Sunteți pe pagina 1din 22

Logica 20.02.2014

Logica este stiinta care se ocupa cu studiul formelor gandirii corecte. Orice propozitie este inteleasa daca intelegi orice cuvant.

Ce inseamna stinta? Stiinta inseamna o teorie,un ansamblu de concept si notiuni ordonate intr- un anumit fel. Fizica este o stiinta care se ocupa cu studiul conceptelor,notiunilor referitoare la domeniul miscarilor mecanice din univers. Psihologia este stiinta care se ocupa cu studiul proceselor psihice. Studiul insemna cercetare,aprofundare,un oarecare efort intelectual. Gandirea este un process psihic,complex,superior fata de sensibilitate. Sensibilitatea este treapta de jos a psihicului,gandirea este cea superioara. Formele gandirii sunt modalitatile prin care se manifesta gandirea. Ce inseamna corect si ce inseamna incorect?

Logica a fost mult timp numai o disciplina filozofica (i se zicea artileria grea- in razboi arma de baza)-logica inseamna defrisarea terenului pt fiecare din discipline- etica(mai multe tipuri: etica greciei sclavagiste(platon-cei care pazeau zidurile)).

Logica a stat si la baza constitiurii psihologiei ca stiinta de catre Aristotel in lucrarea „de anima”. Aristotel a pus artileria grea pe psihologie,a cautat sa vada care sunt notiunile principale ale domeniului (sufletul), a vorbit despre senzatii,perceptii,gandire. Gandirea este si proces psihic si metoda cu care cercetezi psihic. Gandirea de care vorbea Aristotel este ratiunea, atunci se numea ratiune. Din aceasta cauza in epoca moderna psihologia se numea psihologie rationala,era facuta pe baza ratiunii si facea parte din filozofie. In sec 19 devine stiinta experimentala,pana atunci fiind o stiinta speculativa cu fundamente logice.

Logica trebuie sa studieze gandirea care este obiect de studiu al psihologiei,psihologia studiaza gandirea ce este un obiect de studiu al logicii. Deosebirea este in definitie,logica se ocupa cu studiul formelor gandirii iar psihologia cu studiul proceselor psihice,formele gandirii sunt comune oricarei persoane care gandeste corect. Procesele psihice sunt diferite de la individ la individ,formele sunt aceleasi.

Gandirea psihica,ca activitate psihica difera de la individ la individ. Se fac diferite teste pentru a ne da seama cand un individ gandeste mai bine decat altul dar nu insemna da daca gandeste mai bine are si rezultate mai bune. Hotii gandesc cel mai bine,si criminalii si cand ajung la puscarie incep sa

meditatia este o forma de gandire dar pe noi nu intereseaza ce gandeste Becali la

puscarie,sau Basescu.

mediteze

si

Psihologii ziceau ca logica face parte din psihologie iar logicienii ziceau ca psihologia face parte din logica. Titu Maiorescu a fost unul dintre primii nostri psihologi. El considera ca psihologia trebuie sa se ocupe cu raporturile dintre reprezentari. Facea raporturile dintre ele pe baza raporturilor din logica intre sferele notiunilor. Ex: notiunea de om are o sfera in care intra si notiunea de barbat dar ocupa numai o parte,pe cealalta o ocupa femeia intre ei se alfa ambigenii,intra si copii,batrani etc. Oare si raporturile din reprezentarile noastre se prezinta asa? Daca aveam reprezentare de om,avem reprezentarea si de student la psihologie?

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Doua orientari:

o

Orientarea logicistica ce transforma psihologia in logica

o

Orientarea psihologista care transforma logica in psihologie.

In istoria psihologiei constatam ca atat in psihologia occidental greceasca cat si in ce orientala la un moment dat problema gandirii este fundamentala. Orice psihiatru care se ocupa cu deviatiile de gandire trebuie sa stie cum este gandirea corecta. In aparenta se poate spune ca logica este cea mai usoara stiinta. Atat domeniul de studiu al psihologiei (sufletul) cat si doameniul logicii (mintea) nu sunt bine delimitate. Studiul logicii de catre psihologi a inceput o data cu psihologia experimantala iar parintele psihologiei experimentale a fost Wilhelm Wundt,ulterior a fost urmat de o intreaga scoala care s-a ocupat cu logica. Acum cu logica se ocupa mai mult psihiatrii dar intre psihiatrie si logica nu este o granita bine delimitata.

Filozofii din Scoala Eleata considerau ca simturile sunt inselatoare fiindca daca privim de la distanta o piramida avem impresia ca o putem pune in buzunar. Numai gandirea ne poate oferi adevaruri , simturile pot fi inselatoare. Trebuie sa ne incredem in ratiune,pentru a ne incerde in ea trebuie sa stim ce este ratiunea. Platon a fost primul care a vorbit despre fenomenele gandirii,concept care s-a interesat de estenta lucrurilor. Ca sa facem stiinta nu trebuie sa ne gandim la aspectele exterioare ale lucrurilor ci la esenta lor. Prima logica a fost facuta Aristotel, el avea artileria grea a filozofiei pentrut ca facuse logica. Emanuel Kant 1724-1804 spunea ca Aristotel a facut atat de bine logica (ca si psihologie) incat nu s-au mai facut schimbari in logica pana la el (timp de 2000 de ani).

Logica dilectico speculativa se referee nu numai la ceea ce ne inconjoara ci si la procesualitati diferite. In zilele noastre trebuie sa se revina la logica psihologica care poate sa conduca la corectarea gandirii (logopedie) astfel incat psihologul sa dispuna de o aparatura necesara nu numai pentru educarea gandirii copilului dar si pentru corectarea gandirii maturului.

Logică 6.03.2014

Despre sensibilitate ca facultate a sufletului (dynamis thespsyuhes).

Sensibilitatea este compusă din senzație, percepție și reprezentare. Prin senzație se produce esteton (obiectul senzației), prin percepție perception iar reprezentarea este o imagine mental a acestora.

De reguăa se consideră că există în afara noastră obiecte, lucruri și fenomene independente de noi și de sensibilitatea noastră, însa pentru fiecare persoană umană în parte nu este adevarat, căci există numai ceea ce este obiect al senzației, al percepției și al reprezentării. Dacă cineva nu a văzut, zicem, niciodata un anumit obiect sau animal nu poate ști de existența lui și câteodata nici când îl vede nu

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

crede. (cum au zis ardelenii când au vazut broasca țestoatsă: asta ori e ceva ori numa’ merge! De ce are girafa capul lung? Ca sa îi ajungă la cap ).

Fiecare dintre noi are un bagaj de obiecte care alcătuiesc lumea lui. Pe noi ne interesează cum se ajunge de la obiectele sensibilității la gandire. Despre unele pe care nu le-a văzut/auzit niciodată, omul poate să citeasca dar pentru asta are nevoie de gândire. De exemplu noi, oamenii maturi, suntem dotați și cu sensibilate și cu gândire, dar nu am fost de la început așa.

La început, noul născut se raportează la mediul exterior fără să distingă obiecte. Trebuie să treacă un timp, câțiva ani, pentru a putea distinge. Depinde ți de acurateațea simțurilor (la unii trece toată viața și nu disting nimic ). Perfecționându-și văzul, copilul vede niște obiecte. Obiectele, simple senzații, sunt cele din mediul înconjurător, de exemplu temperatura: copilul plânge de fig sau de cald (sau ca nu e nici prea firg nici prea cald; nimeni nu știe de ce plânge copilul, dar e bine când plange pentru că traiește ).

Estetonii sunt obiecte, simple senzații. Mulți psihologi cred că senzațiile nu pot fi singulare, nu poți avea despre ceva o singură senzație, dar estetonii sunt obiectele unei singure senzații, așa sunt ei conceputi, chiar dacă n-ar exista senzație singulară.

