Organizarea și funcționarea pieței

financiare din Japonia

Cuprins:

Cap. I. Sistemul financiar japonez.............................................................................................3

I.1. Caracteristici și trăsături generale.....................................................................................3
I.2. Structura sistemului financiar japonez.............................................................................4
Cap. II. Piața financiară din Tokyo...........................................................................................5
II.1. Tokyo Financial Exchange..............................................................................................5
II.2. FOREX............................................................................................................................7
II.3. Bursa de valori din Tokyo...............................................................................................7
II.3.1. Relația bursei din Tokyo cu alte burse internaționale............................................8
II.3.2. Funcțiile Bursei de Valori din Tokyo.......................................................................9
II.3.3. Structura Bursei din Tokyo....................................................................................10
Cap. III. Indicii bursieri japonezi..............................................................................................11
Concluzii...................................................................................................................................13
 Capitolul I. Sistemul financiar japonez

I.1. Caracteristici și trăsături generale

Piețele financiare internaționale asigură mobilizarea și redistribuirea capitalului
disponibil la nivel mondial. Piața financiară internațională se individualizează prin faptul că:
dispune de structuri ce acoperă toate tipurile de titluri; operatorii asigură activitatea pe piețele
financiare; autoritatea se angajează să asigure transparența, lichiditatea și buna funcționare a
pieței.
Sistemul financiar de tip japonez1 este bazat pe o anumită structură organizatorică
denumită ”keiretsu” format din întreprinderi direct productive, furnizori de materii prime,
întreprinderi de distribuție, societăți de asigurare, bancare, etc., caracterizate prin legături
strânse între ele. Evaluarea titlurilor emise de întreprinderi în acest context este extrem de
dificilă, pentru că trebuie să se țină cont și de potențiale acte de sprijin din partea celorlalte
entități ale structurii organizatorice. Astfel, chiar dacă o întreprindere se confruntă cu
dificultăți, ceea ce ar duce în condiții normale la o scădere a cursului bursier al acțiunilor
emise de aceasta, ea va miza pe sprijinul acordat de celelalte entități, motiv pentru care în
analiză va trebui să se țină cont și de forța economică a acestor entități.
Sistemul financiar japonez a constituit unul dintre modelele fundamentale, dar este tot
mai puțin amintit în lucrările de dată recentă, în contextul în care el adoptă tot mai mult
trăsăturile celorlalte sisteme fundamentale. Entitățile din cadrul sistemului „keiretsu”
acționează concertat, în scopul atingerii anumitor obiective generale. Totodată, se poate
menționa faptul că acești agenți se sprijină reciproc în perioada de recesiune. Astfel, agenții
performanți din ansamblul keiretsu îi susțin pe aceia mai puțin performanți, în momentele în
care condițiile economice nu sunt prielnice. Din această perspectivă se poate considera că
sistemul financiar japonez clasic este fundamentat pe perceptele filosofice specifice culturii
japoneze. În acest context se presupune că salariații vor rămâne angajați în aceeași
organizație, care devine practic, ”o a doua familie” pentru aceștia.
Principalele trăsături legate de acest sistem sunt reprezentate de faptul că:
 protecția drepturilor acționarilor minoritari nu reprezintă un aspect destul de
important;
 concurența se manifestă în special între diferiți keiretsu și nu neapărat între
agenți economici. Acesta este unul dintre motivele pentru care corporațiile japoneze pot fi
criticate în contextul respectării regulilor legate de concurența loială.
1
Dragotă V. –Piețe și sisteme financiare, Editura ASE, București, 2008, pag 32.

