ECOLOGIE ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

Efectul de seră

Efectul de seră este un fenomen natural și necesar care face ca temperatura medie la
sol să fie de 15°C. Fără el, temperatura medie la suprafața Pământului ar fi de -18° C, ceea ce
ar face viața imposibilă.

Gazele cu efect de seră includ: dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4),

protoxidul de azot (N2O), hexafluorura de sulf (SF6), hidrofluorocarburi (HFC) şi
perfluorocarburi (PFC).

Principalele cauze ale acestui fenomen le reprezintă:

 defrișarea necontrolată- defrișările duc la o creștere a nivelului acestui gaz în

atmosferă și amplifică astfel efectul de seră;

 arderile combustibililor fosili;

 creșterea populației este un factor ce contribuie indirect la majorarea efectului de

seră.

Consecințele directe ale intensificării efectului de seră sunt:

 schimbările fenomenelor naturale care afectează la rândul lor evoluția ecosistemelor;

 temperatura medie globală a crescut în ultimii 100 de ani cu 0,5 grade. Aceasta a
determinat creșterea nivelului mărilor cu 20-25 cm;
 suprafața mărilor și oceanelor este în continuă expansiune datorită topirii ghețarilor și
a solurilor înghețate din nord;
 creșterea temperaturii planetei se va observă, în primul rând, în intensificare
schimbului de apă între pământ, atmosferă și mări și oceane.

PLOILE ACIDE

1
 Ploaia acidă este o forma de poluare atât a aerului cât si a apei definită ca fiind
orice tip de precipitație ce are un nivel al acidității mai ridicat decât cel al unei precipitații
nepoluate. În general, pH-ul de 5,6 a fost folosit drept bază de referință iî identificarea ploii
acide, deși aceastaă valoare nu a fost acceptată de mulți cu ușurință. Deci, orice precipitație
care are o valoare a pH-ului mai mică decât 5,6 este considerată precipitație acidă.

Una din principalele cauze ale ploii acide este dioxidul de sulf (SO2). Sursele
naturale ce emit acest gaz sunt vulcanii și planctonul dar principala sursă rămâne
arderea combustibililor fosili, cum sunt cărbunele și petrolul responsabili pentru
aproximativ jumătate din emisiile dioxidului de sulf de pe suprafața globului.

Consecințele ploii acide:

 efect asupra lacurilor și ecosistemelor acvatice;

 efect asupra pădurilor și solurilor;
 efect asupra atmosferei;
 efect asupra oamenilor: Printre cele mai serioase probleme provocate de poluarea
acidă, se număra problemele respiratorii. Dioxidul de sulf și oxizii de azot provoacă
probleme respiratorii precum astm, tuse, dureri de cap, iritări ale ochilor, nasului și
gâtului.

Cea mai bună metoda împotriva ploii acide este prin reducerea cantității de
dioxid de sulf și a oxizilor de azot emanați de centrale, de autovehiculele motorizate și de
fabrici.

DISTRUGEREA STRATULUI DE OZON

2
 În toposferă (pana la atitudinea de 10 km) sub acțiunea radiațiilor ultraviolete cu
o anumită lungimea de undă, emanate de Soare, oxigenul molecular este scindat în atomi.

Atomii de oxigen, in prezenta unui martor care preia excesul de energie,

reacționează cu molecule de oxigen și formează ozon.

La rândul său și ozonul este descompus de către radiațiile ultraviolete . Oxigenul

atomic rezultat poate reacționa cu ozonul spre a forma oxygen molecular.

Formarea și grosimea stratului de ozon se poate întelege astfel: la înălțimi mai

mari de 35 km, oxigen molecular este puțin. În consecință, se formează puțin oxigen atomic.
S-a arătat că la distrugerea stratului de ozon contribuie avioanele supersonice prin gazele
emanate, precum și unii produși chimici cum sunt freonii (CF2Cl2, FCl3), sintetizați și
utilizați în instalațiile frigirifice sau la spray-ri.

Măsurătorile au arătat ca cea mai redusă concentrație de ozon se observă

primavara, iar vara aceasta se reface parțial. Deoarece activitățile productive prin care se
produc agenții chimici care distrug stratul de ozon sunt inexistenți la poli, iar avioanele
supersonice nu au culoare de zbor in jurul polilor geografici ai Pământului, s-a pus problema
cauzelor care produc această "gaură" în stratul de ozon la poli și nu deasupra Americii de
Nord deasupra Europei.

Marea stabilitate a freonului prezinta și incoveniente. El se acumulează la

altitudini cuprinse între 20-50 km. Când moleculele de freon pătrund în stratul de ozon, sub
acțiunea razelor ultraviolete se rup legăturile C-Cl rezultând atomi liberi de Cl. Aceștia
catalizează reacția de descompunere. Rezultatul constă în mărirea fluxului de raze ultraviolete
care ajung pe Pământ, determinat apariția cancerului de piele, modificări climatice, etc.

