Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Functia EMOTIVA, care trădează starea afectivă, sentimentele, valorile morale, capacităţile
cognitive şi cultura emiţătorului. Funcţia emotivă a comunicării constă în evidenţierea stării interne a
emiţătorului. Aceasta se referă, cum bine se ştie, la capacitatea pe care o avem, ca emiţători, să
marcăm poziţia noastră faţă de informaţia pe care o conţine enunţul nostru.
Ea se se realizează la nivelul emotiv al limbajului prin interjecţii, exclamaţii, prinlungirea
emfatica a sunetelor. Este semnificativ că intonaţia are un rol deosebit de important în exprimarea
poziţiei Emiţătorului. Alte procedee: folosirea diminutivelor şi augmentativelor, preferinţa pentru un
anumit termen din seria de sinonime aflată la dispoziţia vorbitorului.

2.Funcţia CONATIVĂ, ce serveşte la incitarea acestuia la acţiune/respectiv la încetarea acţiunii


prin ordine, îndemnuri, rugăminţi, interdicţii. Funcţia conativă se concentreaza pe strategia
lingvistică a contactării receptorului, bazată pe mărci ale vocativului (la substantive, pronume,
numerale şi adjective) şi imperativului (mod verbal personal), de propoziţii imperative, exclamative,
afirmative şi negative. Constructia mesajului este la modul imperativ prin excelenţă.
3. Funcţia POETICĂ, prin care limbajul se orienteazăspre sine, spre propria organizare.
Limbajul poetic pune accentul pe modul cum se spune,cum se vorbeşte, spre deosebire de limbajul
ştiinţific, care pune accentul pe ce se spune. Anumite reclame fac apel la acest tip de mesaj, în special
reclamele pentru serviciile turistice.Funcţia poetică presupune modul în care este concentrat mesajul
poetic de la emiţător spre receptor şi constituie funcţia esenţială a artei verbale. Ea nu apare singura:
în poezia epica,unde se întrebuinţeaza formulări la persoana a treia, apare şi funcţia referenţiala;
în poezia lirica, în care enunţurile sunt la persoana întâi, apare şi funcţia emotivă, iar în poezia liric-
adresativă, cu valori retorice, formulate la persoana a doua (oda, epistola, satira), apare şi functia
conativa. În opera dramatica, se exploatează din plin resursele oferite de funcţiile limbajului, mai ales
factorii de perturbare a comunicării, care creează atmosfera specifică.
4.Funcţia METALINGVISTICĂ, ce are în vedereînţelegerea corectă şi completă a
mesajului. Ea presupune intervenţii prin care se verifică folosirea şi înţelegerea cuvintelor, a
sensului lor, a implicaţiilor colaterale ale semnelor din cod. Este necesar să se atragă atenţia
asupra codului utilizat, fie prin gesturi, fie în perifraze explicative (explicaţii de genul glumesc,
desigur). Funcţia metalingvistică are în vedere codul in care se exprima interlocutorii, modul în care
funcţionarea nivelurilor limbii (morfologic, sintactic, lexico-semantic etc.) favorizează şi facilitează
comunicarea. Comicul de situatii se bazeaza din plin pe functia metalingvistică a comunicarii
5.Funcţia REFERENŢIALĂ. Aceasta ilustrează modul de folosire a limbajului pentru a
exprima o realitate, o interpretare personală, o imagine, o părere sau o idée, aşa cum o percepe
emiţătorul. Funcţiareferenţială transmite informatii despre lumea reală sau imaginară, trimite la context
şi stabileşte referentul. Ea poate fi denotativă sau cognitivă, având în vedere informarea, contextul
lingvistic şi extralingvistic (social, cultural,) al comunicării.
6. Funcţia FATICĂ, interacţională. Ea serveşte la stabilirea relaţiei de comunicare şi la
cultivarea interesului pentru aceasta până la încheierea mesajului, prin verificarea funcţionării
optime a circuitului. La nivelul contactului social funcţia fatică asigură comunicarea de succes prin
amprenta lingvistică degajată.