Perceptonul este obiectul mai mulor senzații. Perceptonul este obiectul unui complex de senzatii dintre cele 5 tipuri de senzații obișnuite. Sunt perceptoni care au toate calitățile celor 5 tipuri de simțuri, însa nu toți. Soarele este un obiect. El este vizibil și tactil, dar Soarele nu se aude. (poți să ai ureche cu prelungitor dar tot nu auzi nimic de la Soare ). Astrele mai degrabă le pipăim decât să le auzim. Exista și astre care se aud dar nu se văd. Emit unde fără să fie vizibile într-un anumit moment. (Un fel de cuc. Cucul se aude dar nu se vede. Cucul în situațiile astea este mai degrabă un esteton decât un percepton pentru că ne raportăm la el cu un singur simț. Cucul dacă nu cântă de mai multe ori nu e sanatos )

Spre deosebire de esteton și de percepton, reprezentarea, este o prezentare, din nou, a obiectului, dar numai prin imaginea lui. Imaginea unui obiect seamacu obiectul, numai obiectul nu este de față. Noi avem și imagini auditive. Putem reprezenta și un cântec de exemplu.

Reprezentarea, în afară de obiectul reprezentat are niște caracteristici speciale. În funcție de acuratețea simțurilor noastre și de interesele noastre pentru un anumit obiect, reprezentarea lui, adesea schematică, evidențiază numai calitățile pregnante, mai puternice, mai evidente, ale obiectului. Din această cauză, reprezentarea seamănă dar nu e identică cu obiectul perceput. Ea, de altfel, ca proces psihic care presupune atât senzația cât și percepția se produce după o perioadă de timp relativ îndelungată de precepere. Mai trebuie adăugat că există și senzații cărora nu le corespund ograne determinate ale simțurilor. Senzațiile vizuale se realizează prin organele vizuale, cele gustative prin oragene gustative, etc. dar sunt anumite senzații cum ar fi sensibilitatea dureroasă, cea termică, cea vibratorie, kinestezicp și cea orientativă, cărora nu le mai corespund oragane de simț specializate. Cea termică de exemplu, nu se reduce numai la perceprea temperaturii exterioare a corpului. Există situații în care ne e cald sau firg fără ca afară să se întâmple ceva. Sensibiliatea termică are niște praguri care dacă sunt depășite produc întreruperea percebilității. De multe ori avem reprezentări ale acestor tipuri de sensibilități (unii vin la tv să spună că ei simt cutremurul înainte de a fi, dar mereu se înseala. Ei

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

trebuie să aibe o reprezentare bună a cutremurului pentru a-l simți înainte dar acest lucru nu se întampla pentru că au trecut cu vederea ceea ce s-a întamplat altă dată când a fost cutremur).

Reprezentarea e un fenomen considerat specific uman. Întrebarea este dacă animalele au în genere reprezentări sau nu. Uneori se consideră că exista reprezentări involuntare și există reprezentări în stare de veghe sau de somn, numai că visele nu sunt reprezentîri propriu-zise ci combinații de reprezentări. Ne reprezentăm obiecte care sunt stimuli slabi sau ne reprezentăm slab obiecte care au mare intensitate, depinde de faza de somn în care ne aflăm. După cum dorm animalele s-ar părea că ar avea niște repezentări.

Reprezentarea e procesul psihic bazat pe senzație și percepție prin care se face trecerea de la sensibilitate la gândire, numai că acest lucru nu se face simplu ci sunt necesare anumite operațiuni psihognoseologice mentale, prin intermediul cărora se face trecerea de la reprezentare la gandire, de la sensibilitate în genere la gândire. Aceste operații psihognoseologice înseamna operațiile gândirii.

Faptul că percepția și reprezentarea sunt procese psihice deosebite atât la om cât și la animale se încearcă uneori să fie explicate și prin așa numitele percepții paranormale care sunt de 5 tipuri:

1. Percepția unor obiecte de la distanșe care depășesc posibilitățile organelor de simț, numite uneori telepatie sau clar-viziune

2. Percepția unor obiecte din trecut, care nu mai există în prezent, numite retro-cognitie

3. Percepția unor obiecte din viitor, care se numește pre-cogniție

4. Percepția unor obiecte cunoscute sau necunoscute care dispar pentru un timp sau pentru totdeauna

5. Perceția unor obiecte care apar, menținându-se sau dispărând

Unele dintre ele cum ar fi telepatia, percepția la distanță, a fost studiată și experimentată, fără să existe explicații convingătoare pentru fenomenul respectiv. Experimental se face prin desene sau cărti de joc. Două persoane stau izolate (telepatie vizuală), una se uită la o carte, iar cealaltă persoană stă la distanța și “vede” și ea cartea respectivă. Statistic se constată că nu există procente semnificative pentru toate persoanele, însă transmiterea telepatică e uneori extrem de puternică din anumite motive și s-au făcut cercetări asupra telepatiei în funcție de vreme. Unii susțineau că în anumite momente de furtuni cu trăsnete s-ar produce transmisiuni telepatice sau in momente de mari primejdii cum ar fi cutremure. Nici in aceste condiții nu s-au înregistrat mari reușite. Și mai greu de explicat sunt reprezentările unor persoane care nu mai există (retrocogniție). Fenomenele de percepție și reprezentare nu sunt simple și chiar și în zilele noastre nu sunt cunoscute. Percepțiile noastre obișnuite sunt niște cazuri particulare, cu toate că celelalte se numesc anormale.

Operațiunile mentale sunt:

1. Comparația reprezentărilor: se face cu un anumit scop, numai persoanele umane o posedă. Este un proces mental deosebit de complex pentru că obiectele nu sunt de fată, numai reprezentările lor sunt în mintea noastră și nu în sensibilitatea obișnuită, nu în organele de simț.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Comparația reprezentărilor presupune existența unor obiecte speciale ale reperezentării. Perceptonii, sunt adesea îndepartați, neclari, accidentali. Despre ei avem reprezentări vagi care nu permit operațiunea de comparație. Numai obiectele care sunt supuse observației permanente, care sunt apropiate de noi, care sunt la îndemana noastră, care ne stau în față, lucru pentru care se numesc antetoni. Deci nu orice obiect este reprezentabil și comparabil. Din această cauză s-au făcut legături adesea cu practica sau experiența. Antetonii sunt obiecte care intra în practică, experiența umana, obiecte ale acțiunilor umane printre care se numară și activitățile fiziologice de mâncare, îndestulare și evacuare. Se pare că primele reprezentări sunt cele ale alimentelor, reprezentarea copilului este laptele pe care îl tot visează, la început fără mare discernământ. De regulă comparația reprezentărilor la oamenii normali, este anterioară comparației obiectelor dar are ca experiență comparația lor efectivă. Prin comparație ne dăm seama de reliile dintre obiecte (unele sunt mai mari altele mai mici, unele mai intense, altele mai șterse). Comparația reprezentărilor evidențiază relația dintre obiecte, aceste relații fiind inteligibile.

2. gruparea reprezentărilor. De regulă producătorii fac mental grupări pe obiecte.

3. analiza și sinteza reprezentărilor

4. generalizarea reprezentărilor

5. abstractizarea reprezentărilor

Logica 13.03.2014

Este una să compare 2 obiecte și alta să compare 2 reprezentări ale acestora. Reprezentarile spre deosebire de percepții nu sunt imagini simple ale obiectelor ci sunt imagini prelucrate. Cand percepem un obiect concret avem imaginea lui mai mult sau mai puțin exactă,depinde și de conditiile în care îl percepem dar când ni-l reprezentam dispar condițiile respective. Reprezentarea presupune și percepția altor obiecte asemănătoare. Ca să comparam 2 obiecte trebuie de exemplu să le măsurăm sau să le cântărim pe când reprezentarile lor nu mai pot fi supuse acestor activități. Reprezentările comparabile sunt grupate mental,gruparea fiind a 2-a operațiune mintala asupra reprezentării. Grupările reprezentărilor spre deosebire de grupările obiectelor nu mai sunt variabile, dintr-un grup de obiecte scot unul și gruparea nu mai e aceeași. Din reprezentarea unei grupari nu mai pot sa extrag reprezentări separate ale obiectelor.

