PATOLOGIA HIPOTALAMICĂ ŞI HIPOFIZARĂ

Cele două structuri endocrine (hipotalamusul şi hipofiza) alcătuiesc o unitate

morfofuncţională „cheie” în cadrul întregului sistem endocrin. Existenţa componentei
endocrine în cadrul patologiei sistemului nervos central este o consecinţă a interconectării
celor două sisteme.

PATOLOGIA NEUROENDOCRINĂ

Neuroendocrinologia studiază activitatea endocrină a neuronului.

Cele 13 miliarde de neuroni ai creierului sunt grupate în 3 zone funcţionale specializate:
- trunchiul cerebral – controlează viaţa intelectuală, emoţională, vegetativă;
- sistemul limbic – modulează instinctele, foamea, setea, sexualitatea, autoapărarea,
agresivitatea;
- neocortexul – indispensabil conştiinţei, gândirii, cunoaşterii, simbolizării, etc.

Trecerea influxului nervos este asigurată de neurotransmiţători: acetilcolină,

serotonină, catecolamine, sub controlul unor neuromodulatori (cibernine) secretaţi paracrin.
Neuronii produc totodată peptide şi amine specifice (neurohormoni), capabile să
acţioneze la distanţă asupra unor celule receptoare (celulele hipofizare, miocitele canalelor
galactofore, tubii renali distali). Aceşti neurohormoni sunt sintetizaţi prioritar la nivelul
hipotalamusului.

Etiopatogenia bolilor hipotalamice

În funcţie de vârstă, factorii etiologici ai bolilor hipotalamice sunt:

• Prematuri şi nou-născuţi:
- hemoragia intraventriculară
- meningita bacteriană
- tumori
- traumatisme
- hidrocefalie
- icter nuclear

• 1 lună–2 ani
- tumori (gliom de nerv optic, hemangiom)
- hidrocefalie
- meningită

1
 - boli familiale poligenice (sindrom Laurence-Moon-Biedl-Bardet, sindrom Prader-
Willi-Labhart)

• 2–10 ani
- tumori (craniofaringiom, gliom)
- meningită
- encefalită
- boli degenerative

• 10–25 ani
- tumori (craniofaringiom, gliom)
- traumatisme
- cauze vasculare (anevrism, hemoragii subarahnoidiene)
- boli inflamatorii

• 25–50 ani
- tumori (gliom, craniofaringiom)
- boli inflamatorii
- hemoragii
- radioterapie hipofizară
- secţiunea tijei hipofizare
- sindrom psihic de stress

• peste 50 ani
- nutriţional (sindrom Wernicke – deficit de vitamina B1)
- tumori (sarcom, lipom, meningiom)
- inflamaţii
- radioterapie pentru carcinom.

Simptomatologia funcţionalităţii alterate ------ sindroame specifice:


Tabel 2. Etiologia sindroamelor endocrine de origine hipotalamică

2
3
Evaluarea paraclinică a funcţionalităţii hipotalamo-hipofizare

1. Aprecierea funcţionalităţii hipotalamo-hipofizare

a. dozarea secreţiei bazale hormonale: TSH, ACTH, STH, PRL, LH şi FSH, ADH.
Fig. 1. Dinamica secreţiei hormonale ciclice hipofizo – ovariene

$
b. aprecierea rezervelor secretorii funcţionale – prin teste dinamice de stimulare sau
inhibiţie, utilizând produşi farmacologici (neurohormoni, medicaţie specifică) sau alţi factori
capabili să modifice tonusul secretor hormonal (exerciţiul fizic dirijat).

Rezervele secretorii hormonale - explorează dinamica axelor hormonale

Se efectuează cu:
- neurohormoni hipofizotropi
- produse medicamentoase cu impact hipotalamic şi/sau hipofizar

! Principiul răspunsului secretor hormonal:

▪ răspuns secretor - insuficienţă hipofizară de cauză hipotalamică
▪ absenţa răspunsului secretor - insuficienţă hipofizară primară

a. Testul cu TRH – explorează secreţia de TSH şi PRL.

b. Testul cu CRH – explorează secreţia de ACTH şi cortizol.
c. Testul cu GRH – explorează secreţia de GH.
d. Testul cu GnRH – explorează secreţia de LH şi FSH.
e.Teste dinamice cu substanţe farmacologice cu efecte echivalente neurohormonilor, tropilor
hipofizari sau condiţiilor de stres:

