Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Specializarea: Resurse Umane

LIBERTATEA

Profesor coordonator: Student:

conf. univ. dr. Sabin Totu Achimescu Roxana-Teodora

BUCUREȘTI

2013
 Într-adevăr există libertate? Fără îndoială, această temă a fost un motiv de discuție a
filosofilor din toate timpurile.

Despre libertate s-a vorbit si se va mai vorbi foarte mult. Se spune că, de exemplu, chiar
dacă te consideri un om liber nu ești în totalitate pentru că toată activitatea ta este reglementată
de normele societății care îți dicteaza ce să faci și ce să nu faci. La acestea se adaugă contradicția
care susține că chiar cu un comportament ghidat de respectarea normelor există dilema a ceea ce
individul decide să facă sau să nu facă, dând un alt sens cuvântului ”libertate”, de ”liber arbitru”.

Cum poate fi conciliată bunăvoința lui Dumnezeu cu eroarea și răul din lume? Dacă
Dumnezeu este bun și creator atotputernic al tuturor lucrurilor, de ce există rău în lume? În mod
analog, dacă Dumnezeu este bun și sursă a tuturor adevărurilor, pare ciudat că trebuie să existe
rău în lume.

Conform filosofilor creștini, lumea este creația lui Dumnezeu, pentru a nu-l
responzabiliza pe Dumnezeu de răul prezent în lume, teologii au recunoscut omului libertatea de
a alege între ce este bine și ce este rău.

Toți știm că omul se deosebește de alte ființe datorită unei serii de caracteristici speciale
printre aceste caracteristici găsim și libertatea. Totodată ne dăm seama că o piatră nu poate fi
considerată liberă pentru că odată aruncată în aer cade pe jos și nu are cum să aleagă altceva
deoarece asupra sa a fost aplicată legea gravitației. În schimb omul are libertate și o folosește
pentru a alege ce fel de viață își dorește, cea care îi convine, care să fie în acord cu felul său de a
gândi și de a simți, care să împlinească cerințele vocației sale, care să-i construiască persoana.

Omul este rodul propriu al libertății și acțiunilor sale libere. Acțiunile libere sunt
considerate o proprietate a actelor voluntare. Cu toate acestea, actul liber vine în alegerea deplină
a omului, deoarece este un act a cărui cauză se află în voință, și, de asemenea, în inteligență.

Libertatea de a alege

Atunci când vorbim despre libertatea de a alege ne referim la un tip de libertate esențială
individului. S-ar putea spune că este lipsa de determinare înainte de o acțiune, sau, de asemenea,
că este recunoașterea puterii noastre de a decide, într-o situație dată, între diferitele posibilități

[2]
care se prezintă, alegerea pe care ne-o dorim pentru a o pune în practică. A fi liber nu este ceva
predeterminat, ci, dimpotrivă, este voința persoanei care stabilește dacă să săvârșească sau un
anumit lucru.

Liberul arbitru
Unul dintre răspunsurile teologice la problema răului îl constituie responsabilizarea
omului pentru răul din lume, datorită liberului arbitru. Răspunsul lui Descartes la problema erorii
intelectuale este următorul: pentru a face o judecată, este nevoie atât de intelect, cât și de voință.
Intelectul percepe conținutul unei propoziții date, dar apoi este nevoie de voință pentru a o
aproba sau respinge. Asemeni voinței lui Dumnezeu voința omului este infinită. Ceea ce ne
desparte de Dumnezeu, apropiindu-ne de neant este limitarea intelectului.

Voința infinită a omului certifică existența unei libertăți infinite această libertate fiind
sinonimă cu liberul arbitru.

Pentru ca omul să aleagă doar binele și adevărul el trebuie să fie capabil să le

deosebească de rău și respectiv, de eroare. Omul este capabil de acest lucru datorită grației
divine.

