Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chişinău 2011
Plan:
Introducere
Noţiunea de infracţiune
Trăsătuirile esenţiale ale infracţiunii
Faptă prejudiciabilă
Ilegalitatea
Vinovăţia
Pasibilitatea de pedeapsă penală
Concluzie
Introducere
Din cele mai vechi timpuri şi pînă în prezent, au existat o multitudine de conflicte
social-umane, diferite dupa conţinut, formă, timp sau alte caracteristici, care mai mult sau
mai puţin aduceau prejudiciu persoanei şi societăţii. Astfel s-a simţit necesitatea de a
reglementa, documenta, sancţiona şi previne toate aceste încălcări, ajungîndu-se la etapa
istorică de dezvoltare social-umană cînd a luat fiinţă dreptul penal.
1
http://ro.wikipedia.org/wiki/Drept_penal
1
Ştiinţă - ramură distinctă a ştiinţelor juridice care studiază aceste norme.
Noţiunea de infracţiune
2
dr. Aurel Teodor Moldovan, DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ, Braşov 2009.
3
http://www.pna.ro/text_doctrina.jsp?id=6 „Dreptul penal ca ramură de drept şi ştiinţa dreptului penal”, Vasile Drăghici.
2
fost abrogate prin modificările aduse ulterior, mai ales după revoluţia din decembrie
1989.4
4
http://ro.wikipedia.org/wiki/Codul_penal_al_Rom%C3%A2niei – Codul Penal al României
5
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.66
6
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.66
3
Potrivit alin.1 art. 51 CP al Republicii Moldova, infracţiunea săvîrşită reprezintă
temeiul real (de facto) al răspunderii penale, căci din momentul comiterii ei apar relaţiile
juridico-penale de conflict.7 Prevederi de acest gen în Codul penal al României sunt chiar
în articolul în care se dă definiţia infracţiunii – art.17 CP al României, respectiv alin.2
art.17 CP al României se menţionează că „Infractiunea este singurul temei al raspunderii
penale.”8
7
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p87
8
Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
9
art 14, alin 1, CODUL PENAL al Republicii Moldova
10
Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
11
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.67
4
Prin urmare numai infracţiunea este temeiul real al răspunderii penale, iar acesteia îî
este supusă numai persoana vinovată. Pedeapsa este o măsură de constrîngere statală,
adică o consecinţă indispensabilă infracţiunii. Această dispoziţie este fixată în art. 1 şi 61
CP al Republicii Moldova, potrivit căreia Codul Penal stabileşte pedepsele ce trebuie
aplicate faţă de persoanele care au săvîrşit infracţiuni. Această dispoziţie se regăseşte şi
în Codul penal al României, în art.1 : „Legea penală apără, împotriva infracţiunilor,
România, suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, persoana,
drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept” şi alin.1
art. 52 “Pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a
condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.12
Ţinînd seama de cele expuse, constatăm că teoria dreptului penal din Republica
Moldova defineşte infracţiunea ca faptă prejudiciabilă (socialmente periculoasă), ilegală,
săvîrşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsa penală.
12
Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
13
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p. 68
5
1) fapta prevăzută de legea penală;
2) fapta să fie săvârşită cu vinovăţie;
3) fapta să prezinte perciol social.
În România în 2009 a fost introdus un nou Cod Penal, care însă la scurt timp a fost
înlocuit cu altul avînd prevederile vechiului cod cu privire la trăsăturile esenţiale ale
infracţiunii. Astfel art 15 din Cod penal din 2009 definea infracţiunea ca fiind „fapta
prevăzută de legea penală, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o”. Astfel
nu se mai face referire la pericolul social ca şi trăsătură generală a infracţiunii. Caracterul
nejustificat al faptei precizează faptul că aceasta are un caracter ilicit.15
1) faptă tipică;
2) faptă antijuridică;
3) faptă comisă cu vinovăţie.
14
Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006, p.8
15
Aurel Teodor Moldovan, “DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ”, Editura Lux Libris, Braşov 2009, p. 47
16
Florin Streteanu, “Drept penal. Partea Generală”, Universitatea Babe -Bolyai, Cluj-Napoca, 2008-2009, p. 66
17
alin.2, art.14 Codul Penal al Republicii Moldova.
6
de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta
gradul de pericol social al unei infractiuni”.
Faptă prejudiciabilă
18
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.88
7
orice acţiune sau inacţiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art.
