Universitatea Ovidius Constanţa

Facultatea de Istorie şi Ştiinţe Politice

Master Relaţii internaţionale în sec. XIX-XXI. Istorie şi diplomaţie

PROIECT ARHIVĂ
Fondul: Prefectura județului Constanța între anii 1918 – 1959
Dosarul nr. 1/1919 - Rapoarte privind siguranța generală.

Iosub Cornelia, Anul I

0
 Documentul extras de la Direcţia Judeţeană Constanța a Arhivelor Naţionale face parte
din fondul Prefecturii județului Constanța între anii 1918 – 1959, Dosarul nr. 1/1919 -
Rapoarte privind siguranța generală.
Documentul conține o notă a agentului 116 din cadrul Direcțiunii Poliției și Siguranței
Generale, din data de 10 august 1919. Agentul descrie o întrunire care a avut loc în cârciuma
lui Mihail Cotta din str. Mercur, nr. 12, la care au participat mai mulți lucrători de la serviciul
portului Constanța. Aceștia au discutat despre cererile lor privind ziua de muncă de 8 ore și
sporul de salariu. Directorul serviciului portului i-a îndemnat să aștepte rezultatul cererii lor
de la minister, iar aceștia au căzut de acord ca să aștepte până în data de 15 august, iar dacă nu
li se vor satisface cererile vor declara grevă. La această înțelegere, agentul precizează că au
aderat mai mulți muncitori de la silozuri, de la atelierele construcției portului și marinarii.
Ca urmare la această notă, Ministrul Internelor trimite prefectului județului Constanța
un mesaj de 15 pagini în care îi dă direcții de urmat și îl atenționează despre pericolul
reprezentat de o potențială grevă, care în viziunea lui era provocată de revoluționarii
bolșevici. Motivația lui fiind faptul că între anii 1918-1920, în majoritatea statelor europene se
inființase partide comuniste, iar în statele vecine Rusiei s-a acționat în scopul formării unor
guverne comuniste.
Abdicarea Țarului Nicolae al II-lea (28 martie 1917) și triumful loviturii de stat
bolșevice din 7 noiembrie 1917 împotriva guvernului Kerenski a avut consecințe dezastruoase
pentru România angrenată în război contra Puterilor Centrale. Între cele doua date (abdicarea
țarului și lovitura de stat bolșevică) au avut loc, pe teritoriul României, manifestații ale
soldaților ruși sprijinite de grupări socialiste
În urma revoluției proletare din Ungaria, se proclamă, la 21 martie 1919, Republica
Sfaturilor sub conducerea comunistului Bela Kunn, iar în iunie, în Slovacia, se proclamă
Republica Sovietica, lichidata, la 7 iulie, de armata din Praga.
În Transilvania, Bela Kun pătrunde împreună cu bolşevicii unităţile secuieşti care
constituiau o forţă de 10-12 mii de militari şi jandarmi
Pentru a face dovada ataşamentului său pentru reclădirea Marii Ungarii, Kun susţine o
vastă campanie teroristă, mai ales în Transilvania unde, începînd cu luna decembrie şi până în
aprilie 1919, cad victime ale detaşamentelor militare maghiare bolşevice mii de români aflaţi
la nord-vest de alianiamentul de contact dintre trupele române şi maghiare. Campania de
terorizare a românilor a dus la creşterea prestigiului liderului comunist în cercurile politice
maghiare, de susţinere a aceastuia.1

