Biblia sau Sfânta Scriptură este Cartea despre care Dumnezeu spune, prin gura Sfântului Său Prooroc

Moise: „ea nu-i pentru voi doar o vorbă goală, ci e însăși viața voastră, și prin cuvântul acesta vă veți
îndelunga zilele...“ (Dt 32, 47). Același adevăr ni-l descoperă apoi Însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat
pentru noi, Domnul nostru Iisus Hristos, când le spune ucenicilor Săi: „Cuvintele pe care Eu vi le-am
grăit, ele duh sunt și viață sunt“ (In 6, 63). Așa a înțeles Biserica încă de la întemeierea ei, în ziua
Cincizecimii, locul și rolul Sfintei Scripturi în viața ei, cinstind-o ca pe Cuvântul cel viu și spre mântuirea
noastră lucrător al lui Dumnezeu. Cultul, teologia, viața duhovnicească, iconografia, într-un cuvânt
întreaga viață bisericească ortodoxă este o dumnezeiască rodire a Sfintei Scripturi, așa cum ne-a fost ea
încredințată de Sfinții Apostoli și tălmăcită de către cei mai adânci cunoscători și râvnitori plinitori ai
învățăturilor ei: Sfinții Părinți.

În Biserica noastră Ortodoxă Română, grija pentru împărtășirea credincioșilor dreptmăritori de

frumusețea nepământească și de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor
limbă, s-a manifestat de timpuriu în comparație cu alte neamuri creștine. În fruntea harnicilor și
talentaților traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiți, care și-au închinat
timpul și priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinței nevoință, lăsându-ne ca pe o moștenire
neprețuită, încă din veacul al XVII-lea, întreaga Biblie în grai românesc, ediție cunoscută sub denumirea
de Biblia de la 1688, Biblia lui Șerban sau Biblia de la București.

Pentru realizarea acestui monument unic al credinței noastre dreptmăritoare, dar și al culturii române,
vrednicii lui tâlcuitori au luat „lumină și dentr-alte izvoade vechi“, avându-se însă ca temei al traducerii
textul „cel elinesc al celor 70 de dascăli“, adică Septuaginta. O vrednică de menționat mărturie în acest
înțeles este activitatea tipografică a diaconului Coresi, care pentru a răspândi cuvântul dumnezeiesc scris
și românilor din Transilvania, a izbutit să tipărească la Orăștie, în 1582, cărți din Vechiul Testament, într-
o scriere cunoscută sub numele de Palia de la Orăștie, precum și un Liturghier, în 1570. Setea de credință
și de limba română l-au determinat și pe vestitul Mitropolit Simeon Ștefan, cunoscător și talentat
traducător al textului biblic, să tipărească în 1648 pentru prima dată Noul Testament în întregime. În a
doua predoslovie a acestei prime traduceri românești integrale a Noului Testament se mărturisea un
gând vrednic de toată luarea-aminte: „Noi derept aceea ne-am silit den cât am putut, să izvodim așa
cum să înțăleagă toți“. Această mărturisire izvora din împlinirea unui vis nutrit de toți fiii
dreptcredincioși români care, aflați în afara dreptului la închinarea părinților lor, căutau și păstrau scrisul
românesc ca pe o comoară a ființei lor. Dar și Noul Testament de la Alba Iulia, ca și Biblia de la București,
încoronau ani buni de muncă a copiștilor din mânăstiri și sate, iscusiți făuritori de manuscrise în limba
română, aflate, după vremi, răspândite în toate ținuturile românești. Este, așadar, cert că Biblia de la
București s-a aflat la temelia celorlalte ediții care i-au urmat, răspunzând astfel setei de îndestulare din
apa cea vie a Dumnezeiescului Cuvânt în limba vorbită a poporului român, din ce în ce mai bogată și mai
mlădioasă în dezvoltarea ei literară. În slujirea acestui scop, s-au încumetat să tâlcuiască Sfânta Scriptură
în românește și personalități bisericești impunătoare ale secolului trecut, precum adormitul întru fericire
Patriarh al României Nicodim Munteanu (1939-1948), Preotul profesor de Teologie Grigorie Pișculescu
(Gala Galaction) – literat și academician, precum și învățatul profesor de Teologie Vasile Radu.
După apariția în anul 1914 a Bibliei Sfântului Sinod, intitulată astfel fiindcă traducerea fusese făcută
chiar de membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre, din îndemnul și cu purtarea de grijă a primului
Patriarh al României – Miron Cristea (1925-1939) a fost publicată o nouă ediție a Sfintei Scripturi în anul
1936, traducerea fiind realizată de cele trei mari personalități bisericești mai sus pomenite.

