală să-i doară puţin vârfurile degetelor, cum mă doare pe mine
inima când citesc. Socrate spunea: „Niciodată să nu vorbeşti incorect; nu numai că insulţi
gramatica, dar faci să sufere şi sufletele”. Măi, c-așa-i! Mi se îmbârligă creierul când trebuie
să citesc un comentariu scris cu picioarele.

Nu îndrăznesc să am pretenţii să se scrie cu diacritice, nici cu majusculă şi nici n-am să

comentez despre spaţiile puse aiurea înainte de semnele de punctuaţie sau abuzul de puncte-
puncte-puncte. Treacă-meargă! Ba, nici n-am să amintesc măcar de bogăţia şi geniul limbii
române, de miile de cuvinte pe care nu le mai folosim, doar pentru că ne ajung cele cam 500
pe care le folosim într-o zi, despre liricul, subtilităţile şi adâncurile limbii. Nici nu voi aduce
în discuţie, pentru că în fond, pentru tot poporul, ele nici nu-s de trebuinţă în muncuşoara lor
zilnică şi nici nu ţin de foame sau frig. Dar când te apuci să îţi laşi scrise gândurile pe undeva,
oriunde, chiar şi pe-un bileţel lăsat pe frigider, de ce să nu te străduieşti să scrii corect? Şi
dacă, păcatele tale, s-a întâmplat că n-ai învăţat la timpul tău cum se scrie, ce te opreşte să
înveţi de pe acum?

Şi nici nu-i mult de învăţat, vă spun drept. Câteva cratime (când şi de ce le pui vs. când şi
de ce NU le pui), de socotit i-urile şi câteva semne de punctuaţie necesare. Căci altfel este
jenant. Nu mai suntem copilandri din clasa a IV-a (care, vorba vine, nici ei n-ar mai trebui să
scrie greşit), ci suntem mari deja, ajunşi coşcogeamite studenţii, sau oameni mai în vârstă,
trecuţi prin câţiva preşedinţi, oameni cu familie, cu serviciu, cu copii. Păi, se poate?

Citeam undeva, pe pagina unui eveniment care a circulat pe toţi pereţii: „Să scriem corect
româneşte!”. Şi-au sărit unii cu „Huoo, hăis şi cea, fiecare scrie cum vrea! Că doar nu suntem
la școală.” Să lămurim din start că nu s-a luat nimeni de libertatea de exprimare. E vorba doar
de straiele terfelite cu care îţi îmbraci ideea când o trimiţi în lume. Şi culmea, unii se pricep
tare bine să scrie cu k, @, y, sh, oo-uri şi apostrofuri, încât încep să cred că au o gramatică
aparte, care se dă pe sub mână, numai la cei merituoşi. Iar noi ăştialalţi, mai puţin iniţiaţi, abia
stăm şi descifrăm ce-au vrut ei să zică.
 Lăsând gluma la o parte, cum vă spuneam, nu-i greu de recuperat. Când simţi că-ţi arde
de-o cratimă, consultă-te întâi cu Google, vezi câte rezultate îţi apar pentru forma pe care-ai
scris-o tu. Citeşte câteva articole cu greşeli frecvente şi-ai să vezi că-ţi vei intra în mână cu
timpul.

Unii vor spune: „Lasă, băi, că merge şi aşa!”. Permiteţi-mi să vă dau un exemplu. Poate
nu ai cele mai noi, mai frumoase şi mai elegante haine pe tine mereu, iar pentru asta lumea nu
te judecă, dar dacă ieşi din casă îmbâcsit, murdar şi nespălat, toţi vor întoarce nasul.
Exprimarea corectă, scrisă şi vorbită, în limba ta maternă, nu stă drept dovadă pentru educaţia
şi/sau cultura pe care o ai, ci ţine de igiena ta personală. E ca duşul zilnic.