Analiza și sinteza sunt operațiuni mentale care se fac asupra grupărilor de reprezentări care se împart în componentele lor. Aceasta împărțire înseamnă analiză, ea se deosebește de analiza obiectuală. De exemplu de analiza sângelui, te duci la medic și-ți spune că trebuie să-ți faci analize. Analiza constă în extragerea unei cantități de sânge și împărțirea ei în bucăți tot mai mici pentru a afla care este compoziția, câte globule albe, câte roșii, câte particule conține - analiza materiala.

Analiza reprezentării nu mai este așa cantitativă ca să începi să numeri ci constă în despărțirea grupărilor de reprezentări în alte grupări pe baza unor proprietăți ale acestora care nu mai pot fi cuantificate existențial. De exemplu pe baza unor preferințe despărțim anumite grupuri de mirosuri- sunt mirosuri plăcute și neplăcute, cele plăcute sunt de legume, de ciorbe de burți sau de creier sau depinde ce se ucide în perioada respectivă, câinii nu sunt puși la ciorbe , câinii nu sunt omorâți, sunt

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

prinși de hingheri într-un cartier și aruncați în alt cartier . Reprezentarea grupărilor acestea de mirosuri nici măcar nu sunt analizate ca atare, dar o proprietate mai accentuată a lor pe care o reprezinți mai bine devine dominantă. Toată ziua nu facem altceva decât să analiză m mirosuri,imagini, gusturi. Dar reprezentările acestea persistă și se întâmplă ca unele persoane să aibă reprezentări despre grupuri agreabile sau neagreabile, din copilărie până la moarte.

Operațiunea inversă a analizei este sinteza (siun (gr) = împreună). Sinteza înseamnă regruparea reprezentărilor dar nu este o simplă grupare cum ar fi răsturnarea unui sac cu nuci și apoi băgarea nucilor în sac ci regrupările acestora se fac după alte criterii. Dacă sintezele obișnuite în natură, în activitate practică se fac fara existența unor criterii preconcepute, sintezele mentale se fac pe baza unor structuri mentale. Am putea spune că mental există un fel de recipient ale reprezentărilor, niște structuri mentale nervoase care te predetermină să faci sinteza într-un anumit fel adică selecționând din mulțimea reprezentărilor numai anumite reprezentări convenabile, placute, neplăcute, frumoase sau urâte, agreabile sau neagreabile în genere placute sau neplăcute. Activitățile practice diferă, ca să trecem de la percepția unui obiect neidentificat începem să facem operațiuni obișnuite asupra obiectului, comparativ- îl comparăm cu obiecte care seamănă cu el și putem face niște grupări, urmează analiza, vedem ce conține, după aceea vine sinteza și începem să regrupăm elementele din care este compus și regrupăm și alte obiecte asemănătoare cu acesta și facem o selecție. Operațiunea mentală nu se face așa, se face în legătură cu reprezentările mentale pe care le avem, nu trebuie să te faci pădurar ca să gândești ce este obiectul, pe el poți să-l întrebi când ai prins ceva daca e urs sau capră neagra .

Ceea ce avem mental este o grupare de reprezentări care urmează sa fie generalizate, generalizarea este a 4-a operațiune mentală căreia îi corespunde aflare genezei (de unde provine,cum provine,cum ia naștere obiectul). Aveam o vecina care avea o găina care năștea pui vii și a rămas în istorie . Nu poți însă să generalizezi, generalizarea te obligă să ți cont și de alte criterii, dacă este vorb ade generalizare mentală aceasta nu se mai face experimentală căci obiectele, reprezentările lor sunt împărțite în genuri de reprezentări, reprezentări ale unora care se nasc vii și ale unora care se nasc din ou .

Operațiunea mentală cea mai elevată care face trecerea de la sensibilitate la gândire este abstractizarea. (Ab straho= a scoate din) în practică a abstrage ceva înseamnă a scoate ceva din altceva, a scoate o parte dintr-un întreg sau un întreg dintr-o grupare de întregi. Operațiunea mentală însa nu mai rezidă în extragerea unei reprezentări dintr-un grup de reprezentări căci reprezentarea extrasă ar fi de aceli fel cu reprezentările neextrase cum ar fi să scoți dintr-un sac cu nuci o nucă. Prin abstractizare ca operațiune asupra reprezentării să extragi altceva decât o reprezentare prin intermediul abstractizarii. Afhairesis=abstractizare în gr- acest termen face trecerea de la sensibilitate la gândire. Extragerea aceasta din reprezentări este gândul,( noema=gand gr) iar activitatea acesta de extragere abstractizare din cadrul reprezentărilor se numește noematică. Activitatea noematică este o activitate de gândire care scoate ceva din altceva, un gand dintr-un grup de reprezentări. Uneori se face confuzia între ceea ce este extras și din ceea ce este extras și se consideră uneori că noema sau gândul este o reprezentare abstractă adica scoasă. Mulți logicieni psihologiști confundă gândul cu reprezentarea abstractă. In timpurile modrene Emmanuel Kant și scoala psihologistă germană în frunte cu Wilhem Wundt iar la noi Titu Maiorescu despre care am vb la timpul cuvenit.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Rezultatul abstarctirii reprezentării este gândul față de sensibilitate, senzație, percepție și rerezentare prin care știm cum este obiectul, prin gândire știm ce este. Pe grecește ce este se spune ti esti, este o întrebare, articulată întrebarea devine „to ti esti”= ce estele. Pe latinește verbul a fi este esse. De unde a provenit cuvântul essentia= esența. Gândul este esența unui obiect, lucru, viețuitoare sau fenomen. Este un răspuns la întrabarea „ce este?”. Cu ajutorul sensibilității știm cum este. Esența spre deosebire de reprezentare nu mai corespunde unei imagini. Imaginea fiind legată de înfațișarea unui obiect concret. Trecerea de la reprezentare la gândire reprezintă un salt de la senzorial la rațional, raptus mentis- o ruptură a minții, un salt pe care nu-l face decât omul fiindcă omul este doatat cu capacitatea gândirii, el poate să facă abstracție de reprezentări ceea ce nu poate să facă după cunoștințele noastre niciun alt viețuitor, numai omul știe ce sunt obiectele, știe esența lor. Esența aceasta nemaifiind o imagine nu poate fi concretizată decât prin exprimarea ei. Expresia esenței se face prin cele 5 simțuri prin exprimare,fie vizual, fie auditiv, tactil, gustativ sau olfactiv. La persoanele umane pe care la cunoaștem.

Se pare că modalitatea transmisiei gândurilor verbale, zic unii că se datorează împrejurărilor în

mare ca-n Siberia, se adăposteau și ei într-o gaură,

gaura dulce, mult aduce dar trăiau în întuneric și degeaba își făceau ei semne că nu se vedeau și pentru că era peștera mare trebuiau să țipe să se audă și-și exprimau țipetele prin cuvinte, sunete.

care au trăit oamenii primitivi în epoca glaciației

frig

Gândul simplu exprimat printr-un cuvânt se numește noțiune. Noțiunile se exprimă prin cuvinte articulate fără legătură. Ele pot fi înregistrate sonor sau pot fi scrise. Există mai mute tipuri de scriere, scrierea fonetică se bazează pe sunetele distincte ale fiecărui cuvânt, există și scriere hieroglifică prin pictograme simplificate.

Logică 20.03.2014

Ce estele sau esența este cel mai important proces psihic al gândirii și toti oamenii normali îl au, le este mai greu să înțeleagă ce înseamnă și să exprime acest lucru. Datorită faptului că noțiunile nu au imagini ci numai expresii lingvistive se pun întrebari cu diferite obiecte- ce sunt? Aristotel a fost, ca urmaș al lui Platon, unul dintre primii psihologi care și-a pus această problemă. Este foarte bine să gândești esența și să o exprimi într-o noțiune dar trebuie să știi și cum să o folosești și ca să știi asta iți trebuiesc și cunoștințe în logică, cu asta se ocupă logica, cu clasificarea noțiunilor.