4
 ➢ Teste de stimulare:
• testul cu Clomifen (blochează feed-back-ul negativ al sexoizilor asupra secreţiei de
GnRH) – la normal cresc LH şi FSH;
• testul la Metopiron (blochează enzima 11-hidroxilază) – la subiecţii normali, prin
descărcarea de CRH-ACTH, se stimulează producerea precursorilor cortizolului şi
mineralocorticoizilor, care pot fi dozaţi în urina pe 24 ore ca 17-hidroxisteroizi;
• testul la levodopa sau arginină explorează rezervele de STH;
• testul cu insulină – determină neuroglicopenie (stres) – putând explora linia:
- adrenală – la normal creşte cortizolemia;
- somatotropă – la normal GH creşte;
- prolactinei – la normal PRL creşte;
• testul cu lizin-vasopresină – la normal cresc ACTH şi cortizolul;
• testul exerciţiului fizic – la normal GH creşte.

➢ Teste de inhibiţie (se efectuează în caz de exces secretor) - verifică, în cazul excesului
secretor hormonal hipofizar, integritatea funcţională a axului hipotalamo-hipofizar şi
capacitatea de a inhiba secreţia excesivă (cauză funcţională) sau de a nu o influenţa
(cauză autonomă, de regulă tumorală).
• testul cu Dexametazonă (la subiecţii normali inhibă prin feed-back axa hipotalamo-
hipofizo-adrenală);
• testul hiperglicemiei provocate – la normal secreţia de GH scade.

2. Evidenţierea factorului etiologic al bolii

a. investigaţii serologice: anticorpi antivirali; IDR pentru tuberculoză, bruceloză, chist

hidatic; VDRL; culturi virale, bacteriene; nivelul constantelor biochimice (glicemie, uree,
calcemie, etc.);
b. investigaţii imagistice pentru evidenţierea patologiei tumorale: RMN, TC, angiografie,
radiografie convenţională.

3. Aprecierea răsunetului general al bolii

a. alterări majore (ex: modificări somatice sugestive);
b. alterări fruste.

Entităţi patologice neuroendocrine:

1.Sindroame prin alterarea neurohormonilor hipofizotropi
2.Sindroame prin alterarea neurohormonilor neurohipofizari
3.Sindroame secundare patologiei hipotalamice tumorale
4. Sindromul pituitarei izolate

5
5.Sindroame metabolice şi neuropsihice cu implicare hipotalamică
6. Sindroame polimalformative cu implicare hipotalamică
7. Alterări simptomatice polimorfe cu mediere hipotalamică
1. Sindroame apărute prin alterarea secreţiei neurohormonilor hipofizotropi

a) Patologia corelată gonadoliberinei (GnRH)

- pubertatea precoce adevărată presupune realizarea sexualizării pubertare în acord cu
sexul genetic şi gonadal al pacientului, dar în dezacord cu vârsta cronologică (fig. 3.1);

Fata – 7 ani
Baiat – 9 ani

- hipogonadismul neurogen este responsabil de întârzierea dezvoltării pubertare cu

absenţa parţială sau totală a caracterelor sexuale secundare şi de pierderea calităţii şi
funcţionalităţii structurilor somatice prelucrate prin procesul de sexualizare, ca urmare a
alterării structurilor de control şi menţinere a sexualizării (fig.3.2).

$ $ $

6
 b) Patologia reglării neurogene a secreţiei hormonului de creştere (GH):
• Hiposomatotropinemie:
- agenezie hipofizară
- privare afecţiune maternă (nanism psiho-social)
- deficit de neuroreglare a GH
• Hipersomatotropinemie:
- caşexia diencefalică
- acromegalie (exces de GHRH)

c) Patologia corelată alterării reglării ACTH-ului-Patologia corticoliberinei (CRH)

- hipocorticism central (stres, dezordini afective)
- sindrom Cushing de origine hipotalamică (exces CRH)
- sindroame depresive majore

d) Patologia corelată alterării secreţiei de TRH –TSH

- hipotiroidismul terţiar (deficit de TRH) şi secundar (deficit de TSH) sunt rare; tabloul
clinic nu are intensitatea celui din hipotiroidismului primar, tiroida având o autonomie
funcţională de 10% din activitatea ei;
- hipertiroidismul prin exces secretor de TSH - poate fi realizat de un adenom hipofizar
hipersecretant sau prin lipsa recepţiei hormonilor tiroidieni numai la nivelul hipofizei.

