TEMA 1.

CONCEPŢII DE BAZĂ PRIVIND INVSTIŢIILE

1. Conceptul de investiţie
2. Clasificarea investiţiilor
3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice (d.s.s.)
Notă: La subiectul 3 al temei studenții vor elabora referate si le vor prezenta la seminare.

Cuvinte-cheie: investiţie, investiţii reale, investiţii de capital, investiţii de

portofoliu, investiţii publice, investiţii individuale, investiţii productive, investiţii
strategice, investiţii obligatorii, investiţii nete, investiţii brute, subiectul investiţiei,
obiectul investiţiei, eficienţa investiţiilor, efort investiţional.

1. Conceptul de investiţie
Nici o economie, fie agrară, fie industrială, postindustrială sau informaţională,
nu poate pretinde la dezvoltare, dacă nu este susţinută financiar. Investiţiile, în
modul cel mai direct, sînt tratate drept reper şi promotor al dezvoltării economice
contemporane.
Cuvântul „investire” este de origine latină (investire = a îmbrăca, a acoperi) şi
a apărut în limbajul economic, cu sensul de a face un efort bănesc iniţial pentru
atingerea unor scopuri ulterioare. S-ar părea ca însăşi etimologia cuvântului
„investire” sugerează semnificaţia acestui fenomen. Însă, analizând definiţiile
existente în literatura clasică şi contemporană, s-a constatat că „investiţiile” sunt
tratate în mod diferit.
Deşi a devenit un termen uzual, prin care fiecare om înţelege că investiţia
înseamnă, în fapt, cheltuirea unor sume de bani pentru a crea ceva nou, sau a se
îmbunătăţi ceva existent, noţiunea de investiţii poate fi abordată, prin conţinutul său,
din două puncte de vedere: în ”sens larg” şi ”sens îngust”.
Într-o accepţiune mai îngustă, noţiunea de investiţie se identifică, de regulă,
cu unele cheltuieli făcute pentru crearea sau obţinerea unor bunuri materiale, a căror
valoare este, în majoritatea cazurilor, destul de mare, iar durata lor de folosinţă -
îndelungată.
În ”sens larg”, adică într-un cadru mai cuprinzător, investiţiile reprezintă nu
neapărat o sumă de bani, ci, mai degrabă, o intenţie, o acţiune umană privind
plasarea (direcţionarea) unui anumit capital pentru a se realiza ceva nou, sau ceva
care trebuie readus la un aspect îmbunătăţit substanţial, în scopul producerii unor
bunuri (materiale sau intangibile) de pe urma cărora să se poată obţine unele venituri
suplimentare. Din acest punct de vedere, conceptul de investiţie constituie mobilul
realizării unei intenţii de dezvoltare, de mobilizare pentru îndeplinirea unui scop
propus. Sub acest aspect, investiţia este, mai de grabă, un factor de acţiune al
societăţii, un îndemn pentru membrii săi de a da activităţii economice şi vieţii, în
general, un sens ascendent, de continuă dezvoltare.
Este destul de cunoscută definiţia dată de Pierre Masse: „Investiţiile
reprezintă o renunţare la o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unor speranţe a
căror suport sunt tocmai resursele investite. Pe scurt, investiţia trebuie privită ca o
cheltuială certă pentru un viitor incert”.
În afară de aceasta, pot fi prezentate şi alte opinii și definiții asupra subiectului
abordat.
Prin investiţie se înţelege totalitatea cheltuielilor, care se fac pentru realizarea
de noi capitaluri fixe, inclusiv înlocuirea capitalului fix uzat, precum şi cheltuielile
ocazionate de dezvoltarea sau modernizarea capitalurilor fixe existente.

Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale

activităţii de antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine
profit sau efect social.

