Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem.

II

Curs 05 Rolurile sociale de grup

Cuprins:

y Compoziţia şi structura unui grup social

y Rolurile sociale de grup
A. Abordarea funcţională a rolurilor de grup conform lui Benne şi Sheats
B. Abordarea funcţională a interacţiunilor de grup conform lui Bales
C. Abordarea dramaturgică stadială conform lui Kuypers şi Alers

La specializarea de psihologie din cadrul facultăţii noastre, chiar la debutul formării

socioprofesionale, cadrele didactice invită de obicei studenţii „boboci” să răspundă la o
întrebare: „ce v-a determinat să optaţi pentru studiul psihologiei?” Chiar dacă
răspunsurile sunt diferite, se poate constata că în majoritatea cazurilor acestea nu-i
mulţumesc în totalitate pe cei chestionaţi, ba chiar îi pun în dificultate. Dacă discuţia
aprofundează această provocare, se va constata că răspunsurile converg către esenţa
îndemnului socratic – doresc să mă cunosc (mai bine) pe mine însumi.
În fond, oricare domeniu al psihologiei facilitează calea cunoaşterii sinelui, ba chiar
mai mult, acest scop pare să devină un principiu de urmat şi recomandat. Şi psihologia
socială nu face excepţie de la acest caz, ci se aşteaptă ca factorul social să joace un rol
important în procesul autocunoaşterrii.
În 1954, Kuhn şi McPartland au propus o modalitate care urmăreşte felul în care o
persoană se autodefineşte. Tehnica, cunoscută drept Twenty Statement Tests, constă în
solicitarea de a elabora 20 de răspunsuri diferite la întrebarea „Cine sunt eu?” Chiar dacă
această activitate este mai dificilă decât pare, totuşi nu este imposibilă. În cazul în care
cititorul are cunoştinţe despre această modalitate de investigare a sinelui, vom propune o
altă provocare care reprezintă esenţa acestui capitol. Vă invităm iniţial să vă raportaţi la
un grup din care faceţi parte. Elaboraţi cât mai multe răspunsuri la întrebarea „Cine sunt
eu în acest grup?”

***

Psihologii sociali s-au preocupat de problematica compoziţiei şi structurii dintr-un

grup social restrâns, aspecte pe care le vom aborda în ceea ce urmează.

I. Compoziţia şi structura unui grup social

Investigarea elementelor componente şi a modalităţii lor de organizare într-un grup

restrâns este apreciată ca fiind o întreprindere rară şi dificilă. În legătură cu aceasta,
Levine şi Moreland (2006) atrag atenţia asupra trei aspecte constatate în literatura de
specialitate, apreciate mai degrabă drept limite în studiul compoziţiei grupului social
restrâns.
În primul rând, constată autorii, în general cercetările se focalizează pe investigarea
unui număr limitat de caracteristici ale membrilor unui grup. De exemplu, există studii

1
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

care urmăresc variaţia numărului de membri dintr-un grup în ceea ce priveşte

performanţa grupului, cu toate că nu se poate ajunge la un consens care este acel număr
optim de membri. Pentru aceasta este necesar de a cunoaşte ce tip de grup este, care sunt
caracteristicile membrilor, ce tip de sarcină au de îndeplinit etc. În al doilea rând,
modalităţile de abordare a caracteristicilor membrilor din grupuri sunt diferite la diferiţi
autori: unii urmăresc studiul centralităţii pe când alţii vizează media caracteristicilor
vizate. În al treilea rând, însăşi compoziţia grupului poate fi considerată drept consecinţă,
context şi cauză. Cele mai multe investigaţii s-au realizat asupra compoziţiei drept cauză,
iar în privinţa celorlalte două tipuri cercetările sunt sporadice.
Structura unui grup, care este şi ea de mai multe tipuri, este determinată de o
multitudine de factori, iar orice schimbare survenită la nivelul compoziţiei de grup
implică activarea altor fenomene şi procese psihosociale. Particularitatea tiparului de
interacţiune din cadrul unui grup restrâns depinde de raportarea membrilor la valorile,
principiile şi normele sociale de grup specifice, ancorate cultural şi ideologic, de poziţiile
/ status-urile sociale formale şi informale, desemnate sau asumate, de percepţiile asupra
sinelui şi a celorlalţi membri din grup, de modalităţile specifice de rezolvare a
conflictelor în grup etc. Lista poate fi continuată şi ar deveni descurajantă.
Atunci când cineva se defineşte ca membru al unui grup, ne aşteptăm ca
descrierea să scoată în evidenţă rolurile sociale de grup care se asociază, ba chiar se
suprapun peste poziţiile / status-urile sociale din cadrul acelui grup. Cu toate că fiecare
individ şi grup este unic în felul său, cercetătorii din domeniu identifică o paletă comună
de roluri de grup.

II. Rolurile sociale de grup

În procesul socializării fiecare dintre noi cumulează mai multe tipuri de informaţii
care ne vor permite să ne adaptăm cerinţelor mediului social. Aceste informaţii sunt
stocate în memorie sub forma unor scheme cognitive complexe. Reprezentarea mintală
despre o persoană înglobează informaţii care o caracterizează din punct de vedere fizic şi
comportamental. Dacă unui copil i se cere să vorbească despre mama sa, el poate să o
caracterizeze ca fiind o persoană afectuoasă. Întrebat ce semnifică pentru el termenul de
„afectuos” în acest caz (proces asemănător operaţionalizării conceptelor), el va genera
exemple comportamentale relativ stabile constatate în urma interacţiunilor. Mai târziu, el
va fi surprins şi va înţelege că aceeaşi persoană are multiple identităţi sociale care implică
raporturi sociale diferite faţă de alte persoane în acelaşi sau diferite contexte sociale.
Mama este în acelaşi timp fiică, soţie, prietenă, medic, preşedintele unei asociaţii – are o
identitate socială multifaţetată şi roluri sociale care exprimă un registru comportamental
variat.
Rolurile sociale din cadrul grupurilor formale sunt expresia unor poziţii sociale bine
definite care, de regulă, se înscriu într-o ierarhie pe verticală. Ele sunt mai rigide,
desemnate şi nu tot timpul exprimă întru totul personalitatea fiinţei umane. Dintr-o altă
optică, influenţa unui rol informal din grup poate determina o dinamică mai bogată a
grupului. Aici ne permitem să invocăm, cel puţin, Efectul Hawthorne constatat în anii ‘30
la fabrica Western Electric nu departe de oraşul Chicago de către Elton Mayo, psiholog şi
sociolog preocupat de studiul domeniului organizaţional. Pe scurt, preocuparea sa de bază

2
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

a vizat identificarea factorilor de la locul de muncă care ar afecta productivitatea muncii.