1 şi pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.”19
În legislaţia penală sînt recunoscute ca infracţiuni numai acele fapte care sînt
socialmente periculoase. Pericolul social este cel mai important semn material al
infracţiunii, o însuşire obiectivă a infracţiunii ce-i descoperă esenţa socială. Pericolul
social al faptei rezidă în faptul că infracţiunea este dăunătoare pentru societate, deoarece
pricinuieşte sau creează primejdia reală de a cauza daună esenţială relaţiilor sociale
(ordinii de drept stabilite).20
Autorul român Dalia Toader, mai adaugă că numai activităţile omeneşti au această
însuşire, de a prezenta pericol social, căci numai omul se află în relaţii sociale. Sub acest
aspect subliniem că reacţia animalului, evenimentele naturii (cutremur, inundaţie) care
prin consecinţele lor sunt periculoase (vătămări, distrugeri, pierderi de vieţi omeneşti), nu
prezintă pericol social, chiar dacă rezultatul se produce în societate, ci doar pericol
natural.21
19
Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
20
Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.68
21
Dalia Toader, „Drept penal român. Note de curs”, Bucureşti 2005, p.67
22
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.67
8
Teoria dreptului penal şi legislaţia penală din Republica Moldova deosebesc două
laturi ale pericolului social – caracterul şi gradul. La art.75 CP al Republicii Moldova se
declară că la stabilirea pedepsei judecata ţine seama de gravitatea, adică de caracterul şi
gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite.23 În doctrina penală română, pericolul social
ca trăsătură a infracţiunii este cunoscut sub două forme: generic sau abstract şi concret.24
23
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p. 69
24
Dalia Toader, „Drept penal român. Note de curs”, Bucureşti 2005, p.67
25
alin.1 art.16 Codul penal al Republicii Moldova
26
Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
27
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.69
28
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.88
9
de atentare (violenţă sau neviolenţă), forma vinovăţiei (intenţionată sau din imprudenţă),
caracterul motivelor şi scopurilor infracţiunii.
Doctrina penală românească oferă însă o altă delimitare, diferită după formă şi
noţiune, dată de autorul Aurel Teodor Moldovan:30
29
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.88-89
30
Aurel Teodor Moldovan, “DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ”, Editura Lux Libris, Braşov 2009, p. 47
31
C. Bulai, „Drept penal- parte generală”. Editura AllBeck, Bucureşti 1997, pag 153
10
Gradul prejudiciabil, ca semn constructiv, inalienabil al infracţiunii, este concretizat
la alin. (2) art.14 CP al Republicii Moldova în care se dă noţiunea de importanţă redusă a
infracţiunii. Această normă stabileşte teza principală potrivit căreia: „Nu constituie
infracţiune acţiunea sau inacţiunea care, deşi, formal, conţine semnele unei fapte
prevăzute de prezentul cod, dar, fiind lipsită de importanţă, nu prezintă gradul
prejudiciabil al unei infracţiuni”.32 În Codul penal al României, aceste prevederi sunt
încorporate în art.181: “Nu constituie infractiune fapta prevazuta de legea penala, daca
prin atingerea minima adusa uneia din valorile aparate de lege si prin continutul ei
concret, fiind lipsita in mod vadit de importanta, nu prezinta gradul de pericol social al
unei infractiuni”.
Deci în primul rînd, fapta poate să nu prezinte gradul prejudiciabil al unei infracţiuni,
deoarece ea numai în aparenţă conţine semnele unei infracţiuni. Pentru unele infracţiuni,
legea prevede survenirea nu pur şi simplu a unui prejudiciu, dar a unei daune în proporţii
considerabile, mari sau chiar deosebit de mari. În aceste situaţii, cauzarea unui prejudiciu
în proporţii mici sau neesenţiale înseamnă că fapta comisă nu încadrează nici formal
semnele unei infracţiuni.