e) Patologia tiroliberinei (TRH)

- Hipotiroidism secundar şi terţiar
- Hipertiroidism secundar (tumoral) şi terţiar (hipotalamic)
- "Sindromul bolii normotiroidiene" ("euthyroid sick syndrome") -consecinţă a stresului
cronic
o profilul biologic: - T3 ↓; T4 N (poate fi şi ↑ sau ↓)
- TSH N; rT3 ↑ (caracteristic !)
- scăderea afinităţii de legare a T3 şi T4 de proteine
o cauza - perturbarea activităţii deiodazei periferice cu păstrarea integrităţii
funcţionale a deiodazei pituitare (TSH - N)

f) Patologia corelată alterării reglării prolactinei (PRL)

Orice factor perturbator al comunicării dintre hipotalamus şi hipofiză (sistemul circulator
port) va avea drept consecinţă hiperprolactinemia însoţită sau nu de galactoree. Aceasta este o
secreţie lactată evidenţiată spontan sau prin presiune la nivelul mamelonului, apărută în afara
stării de sarcină la femeie şi rară la bărbat (numai dacă structura sânului o permite).

7
Cauzele ce produc hiperprolactinemie şi/sau galactoree sunt:

• leziuni structurale ale hipotalamusului şi tijei hipofizare:

- craniofaringiom
- encefalită
- traumatism cranian
- secţionarea chirurgicală a tijei
• leziuni structurale hipofizare
- prolactinom
- „empty sella syndrome”
- acromegalie
- boală Cushing

• medicamente:
- Metoclopramid, Clorpromazină, Meprobamat, Rezerpină
- estrogeni,androgeni,prostaglandine

• boli endocrino-metabolice
- hipotiroidism
- boală Addison
- sindrom Nelson
- adrenocarcinom
- diabet zaharat

• leziuni iritative ale peretelui toracic

- herpes Zoster
- traumatisme toracice
- mamoplastie

• leziuni ale măduvei spinării

• producţie ectopică de PRL
- cancer bronşic
- hipernefrom.

2. Sindroame survenite prin alterarea secreţiei neurohormonilor neurohipofizari

a) Oxitocina stimulează contracţiile uterului gravid şi ejecţia laptelui. Nu i se descrie o

patologie specifică
b) Hormonul antidiuretic (ADH) sau vasopresina are ca rol principal conservarea apei în
organism prin creşterea permeabilităţii pentru aceasta în porţiunea distală a nefronului.

8
Diabetul insipid (D.I.) este o boală caracterizată prin incapacitatea concentrării urinei, având
drept consecinţă clinică un sindrom de poliurie hipotonă şi polidipsie.
Boala poate fi secundară deficitului de ADH (D.I. central) sau insensibilităţii tubului renal
faţă de ADH (D.I. nefrogen).

D.I. central – poate fi realizat de o serie de agresiuni ce pot interesa nucleii nervoşi
hipotalamici ce produc ADH (supraoptic şi paraventricular), tractul axonal hipotalamo-
hipofizar sau locul de stocare (neurohipofiza):
- idiopatic familial (transmis autosomal dominant);
- traumatic (chirurgical, accidental);
- tumoral (primar - craniofarigiom, gliom, macroadenom hipofizar; secundar -
metastaze, infiltraţii, etc.);
- infecţii (TBC, meningoencefalită);
- alte cauze (encefalopatie hipoxică, malformaţii congenitale, hemoragie cerebrală,
etc.).

D.I. nefrogen – poate fi:

- congenital – transmis recesiv legat de gonozomul X;
- câştigat – afectarea recepţiei hormonale este parţială; apare după administrarea unor
medicamente (litiu, amfotericină, gentamicină, fruosemid), în tulburări hidroelectrolitice
(hipopotasemie, hipercalcemie), în boli renale (boala polichistică, uropatie obstructivă,
pielonefrită cronică, insuficienţă renală cronică).

Manifestările clinice ale D.I. sunt:

- poliurie persistentă şi excesivă (poate ajunge la 18-20 l/zi în forma cu deficit total de
ADH);
- polidipsie;
- în imposibilitatea realizării aportului de apă (lezarea centrului setei, comă, detenţie)
apare deshidratarea;
- în unele cazuri, apar simptome proprii procesului patologic ce a produs boala:
tulburări vizuale, cefalee, amenoree, anorexie/bulimie, sterilitate, etc.