În ciuda înrăutăţirii treptate a condiţiilor de muncă, s-a constatat paradoxal o creştere a
performanţei individuale şi de grup. O analiză psihosocială mai profundă a scos la iveală
factorul cooperarea în grup care a sfidat aşteptările cercetătorilor şi intuiţia practicienilor.
În cadrul unui grup restrâns informal, în care ierarhia este mai degrabă pe
orizontală, indivizii îşi permit să-şi exprime mai liber şi natural personalitatea, să
exerseze şi dezvolte roluri sociale de grup multiple. Dacă însă li se solicită să definească
rolurile informale, constată dificultăţi în a identifica etichetele potrivite iar descrierile pot
fi lacunare.
Ce sunt rolurile sociale de fapt? Ne raportăm atât la o reprezentare mintală cât şi la
comportamentele pe care o persoană le aplică în virtutea unei poziţii/status social.
Raportându-ne la rolurile de grup informale, nescrise, ne putem aştepta la o discrepanţă
mai mare dintre propria concepţie şi percepţie a rolului social şi cele care aparţin altor
membri din grup.
Analiză literaturii de specialitate a permis lui Salazar (1996) să identifice trei
accepţiuni alternative pentru termenul rol social care se referă în acelaşi timp la:
1. expectanţele individului referitor la comportamentele ce urmează a fi puse în act;
2. comportamentele asociate unei poziţii/status social din cadrul unei organizaţii
sau grup;
3. comportamentele manifestate într-un context specific.

După cum se poate observa, rolul social se asociază cu poziţia socială din cadrul
unui grup ce exprimă drepturi şi obligaţii faţă de membrii grupului (Hare, 1994) şi/sau un
ansamblu de expectanţe cu referire la comportamentele unui membru în virtutea acelei
poziţii sociale (Diekman, 2007; Harris şi Sherblom, 2008; Stangor, 2004).
Preocuparea ştiinţifică pentru identificarea unor tipare de interacţiune în cadrul unui
grup restrâns a debutat în perioada preclasică a psihologiei sociale. În 1947, în S.U.A.,
Kurt Lewin a fondat un centru non-profit, National Training Laboratory, a cărui scop
viza studiul comportamentelor din cadrul grupurilor restrânse. Una dintre direcţiile
domeniului Dinamica Grupurilor, care a devenit o disciplină de sine-stătătoare în anii ’50,
este cunoscută ca fiind T-Group1. Acest domeniu se bucură de o structură tripartită în
care cadrul teoretic, metodologic şi aplicativ se îmbină cu succes. Cunoştinţele acumulate
stau la baza programelor de formare şi dezvoltare ale abilităţilor de comunicare şi
interacţiune socială în vederea eficientizării atingerii scopurilor şi obiectivelor propuse în
cadrul unui grup restrâns.
Un membru poate să manifeste unul sau mai multe roluri cât timp grupul parcurge
mai multe etape în care urmăreşte satisfacerea obiectivelor fixate. Fiecare rol este
caracterizat prin mai multe comportamente specifice, iar măsurarea lor se face de regulă
prin utilizarea metodei observaţiei. Astfel, un observator avizat va consemna indicatorii
comportamentali constataţi, ceea ce va permite cuantificarea frecvenţei de apariţie şi, prin
consecinţă, stabilirea gradului de manifestare a unui rol social de grup specific. De
regulă, pentru a putea determina în ce măsură un rol este mai mult sau mai puţin specific
unui individ, este necesară observaţia pe parcursul mai multor şedinţe.
În cadrul unei sesiuni de formare, şi aici ne referim la T-Group, participă de regulă
7-12 membri, număr considerat optim pentru astfel de reuniuni. Monitorizarea şi
1
T-Group sau training group se referă la grupul de formare.

3
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

consemnarea comportamentelor manifestate se poate realiza de către o parte din înşişi

membrii grupului, observatori novici, în scopul dezvoltării capacităţii de observare.
Observatorii experţi, formaţi în prealabil, se vor ghida după grilele de observaţie
standardizate. Înaintea unei sesiuni, moderatorul este cel care stabileşte exact cine şi pe
cine urmează să-l observe.
În cadrul dinamicii de grup, şedinţele de grup se desfăşoară în două etape. În
prima fază, un moderator invită grupul să rezolve o sarcină, rezolvarea unei probleme
şi/sau luarea unei decizii. Membrilor grupului li se prezintă de obicei o situaţie simulată
inspirată din realitate. Analiza cazului ia forma identificării şi selecţiei unor sugestii,
soluţii posibile de aplicat care, la rândul lor, pot constitui drept sursă de inspiraţie pentru
proiectarea unui program de intervenţie. A doua fază, care se organizează imediat după
ce sarcina a fost încheiată, este destinată examinării comportamentelor manifestate.
Comportamentele fiecărui individ sunt prezentate şi analizate în grup din trei puncte de
vedere, respectând următoarea ordine: fiecare individ se auto-analizează, îşi aminteşte
felul în care s-a comportat, explică motivele ce l-au determinat să acţioneze astfel şi felul
în care s-a simţit, apoi se referă la fiecare membru al grupului în parte cu care a avut
ocazia să interacţioneze, uneori întrezărind motivele şi stările afective ale celui la care se
referă, iar în final observatorii completează sinopticul, la care poate participa discret şi
moderatorul. Ideal ar fi ca şedinţa să fie înregistrată video pentru a putea fi oricând
reluată şi reanalizată post-factum în funcţie de necesitate.

