Apostrofă - Cezar Bolliac

Voi, ce strecuraţi ţînţarul

Şi cămila înghiţiţi,

Ce-n ochi nu vă vedeţi parul

Ş-un pai pe alţii zăriţi,

Lingăi de pe la domnie

Şi ambiţioşi picmei!

Hrăniţi tot din calomnie!

Tartufilor! farisei!

Voi, ce-mi veninaţi exilul,

Voi, mai cruzi şi mai barbari

Decît cei ce-mi iau căminul,

Ţara, muma, fraţi, surori;

Voi, cu care-n curăţie,

M-am sculat spre a lupta

Pentru astă Românie

Ce ciocoii o trăda!

Spuneţi, — de aveţi credinţă

Cît grăunte de muştar

În ce-aţi jurat, — e fiinţă

Care-n ast exil amar;

Cu mai multă bărbăţie

Ca mine a suferit?

Înfruntat -am cu mîndrie

Relele ce m-au izbit?

Mi-aţi surprins vro nevoinţă?

Umilitu-m-am la răi?

Şovăit-am în credinţă?

Alergat-am la călăi,

La călăii ţării mele...

La ciocoi? — In ore grele,

Cînd necazurile curg

Cu boale, cu sărăcie,
 Cu soţia suferind,

Cu ura, cu calomnia

În umbră-mi în veci grinţînd,

Spuneţi! — care se alege? –

Părăsit-am ast stindard?

Mi-am călcat eu a mea lege

Ca apostol, sau ca bard?

Dar principuri voi nu cereţi;

Voi cătaţi un partizan

La ambiţia ce mergeţi:

Calea trasă de satan.