Comunicarea este procesul transmiterii , receptionarii, stocarii, prelucrarii si utilizarii informatiilor.

Orice act elementar de comunicare presupune existenta unui:

- emitator;

- mesaj;

- canal de transmitere a mesajului;

- receptor.

Comunicarea este considerata a fi principala punte de legatura intre oameni, un mijloc prin care o
persoana transmite un mesaj unei alte persoane si asteapta raspuns din partea acesteia.

O serie de oameni de stiinta, printre care si psihiatrii Paul Watzlawich si D.Jackson, si-au inscris
cercetarile in problemele de socializare punand un mare accent pe dimensiunea comunicarii ca relatie
interumana. Acestia au emis o serie de axiome ce caracterizeaza comunicarea interumana:

1. Comunicarea este inevitabila- nu doar componenta verbala este importanta ci si

intregul complex al miscarii corporale voluntare sau involuntare, al gesturilor, privirii, tacerii,
spatiului individual, vestimentatiei, toate au o bogata valoare comunicativa.

2. Comunicarea se desfasoara la doua niveluri: informational si relational, cel de-al

doilea oferind indicatii de interpretare a continutului celui dintai.

3. 3. Comunicarea este un proces continuu, ce nu poate fi tratat in termeni de

cauza-efect sau stimul-raspuns;

4. Comunicarea imbraca fie o forma digitala, fie o forma analogica- acest lucru se
refera la faptul ca noi putem transmite un mesaj printr-o modalitate pur lingvistica fara a
implica sentimentele in redarea acestuia, iar acest mod de transmitere este numit mod digital
de genul “spun totul sau nimic”, pe cand modalitatea paralingvistica de transmitere a unui
mesaj ( intonatie, ritm, timbru) tine cont de impactul din spatele mesajului asupra
receptorului, comunicarea paralingvistica este numita drept comunicare analogica.

5. Comunicarea este ireversibila- odata emis, mesajul produce efecte

6. Comunicarea presupune raporturi de forta si ea implica tranzactii simetrice sau

complementare- pe intreg procesul comunicarii se mentin rolurile participantilor care nu pot fi
schimbate ca si status, rolurile raman fixe si inegale iar intre acestea se interpun interactiunile
de tip tranzactional ( ex. relatia medic-pacient la consultatie, profesor-elev la cursuri) dar mai
pot exista si “interactiuni personale” ce nu presupun disparitia rolurilor ci o fluidizare a lor (
ex. relatia dintre prieteni, soti, etc.)

7. Comunicarea presupune procese de ajustare si acordare- aceste procese intervin in

comunicare datorita polisemiei termenilor folositi de vorbitori, de diferentele de experienta
dintre vorbitori ( ex. conflictul dintre generatii).

Tipuri de comunicare
Exista doua tipuri de baza ale comunicarii interumane: verbala si non-verbala. Comunicarea
verbala se refera la tot ceea ce este scris sau spus. Comunicarea scrisa implica formulari clare si
logice, pe cand comunicarea orala este insotita si de factorii paralingvistici ( intonatie, ritm, timbru).

Comunicarea non-verbala este cea care transmite cele mai multe informatii despre
actorii din cadrul comunicarii. Acest tip de comunicare completeaza comunicarea verbala si creeaza
adevarate limbaje ce traduc starea de spirit a vorbitorilor.

Principalii indici non-verbali sunt:

 expresia fetei;

 gesturile- miscarea mainilor, a corpului;

 orientarea corpului catre interlocutor;

 pozitia corpului- modul in care stam, in picioare sau asezati;

 proximitatea- distanta la care stam fata de interlocutor;

 contactul vizual;

 contactul corporal;

 miscari ale corpului;

 aspectul exterior- vestimentatie sau infatisare fizica;

 aspectele non-verbale ale vorbirii- variatii ale tonului;

 aspecte non-verbale ale scrisului- scrisul de mana , acuratetea si aspectul vizual general.

Comunicarea este procesul cheie in medicina intrucat ea furnizeaza, in buna parte, datele necesare
stabilirii diagnosticului. Pentru multe boli cronice, ea este singurul suport al bolii si unica forma de
tratament.

Majoritatea studiilor privind punctul de vedere al pacientilor cu privire la ingrijirea medicala releva
concluzia comuna conform careia cei mai multi sunt nesatisfacuti de cantitatea si calitatea informatiei
primite in cursul ingrijirii.

Cauzele insuficientei comunicarii medic-pacient constau in:

1. atitudinea profesionala- unii medici se retin in a furniza informatii clare si precise

bolnavilor in legatura cu boala lor pe motivul de a nu-i nelinisti iar alti medici considera
comunicarea informatiilor cu privire la boala lor drept una dintre sarcinile esentiale ale actului
medical pe langa terapia propriu zisa;
2. stilurile de interviu- unii medici pun intrebari strict legate de simptomele unui bolnav,
iar altii sondeaza si problemele persoanale, colaterale aparitiei bolii;

3. problema incertitudinii- in cazul bolilor cronice, etiologia lor nu este suficient

cunoscuta si de aceea medicii au rezerve in a informa bolnavii cu privire la evolutia bolii lor;

4. neincrederea pacientului- exista bariere in relatiile terapeutice din cauza diferentelor

de clasa si de statut, aceste diferente altereaza informatiile de la pacient catre medic;

5. perspectivele diferite ale medicului si pacientului;

6. dificultati in exprimare- medicul poate folosi un limbaj mult prea stiintific in redarea
informatiilor legate de boala pacientului, iar pacientul nu va intelege starea sa de fapt datorita
terminologiei medicale.