2
 I.2. Structura sistemului financiar japonez
Japonia rămâne țara cu un sistem financiar bazat pe bănci, în ciuda faptului că piața de
capital, în funcție de valoarea totală, este a doua ca mărime din lume. Structura sistemului
financiare japonez se prezintă astfel: Banca Centtrală, instituții financiar cooperatiste,
Instituții financiare nedepozitare (asigurări de viață), instituții financiare de stat(case de
economii, instituții financiar guvernamentale).
Sistemul financiar japonez poate fi analizat pe cele trei segmente: sectorul bancar,
asigurări și instituții financiar guvernamentale. Sectorul bancar, datorită achizițiilor și
falimentelor din ultimii anii, e format din 7 bănci majore: Tokyo- Mitsubishi, Mihuzo, Mihuzo
Corporation, UFJ, Mitsui- Sumitomo, Resona și Saitama-Resona. Aceste bănci dețin jumătate
din depozitele și creditele private, iar din acest motiv multe din analize se focalizează doar pe
aceste instituții bancare. Al doi-lea sector important este segmentul asigurărilor care deține
sub 20% din activitatea întregului sistem. Al trei-lea segment este cel al instituțiilor financiar-
guvernamentale conform FMI, sectorul public în Japonia joacă un rol mult mai important în
procesul de intermediere finaciară decât în orice alt stat OECD.
Sectorul bancar se caracterizează printr-o rată de profit scăzută în ultimii 10 ani; Fukao
(2003) remarcă faptul că industria bancară japoneză nu a înregistrat până în 1993 profit net
operațional. Profitul a apărut prin câștigul de capital generat de deținerea de acțiuni pe termen
lung.
Lipsa de performanță este posibil determinată de lipsa de performanță a activității
bancare și dependența prea mare a băncilor de veniturile din activitatea de creditare.
Profitabilitatea scăzută reflectă însă alte probleme ale sistemului bancar:
supradimensionarea sistemului bancar (număr de bănci per capital și ponderea activității
băncilor în PIB au valori mai mult decât duble decât în SUA), înnoirea lentă a producției
financiare, mulți clienți insolvabili, caracterizați prin profitabilitate scăzută, fenomen explicat
prin presiunile implicite sau explicite ale guvernului de a nu forța falimentul în cazul în care
acesta ar implica pierderi semnificative de locuri de muncă.
În a doua jumătate a anilor `80, în Japonia s-a înregistrat un boom puternic pe piața de
capital și pe piața imobiliară. La începutul anilor `90 spargerea acestui balon a generat efecte
devastatoare. Indicele Nikkei a scăzut de la nivelul maxim de 38,917 în decembrie 1989 la
14,309 în 1992. Prețurile terenurilor în zona comercială metropolitană au scăzut la o cincime
din nivelul de maxim înregistrat. Sistemul bancar s-a confruntat cu o pondere mare a
creditelor neperformante, în condițiile în care titlurile financiare utilizate drept colateral au
devenit aproape lipsite de valoare . O mare parte a companiilor străine au fost delistate de la
bursa din Tokyo, observându-se o migrare a acestora către alte piețe de capital. Astfel,

3
competitivitatea internațională a pieței financiare și a instituțiilor japoneze s-a înrăutățit
dramatic. Această criză a sistemului financiar a fost consecința principală a procesului de
stagnare economică prelungită.
Ca reacție, guvernul japonez a pornit o reformă fundamentală pentru a realiza un
sistem financiar ”liber, corect și global”- acest program care a generat efecte pozitive din
1998, numit ”Japanese Big Bang” avea acțiuni menite să atingă următoarele obiective: să
genereze creșterea oportunităților pentru investiții, să îmbunătățească calitatea seviciilor
financiare și să stimuleze concurența, să genereze un cadru de tranzacționare mai corect și mai
transparent. Reforma a vizat liberalizarea și diversificarea produselor financiare, a activității și
a structurii organizatorice, îmbunătățirea infrastructurii pieței financiare și a sistemului de
tranzacționare, reducerea riscurilor.2

Capitolul II. Piața financiară din Tokyo

II.1. Tokyo Financial Exchange

Tokyo Financial Exchange a fost înființată în aprilie 1989 prin Legea privind
tranzacțiile cu titluri financiare- futures. TFX răspunde nevoilor investitorilor și promovează
dezvoltarea unor noi linii de produse atractive contribuind la creșterea economică în Japonia,
ocupând o poziție de lider de piață prin încredrea și infrastructura oferită investitorilor.
Principalele activități ale TFX sunt:
1. garantarea unei piețe corecte prin stabilirea și oferirea de instrumente financiare în
cadrul piețelor de valori mobiliare și pe piața derivatelor;
2. decontarea instrumentelor de pe piața derivată care au fost tranzacționate la TFX.
Instrumentele financiare derivate sunt în continuă dezvoltare atât din punct de vedere
calitatic cât și cantitativ (varietate), noi tipuri de produse derivate, cum ar fi opțiuni, swap pe
rata dobânzii, produse derivate hibride. în septembrie 2007, TFX a început să ofere
instrumente financiare care se listează pe piață asigurând comoditatea și ocuparea forței de
muncă.
În scopul asigurării unei concurențe loiale și eficiente tranzacțiile cu instrumente
futures pe piața TFX se pot realiza de către membrii care satisfac anumite criterii financiare și
să poată fi capabilă să suporte un credit.
Membrii TFX acoperă o gamă largă de sectoare financiar, cum ar fi băncile, societățile de
valori mobiliare, companiile de asigurări, asociațiile de credit, brokeri, instituții financiare
2
Dragotă V. - Piețe și sisteme fianciare, Editura ASE, București, 2008, pag 114-117.