Clasificări ale noțiunilor

După intelesul lor

După sfera lor

După conținut/ințeles și după sferă

Prin sferă se înțelege muimea obiectelor, lucrurilor sau fenomenelor la care se referă o noțiune- Porphyrrius (numele lui vine de la o boală psihică: phyrie- afectează sistemul nervos, în special sensibilitatea, îl obligă pe bolnav care nu suportă lumina, să traiască în întuneric) era un mare comentator al lui Aristotel iar clasificarea pe care o face el pe bază de cuprindere a noțiunilor se numește Arborele lui Porphyrius, în partea de jos erau obiectele de referință (indivizi), pe prima treaptă

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

cu referință la unul dintre aceștia (un singur individ) este singular- -i zicem Socrate(dacă vrem). Pentru a preciza singularul se folosesc denumiri circumstanțiale, nu e de ajuns să zici Socrate că poate să mai fie și altul pe care îl cheamă așa.

Mai generală decât singularul este specia, din ce specie face parte Socrate? Socrare este om, este filozof. Dar filozoful ce este? Filozoful este om. Pe urmatoarea treaptă: gen suprem-fiinta.

Relațiile dintre singular-specie-gen-gen suprem, dpdv al răspunsului la întrebarea ce este?” se dă pe direcția individual-general.

Schema- aceasta este o clasificare a răspunsurilor în funcție de întrebările la care răspund.

se fac cu întrebarea ”ce este?”. Pe baza arborelui lui Porphyrius se

întreabă în legatură cu specia, genul și genul suprem. În locul singularului poate să apară denumirea unei substanțe, a unui obiect, a unei plante. Se pornește de la stejar: ce este stejarul?-esenta; stejarul este copac, copacul ce este?este o plantă sau e animal?

Estele de raționalitate la nivel

Tot Porphyrrius a nuanțat atât clasificarea noțiunilor pe „arbore” (denumire) așa cum geniul a fost nuanțat în gen suprem și poate fii nuanțat în super gen suprem. Ce ar putea să fie mai sus decât ființa? Entitatea! Dar mai jos de specie? Subspecie! Specia infima este ultima subspecie care nu mai are sub ea altă subspecie iar geniul suprem este geniul care nu mai are deasupra alt gen.

Având în vedere genul și specia, Phorphyrius mai face o clasificare a noțiunilor numită „ cele 5 voci”/ cele 5 expresii generale/notiuni generale:

Genul

Specia

Propriul

Diferența

Accidentul

Genul și specia sunt noțiuni de o anume generalitate, genul are o sferă mai extinsă decât specia, specia este cuprinsă în gen.

Propriul este ceea ce revine unui gen și numai acelui gen. Genul om are ca propriu râsul-numai omul râde. Este propriu omului să râdă. Câinele nu râde, este propriul câinelui să latre, răgetul este propriul leului. Propriul este noțiunea care aparține unui singur gen.

Diferența este noțiunea prin care se deosebesc speciile unui gen. Genul este om,speciile lui sunt filozof,psiholog,inginer etc.

Așa cum omul are ceva propriu, speciile pot fii diferite, indivizii pot avea diferite accidente.

Exista specie infima, genul suprem și exista si genul proxi.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Pe baza acestor distincții dintre tipurile de noțiuni, se elaborează o formă aparte a gândirii noționale care se numește definiție.

Definiția se face prin gen proxi + diferența specifică. Nu întrebam numai ce este și arătăm obiectul, întrebarea ce este?” pusă la o noțiune este altceva decât întrebarea ce este?” pusă la un obiect. Ce este aceea? Tablă! Ce este tabla? Răspunsul la întrebarea ce este o anumită noțiune trebuie sa fie o definiție. Răspunsul la întrebarea ce este un anumit obiect este o noțiune. Cum se face definiția? Prin ce?

Cand dăm o definiție căutăm ce este mai apropiat,trebuie să dam genul. Definiția este un lucru fundamental și pentru întelegerea între oameni deoarece orice noțiune poate fii supusă întrebării „ce este?”. La întrebarea „ce este?” o anumită noțiune spunsul se face prin gen propriu și diferența specifică.

Logică 27.03.2014

În legătură cu noțiunea

Noțiunea este răspunsul la întrebarea “ce este?” Definiția este răspunsul la întrebarea ce este ce este?” (adică noțiunea) și dacă nu avem în minte ce este drept nu ne dăm seama ce este a gândi.

reflectă și exprimă esența. Trebuie să ne dăm seama în ce măsură

persoana respectivă este capabilă să reflecte esența lucrurilor,obiectelor,fenomenelor. De regulă în cabinetul de psihologie sunt puse câteva obiecte si când începe discuția psihologul pune ceva pe masă și întreabă ce este și dacă ăla nu știe că este o foaie de hârtie înseamnă că are o problemă gravă . Unele sunt legate de pierderea memoriei. Sunt niște trepte de uitare în memorie:

Noțiunea este forma de bază a …

ea

prima treaptă se refera la cifre

a doua treaptă: faza de uitare a numelor

Testul după care ne dăm seama este “ti esti”,străbate toata scala de uitări, numere, nume de persoane etc.; testul esenței (“ce este”)se referă la exprimarea esenței, testul “ce este noțiunea?” presupune exprimarea prin definiție. Exprimarea prin definiție ca test nu este chiar atât de simplă. Noi la logică știm ce este o definiție, definișia se face prin genul proxim și diferența specifică dar pentrut asta trebuie să cunoaștem arborele lui Phorfirius și clasificarea definițiilor.

Una dintre problemele testului de “ce este noțiunea?” este aceea a unui echivalent, sunt persoane care răspund prin comparații sau prin analogie, enunța genul proxy (dacă spune că, calul este animal zice bine pentru că nu e insectă ) Calul se furnică, furnica nu se cal . De regulă persoanele umane știu să dea explicații mai mult sau mai puțin corecte cu o noțiune, un cuvănt. De regulă testele de raționalitate se dau și la oamenii normali pentru a verifica, capacitatea de relaționare. Daca spune o prostie el nu are o denumire stricta pt ceva ci o spune la intamplare dar poti sa-l intrebi cum ne putem da seam ace este acesta.

Operatiunile psihognoseologice-prin ele se junge la notiune si ne dam seama ce este. Se fac teste de rationalitate pt departajarea celor testate pe baza rezultatelor obtinute. Sa zicem cum suna testul:

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

scrieti/spuneti definitiile urmatoarelor notiuni si insiri notiunile acolo, intr-o anumita unitate de timp,10 min sa zicem dupa care lasi pacientii sa scrie si dai un nr de notiuni.

Notiunile pot fi de mai multe feluri,commune,animale,alimente,stiintifice etc, dupa care se verifica testul si ele se erarhizeaza,cel care are cele mai multe definitii cu cat mai multe cuvinte primur criteriu:

fluent: nr de rasp date intr-o unitate de timp;criteriul flexibilitatii: inseamna incercarea de a define termenii in modalitati diferite,corespunzatoare def stiintifice curente.

Un alt factor este originalitatea: sunt anumite optiuni pe care le pune experimentatorul care nu sunt chiar asa de frecvente si nu prea exista def si vezi cum incearca pers respective,da o def banala sau una originala? Dupa aceea este evaluarea def,cate sunt corecte si cate sunt gresite si uneori se cere si auto evaluarea si pe baza acestor 5 criterii se apreciaza testul de rationalitate intitulat “ce este notiunea?”