A. Abordarea funcţională a rolurilor de grup conform lui Benne şi Sheats

În perioada timpurie a fundamentării metodei T-Group, iniţiată şi dezvoltată de

către K. Lewin, doi cercetători şi-au adus contribuţia în analiza şi clasificarea rolurilor de
grup. Este vorba despre Benne şi Sheats (1948) care au propus trei dimensiuni în care pot
fi incluse rolurile sociale observate în cadrul grupurilor restrânse:
Rolurile centrate pe sarcină – membrii se focalizează pe identificarea problemelor
precum şi a modalităţilor de soluţionare a acestora atunci când grupul urmăreşte obiective
specifice;
Rolurile de construire şi menţinere a grupului – indivizii urmăresc crearea şi
dezvoltarea relaţiilor armonioase dintre membrii grupului care au rolul de a facilita
comunicarea şi interacţiunea în vederea atingerii obiectivelor propuse; şi
Rolurile individuale – indivizii urmăresc atingerea unor nevoi personale care se pot
suprapune în mare sau mică parte peste nevoile grupului.
Fiecare dimensiune are în componenţa sa mai multe roluri specifice, care pot fi
manifestate atât de lider, cât şi de către alţi membri ai grupului restrâns. Aceste
comportamente pot contribui la facilitarea îndeplinirii sarcinii şi / sau construirii şi
menţinerii relaţiilor din cadrul grupului, iar altele mai degrabă împiedică grupul să
înregistreze performanţe.
În ceea ce urmează, vom prezenta rolurile specifice şi o scurtă descriere a fiecăruia,
aşa cum acestea au fost consemnate în articolul lui Benne şi Sheats din 1948.

4
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

A. Rolurile centrate pe sarcină pot fi identificate în procesul selecţiei, definirii şi

soluţionării problemelor.
● Iniţiatorul contributiv (the initiator contributor) – sugerează / propune noi idei
sau o altă modalitate de a abordare a problemelor, a scopurilor pe care grupul tinde să le
atingă. Astfel, problema poate fi redefinită sau se poate ajunge la descoperirea unui alt
scop. Sugestiile sau propunerile pot viza soluţia, modalităţile de depăşire a obstacolelor
întâmpinate, alte proceduri sau moduri de organizare a membrilor grupului pentru ca
sarcina să fie atinsă;
● Solicitantul de informaţii (the information seeker) – cere clarificări sau sugestii
adecvate şi pertinente în legătură cu aspectele discutate. El pretinde ca informaţiile
solicitate să se bazeze pe fapte concrete;
● Solicitantul de opinii (the opinion seeker) – cere clarificări în privinţa valorilor
care stau la bază şi pe care grupul le asumă atunci când propune soluţii posibile în
legătură cu aspectele discutate;
● Transmiţătorul de informaţii (the information giver) – prezintă fapte sau
generalizări, sprijinindu-se pe propria experienţă, care de altfel au o legătură pertinentă cu
problema discutată;
● Transmiţătorul de opinii (the opinion giver) – invocă credinţele şi opiniile sale
în legătură cu sugestia propusă de către grup referitor la cazul discutat. Acesta
accentuează punctul său de vedere, pe care îl consideră în mod indubitabil drept
reprezentativ şi caracteristic grupului;
● Elaboratorul (the elaborator) – emite sugestii în termenii unor exemple sau
sensuri aprofundate, deduce raţiunile ce fundamentează o soluţie propusă spre aplicare şi
anticipează consecinţele în urma implementării sale;
● Coordonatorul (the coordinator) – remarcă sau clarifică legăturile dintre idei
sau sugestii, le reuneşte într-un tot unitar sau încearcă să coordoneze activităţile unor
membri sau sub-grupuri;
● Orientatorul (the orienter) – defineşte poziţia grupului în ceea ce priveşte
atingerea scopurilor propuse; face o totalizare a ceea ce s-a întreprins, acordă întrebări în
privinţa direcţiilor de urmat;
● Evaluatorul critic (the evaluator-critic) – atrage atenţia asupra felului în care
grupul este pe cale de a atinge standardele legate de scop; evaluează sau chestionează
anumite aspecte legate de latura practică, logica, faptele, procedurile cu referire la
diverse propuneri de soluţionare posibilă sau oricare alte aspecte ale discuţiei;
● Energizatorul (the energizer) – îndeamnă grupul să acţioneze în vederea luării
deciziei, încearcă să stimuleze, să îndemne grupul să contribuie în vederea creşterii
calităţii activităţii;
● Tehnicianul procedural (the procedural-technician) – îşi aduce contribuţia prin
îmbunătăţirea procedurilor aplicate în rezolvarea sarcinilor de rutină sau administrează cu
pricepere obiectele de care grupul are nevoie. De exemplu, se ocupă de distribuirea
materialelor, rearanjează scaunele, are grijă de aparatul de înregistrare etc.;
● Registratorul (the recorder) – poate fi considerat drept „memoria grupului”.
Acesta consemnează şi păstrează informaţiile relevante legate de discuţie, sugestiile
propuse, deciziile luate în cadrul reuniunii de grup.

5
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

B. Rolurile centrate pe construirea şi menţinerea grupului se manifestă în

cadrul reuniunilor de grup şi au scopul de a preîntâmpina incidente şi tensiuni, de a
menţine şi promova relaţii armonioase care să se răsfrângă atât imediat, cât şi pe termen
îndelungat.
Încurajatorul (the encourager) – apreciază pozitiv, este de acord, acceptă
contribuţiile altor membri. Este afectuos şi solidar faţă de ceilalţi, încurajează şi laudă
contribuţiile celorlalţi membri, înţelege şi acceptă celelalte puncte de vedere, idei şi
propuneri;
Armonizatorul (the harmonizer) – mediază diferenţele dintre membrii grupului,
încearcă să reconcilieze neînţelegerile, să risipească tensiunile acumulate în urma unor
conflicte, le preîntâmpină, nu le lasă să ia amploare;
Persoana dispusă pentru compromis (the compromiser) – atunci când se află într-
un conflict ce-l implică, este dispus să cedeze poziţia / statusul social de grup, admite că a
comis erori şi o face numai pentru a păstra armonia din grup. El anunţă grupul că este
dispus să facă concesii;
Uşierul2 (the gate-keeper / expediter) – încearcă să păstreze deschise canalele de
comunicare, încurajând sau facilitând participarea celorlalţi membri în manieră publică
(de exemplu, el poate atenţiona grupul astfel: „încă nu am avut ocazia să ascultăm
părerea lui x”) sau reglează fluxul comunicării (o altă atenţionare poate fi de tipul:
„credeţi că dacă am reduce timpul de expunere, vom asigura şanse egale ca fiecare să
contribuie?”);
Creatorul de standarde (standard setter / ego ideal) – aplică sau propune grupului
respectarea unor standarde care să asigure evaluarea calităţii proceselor de grup;
Observatorul şi Comentatorul grupului (the group-observer şi commentator) –
păstrează procesele verbale în care sunt consemnate modalităţile de acţiune întreprinse în
grup, le completează cu alte interpretări care au o notă evaluativă asupra procedurilor
create după care grupul se ghidează;
Docilul (the follower) – persoana care se lasă dus de grup, acceptă ideile celorlalţi
mai mult sau mai puţin pasiv; poate fi considerat mai degrabă audienţa ce asistă la
discuţiile sau deciziile de grup.

