Sunteți pe pagina 1din 22

Vimana: Avion vechi de 5000 de ani

descoperit intr-o pestera din Afganistan


14 martie 2019

O descoperire epocală, ţinută secret de armata americană, s-a produs anul trecut într-o peşteră din
Afganistan. Mai mulţi soldaţi americani, fiind într-o misiune de recunoaştere, au intrat într-o
peşteră oarecare dintr-o zonă muntoasă din Afganistan şi au făcut o descoperire importantă
pentru omenire.

Un obiect misterios se afla în această peşteră, fiind identificat cu un avion străvechi, unVimana”
care are o vechime de mai bine de 5000 de ani, a fost descoperit de mai mulţi soldaţi care au
participat la extragerea sa din peşteră. Cel mai ciudat este că opt dintre ei au fost declaraţi
dispăruţi.

Vimana este un avion ciudat, care seamănă cu bombele din ziua noastră, fiind menţionat în
epopeele sanscrite.

Arheologii susţin că Vimana sunt primele avioane pe care le-a cunoscut omul de-a lungul
timpului şi erau folosite de sanscriţi pentru efectuarea diverselor misiuni chiar înainte deultima
răsturnare a Pământului„.

Până în prezent, nimeni nu credea cu adevărat că aceste avioane străvechi chiar au existat cu
adevărat, dar descoperirea aceasta poate să răstoarne foarte multe credinţe referitoare la trecutul
îndepărtat al omenirii.

Vimana sunt mai mult decât nişte simple avioane, ele pot să călătorească pe distanţe foarte lungi
în Univers cu viteze impresionante. Cercetătorii chinezi pretind că au descoperit mai multe
documente sanscrite în Lhasa, Tibet, în care este specificat modul de construire al navelor
interstelare.

Documentele au fost trimise la Universitatea din Chandrigarh pentru a fi traduse.


Avioanele civilizatiei sanscrite erau capabile să ignore gravitaţia şi motoarele erau bazate pe
principiullaghima„, o putere încă necunoscută omului din ziua de astăzi.

Acest principiu presupune o forţă centrifugă impresionantă care contracarează orice formă
gravitaţională. Principiul este acelaşi pe care yoghinii îl folosesc pentru a levita.

Paranormal-Spiritualitate
Americanii au descoperit în Afghanistan
celebrul Vimana – străvechi obiect zburător –
înconjurat de un “puţ al timpului”
vineri, 12 august 2011, 13:27 609 vizualizari

Pe 3 decembrie 2010, preşedintele american


Obama face o vizită surpriză în Afghanistan (Washington Post.com). Pe 6 şi pe 7 decembrie
2010 e rândul prim-ministrului britanic David Cameron să viziteze acelaşi Afghanistan
(ukforcesafghanistan). Între 4 şi 7 decembrie 2010, preşedintele francez vizitează India (The
Daily Star), dar pe 8 decembrie a fost dus şi el în Afghanistan de un avion de război american.
Pe 18 decembrie 2010, cancelarul german Angela Merkel vizitează şi ea Afghanistanul, într-o
vizită neanunţată (The Hindu). Patru lideri puternici ai lumii vizitează aceeaşi ţară în circa 2
săptămâni. Coincidenţă!? Greu de crezut.

Conform unui raport al serviciului secret rus de externe (raport confidenţial care se pare că a
scăpat şi pe Internet) vizita neaşteptată al celor mai puternici lideri ai lumii în Afghanistan din
decembrie 2010 s-ar datora descoperirii de către militarii americani a unei “Vimana”, prinsă într-
un “puţ al timpului” – cauzând deja dispariţia a cel puţin 8 soldaţi americani care încercau s-o
scoată dintr-o peşteră din Afghanistan, unde se afla ascunsă de cel puţin 5.000 de ani.

Pentru cei care nu cunosc, conform străvechiului poem epic indian Mahabharata, Vimana este
“trăsura zeilor”, un obiect zburător prevăzut cu patru roţi puternice. Atunci când este activat,
Vimana produce o lumină extrem de puternică, care atunci când este focusată pe orice ţintă, o
distruge instantaneu. Cât priveşte acest aşa-zis “puţ al timpului” în care se află învelit Vimana,
acesta pare a fi un câmp gravitaţional electromagnetic, postulat de către Einstein şi care se pare
că ar fi fost activat în anul 1943, cu ocazia celebrului experiment Philadelphia (citeşte mai multe
AICI: https://www.lovendal.ro/wp52/experimentul-philadelphia-sau-miraj-cel-mai-celebru-
experiment-de-teleportare/). În timpul experimentului Philadelphia se pare că au dispărut
militarii participanţi la acest exerciţiu ştiinţific, la fel cum se pare că au dispărut şi cei 8 soldaţi
din Afghanistan.
Se pare că odată cu această Vimana, au mai fost descoperite şi o serie de scrieri străvechi care se
pare că au aparţinut lui Zoroastru, creatorul celebrei religii denumită zoroastrism.

P.S. Ştiu că această ştire pare a fi incredibilă sau SF; eu doar mi-am făcut datoria şi am prezentat-
o întrucât e mai puţin cunoscută. Rămâne la aprecierea voastră dacă s-o credeţi sau nu.

Home Conspiratii si Societati secrete Experimentul Philadelphia sau Miraj: cel mai celebru
experiment de teleportare

Conspiratii si Societati secrete

Experimentul Philadelphia sau Miraj: cel


mai celebru experiment de teleportare
duminică, 13 martie 2011, 22:23 226 vizualizari

Ideea de la care s-a plecat în realizarea


experimentului „Miraj”, l-a constituit aprofundarea cercetărilor dezvoltate de dr. Francis Bitter,
referitoare la tehnica demagnetizării navelor, ca o contramăsură în faţa minelor magnetice
extrem de periculoase, inventate de germani în anii 1930. Experimentul „Miraj”, cunoscut mai
ales sub numele de Experimentul „Philadelphia”, a fost o experienţă secretă efectuată de Marina
SUA în 1943, cu scopul de a testa efectul unui câmp magnetic puternic asupra unei nave de
suprafaţă. Acest câmp foarte puternic era obţinut cu ajutorul unor generatoare magnetice,
pulsatoare şi nepulsatoare, iar rezultatele au fost pe cât de uluitoare, pe atât de importante, dar cu
efecte ulterioare nefaste pentru echipaj.