4
străine, etc. Participarea activă a membrilor străini este o caracteristică remarcabilă a pieței
TFX.
TFX are două tipuri de membri: membrii care tranzacționează și care au capacitatea de
a executa tranzacții și membri care au capacitatea de a efectua operațiuni de compensare
financiară pentru contractele futures. Non- membri compensatori trebuie să încredințeze
decontările operațiunilor lor membrilor. În cazul în care nu sunt membri investitori, ordinele
de compensare urmează să fie încredințate membrilor TFX care sunt brokeri licențiați pe
instrumente finaciare de tip futures.
Grafic nr 1. Oraganigrama TFX

Sursa: www.tfx.co.jp

II.2. FOREX
Foreign Exchange, cunoscută ca FOREX sau FX este cea mai mare piață financiară
din lume. Volumul ei de tranzacționare depășește 1 trilion de dolari zilnic, și statistic
depășește de 30 de ori volumul tuturor piețelor de capital din SUA. Spre deosebire de bursele
de valori, bursa forex nu are un singur sediu, ea fiind o bursă globală cu patru centre
financiare de referință: New York, Tokyo, Sydney și Londra. Valutele de obicei se
tranzactioneză în perechi, de exemplu : euro/dolar SUA (EUR/USD) sau dolar SUA/yen
japonez (USD/JPY).

5
 Există două motive pentru care se cumpără și se vinde valută. Aproximativ 5% din
volumul zilnic de tranzacționare de pe FOREX revine companiilor și instituțiilor de stat, care
cumpără sau vând produse sau servicii altor state, sau care trebuie să-și convertească în valută
națională profiturile obținute în alte state. Celelalte 95% din volumul de tranzacționare – sunt
tranzacții cu scop speculativ.
De cel mai larg interes pentru speculații se bucură valutele cele mai lichide, adică
valutele " de bază ". Actualmente, se poate remarca faptul că 85% din totalul de tranzacții îl
reprezintă dolarul SUA, yenul japonez, euro, lira britanică, francul elvețian, dolarul Australian
și Canadian.
Activitatea pieței FOREX începe în fiecare zi în Sidney, apoi se mișcă pe mapamond
odată cu ziua și începutul activității marilor centre financiare – la început în Tokyo, apoi
Londra și N.Y. Spre deosebire de alte piețe financiare, traderii de pe piata FOREX au
posibilitatea să tranzactioneze pe fluctuațiile valutelor, care sunt provocate de evenimente
economice, sociale sau politice în orice timp al zilei sau nopții.
FOREX este considerată o piață extrabursieră, sau piață "interbancară", pentru că
tranzacțiile între părți se fac telefonic sau prin intermediul internetului. Tranzacționarea pe
FOREX este descentralizată și nu este supusă condițiilor bursei cum se întamplă pe piețele
reglementate ( bursa de valori sau futures ).

II.3. Bursa de valori din Tokyo

Este o entitate privată, o corporație fără scop lucrativ, cu sediul în Tokyo, fiind cea de-
a doua cea mai mare bursă de valori din lume în funcție de capitalizarea de piață a
companiilor listate, după New York Stock Exchange. La data de 31 decembrie 2007, la Bursa
de Valori din Tokyo au fost listate un număr de 2414 companii cu o capitalizare de piață
cumulată de 4,3 mii de miliarde de dolari.
În anii 1870, un sistem de valori mobiliare a fost introdus în Japonia și astfel au
început negocierea obligațiunilor de stat. Acest lucru a dus la necesitatea existenței unei
instituții publice care să asigure tranzacționarea. Prin Ordonanța privind Bursele de valori,
adoptată în mai 1878 a fost constituită Tokyo Stock Exchange Co., Ltd. iar tranzacționarea a
început pe 1 iunie. Datorită înrăutățirii condițiilor de război și a raidurilor aeriene peste
principala insulă a Japoniei, piața titlurilor de valoare a trebuit să iși suspende sesiunile de
tranzacționare de pe toate piețele din august 1945. Deși era destul de dificilă redeschiderea
bursei printr-un memorandum al marelui comandant al puterilor aliate în septembrie 1945,
totuși tranzacționarea a fost reluată de către grupurile neoficiale de tranzacții în decembrie,
același an. La 1 aprilie 1949, trei burse de valori au fost stabilite în Tokyo, Osaka și Nagoya.