C. Rolurile individuale sunt expresia nevoilor personale care, de obicei, nu se

suprapun cu nevoile grupului sau sunt irelevante în acest sens. Membrii fie sunt lipsiţi de
o orientare specifică, fie manifestă o atitudine negativă în ceea ce priveşte construirea şi
menţinerea bunelor relaţii atunci când grupul participă la sesiuni de formare sau training.
În ceea ce întreprind, indivizii vor urmări să scoată în evidenţă nevoile personale.
Descoperirea şi comprehensiunea acestor nevoi oferă posibilitatea de a compara gradul
de suprapunere peste nevoile grupului. În plus, se poate estima dacă eforturile depuse
pentru a satisface nevoile personale sunt mai mult sau mai puţin utile grupului.
Agresorul (the aggressor) – manifestările pot căpăta variate forme: depreciază
status-ul celorlalţi prin reprobarea valorilor, acţiunilor sau emoţiilor / sentimentelor, atacă

2
Am preferat să folosim această siglă lingvistică bazându-ne pe traducerea propusă de către A.
Neculau (2007, p. 303). Desigur, o altă variantă s-ar apropia de termenul „paznic” sau „gardian” care
supraveghează şi dozează fluxul informaţional transmis în grup. Poate fi, de asemenea, asemuit cu rolul
unui arbitru.

6
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

grupul sau problema de care se ocupă, face glume usturătoare, exprimă invidia, iar dacă
grupul înregistrează un succes, acesta va încerca să şi-l atribuie;
Creatorul de blocaje3 (the blocker) – tinde spre o abordare negativistă a tot ce se
întâmplă în grup, manifestă rezistenţă şi încăpăţinare, dezaprobă şi se opune fără a avea
vreun argument. Încearcă să resusciteze discuţia în privinţa unui aspect pe care grupul l-a
epuizat s-au îl consideră inoportun legat de scop.
Căutător de recunoaştere / recompense (the recognition-seeker) – încearcă cu
orice ocazie să atragă atenţia celorlalţi asupra propriei persoane şi asupra propriilor
realizări. Îi place să se laude, deşi, în acelaşi timp, cu insistenţă întreprinde orice care să-l
plaseze într-o poziţie inferioară. El va încerca să sublinieze în repetate rânduri că
meritele sale nu sunt apreciate la adevărata valoare;
Confesivul (the self-confessor) – foloseşte orice ocazie în grup pentru a-şi exprima
sentimentele, intuiţii, opţiuni ideologice care de fapt nu au legătură cu ce şi-a propus
grupul;
Fluşturaticul (the playboy) – afişează o implicare precară în procesele grupului.
Aceste manifestări pot lua forma cinismului, nonşalanţei sau a glumelor de prost gust.
Dominatorul (the dominator) – face orice ca să-şi sublinieze autoritatea sau
superioritatea în ceea ce priveşte manipularea grupului sau a unor membri. Manifestările
pot lua forma linguşirii, sublinierii unui status social superior. Persoana îşi dă importanţă
sieşi, direcţiilor pe care le propune şi încearcă să le impună într-o manieră autoritară.
Uneori, îşi asumă dreptul de a întrerupe intervenţiile unui alt membru, chiar dacă acesta
contribuie benefic în cadrul grupului;
Căutătorul de ajutor (the help-seeker) – este în căutarea unor atitudini sau
comportamente pozitive, simpatetice din partea celorlalţi membri în baza expresiei unei
insecurităţi personale, confuziei sau deprecieri pe care le-ar fi primit şi care s-ar baza pe
anumite raţiuni;
Pledantul (the special) – acţionează în numele unui mic om de afacere, om de bază
al comunităţii, a gospodinei, al muncitorului. Aspectele pe care le revendică de fapt
ascund în spate propriile necesităţi, iar discursul său este alimentat de prejudecăţi sau
stereotipuri.

Această clasificare reprezintă una dintre primele contribuţii care abordează

sistematic rolurile sociale din cadrul unui grup restrâns. Din punct de vedere pragmatic,
ea serveşte drept punct de plecare pentru consilierii şi psihoterapeuţii care îşi desfăşoară
activităţile în cadrul unor grupuri restrânse. Este şi un punct de plecare pentru o definire
şi clarificare cognitivă mai bună a rolurilor sociale de grup pe care le exercită atunci când
contribuie la atingerea scopurilor colective. În acelaşi timp, cunoştinţele le permit o
înţelegere mai bună a rolurilor exercitate de către membrii cu care interacţionează. Cu
ajutorul unor specialişti din domeniul analizei şi intervenţiei în grupuri4 se pot elabora şi
aplica mai ţintit proiecte de analiză şi intervenţie menite să valorifice şi adapteze

3
Acest rol este foarte asemănător cu modalitatea de comportare a anticonformistului. Asemenea
unui „Gică-contra”, acesta se opune imediat oricărei propuneri venite din partea grupului. Contestarea
imediată a oricărei iniţiative venite din partea grupului nu are decât un singur scop – dorinţa de a atrage
atenţia asupra propriei persoane, chiar dacă efectele sunt de scurtă durată iar grupul îl va readuce la tăcere.
4
Pentru detalii recomandăm lectura A. Neculau (coord.) (2001) Analiza şi intervenţia în grupuri şi
organizaţii, Iaşi: Polirom.

7
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

atitudinile şi tiparele comportamentale ale indivizilor în sensul eficientizării muncii în