Câmpul magnetic a determinat teleportarea unei nave de război


Conform afirmaţiilor făcute de unii martori oculari, câmpul de forţă a acţionat într-o zonă de
formă sferoidală alungită, care se întindea pe o rază de peste 100 de metri în jurul navei. Orice
persoană din interiorul acestui câmp avea o formă vagă, nelămurită, iar din afara sferei nu se
putea vedea decât forma bine conturată a carenei vasului în apă, bineînţeles cu condiţia să fie
suficient de aproape de linia câmpului. Conform unor mărturii, nava experimentală a dispărut de
la docul din Philadelphia şi după câteva minute a apărut în alt doc, din Norfolk, Newport Mews,
în regiunea Portsmouth. Ulterior, nava a dispărut din Norfolk şi s-a reîntors în portul
Philadelphia, în numai câteva minute.

Participanţii la experimentul Philadelphia


au fost vătămaţi psihic

În timpul experimentului, pe măsură ce intensitatea câmpului creştea, unii membri ai echipajului


au început să dispară şi nu puteau fi detectaţi decât pe cale tactilă. Ca să devină din nou vizibili,
trebuia folosită efectiv o tehnică improvizată de atingere cu mâinile. Alţi membri ai echipajului
au fost smulşi din spaţiul tridimensional şi nu au mai putut fi detectaţi şi aduşi la normal decât cu
ajutorul unui aparat electronic special. Ulterior, cei mai mulţi dintre participanţii direcţi la
experimente au fost internaţi sau au murit. Deşi, în general, capacitatea lor psihică s-a ascuţit,
oamenii au fost vătămaţi de efectele transmutării, dispărând şi reapărând temporar, fie acasă, fie
mergând pe stradă, ori stând în baruri sau restaurante, spre consternarea celor din jur.

Legenda a pornit de la primirea unei scrisori de către astrofizicianul Jessup

Conform afirmaţiilor făcute de William Moore şi Charles Berlitz în lucrarea Experimentul


Philadelphia-Proiectul Invizibilitate, începutul dezvăluirilor cu privire la experimentele efectuate
de Marina SUA îl poate constitui data de 13 ianuarie 1956, moment în care astrofizicianul dr.
Morris Ketchum Jessup a primit prima dintr-o serie de scrisori ciudate, semnate de un anume
Carlos Miguel Allende, în care acesta îi cerea lui Jessup să insiste pe lângă autorităţi, pentru a
determina continuarea cercetărilor referitoare la teoria câmpului unitar al lui Einstein. Allen
insista asupra faptului că Einstein era mai interesat de filosofie decât de matematică şi afirma că
dr. Franklin Reno (pseudonim) a verificat teoria lui Einstein în scopuri imediate şi că rezultatele
au fost folosite în practică. Conform afirmaţiilor lui Allen, un distrugător, care se afla pe mare cu
tot echipajul său, a fost făcut invizibil:

Nava, învăluită într-un nor de ceaţă verzuie


„Nava era DE 173. Dr. Einstein a supervizat o parte a experimentului… Ştiţi, de fapt, eu am
băgat mâna în acest unic câmp de forţe care se desfăşura, puternic, în sens invers acelor de
ceasornic, în jurul micului vas experimental. Am simţit rezistenţa opusă de acel câmp de forţe
braţului meu şi mâinii mele întinse în curentul lui zumzăitor-rezistent-motric. Am privit cum
aerul din jurul navei devine încetişor mai întunecat decât restul. După câteva minute s-a ivit un
nor de ceaţă verzuie, formată cred din particule atomice, iar nava a devenit invizibilă pentru
ochii omeneşti.

Cu toate acestea, forma precisă a chilei şi a carenei era desenată precis în apa oceanului, ca şi
cum acel vas şi nava mea ar fi plutit bord lângă bord. Da, astăzi pot să spun toate acestea, dar
atunci cui i-ar fi păsat? … Încercând să descriu sunetele produse de câmpul de forţe, în vreme
ce înconjura DE 173… a început ca un bâzăit, a crescut rapid în intensitate, ajungând un
zumzăit puternic, ca un torent năvalnic. Câmpul avea un strat de electricitate pură în jurul lui,
pe măsură ce se desfăşura. Acest curent era destul de puternic pentru a mă face să-mi pierd
echilibrul şi, dacă aş fi fost în întregime în interiorul acelui câmp de forţe, cu siguranţă m-ar fi
doborât… pe puntea vasului meu. Dar aşa cum a fost, corpul meu nu a fost în întregime în
interiorul acelui câmp de forţe, atunci când el a atins densitatea de curent maximă, repet,
densitatea, aşa că nu am fost doborât, ci numai mâna mi-a fost împinsă înapoi de curentul
câmpului”.

Aceasta scrisoare l-a mirat foarte tare pe Jessup, cu atât mai mult cu cât ea fusese trimisă din
Texas, deşi adresa era din Pennsylvania. După cum se observă, descrierea fenomenelor se
aseamănă într-o mare măsură cu cele făcute de supravieţuitorii sau martorii dispariţiilor din
Triunghiul Bermudelor. Mai mult, conform unor informaţii culese în timpul investigaţiilor, se
pare că a existat un individ, care a participat direct la experiment şi care a urcat chiar la bordul
navei în cauză, unde a dus o misterioasă cutie neagră.

Marina americană şi OZN-urile

Ulterior, Jessup a fost chemat la Oficiul pentru Cercetări Navale din Washington, unde spre
marea sa surprindere, un ofiţer i-a înmânat o copie a propriei sale lucrări: The case for the UFO-
s, informându-l în acelaşi timp că volumul a fost dedicat amiralului N. Furth, şeful Oficiului de
Cercetări Navale. Când Jessup a deschis cartea, a observat că cineva făcuse o adnotare
amănunţită a studiului său despre OZN-uri: trei grafii diferite au fost atribuite convenţional unor
indivizi numiţi simbolic „A”, „B” şi „Jemi”. Deşi nu trebuie exclusă posibilitatea ca adnotările să
fi fost făcute de trei indivizi care au pus la cale cea mai elaborată şi fără sens păcăleală din
istorie, cea mai plauzibilă explicaţie ar fi aceea că notaţiile au fost făcute de trei indivizi care sunt
membri ai unei civilizaţii pământene mai vechi, cu depline cunoştinţe despre originea OZN-
urilor şi despre anumite realităţi ştiinţifice remarcabile. Cei trei necunoscuţi sunt adesea aroganţi
şi nu prea fac eforturi să-şi stăpânească ironia faţă de „homo sapiens”.