6
În luna iulie a aceluiași an încă 5 burse au fost stabilite la Kyoto (a fuzionat cu Osaka
Securities Exchange în martie 2001), Kobe (dizolvată în 1967), Hiroshima (a fuzionat cu
Tokyo Stock Exchange în 2000), Fukuoka și Nikata (a fuzionat cu TSE în 2000). În plus, în
1950 a fost înființată bursa de valori Sapporo. Astfel, Japonia are în prezent 5 burse de valori.
Bursa de valori din Tokyo se află în actuala formă de organizare din aprilie 1949, când
s-au reglementat tranzacțiile cu acțiuni și alte titluri.
Operațiunile pe piața financiară japoneză se derulează pe baza reglementărilor
cuprinse în: Legea burselor și a titlurilor de valoare, Legea societăților fianciare străine, Legea
investițiilor financiare, Legea privind depozitul și transferul electronic de acțiuni și Legea
privind consultanța financiară.

II.3.1. Relația bursei din Tokyo cu alte burse internaționale

Bursa de la Tokyo, cunoscută și cu denumirea locală de Kabuto-cho, demonstrează că
Japonia, ca o mare putere financiară, determină una din pricipalele piețe de valori mobiliare
din lume. Practic, Kabuto-cho se situează pe poziția a doua (după NYSE) pe plan mondial.
Nu toate bursele sunt permisive pentru listarea titlurilor străine. Un exemplu îl
constituie bursa niponă, piața respectivă fiind considerată una dintre cele mai ”parohiale” din
lume. Totuși, în ultimii ani și la bursa niponă au fost reduse barierele în calea cotării firmelor
străine și s-au deschis posibilități pentru acțiunea societăților financiare din străinătate.
Capitalizarea pieței TSE a fost, în anul 2004, de 3,558 mld $, reprezentând 11,81%
din capitalizarea piețelor primelor 10 burse din lume. Ponderea capitalizării pieței TSE a
crescut cu 4,46% în totalul capitalizării primelor 10 burse din lume și cu 68,70% față de 2003.
Nu este chiar un echilibru în evoluția TSE: capitalizarea pieței reprezintă 26% din
capitalizarea pieței NYSE, în timp ce PIB al Japoniei reprezintă 33% din cel al SUA, în anul
2003.
Deși în lume există un număr mare de burse, piața mondială e întemeiată pe triunghiul
SUA- Japonia- Marea Britanie. Dacă marile piețe bursiere dețin o pondere dominantă pe plan
mondial, fiecare dintre acestea este reprezentată de un centru financiar internațional consacrat:
New-York, Tokyo, Londra; poziția acestor centre în plan național și internațional este
determinată de numărul titlurilor cotate la bursele reprezentative: NYSE, TSE, ISE- de
potențialul și volumul de activitate al celor ”The Big Three”.
Influența triunghiului se extinde și asupra altor centre bursiere și, mai ales, asupra
acelor centre financiare din regiunile aflate sub impactul economic al celor trei coloși. Cu alte
cuvinte, fiecare dintr cele trei centre bursiere reprezintă, prin ele însele, un centru al unei

7
regiuni subordonate financiar: New York – Canada și America Latină, Londra- piața
financiară europeană, Tokyo- piața financară din Asia de SE.
TSE are reprezentanțe regionale în fiecare dintre cele 3 regiuni financiare importante:
America de Nord, Europa și Asia.
Bursa din Tokyo demonstrează că Japonia, ca mare piață financiară, deține una din
principalele piețe de valori mobiliare din lume. Această componentă are câteva particularități:
1. instituțiile financiare au o putere și o pondere considerabilă (Casa de titluri Nomura
ocupă unul dintre primele 15 locuri în topul societăților japoneze);
2. abundența de lichisități face ca ponderea acțiunilor susceptibile de a fi negociate pe
termen scurt să fie redusă;
3. ponderea scăzută a investitorilor străini (cel mult 10% din tranzacții).