32
alin.2, art.14 CP RM
11
furtul unui kilogram de legume se va considera o faptă neînsemnată, lipsită de
importanţă, despre care este vorba în alin.2 art 14 CP RM.33
În dreptul penal român, noţiunea de importanţă redusă a infracţiunii din Codul Penal
al Republicii Moldova, pleacă de la delimitarea în infracţiuni cu pericol social generic şi
pericol social specific. Astfel în unele cazuri pericolul social abstract este mai redus şi de
aceea pentru existenţa unei infracţiuni legea prevedere cerinţe suplimentare pentru ca
fapta să prezinte un grad de pericol suficient pentru a fi considerate infracţiuni. De
exemplu, pentru a exista o anumită infracţiune silvică, se cere ca paguba să depăşească o
anumită limită valorică (valoarea a 5 mc. masă lemnoasă) sau ca fapta să fie săvîrşită
pentru a doua oară. Există însă şi situaţii cînd o anumită faptă, în mod formal, după
criteriul pericolului abstract, poate fi considerată infracţiune, dar privită în mod concret
se dovedeşte a fi neînsemnată, derizorie. De exemplu, furtul unei pîini dintr-un magazin
sau a unor fructe din livadă.34
33
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.88
34
Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006, p. 9-10
35
Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006, p. 10
12
latura subiectivă. Codul penal român nu are însă o clasificare expresă în Codul penal a
obiectului, laturii obiective, subiectului şi laturii obiective. Aceste componente ale
infracţiunii sunt specificate la alin.2 art 181: „La stabilirea in concret a gradului de pericol
social se tine seama de modul si mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de
imprejurarile in care fapta a fost comisa, de urmarea produsa sau care s-ar fi putut
produce, precum si de persoana si conduita faptuitorului, daca este cunoscut”36 şi alte
prevederi ce se conţin în Partea Generală şi Specială a Codului penal al României.
36
Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
37
Т. Карпов, К. Флоря. Ноциунъ де инфракциуне ши апликаря педепси пенале. Кишинэу, 1976, п.13.
13
personalităţii infractorului nu sunt identice, nu se raportează ca general şi singular, ci sunt
noţiuni de sine stătătoare.38
În Codul penal român este prevăzut expres că dacă fapta este lipsită de importanţă şi
nu este calificată ca infracţiune, procurorul sau instanţa de judecată vor aplica
faptuitorului o amendă cu caracter administrativ prevăzute la art.91. În articolul 91 Codul
penal român sunt următoarele sancţiuni cu caracter administrativ:40
a) mustrarea,
b) mustrarea cu avertisment,
c) amenda de la 10 lei la 1000 lei.
Ilegalitatea
38
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.89-90
39
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.70
40 1
alin. 3 art.18 Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
41
Florin Streteanu, “Drept penal. Partea Generală”, Universitatea Babe -Bolyai, Cluj-Napoca, 2008-2009, p. 66
14
de legea penală, adică ea nu a fost ilegală.42 Încă în dreptul roman a fost determinată
regula că nu există infracţiune daca ea nu este indicată în lege – nullum crimen sine
lege.43 În dreptul penal român ilegalitatea este încorporată în noţiunea de faptă prevăzută
de legea penală.
Aceastră trăsătură în dreptul penal român este prevăzută în art.2 Codul penal român
în care este consfinţit principiul legalităţii încriminării: „Legea prevede care fapte
constituie infracţiuni, pedepsele ce se aplică infractorilor şi măsurile ce se pot lua în cazul
săvârşirii acestor fapte”.48
42
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.70
43
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.90
44
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.71
45
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p. 90
46
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.70
47
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.90
48
art.2 Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
15
infracţiune pînă cînd ea nu este recunoscută ilegală de către lege. Orice altă apreciere
dată unei fapte prevăzute de legea penală, chiar dacă ea aparţine persoanelor oficiale, nu
schimbă caracterul ei prejudiciabil, pînă cînd nu este abrogată de lege. Nici o evaluare a
oportunităţii incriminării faptei, din partea organelor de drept, nu este admisibilă, cîtă
vreme însuşi legiuitorul a făcut o asemenea evaluare, înainte de a prevedea fapta ca
infracţiune.49
49
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p. 90
50
Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006, p. 13
16
care prevedea o infracţiune asemănătoare, după formă şi importanţă, cu trimitere la
norma despre analogie.51
Mai mult ca atît, în România o fapta este prevazuta de legea penala atunci cand
incriminarea ei s-a facut in Codul Penal (partea speciala) sau printr-o lege penala
speciala. Exista si cazuri in care determinarea unor elemente din continutul faptei
prevazute de legea penala se face cu ajutorul unor norme cuprinse in acte legislative fara
caracter penal.55
51
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.90-91
52
Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006, p. 13
53
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.70
54
Dalia Toader, „Drept penal român. Note de curs”, Bucureşti 2005, p.72
55
http://www.stiucum.com/drept/drept-penal/Trasaturile-esentiale-ale-infr45744.php - “Trăsăturile esenţiale ale
infracţiunii”;
17
Vinovăţia
A treia trăsătură esenţială a infracţiunii este vinovăţia persoanei care a săvîrşit o faptă
prejudiciabilă, prevăzută de legea penală. Potrivit alin. 2 art.6 CP al Republicii Moldova,
vinovăţia presupune că răspunderii penale şi pedepsei penale este supusă numai persoana
care a săvîrşit cu intenţie sau din imprudenţă o faptă prevăzută de legea penală. În unele
cazuri, cele săvîrşite cer prezenţa concomitentă a ambelor forme de vinovăţie (art. 19 CP
al Republicii Moldova).56 Urmează deci că dacă nu există vină, nu există nici fapta în
sens juridico-penal (avîndu-se în vedere componenţa de infracţiune).57
56
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.91
57
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.71
58
Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
59
Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006, p. 11
60
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.91
18
momentul executării reprezentarea faptei şi a urmărilor socialmente periculoase ale
acesteia sau deşi nu a avut reprezentarea faptei şi a urmărilor, a avut posibilitatea reală,
subiectivă a acestei reprezentări”.61
Din definiţia dată de Alexandru Borodac, care corespunde prevederilor art. 17-20 CP
al Republicii Moldova, reiese că vinovăţia este caracterizată şi, în acelaşi timp,
determinată de acţiunea a doi factori inerenţi vieţii psihice a persoanei: conştiinţa sau
factorul intelectiv şi voinţa sau factorul volitiv.62
La fel sunt de părere cu noi şi specialiştii români. De exemplu, doctorul în drept Dalia
Toader, menţionează că atitudine psihică a făptuitorului faţă de fapta săvârşită şi faţă de
urmările acesteia - vinovăţia - este rezultatul interacţiunii a doi factori: conştiinţă şi
voinţă.63
Conştiinţa sau factorul intelectiv este facultatea psihică prin care persoana îşi dă
seama de dorinţele sale, de acţiunea sau inacţiunea pe care urmează să o îndeplinească în
acest scop, de urmările prejudiciabile care ar putea surveni. În conştiinţă apare, deci,
ideea săvîrşirii faptei, se cîntăresc argumentele în favoarea şi împotriva comiterii
infracţiunii. Factorul intelectiv are rol hotărîtor în reglarea activităţii infracţionale.
Prezenţa sa înseamnă existenţa vinovăţiei.
Voinţa sau factorul volitiv este facultatea psihică prin care sunt mobilizate şi orientate
conştient energiile fizice ale omului în vederea înfăptuirii actului de conduită exterioară
proiectată în conştiinţă. Factorul volitiv dovedeşte că fapta aparţine făptuitorului şi este,
deci, o condiţie esenţială pentru existenţa vinovăţiei ca trăsătură a infracţiunii.64
61
Aurel Teodor Moldovan, “DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ”, Editura Lux Libris, Braşov 2009, p. 48
62
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.91
63
Dalia Toader, „Drept penal român. Note de curs”, Bucureşti 2005, p.68
64
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.91-92
19
Conform Codului penal al Republicii Moldova, vinovăţia poate îmbrăca următoarele
patru forme:
În schimb conform Codul penal român, vinovăţia poate îmbrăca doar trei forme65:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmarind producerea lui prin savarsirea acelei fapte;
65
Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006, p. 11
66
art.17 Codul penal al Republicii Moldova
20
b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmareste, accepta posibilitatea
producerii lui”.67
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va
produce;
67
alin.1 art. 19 Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
68
art.18 Codul penal al Republicii Moldova
69
alin.2 art. 19 Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată
în Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
70
art.19 Codul penal al Republicii Moldova
21
În legislaţia penală română, cea de a treia formă a vinovăţiei, şi anume
„praeterintenţia (intenţia depăşită)”, este analog cu infracţiunea „săvîrşită cu două forme
de vinovăţie” din Codul penal al Republicii Moldova.
Articolul 20. Fapta săvîrşită fără vinovăţie (cazul fortuit): „Fapta se consideră
săvîrşită fără vinovăţie dacă persoana care a comis-o nu îşi dădea seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor
ei prejudiciabile şi, conform circumstanţelor cauzei, nici nu trebuia sau nu putea să le
prevadă”.72
71
Dalia Toader, „Drept penal român. Note de curs”, Bucureşti 2005, p. 71-72
72
art.20 Codul penal al Republicii Moldova
22
Aceste prevederi ale Codului penal al Republicii Moldova, în legislaţia română se
regăsesc nu în articolul cu privire la vinovăţie, unde sunt stipulate expres doar intenţia şi
imprundenţa, ci în Capitolul V al Codului penal al României, unde sunt prevăzute
cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Astfel articolul 47 „Cazul fortuit”,
prevede: „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, al cărei rezultat este
consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută”.73
73
art. 47 Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
23
sociale ameninţate grav, cît şi înlăturarea caracterului prejudiciabil al faptei, astfel, fapta
prezentîndu-se ca o activitate social-utilă.74
74
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p.92
75
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p.71
76
Н. Ф. Кузнецова. Советское уголовное право. Обшая частъ. МГУ, 1969, стр. 72-75
77
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p. 92
24
pentru fiecare infracţiune. Pedeapsa este o măsură de constrîngere statală, care se aplică
prin sentinţa judecăţii şi constă în diferite privaţiuni sau limitări în drepturi şi libertăţi.78
Infracţiuni sunt numai acele fapte pentru care legislatorul consideră necesar să fie
aplicată pedeapsa penală. Fiecare articol din Partea Specială a Codului penal prevede o
anumită pedeapsă pentru o infracţiune concretă săvîrşită.
78
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p 92
79
Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006, p. 12
80
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p. 71-72
81
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p. 72
25
pedepsei penale: art.90-98; cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecinţele
condamnării: art.119-139 CP al României.82
Dar oricum, acesta nu evită teza despre pasibilitatea de pedeapsă penală ca trăsătură
obligatorie a infracţiunii, ce se confirmă de legiuitorul moldovean în art. 14 CP al
Republicii Moldova, pentru că pedeapsa penală poate fi aplicată, uneori, şi persoanelor
liberate anterior de ea.
Concluzie
Unul din cele mai importante obiecte ale dreptului penal este infracţiunea.
Periculozitatea socială a acesteia au determinat societatea să reglementeze juridic aceasta,
deoarece infracţiunea leza şi lezează în continuare valori şi rînduieli sociale, faptele pe
care le crează tulbura desfăşurarea normală a relaţiilor statornice între membrii societăţii,
provoca nemulţumire, teamă şi îngrijorare pentru ceea ce s-a sărîrşit şi s-ar putea comite
prin încălcarea legii penale în cadrul colectivităţii. Dar pentru a determina dacă o faptă
(acţiune sau inacţiune) este o infracţiune, sunt necesare a fi cunoscute trăsăturile esenţiale
ale acesteia. Anume prin trăsăturile esenţiale ale infracţiunii putem recunoaşte daca o
82
Codul Penal al României, actualizat 2011, prin Legea 202/2010 ("legea micii reforme în justitie") publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010
83
Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru învăţămîntul universitar”, Chişinău 2005, p. 92-93
84
Ivan Macari, „Drept penal al Republicii Moldova, Partea Generală”, Chişinău 2002, CE USM, p. 72
26
faptă care are un caracter negativ asupra indivizilor şi societăţii în ansamblu, este sau nu
o infracţiune.
În determinarea unei fapte daca este sau nu infracţiune, se ia în calcul dacă această
faptă întruneşte trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, încorporate în conţinutul Codului
penal al fiecărui stat. Astfel în Republica Moldova ca o faptă să fie catalogată ca
infracţiune este necesar ca acea faptă să fie prejudiciabilă, sa fie ilegală, sa fie facută cu
vinovăţie si sa fie pasibilă de pedeapsa penală. În România, de exemplu, pentru ca o faptă
să fie clasificată drept infracţiune, se cer întrunite doar trei trăsături esenţiale, şi anume
fapta să constituie pericol social, să fie facută cu vinovăţie şi să fie prevăzută de legea
penală.
Astfel, după cum este unanim acceptat, dacă macar o trăsătură esenţială care este
prevăzută în Codul penal al statului respectiv, lipseşte, atunci nu poate fi vorba de o
infracţiune, ci de orice altă măsură de pedepsire şi corectare aplicată persoanei.
Bibliografie
27
4. Alexandru Borodac, „Manual de drept penal. Partea generală pentru
învăţămîntul universitar”, Academia „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne
al Republicii Moldova, Chişinău 2005;
5. Aurel Teodor Moldovan, “DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ”, Editura
Lux Libris, Braşov 2009;
6. Florin Streteanu, “Drept penal. Partea Generală”, Universitatea Babe -Bolyai,
Cluj-Napoca, 2008-2009;
7. Valer Suian, “Drept Penal. partea Generală (sinteză)”, 2006;
8. Dalia Toader, „Drept penal român. Note de curs”, Bucureşti 2005;
9. C. Bulai, „Drept penal- parte generală”. Editura AllBeck, Bucureşti 1997;
10. Т. Карпов, К. Флоря. Ноциунъ де инфракциуне ши апликаря педепси
пенале. Кишинэу, 1976;
11. Н. Ф. Кузнецова. Советское уголовное право. Обшая частъ. МГУ, 1969;
Internet
4. http://www.stiucum.com/drept/drept-penal/Trasaturile-esentiale-ale-
infr45744.php - “Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii”;
28