După o rapidă evaluare a conţinutului, dr. Jessup a recunoscut aceeaşi ortografie ciudată,
folosirea majusculelor şi a punctuaţiei caracteristice misteriosului său corespondent, Carl Allen.
Oficiul de Cercetări Navale i-a solicitat lui Jessup cele două scrisori de la Allen, care împreună
cu copia adnotată a volumului au fost reproduse pentru a fi studiate de către cercetătorii Marinei.
Civilizaţiile extraterestre vorbesc despre experimentul Philadelphia

Jessup şi-a început prima parte din The case for the UFO-s prin a observa că, la 24 iunie 1947,
au fost semnalate câteva farfurii zburătoare lângă Mount Rainier. Referitor la aceasta, notele
enigmatice fac referire la două tipuri de fiinţe care au cucerit spaţiul: L-M par să fie prietenoşi
sau indiferenţi faţă de pământeni, în vreme ce S-M sunt ostili. Deşi aparent este vorba de două
civilizaţii celeste, nu este exclus să fie vorba de două civilizaţii isospaţiale dezvoltate ale Terrei.
Allen şi comentatorii misterioşi par a fi entităţi L, ori par a privi entităţile L mai favorabil decât
pe entităţile S:

„B”: “Nu-ţi face griji, Jemi, acelea erau nave L-M, nu oameni S. Sunt un tip îmbunătăţit şi erau
numai într-un zbor de antrenament. Din cauza asta, conducătorul lor a interconectat câmpurile
de forţă, pentru a-i învăţa telecontrolul orizontal fără a provoca o oprire din cauza fricii”.

„B”: “Sunt de acord că un câmp de forţă poate să facă un om să zboare, deoarece am văzut aşa
ceva şi cunosc şi cauza acestui zbor. În 1951, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Paris au
demonstrat acest lucru “.

„A”: “Experienţele cu câmpul magnetic ale Marinei SUA din octombrie 1943, au făcut invizibile
nava şi echipajul. Rezultate înspăimântătoare. Foarte alarmante…Din fericire, cercetările au
fost oprite!”

Într-o introducere la studiul făcut de Oficiul de Cercetări Navale referitor la scrisorile Allen şi la
textul adnotat al cărţii lui Jessup, un investigator remarca un mare număr de termeni, ca: nava-
mamă, nava-casă, nava-morţii, Marea Arcă, marele bombardament, Marea întoarcere, câmp de
forţă, îngheţuri profunde, clădiri submarine, repere spaţiale, nave-cercetaş, câmpuri magnetice şi
gravitaţionale, straturi de diamant, raze cosmice, exploratori submarini, intarsii, telepatie, înveliş
incandescent, puncte nodale, vortice, reţea magnetică etc. De asemenea, cei trei se referă în
cuprinsul adnotărilor la originea unor uragane şi nori ciudaţi, a unor obiecte căzute din cer, urme
stranii şi alte lucruri care nu au fost explicate încă…

dr Jessup

Moartea misterioasă a dr. Jessup


În dimineaţa zilei de 20 aprilie 1959, dr. Jessup a fost găsit mort în maşina sa, la Dade County
Park, Florida. Poliţiştii care au anchetat cazul au prezentat decesul ca pe o sinucidere: un furtun
fusese ataşat la ţeava de eşapament şi strecurat în interiorul maşinii. Martorii susţineau însă că, în
momentul în care a fost descoperit, acesta mai era încă în viaţă şi mai putea fi salvat, aşa încât
unii consideră că el a fost lăsat să moară.

Rezonanţa magnetică din experimentul Philadelphia echivalează cu dispariţia temporară


din dimensiunea noastră

Investigaţii asupra proiectului “Miraj” au fost realizate şi de dr. Manson Valentine , oceanograf,
zoolog, arheolog, care, de altfel, coresponda pe aceasta temă cu Jessup. Din discuţiile celor doi,
Valentine îşi aminteşte că Jessup i-a spus că pentru realizarea experimentului s-au folosit
generatoare magnetice de tip naval, cunoscute sub numele de demagnetizoare, aduse la frecvenţa
de rezonanţă pentru a crea un imens câmp magnetic în jurul navei: „Experimentul este foarte
interesant, dar îngrozitor de periculos, pentru că este mult prea greu de suportat de către
oamenii implicaţi. Folosirea rezonanţei magnetice este echivalentă cu dispariţia temporară din
dimensiunile noastre şi tinde să scape de sub control. De fapt, este echivalentul transferului
materiei la un alt nivel sau dimensiune şi poate reprezenta o adevărată achiziţie dimensională,
dacă vom învăţa să o stăpânim “.

Cine au participat la experiment?

Din păcate, puternicele câmpuri magnetice ce sunt create în zonele de tranzit influenţează în mod
negativ corpurile subtile ale fiinţei umane, care se dezvoltă în mod forţat, căpătând însuşiri
aparent paranormale (cum ar fi, de exemplu, posibilitatea de materializare şi de dematerializare a
corpului fizic), dar într-un mod ce nu poate fi controlat.
Dintre participanţii la experiment mai pot fi amintiţi: dr. Albert Einstein, fizician; dr. Bertrand
Russel; prof. Rudolph Ladenburg; dr. John von Neumann, matematician şi pionier în domeniul
computerelor; dr. Albrecht; Robert Harrington Kent, fizician, inventatorul cronografului
solenoidal; Thomas Townsend Brown, fizician, cercetător în domeniul antigravitaţiei.
Experimentele au fost reluate în anul 1983, sub numele de cod Phoenix, şi au avut un succes mai
mare decât se anticipase anterior, fiind realizate fenomene de teleportare în spaţiu-timp ale unor
nave ale marinei militare americane.

Spre deosebire de efectele generate cu ajutorul tehnologiei dezvoltate de civilizaţia noastră,


există o serie de fenomene naturale spontane, caracteristice porţilor hiperspaţiale, ce permit
accesul către alte lumi paralele şi care se produc cu o anumită ciclicitate, în 12 zone uniform
răspândite în jurul Terrei. Dintre acestea, cel mai cunoscut este, fără îndoială, celebrul Triunghi
al Bermudelor.

Descoperirea unui aparat de zbor antic


Vimana într-o peșteră din Afganistan
Scris de
Departamentul de Informații România (DIR)
pe vineri, 29 iulie 2016Publicat în: Istoria Omenirii

Salvează

“Această ştire este ceva mai veche, dar nu a fost infirmată până în prezent. Mai curând, ea a fost
trecută sub tăcere, ca atâtea alte informaţii şi descoperiri preţioase care au fost făcute în ultimele
decenii.

În vara anului trecut (2012), liderii celor mai importante țări occidentale s-au succedat în vizite
considerate „suspecte” în Afganistan, la intervale mici unii de ceilalţi: Barack Obama, David
Cameron, Nicholas Sarkozy (care pe atunci încă mai era Preşedintele Franţei) şi Angela Merkel.
Dintre aceste vizite, doar cea a lui Sarkozy a fost ţinută secretă, întrucât el se afla deja în India
când, brusc, a părăsit acea ţară îndreptându-se neprogramat spre Afganistan.