În Marea Britanie a atras atenția asupra pericolului distrugerii stratului de ozon ca

urmare a utilizării clorofluorcarburilor. În ultimii 30 de ani au avut loc studii și cercetări
sistematice cu privire la distrugerea stratului de ozon din stratosferă.

Oxidul de clor nu distruge direct stratul de ozon, deoarece el nu reacționează cu

ozonul, ci cu oxigenul atomic rezultat din reacții.

POLUAREA AERULUI

3
 Prin poluarea aerului se înţelege prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de
compoziţia normală a acestuia, care în funcţie de concentraţie şi timpul de acţiune provoacă
tulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea şi comfortul omului sau mediul de viaţǎ al
florei şi faunei. De aici rezultǎ că – pentru a fi considerate poluante – substanţele prezente în
atmosferă trebuie să exercite un efect nociv asupra mediului de viaţǎ de pe Pǎmânt.
Principalele substanţe ce contribuie la poluarea atmosfericǎ sunt: oxizii de sulf şi azot,
clorofluoro-carbonii, dioxidul şi monoxidul de carbon.

Ca surse de poluare a aerului amintim:

 mirosul de la deşeurile depozitate;
 traficul auto de pe amplasament generează pulberi în suspensie şi pulberi
sedimentabile în incinta fabricii;
 emisii de gaze de ardere de la motoarele cu combustie internă ce vor acţiona
mijloacele de transport: hidrocarburi, aldehide, oxizi de azot, oxizi de carbon;
 emisii de gaze de ardere rezultate de la centrala termică şi de la punctul termic din
interiorul fabricii (NOx, NMVOC, CH4, CO, N2O, PM);
 emisii sub forma gazelor de ardere care sunt dispersate liber în atmosferă;
 traficul auto de pe amplasament generează pulberi în suspensie şi pulberi
sedimentabile ;
 instalaţia frigorifică poate constituie o sursă de poluare atmosferică în principal pri
emisia de NH3;
 centrala din interiorul fabricii produce: NOx, NMVOC, CH4, CO, N2O, PM care se
direcţionează în atmosfera prin intermediul unor coşuri de fum.

Acțiunea poluării aerului asupra sănătății populației

4
 În cursul unui act respirator, omul în repaus trece prin plămâni o cantitate de 500 cm3
de aer, volum care creşte mult în cazul efectuării unui efort fizic, fiind direct proporţional cu acest
efort.
Din punct de vedere al igienei, aerul influenţează sănătatea atât prin compoziţia sa
chimică, cât şi prin proprietăţile sale fizice (temperatură, umiditate, curenţi de aer, radiaţii,
presiune).
Efectele directe sunt reprezentate de modificările care apar în starea de sănătate a
populaţiei ca urmare a expunerii la agenţi poluanţi.
Efectele de lungă durată sunt caracterizate prin apariţia unor fenomene patologice în
urma expunerii prelungite la poluanţii atmosferici.
Poluanţii iritanţi realizează efecte iritative asupra mucoasei oculare şi îndeosebi
asupra aparatului respirator. Poluarea iritantă constitue cea mai răspândită dintre tipurile de poluare,
rezultând în primul rând din procesele de ardere a combustibilului, dar şi de celelalte surse de
poluări.
Poluanţii fibrozanţi produc modificări fibroase la nivelul aparatului respirator.
Printre cei mai răspândiţi sunt bioxidul de siliciu, azbestul, şi oxizii de fier.
Poluanţii alergenici din atmosferă sunt cunoscuţi de multă vreme. Îndeosebi este
cazul poluanţilor naturali (polen, fungi, insecte) precum şi a prafului din casă, responsabili de un
număr foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate. Pe primul loc din acest punct de vedere, se
găseşte industria chimică (industria maselor plastice, industria farmaceutică, fabricile de insecticide
etc.).
Poluanţi cancerigeni: există foarte dificultăţi în estimarea rolului poluanţilor
atmosferici ca factori etiologici ai cancerului. Totuşi creşterea frecvenţei cancerului îndeosebi în
mediul urban, a impus luarea în considerare şi a poluanţilor atmosferici ca agenţi cauzali posibili,
cu atât mai mult cu cât în zonele poluate au fost identificate în aer substanţe cert carcinogene.
Dintre poluanţii organici cancerigeni din aer, cei mai răspândiţi sunt hidrocarburile
policiclice aromatice ca enzopiren, benzontracen, benzofluoranten etc. Dintre poluanţii cancerigeni
anorganici menţionăm azbestul, arsenul, cromul, cobaltul, beriliul, nichelul şi seleniul.