Suspiciunea diagnostică este dată de:

- diureză peste 2-3 l/zi
- densitate urinară sub 1010
- osmolalitate plasmatică peste 290 mOsm/l.

9
Diagnosticul pozitiv se bazează pe:
- determinarea nivelului plasmatic al ADH-ului
- compararea osmolalităţii urinare (U) / plasmatice (P) înainte şi după deshidratarea
dirijată (5-8 ore, fără a scădea mai mult de 3% din greutatea iniţială la vârstnici şi
copii şi 5% la adulţi), combinată cu administrarea de vasopresină sintetică (DDAVP)
la sfârşitul probei.

Această probă este sugestivă pentru diagnosticul D.I. central dacă:

➢ osmolalitatea plasmatică este crescută >295 mOsm;
➢ raportul osmolalitate urinară/ osmolalitate plasmatică este <2;
➢ volumul urinar este crescut pe tot parcursul probei, cu o densitate urinară scăzută;
➢ U creşte după DDAVP.

D.I. nefrogen nu poate răspunde după administrarea de vasopresină.

Diagnostic diferenţial
Sindromul poliuro-polidipsic – caracteristic multor entităţi patologice (Tabel 5).

Forme clinice particulare:

- Diabetul insipid central al vârstelor extreme (copil mic şi vârstnic) prezintă riscul
deshidratării prin aspectul dependenţei sociale a pacientului.
- Diabetul insipid din sarcină poate fi:
• indus în ultimul trimestru de sarcină de o oxitocinază placentară ce degradează
ADH-ul endogen;

10
 • preexistent sarcinii şi agravat în ultimul trimestru de sarcină prin acelaşi
mecanism enzimatic.
- Diabetul insipid asociat insuficienţei secretorii tiroidiene şi/sau corticosuprarenale
este caracterizat prin estomparea sindromului poliuro-polidipsic ca urmare a opsiuriei
(întârzierea eliminării apei din organism) produsă de deficitul hormonal asociat.
- Diabetul insipid cu deficit parţial de ADH este caracterizat prin intensitatea mai
redusă a simptomatologiei, proporţional cu gradul deficitului.
- Diabetul insipid cu hipodipsie este o consecinţă a alterării funcţionalităţii centrului
setei, urmarea fiind riscul deshidratării hipernatremice prin hipo- până la adipsie.

Tratamentul D.I.:

- Produşii hormonali asigură substituţia deficitului de ADH în D.I. central:

- Tanat de vasopresină – soluţie uleioasă (administrată i.m, s.c.)
- Vasopresină apoasă (administrată i.m., s.c.)
- Lizin-vasopresină (se administrează pe mucoasa nazală)
- Desmopresină (DDAVP) – este medicaţia de elecţie, cu efect terapeutic prelungit, se
poate administra pe mucoasa nazală sub formă de soluţie alcoolică, injectabil s.c. sau
sub formă de comprimate pe cale orală.

Produşii nehormonali sunt rezervaţi formelor cu deficit parţial de ADH:

- Clorpropamida – potenţează efectul ADH la nivel renal
- Carbamazepina şi Clofibrat – stimulează secreţia de ADH
- Indometacinul – potenţează efectul ADH la nivel renal
- Diureticele tiazidice – utile în ambele forme de D.I. - scad diureza printr-un mecanism
incomplet elucidat.
Ultimii doi agenţi farmacologici, alături de reducerea aportului de sare, reprezintă unica
modalitate de a controla poliuria în diabetul insipid nefrogen.

Sindromul secreţiei inadecvate de ADH (SIADH)

Producţia excesivă de ADH duce la o resorbţie exagerată de apă în tubii colectori cu
următoarele consecinţe:
- scăderea diurezei
- creşterea natriurezei
- creşterea osmolalităţii urinare
- scăderea osmolalităţii plasmatice
- hiponatremie de diluţie

Etiopatogenie - cauzele şi mecanismele producerii acestui sindrom sunt diverse:

11
I. Producţie hipotalamică excesivă de ADH
1. Boli neuropsihice
- infecţioase (meningită, encefalită, abces cerebral)
- vasculare (tromboză, hemoragie, arterită temporală)
- tumori (primitive sau secundare)
- psihoză
- diverse: porfiria acută intermitentă, sarcoidoză hipotalamică, sindrom Guillaume-
Barré, tromboză de sinus cavernos, hemoragie subarahnoidiană, hipoxie neonatală, neuropatie
periferică, scleroză multiplă, delirium tremens