În mod firesc s-a pus întrebarea: de ce graba asta suspectă a unor mari personalităţi politice ale
lumii către Afganistan? Scurgerile de informaţii – chiar dacă parţiale –, provenind din cadrul
Forţelor Aeriene ale SUA au oferit, se pare, răspunsul: în una din peşterile complicatului lanţ
muntos din Afgansitan a fost găsit un aparat antic de zbor, denumit Vimana în scrierile hinduse, a
cărui vechime este de aproximativ 5000 de ani. Scrierea epică Mahabharata din tradiţia hindusă
face numeroase referiri la aceste aparate de zbor. Există de asemenea referinţe bogate, cu
explicaţii, scheme detaliate de construcţie şi soluţii energetice în multe alte scrieri hinduse, dintre
care Vimanika Shastra este cea mai importantă. Acolo se afirmă că Vimana-ele hinduse aveau
capacitatea de a zbura cu o mare viteză prin atmosfera terestră, pe sub apă, prin oceane şi, de
asemenea, în spaţiul cosmic.

În cazul descoperirii extraordinare din Afgansitan, elementul şocant – care s-a dorit a fi ţinut
secret – a fost acela că Vimana respectivă pare să fie prinsă într-o ciudată buclă temporală. Până
în prezent, se pare că 8 militari americani au dispărut subit atunci când au încercat să disloce
nava din poziţia pe care aceasta o ocupa în peşteră.”[1]

Descoperirea unui aparat de zbor antic Vimana într-o pesteră din Afganistan

“Pe 3 decembrie 2010, preşedintele american Obama face o vizită surpriză în Afghanistan
(Washington Post.com). Pe 6 şi pe 7 decembrie 2010 e rândul prim-ministrului britanic David
Cameron să viziteze acelaşi Afghanistan (ukforcesafghanistan).

Între 4 şi 7 decembrie 2010, preşedintele francez vizitează India (The Daily Star), dar pe 8
decembrie a fost dus şi el în Afghanistan de un avion de război american. Pe 18 decembrie 2010,
cancelarul german Angela Merkel vizitează şi ea Afghanistanul, într-o vizită neanunţată (The
Hindu). Patru lideri puternici ai lumii vizitează aceeaşi ţară în circa 2 săptămâni. Coincidenţă!?
Greu de crezut.

Conform unui raport al serviciului secret rus de externe (raport confidenţial care se pare că a
scăpat şi pe Internet) vizita neaşteptată al celor mai puternici lideri ai lumii în Afghanistan din
decembrie 2010 s-ar datora descoperirii de către militarii americani a unei “Vimana”, prinsă într-
un “puţ al timpului” – cauzând deja dispariţia a cel puţin 8 soldaţi americani care încercau s-o
scoată dintr-o peşteră din Afghanistan, unde se afla ascunsă de cel puţin 5.000 de ani.

Pentru cei care nu cunosc, conform străvechiului poem epic indian Mahabharata, Vimana este
“trăsura zeilor”, un obiect zburător prevăzut cu patru roţi puternice. Atunci când este activat,
Vimana produce o lumină extrem de puternică, care atunci când este focusată pe orice ţintă, o
distruge instantaneu.

Cât priveşte acest aşa-zis “puţ al timpului” în care se află învelit Vimana, acesta pare a fi un
câmp gravitaţional electromagnetic, postulat de către Einstein şi care se pare că ar fi fost activat
în anul 1943, cu ocazia celebrului experiment Philadelphia (citeşte mai multe AICI:
http://www.lovendal.ro/wp52/experimentul-philadelphia-sau-miraj-cel-mai-celebru-
experiment-de-teleportare/).

În timpul experimentului Philadelphia se pare că au dispărut militarii participanţi la acest


exerciţiu ştiinţific, la fel cum se pare că au dispărut şi cei 8 soldaţi din Afghanistan.

Se pare că odată cu această Vimana, au mai fost descoperite şi o serie de scrieri străvechi care se
pare că au aparţinut lui Zoroastru, creatorul celebrei religii denumită zoroastrism.”[2]
storia interzisa – Avion vechi de 5.000 de ani
descoperit in Afganistan ?
portal tfm Diverse • Mistere

Dintotdeauna, zborul a reprezentat visul umanitatii. Legenda lui Icar si schitele lui Leonardo da
Vinci stau marturie în acest sens. Potrivit manualelor de istorie, primii oameni care au reusit sa
se ridice de la sol, cu ajutorul unui balon cu aer cald, au fost fratii Montgolfier, în 1783. Primul
zbor cu un aparat mai greu decât aerul a avut loc peste mai bine de un secol, în 1903, fiind opera
fratilor Wright.

Unii cercetatori sustin ca un text din secolul al IV-lea, Vaimanika-satsra, scris de Maharishi
Bharadwaja, descrie aparate de zbor sofisticate pilotate de oameni. Este vorba de asa-numitele
Vimana, mentionate si în alte scrieri indiene, precum Mahabharata si Ramayana.

Vezi si Istoria interzisa

Asemanator unui manual de batalie aeriana, textul din Vaimanika-satsra descrie 32 de secrete
referitoare la pilotarea vimana, printre care:
Goodha – permitea pilotului sa faca vimana invizibila pentru inamicii sai;
Paroksa – oferea posibilitatea de a “paraliza” alte avioane si de a le scoate din functiune;
Pralaya – proiecta o unda de energie printr-un tub, astfel ca pilotul “poate sa distruga orice, cu
forta unui cataclism”;
Taara – furniza pilotului alte mijloace de evitare a contactului cu inamicul : “Prin amestecarea
fortei eterice cu 10 parti din forta aerului, 7 parti din forta apei si 16 parti din radiatia soarelui si
proiectarea solutiei, cu ajutorul unei oglinzi orientate catre o stea, prin tubul frontal al vimanei,
se creeaza aspectul unui cer plin de stele;
Jalada roopa – îl instruia pe pilot asupra proportiilor corecte ale anumitor substante chimice care
învaluie vimana si îi da aspectul unui nor;
La sfârsitul secolului trecut, chinezii au descoperit câteva documente în sanscrita în Lhassa,
Tibet si le-au trimis la Universitatea din Chandrigarh, pentru a fi traduse. Potrivit expertului Ruth
Reyna, documentele contineau indicatii privind construirea aparatelor Vimana, nave cosmice
interstelare care foloseau drept metoda de propulsie anti-gravitatia. sursa

Dand crezare textelor indiene antice, oamenii aveau aparate de zbor numite Vimana. Textele
indiene descriau Vimanaurile ca fiind aparate circulare cu doua etaje mai mult decat niste farfurii
zburatoare.

