Sunteți pe pagina 1din 2

Şcoala cu clasele I-VIII Orleşti

Comuna Orleşti, judeţul .Vâlcea


Tel/fax:0250763337
E-mail:scoalaorlesti@yahoo.com

SCURT ISTORIC AL ŞCOLII ORLEŞTI

Invăţământul in comuna Orleşti îşi are începuturile în a doua jumatate a secolului


al XIX – lea. Hotărârea Eforiei şcolilor de a organiza şcoli la sate cu începere din anul
1838 nu a fost încurajată în comuna Orleşti, deşi în rândul locuitorilor existau ştiutori de
carte.
In 1838/1839 s-au organizat în toate reşedintele de judeţ şcoli publice, iar în 1934
prin “Regulamentul pentru învăţăturile în seminarii” se preciza obligaţia cântăreţilor
bisericeşti de a-i învăţa pe copiii satului carte şi cântări.
La început cursurile s-au ţinut într-o casă simplă, apoi a fost construit primul local
al şcolii în 1894, prin stăruinţa învăţătorului Dumitru Anescu ; începutul modest a fost
făcut cu un local de şcoală cu două săli de clasă. Invăţământul gimnazial a fost înfiinţat în
comuna noastră, mai târziu, în anul 1948 şi a funcţionat în cele doua săli de clasă şi în
case particulare din comună. După un an, în 1949, la cele două săli de clasă se mai
construieşte o sală de clasă cu hol şi cancelarie.
Anul 1954 are importanţă în istoricul şcolii, fiind marcat de ridicarea unei clădiri
noi cu patru săli, cancelarie şi laborator, dar din păcate aceasta nu a rezistat, s-a degradat
din cauza solului necorespunzator, iar organele raionale şi regionale au fost nevoite să
aloce fonduri pentru construirea unui alt local de şcoală, pe acelaşi amplasament.
Clădirea în care ne aflăm în prezent s-a construit în anul 1967 şi a fost dată parţial în
folosinţă în1968: avea două nivele în care se găseau 8 săli de clasă, laborator de fizică –
chimie, cancelarie, bibliotecă şi birouri administrative. In anul 1972 s-au mai adăugat la
construcţie 4 săli de clasă şi o sală de sport.
Din a doua jumatate a secolului al XX – lea, în comuna Orleşti au functionat:
-Şcoala cu clasele I – VIII Orleşti, Şcoala cu clasele I – IV nr. 2 Orleşti, Şcoala cu clasele
I – IV Orleşti Popeşti, Şcoala cu clasele I – IV Procopoaia, Şcoala cu clasele I – IV
Scaioşi, Şcoala cu clasele I – IV Aureşti, Şcoala cu clasele I – IV Silea. Actualmente toate
şcolile cu clasele I – IV au fost comasate în cadrul Şcolii cu clasele I – VIII Orleşti, care
face parte din reţeaua şcolilor de stat din judeţul Vâlcea,avand ca structură subordonată
GPN Silea.
Patina timpului au fost înlăturată în anul 2007, când Şcoala cu clasele I – VIII
Orleşti a beneficiat de fonduri pentru modernizarea unităţilor de învăţământ din mediul
rural şi şi-a schimbat înfăţişarea ( tâmplărie PVC cu geamuri termopan, înlocuirea
instalaţiei electrice, lambriuri în sălile de clasă şi birouri, sală de sport modernă, teren
sintetic de sport, încălzire centralizată, spaţii de joacă în aer liber, curtea şcolii pavată în
întregime, gardurile refacute şi grup sanitar modern ).
Baza materială de care dispune şcoala noastră este reprezentată de 9 săli de clasă, 2
săli de grădiniţă, un cabinet de informatică cu 10 calculatoare in stare de funcţionare, un
cabinet de biologie, un laborator de fizică-chimie, o bibliotecă cu un fond de carte de
peste 3200 volume, o sală de sport şi un teren sintetic de fotbal cu nocturnă, spaţiu de
joacă in aer liber, 2 imprimante,1videoproiector, 2 xerox-uri, două combine muzicale, o
staţie rodio, materiale didactice moderne, materiale sportive, mobilier nou in jumătate din
săli, toate acestea deservind un efectiv de 180 elevi.GPN Silea, singura structură
subordonată, dispune de sediu renovat complet, având 2 săli de clasă, sală de mese,
bucătărie, cancelarie, cabinet psihologic, grup sanitar modern