2. Cauze medicamentoase
- Ciclofosfamida - Vinblastin - Amitriptilina
- Carbamazepina – Tioridazina - IMAO
- Vincristina – Haloperidol - Bromocriptina
3. Status postoperator (comisurotomie)
4. Vărsături severe
5. Boli pulmonare:
- Pneumonie (virală, bacteriană, micotică)
- Abces pulmonar
- Tuberculoză
- Alte boli:astm, atelectazie, pneumotorax, aspergiloză, fibroză chistică
6. Boli ale peretelui toracic
- traumatisme
- Zona Zoster
7. Idiopatic

II. Producţie ectopică de ADH

1. Carcinom: bronşic, duodenal, pancreatic, timic
2. Neuroblastom olfactiv

III. Potenţarea efectelor ADH-ului

- Clorpropamida
- Carbamazepina
- Ciclofosfamida i.v.
- Tolbutamida
IV. Administrarea exogenă de ADH
- ADH sau analogi
- Oxitocină

12
Simptomatologia clinică depinde de nivelul seric al sodiului, fiind cu atât mai gravă cu cât
acesta este mai scăzut: greţuri, vărsături, anorexie, cefalee, areflexie, vertij, obnubilare,
convulsii, comă, moarte.

Tratament:
- controlul hiponatremiei prin restricţia ingestiei orale de lichide, administrarea de
soluţii saline hipertone i.v. combinată cu administrarea de furosemid;
- tratarea procesului patologic responsabil de SIADH.

3. Sindroame secundare patologiei hipotalamice tumorale

Patologia tumorală hipotalamică este reprezentată de tumori primitive şi de

metastazele unor tumori situate la distanţă (cancer bronşic, mamar, de prostată, colon).
Tumorile hipotalamice pot fi:
- primitive
- secundare – metastaze (cancer bronşic, mamar, colon, prostată)
In Funcţie de sediul leziunii – o simptomatologie caracteristică: Aria hipotalamică lezată va fi
răspunzătoare de inducerea unui anumit sindrom lezional (tabel 3.1):


Tabel 3.1 Corelaţii anatomo-clinice ale unor leziuni structurale hipotalamice (după Christy,
Warren)

Craniofaringiomul – este o tumoră intracraniană dezvoltată pe linia mediană din

resturi embrionare ale pungii Rathke. De regulă, este o tumoră benignă cu structură
histologică asemănătoare ţesutului adamantin. Poate fi solidă, chistică sau calcificată, în
funcţie de vechimea evoluţiei. Apare la orice vârstă, dar predomină la copii şi tineri.

13
Localizarea poate fi:
- intraselară – în 15% din cazuri; poate penetra în sinusul sfenoidal sau evoluează
supraselar cu ruperea diafragmului selar;
- supraselară – în 85% din cazuri; poate evolua anterior (comprimă chiasma şi nervii
optici), posterior (comprimă ventriculul III, ventriculii laterali, trunchiul cerebral sau
cerebelul) sau inferior, distrugând fosa hipofizară.

Tabloul clinic este caracterizat de:

• simptome neurologice
- compresie opto-chiasmatică
- hipertensiune intracraniană
- paralizii de nervi cranieni
- hemipareză
- crize comiţiale (rar)
- tulburări diencefalice

• simptome endocrine:
- diabet insipid prin afectarea tijei hipofizare
- hipopituitarism (în localizarea intraselară) – tabloul este dominat de hipogonadismul
hipogonadotrop
- alterarea comportamentului alimentar (bulimie sau anorexie)
- nanism armonic cu eunucoidism
- pubertate precoce adevărată prin iritarea gonadostatului hipotalamic (rar).

Diagnostic pozitiv:
- radiografia craniană simplă – calcificările supra- sau intraselare sunt elementul
caracteristic (fig. 3.4);
- examenul tomografic computerizat (fig. 3.5) şi rezonanţa magnetica nucleară (fig.3.6):
identifică rapoartele anatomice şi chiar degenerarea chistică a tumorii;
- examenul oftalmologic – modificări de câmp vizual, scăderea acuităţii vizuale, edem
papilar, atrofia nervului optic.