Acesta a zburat cu viteza vantului si emiteau un sunet melodios. Au existat in cele din urma 4
tipuri de Vimana; unele in forma de farfurie, altele in forma de cilindru(adica trabuc). Textele
indiene antice despre Vimana sunt foarte numeroase, ele ar lua volume intregi ca sa relateze
totul.Indienii antici care au fabricat insisi aceste nave au scris si manuale de zbor pentru acestea,
multe dintre ele pastrandu-se si azi, unele chiar traduse in engleza.Samara Sutradhara e un tratat
stiintificdespre diferite unghiuri de zbor dintr-o Vimana, despre decolare, zbor de croaziera,
aterizari normale si fortate si chiar despre posibile coliziuni cu pasari.In 1875, Vaimanika Sastra,
in text din sec. Al IV-lea i.e.n. Scris de Bharadvajy inteleptul, utilizand surse mai vechi, a fost
descoperit intr-un templu din India. Cuprindea informatii despre zborul Vimana-urilor, precautii
pentru zboruri pe distante mari, protectia navei impotriva furtunii si a fulgerului si cum sa se
comute sursa de energie a navei pe energie solara de pe o alta energie de genul antigravitatiei.
sursa
O descoperire epocala, tinuta secret de armata americana, s-a produs anul trecut într-o pestera din
Afganistan. Mai multi soldati americani, fiind într-o misiune de recunoastere, au intrat într-o
pestera oarecare dintr-o zona muntoasa din Afganistan si au facut o descoperire importanta
pentru omenire. Un obiect misterios se afla în aceasta pestera, fiind identificat cu un avion
stravechi, un “Vimana” care are o vechime de mai bine de 5000 de ani, a fost descoperit de mai
multi soldati care au participat la extragerea sa din pestera. Cel mai ciudat este ca opt dintre ei au
fost declarati disparuti. sursa

Descoperirea unui aparat de zbor (Vimana hindusa) intr-o


pestera din Afganistan.(Video)
Această ştire este ceva mai veche, dar nu a fost infirmată până în prezent. Mai curând, ea a fost
trecută sub tăcere, ca atâtea alte informaţii şi descoperiri preţioase care au fost făcute în ultimele
decenii.

În vara anului trecut (2012), liderii celor mai importante țări occidentale s-au succedat în vizite
considerate „suspecte” în Afganistan, la intervale mici unii de ceilalţi: Barack Obama, David
Cameron, Nicholas Sarkozy (care pe atunci încă mai era Preşedintele Franţei) şi Angela Merkel.
Dintre aceste vizite, doar cea a lui Sarkozy a fost ţinută secretă, întrucât el se afla deja în India
când, brusc, a părăsit acea ţară îndreptându-se neprogramat spre Afganistan.
În mod firesc s-a pus întrebarea: de ce graba asta suspectă a unor mari personalităţi politice ale
lumii către Afganistan? Scurgerile de informaţii – chiar dacă parţiale –, provenind din cadrul
Forţelor Aeriene ale SUA au oferit, se pare, răspunsul: în una din peşterile complicatului lanţ
muntos din Afgansitan a fost găsit un aparat antic de zbor, denumit Vimana în scrierile hinduse, a
cărui vechime este de aproximativ 5000 de ani. Scrierea epică Mahabharata din tradiţia hindusă
face numeroase referiri la aceste aparate de zbor. Există de asemenea referinţe bogate, cu
explicaţii, scheme detaliate de construcţie şi soluţii energetice în multe alte scrieri hinduse, dintre
care Vimanika Shastra este cea mai importantă. Acolo se afirmă că Vimana-ele hinduse aveau
capacitatea de a zbura cu o mare viteză prin atmosfera terestră, pe sub apă, prin oceane şi, de
asemenea, în spaţiul cosmic.

În cazul descoperirii extraordinare din Afgansitan, elementul şocant – care s-a dorit a fi ţinut
secret – a fost acela că Vimana respectivă pare să fie prinsă într-o ciudată buclă temporală. Până
în prezent, se pare că 8 militari americani au dispărut subit atunci când au încercat să disloce
nava din poziţia pe care aceasta o ocupa în peşteră.

8 soldati americani au disparut in aceasta


pestera! Secretul de 5000 de ani pentru care
SUA si China pot porni razboiul: VIDEO
Autor: Sport.ro
Miercuri 10 Octombrie 2012, 11:31

Un raport socant din Afganistan a zguduit intreaga lume. Exista o explicatie cat se poate de
logica pentru care marile puteri ale lumii se lupta sa obtina suprematia acestei zone.

8 militari americani au disparut in timp ce incercau sa scoata dintr-o pestera un aparat de zbor
vechi de 5000 de ani. Este vorba despre un proiect care apare scis in sanscrita si are origini in
vechea cultura a indienilor.

Toata acesta descoperire a pornit odata cu un document gasit de catre chinezi in Lhasa (Tibet).
Pentru a-l descifra, l-au trimis la Universitatea Chandrigarh. Doctorul Ruth Reyna a spus ca acest
document continea planul unui aparat de zbor interstelar.

Metoda de propulsare este ‘anti-gravitationala’ si foloseste ‘laghima’, o forta centrifuga


indeajuns de puternica pentru a anula forta gravitationala. Cu acest aparat, indienii puteau trimite
oameni pe orice planeta din galaxie.

DISPARIŢIE MISTERIOASĂ în Afganistan:


Soldaţi de negăsit după ce au intrat într-o
grotă veche
Publicat: Luni, 17 August 2015 12:47 // Actualizat: Luni, 17 August 2015 12:47 // Sursa:
romaniatv.net
Autor: Iulian Tudor
Opt soldați americani au dispărut, după ce au intrat într-o grotă din Afganistan, pentru a scoate
la suprafață un obiect ciudat. Este vorba despre o mașină zburătoare, veche de 5000 de ani.
Mașinăria se numește Vimana și a atras atenția oamenilor de știință dar și autorităților americane.