Investiţia este efortul financiar actual făcut pentru un viitor mai bun, creat
prin dezvoltare şi modernizare, având ca sursă de finanţare renunţarea la consumuri
actuale sigure, dar mici şi neperformante, în favoarea unor consumuri viitoare mai
mari şi într-o structură modernă, mai aproape de opţiunile utilizatorilor, dar
probabile.
Legislaţia Republicii Moldova defineşte investiţia ca „o totalitate de bunuri
(active) depuse în activitatea de întreprinzator pe teritoriul Republicii Moldova
pentru a se obţine venit”, iar activitatea investiţională - ca „activitate de efectuare a
investiţiei şi de desfăşurare a activităţii de întreprinzător în legătură cu această
investiţie pentru a se obţine venit.
Teoria economică actuală pune în evidenţă o serie de aspecte legate de definirea
activităţii investiţionale şi trăsăturile ei.
1. Investiţiile reprezintă inversul consumului imediat. Prin aceasta se explică
faptul că orice investiţie necesită existenţa unor resurse obţinute ca rezultat
al unor procese predecesoare de economisire şi acumulare, realizate de
investitorul respectiv sau de alte persoane fizice sau juridice, aceste resurse
fiind atrase prin finanţări directe sau indirecte.
Şi francezul P.Aftalion este un adept al acestei opinii, el afirmă că investiţiile
reprezintă renunţarea la resurse băneşti lichide actuale contra speranţelor viitoare de
obţinere a unor noi resurse, evident mai mari.
Economiştii R.Heline şi O.Poupart-Lafarge susţin că prin investiţie se
afectează resurse pentru realizarea anumitor obiective industriale sau financiare
în vederea obţinerii unor beneficii pe o perioadă mai îndelungată.

2. Investiţiilor le este caracteristică relaţia investiţie-timp. Investiţiile se

angajează în efectuarea de imobilizări de fonduri sau de elemente de
cheltuieli pentru o perioadă, care este, de regulă, mai mare decât durata unui
ciclu de producţie. Aceasta defineşte investiţia ca fiind cheltuieli de sume
băneşti în momentul iniţial pentru a obţine efecte ulterioare, în timp.
3. Investiţiile au caracter dual. Adică investiţia nu trebuie privită doar ca o
simplă cheltuială bănească, ci trebuie să se aibă în vedere, simultan, două
sensuri care se corelează permanent:
– sensul valoric, când investiţia este privită ca o cheltuială, şi nu
reprezintă altceva decât o resursă financiară avansată şi consumată în
prezent, cu scopul obţinerii efectelor viitoare;
– sensul fizic, când investiţia este o acţiune în care sunt antrenate
mijloacele materiale şi tehnice, oamenii cu cunoştinţele şi abilităţile,
precum şi cu interesele lor.
4. În economiile moderne, investiţiile manifestă atât trăsături clasice, cât şi
trăsături moderne ale activităţii de investire:
O listă a acestor trăsături ar putea fi reprezentată astfel:
 Trăsăturile clasice:
 diferenţa mare de timp dintre momentul efectuării cheltuielilor, momentul
obţinerii efectelor şi momentul care indică sfârşitul efectelor
investiţionale;
 sacrificarea unor resurse certe, prezente, în defavoarea consumului
imediat;
 efectele riscurilor şi incertitudinii, care influenţează eforturile şi efectele
unui proiect de investiţii;
 ireversibilitatea totală sau parţială a unei investiţii în curs de realizare sau
deja finalizată, provocând pierderi totale sau parţiale.
Trăsăturile moderne:
 investiţiile devin o alocare permanentă de capitaluri pentru achiziţionarea
unor active fizice sau financiare, impunând necesitatea creării şi
gestionării portofoliului de investiţii;
 reducerea considerabilă a segmentului de timp legat de realizarea şi
exploatarea unei investiţii, durata de funcţionare scăzând din cauza
mobilităţilor înregistrate ca urmare a progreselor tehnic, economic etc.
5. Investiţiilor le este propriu caracterul novator, căci sunt promotoare de ceva
nou, de progres, aducând întotdeauna la schimbarea situaţiei existente, la
apariţia unor elemente noi, necunoscute anterior, adică investiţiile
angajează de fiece dată viitorul.
Din definiţiile formulate se degajă o serie de concluzii şi consecinţe în plan
managerial, dintre care ne mărginim la sublinierea unora pe care le considerăm mai
seminificative:
1. Investiţia este un efort actual, care, ca orice efort, trebuie dimensionat,
previzionat şi argumentat pentru a fi susţinut de către cei care trebuie să-l facă.
2. Investiţia vizează un viitor mai bun, care trebuie conturat ştiinţific şi realist,
prin studii complexe, pertinente.
3. Sursa de finanţare a investiţiilor o reprezintă o renunţare la consumuri
actuale posibile şi sigure, în favoarea unor consumuri viitoare, mai mari, mai
performante, dar probabile.
Atributele principale ale investiţiilor sunt:
 timpul.
Cheltuiala se face în prezent, iar recompensa vine mai târziu; astfel, între
momentul investirii şi cel al obţinerii profiturilor există un decalaj în timp.
Orice investiţie are un ciclu de viaţă propriu, caracterizat prin momente bine
definite.
 riscul
Sacrificiul este făcut în prezent şi este sigur. Recompensa pentru el vine mai
târziu, dacă vine, şi oricum mărimea ei este incertă. Altfel spus, dacă
cheltuielile au un grad de certitudine rezonabil, efectele presupun numai
speranţe.
 conţinutul material concret al efortului investiţional
Investiţiile reprezintă un flux al valorilor care au ca punct iniţial, de pornire,
o structură de resurse diverse ca natură şi ca volum, fonduri financiare, o parte
a veniturilor şi a economiilor realizate, resurse umane etc.
 eficienţa
O investiţie este acceptată şi declanşată doar atunci când efectele/suma totală
absolută a încasărilor viitoare sunt superioare cheltuielilor iniţiale.