Diagnosticul diferenţial se face cu:

- meningiomul – bine vascularizat (arteriografie)
- gliomul de nerv optic – modificări ale analizatorului vizual şi lărgirea găurilor optice
- gliomul supraselar – nu se calcifică, nu degenerează chistic
- tumori de fosă cerebrală posterioară – produc hipertensiune intracraniană şi tulburări
de echilibru
- calcificări meningiene sechelare unei meningoencefalite tuberculoase (vizibile
radiografic).

14
Tratament:
- chirurgical; postoperator pot rămâne sechele neurologice (cecitate) sau endocrine
(insuficienţă hipofizară); mortalitate crescută (10-16 %);
- radioterapia externă cu raze X sau cu energii înalte (obţinute prin acceleratori de
particule) poate fi făcută pre- şi postoperator.
Rata recidivelor este mare: 20% din cazuri după primul an.

Chirurgia singura este curativa la doar jumatate dintre pacienti, din cauza aderentei
tumorii la structurile vitale sau a depozitelor mici celulare tumorale din hipotalamus sau
parenchimul cerebral.
Scopul chirurgiei este de a elimina cat mai mult posibil din tumora, fara riscul aparitiei
complicatiilor datorita incercarii de a rezeca tesut extreme de aderent sau inaccesibil.
Fara radioterapie, in aprox 75% din cazuri apar recurente, iar supravietuirea la 10 ani este
de 50%. In cazul pacientilor cu rezectie incomplete radioterapia creste supravietuirea la 10 ani
pana la 70-90%, dar este asociata cu un risc crescut de malignitati secundare.
Majoritatea pacientilor necesita toata viata tratament de substitutie hormonala.

4. Sindromul pituitarei isolate

Este o insuficienţă hipofizară secundară survenită prin întreruperea comunicării

hipotalamo-hipofizare datorită unui proces patologic (tumoră, traumatism, infiltraţie) sau
iatrogen (secţiune chirurgicală a tijei în cancer mamar).
Se notează:
- diabet insipid (80% din cazuri)
- amenoree hipogonadotropă
- scăderea cortizolemiei
- insuficienţă tiroidiană de intensitate medie
- galactoree prin hiperprolactinemie
- nivel seric scăzut al GH după stimulare

Tratamentul este substitutiv hormonal, combinat cu abordarea factorului lezional atunci când
este posibil.

15
 5. Sindroame metabolice şi neuropsihice cu implicare hipotalamică

Sindroamele polineuroendocrine reprezinta o expresie a raspunsului organismului uman la

stresul cronic. Afectarea hipotalamusului cauzata de stresul cronic poate determina o
disfunctie pituitara, afectiuni neuropsihiatrice, tulburari de comportament si modificari in
mecanismele de reglare metabolica

a. Patologia endocrină secundară stresului

- nanismul psihosocial (carenţial afectiv)
- hipocorticismul central
- sindromul bolii eutiroidiene („euthyroid sick syndrome”)
- amenoreea de stres
- deficitul sexual de stres
- pseudocyesis (falsa graviditate)
- simptome opioid dependente (euforia de stres, inegalitatea reacţiei faţă de stimuli
dureroşi)
- imunosupresia

Sindromul bolii eutiroidiene

Reprezinta o expresie tiroidiana a stresului provocat de boli sistemice severe acute sau
cronice.
Etiopatogenia sindromului se bazeaza pe raspunsul tiroidei la stres care la randul sau
este influentat de modificari in raspunsul tireotropului hipofizar si tireoliberinei hipotalamice,
induse de stres acut sau cronic.
O serie de mecanisme sunt implicate in aparitia sindromului bolii eutiroidiene:
• activarea axei hipotalamo-hipofizo-adrenal determina o scaderea secretiei de TSH
• scaderea conversiei periferice a tiroxinei la forma activa de triiodotironina
• secretia de somatostatina eliberata de CRH determina scaderea nivelului de TRH si
TSH

Amenoreea de stres si deficitul sexual de stres

Disfunctie a eliberarii de GnRH de catre hipotalamus => LH si FSH
Influenta a CRH si glucocorticoizilor asupra axei hipotalamo-hipofizo-gonadice

Nanismul psihosocial
Este un sindrom psihoendocrin reprezentand expresia mecanismului de disprotectie
prin care stresul cronic actioneaza asupra sistemului endocrin.
Contextul clinic si social in care poate aparea nanismul este diferit
• la copii institutionalizati cu inteligenta normala poate aparea deficit statural si
intarzierea varstei osoase, uneori si intarzierea maturitatii pubertare