………………

Raporturile dintre notiuni se fac in general pe baza de sfera si notiune

Pe baza raporturilor dintre notiuni pot fii elaborate teste special de rationalitate. Ca exeritiu:

elaborate cateva teste de rationalitate pe baza raporturilor dintre notiuni. Exista insa si o clasificare a notiunilor dupa intelesul lor nu numai dupa sfera indivizilor sau elementelor la care se refera.-arborele lui phorfirius

Cuvântul categorie provine din lb greaca categorei = a se spune despre, cata pinos legetai= a se spune despre. Categoriile sunt imparite in 10 genuri”:

1. Substanta sau esenta sau ce estele. Ex ce este: ou

2. Calitatea sau cum estele ex: cum este? Este de un anumit fel,bun, rau,moale,tare

3. Cantitatea sau cat estele. Ex: cat este? Este de 20 de m

4. Relatia sau raportul dintre. Ex: este ce? Este prietena dansului sau viceversa

5. Locul ex: unde este? Unde este socrate?in amfiteatru

6. Timpul ex: cand chiuleste nepotul lui socrate? De dimineata

7. Pozitia ex: cum sta la curs?isi sprijina falcile sau sta linistit si doarme

8. Posesia ex:poseda proprietetati la banca mondiala sau o raceala serioasa

9. Actiunea ex: ce face studentul? Invata toata ziua,asta este actiunea lui.

10. Pasiunea ex:

Cele mai intalnite si mai frecvent utilizate : esenta,calitatea,cantitatea si realtia.

De ce apare tot timpul cuvantul este?de unde se trage acest cuvant? De la esenta.de la ce estele pe care il expliciteaza fiecare gen de categorie. Rasp la intrebarile celor 10 genuri de categorii sunt judecatile sau propozitiile. Judecatile sunt exprimate propozitional de aceea au si fost identificate uneori, se zice judecata “calul este mama” ca rasp la intrebarea cum este calul? Judecata este forma gandirii adevarata sau falsa prin care se face legatura dintre notiuni pe baza de afirmatie sau negatie.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Judecatile sunt afirmative sau negative. Semnul distinctiv il constituie particular este sau nu este.este reprezinta raportul de esentialitate, de gandire,dintre 2 notiuni. Calul este animal este o judecata afirmativa in care se afirma ca este. Calul nu este rational este o negatie prin care se infirma ca el este sau tine de esenta rationalului.

Cand raportul afirmativ sau negativ corespunde starii de fapt pe care o afirma sau o neaga judecata este adevarata. Cand afirmatia sau negatia nu corespund starii de fapt, judecata este falsa. Calul este animal este o judecata afirmativa adevarata. Calul este rational este o judecata afirmativa falsa. Calul nu este afirmativa este o judecata negativa adevarata. Calul nu este animal este o judecat negativa falsa.

Atat afirmatia cat si negatia pot fi adevarate sau false. A enunta ceva despre altceva dpdv gramatical se face prin raportarea unui predicat la un subiect. Subiectul este notiunea despre care se afirma sau se neaga predicatul. Predicatul este notiunea care se afirma sau se neaga despre subiect. Studentul este sarguincios,studentule este subiect,sarguincios este predicatul si este reprez legatura logica dintre subiect si predicat,legatura afirmativa. Studentul nu este sarguincios este o negatie intre subiectul student si predicatul sarguincios prin intermediul legaturii negative nu este.

Logica reprezinta constientizarea procesului de gandire,de data acesta judecativ. A spune adevarul sau falsul inseamna a gandii judicativ,prin judecati. A spune falsul nu inseamna boala mentala,cand falsul este spus cu intentie se num minciuna. A spune neintentiunat falsul inseamna a avea buba la cap a fi bolnav si din aceasta cauza sunt teste speciale prin care poate fi masurata capacitatea de gandire adevarata la nivel judicativ. Exista teste speciale de rationalitate la niv judicativ, teste prin care sa ne dam seama in ce masura pacientii nostri sunt capabili sa faca enunturi adevarate sau false,adica sa fie constienti de adevarul sau de falsitatea enunturilor caci daca nu sunt constienti atunci deoistam deficiente grave la niv gandirii judicative.

Testele derationalitate la niv judicativ sunt facute in functie de afirmatii si negatii si in functie de adevarul si de falsitatea acestora. De ex: sa se scrie/spuna cat mai multe propozitii sau judecati afirmative adevarate despre notiune x(om,cal,varza murata ) intr-o anumita unitate de timp si intervin factorii pe care i-am mentionat ( fluenta,flexibilitatea,originalitatea,evaluarea si auto evaluarea).

Logică 3.04.2014

Structura oricărei judecăţi care e exprimată printr-o propoziţie, are un subiect şi un predicat şi o legătură între ele prin verbul “este” (calul este mare, pisica este mică)

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Pe de altă parte, fiecare judecată a propoziţie este adevărata sau falsă. Propoziţia se exprimă şi prin alte verbe, reductibile însă la legătura “este” (câinele latră, este reductibilă la câinele este lătrător). Acesta este un mare avantaj al limbii române şi al limbii indo-europene care au verbul “este”. Est pe latineşte şi "esti" pe greceşte.

Sunt însă limbi în care nu apare verbul “este” ca prezent indicative a verbului “a fi”. Ungurii nu au verbul “este” şi întâmpină anumite dificultăţi în a înţelege structura triadică a judecăţii (ei zic calul mare, Ianos om). Nici prietenii noştri de la răsărit nu au verbul “este”.

Noi având verbul “este” facem uşor şi teste de personalitate. Se dă un anumit subiect şi se cere să se găsească predicatul corespunzător lui “este”, care să fie afirmative sau negative, adevărate sau false, într-o numite unitate de timp, criteriile de apreciere fiind cele 5, sau se poate cere să se facă judecăţi cu un predicat cunoscut şi să se găsească subiecte.

Testele de raţionalitate nu sunt absolute, adică nu reprezintă verdicte în legătură cu capacităţile de raţionare decât în anumite contexte. De regulă reprezintă grade de raţionalitate ale unei persoane în comparaţie cu alte persoane, ceea ce înseamnă că nu avem deaface cu persoane atinse de tulburări psihice grave.

Teste de raţionalitate se fac în legătură cu anumite domenii din care alegem subiectul sau predicatul, astfel încât pacientul să fie în cunoştinţă de cauză.

Există şi alte clasificări, alte judecăţii, aceste fiind făcute după calitate sau după valoarea( adevărate sau false) lor sau după cantitatea subiectului. Trebuie să fie judecăţi cu termeni generali.

Judecăţi cu

“unii” - sunt particulare - unii oameni sunt sănătoşi - judecată particular afirmativă, se notează cu I

“toţi” - sunt universale - toţi oamenii sunt muritori - judecată universal afirmativă, se notează cu A

“nici…nu…” - nici un om nu este bolnav - judecată universal negativă care se notează cu E,

- unii oameni nu sunt psihologi - judecată particular negativă, se

“unii

nu…”

notează cu O. In felul asta se obţine un pătrat care se numeşte pătratul logicii

Raport de contradicţie între A şi O, între E şi I. Între A şi I există raport de subordonare. Dacă A e adevărat (dacă toţi oamenii sunt muritori) adunci e adevărat şi I (unii oameni sunt muritori). Dacă e adevărat "nici un om nu e murtior", atunci e adevărat "unii dintre ei nu sunt imponderabili".

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Pe baza acestor raporturi se fac nişte raţionamente nemijlocite. Dacă A e adevărat, atunci O e fals sau dacă E este adevărat atunci I este fals. Dacă A este adevărat atunci şi I este adevărat. Dacă E este adevărat atunci şi O este adevărat. Aceste raporturi sunt înţelese de către oamenii normali.

Raţionamente nemijlocite de la A la O, de la A la E, etc. Ele sunt enunţate uneori şi sub formă ipotetică ca întrebări. Dacă A este adevărat cum este O? O este fals.

Raţionament - formă a gândirii prin care se trece de la unele judecăţi la alte judecăţi, fie în funcţie de valoarea de adevăr a acestora, fie în funcţie de structurile lor.

Un alt tip de astfel de raţionament (raţionare cu judecăţi= raţionament)

Avem raţionamente în funcţie de valoarea de adevăr a celor 4 tipuri de judecăţi. Alte raţionamente tot nemijlocite sunt în funcţie de structură judecăţilor. Transformarea pe baza structurii a unei judecăţi de o anumită calitate în altă judecată de altă calitate sau cantitate se face şi prin conversiune.