Principalul subiect al investiţiei este investitorul.

În conformitate cu legislaţia R.Moldova, „investitorul este persoana fizică sau
juridică încadrată în activitatea investiţională pe teritoriul Republicii Moldova”.
Investitorii autohtoni fac investiţii sub formă de mijloace băneşti numai în
moneda naţională a Republicii Moldova, iar investitorii străini şi în alta valută
convertibilă.
Subiecţii afiliaţi investiţiei includ:
o antreprenori (în cele mai dese cazuri – întreprindere specializată de
construcţie-montaj, a cărei ofertă a fost acceptată în scris de investitor);
o proiectanţi (persoana juridcă desemnată de investitor pentru proiectarea şi
elaborarea documentaţiei tehnice şi a devizului de cheltuieli);
o ingineri (persoane împuternicite să supravegheze şi să controleze realizarea
lucrărilor investiţionale);
o organe de supraveghere ale statului responsabile de verificarea respectării în
proiectele de investiţii a diferitor norme de protecţie a mediului ambiant,
norme sanitare, urbanistice, de combatere a incendiilor);
o creditori de diferit tip;
o alţi subiecţi afiliaţi (experţi, specialişti şi consultanţi).

2. Clasificarea investiţiilor

Pentru analiza mai profundă a investiţiilor este necesar de a le diviza după

anumite caracteristici specifice, adică de a efectua clasificarea lor.
În teoria economică, există foarte multe criterii de clasificare a investiţiilor,
dar câteva dintre ele sunt recunoscute ca esenţiale, fiind larg utilizate de economişti.
Conform acestor criterii investiţiile se clasifică precum urmează.
1. După destinaţia fondurilor alocate:
 investiţii de capital (investiţii reale), care reprezintă alocarea
mijloacelor băneşti nemijlocit în producţie, pentru constituirea unor
active materiale şi nemateriale;
În unele surse, investiţiile reale, la rândul lor, sunt divizate în investiţii
corporale (achiziţionare de bunuri, utilaje, întreprinderi în scopul sporirii stocurilor
de producţie) şi investiţii necorporale sau intangibile (licenţe, brevete, know-how).
 investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea
titlurilor de valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc.,
ţinându-se cont îndeosebi de rata dobânzilor bancare, în funcţie de care
se apreciază dacă sunt sau nu sunt rentabile;
  investiţii publice, destinate atingerii scopurilor de gestionare a
administraţiei publice, care sunt făcute de autorităţile statului;
 investiţii individuale, destinate susţinerii activităţilor curente ale
indivizilor şi gospodăriilor acestora.
2. După obiectivul care se urmăreşte prin realizarea proiectului:
 investiţii productive, care, la rândul lor, se clasifică în:
1) investiţii de expansiune (dezvoltare, extindere): acestea presupun
cheltuieli în vederea măririi capacităţilor de producţie;
2) investiţii de menţinere, ce ţin de reutilarea capacităţilor de producţie
existente;
3) investiţii de modernizare, care se efectuează cu scopul creşterii
performanţelor tehnice, îmbunătăţirii randamentelor utilajelor existente;
4) investiţii de inovare, adică lansarea noilor activităţi;
 investiţii strategice, care se efectuează mai mult în sfera cercetării-
dezvoltării sau în alte scopuri şi care au efecte indirecte asupra investiţiilor
productive.