91 0

0 2Comenteaza

Foto: americaoggi.info

Descoperirea a fost făcută de un grup de opt soldați americani, care se aflau în recunoaștere, în
deșertul afgan, scrie efemeride.ro. După ce au raportat superiorilor descoperirea făcută, cei opt
militari au dispărut, fără urmă. Conform specialiștilor, Vimana a fost descrisă în textele sanscrite
indiene. Se crede că Vimana este protejată printr-o barieră energetică, fapt care a dus la dispariția
celor opt militari.
Citeşte şi Un comandant al grupării Al Qaida din Afganistan a fost ucis în urma unui atac
aerian american

În vechile texte indiene se vorbește despre mașini zburătoare în care veneau pe Pământ zeii și
care formau un tunel de foc. Conform textelor, Vimana își putea schimba forma, culoarea, avea
un zbor silențios și zbura cu mare viteză.

În anul 2012, în sudul Indiei a fost descoperită sub un temple o cavitate subterană, în care se afla
o mașină zburătoare. Autoritățile indiene au ținut secret această descoperire, până în anul 2014.
Vimana este un fel de capsulă, în interiorul ei au fost descoperite șase corpuri mumificate, de
origine umană.

Specialiștii au încercat să extragă corpurile din capsulă dar nu au reușit. Capsula nu prezintă
ferestre sau uși și emite căldură. Capsula emite un sunet de joasă frecvență, înregistrat de
aparatura pe care specialiștii au amplasat-o în cavitatea subterană.

Specialiștii au apelat la un laser pentru a deschide capsula. Interesant este faptul că mumiile erau
foarte bine conservate. Capsula era împărțită în trei etaje, prezintă lateral aripi, iar partea din
spate se termină cu o coadă. Seamănă cu o mare pasăre.În 8 iulie 1967, piloți sovietici au relatat
faptul că au văzut o capsulă gigantică, care mai multe minute a zburat alături de avionul lor. Ca
și dimensiune, aceasta avea peste 500 de metri, și zbura cu o viteză foarte mare. Acest fapt este
credibil pentru că la bordul avionului sovietic se afla o echipă formată din 12 oameni de știință.
Nu a fost pusă la îndoială credibilitatea relatării faptelor.

Până de curând, existența acestor mașini zburătoare era o legendă. Vimana era o poveste care nu
avea nimic cu realitatea. Cele două descoperiri, din India și din Afganistan i-au făcut pe
cercetători să-și schimbe părerea asupra acestui subiect.

În prezent, echipa de specialiști americană care s-a deplasat în Afganistan, caută o soluție pentru
a scoate din subteran Vimana, pentru a o putea studia. De cealaltă parte, armata americană îi
caută pe cei opt soldați care rămân, deocamdată, dispăruți.

Vimana: Avion vechi de 5000 de ani

Americanii au descoperit în Afghanistan celebrul Vimana – străvechi obiect zburător –


înconjurat de un “puţ al timpului”
O descoperire epocală, ţinută secret de armata americană, s-a produs în anul 2010 într-o peşteră
din Afganistan. Mai mulţi soldaţi americani,fiind într-o misiune de recunoaştere, au intrat într-o
peşteră oarecare dintr-o zonă muntoasă din Afganistan şi au făcut o descoperire importantă
pentru omenire. Un obiect misterios se afla în această peşteră, fiind identificat cu un avion
străvechi, un „Vimana” care are o vechime de mai bine de 5000 de ani, a fost descoperit de mai
mulţi soldaţi care au participat la extragerea sa din peşteră. Cel mai ciudat este că opt dintre ei au
fost declaraţi dispăruţi.

Pe 3 decembrie 2010, preşedintele american Obama face o vizită surpriză în Afghanistan. Pe 6 şi


pe 7 decembrie 2010 e rândul prim-ministrului britanic David Cameron să viziteze acelaşi
Afghanistan. Între 4 şi 7 decembrie 2010, preşedintele francez vizitează India, dar pe 8
decembrie a fost dus şi el în Afghanistan de un avion de război american. Pe 18 decembrie 2010,
cancelarul german Angela Merkel vizitează şi ea Afghanistanul, într-o vizită neanunţată. Patru
lideri puternici ai lumii vizitează aceeaşi ţară în circa 2 săptămâni. Coincidenţă!? Greu de crezut.

Conform unui raport al serviciului secret rus de externe (raport confidenţial care se pare că a
scăpat şi pe Internet) vizita neaşteptată al celor mai puternici lideri ai lumii în Afghanistan din
decembrie 2010 s-ar datora descoperirii de către militarii americani a unei “Vimana”, prinsă într-
un “puţ al timpului”.

Vimana este un avion ciudat, care seamănă cu bombele din ziua noastră, fiind menţionat în
epopeele sanscrite. Arheologii susţin că Vimana sunt primele avioane pe care le-a cunoscut omul
de-a lungul timpului şi erau folosite de sanscriţi pentru efectuarea diverselor misiuni chiar înainte
de „ultima răsturnare a Pământului„. Până în prezent, nimeni nu credea cu adevărat că aceste
avioane străvechi chiar au existat cu adevărat, dar descoperirea aceasta poate să răstoarne foarte
multe credinţe referitoare la trecutul îndepărtat al omenirii.

Vimana sunt mai mult decât nişte simple avioane, ele pot să călătorească pe distanţe foarte lungi
în Univers cu viteze impresionante. Cercetătorii chinezi pretind că au descoperit mai multe
documente sanscrite în Lhasa, Tibet, în care este specificat modul de construire al navelor
interstelare. Documentele au fost trimise la Universitatea din Chandrigarh pentru a fi traduse.
Avioanele civilizatiei sanscrite erau capabile să ignore gravitaţia şi motoarele erau bazate pe
principiul „laghima„, o putere încă necunoscută omului din ziua de astăzi. Acest principiu
presupune o forţă centrifugă impresionantă care contracarează orice formă gravitaţională.
Principiul este acelaşi pe care yoghinii îl folosesc pentru a levita.

Pentru cei care nu cunosc, conform străvechiului poem epic indian Mahabharata, Vimana este
“trăsura zeilor”, un obiect zburător prevăzut cu patru roţi puternice. Atunci când este activat,
Vimana produce o lumină extrem de puternică, care atunci când este focusată pe orice ţintă, o
distruge instantaneu.