Conversiunea presupune şi inversarea termenilor, subiect şi predicat. Cum se converteşte de exemplu judecată “toţi oamenii sunt muritori” pe care o cu toţi S sunt P. Unii muritori sunt oameni = unii P sunt S.

Nici un S nu este P = nici un P nu este S

Există şi raţionamente care se fac prin două judecăţi şi o concluzie. Ele se numesc raţionamente mijlocite, pentru că se fac pe baza raportului dintre termenii judecăţilor.

Toţi oamenii sunt muritori.

Toţi grecii sunt oameni

-----------------------------

Toţi grecii sunt muritori.

Acesta este un raţionament pe baza de raportare a termenilor.

1.

M P

2.

M P

3. P M

4. P - M M - S

S

M

M - S

S - M

S

P

S - P

S - P

S - P

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Entimema este o formă de raţionament prescurtată în care nu mai apar explicit două premise şi o concluzie, ci apare numai una dintre premise şi concluzia. Legătura cu raţionamentele este "de ce… de oarece"

Logică 10.04.2014

Rionamentul sau silogismul este forma de bază a gândirii raționale. A raționa înseamnă a face raționamente.

Schema pe care am reprezentat-o reprezintă o sistematizare a gândirii obișnuite. În fond, nimeni nu gândește cu astfel de raționamente, ele au fost obținute din formele lor obișnuite, prescurtate de regulă. Rionamentele prescurtate se numesc entimeme, adică fie că îi lipsește vreo premisă fie că îi lipsesc ambele premise și este enunțată numai concluzia.

De regulă copiii când încep să vorbească pun întrebarea “ce este?”(ti esti=gr). Problema este foarte simplă, e greu să exprimi ceea ce gândesti. În momentul în care copilul începe să relaționeze face lanțul de silogisme(polisilogisme) sau lanțul de raționamente. Și noi toată ziua nu facem decât lanțuri din acestea. De dimineața până seara trăncănim întruna

Logica nu este altceva decât știința care se ocupă cu studiul gândirii corecte, ea ne învață să folosim raționamente, ele trebuie să fie mai mult sau mai puțin corecte. Dacă s-ar ține cont de regulile gândirii corecte nu s-ar mai certa nimeni pe la televizor și ar fi tristă viata .

La întrebarea de ce?” și la răspunsul “deoarece” se comite un cerc vicios, adică se răspunde prin întrebare. Pentru a conștientiza trebuie să formulăm enunțurile și mai ales să scăpam de exprimările metaforice căci raționamentele sunt și exprimate corespunzător.

Problema este că toate lucrurile acestea (discuțiile) sunt atât de obișnuite încât nici nu ne mai pasă de ele mai ales că aici intervine ceva: o propoziție este adevarată sau falsă dacă îi corespunde ceva. De exemplu: “afară plouă” și afară nu plouă afirmația este falsă. Dar ce se întamplă dacă zici “anul acesta o să plouă mult”? N-ai de unde să știi dacă o să plouă mult- acestea sunt propoziții despre viitorii contingent, viitori care nu mai depind de situațiile actuale.

Stilul metaforic este stilul cotidian de vorbire. Dintr-un raționament putem să reținem o singură premisă fiind subînțeleagă cealaltă premisă și concluzia ( Mănânci ca un porc. Porcul mănâncă urat=> Tu mănânci urât. ). Ce fel de animal este porcul? Este un animal ierbivoro- carnivor. Cum se numește porcul care umblă liber prin pădure? Se numește mistret.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Pe noi ne interesează ceva și mai mult, noi trebuie să depistăm deviațiile de gândire ale pacienților, trebuie să îi întrebăm „de ce?” și să vedem cum răspund, cum fac entimemele,rețin din premise sau din concluzii?

În genere testul „de ce?/ Deoarece” trebuie simulat. Una dintre regulile acestui test, dacă se aplică la pacienți, medicul trebuie să fie atent să nu se inverseze situația, să nu lase pacientul să îi pună întrebări, fiindcă atunci nu se mai știe cine pe cine tratează .

În genere testul se bazează pe enunțarea unei propoziții, unei afirmații sau negații care se numește, de regulă teza. În gândirea obișnuită se pornește de la teza care poate să fie concluzia raționamentului și se caută premisele. Teza este aleasă fie de către medic sau psiholog, fie este selectată din preocupările pacientului. În orice caz, pacientul trebuie să fie de acord cu teza, dacă nu este de acord cu teza nu se face testul și prin întrebarea „de ce?” pacientul este simulat să dea

spunsuri care se numesc argumente, să-și argumenteze teza.( Afară plouă. De ce? Deoarece

După care răspunsul poate să fie compus sau simplu. Dacă este simplu înseamnă că el continuna dintre premise sau concluzia rationamențului după care se reține ca teză răspunsul la întrebarea „de ce?” și se pune a doua întrebare „ de ce?” în legătură cu a doua teză la care pacientul trebuie să vină cu alte argumente. Dacă vine cu aceleași argumente face un cerc vicios. Mai intervine câteodată și argumentul de voința adică răspunsul este „ deoarece” „ fiincă” „așa vreau eu”.

)

Dacă facem experimentul pe persoane mai puțin „atinse” atunci ne interesează mai mult câte răspunsuri poate să dea la întrebarea „de ce?”, fixăm și o limită de timp și aplicăm cele 5 criterii de apreciere pentru testul „de ce?”: fluența: numărul de răspunsuri; felexibilitatea :diversitatea răspunsurilor. Sunt unii care nu au varietate deloc și nu au nici fluență.

Originalitatea este un factor important care este chiar determinant atunci când testele de raționalitate se dau la persoanele normale, sunt mari grade de diferență între un om normal care gândește prost și unul care gândește bine. Teza de la care se pornește trebuie aleasă nu doar în funcție de cunoștințele pacientului ci și de ale psihologului.

Printre altele, testele noastre de raționalitate sunt valabile și pentru depistarea personalităților demonstrative. Personalitățile demonstrative sunt cele care vor să te convingă cu orice preț că ceea ce spun ele este adevărat și caută cât mai multe argumente. Tipul demonstrativ este tipul care insistă cu orice preț și nu mai termină lanțul de argumente. Tipul nestăpânit o scurtează repede, izbucnește, nu ii plac demonstațiile și face dovadă de forță.

Testele de raționalitate sunt mai importante decât cele de inteligență, cele de inteligență se referă doar la capacitățile de descurcare a testatului în anumite stări de fapt și situații. Se întâmplă ca unii testați să aibă indicele de inteligență foarte elevat și el este borfaș. Hoții și criminalii au indicele de inteligență foarte ridicat pentru că altfel i-ar prinde de la prima încercare. La testele de personalitate stau prost, stau prost cu maoralitatea fiindcă nu știu să-și argumenteze afirmația. Cine nu știe să-și argumenteze afirmația înseamnă că nu pote să

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

acționeze în conformitate cu anumite principii morale sau juridice. Din acestă cauză când este cineva condamnat prima dată trece pe la psiholog ca să-și dea psihologul seama dacă era în toate capacitățile mintale sau nu și îi dă teste de raționalitate.

Testele de raționalitate sunt teste argumentative adică teste prin care se cere ca pacientul să argumenteze fie o teză a sa personală fie o teză aleasă de către cel care face testul. În genere, persoanele normale au o modalitate corectă mai mult sau mai puțin de a argumenta. După elaborarea testului când se face evaluarea fiecare răspuns care începe cu „deoarecetrebuie tansformat într-un silogism cu remise și concluzii pentru a vedea dacă răspunsul este corect sau nu. Din experiența noastră știm că psihologii de regulă nu-și dau seama imediat de corectitudinea argumentelor căci de multe ori nu știu nici ei care sunt regulile silogistice pentru fiecare figură și pentru fiecare mod silogistic și atunci trebue să aibă cartea. O carte de logică în care să aibă cele 4 figuri silogistice și toate modurile silogistice și își dă seama și de originalitatea pacientului care lucrează cu moduri diferite din diferite figuri. Un test de raționalitate urmează să fie prelucrat mai ales în ce privește raționalitatea. Există cazuri în care persoana face și autoevaluări, are spirit de discernământ.