 investiţii obligatorii, acestea fiind făcute cu scopul de a respecta anumite
reglementări legislative, sau anumite angajamente luate faţă de alţi agenţi
economici.
3. După gradul de risc pe care îl implică:
 investiţii cu risc redus, care sunt cele mai frecvente. Această categorie
include investiţiile de menţinere şi de ameliorare, care necesită resurse
puţine, dar au şi cele mai mici efecte;
 investiţii cu risc sporit, în categoria cărora intră investiţiile de dezvoltare,
de expansiune, de inovare, iar uneori şi cele de modernizare, acestea fiind
valori mult mai mari, producând însă şi efecte mai mari: creşterea
capacităţilor tehnice, efectuarea unor restructurări de producţie,
implementarea noilor produse şi servicii.
4. După locul în care se fac:
 investiţii interne;
  investiţii externe (participarea cu fonduri la formare capitalurilor altor
firme, pentru diversificarea activităţii).
5. După structura lor tehnologică:
 investiţii în mijloace fixe, ce se grupează în:
1) cheltuieli de achiziţionare a utilajelor, care includ costul utilajelor,
cheltuielile de transport, diferite taxe aferente acestora etc.;
2) cheltuieli de montaj şi de instalare;
3) cheltuieli aferente construcţiilor, amenajărilor;
4) cheltuieli ce ţin de lucrările şi exploatările geologice, care includ
prospecţiuni, studii, cercetări asupra terenului, precum şi cheltuielile
privind achiziţia acestuia etc.;
 cheltuieli preliminare şi alte cheltuieli, care cuprind cheltuielile de
proiectare, cheltuielile de pregătire a personalului aferent noului obiectiv
de investiţii, cheltuielile ce ţin de supravegherea lucrărilor, licenţe,
procurarea de know-how, cheltuielile de constituire;
 capital de lucru sau fond de rulment.
6. După stadiul în care se găsesc:
 investiţii în curs de execuţie;
 investiţii finalizate.
7. După modul de execuţie, investiţiile se clasifică în:
 investiţii executate în antrepriză (în cadrul cărora, de obicei, lucrările
se execută de o întreprindere specializată de construcţie-montaj cu dotare
tehnică şi personal calificat aferent specificului activităţii lor);
 investiţii executate în regie proprie (adică cu forţele proprii ale
investitorului);
 investiţii executate mixt.
8. După sursa de finanţare, investiţiile se clasifică în:
 investiţii finanţate din surse proprii;
 investiţii finanţate din surse atrase.
9. Din punctul de vedere al relaţiilor ce se stabilesc între întreprinzător şi sursa
de resurse pentru investiţii, investiţiile, inclusiv cele străine, se grupează în
două categorii:
 investiţii directe (când agentul finanţator capătă şi posibilitatea de a lua
decizii şi de control asupra proiectului pe linie managerială, tehnologică,
de marketing etc.);
 investiţii de portofoliu (care reprezintă plasamente pur financiare, fără
alte implicaţii în viaţa proiectului).
10. După modul de constituire:
 investiţii nete. Acestea sunt constituite din sumele de bani ce
provin din produsul naţional net şi au ca scop sporirea capitalului
fix şi a stocurilor de materii prime şi materiale.
 investiţii brute. Dacă la investiţia netă se adaugă amortizarea, care
are ca scop principal înlocuirea capitalului fix uzat, se obţin
investiţii brute, care contribuie la creşterea absolută a capitalului
fix.
Investiţiile se mai pot clasifica şi după alte criterii, cum ar fi:

 sfera de activitate (productivă, social-culturală);

 ramurile beneficiare (investiţii executate în industrie, agricultură etc.);

 mărimea efortului investiţional (mari, mici);

 importanţa (de ramură, naţională, mondială) etc.

3. Impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice

Pentru a analiza impactul investiţiilor asupra dezvoltării economice a oricărui

stat este indicată analiza abordărilor teoretice cu privire la rolul investiţiilor în
asigurarea proporţiilor şi dinamicii macroeconomice.
 Economiştii clasici au analizat corelaţiile dintre diverse fenomene economice,
inclusiv investiţiile, şi procesul dezvoltării economice. Investiţiile, în teoriile acestor
economişti deţin un rol opus economisirilor – ele joacă un rol expansionist, deoarece
prin investire se provoacă extinderea activităţilor agenţilor economici. Iar aceasta, la
rândul său, se reflectă în creşterea produsului intern brut. Rata dobânzii este
elementul principal care determină activitatea investiţională într-o economie. De
aceea, în teoriile clasicilor, investiţiile şi economiile sunt tratate ca două fenomene
opuse.

Tratarea investiţiilor, ca fenomen opus economiilor, explică înţelegerea îngustă a

factorilor ce condiţionează investiţiile. Aşadar, aceşti economişti se limitează la
concluzia că rata dobânzii este determinantul principal al investiţiilor.
O abordare nouă o reprezintă concepţia keynesistă, conform căreia este posibilă
restabilirea (sau menţinerea) echilibrului economic de ansamblu prin creşterea
volumului consumului şi/sau investiţiilor, cererii globale în economie şi, deci, a
ocupării forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie. Accentuând prioritatea
investiţiilor, J.M. Keynes, autorul acestei teorii, le plasează în lista categoriilor
economice prioritare, alături de câteva alte categorii importante, şi le notează cu litere
mari: Venitul Naţional, Consumul, Investiţiile, Economiile.
J.M. Keynes şi urmaşii sistemului său de gândire au modificat abordarea
problemei investiţiilor, constatând că investiţiile reale sunt determinate, în primul
rând, de perspectivele existente la un moment dat în economie, şi doar în al doilea
rând, de rata dobânzii. Din momentul în care cresc perspectivele de profitabilitate,
creşte şi nivelul activităţii investiţionale, producându-se expansiunea economică.
Investiţiile financiare, la rândul lor, sunt determinate de rata dobânzii. Cu cât rata
dobânzii este mai mare, cu atât creşte atractivitatea acestui tip de investire, şi invers.
J.M. Keynes apreciază investiţiile ca cel mai instabil element în economie. În
cazul unui nivel constant al consumului, cererea globală şi nivelul ocupării braţelor de
muncă depinde de volumul investiţiilor curente. La rândul său, acesta este condiţionat
de dorinţa şi interesarea întreprinzătorului pentru a investi. Această dorinţă este
determinată de eficienţa marginală a investiţiilor noi. J.M. Keynes denotă că
întreprinzătorii nu sunt predispuşi să investească, sau să transforme economiile în
investiţii, decât în cazul în care se profilează perspectivele obţinerii unui profit ce ar
corespunde necesităţilor lor. Adică situaţia în care rata „sperată” a profitului e mult
mai înaltă decât rata dobânzii.
După J.M. Keynes, “investiţia constituie actul economic fundamental care
determină o creştere atât de mare a venitului global, încât poate să asigure o sporire