Poluarea apelor

5
 Poluarea apelor afectează calitatea vieții la scara planetară. Apa reprezintă sursa de vi
ață pentru organismeledin toate mediile. Fără apă nu poate exista viața. Calitatea ei a început
din ce în ce mai mult să se degradeze ca urmarea modificărilor de ordin fizic, chimic și bacter
iologic.

Cauzele poluării apei:

 scurgeri accidentale de reziduuri de rezervoarele de depozitare și conducte de

transport subteran (produse petroliere).
 îngrășamintele chimice și scurgerile provenite de la combinatele zootehnice;
 deșeurile și reziduurile menajere;
 depunerile de poluanți din atmosferă, ploile acide;
 depozitarea necorespunzătoare a deşeurilor;
 funcţionarea necorespunzatoare a staţiei de preepurare ape tehnologice/menajere ce va
conduce la o încarcare în special cu substanţe organice, materii totale în suspensie a
reţelei de canalizare stradale;
 funcţionarea necorespunzatoare a separatoarelor de hidrocarburi de pe amplasament
care va conduce la acumularea unor produse petroliere în bazinul de acumulare ape
pluviale şi o posibilă deversare a acestor hidrocarburi ;

Metode de epurare a apelor

6
 În ceea ce privește evacuarea apelor uzate, se au în vedere 5 categorii, după cum
urmează:
 ape uzate menajere;
 ape uzate tehnologice;
 ape pluviale posibil impurificate;
 ape pluviale conventional curate;
 ape uzate rezultate de lafabricarea preparatelor din carne.

Epurarea apelor uzate se realizează în staţii speciale care reprezintă ansamblul de

construcţii şi instalaţii, în care apele de canalizare sunt supuse proceselor tehnologice de
epurare, care le modifică calităţile, astfel încât să îndeplinească condiţiile prescrise de primire
în emisar.
Staţiile de epurare pot fi clasificate în două categorii:
 staţii de epurare orăşeneşti;
 staţii de epurare industriale.
 Staţiile de epurare orăşeneşti: pot primi spre epurare ape uzate menajere, meteorice,
de suprafaţă, precum și ape uzate industrial în condițiile în care unitățile industriale nu
dispun de stații proprii de epurare.
 Stațiile de epurare industrială: se construiesc pe lângă întrerinderi, în cayul în
care acesteasunt amplasate în afara localității, sau în cazul în care prelucrarea apelor
uzateindustriale îngreunează în mod evident epurarea celorlalte ape orășenești;
 Apa captată de la rețeaua centralizată de alimentare cu apă este utilizată în
urmatoarele scopuri:
 în scop potabil și igienico-sanitar pentru personalul ce deservește activitățile
desfășurate;
 în scop tehnologic și pentru igienizarea spatiilor si instalatiilor;
 în scop PSI.
Pentru epurarea apelor uzate industriale se apelează, de regulă, şi la metode fizico-
chimice de îndepartare a substanţelor nocive, simultan sau în combinaţie cu epurarea
biologică.În funcţie de gradul de poluare şi de parametrii apei uzate, există două tipuri de
epurare: aerobă sau anaerobă.

Prima etapă în epurarea apelor este recuperarea grăsimii (separatoare) pentru

folosirea acesteia la fabricarea săpunurilor numindu-se epurare fizică.O metodă de
îndepartare a apelor reziduale de la abatoare este amestecarea acestora cu reziduurile solide
orăşeneşti (gunoiul), care le absorb, urmată de compostare. Pentru prevenirea putrefacției se
adaugă var. Epurarea fizico-chimică se realizează prin coagulare cu sulfat de aluminiu, var şi
decantare.Namolul obţinut devine un bun îngrăşământ în urma compostării.
7
 Epurarea aerobă implică un consum mare de energie, necesar aerării, şi se aplică în
cazul apelor reziduale cu încărcare redusa de substanţe organice. Pentru oxigenarea apei se
folosesc module de aerare prevăzute cu difuzori cu membrană elastică, care echipează
bazinele din treapta biologică a staţiilor de epurare. Difuzorii de aerare realizează dispersia
aerului sub formă de bule fine în medii lichide, putând fi utilizaţi şi la aerarea separatoarelor
de grăsimi, precum şi în cadrul proceselor pentru obţinerea apei potabile sau la dizolvarea
gazelor în lichide.[Teodorescu Ion,1979]

Etapa biologică se realizează prin folosirea de irigaţii sau dirijat în biofiltre sau
instalaţii cu namol activ. De asemenea, procesătorii apelează la companiile specializate în
epurarea apelor reziduale, a celor folosite în circuitele de răcire, a apelor potabile.