grup.
Referindu-ne la taxonomia rolurilor de grup a lui Benne şi Sheats (1948), se poate
constata că rolurile specifice din cadrul fiecărei categorii pot contribui în sens pozitiv sau
negativ performanţa grupului. Mai precis, rolurile centrate pe sarcină şi pe construirea /
menţinerea grupului ar creşte probabilitatea îndeplinirii cu succes a obiectivelor propuse
şi ar stimula dorinţa membrilor grupului pentru colaborări ulterioare. Din contra,
exercitarea rolurilor individuale generează consecinţe mai degrabă negative, pe de o parte
afectând relaţiile armonioase dintre membri, iar pe de altă parte considerându-se drept
obstacole în atingerea scopului colectiv.
Mudrack şi Farrell (1995) au realizat un studiu în care participanţi studenţi,
repartizaţi în echipe de 3-4 persoane, au participat la o sarcină de grup care viza
performanţe academice. După ce obiectivele au fost atinse, subiecţii au evaluat
comportamentele colegilor din echipă pe baza descrierilor rolurilor sociale de grup din
taxonomia anterior prezentată. Aplicarea analizei factoriale confirmatorii a descoperit
conturarea a trei componente, care respectă în cea mai mare parte dimensiunile propuse
de către Benne şi Sheats (1948); factorii acoperă în manieră acceptabilă varianţa explicată
cumulată (42%). Mai mult, rezultatele au scos în evidenţă că dimensiunile „centrarea pe
sarcină” şi „menţinerea grupului” corelează pozitiv între ele dar şi reprezintă buni
predictori în ceea ce priveşte coeziunea de grup. De asemenea, s-au constatat corelaţii
negative dintre dimensiunea „menţinerea grupului” şi cea „individuală”.
În baza unor reflecţii, Salazar (1996) a subliniat caracterul rigid al categoriilor
propuse de către Benne şi Sheats. Analiza constatărilor empirice ale altor cercetări
întreprinse anterior a inspirat îmbunătăţirea viziunii şi anume înaintarea unui model care
să ia în considerare două dimensiuni fundamentale în ceea ce priveşte rolurile sociale de
grup: axa instrumentală, echivalentă celei care vizează sarcina şi axa expresivă, similară
celei care se referă la construirea / menţinerea grupului. În plus, autorul sugerează
necesitatea ca fiecare axă să fie concepută pe un continuum şi nu în manieră categorială,
astfel încercând să depăşească limita constatată. Stabilirea unui punct de mijloc pentru
fiecare din axe permite o distribuire a spaţiului rolurilor sociale de grup în patru cadrane,
aşa cum este ilustrat în Figura 1:
În concepţia lui Salazar, fiecare dintre cele două axe exprimă proporţii diferite a
performanţei individuale. O performanţă scăzută („-”) a unui individ sau grup semnifică
frecvenţa mică a comportamentelor asociate rolurilor sociale expresive şi instrumentale şi
respectiv, o performanţă pozitivă („+”), frecvenţe ridicate în acest sens.
Persoanele care se poziţionează în cadranul 1 sunt cele orientate preponderent
spre construirea şi / sau menţinerea grupului; cei din cadranul 4 sunt orientaţi
preponderent pe îndeplinirea sarcinii; membrilor din cadranul 3 li s-a asociat eticheta de
nediferenţiaţi pentru slaba sau lipsa implicării în grup, iar membrii din cadranul 2 au fost
denumiţi diferenţiaţi sau deosebiţi prin faptul că sunt centraţi atât pe sarcină, cât şi relaţie.
Se poate intui cazul ideal al existenţei în proporţie ridicată a membrilor, implicit a
rolurilor sociale de grup exercitate, incluşi în cadranul 2, deoarece aceasta ar prezice şi
atingerea eficientă a scopurilor propuse, şi cultivarea dorinţei pentru continuarea
colaborării în aceeaşi compoziţie.

8
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

1 2

Axa
expresivă

3 4

-
- Axa instrumentală +
Figura 7. Poziţionarea membrilor grupului în spaţiul rolurilor de grup, conform lui
Salazar, 1996, p. 487

B. Abordarea funcţională a interacţiunilor de grup conform lui Bales

Probabil, cea mai cunoscută viziune asupra rolurilor sociale de grup a fost elaborată
de către Robert Freed Bales care a fost directorul Laboratorului de Relaţii Sociale de la
Harvard. Influenţat în mare parte de activitatea lui Kurt Lewin şi fructificând colaborarea
cu Talcott Parsons, Bales (1951) şi-a concentrat cercetările în observarea şi măsurarea
sistematică a interacţiunilor din cadrul grupurilor restrânse implicate în sarcini de
rezolvare de probleme. Pentru aceasta, el a format grupuri de mici dimensiuni care s-au
reunit în cadrul unui laborator pentru a participa la rezolvarea variatelor sarcini. De
exemplu, grupurile întrunite aveau drept scop soluţionarea unei probleme de şah sau
identificarea unor soluţii posibile, recomandări sau sugestii, care să fie aplicabile asupra
unei persoane care înregistrează probleme în domeniul organizaţional. Subiecţii erau
anunţaţi că vor fi expuşi observării şi că discuţiile vor fi înregistrate, fapt care a fost
acceptat şi care nu a influenţat naturaleţea interacţiunilor. Într-o altă încăpere, separată
prin pereţi-oglindă în unic sens, observatorii contabilizau comportamentele prin utilizarea
unor grile de observare. Tot aici se afla un aparat de înregistrare audio, abia după mai
mulţi ani satele au fost stocate în format video.
Iniţial, s-a procedat la aplicarea observaţiei libere ceea ce a permis stocarea unui
volum mare de informaţii. Ulterior, în urma analizei şi sintezei indicatorilor
comportamentali, s-a recurs la folosirea unei grile standardizate de observare care poartă
numele lui Bales. Celebrul său sistem de codare a comportamentelor este cunoscut sub
numele de Interactive Process Analysis (IPA), care este prezentat în Tabelul 1:

9
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

1. Manifestă solidaritate, valorizează

statusul celorlalţi, acordă ajutor, oferă
remunerare
I. Aria
A 2. Reduce tensiunea, glumeşte, râde,
socio-emoţională
manifestă satisfacţie
pozitivă
3. Manifestă acordul, acceptă,
înţelege, contribuie, este îngăduitor
4. Exprimă o sugestie, o direcţie,
respectând autonomia celuilalt
5. Exprimă o opinie, evaluează,
B
analizează, exprimă o emoţie, o dorinţă
6. Exprimă o orientare, informaţie,
repetă, clarifică, confirmă
II. Aria sarcinii a b c d e f
7. Solicită o orientare, informaţie,
neutră
reluare, confirmare
8. Solicită o opinie, evaluare, analiză,
C
exprimare a stării afective
9. Solicită o sugestie, o direcţie, o
posibilă modalitate de acţiune
10. Manifestă dezacordul, respingere,
formalitate, nu ajută
11. Manifestă tensiune, cere ajutor, se
III. Aria
D retrage în afara grupului
socio-emoţională
negativă 12. Manifestă antagonism,
devalorizează statusul social al
celorlalţi, manifestă rezistenţă
a. comunicare
b. evaluare A. Reacţii pozitive
c. control B. Iniţierea răspunsurilor
Probleme de: d. decizie C. Întrebări
e. reducerea tensiunilor D. Reacţii negative
f. reintegrare

Tabel 1. Grila categorială a comportamentelor observate în grupul restrâns conform lui

Bales, 1951, p. 9.