Se pare că odată cu această Vimana, au mai fost descoperite şi o serie de scrieri străvechi care se
pare că au aparţinut lui Zoroastru, creatorul celebrei religii denumită zoroastrism.
Despre Mahabharata, piatra de căpătîi a mitologiei hinduse, s-au scris milioane de pagini.
Cercetătorii P. A. Grintser, Y. Vasilkov şi J. Brockington spun că luptele dintre triburile Kuru şi
Pandu s-au purtat în realitate, cîndva, între secolele XI şi IV î.Hr. Povestirea are însă şi nişte
descrieri neobişnuite, din care nu lipsesc aparatele de zbor, vimaana, armele nucleare şi cu laser,
dar şi indicaţiile în care se precizează unde, cînd şi cum pot fi folosite acestea.
Tot specialiştii spun că anumite episoade din epopee descriu întîmplări care se pare că s-au
petrecut în urmă cu 10.000-12.000 de ani. Puţini oameni ştiu însă că, alături de Mahabharata şi
Ramayana exista şi o altă scriere, cu mult mai importantă prin conţinutul ei, ajunsă la noi peste
milenii, Vymaanika Shastra, un adevărat manual de aeronautică, cu mult mai complex decît cele
folosite azi la instruirea piloţilor şi a cosmonauţilor. Iată cîteva idei desprinse din traducerea din
sanscrită, făcută între anii 1918 şi 1923, an din care avem şi două desene.

Aeronavele miraculoase
„Ceea ce se poate deplasa cu mare viteză pe pămînt, pe apă şi prin aer prin forţe proprii,
asemenea păsărilor, este o vimaana”, se stipulează în prima parte, intitulată Aachaarya
Naaraayana. Este precizat faptul că pilotarea unei vimaana se bazează pe 32 de „secrete”,
instrucţiuni pe care omul, pilotul care o conduce, trebuie să le stăpînească foarte bine.
Procedurile sînt extrem de precise, în ele fiind incluse operaţiunile efectuate la trecerea la viteze
supersonice, pentru a deveni invizibil şi a putea urmări pe ecranele de la bord evoluţia
aeronavelor duşmane, dar şi convorbirile purtate de echipajele acestora, în interiorul propriilor
nave. Vorbim despre un fel de cercetare video şi audio, efectuată la distanţă, procedeu pe care
noi încă nu îl stăpînim în întregime. Armele aflate la bordul unei vimaana le depăşeau cu mult pe
cele din dotarea celor mai moderne avioane de vînătoare/interceptare din ziua de azi. Ele puteau
crea întuneric în plină zi, prin cele „cinci tuburi din faţa vimaanei, care lansau un fum care
distruge totul ca un cataclism”, iar printr-un sistem de oglinzi puteau produce paralizia şi coma
persoanelor din aparatele inamice şi incendierea acestora. Şapte tuburi speciale puteau declanşa
şocuri, spaime şi convulsii în rîndul adversarilor, scoţîndu-i din luptă. In Roopaakanshara,
instrucţiunea a 26-a, se precizează operaţiunile prin care piloţii vimaanei puteau vedea ce se
întîmplă în avioanele inamice, în cea de a 27-a cum să urmărească tot ce se petrece la sol, iar în
cea de a 28-a operaţiunile prin care putea fi văzut orice aparat inamic, indiferent din ce direcţie
venea el. Se pare că aceasta este descrierea unor radiolocatoare de bord, combinate cu un sistem
video performant. In ultimul „secret”, al 32-lea, se spune: „Atunci cînd mai multe aeronave
adverse sînt gata să doboare o vimaana, roteşte cheia din mijloc la 87 de grade. Tuburile din
mijlocul vimaanei tale vor emana o căldură atît de mare, încît vimaanele duşmanului vor fi
topite”.
Vi se par cumva toate acestea nişte invenţii ştiinţifico-fantastice? In septembrie 1989, Anatoli
Listratov, şeful departamentului care studiază fenomene anormale, din cadrul Societăţii de
Astronomie şi Geodezie din Federaţia Rusă, a făcut o declaraţie preluată de mai multe publicaţii
ruseşti, dar şi din alte ţări. Acesta a relatat despre întîlnirea dintre două avioane militare ruseşti şi
un OZN. Obiectul avea forma unui disc enorm, cu trei raze de lumină îndreptate spre pămînt şi
două spre cer. In momentul în care unul dintre avioane a primit ordin şi s-a apropiat de el, toate
cele cinci raze de lumină s-au îndreptat spre el. După aterizare, pilotul a declarat: „Din acel
moment, copilotul a controlat avionul, deoarece eu a trebuit să-mi acopăr ochii, din cauza luminii
orbitoare. Apoi, cele cinci raze s-au retras (!) şi alte două raze au început să proiecteze pe corpul
nostru spoturi de lumină cu diametrul de 20 de centimetri”. La scurt timp, pilotul a murit din
cauza unui „cancer, provocat de radiaţii necunoscute”, iar copilotul s-a îmbolnăvit grav şi a fost
trecut în rezervă. Iată că, după zece milenii, aparatele străinilor descrise în Vymaanika Shastra
mai sînt încă funcţionale. Manualul nu se rezumă însă la atît.

Cum să construieşti o vimaana


In el sînt precizate rutele şi înălţimile de zbor, „lumile” la care se poate ajunge cu ele, cum
trebuie păzite, din ce sînt făcute, din ce sînt confecţionate costumele piloţilor şi ce hrană trebuie
să consume aceştia, în funcţie de anotimpuri şi misiuni. Mai mult, sînt formulate metodele de
tratament, prin care cei care zboară cu vimaana pot înlătura stările de rău ce pot apărea în diferite
etape. Sootra 13 se ocupă de metalele din care sînt construite vimaana, fiecare dintre cele 17
tipuri avînd altă structură. „Există trei tipuri de material, numite somaka, soundaalika şi
mourthwika. Prin amestecarea lor în proporţii bine stabilite şi la anumite temperaturi, se obţin 16
metale. (…) Pămîntul are în el 3.000 de tipuri de metale. Dintre acestea, 1.600 sînt bune”. In
continuare, se spune că metalele din adîncul Terrei sînt influenţate de „emisiile solare, forţa
stelelor şi a planetelor, a aerului, de atracţia Lunii şi de gravitaţia terestră şi universală”, toate
acestea dîndu-le „vigoarea” necesară pentru construirea vimaanei. Foarte amănunţit sînt descrise
şi tipurile de „oglinzi” ce îi ajută pe piloţi să urmărească rutele de zbor, să vadă ce este în jurul
lor şi, la nevoie, să concentreze cu ele lumina solară şi să o dirijeze împotriva navelor inamice.
Este evident că avem descrierea unor staţii de radiolocaţie, dar şi un tip de arme cu laser. „Cînd
navele inamice vă vor ataca cu toate mijloacele pe care le au, viroopya-darapna va schimba
aspectul vimaanei voastre, vă va arăta ca şi cum sînteţi loviţi, că vă prăbuşiţi, lucru ce îi va
induce în eroare pe duşmani. Atunci, prin 17 forme diferite, de foc, apă, vînt, tunete, fulgere,
fum, insecte şi păsări mari, vimaana voastră va lovi inamicul”.
Avioanele noastre de luptă nu au în prezent astfel de arme la bord. Desigur, nu putem susţine că
acele enigmatice aparate de zbor au fost construite pe Terra. Nu aveau cum să fie. Oamenii nu
ştiau atîtea secrete, nu existau fabricile şi tehnica specializată, nu avea cine şi unde să instruiască
personalul respectiv. Dacă am fi avut aşa ceva, lumea ar fi fost alta azi şi ne-ar fi rămas urme.