1
http://www.napocanews.ro;
1
 Pe teritoriul Transilvaniei nucleul militar a lui Kun îl constituia divizia secuiască,
formată din trei brigăzi, care avea în compunere 10-12 mii de oameni. Lor li se adăugau
numeroasele detaşamente de represalii constituite din jandarmerie, oameni din administraţia
nobiliară şi aventurieri voluntari din toate naţiile, între care predominau evreii care îl urmau
pe Kun datorită originii sale etnice şi erau dornici să se îmbogățească.
Toate aceste forţe au desfăşurat acţiuni de represalii împotriva românilor, în spatele
celor trei aliniamente ungureşti de demarcaţie din Transilvania cu trupele române
La 16 aprilie, Bella Kun declară război României şi declanşează ostilităţi pe tot frontul
românesc. În această situaţie, trupele române, fără a mai aştepta consimţămîntul aliaţilor, trec
la contraofensivă cu diviziile 6 şi 7 infanterie, detaşamentul “General Olteanu” şi două divizii
de vînători de munte care spulberă ofensiva trupelor bolşevice atingînd la sfîrşitul lunii râul
Tisa. Forţând Tisa din mişcare, trupele române distrug rezistenţele inamice întîlnite, printr-o
învăluire obligînd, la 29 aprilie, divizia secuiască să capitulează, armata ungurească
pierzîndu-şi marea sa unitate de elită.
Aflîndu-se în faţa dezastrului militar, Bela Kun încearcă să iniţieze tratative cu
românii, dar guvernul României refuză orice tratative. În aceste condiţii, conducătorul
boleşvicilor unguri îşi reorganizează din nou forţele şi la 20 iulie îşi încearcă din nou norocul
printr-o ofensivă obţinînd în primele zile unele succese.
În 24 iulie, trupele române trec la contraofensivă pe tot frontul de la vest de Tisa şi
până la 3 august întreaga armată ungară este scoasă din luptă. La 4 august, românii ocupă
Budapesta arborând drapelul României pe clădirea Parlamentului. Bela Kun nu a putut fi
capturat, întrucît, în după amiaza zilei de 2 august, împreună cu colaboratorii săi cei mai
apropiaţi fuge către Viena într-un tren blindat.2
Puţinii comunişti din România au înţeles că soarta lor era strâns legată de aceea a
bolşevicilor ruşi, că singura lor posibilitate de a cuceri puterea era cu ajutorul pe care li-l
puteau oferi bolşevicii ruşi, ajutor în schimbul căruia ei erau gata să se subordoneze complet
acestora, în dauna celor mai importante interese naţionale. Aceasta i-a plasat, de la început, pe
poziţii subversive, antistatale şi antinaţionale, antiromâneşti în ansamblul lor.
Din decembrie 1917, M.Gh. Bujor, membru în Comitetul de acţiune al Partidului
Social-Democrat din România, cu sediul la Odesa, ii cere ajutor lui Leon Troţki, la acea dată
comisarul poporului pentru Afacerile Externe al Rusiei sovietice, pentru începerea revoluţiei
bolşevice în România.

2
http://dacia.org;
2
 Bujor şi a tovarăşii săi înfiinţează un centru de organizare şi propagandă revoluţionară
română la Odesa, care a răspândit, cu concursul soldaţilor ruşi, 85.000 de manifeste, din care
15.000 reprezentau chemările lui Lenin şi Troţki la pace. ajutor lui Troţki: "Noi considerăm
momentul politic şi social intern şi extern foarte favorabil pentru a începe în România lupta
finală."3
Ministrul de interne specifică în directiva trimisă prefectului că “toate autoritățile
civile și militare au datoria să fie foarte vigilente și printr-o acțiune contrarie bine organizată
și continuă să caute să previe propaganda revoluționară, s-o împiedice sau să-i îngrădeasă
efectele acolo unde s-au produs.”4 Această acțiune era îndreptată asupra tuturor categoriilor de
funcționari și de lucrători din instituțiile și stabilimentele statului, județelor și comunelor
precum și asupra acelora din industriile private care îndeplineau servicii publice: “morile,
brutăriile, uzinele de apă, serviii de transporturi și oricare altul care satisface necesitățile
primordiale ale Statului sau ale populației”.
Greva generală era văzută ca un mijloc ca, propaganda revoluționară să încerce
formarea de “sindicate roșii”, social – revoluționare la căile ferate, poștă și telegraf,serviciile
de apă, lumină, urmărindu-se paralizarea funcționării normale a apartaului Statului.
În decembrie 1909 prin Legea Orleanu – “Legea scelerata ” se interzicea dreptul de
sindicalizare pentru toti asociații statului și dreptul la grevă pentru aceeași categorie, și se
prevedea pedepsirea instigatorilor.
În 14/27 august 1916 activitatea organizațiilor politice și sindicale ale clasei
muncitoare a fost interzisă ca urmare a intrãrii României în război .
În 14 noiembrie 1918 , a apărut primul număr al ziarului „ Socialismul ”, organul
Partidului Socialist și al Uniunii Sindicale. În această lună sindicatele și-au reluat activitatea
legală pe teritoriul întregii țării.
În ceea ce privește sindicatele erau două curente ce caracterizau rolul și importanța
acestora:
1. sindicatele trebuiau sa fie “curat socialiste”, să lupte pentru dezrobirea completă a clasei
muncitoare de sub jugul capitalist și să arate muncitorului că, oricât ar lupta pentru o
mărire de salariu sau pentru o oră mai puțin de lucru, el nu va putea scăpa de exploatarea
capitalistă. Cu alte cuvinte, sindicatele erau îndemnate să acorde în activitatea lor o
însemnătate primordială propagandei, educației socialiste și luptei pentru transformarea
societății și o importanță secundară luptei pentru îmbunatãțirea stării economice imediate.

