Mircea Eliade – Mitul eternei reîntoarceri

Cap I Arhetipuri și repere -Probleme

Acest mit își propune să cerceteze anumite aspecte ale ontologiei arhaice: mai ales
concepțiile despre ființa și despre realitate.Concepții metafizice ale lumii arhaice nu au fost
formulate, întotdeauna într-un limbaj teoretic ca: simbolul, mitul, ritualul și cu mijloace
proprii.Pentru a traduce în limbajul nostru uzual este esențial să înțelegem sensul profund al
tuturor simbolurilor, miturilor și ritualurilor.
O piatră poate deveni prețioasă adică are o putere magică sau religioasă sau să fie de
origine , exemplu:„piatra funerară”, care se crede că vine dinspre cer, perla pentru că vine din
fundul oceanului.
Pentru omul societății tradiționale, un om poate deveni real.
Conform credințelor mesopotamice, Tigrul își are modelul în steau Anunit, iar
Eufratul în steaua Rândunelei.
Fiecare lucru este prezentat din două puncte de vedere acela al menok și acela de
getik, există și un cer invizibil, există și un cer vizibil.
Toate oreșele Babiloniene își au originea în arhetipurile în constelații:Sippar în
Cancer, Ninive în Ursa Mare, Assur în Arcteus, etc.
Un Ierusalim ales a fost Creat de Dumnezeu înainte ca orașul Ierusalim sp fie construit
de mâna omului.Sunt făcute foarte multe descrieri despre Ierusalim dar cea mai frumoasă se
află în Apocalipsa(21, 2 sg):„și am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer
de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, ămpodobită pentru mirele ei”.
Și în India orașele regale erau construite după modelul mitic unde locuia Vârsta de
Aur Suverabul Universal, tot ceea ce ne înconjoară are un arhetip:munții, apele, regiunile
populate, fluviile navigabile, orașele, sanctuarele, etc, are un arhetip extraterestru, pur și
simplu ca un „dublu” existând la un nivel cosmic superior.Nu toată lumea este înconjurată de
aceste arhetipuri, un exemplu ar fi regiunile de deșert, terenuri necultivate, mările
necunoscute, etc.Aceste locuri necunoscute sunt asimilate Haosului.Prima dată se făcea
ritualul simbol al Actului de Creație, se făcea cosmicizarea și apoi era locuită.
Omul construiește după un arhetip transformând Haosul în Cosmos – real printr-un act
divin al creației: în India un teren era luat legat numai dacă se ridica un altar închinat lui Agni.
Simbolismul arhitectonic al Centrului pot fi formulate astfel:
-Muntele Sacru – unde se întânește Cerul cu Pământul – se află în Centrul Lumii.
-orice templu sau palat.
-fiind un Axix Mundi.
Centrul este zona sacră.Simbolurile ale realității absolute se regăsesc și ele în Centrul
Lumii.Drumul este plin de pericole, obstacole, pentru că este de fapt, un rit de trecere de la
profan la sacru; de la efemer și iluzoriu la realitate și eternitate; dintre moarte în viață; de la
om spre divinitate.
Actul creației obiectului s-a efectualt plecând de la „Centru”.Amintește Mircea Eliade
în „Mitul eternei reîntoarceri” două idei importante.
1.orice creașie repetă actul cosmogoniei prin excelența Creația Lumii.
2.în consecință tot ceea ce este imediat se află în Centrul Lumii.

Șarpele simbolizează haosul, amorful nomanifestat.

Lumea s-a născut prin sacrificiul unui monstru primordial, simbolul Haosului sau prin
acela al unui macrantop cosmic.
 Orice ritual are un model divin: „Noi trebuie să facem ceea ce zeii au făcut la
început”.Acestă teorie o găsim încă de la popoarele primitive.
Omul nu face decât să repete actul creației : calendarul său religios comemorează