Datorită modului în care se operează în gândirea obișnuită psihologul trebuie să aibă și anumite cunoștințe în legătură cu erorile de raționare. Există câteva tipuri de greșeli care se fac din cauza unor erori în limbajului obișnuit, există cuvinte care au mai multe semnificașii. Se fac greșeli frecvente între cuantificatorii propozițiilor „toți” și „unii”. Rar apar silogisme cu „toți oamenii sunt muritori/ toți grecii sunt muritori/toți grecii sunt oameni” și se folosește „oamenii” în loc de „toți”.

Există propoziții particulare cu „unii” unii oameni sunt deștepți. Există și propoziții strict particulare „numai unii oameni sunt psihologi”.

În timpul testelor argumentative mai poate apărea și respingerea. Pacientul își argumentează teza dar la un moment dat când i se pune întrebarea „de ce?” poate să o respingă. De regulă respingerea este un raționament care se bazează pe contra-argumente.

Pentru respingerea unei teze trebuie să găsim contradictoria acesteia și să o argumentăm. Dacă cineva susține că toți studenții sunt sârguincioși este de ajuns să argumentăm că toți sunt O (teza contradictorie : unii studenți sunt sârguincioși)

Respingerea este raționamentul care se face prin argumentarea unei teze contradictorii cu teza de bază. Testul se numește „găsiți tezele contradictorii ale unui enunț și argumentele corespunzătoare acestuia.” O altă modalitate de respingere se bazează pe contestarea valorii de adevăr. Dacă se dă o propoziție X, ce propoziție afirmativă infirmă adevărul acesteia? Testele de respingere sunt foarte importante, uneori chiar mai importante decât testele de argumentare. Nu e suficient să-ți argumentezi o anumită teză fără să poți să respingi tezele contradictorii ale acesteia.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Există și aici grade, între normalitate și anormalitate, sunt persoane care știu să respingă anumite propoziții/afirmații/negații.

Logică 08.05.14

Argumentarea este un fel de silogism în care concluzia este considerată teză iar premisele argumente. și ca să înțelegem mai bine,să reluăm schița silogismului.

Silogismul este un raționament compus din două premise (judecăți) care au un termen mediu și din care urmează o concluzie. În funcție de concluzia termenului mediu din premise există 4 figuri silogiste.

1. Prima figură are ca termen mediu subiectul premisei majore (figura) judecățile universal valabile se notează cu A Ex toti M sunt P

2. Figura a doua în ambele premise termenul pe care îl are este predicat.

3. Figura a treia are termenul mediu subiect în ambele premise

4. Cea de-a patre figură este cu semnul lui zoro este inversul figurii a treia

Fiecare din aceste figuri are moduri corespunzătoare. Figura 1 mai are încă trei moduri

În cazul unei argumentări obișnuite facem abstracție de celelalte figuri deoarece ne-ar lua mult timp să dezvoltăm toate modurile

Studiul logicii pt un psiholog este necesar ca să depisteze eventualele greșeli de gândire ale paccientului. Testul „de ce?deoarece” se aplică argumentării. De ex testul „barbara” transformăm concluzia în teză iar premisele in argumente. Toți politicienii sunt corupți. De ce? Deoarece puterea înseamnă corupție iar politicienii sunt la putere. În primul rând dacă spui „toți politicienii sunt corupți” celălalt trebuie să spună „nu e adevărat domnule,Băsescu nu e corupt”

În mod obișnuit prin testul de argumentare „de ce? Deoarece” la o propoziție considerată ca teză se dă un răspuns. Răspunsul respectiv este decât o prezentare a argumentelor persoanei. Descoperirea modurilor silogistice a fost o descoperire epocală care nici astăzi nu este cunoscută tuturor. De ce interesează pe noi ca psihologi? Ne interesează fiindcă anumite persoane care întotdeauna fac niște grețeli care nu sunt penalizabile dar trebuiesc tratate când ajung la noi. Politicienii nu ajung la noi .

Când devii conștient de ce înseamnă o argumentare nu mai trântești răsunsul ca la tv te

ia să luăm cartea

gândești puțin și te întrebi „în care figură suntem? Păi suntem în figura a doua lui Didilescu să vedem”.

Când este vorba de raționamente ne interesează dacă omul gândește corect sau nu.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Pentru testarea capacității de raționare prin argumentare se pornește de la o teză=o

judecată afirmativa sau

nevativă, universală sau particulară. Daca teza este

modul

daca

este E lucrăm în celarent etc și punem întrebarea „de ce?”

Exemplu: Modul barbara

Toți oamenii sunt muritori

Socrate este om

Socrate este muritor

I

lucram in

Figurile silogistice sunt:

Figura I

M

S

P

M

S

P

Figura II

P

S

M

M

S

P

Figura III

M

M

P

S

S

P

Figura IV

P

M

M

S

S

P

Modurile valide de figura I sunt:

Barbara

Celarent

Darii M a P

Ferio M e P S i M

M

a P

M e P

S

a M

S

a M

S i M

S

a P

S e P

S i P

S o P
S o P

La răspunsul „deoarece” este posibil să fie date cele două premise sau numai una dintre ele. De regulă se dă numai una. și ce urmează? Cum se continuă testul? Răspunsul la întrebarea „de ce?” este o propoziție,o judecată care face parte din cele două premise devenite argumente și se pune în continuare întrebarea „de ce?”. Revenim la exemplul „Socrate este muritor” S-P de ce? Deoarece M-P și S-M. De ce M-P? Deoarece S-P si S-M.

Cum notăm testul? Care este scorul testulu? Scorul testului se face prin cele 5 componente ale testabilității:

Fluența

Flexibilitatea

Originalitatea

Autoevaluarea

Evaluarea

Fluența constă în câte răspunsuri „deoarece” poate să ofere subiectul testat într-o anumită perioadă de timp,cât îi dai la dispoziție.

Flexibilitatea constă în capacitatea de a căuta argumente (la „deoarece”) din domenii cât mai variate.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Originalitatea constă în utilizarea unora sau câte unui argument neașteptat. Ea poate să fie pozitivă sau negativă.

Autoevaluarea constă în întreruperea testului pentru corectarea vreunei erori.

Evaluarea constă în scorul final al punctelor obținute.

Testul nu are valabilitate în sine decât comparativ cu rezolvările oferite de alți subiecți.

A respinge o teză înseamnă a găsi contra argumente la teza respectivă. Luăm tot exemplul cu socrate, în cazul respingerii să zicem că este vorba de teza „socrate este muritor” cum respingem această teză? Căutăm contra argumente. Ca să respingem o teză pe care o considerăm ca falsă, căutăm argumente care să o infirme. Socrate este nemuritor-teză falsă. Cum o combatem? Toți oamenii sunt muritori, Socrate este om deci este muritor.

Respingerea constă în căutatrea de contra argumente la o anumită teză respeciv argumente pentru o teză contrară. Mecanismul este același ca în cazul argumentării doar că subiectul testat trebuie să aibă în minte mereu o contra teză pe care să o argumenteze. Respingerea este mai grea decât argumentarea.

A treia formă de utilizare a silogismului este demonstrația. Demonstrația se utilizează de regulă în cadrul științelor. Demonstrația este un silogism care trebuie să conțină atât premisele t și concluzia, jdecăți universal afirmative și adevărate. Pentru testarea adevărului unei judecăți dintr-o anumită știință cel care face demonstrația trebuie să cunoască bine datele științei. Dacă faci o demonstrație matematică trebuie să știi matematică. Logicianul trebuie să știe care sunt demonstrațiile și care sunt greșelile care se pot ivi într-o demonstrație. Sunt demonstrații care se transpun greu în figuri silogistice iar când se transpun, datorită diferențelor calitative și cantitative ale judecăților pt fi semnalate imediat deficiențe. De exemplu dacă într-o demonstrație în loc de modul barbara apare un darii demonstrația este greșită. De ce? Fiindca ea conține cel puțin o premisă și concluzia care nu sunt universal afirmative.