3
http://romania-rusia.info/Agresiunea.asp
4
Directiva Ministrului de Interne către prefectul Constanței, Direcţia Judeţeană Constanța a Arhivelor Naţionale
Fondul 73, Dosarul 1/ 1919
3
2. transformarea societății burgheze se va face de către o minoritate conștientă și nu de
masele largi ale clasei muncitoare și ale țărănimii. De aici se tragea concluzia că această
minoritate conștientă nu trebuia să-și irosescã energia cu organizarea sindicatelor. Se
neagă așadar necesitatea organizării muncitorilor în sindicate. Aceasă concepție era
restrânsã la membrii sindicatelor care impărtășeau ideile grupurilor comuniste.
Susținătorii ei considerau că după Marea Revoluție Socialistă din Octombrie, sindicatele
în toate țările trebuie să formeze un partid unic socialist și să procedeze la înlăturarea
clasei capitaliste. Negând orice rol al sindicatelor, adeptți acestei concepții prezentau
situația clasei muncitoare în mod denaturat.5
Pentru prevenirea și combaterea propagandei revoluționare în serviciile publice era
necesar luare unor măsuri special. În fiecare instituție trebuia să “ se manifeste de personalul
conducător devotat Statului o poliție rigurosă și permanentă și o acțiune de îndrumare a
funcționarilor și lucrătorilor.”6
Vizați de aceste controale erau cei nemulțumiți sau cei care erau cunoscuți ca fiind
membri ai partidului socialist sau dintr-un sindicat roșu. Consfătuirile și întrunirile acestor
persoane în interiorul instituțiilor nu erau permise decât cu autorizarea și sub supravegherea
șefilor, iar în exterior doar cu autorizația autorității polițienești sau militare.
Acele întruniri care dimpotrivă aveau scopul de a manifesta împotriva bolșevismului
trebuiau să fie încurajate.
În cazul în care era nevoie de o supraveghere mai strânsă care nu putea fi asigurată de
șefi, trebuia solicitat ajutor serviciului local de siguranță care vor introduce agenți cu titlul de
funcționari sau lucrători ai instituției.
Cea mai bună metodă era considerată acțiunea individuală și consfătuirile restrânse de
camaraderie. Fiecare lucrător trebuia “deșteptat”, aceștia trebuiau să fie pregătiți să înțeleagă
gravitatea și urmările dezastruase pentru Stat și pentru toate clasele sociale ale mișcării
socialiste și sindicaliste.
Tactica sindicatelor era de a exploata nemulțumirile, nevoile, greutățile traiului.
Mișcarea sindicatelor trebuia stopată de la început, pentru că mai târziu, aceasta,
datorită solidarității, dădea naștere la greve. Pentru aceasta se dădeau căteva direcții de urmat:
 orice persoană nouă trebuia verificată foarte bine, orice conduită suspectă trebuia
cercetată;
 toate cercetările și plângerile lucrătorilor trebuiau cercetate imediat și soluționate