16
 • la copii provenind din familii cu probleme generate de carenta psihoafectiva
• copii care au suferit abuzuri sau traume psihologice
Fiziopatologia – este incomplet elucidata si implica de asemenea si factori nutritionali si o
disfunctie endocrina heterogenica. Sunt incriminati factori de mediu si psihologici care
afecteaza buna crestere si dezvoltare a copilului. Sunt observate o scadere a secretiei de GH
sau un raspuns inadecvat la acesta, disfunctie tiroidiana secundara si a factorului
somatomedina C.
Clinic
- istoric de apetit alimentar modificat sau consum dipsic inadecvat.
- istoric de tulburari comportamentale cum ar fi: eurenzis, encoprezisul, apatie sociala,
sfidare, agresivitate, accese de furie, plans spastic, insomie sau automutilare
- retard intelectual care poate fi reversibil cu schimbarea mediului social –
imbunatatirea IQ-ului pana la 30-50 de puncte
Tratament : inlaturarea factorului stresant. Raspunsul slab la substitutie hormonala cu hGH

b. Patologia comportamentului alimentar: anorexia nervoasă şi bulimia.

Anorexia nervoasă – tulburare a comportamentului alimentar ce afectează femeile tinere în

proporţie de 5-10%, cu incidenţă maximă în perioada adolescenţei; pacienta are o imagine
deformată a propriului corp, prezentând anxietate faţă de posibila evoluţie spre obezitate,
chiar dacă este emaciată (fig. 3.7). Există două forme clinice: o formă restrictivă pură (cu
refuzul alimentaţiei) şi o formă bulimică (în care alternează perioade de refuz alimentar cu
perioade de bulimie care se termină, de regulă, cu vărsături autoprovocate). Boala este o
tulburare gravă a organizării personalităţii cu potenţial evolutiv letal.

Bulimia – tulburare de comportament alimentar caracterizată prin episoade de ingestie

lacomă de alimente cu valoare calorică mare într-un timp scurt; uneori, ingestia este
neselectivă, pacientul ingerând şi produse necomestibile (pica).

6. Sindroame polimalformative cu implicare hipotalamică

Definiţie: sindroame polimalformative ce asociază alterarea funcţionalităţii hipotalamice.

Forme clinice:

a) Hipogonadismul solitar – deficit de sexualizare prepubertar (infantilism sexual izolat)

Caracterizat prin :
- Este o forma congenitala de hipogonadism hipogonadotrop
- Nivelele hormonale : FSH, LH, testosteron – scazute
Clinic : deficit de dezvoltare a organelor sexuale externe si ambiguitate sexuala

17
b) Sindromul Kallmann de Morsier – hipogonadism cu anosmie
Caracterizat prin:
- Este o forma congenitala de hipogonadism hipogonadotrop
- Asociaza hipogonadism si anosmie
- Nivelele hormonale : GnRH, FSH, LH, estrogen, progesterone, testosterone – scazute
Clinic: variaza in functie de severitate, de la pubertate intarziata la absenta pubertatii, de la
hipoosmie la anosmie

c) Sindromul Laurence-Moon-Biedl-Bardet (L-M-B-B)

Caracterizat prin:
• hipogonadism hipogonadotrop
• complex polimalformativ de intensitate variabilă:
- retinită pigmentară
- sindactilie sau polidactilie
- ataxie, paraplegie, nistagmus, strabism, surdomutitate
- malformaţii osoase – oxicefalie, cifoscolioză, coxa vara
- hipotrofie staturală
- obezitate ginoidă cu debut precoce
- retard mintal

d) Sindromul Prader-Willi-Labhart
Caracterizat prin:
- hipogonadism (inconstant)
- hipotonie generalizată (ameliorare cu vârsta)
- hipomentie (moderată)
- obezitate progresivă – până la monstruoasă
- rar: hipertelorism, epicantus, strabism, nistagmus, microcefalie, acromicrie etc.

e) Sindromul adipozo-genital (Babinski-Frölich)

Caracterizat prin:
▪ hipogonadism hipogonadotrop
▪ simptome hipotalamice:
- polifagie
- obezitate cu topografie diencefalică
- poliurie insipidă
- modificări ritm somn/veghe
- transpiraţii

18