Este greșit să folosești o alta modalitate sau să folosești o judecată care nu este evident adevărată și care necesită o altă demonstrație. Din această cauză premisele demonstrațiilor trebuie să fie prime, evidente și nedemonstrabile la rândul lor cel puțin pentru un anumit cadru al discuției fiindcă dacă cel puțin una dintre premise necesită o altă demonstrațe, nu se mai termină șirul demonstrativ.aici trebuie să facem distincția dintre demonstrație și dovadă. (argumentul cu broasca țestoasă).

Există și demonstrații indirecte (continuare în următorul curs)

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

Logică 15.05.14

(continuare curs 8)

Tip de subiect pentru examen:

Deosebirea dintre silogism și argumentare

Raportul dintre logica și psihologie

Raportul dintre sensibilitate și gândire

Operațiunile psihognoseologice: comparația; clasificarea; generalizarea; abstractizarea

Ce este noțiunea?

Ce este esența?

Deosebirea dintre esență și fenomen (adică dintre „cum este?” și „ce este?”)

Clasificarea noțiunilor

Arborele lui Porphyrius

Ce este definiția?

Ce este judecata?

Tipurile de judecăți

Pătratul logic (A, E, I, O)

Operațiuni cu judecăți (conversiunea judecăților= inversarea subiectului cu predicatul)

Raționamente nemijlocite cu judecățile din pătratul logic ( dacă A este adevărat I cum este?

Ce este silogismul?

Ce sunt figurile silogistice?

Ce sunt modurile silogistice?

Care sunt modurile primei figuri?

ce este argumentarea?

Ce este demonstrația?

Ce este respingerea?

Demonstrația indirectă

Principiul identității

Principiul noncontradicției

Principiul terțului exclus

Principiul rațiunii

Deosebirea dintre adevăr și corectitudine

Cum se demonstrează indirect adevărată?rez

sau

prin absurd

o

propoziție X (A;E;I;O) este

Demonstrația indirectă a unei judecăți se face prin argumentarea judecății contradictorie.

Propoziția care trebuie demonstrată se numește teză

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

În demonstrația directă teza trebuie să fie concluzia unui silogism în care premisele trebuie să fie universale adevărate și afirmative. În demonstrația indirectă se caută contradictoria tezei. Dacă teza este o judecată A atunci contradictoria trebuie să fieo judecată O. Dacă judecata este E contradictoria trebuie să fie I. Dacă judecate este I, contradictoria este A. Se presupune prin absurd că judecata contrară tezei ar fi adevărată. Se demonstrează prin raționament că ea este falsă.se conchide că teza este adevărată. Exemplu: o teză de tip A presupunem că ar fi falsă, atunci trebuie să fie adevărată propoziția O. Demonstrăm silogistic că propoziția O este falsă (considerăm prin absurd că ar fi adevărată). Se dovedește că este falsă deci contradictoria ei este adevărată.

Raționamentele pe care le utilizăm

Multe dintre raționamente sunt compuse din judecăți false adică o judecată este adevărată atunci când corespunde cu o stare de fapt sau o situație care există realmente. Judecata „acum afară plouă.”( dacă mergem după meteo afara plouă )judecata este falsă

ale modurilor silogistice apar

judecăți false (una sau ambele premise). Dacă cel puțin una dintre premise este falsă atunci raționamentul poate să fie corect sau incorect. Un raționament este corect atunci când concluzia urmează cu necesitate din premise, după următoarea regulă: dacă premisele sunt adevărate atunci

concluzia este cu necesitate adevărată; dacă cel puțin una dintre premise ste falsă atunci raționamentul poate să fie adevărat sau fals. Din adevăr urmează numai adevărul,( Exvero nisi velrum.) din fals urmează orice.(Exflaso xeqitur cvod libed.)

În cadrul unor silogisme corect constituite după

și

Multe din greșelile care se fac se datorează încălcării principiilor gândirii corecte.

În cadrul oricărei raționări corecte trebuie respectate principiile gândirii corecte. Cel mai simplu principiu și cel mai important este principiul identității. El are aplicabilitatela nivelul gândirii noționale și poate fii enunțat astfel: în cadrul oricărui raționament termenii (noțiunile) trebuie să fie identice cu ele însele. Dacă o anumită noțiune înseamnă ceva ea trebuie să însemne sau să aibă aceeași semnificație în contextul raționamentelor utilizate la un moment dat.

Seminificațiile unor noțiuni se schimbă total sau parțial în anumite perioade. Este cazul noțiunilor științificea căror semnificație se schimbă în funcție de progresele științelor. În cadrul unui raționament trebuie să ținem cont de semnificația noțiunilor din perioada în care au fost enunțate raționamentele. De exemplu pe vremea lui Aristotel prin „apă” se înțelegea un lichid incolor mai mult sau mai puțin potabil. În zilele noastre se înțelege în plus, datorită progreselor din domeniul chimiei, o substanță compusă din hidrogen și oxigen. Dacă ne referim la raționamentele de pe vremea lui Aristotel nu trebuie să înțelegem h2o .

Există unele cuvinte care exprimă noțiuni diferite de exemplu cuvântul broască. Dacă într-un raționament ințelegem când un sens al cuvântului când celălalt sens este un raționament incorect și vom ajunge la concluzii false. Există și tulburări psihice in care bolnavii se identifică

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa

chiar pe ei înșiși cu alte persoane, se dau drept alte persoane și apare așa numita falsă identitate. Dacă pacientul comite false ientități frecvent în raționamente pate fi diagnosticat. Pentru aceasta psihologul trebuie să stea de vorbă cu el. Trebuie să știe ce este un raționament și ce se întâmplă când se încalcă principiul identitații. Dacp persoana respectiva încalcă curent principiul identității adică nici o noțiune nu mai are semnificația ei, boala e gravă și de regulă cu pacientul respectiv nu mai poți să comunici. Dacă vrei să-l tratezi prin sugestie și hipnoză el nu înțelege ce vrei să-i spui.

Un alt principiu la fel de important pentru gândirea corectă este principiul noncontradicției. Acest principiu se aplică la nivel judicativ propozițional și poate fi enunțat astfel : în contextul unui raționament sau alunei discuții nu se admit propoziții contradicorii . propozițiile contradictorii : contradicoria lui A este O. Orice afirmație universală pate fi inlocuită cu o negație particulară. Principiul noncontradicției este încălcat de regulă de către persoanele normale în contexte diferite. Adică aceeași persoană zice că nu taie salariile și aceeași persoanp upă aceea,le taie! căci în genere contradicțiile sunt între afirmație și negație, da și ba. Mărim salariile și nu mărimn salariile, în perioada alegerilor le mărim și după alegeri nu le mai mărim! .

Susținerea ca adevărată a unei propoziții false sau susținerea ca falsă a unei propoziții adevărate înseamnă încălcarea principiului noncontradicției. principiile aceste se numesc și legi ale gândirii corecte. În logică și în psihologie legea și principiul înseamnă același lucru.

Un alt principiu al gândirii corecte este principiul terțului exclus. Acest principiu se referă la inexistența unei a treia alternative între adevăr și fals. Orice judecată (propoziție0 este sau adevărată sau falsă. Exemplu: afară plouă. Propoziția este falsă. Există și cazuri speciale în care unul dintre termenii unei judecăți, de regulă termen științific, nu este elucidat sau se referă la viitor, la tipuri viitoare nedeterminabile.

Principiul rațiunii suficiente este principiul conform căruia pentru orice enunț poate să existe un raționament care să dovedească faptul că acesta este adevărat sau fals. Orice afirmție se face pe oriunde, poate să vină cineva și să demonstreze prin raționamente silogiste,argumente sau demonstrații că enunțul este adevărat sau fals.

Anghel Gianina-Mihaela, Nedelea Larisa