II.3.2. Funcțiile Bursei de Valori din Tokyo

Bursa de valori Tokyo este o societate pe acțiuni care asigură ranzacționarea valorilor
mibiliare în conformitate cu autorizația dată de primul ministru.
Bursa de valori din Tokyo a fost inițial un membru al organizației dar prin revizuirea
Legii bursei și a titlurilor de valori a permis burselor să să își schimbe structura
organizațională într-o societate pe acțiuni, și astfel, în noiembrie 2001, TSE a devenit o
societate pe acțiuni, după ce membrii săi au aprobat această transformare.
Managementul are ca și obiective, stipulate în statutul bursei ”în scopul contribuirii la
protecția interesului public și a investitorilor, tranazacționarea valorilor trebuie să se
desfășoare corect și eficient”. De asemenea este clar stabilit că TSE va continua să mențină un
grad ridicat al publicității privind managementul, chiar și după ce aceasta s-a transformat în
societate pe acțiuni.
Principalele funcții ale TSE sunt:
1. asigurarea unei piețe pentru tranzacționare: tranazacționarea care are loc la TSE
progresează continuu pe parcursul fiecărei sesiuni de tranzacționare computerizat, utilizând
sisteme de tranzacționare, în conformitate cu normele de schimb. Prețurile sunt aflate la
dispoziția pblicului;
2. monitorizarea tranzacținării: tranzacționarea în timp real prin sistemul de
comercializare computerizat precum și tranzacțiile finalizate sunt atent monitorizate pentru a
păstra tranzacționarea în conformitate cu regulile schimbului și pentru determinarea
corespunzătoare a prețurilor;
3. afișarea valorilor mobiliare: valorile care sunt tranzacționate pe TSE să corespundă
criteriilor stabilite și aprobate de TSE;

8
 4. monitorizarea titlurilor listate: TSE monitorizează monitorizează în mod continuu
titlurile companiilor listate pentru a menține standardele de listare la cote înalte. TSE poate să
suspende tranzacționarea sau listarea, o valoare mobilară, dacă nu sunt îndeplinite criteriile.
Pentru a asigura protecția investitorilor, transparența și echitabilitatea tranzacțiilor, TSE
necesită dezvăluirea de informații exacte, rapide și corecte. Normele referitoare la divulgarea
de informații corporative sunt prezentate în Legea burselor și a titlurilor de valoare.
5. supravegherea participanților la tranzacționare: participanții sunt cei care desfășoară
tranzacții pe piața pe piața TSE. Pentru a garanta siguranța tranzacțiilor și pentru a îndeplini la
nivelul cel mai inalt interesele publicului, ei trebuie să mențină un nivel ridicat al calității și al
încrederii. Pentru a realiza acest lucru, un sistem de examinare este introdus la bursă prin care
sunt efectuate investigații pentru a evalua starea potențialilor participanți – afacerile și
activele la momentul cererii autorizației de tranzacționare.

II.3.3. Structura Bursei din Tokyo

Supravegherea pieței bursiere a fost încredințată Comisiei Japanese Securities
Asociation (JSA); această comisie a fost creată ca urmare a numărului scandalurilor financiare
care au adus o proastă faimă bursei nipone. JSA se aliniază la standardele internaționale.
Conducerile caselor de titluri sunt convocate uneori de guvern care le poate cere să intervină
pe piață pentru a stabili cursul unor acțiuni sau pentru a furnaiza explicații cu privire la
anumite poziții adoptate pe piață.
Internediarii bursei sunt: Nomura, Daiwa, Nikko și Yamaichi. Acestea realizează
împrumuturi mai mari de 50% din tranzacțiile cu acțiuni și obligațiuni. Banca Japoniei este
exclusă de la tranzacții de bursă, de la plasamente sau curtaje cu titluri private.
Structura bursei are anumite particularități:
1. negocierea titlurilor se face în două secțiuni: prima cuprinde 150 de titluri,
reprezentând valorile cele mai active și care sunt cotate la Stock Trading Floor, celelale
negociindu-se prin cotare electronică și a doua secțiune unde sunt cotate circa 200 de valori;
2. negocierea obligațiunilor are două mari caracteristici: pe de o parte este vorba
de o piață foarte largă, dominată de bănci, instituții financiare, iar pe de altă parte
împrumuturile de stat determină 90% din piața secundară.
Piața interdealeri realizează tranzacții cu titluri prin mijloace electronice de calcul
(OTC) și dispune de un sistem autonom de cotare denumit JASDAQ.

Capitolul III. Indicii bursieri japonezi

9
 Primele 150 de acțiuni se tranzacționează în sala bursei, iar celelalte acțiuni se
tranzacționează prin sistem computerizat de Prezentare și Executare a Ordinelor- CORES
(Computer Assisted Order Routing and Execution System).
Pe prima secțiune a pieței din Tokyo se tranzacționează titlurile celor mai active
societăți, pe a doua secțiune se negociază titlurile pentru societățile la care nu se impun
restricții în privința condițiilor de listare și în a treia secțiune titlurile de valoare străine.
Cotarea valorilor- ansamblul ordinelor executate prin ordinator folosind sistemul
CORES, cu excepția valorilor ce cotează la STF (Computer Assisted Order Routing and
Execution System).
Cele mai importante valori (Blue Chips) Japoneze sunt (2018):

Indicii bursieri: Nikkei calculat pe baza a 225,15 de valori de referință pentru piața
japoneză și Topix, care măsoară performanța de ansamblu a titlurilor cotate în ring la prima
secțiune și a altor circa 1100 de titluri. Acesta din urmă a devenit treptat cel mai important
indice bursier al Japoniei.
Metoda de calcul a indicilor TSE:
Indice = Valoarea curentă de piață/ Valoarea de piață de bază * punct de bază
Valoarea de piață de bază și punctele de bază depind de indice.

10
 Numărul de acțiuni luate în calculul indicelui = numărul acțiunilor listate din cadrul
acelui indice * FFW
FFW este capitalizarea free-float-ului.
Indicatorul Nikkei se calculează pe baza titlurilor a 225 societăți cotate la bursa din
Tokyo sub forma unei medii ponderate a prețurilor titlurilor, iar componentele sale sunt
verificate o dată pe an. În prezent, Nikkei este cel mai folosit indice, similar cu Dow Jones
Industrial Average. A început să fie calculat din 7 septembrie 1950, retroactiv din 16 mai
1949. A fost introdus la Singapore Exchange, Osaka Securities Exchange și Chicago
Mercantile Exchange și este recunoscut internațional ca indice pentru futures.

Concluzii
11
 Piețele financiare internaționale asigură mobilizarea și redistribuirea capitalului
disponibil la nivel mondial. Piața financiară internațională se individualizează prin faptul că:
dispune de structuri ce acoperă toate tipurile de titluri; operatorii asigură activitatea pe piețele
financiare; autoritatea se angajează să asigure transparența, lichiditatea și buna funcționare a
pieței.
Bursele din lume se află sub presiunea tendințelor de consolidare, pe fondul cerințelor
clienților, care sunt interesați de servicii globale și de tarife mai scăzute. Bursele
internaționale au preferat în ultima perioadă alianțele și fuziunile pentru a împărți cheltuielile
legate de investițiile în sistemele de nouă generație, precum și pentru a ține pasul cu mediul
concurențial și răspândirii pe plan global a informațiilor și a tranzacțiilor. Bursa din Tokyo
este de în cautarea unor parteneriate pentru a rămâne prima piață financiară din Asia, loc
rîvnit de bursele din China, mai ales de cea din Hong Kong. TSE a înceracat să încheie o
alinață cu Bursa de valori din NY, primele două piețe de capital din lume ar putea crea, astfel,
o rețea bursieră vastă, întinsă pe trei continente, pentru că NYSE pregatește o fuziune cu bursa
pan-europeană Euronext, care regrupează piețele de capital din Paris, Amsterdam, Bruxelles și
Lisabona.
În anul 2008, Bursa dinTokyo a încheiat cel mai prost an din istoria sa, în cursul căruia
a pierdut 42% din valoare din cauza crizei financiare. Este, statistic, cea mai mare scădere de
la crearea bursei din Tokyo, din 1949. Piata financiară din Tokyo ar putea avea de suferit și în
2009, an în care lumea trece prin cea mai dura criză financiară de după anii ’30.

Bibliografie:

12
1. Ciobanu Ghe.- Burse de valori și tranzacționarea la bursă, Editura Economică,
București, 1997;
2. Dragotă V.- Piețe și sisteme financiare, Editura ASE, București, 2008;
3. Stoica V.- Piețe de capital și produse bursiere, Editura Universitară, București, 2006;
4. Voinea Ghe.- Mecanisme și tehnici valutare și financiare, Editura Sedcom Libris, Iași,
2004.
Webografie:

1. http://www.tse.or.jp/
2. www.tfx.co.jp
3. www.wikipedia.org

13