Aşa cum se poate constata, grila categorială conţine 12 tipuri de comportamente,

descrise într-o manieră succintă şi sugestivă. O hartă comportamentală mult mai detaliată,
care cuprinde exemplificări ale indicatorilor comportamentali verbali, para-verbali şi non-
verbali, este prezentată în addenda de la sfârşitul lucrării lui Bales (1951, 177-195).
Aceste categorii pot fi analizate din mai multe puncte de vedere. Jumătate din
comportamente au fost incluse în aria reacţiilor sociale şi emoţionale (Socio-emotional
area), iar cealaltă jumătate – în aria care se referă la procesul rezolvării sarcinii (Task
area). Modalităţile de comprehensiune (şi prezentare) a comportamentelor se poate face
pe perechi de la capete spre mijloc sau invers.

10
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

Atmosfera relaţională din cadrul unui grup, şi aici ne referim la aria socio-
emoţională, poate fi pozitivă (aria I) sau negativă (aria III). Cu referire la prima arie, în
cadrul interacţiunilor persoanele manifestă apropiere faţă de ceilalţi membri, exprimând
căldură şi afecţiune. Ele apreciază, laudă şi stimulează oricare efort exprimat din partea
oricărui membru al grupului, chiar dacă ceea ce s-a întreprins este mai puţin relevant
pentru îndeplinirea sarcinii grupului. În acelaşi timp, persoanele practică ascultarea
activă, sunt atente şi receptive la nevoile celorlalţi, exprimându-şi disponibilitatea de a
oferi ajutor. Chiar dacă situaţia devine tensionantă, ele se vor grăbi să aplaneze cât mai
repede un conflict, manifestând o atitudine împăciuitoare faţă de membrii aflaţi în dispută
sau vor încerca să distragă atenţia tuturor printr-o glumă. În general, atitudinea
manifestată este una pozitivă şi reconfortantă.
În sens opus, alţi membri crează o atmosferă neplăcută în grup. Disconfortul poate
fi produs într-o manieră pasivă sau activă. În primul caz, este vorba despre exprimarea
unei tendinţe de evitare a implicării în cadrul interacţiunilor, manifestând dezinteres
generalizat sau refuz de colaborare tacit. Dacă totuşi sunt determinate să ia o atitudine,
vor prefera să genereze răspunsuri evazive, formale. Putem deduce amplificarea unor
discrepanţe dintre sinele privat şi public, ceea ce determină manifestarea
comportamentelor de complezenţă şi conduite escapiste. În al doilea caz, disconfortul
este (re)suscitat prin denigrarea statusului social formal al membrilor grupului. Aceste
persoane fie provoacă incidente, fie le amplifică, creând premizele instalării unor
tensiuni. Ei sunt refractari la sugestiile celorlalţi şi refuză invitaţiile repetate spre
colaborare. Atunci când li se solicită să-şi exprime un punct de vedre, ei manifestă
scepticism sau abordează subiectul cu sarcasm. Deşi nu este vorba despre un grup de
prieteni, aceştia pot recurge la tachinări.
Aria care vizează sarcina se subîmparte şi ea în două tipuri: domeniul întrebări-lor
(Questions) (II C) şi răspunsuri-lor (Attempted answers) (II B). În cazul în care grupul se
întruneşte pentru a rezolva o problemă sau pentru a genera alternative care să fie luate în
calcul pentru luarea unei decizii, este nevoie în primul rând de a defini acea problemă şi
cerinţele subsecvente. Pentru aceasta, în prima fază membrii încearcă să clarifice dacă şi
în ce măsură sarcina a fost înţeleasă. Bineînţeles, este greu de imaginat o muncă eficientă
în cazul în care toţi membrii comunică în acelaşi timp. De principiu, liderul grupului sau
persoana care a solicitat întrunirea membrilor (re)aduce la cunoştinţă scopul întrunirii,
care este posibil ca anterior să fi fost anunţat. În cazul în care un membru necesită o
informaţie suplimentară, el o va solicita liderului, unui alt membru sau întregului grup. La
rândul său, persoana căreia i se adresează sau care cunoaşte aspectele chestiunii va oferi
un răspuns care poate să acopere cerinţa sau răspunsul să nu fie satisfăcător. În funcţie de
caz, membrii pot cere sau oferi informaţii suplimentare pentru a fi siguri că, atât ei înşişi
cât şi ceilalţi membri, au înţeles corect datele problemei. De puţine ori însă încercarea de
a soluţiona o problemă implică doar şi numai raportarea la nişte standarde obiective. În
cele mai multe cazuri, discuţia este dominată de solicitarea şi exprimarea opiniilor şi
atitudinilor în privinţa cărora modalitatea de raportare este subiectivă. Indiferent de caz,
grupul va propune / elimina unele dintre soluţii posibile, urmând a se lua o decizie în
final, dacă aceasta reprezintă scopul final din cadrul întrunirii de grup.
Chiar dacă cele două arii sunt demarcate în grila propusă de Bales, se poate observa
că un comportament poate conţine în acelaşi timp şi o componentă cognitivă, şi afectivă.
De exemplu, un membru al grupului poate împărtăşi ceea ce simte la un moment dat. Or,

11
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

exprimarea unei emoţii poate să facă parte din aria centrată pe sarcină, declarată a fi
neutră (Task area: neutral), aşa cum se poate constata în cadrul categoriilor „Exprimarea
/ solicitarea unei opinii” (5 şi 8). Pentru a nu se crea suprapuneri sau confuzii, este
necesar să se delimiteze „ce” informaţie este transmisă şi „cum” se realizează aceasta.
O altă modalitate de abordare a grilei este explorarea categoriilor pe perechi de la
mijloc către capete. Bales propune noţiunea de echilibru (1951, 10) atunci când se referă
la o proporţie apropiată ale comportamentelor manifestate din cadrul unor perechi de
categorii particulare. Acestea se regăsesc la nivelul ariilor problemelor specifice din
cadrul interacţiunilor (a-f). Calculul creşterii sau descreşterii indicilor de dificultate
pentru fiecare problemă în parte presupune aplicarea unor formule prezentate în Tabelul
2:

Indice dificultate a (perceperii) problemelor de: Formula

7
comunicare =
7+6
8
evaluare =
8+5
9
control asupra situaţiei =
9+4
(10+11+12)
comportamente expresive-malintegrative =
(10+11+12)+ (1+2+3)
4 5
direcţionalitatea controlului = +
4+6 5+6

Tabel 2. denumirea indicilor de dificultate a problemelor şi formulele aferente conform

lui Bales (1951, 141-145).