Şcoala funcţionează într-un singur schimb, cu un singur rând de clase pentru ciclul
primar şi respectiv gimnazial.
Incadrarea şcolii cu personal didactic calificat a evoluat, în prezent funcţionând
aproape în totalitate numai cadre didactice titulare:
-3educatoare, din care 2 educatoare au gradul II şi una dfinitiv ;
-4 invăţătoare, din care una cu gradul definitiv,una cu gradul II şi 2 cu gradul I ;
-9 profesori titulari,din care 2 cu gradul definitiv,4 cu gradul II şi 3 cu gradul I şi un
singur profesor suplinitor debutant.
Şcoala este încadrată cu un secretar, un muncitor calificat,3 ingrijitori şi un
bibliotecar cu ¼ normă.
În dinamica populaţiei şcolare din ultimii 3 ani numărul de copii este relativ constant:
-anul şcolar 2009/2010 ciclul preşcolar 76 copii, ciclul primar 69 elevi, ciclul
gimnazial 83 elevi;
-anul şcolar 2010/2011 ciclul preşcolar 66 copii, ciclul primar 63 elevi, ciclul
gimnazial 81 elevi
-anul şcolar 2011/2012 ciclul prescolar 77 copii, ciclul primar-64 elevi, ciclul
gimnazial 73 elevi.
Rata de promovabilitate la finele anului anterior este de 100%. Rata de abandon
şcolar a fost de 1%. Procentul de promovabilitate la Evaluare naţională din anul anterior
este de 95%
Şcoala dispune de microbuz şcolar care transportă regulat elevii de la domiciliu la
şcoală şi invers, .încălzire centrală pe gaze naturale, grup sanitar în interiorul şcolii.
Şcoala are o foarte bună colaborare cu Primaria şi Consiliul Local în ceea ce priveşte
asigurarea bazei materiale a şcolii.
De-a lungul timpului, la conducerea şcolii noastre s-au perindat cadre didactice
calificate care şi-au îndeplinit sarcinile cu devotament, fiecare aducându-şi aportul la
dezvoltarea înfloritoare a învăţământului orleştean .
Primul director al Şcolii Orleşti a fost domnul învăţător Saraolu Gheorghe, care şi-a
desfăşurat mandatul timp de 4 ani (1949-1952). A fost urmat de domnul Poajgă
Constantin (1952-1959) şi domnul profsor Liţă Ilie(1959-1961). Din 1961 a revenit la
conducerea unităţii domnul Poajgă Constantin, până în anul 1966. Un aport deosebit l-a
adus şcolii şi domnul Florescu Constantin (1966-1980) care a ajutat la construirea sălii
de sport şi a adăugat încă 4 săli de clasă. A fost urmat la conducere de soţia sa, doamna
Florescu Aneta (1980-1988). Pentru un scurt timp la conducerea şcolii s-a aflat şi doamna
Şandru (1988) până la 31.12.1989.
Începând cu 01.01.1990 la conducerea şcolii a venit domnul profesor Boangiu
Constantin, până la 28.02.2008, perioada în care a contribuit la reformarea întregului
învăţământ din comuna Orleşti prin comasarea Şcolilor cu clasele I-IV Scaioşi, Aureşti,
Silea, Procopoaia şi Şcoala I-IV nr. 2 în cadrul şcolii cu clasele I-VIII Orleşti şi
comasarea grădiniţelor din satele Scaioşi, Aureşti, Procopoaia şi Orleşti de Sus în cadrul
Gradiniţei din cadrul Şcolii cu clasele I-VIII Orleşti. In această perioadă s-a trecut la
îmbunătăţtirea curriculum-ului la decizia şcolii prin introducerea orelor de opţional
informatică la clasele III-VIII. De asemenea s-a trecut de la studiul limbii ruse la studiul
limbii engleze ca limba a II-a de studiu. Şcoala a fost dotată cu calculatoare şi birotica
necesară pentru secretariat, mobilier şcolar nou, iar clădirea şcolii a fost integral
reabilitată.
Pentru o scurtă perioadă de timp, din 01.03.2008 şi până la 30.11.2008, la
conducerea şcolii s-a aflat doamna profesor Dumitrescu Aritina, iar de la 01.12.2008 şi
până la 31.10.2009, conducerea şcolii i-a revenit doamnei institutor Bucilă Ioana.
In 01.11.2009, domnul profesor Boangiu Constantin a reluat funcţia de director al
şçolii, rămânând în funcţie până la pensionarea din 2011.La conducerea şcolii i-a urmat
doamna profesor Bulacu Viorica Daniela.

S-ar putea să vă placă și