5
http://www.csnmeridian.ro
6
Directiva Ministrului de Interne către prefectul Constanței, Direcţia Judeţeană Constanța a Arhivelor Naţionale
Fondul 73, Dosarul 1/ 1919;pag.140
4
 favorabil, dacă se vor găsi întemeiate și legale;
 legăturile dintre subalterni și superiori trebuiau strânse, pentru a întări încrederea în
legalitatea și spiritual de dreptate a superiorilor;
 dreptatea trebuia recunoscută repede, fără șovăire, iar abaterea de la datorie, vinovăția
cu toate garanțiile legale pedepsită;
 înființarea de depozite de aprovizionare pe lângă fiecare instituție, a cooperativelor
pentru a înlesni traiul și procurarea obiectelor de primă necesitate;
 autoritățile comunale trebuiau să asigure dreapta repartiție a alimentelor, iar pentru
eliminarea speculanților, poliția trebuiau să-și facă datoria;
 instituțiile statului trebuiau să fie înconjurate de de cea mai curată atmosferă morală;
 samsarii, intermediarii și traficanții de influență urmau să fie trimiși în instanță;
Organizațiile socialiste și sindicatele nu erau răspândite în toate localitățile dar autoritățile
se așteptau sporirea acestora, astfel încât jandarmeriei rurale îi revenea un rol important
întrucât propaganda revoluționară se răspândea sub forma propagandei electorale.
În comune acolo unde era pericol de răspândire a mișcărilor socialiste trebuiau luate
măsuri de precauți, ca în cazul în care s-ar stopa munca datorită grevei, să se asigure serviciile
de bază cu personal militar pentru a nu perturba funcționarea Aparatului de Stat.
Era permisă răspândirea de ziare, manifeste și broșuri, publicații autorizate de cenzură și
trecute prin controlul său. Cei care distribuiau publicații neautorizate, clandestine imprimate,
erau trimiși în fața Curților Marțiale.
Instigatorii la revolte, la nesupunere în fața legii, cei care aduc injurii Suveranului,
Dinastiei, sau cei care cer schimbarea formei de guvernământ, deasemenea erau arestați și
trimiși în fața Curților Marțiale, indiferent de statutul lor.
Autoritățile militare și civile aveau datoria să supravegheze pe toți supușii statelor cu care
România se afla în război: ruși, unguri, austrieci, bulgari și germani.7 Un exemplu al acestei
îndatoriri este nota unui agent despre mișcarea socialistă și bolșevică din Bulgaria:
“- în Bulgaria sunt 2 grupe socialiste: lați și strâmți; primii minimaliști, ceilalți maximaliști
(teroriști bolșevici)
- minimaliști lucrează în mod lent și treptat pe când ceilalți vor ca programul lor să se facă
imediat prin teroare.
- majoritatea o formează largii (minimaliștii social democrați cari au în guvern 4 miniștri).
Sediul acestei grupări – Sofia.

7
Ibidem, pag. 151-154;
5
Mișcarea bolșevică din Bulgaria are ca centre Sofia, Varna, Rusevik, Nova, Stara, Zagora,
Iambal, Sleven, Gabove, Parnic. Șeful grupării – Blagon
Aceștia s-au manifestat în zilele de 3-4 martie fiind provocați de Dimitroff deputat. Revolta a
fost suprimată de soldații bulgari.”8
În același dosar 1/1919 privind Rapoarte ale Siguranței Generale se află mai multe
note, telegrame, rapoarte referitoare la mișcarea bolșevică, care era principala sursă de
îngrijorare pentru conducerea din acea perioadă.
Prin telegrama nr. 108285 se dă ordin Comandamentelor a nu se lăsa să intre în țară
diferite persoane fie cu trenul, fie cu automobilul, persoane care au misiunea de încheia
acord sau alianță cu Guvernul României contra bolșevicilor. Poliția trebuie să oprească și să
semnalizeze imediat comandamentelor apariția unor astfel de persoane.9
În data de 30 aprilie 1919 ministrul de interne comunică prefecului numele agitatorilor
bolșevici bulgari care au fost semnalați ca periculoși conspiratori contra siguranței statului
nostru: “avocații Atanasoff și Chirov din Ruscea, Gh. Dimitroff, capitanul Ratcov din poliția
militară, Stoilov – casierul soc Dobrogea și Ivan Marcov din Varna. Toți acești indivizi vor fi
semnalați autorităților administrative de siguranță și jandarmeriept a-i aresta în cazul când s-a
face apariția în localitate”.
O altă sursă de îngrijorare era prezența românilor din Bucovina și Transilvania, și a
dezertorilor români care au făcut parte din batalionul revoluționar din Odessa. Numele
acestora erau transmise de cei de la Siguranța Generală la Serviciile de siguranță locale pentru
a fi denunțați și judecați în fața Curții Marțiale.
Toate aceste măsuri nu au putut stopa crearea Partidului Socialist Comunist la 8 mai
1921 ca secţie română a Internaţionalei Comuniste.

8
Ibidem, pag.79
9
Ibidem, pag. 100.
6
 BIBLIOGRAFIE

1. Directiva Ministrului de Interne către prefectul Constanței, Direcţia Judeţeană

Constanța a Arhivelor Naţionale Fondul 73, Dosarul 1/ 1919
2. http://www.csnmeridian.ro
3. http://dacia.org;
4. http://www.napocanews.ro;
5. http://romania-rusia.info/Agresiunea.asp