În anul 1938 apărea într-o editură de stat Biblia tradusă de Preoții profesori Gala Galaction și Vasile
Radu, iar în anul 1944 o nouă ediție sinodală a Sfintei Scripturi vedea lumina zilei, traducerea acesteia
aparținând în cea mai mare parte fostului episcop Nicodim Munteanu, la vremea aceea ridicat la slujirea
și demnitatea de Patriarh al României.

O grijă cu totul aparte față de răspândirea luminii Dumnezeieștii Scripturi – în vremurile de aprigă
prigonire a credinței creștine în țara noastră –, a dovedit pururea pomenitul înaintaș al Nostru,
Patriarhul Justinian Marina (1948-1977), în timpul arhipăstoririi căruia s-au publicat două ediții ale Bibliei
(1968, 1975), ambele în câte un tiraj de 100.000 de exemplare. Noul Testament a fost tipărit în timpul
arhipăstoririi aceluiași vrednic Patriarh al României într-un număr de 125.000 de exemplare. În vremea
arhipăstoririi fericitului întru adormire Patriarh Iustin Moisescu (1977-1986), o nouă ediție a Sfintei
Scripturi (1982) a fost imprimată într-un tiraj de 100.000 exemplare, iar Noul Testament într-un tiraj de
110.000 exemplare.

Începând cu anul 1988, când a fost publicată o nouă ediție a Bibliei, în colaborare cu Societățile Biblice
Unite și într-un tiraj inițial de 100.000 de exemplare, Biblia a fost retipărită de 11 ori, tirajul total al
acestei ediții numărând, până în ziua de astăzi, peste 380.000 de exemplare. Noul Testament a fost
imprimat, de asemenea, în această perioadă, într-un tiraj de 120.000 de exemplare. Nu trebuie trecut cu
vederea nici faptul că, pe lângă toate aceste editări și reeditări ale textului integral al Sfintei Scripturi,
neîncetat în Biserica noastră au fost tipărite în tiraje corespunzătoare nevoilor slujitorilor bisericești și
ale credincioșilor dreptmăritori Mica Biblie, Sfânta Evanghelie, Apostolul, Psaltirea.

Unor asemenea osteneli întru aducerea scrierilor biblice cât mai aproape de înțelegerea fiilor Bisericii
noastre, în vederea zidirii lor lăuntrice pe piatra cea tare a credinței luminate în Hristos, li s-a adăugat în
anii din urmă și râvna, asemănătoare celei a truditorilor mai sus pomeniți, a Înalt Prea Sfințitului
Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Feleacului și Clujului, care a desăvârșit o lucrare ce părea mai presus
de puterile unui singur om: anume, o nouă versiune a Sfintei Scripturi în limba română, versiune
revizuită după Septuaginta, redactată și bogat comentată de Înalt Prea Sfinția Sa.

Această nouă ediție a Sfintei Scripturi în limba română, denumită prin hotărârea sinodală nr. 255/2001
„ediție jubiliară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române“, aduce înlesnirea oferită de introducerile
în cărțile biblice, belșugul de note și comentarii clarificatoare ale textului sfânt, metodă atât de necesară
în zilele noastre când prin tendințele prozelitiste se oferă credincioșilor, cu agresiune, și tălmăciri
eronate ale Sfintei Scripturi.
Toate acestea sunt încununarea nevoințelor de o viață ale unui preabinecunoscut teolog, literat, poet și
editor – ca fost director al Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă –, personalitate care slujește Biserica
noastră și ca Arhipăstor, care a adus un suflu nou și proaspăt vieții bisericești nu numai în cuprinsul
uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci și în ogorul întregii Ortodoxii românești.

Cu aceste gânduri, binecuvântăm cu îndreptățită și nespusă bucurie apariția acestei noi ediții a Sfintei
Scripturi, izvodită de Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu spre slava lui Dumnezeu Celui în Treime lăudat și
spre o mai înlesnită apropiere de înțelesurile cele adevărate și de mântuire pricinuitoare ale Scripturilor
Dumnezeiești, lucrare cu atât mai necesară și mai de preț astăzi, cu cât s-au înmulțit peste măsură cei
care, potrivit Apostolului, „neștiutori și neîntăriți le răstălmăcesc... spre a lor pierzare“ (2 Ptr 3, 16).