Călători în alte lumi


Pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a zburat în cosmos, fiind primul om care vedea Terra de la 308
km înălţime. După 50 de ani de la acest eveniment, noi nu cunoaştem încă tot despre ce se
întîmplă cu cosmonauţii noştri pe sus. Piloţii de pe vimaana ştiau aceste lucruri cu multe milenii
în urmă. „Polaritatea energiei electrice din nori, viteza şi puterea vîntului, razele care vin de la
soare sau de la stele dau naştere unor forţe dăunătoare asupra oamenilor de la bord”, se spune în
Kriyaasaara. Tot acolo se precizează însă că aceste forţe pot fi concentrate şi îndreptate
împotriva aeronavelor inamice, piloţii acestora intrînd astfel în stare de inconştienţă. „In trecerea
prin cer, în cele opt direcţii, vimaana poate întîlni 15 tipuri de uragane puternice, numite ,
provocate de efectele forţelor planetare, ale razelor solare şi de alte cauze nefavorabile. Acestea
pot produce arsuri ale pielii şi afecţiuni ale gîtului şi plămînilor piloţilor. Pentru a vă proteja,
trebuie ca pe marginea stîngă a vimaanei să fie instalat Yantra Disaampei”. Bizarele aparate de
zbor nu erau folosite numai pentru survolarea cerului Terrei. In manualul de pilotaj al neştiuţilor
zburători erau prevăzute şi procedurile pentru călătoriile interplanetare, chiar şi pentru situaţii de
urgenţă. „In mişcarea printre două planete foarte apropiate, la ciocnirea undelor lor
gravitaţionale, pot apărea , flăcări uriaşe ce pot distruge vimaana şi pe cei din interior. Pentru a
vă proteja de acţiunea lor, trebuie instalată Yantra Pattikaabhraka”.

Amintiri din viitor


Descrierile amănunţite şi precizările riguroase, pînă la detalii, sînt cu adevărat uluitoare, dacă
avem în vedere că este vorba despre o carte care conţine întîmplări petrecute cu 10.000 de ani în
urmă. Şi dacă vă imaginaţi cumva că vimaana era ceva de mărimea unui autoturism sau a unui
avion de vînătoare modern sau chiar a unui Boeing de pasageri, vă înşelaţi! „Un cristal-soare,
lung de şapte metri, lat de doi şi gros de doi metri, trebuie să fie sub cupolă. Etajul 1 al vimaanei
are zece metri circumferinţă şi opt metri înălţime; etajul al doilea are un diametru de 60 de metri
şi o înălţime de 14, iar etajul al treilea 40 de metri diametru şi 14 metri înălţime”. Vorbim deci
despre un aparat de zbor înalt de peste 40 de metri şi cu un diametru de 60 de metri. Studiind
Vymaanika Shastra, nu poţi să nu te întrebi: chiar au existat astfel de avioane şi cine erau acei
piloţi din infinit care au venit cu ele la noi? Au fost aceste vimaana văzute doar pe cerul Indiei
sau au mai apărut şi pe cerul altor ţări?
Maat ka ra Hathşepsut a trăit pe la sfîrşitul secolului al XVI-lea – circa 1482 î.Hr. Ea a fost prima
femeie faraon, unul dintre cei mai faimoşi regi ai Egiptului, soţie şi regent a faraonului Tutmes al
III-lea, în dinastia a 18-a. Pe frontispiciul templului de la Deir el-Bahri s-a păstrat pînă acum o
întrebare a femeii care a condus destinele unui popor: „Aţi ajuns voi aici zburînd pe căile cerului
sau aţi navigat pe Marele Ocean al Ţării Zeilor?”. Oare cine erau cei care puteau veni în zbor pe
căile cerului sau puteau traversa Oceanul Pacific acum un mileniu şi jumătate?

Descoperirea unui aparat de zbor (Vimana


hindusa) intr-o pestera din Afganistan
Autor: Resonance 18-06-2013
Această ştire este ceva
mai veche, dar nu a fost
infirmată până în
prezent. Mai curând, ea
a fost trecută sub
tăcere, ca atâtea alte
informaţii şi descoperiri
preţioase care au fost făcute în ultimele decenii.

În vara anului trecut (2012), liderii celor mai importante țări


occidentale s-au succedat în vizite considerate „suspecte” în
Afganistan, la intervale mici unii de ceilalţi: Barack Obama, David
Cameron, Nicholas Sarkozy (care pe atunci încă mai era
Preşedintele Franţei) şi Angela Merkel. Dintre aceste vizite, doar cea
a lui Sarkozy a fost ţinută secretă, întrucât el se afla deja în India
când, brusc, a părăsit acea ţară îndreptându-se neprogramat spre
Afganistan.

În mod firesc s-a pus întrebarea: de ce graba asta suspectă a unor


mari personalităţi politice ale lumii către Afganistan? Scurgerile de
informaţii – chiar dacă parţiale –, provenind din cadrul Forţelor
Aeriene ale SUA au oferit, se pare, răspunsul: în una din peşterile
complicatului lanţ muntos din Afgansitan a fost găsit un aparat antic
de zbor, denumit Vimana în scrierile hinduse, a cărui vechime este
de aproximativ 5000 de ani. Scrierea epică Mahabharata din tradiţia
hindusă face numeroase referiri la aceste aparate de zbor. Există de
asemenea referinţe bogate, cu explicaţii, scheme detaliate de
construcţie şi soluţii energetice în multe alte scrieri hinduse, dintre
care Vimanika Shastra este cea mai importantă. Acolo se afirmă că
Vimana-ele hinduse aveau capacitatea de a zbura cu o mare viteză
prin atmosfera terestră, pe sub apă, prin oceane şi, de asemenea,
în spaţiul cosmic.

În cazul descoperirii extraordinare din Afgansitan, elementul şocant


– care s-a dorit a fi ţinut secret – a fost acela că Vimana respectivă
pare să fie prinsă într-o ciudată buclă temporală. Până în prezent,
se pare că 8 militari americani au dispărut subit atunci când au
încercat să disloce nava din poziţia pe care aceasta o ocupa în
peşteră.

S-ar putea să vă placă și