Expresia de liber arbitru înseamnă libertatea de a alege și se poate defini ca fiind puterea
prin care omul poate alege din acțiuni contrare, fără a fi determinat de nicio necesitate. Este în
final posibilitatea de a alege între ceea ce este bine și ceea ce este rău.

Având în vedere acest lucru, ar trebui remarcat faptul că expresia ”arbitrium liberum”, a
fost utilizată în principal de către filosofii creștini. Din momentul în care s-a aflat că natura
umană a fost complet coruptă de păcatul strămoșesc, a devenit clar faptul că omul, va avea
discernământul de a alege între bine și rău, astfel încât gânditorii creștini au încercat să
stabilească faptul că, numai cu harul și ajutorul lui Dumnezeu, ar putea alege binele și ar putea
găsi mântuirea veșnică.

Se spune că atunci când o persoană este responsabilă este răspunzătoare pentru actele
sale. Libertatea, într-un fel, este definită de responsabilitate, așadar, la baza responsabilității este
libertatea voinței umane. Într-adevăr, într-o lume ale carei fenomene ar fi toate în totalitate
sigure, responsabilitatea ar fi lipsită de sens.

[3]
 Sentimentul de responsabilitate este un sentiment personal, care face să înțeleagă fiecare
persoană că nu poți abandona pur și simplu comoditățile individuale. Prezența acestui sentiment
este o societate foarte bine organizată în cazul în care există legi și pedepse. Prin lege se
stabilește ceea ce noi numim drepturi și îndatoriri. Drepturile ne arată până unde putem să
folosim cu pace și autenticitate libertatea noastră. Îndatoririle ne arată cum să facem pentru ca
comportamentul nostru să nu încalce libertatea celorlalți. În cazul în care toți oamenii ar fi fost
buni, morali și conștienți de cum trebuie să folosească libertatea în raport cu ceilalți oameni nu ar
fi fost nevoie de pedepse atât de stricte. Dar pentru că nu este așa, nu a existat o altă soluție decât
cea de a impune niște limite privind libertatea noastră, pentru a-i evita pe cei care sunt înclinați
să încalce libertatea celorlalți.

În concluzie, dacă vreau să mă folosesc de libertate trebuie să fiu responsabil de

eventualele consecințe, dar de multe ori, nu toți suntem dispuși să ne asumăm aceasta
responsabilitate, de aceea, este necesar să existe o serie de legi, norme juridice care să organizeze
utilizarea acestor libertăți.

Pe de altă parte, nu poate exista libertate fără responsabilitate, fără conștiință morală
suficientă pentru consecințele acțiunilor noastre. Libertatea pentru a fi deplină depinde de
limitele pe care le impune conviețuirea socială.

,,Omul poate face ceea ce vrea, dar nu poate să vrea ceea ce vrea” ceea ce face referire la faptul
că: ”Omul voieşte şi apoi gândeşte deoarece gândirea (intelectul) este subordonată voinţei”.
(Schopenhauer)

Abordarea filosofică a libertății voinței noastre este concepută pentru a afla dacă aceasta pornește sau
acționează în mod forțat, sau este determinată, sau impulsionată pentru a face acțiunile respective, sau
în cazul în care acționează fără determinare, fără obligații. Cu alte cuvinte, în cazul în care acționează
chiar și împotriva acțiunilor precedente și chiar dacă se opune e pentru că așa vrem să fie, pentru că așa
am decis, pentru că așa am ales, pentru că voința este "arbitru acțiunii” libertății.

[4]
Bibliography
Schopenhauer, A., n.d. Vasile Chira. [Online] Available at: HYPERLINK
"http://vasilechira.wordpress.com/2010/08/05/arthur-schopenhauer-sau-radicalitatea-nihilismului-
metafizic/)" http://vasilechira.wordpress.com/2010/08/05/arthur-schopenhauer-sau-radicalitatea-
nihilismului-metafizic/) .

Caietul de filosofie clasa a XII-a

[5]