Stabilirea creşterii sau descreşterii pentru fiecare indice de dificultate presupune

existenţa cel puţin a două măsurători ale comportamentelor manifestate de către un
membru sau grup identificate în două şedinţe diferite, fie din cadrul a două etape diferite
ale aceleiaşi şedinţe. Numerele din cadrul formulelor reprezintă frecvenţele cumulate
pentru fiecare categorie în parte. Transferarea numărătorului sub linia de fracţie la nivelul
numitorului permite ca rezultatul obţinut să se exprime cu valori cuprinse între zero şi 1,
deşi datele prezentate se exprimă procentual. Cu cât valoarea indicelui obţinut este mai
mare, cu atât aceasta reprezintă un nivel mai ridicat al prezenţei problemei.
Aceşti indici se pot calcula atât pentru un grup luat ca întreg, cât şi pentru fiecare
membru în parte ce-l compune. Din punct de vedere pragmatic, diagnosticul şi evoluţia
stadiului pentru fiecare arie de probleme, cuantificabile prin indicii de dificultate
specifici, pot servi reper pentru un prognostic mai acurat în ceea ce priveşte elaborarea şi
implementarea programelor de intervenţie psihosociale prioritare.

12
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

C. Abordarea dramaturgică stadială conform lui Kuypers şi Alers

O altă perspectivă care scoate în evidenţă rolurile sociale de grup este propusă de
către Kuypers şi Alers (1996). Valorificând concepţia propusă de Redl în anii ’40,
centrată pe analiza resimţirii stărilor afective a lider-ului din cadrul unui grup, se pot
deduce două aspecte pe care se sprijină această viziune:
a. pentru a atinge un scop colectiv membrii grupului traversează etape succesive,
numite etape de dezvoltare, iar în abordarea de faţă ne vom raporta la patru stadii:
incluziunea, autoritatea, intimitatea şi separarea.
b. gradul de implicare şi contribuţie într-o sarcină este diferită în funcţie de nevoile
personale ale membrilor grupului. Astfel, unii membri, „persoane centrale”, vor juca un
rol decisiv în cadrul grupului, asumându-şi anumite roluri specifice. Acţiunile întreprinse
ascund în spate motivaţii specifice mai mult sau mai puţin vizibile.
Comparativ cu modelele expuse anterior, numărul rolurilor de grup este redus iar
traiectul urmărit de către membri pentru a atinge un scop s-ar desfăşura asemenea unui
scenariu dintr-o dramă. Prezentăm prin urmare cele patru stadii aşa cum sunt concepute
de către Kuypers şi Alers (1996):

I. Apartenenţa („Inclusion / belonging to”)

Un grup nu poate fi conceput în lipsa unui scop colectiv, altminteri, nu există nici o
raţiune ca un grup să existe. În acelaşi timp, de cele mai multe ori, scopurile sunt
rezultanta factorilor externi (external demands) astfel încât este necesar de a şti în ce
măsură membrii grupului sunt dispuşi să-şi canalizeze eforturile pentru a-l atinge.
Stimularea membrilor pentru a da curs unei provocări nu apare din senin, ci este
declanşată de către o anumită persoană. De principiu, liderul oficial al grupului este cel
care anunţă membrii în privinţa noului obiectiv, deşi iniţiativa poate fi altui membru din
grup. Mobilizatorul (the shaper) are un interes special pentru ca o sarcină să fie pusă pe
roate şi ideal pentru el ar fi ca acest interes să nu fie deconspirat. Până la urma urmei,
acesta urmează să valorizeze o parte din resursele grupului în avantajul său, idee care ar
putea declanşa reacţii negative, asemenea consecinţelor fenomenului reactanţei
psihologice. Mobilizatorul va căuta de fapt să suscite interesul membrilor grupului, va
invoca avantajele pe care grupul le va obţine în final. Probabil că el mizează, cel puţin în
prima fază, pe activarea principului angajamentului (Cialdini, 2007; Boncu, 2002),
intuind mai degrabă zicătoarea „ai intrat în horă, joacă până la capăt”.
Interesul „mobilizatorului” poate ieşi la suprafaţă la un moment dat sau poate fi
bănuită precoce de către un alt membru al grupului, asemenea scepticismului manifestat
de către personajului Nozdriov faţă de Cicikov din romanul lui N. V. Gogol „Suflete
moarte”. Ne referim aici la rolul social de sabotor (the saboteur), cel care opune
rezistenţă noii idei emise de către „mobilizator”. Conform lui Kuypers şi Alers (1996),
încercările sale urmăresc îndepărtarea grupului de a accepta noul scop, astfel degrevându-
se însuşi de la anumite obligaţii. Este posibil ca, în plus, acesta să urmărească atragerea
atenţiei din partea grupului. Dacă prin aceasta el reuşeşte să deturneze grupul către o altă
acţiune sau non-acţiune, el va scuti grupul de un efort. Acest merit nu va trece
neobservat. Totuşi, mai devreme sau mai târziu se impune o clarificare asupra noului
scop şi va urma o decizie dacă merită sau nu alocarea resurselor necesare. Se

13
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

prefigurează apariţia a altui rol în scenă - organizatorul (the organizer) care solicită o
revizuire a aspectelor discutate în grup în legătură cu noua problemă şi necesitatea
impunerii unei viziuni organizate. Se poate uşor de imaginat că lipsa unui astfel de rol
compromite buna desfăşurare a mersului lucrurilor în grup, iar întârzierea unei astfel de
iniţiative poate contribui la instalarea unor tensiuni care sunt nocive şi consumatoare de
energii.

II. Autoritatea („Authority”)

Să admitem că noul scop a fost acceptat. Aceasta presupune elaborarea unui set de
norme instrumentale şi relaţionale, respectarea cărora va ghida grupul să-şi atingă
obiectivele. Totuşi, există posibilitatea ca după o perioadă de timp un membru să refuze
sau să încalce norma de grup. Aceasta va determina grupul să recurgă iniţial la ameninţări
cu pedeapsa, apoi la pedepse propriu-zise. Tiranul (the tyrant) este membrul care este
implicat direct în sancţionarea deviantului. Constrângerile, deşi apreciate ca fiind corecte
de către membrii grupului, induc o stare afectivă negativă per ansamblu. Similar
rezolvării disputei dintre „mobilizator” şi „sabotor” din primul stadiu, şi aici un membru
va prelua iniţiativa pentru a contracara manifestările „tiranului”, care vor fi percepute din
ce în ce mai mult ca fiind abuzive. Eroul (the hero) va milita pentru necesitatea
respectării libertăţii şi autonomiei membrilor grupului, iar o astfel de viziune democratică
va atrage foarte probabil mai mulţi adepţi. Cel care va soluţiona conflictul instalat,
propunând un model comportamental viabil şi care va fi acceptat de către toţi membrii,
poate fi considerat liderul (the leader) grupului.