Epurarea biologică cu utilizarea culturilor bacteriene dirijate constă în adaugarea în

apa uzată a unor bacterii selecţionate în funcţie de capacitatea acestora de a degrada rapid
materii solide, grăsimi, proteine, detergenţi şi alţi compuşi organici, pentru a eficientiza
procesul de biodegradare.

Alternarea epurării aerobe cu epurarea anaerobă are drept rezultat eliminarea

recirculării namolului activ şi reducerea cantităţii de nămol rezultat.
Echipamentele care alcătuiesc instalaţia de epurare în acest caz sunt bazinul de epurare
anaerob, separatorul de grăsimi, pompa de transvazare a apei în instalaţia de tratare cu
oxigen activ, instalaţia de tratare cu oxigen activ (injectare, mixare, degazare), bazinul de
epurare aerob, filtrul biologic mobil cu autocuratare, decantorul secundar pentru separarea
nămolului activ în exces de apă epurată, pompa de aer şi pompa de nămol.

Majoritatea fabricilor sunt prevăzute cu separatoare de grăsimi pentru reţinerea

materiilor grosiere şi separarea grăsimilorprin care apele uzate vor fi trecute înainte de a fi
evacuate în sistemul de canalizare.

Apele uzate de tip tehnologic (rezultate în urma igienizării spațiilor de producție și a

instalațiilor) sunt colectate și epurate prin treapta fizico-chimică, fiind ulterior evacuate în
rețeaua de canalizare orășenească.

Apele uzate de tip menajer sunt evacuate în rețeaua de canalizare edilitară, fără
preepurare, după joncțiunea acestora cu apele uzate de tip tehnologic preepurate și cu apele
de sterilizare.

8
 Apele pluvial posibil contaminate sunt colectate și conduse spre trei separatoare de
hidrocarburi.

Apele pluviale convențional curate de pe clădiri, din zona spațiilor verzi și de pe zona
curată a platformei betonate sunt epurate alături de pluvialul posibil impurificat preepurat
într-un separator de hidrocarburi final și evacuate gravitațional în canalul de scurgere limitrof
cu descărcare într-un râu.

Poluarea solului

Solul poate fi poluat :

 direct, prin deversări de deșeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrășăminte
și pesticide aruncate pe terenurile agricole;
 indirect, prin depunerea agenților poluanți eliminați inițial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenți poluanți 'spalăți' din atmosfera contaminată, transportul
agenților poluanți de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor
contaminate.

9
 Sursele de poluare
a solului:
 pulberile
sedimentabile
generate de
traficul auto de
pe amplasament şi care pot să ajungă pe sol schimbând proprietatile fizico-chime ale
acestuia;
 depozitarea unor deşeuri tehnologice;
 contaminarea cuverturii edafice prin depozitarea neadecvată sau deversarea unor
produse petroliere ( motorina, ulei mineral ) direct pe sol;
 degradarea fizică a sistemelor de preepurare (separatoare de hidrocarburi) precum şi a
conductelor de canalizare a apelor tehnologice uzate.

Gestionarea integrată a deșeurilor

Activitatea de gestionare a deşeurilor include următoarele:

10
  colectarea,
 transportul,
 valorificarea,
 eliminarea deşeurilor, inclusiv supravegherea acestor operaţii şi îngrijirea zonelor de
depozitare după închiderea acestora.

În ierarhia opţiunilor de gestionare a deşeurilor, inclusă atât în reglementările UE cât

şi în cele naţionale, recuperarea reprezintă o prioritate aflată înaintea eliminării prin
depozitare. Măsurile necesare trebuie planificate astfel încât să se ajungă la cea mai eficientă
metodă de recuperare şi reciclare, ţinând cont de tipurile de deşeuri, de sursele de deşeuri şi
de compoziţia diferită a deşeurilor.

Reciclarea deșeurilor

Reciclarea reprezintă orice operatiune de valorificare prin care deșeurile sunt

transformate în produse, materiale sau substanțe pentru a-și îndeplini funcția inițială ori

11
pentru alte scopuri. Aceasta include retratarea materialelor organice, dar nu include
valorificarea energetică și conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau
pentru operațiunile de umplere.

Avantajele reciclării asupra mediului înconjurator și a resurselor naturale sunt

următoarele:
 reducerea numărului agenților poluanți;
 ajută la conservarea resurselor naturale. Prin reciclarea unei tone de hârtie salvăm 17
copaci de la tăiere;
 reducerea cantității de emisii de CO2;
 reducerea cantităţii de energie şi de materii prime necesare fabricării de noi produse ;
 redă circuitului economic importante cantităţi de materie primă;
 reduce cantităţile depozitate la rampele de gunoaie sau la incineratoare ;
 reduce riscurile asupra sănătăţii noastre şi a mediului , cauzate de deversarea
improprie a unor deşeuri periculoase;
 reduce poluarea aerului şi a apei .

12