a economisirii dorite corespunzătoare injecţiei financiare iniţiale”.
Putem menţiona că, în teoria sa, J.M. Keynes ajunge la concluzia că în economia
reală investiţiile sunt egale cu economiile. El consideră economiile o reflectare a
comportamentului colectiv al consumatorului individual, iar investiţiile – un
comportament colectiv al întreprinzătorului individual. În cazul în care economiile sunt
transformate în investiţii, este provocată expansiunea capitalului fix şi circulant.
În orice domeniu economic, social-cultural, investiţiile sunt asociate ideii de
dezvoltare. Astfel, investiţiile reprezintă suportul material al dezvoltării economico-
sociale a ţării. Prin ele se asigură: sporirea capitalului fix; creşterea randamentului tehnic
şi economic al fondurilor existente; crearea de noi locuri de muncă etc.
În acest context, investiţiile reprezintă elementul decisiv al creşterii economice
şi al promovării factorilor intensivi, calitativi şi de certă eficienţă.
Investiţiile au un pronunţat caracter novator, căci prin ele se creează condiţiile
materiale necesare promovării progresului tehnic şi asigurării rezultatelor cercetării
ştiinţifice în toate domeniile de activitate, iar prin aceasta se asigură şi perfecţionarea
mijloacelor de producţie, tehnologiilor, formelor de organizare a producţiei, precum
şi înnoirea produselor.
În dezvoltarea economiei naţionale, investiţiile joacă un rol hotărâtor în
asigurarea modernizării întregii activităţi economice. Dezvoltarea stabilă a economiei
naţionale, precum şi a statului depinde, în mare măsură, de orientarea şi planificarea
judicioasă a investiţiilor. Prioritatea în repartiţia lor trebuie să aparţină ramurilor de
producţie ce vor asigura în modul cel mai efectiv şi în cel mai scurt timp recuperarea
lor.
Prin investiţii se poate asigura dotarea locurilor de muncă cu utilaje performante
şi perfecţionarea proceselor tehnologice, jucând un rol deosebit de important în
dezvoltarea economico- socială a ţării.
În ţările cu o economie de piaţă, volumul investiţiilor reprezintă unul dintre
principalii indicatori ai situaţiei economice, iar devierile alocărilor de investiţii –
indicatorul modificării cererii agregate, volumului producţiei naţionale şi ocupării
forţei de muncă. Pentru Republica Moldova, un interes esenţial prezintă metodele
economice de stimulare a investiţiilor în producţie ale ţărilor dezvoltate occidentale,
în care a fost efectuată o schimbare radicală a sistemelor de creditare şi impozitare în
scopul liberalizării economiei, stimulării propriei iniţiative şi susţinerii financiare a
antreprenorilor de către stat.

Bibliografie
1. Legea Republicii Moldova cu privire la investiţiile în activitatea de
întreprinzător N 81-XV din 18.03.2004. În: Monitorul Oficial al R.Moldova N 64-
66 din 23.04.2004).
2. Buhociu F., Negoescu Gh. Investiţiile în economia de tranziţie;
3. Caraganciu A., Domenti O., Ciobu S. Bazele activităţii investiţionale. Editura
A.S.E.M., Chişinău, 2004.
4. Vasilescu I., Romînu I., Cicea C. Investiţii. Bucureşti, 2000.
5. Hîncu R. Economia informaţională: aspecte manageriale şi investiţionale.
Chişinău, 2002.
6. Подшиваленко Г.В., Киселевa Н.В. Инвестиционная деятельность.
7. Управление инвестициями, под ред. В.М. Павлюченко, В.Д. Шапиро,
Москва, Высшая Школа, 1998.
8. Hîncu R., Suhovici A., Luchian I. Основы инвестиционной деятельности.
Ed. ASEM. - Chişinău, 2008.