Stud. Arh.

Balosin Vlad-Silviu, Grupa 51 B

Philip Johnson si Mark Wigley

MoMa 1988, “Arhitectura decontructivista”

Mark Wigley si Philip Johnson s-au ocupat de expozitia Muzeului de

Arhitectura Moderna (MoMA) din New York din anul 1988 a carei tematica a fost
“Arhitectura Deconstructivista”, denumire imprumutata din conceptul filozofului
fancez Jacques Derrida. In cadrul acestei expozitii au fost prezentate operele a 7
arhitecti al caror stil neconventional de a proiecta avea tendinta de a “deconstrui”
notiunile de baza ale arhitecturii de pana atunci: Frank Gehry, Zaha Hadid, Peter
Eisenman, Daniel Libeskind, Bernard Tschumi, Rem Koolhas si Coop
Himmelblau.

Cei doi au legat operele celor doi de notiunea filozofica de “deconstructivism”

introdusa de Derrida si de precedentul Constructivism Rus. Dintre cei 7 arhitecti
amintiti mai sus, doar Eisenman si Tschumi au declarat o legatura cu opera lui
Derrida si numai Zaha Hadid a recunoscut o inclinatie catre Constructivismul Rus.

Philip Johnson si Mark Wigley fac o prezentare a acestui stil, comparandu-i

ideea de baza cu aceea a arhitecturii de dinainte. Arhitectura conventionala este o
institutie culturala ce isi gaseste forta in stabilitatea si ordinea pe care o respire.
Aceste 2 atribute reies din puritatea geometrica a compozitiilor. Arhitectul a incercat
dintotdeauna sa creeze obiecte din care sa excluda, indeparteze potentialele
conflicte dintre elemente. Cladirile sunt construite folosind forme geometrice primare
si combinandu-le conform unor reguli compozitinale, rezultatul constand in
ansambluri stabile in care partile intregului nu intra in conflict unele cu altele,
eventuale conflicte fiind rezolvate, toate formele contribuind armonios in vedere
obtinerii unui tot unitar. Ori arhitectura deconstructivista ia aceste conflicte si creeaza
in jurul lor obiecte, acestea reiesiind insusi din coflict, rezultatele fiind spectaculoase.

Inainte de deconstructivisti, de aceasta idee s-au apropiat si constructivistii

rusi. Ei au aratat un mare interes pentru elemente ce destabilizeaza arhitectura, in
sensul ei traditional. Desi au descoperit calea, ei nu au dus gestul pana la capat, nu
au trecut indeajuns de mult dincolo de limitele conventionalului, ci doar au aratat o
bucatica a unei posibile noi directii. Deconstructivismul, in schimb, nu este doar o
privire catre viitor sau o doar o trecere in revista a ceva din trecut. El face gestul
pana la capat. Gaseste coerenta in confruntarea partilor unei cladiri, in conflictele pe
care arhitectura conventionala incearca sa le suprime. Planurile paralele asezate
unul deasupra celuilalt sunt infasurate unul in jurul celuilalt. Structura este zguduita
pana la limita prabusirii. Cladirile acestea nelinistesc. Desi foarte stabile, ele sperie.
Gasesc stabilitate in instabilitate. Aceasta gandire se rasfrange si asupra functiunii.
Forma urmeaza functiunea, se transforma in functiunea urmeaza deformarea.

Desi pun sub semnul intrebarii ideile conventionale despre structura, aceste
opere sunt riguros structurale. Desi pun la indoiala retorica functionalista a
modernismului, aceste opere sunt riguros functionale. Ele deformeaza traditia,
conventionalul, se hranesc din aceste enigme.