Cum ai putut…”,

Cum ai putut a-ți bate joc

De patimile mele,

De dulci petreceri la un loc

Din ceasuri ca acele?

Cum le-ai menit pe toate rău,

De s’au ales deșerte?

Dar care – i acel Dumnezeu

În stare să te ierte?

Când amândoi vom fi pământ,

Căci el pe toți ne-adună,

S’o stinge dor și jurământ,

Cu viețile ‘mpreună,

Ci ‘n lungul negrei vecinicii

Cântarea-mi se va naște,

Ce numai tu n’ ai vrut să știi

O lume va cunoaște.

În mintea vremilor ce vin

Va răsări cuvântu-mi,

Cu ‘ntreg al sufletului chin,

Ca iarba pe mormântu-mi.

Și-n versul meu ce va trăi

Infamă apăre – vei,

Cum n’ a fost alta, nici va fi

În neamu ‘ntreg al Evei.