III. Intimitatea („Intimacy”)

Parcurgerea celor două stadii crează senzaţia asistării la o furtună de vară fără
consecinţe dezastruoase. Abia acum, după consumarea tuturor tensiunilor, se instalează o
perioadă mai calmă. Chiar dacă unii membri nu sunt întru totul de acord cu felul în care
stau lucrurile, manifestarea rezistenţelor sunt sporadice şi pe cale de dispariţie. Strategia
unică pe care toţi membrii au acceptat-o pare să instaleze consensul de grup. În acest
stadiu, membrii sunt în căutarea unei soluţii pentru a împăca două fenomene:
depersonalizarea şi personalizarea. Accentuarea similarităţii dintre sine şi ceilalţi membri
ar satisface nevoia de apartenenţă, integrare în cadrul grupului, iar nevoia de diferenţiere
dictează dorinţa unicităţii persoanei. Există mai multe modalităţi de rezolvare a acestei
probleme. Cel care reuşeşte să îmbine cele două nevoi într-o manieră fericită este idolul
(the idol). Kuypers şi Alers (1996) folosesc termenul de simbioză pentru a desemna
această stare de împăcare şi plenitudine. Calea de mijloc este greu de găsit, mai ales că
prin aceasta se înţelege atingerea unei stări de echilibru. Cel care este atras de ipostaza
„idolul”-ui şi drept urmare manifestă apropiere este seducătorul (the seducer). Poate nu
neapărat soluţia identificată de către „idol” i se va potrivi, dar însăşi asocierea cu acesta
promite un potenţial de avantaje, mai ales în ochii membrilor grupului. În fine, ar mai
exista o altă modalitate prin care cele două nevoi pot fi soluţionate, fiind benefică
deopotrivă pentru membrul grupului cât şi pentru grup în ansamblu. Bunul exemplu (the
good example) va recurge la împărtăşirea propriilor gânduri, emoţii, sentimente şi
motivaţii în grup. Pe de o parte, prin aceasta el încearcă să se clarifice însuşi în ceea ce

14
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi
Psihologia grupurilor sociale. Suport de curs . An universitar 2018-2019, sem. II

gândeşte şi simte, pe de altă parte, informează grupul în scopul obţinerii unei validări din
partea acestora: este posibil să nu fie un caz unic.

IV. Separarea („Separation”)

Odată ce scopul grupului a fost atins, inevitabil, va avea loc un proces de

reflectare asupra sinelui şi a rolului pe care l-a jucat fiecare membru în grup. Deşi nu se
întâmplă tot timpul, o astfel de acţiune poate avea loc în grup în cadrul unei întâlniri mai
mult sau mai puţin formale. Fie grupul practică deja întâlniri post-factum, în care
analizează felul în care evenimentele s-au desfăşurat de la debut până la final, fie, în
cazul în care membrii nu au experimentat o astfel de activitate, este propusă şi
implementată o astfel de întâlnire totalizatoare doar dacă există motivaţie în acest sens.
În această fază se pot contura două orientări ale membrilor. Cei care au depus efort
în a unifica grupul pe parcursul urmăririi scopului - părinţii (the parental members) - au
o viziune preponderent retrospectivă şi cei care au opus rezistenţă tendinţelor de unificare
a grupului - copiii (children) care au o viziune preponderent prospectivă. Dacă în primul
caz acţionează mai degrabă o forţă centripetă, în care membrii doresc continuarea şi pe
viitor a colaborării similară cu cea înregistrată, în al doilea caz acţionează mai degrabă o
forţă centrifugă, o dorinţă de evadare sau schimbare a interacţiunilor.
Este oricând posibil ca un membru să nu dezvolte nici un rol social din cele
prezentate în acest model, să-i fie caracteristic unul dintre acestea sau, în cadrul aceluiaşi
stadiu / stadii diferite să îmbrăţişeze mai multe roluri consecutiv. Putem să construim
diverse scenarii fictive asupra evoluţiei unui membru în grup. De exemplu, cineva poate
prelua iniţiativa rolului de „organizator”, pentru ca mai târziu să devină lider şi să ajungă
un „membru parental”, scenariu care decurge în istoricul persoanei într-un grup şi care nu
neapărat va fi aceeaşi în cadrul altui grup.

Rolurile sociale de grup nu pot fi catalogate drept bune sau rele, ci mai mult sau
mai puţin potrivite pentru o persoană. Întrebarea care se ridică este: în ce măsură
aplicarea unui patern de interacţiune aplicat contribuie la eficienţa în cadrul grupului? şi
aici ne referim atât la contribuţiile pe termen scurt, în ceea ce priveşte îndeplinirea unei
sarcini colective, cât şi pe termen îndelungat, adică crearea, menţinerea şi încurajarea
bunelor relaţii dintre membri. Dacă eficienţa nu este cea scontată, atunci ce se poate
întreprinde ca rezultatul să fie cel puţin satisfăcător?

Încercaţi să răspundeţi din nou la întrebarea cu care am debutat acest capitol „Cine
sunt eu în acest grup?” Avem tendinţa să credem că răspunsurile Dumneavoastră vor fi
mai numeroase sau mai elaborate şi aceasta, sperăm, datorită unei mai bune definiri şi
cadrări conceptuale însuşite pe care literatura de specialitate o pune la dispoziţie.
Bineînţeles, există posibilitatea să aplicaţi diferite roluri în funcţie de situaţie. Totuşi,
poate că există vreun rol care vă caracterizează trans-situaţional, altfel spus, un rol
dominant pe care îl practicaţi în mai multe grupuri.
Provocarea poate continua. Raportaţi-vă la un grup restrâns din care faceţi parte.
Reflectaţi dacă şi în ce măsură există o percepţie similară, atât a celorlalţi în privinţa
dumneavoastră cât şi viceversa, referitor la un patern de interacţiune manifestat în grup.

15
Onici Octavian - Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi