647

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

REM BY MIRCEA CĂRTĂRESCU. INTERDISCIPLINARY

ANALYSIS

Ligia Monica Banciu

PhD Student, Technical University of Cluj Napoca, Baia Mare Northern
University Center

Abstract: The study entitled “REM by Mircea Cărtărescu. Game, psychology and colour” aims to
approach the interdisciplinary feature of Cartarescu’s work. The initial stage of this research belonged
to Cărtărescu himself, who, in his work entitled Diary II, stated that critics were insensitive to everything
that seemed to be not literature (characters and perception). The philosophical, theological, scientific,
technological culture etc. seemed to be superficial as it concerned them. Cărtărescu remembered that
none of the critics invited to any of the TV programmes, had ever discussed his statement according to
which the novel Blinding was impossible to understand if taken into account its literary aspect only, and
that it used the latest developments of the modern science of mathematics and physics, the linear
equations, the theory of catastrophes, of chaos, of fractions as well as the quantum holograms. Assuming
this statement, we could conclude that Cărtărescu's whole prose is the genuine poem of the Universe
because the music it spreads contains beaming notes from literary, religious, psychoanalytical,
chromatic, mathematical, physical and psychological field, in full concordance with the contemporary
critics’ viewpoints.

Keywords: interdisciplinary feature, game, psychology, colour, creation

Opera literară REM este o narațiune postmodernă care dezvoltă relația dintre creator și
creație atât la nivelul operei literare, cât și al existenței. Jocul este procedeul de realizare a
textului literar („jocul de-a literatura” prin alternanța tehnicilor narative, a planurilor, a
instanțelor narative etc.), dar și de accedere la Sine.
Titlul operei, REM, poate avea mai multe semnificații-trepte:1. REM (rapid eye
movement) este o etapă a somnului caracterizată prin mișcări oculare rapide sub pleoapele
închise și de prezența viselor1; 2. Partea inițială a unui întreg, a oricărui cuvânt care începe cu
aceste inițiale, dar citind textul, crezul nostru este că REM configurează începutul cuvântului
„rememorare” sau „remușcare”: „Dar, vai! Poate că REM-ul nu e totuși nimic din ce cred eu
1
În Dicționarul de termeni medicali aflăm că fiecare persoana are pe parcursul unei nopți în care doarme, între 3-
5 perioade de somn REM care apar la intervale de 1-2 ore și variază ca durată. Un episod de somn REM poate
dura între 5 minute și o ora. Din durata totală a unui somn, aproximativ 20% reprezintă stadiul REM de somn.
Somnul REM este caracterizat de prezența unor unde rapide și de joasă tensiune ale creierului care pot fi detectate
în urma unei encefalograme, dar și de schimbări fiziologice de genul: relaxarea mușchilor, bătăi neregulate ale
inimii, ritm de respirație accelerat, etc.
 648

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

despre el. Poate că el e doar un sentiment, o strângere de inimă în fața ruinării tuturor lucrurilor,
în fața a ceea ce-a fost și nu va mai fi niciodată. O amintire a amintirilor. REM-ul e, poate,
nostalgia. Sau altceva. Sau toate acestea deodată. Nu știu, nu știu.”2; 3. Valoare aparte pentru
fiecare participant al textului literar, fiind Sinele ascuns într-un concept încifrat, un simbol
încorporat în substanța faptelor. Potrivit lui Carl Jung, Sinele se manifestă printr-o diversitate
de simboluri, considerate forme de exprimare a conținuturilor psihice necunoscute. Un astfel
de simbol este și REM, în căutarea căruia Svetlana întreprinde o călătorie interioară, trăită cu
adevărat și cu rezonanță pe parcursul întregii sale vieți.
Intenția lui Cărtărescu este de-a îmbina semnificațiile psihologico-literare cu cele biblice,
deoarece motto-ul REM-ului, „dacă va apărea vreodată separat” ar fi „ «Talita, kumi!»3, adică
„Fiică, ție zic, scoală-te!” (Marcu 5, 41). Dacă fiica lui Iair din parabola biblică a fost înviată
de Iisus datorită credinței tatălui, atunci Svetlana renaște spiritual datorită naratorului, după
realizarea Sinelui.
Opera literarăREM de Mircea Cărtărescueste un complex psihic convertit într-o povestire
în ramă, fiind o „poveste în poveste”, deoarece în diegeza principală (cea narată de păianjen)
sunt cuprinse alte diegeze secundare relatate de naratori-personaje sau naratori-colportori: cea
a câinelui călcat de mai multe mașini (narator-colportor Vali), cea a istoriei de „iubire” dintre
Vali și Maria, „Bloody Mary”, (narator-personaj Vali), cea a căsătoriei eșuate a Svetlanei
(narator-colportor, Vali) și cea a misterului ce potentează REM-ul (narator-personaj Svetlana).
În incipitul operei, naratorul (aparent auctorial) este insolit, nefiind o ființă umană, ci un
păianjen intelectual, cu o erudită cultură literară: „Cortazar, un Marquez ferfenețit (Erendira,
ediția cea mare), Manuscrisul de la Saragosa în legătură țeapănă de carton stacojiu, vreun metru
de „Romanul secolului XX” și mai lungi șiruri pastelate de „BPT” -uri și „Univers”-uri, cărți
lucioase, alb-negre, din „Biblioteca de artă” (...).”4Cărtărescu se joacă cu cititorul, lăsându-l să-
și imagineze un narator stăpân pe tehnica literară utilizată care-l conduce subliminar pe traiectul
unei cărări literare absconse, dar care totuși își deconspiră semnificațiile (sau poate că le
potentează) odată cu traversarea (citirea) și aprofundarea paginilor poveștii propriu-zise.
Naratarul este atras în cursa naratorului ironic și acid prin integrarea acestuia în jocul poveștii,
fiind cooptat ca martor mut și docil.
Autorul utilizează ca mod de expunere predominant descrierea pentru a furniza informații
despre spațiul, timpul, personajele, obiectele care însoțesc desfășurarea acțiunii și a amâna
epicul propriu-zis, producând deconstrucția textului, indeterminarea, ambiguizarea și
subiectivizarea acestuia. Incipitul este subordonat descrierii prin crearea unei pauze narative, a
unei fotografii literare, în care se suspendă temporalitatea, iar cititorul este pregătit pentru un
cadru spațial specific postmodernismului: o cameră dintr-o garsonieră minusculă, cu o
bibliotecă aparte, conținând cărți și albume variate „Din celelalte albume vezi doar cotoarele,
cu nume albe, clar tăiate, ale pictorilor: Tintoretto, Guardi, Da Vinci, Degas, Harunobu,

2
Mircea Cărtărescu, Nostalgia,Humanitas, București, 2007, p. 284.
3
Idem,Jurnal I, Humanitas, București, 2007, p. 32.
4
Idem, Nostalgia, Ed. cit., p. 163.
 649

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

Pontormo, Mantegna. Pe alte rafturi- poezie cât vezi cu ochii: colecția vărgată și pestriță „Cele
mai frumoase poezii” (...).”5 –spațiu pseudoînchis, deoarece adevărata deschidere este realizată
de povestea propriu-zisă legată de fantastic și de misterele minții umane.
Ca orice poveste care se vrea a fi credibilă, Svetlana își începe relatarea cu o interogație:
„Ai auzit vreodată de REM?”6, dorind să capteze atenția auditoriului, după care ca Șah-Razada,
în miez de noapte, își țese firul poveștii creînd alte și alte povești asemenea unor cercuri
concentrice care vor prinde între firele lor misterul REM-ului. Svetlana se folosește de Vali
drept madeleină proustiană pentru a retrăi acele vremuri ale căror dulceață și nostalgie se
declanșează în prezența lui. Povestea relatată de protagonistă este plasată într-un plan al
trecutului, anii 1960 sau ´61, pe când era o fetiță și nu avea mai mult de doisprezece ani, timpul
evenimentelor relatate fiind cel al copilăriei, perioadă comună jocului, visului, libertății de
exprimare și de acțiune.
Personaj interiorizat, meditativ, romantic, Nana este singura predestinată să cunoască
REM-ul. Eul-narant, Svetlana - matura, femeia de treizeci și doi de ani care a acumulat
experiență de viață, prezintă întâmplări ale eului narat, Svetlana- fetița de doisprezece ani,
predispusă la ascultare și visare. Reperele temporale (anii 1960 sau ´61, vara) și cele spațiale
(strada Moșilor, Orașul Copiilor, din Piața Națiunii, Oborul, Rondul, cartierul Dudești-Cioplea)
configurează o lume mitică, plasată în trecut, pentru care Svetlana-matura redevine nostalgică.
Din relatările sale aflăm că în acea perioadă avea doisprezece ani, că locuia cu părinții pe strada
Moșilor și că îi plăcea să se joace pe balconul minuscul al apartamentului cu păpușa Zizi sau
cu o minge, să admire stelele și să o viziteze pe mătușa Aura. Îmbolnăvirea mamei, ulcer
duodenal perforat, este factorul extern care facilitează prezența copilei mai mult timp la mătușa
Aura, în cartierul Dudești-Cioplea. Lumea fetiței cunoaște o schimbare totală, deoarece spațiul
rece și monoton al Bucureștiului va fi înlocuit de colțul de rai al cartierului mătușii, vrăjit de
casa de cărămidă netencuită, de curtea cu straturile de legume și de trandafiri, de grădina de
zarzavaturi, de camionul cu remorcă, de cireșul amar, de câinele Chombe, de leneșa pisică Gigi,
de platforma de ciment, de toaleta cu păianjeni, de foișorul și de magazia de scândură a
„alungiților”, de verișorul Marcel și de cele șase fetițe apropiate ca vârstă de protagonistă, dar
diferite în esență: gemenele Aura și Carmina, țigăncușa Garoafa, Puia, Balena și Ester.
Povestea propriu-zisă este legată de apariția cometei, dându-i-se de la început conotaţii
fantastice. De asemenea, coordonata temporală, vara, este adecvată ieșirii din timp a copilăriei,
a timusului, a REM-ului. Vizita doamnei Bach şi a fiului ei, Egor, se petrece seara, fiind
elementul declanşator al căutării REM-ului. Cele două personaje fantastice, doamna Bach şi
Egor, se diferenţiază de ceilalţi prin înălţimea lor, din acestă cauză fiind numiţi „alungiţii”, dar
şi prin genealogia inedită: strămoşi din India, care au venit în Bulgaria şi în România. Egor,
veșnicul copil, este nepot al acrobatului Dumitru, pe pielea căruia apare prima relatare despre
REM. Aceasta are semnificaţii nefaste, înţelese doar de bunica lui Egor, Soilé. Neamul lui Egor
este în căutarea REM-ului, un lucru despre care ştie că există, fără ca această ştiinţă să fie

5
Ibidem, p. 163.
6
Ibidem.
 650

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

transmisă decât, poate, prin sânge. Cheia pentru aflarea secretului REM-ului este visul: „ «Tu
ştii să asculţi, îmi spuse [Egor]. Dar depinde dacă ştii să visezi». Şi-mi aşeză în palmă un obiect
rece şi bine şlefuit. «Pune-o sub pernă şi spune-mi mâine ce ai visat azi-noapte»... Am intrat în
casă şi-am privit obiectul dat de Egor. Era o scoică în formă de evantai japonez, cu sideful
trandafiriu, în mai multe ape suprapuse.”7Scoica primită de la Egor are calităţi supranaturale,
fiind generatoare de vise iniţiatice, hărăzite să o poarte pe Svetlana într-o altă lume printr-o
cunoaştere şi o călătorie imaginare. Alegerea Svetlanei nu este întâmplătoare, cel mai mare atu
al acesteia fiind calitatea ei de femeie: „«Cât mi-ar plăcea să fiu femeie! spuse deodată Egor.
Tu ai noroc: vei fi o femeie. Noi, bărbații, nu suntem buni de nimic. Mereu căutăm lucruri pe
care, de altfel, nu avem să le știm niciodată. Ne distrugem viața departe de alții, doar pentru
nebunia noastră fără limite. Ființa umană adevărată este femeia. Noi suntem doar niște oameni
modificați, estropiați. Fiindcă nu putem scoate lumea din burtă, ne chinuim s-o scoatem din
cap. Femeia trăiește, bărbatul scrie».”8 De fapt, Cărtărescu nuanțează în această operă principiul
Animus și Anima al lui Carl Jung9.
Existenţa protagonistei este împărţită în trei secvenţe temporale: noaptea – menită visului
iniţiatic, ziua –destinată jocului „de-a Reginele” şi seara –dedicată vizitării lui Egor pentru a-i
povesti visul. Visele și jocul, împletite între ele, alcătuiesc plasa de păianjen a Nanei, țesută de
ea nu ca să prindă ceva, ci ca să fie prinsă.
Întâlnirea diurnă dintre cele şapte fetiţe stă sub semnul jocului „de-a Reginele”: fiecare
trebuia să fie regină timp de o zi. Jocul este posibil, deoarece cele șapte participante se află în
perioada fragedă a copilăriei, care reprezintă starea anterioară căderii în greșeală, simbolul
inocenței, al simplității naturale, al spontaneității, al jocului de toate tipurile. Însemnele

7
Ibidem, p. 212.
8
Ibidem, p. 225.
9
În viziunea psihanalistului Carl Gustav Yung „energia psihică-libidoul-este bisexuată, iar natura umană conține
în egală măsură principiul feminin și masculin, care coexistă și se manifestă în interrelație în cadrul aceluiași
individ. Principiul Masculin, corespunzător Logosului creator, este principiul activ, rațional, care prin analizã
logicã și constructivã, estimeazã, criticã și organizeazã atât valorile materiale, cât și cele spirituale. Prin voințã și
initiațivã, diferențiazã, ordoneazã și clarificã elementele constitutive ale lumii interioare și exterioare entitãții
individuale. El permite accesul la lumina unei Cunoașteri superioare. Principiul Feminin corespunde Erosului
instinctiv, este principiul pasiv, irațional, sentimental, sensibil. Exprimând pasiuni arzătoare și emoții nãvalnice
poate perturba realizarea proiectelor. Poate conduce la gelozii devastatoare, dar și la împlinirea Iubirii fără limite.
Principiul feminin trăiește experiența, cel masculin o înțelege. În exces, principiul feminin duce la întunecarea
rațiunii și a gândirii, în timp ce, principiul masculin în exces, duce la incapacitatea de a resimți fluxul emoțional.
Iubirea fără intelect este incoerentã și perturbatoare, intelectul fără iubire este steril și abstract. Iubirea are nevoie
de intelect pentru a fi călăuzită și canalizată benefic, intelectul are nevoie de iubire pentru a înflori și a se manifesta
creator. Evoluția presupune îmbinarea armonioasă a celor două principii: a Logosului și a Erosului. Deși bărbatul
se percepe ca masculin în plan conștient, el are în structura sa inconștientã o componentă femininã, la fel femeia,
care la nivel conștient se percepe feminină, posedă o componentã masculină în structura sa inconștientă. El
denumește Anima zona inconștientă a bărbatului și Animus sfera inconștientã a femeii.” (Carl Gustav Jung,
Psihologia analitică, în http://www.scribd.com/doc/2935389/PSIHOLOGIA-ANALITICA-a-lui-Carl-Gustav-
JUNG)
 651

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

regalității vor fi o culoare, un obiect, o floare şi un loc de joacă, atribuite prin intermediul
„hazardului” de o forță superioară („De unde să fi știut că acesta de fapt nu era jocul nostru, așa
cum șahul nu e jocul pionilor și-al cailor și al reginelor? Nu, pe atunci nu puteam vedea Șahiștii
aplecați cu gravitate peste lumea noastră”10):
- violet, iadeș, zoreaua, ogorul (Balena) – jocul „Involuției” sau al „Spiritului”;
- indigo, ceasul, cârciumăreasa, curtea mătușii Aura (Ada) – jocul „Sufletului”;
- albastru, perla, garoafa, strada (Carmina) – jocul „Nașterii spirituale” sau al
„Intelectului”;
- verde, creionul cu bilă, floarea de piatră, camionul (Puia) – jocul „Originii, al
regenerării” sau al „Afectivității”;
- galben, termometrul, dalia, camera (Ester) –jocul „Escatologiei și al cosmogoniei” sau
al „Forțelor vitale”;
- oranj, păpușa, gura-leului, școala veche (Garoafa) - jocul „Inchiziției” sau al
„Sexualității”;
- roșu, inelul, trandafirul, foișorul (Svetlana) - jocul „Căsătoriei” sau al „Voinței de a
fi”.
Însumate, culorile hărăzite fetelor formează curcubeul, care în tradiția românească este
reprezentat astfel: roșu, portocaliu (oranj), galben, verde, albastru, indigo, violet. Ordinea
culorilor este de la roșu în exteriorul arcului la violet în interior. Curcubeul este prima treaptă
de accedere a fetelor la lumea ascunsă, fiind puntea de legătură dintre realitate și fantezie, dintre
cer și pământ, dintre sacru și profan. Cele șapte culori ale curcubeului au drept corespondent
cele șapte zile ale săptămânii, cele șapte fete (ielele), cele șapte obiecte magice, cele șapte flori
și cele șapte spații, într-un cuvânt cele șapte chakre majore.
Pe parcursul a şapte zile (număr magic ce ne aminteşte de Geneză, simbolizând
perfecţiunea, armonia, norocul, fericirea), fiecare regină trebuie să improvizeze un spectacol,
un joc frumos, la care celelalte participă ca supuse. Jocul întreține imaginația și stimulează
emotivitatea participantelor, deoarece acestea „jucându-se” cu ceva, se dăruiesc total acelui
obiect și, astfel, realitate se unește cu fantezia. Aidoma vieții reale, dar într-un cadru dinainte
stabilit, jocul asociază noțiunile de totalitate, de „regulă” și de libertate, dar facilitează și ruperea
de copilărie.
Primul joc o are ca Regină pe Balena, cea hărăzită să descopere involuția, regresul sau
moartea dinamică. Jocul se desfășoară pe ogor (spațiu deschis) și constă în folosirea iadeșului
(obiect sacru, ambivalent) care acompaniat de forțele magice ale violetului și ale zorelei, le va
conduce pe fete la identificarea unui mister al existenței: trecerea de la viață la moarte, prin
cunoașterea celui care a trecut pragul necunoscutului. Acesta este ipostaziat de scheletul de om
de mărime exorbitantă, descoperit într-o sală lungă din adâncul pământului. Scheletul primește
și un nume, Rolando, care ne amintește de lobii frontali ai creierului delimitați posterior de
scizura lui Rolando. Violetul este culoarea măsurii, făcută din roșu și albastru în proporții
identice, din luciditate și acțiune cugetată, echilibru între pământ și cer, simțuri și spirit, patimă

10
Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. cit., pp. 217-218.
 652

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

și inteligență. Van Rjnberk (RIJT, 249) consideră că: „Este de obicei socotită simbolul
Alchimiei. Mi se pare că poate de asemenea să indice o transfuzie spirituală... Influența
exercitată de la om la om prin sugestie, convingere, influența hipnotică, în sfârșit, dominația
mesmeriană, magică... Dogma transmigrării sufletelor sau cea a reîncarnării pare exprimată cât
se poate de clar în această lamă.”11 Violetul, pe orizontul cercului vital, se situează la opusul
verdelui: „ar semnifica nu trecerea, primăvara, de la moarte la viață, adică evoluția, ci trecerea
autumnală de la viață la moarte, involuția. Violetul este culoarea tainei: în spatele lui se va
săvârși nevăzutul mister al reîncarnării sau, cel puțin, al transformării.”12 De asemenea, violetul
este asociat cu chakra purei conștiințe, a spiritului, adică cu Sahasrara. Această chakră este
sinonimă cu realizarea spirituală, contemplarea în tăcere, adevărul etern și aspectul cel mai înalt
al sinelui superior. Ea implică probleme fiziologice ca înțelepciunea și moartea.
A doua zi îi aparține Reginei Indigo, Ada, posesoare a ceasului, a cârciumăresei și a curții.
Aceasta are „misiunea” de a se juca cu legile timpului, inițiindu-le pe supusele sale în taina
existenței și a morții lor. Timpul, reprezentat de ceas, se contractă și fotografiază în câteva
instantanee momente importante din existența fiecărei participante (copilărie, adolescența,
maturitatea, bâtrânețea și moartea). Jocul, în aparență pueril (fiecare, în ordinea culorilor,
trebuia să treacă peste niște linii albe care reprezentau vârstele oamenilor și să mimeze în fiecare
interval vârsta respectivă), ascunde semnificații majore: sufletul participantelor părăsește
corpul, instalându-se o așa-zisă moarte clinică, și pornește pe traseul cunoașterii absolute și al
existenței eterne: „M-am pregătit și eu pentru marea plecare. Mă întrebam dacă-mi voi pierde
cunoștința, dacă voi fi ca într-un vis sau ca într-un somn greu sau ca în moarte. [...] Când am
pășit peste prima linie de cretă, m-am simțit deodată ieșind din mine. Fusesem înainte răspândită
într-un corp îngust de fetiță, înghesuită printre intestine, artere și plămâni, răsucită în jurul
măduvei spinării, coborâtă în degete și-n pulpe. Acum, printr-un tunel aspru, elastic și gelatinos,
curgeam afară. Pereții tunelui fugeau înapoi cu o viteză infinită. Mă simțeam extinsă și pură.
Ieșind din tunel, cu capul înainte, ectoplasmatică și scânteind de fericire, înaintam prin noapte,
pe un drum larg cât distanțele dintre stele. Ajunsă la o barieră, care era mai degrabă în mine
decât în afara mea, din locurile de negândit de dincolo de ea, am văzut apropiindu-se de mine
o fantastică auroră, în care fiecare scânteiere era o lume, în care fiecare punct de lumină era un
Dumnezeu. Părea o explozie extatică a cosmosului, un apocalips și-o geneză amestecate. Totul
mă atrăgea spre lumina de dincolo de lumină. Nu am putut însă depăși bariera («Nu încă», am
auzit ceva în mine) și m-am întors. Eram iar printre prietenele mele, în curtea mătușii, sub
cerurile opulente de vară.”13 Această evadare a Svetlanei în ea este o consecință a activării
chakrei Ajna a sufletului, care conduce fiinţa umană către cele mai rafinate şi elevate percepţii
lăuntrice, prin trezirea, amplificarea şi dobândirea controlului asupra energiilor mentale. Ajna
Chakra facilitează accesul fiinţei la anumite moduri superioare de conştiinţă pe care le are
fiecare om în stare potenţială latentă, dar pe care în prezent, datorită ignoranţei, nici măcar nu

11
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol.1-3, Editura Artemis, București, 1995, p. 452
12
Ibidem, pp. 452-453.
13
Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. cit., p. 232.
 653

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

le poate imagina. Evadarea din limitele realităţii efemere şi dureroase ale existenţei de zi cu zi,
dar și eliberarea din conceptele limitate ale conştiinţei semnifică pentru cele șapte fete depăşirea
limitărilor timpului, spaţiului şi cauzalităţii aparent inexorabile.
Carmina, Regina Albastră, are menirea de a se juca cu legile spațiale, pe care le
guvernează cu o abilitate nemaiîntâlnită. Dintre culori, albastrul este cea mai adâncă: „privirea
pătrunde într-însa fără să întâlnească niciun obstacol și rătăcește în nemărginire, ca și cum
culoarea ar încerca mereu să-i scape. Lipsit de materialitate în sine, albastrul dematerializează
tot ce pătrunde în el, semnificând un drum al infinitului în care realul se transformă în
imaginar.”14 De asemenea, albastru este culoarea chakrei Vishudddha, a intelectului, a
conștiinței cosmice și a creativității, a evoluției spirituale. Persoana influențată de această
chakră caută cunoașterea reală dincolo de limitele timpului, de condiționările culturale și
ereditare. Starea de receptivitate față de lumile superioare, elevate, sublime din univers face
posibilă deschiderea unor porți de acces în aceste lumi, creîndu-se astfel momente de extaz prin
care se depășește individualitatea și apare sentimentul fuziunii cu întregul univers sau chiar cu
Dumnezeu.
Dispunând de perla găurită și de garoafă, Carmina are privilegiul de a iniția jocul „Nașterii
spirituale”. Perla, simbol al iluminării, urmă a unei lucrări cerești și embrion al unei nașteri, are
proprietăți magice: determină apariția în interiorul ei a unui microcosmos, un oraș ciudat,
nelocuit, guvernat de Invidie și de Sclavie, care necesită un simbol al perfecțiunii pentru a
reinstaura ordinea. Dorința comună a fetelor se concretizează prin nașterea Dumnezeului
hermafrodit, la care ele participă în calitate de părinți spirituali: „Ne-am oprit aproape de
mijlocul sălii și-același gând ne-a venit tuturor: să naștem un om. Prima a ieșit în fața noastră...
Balena, care și-a rostit dorința atingând cu buzele pielea de sidef a perlei. Și atunci, aproape
atingând cu țeasta bolțile reci, mai întâi transparent ca de sticlă, apoi lăptos de parcă s-ar fi
revărsat în fiole subțiri o emulsie albă, în cele din urmă gălbui ca fildeșul, se înălță în fața
noastră un schelet aidoma celui din grota noastră de pe câmp, aidoma lui Rolando. Ridicat în
picioare, trosnind sub propria greutate, este însă mult mai măreț. Rânjetul său de sub bolți părea
o sfidare adresată stelelor nevăzute. A doua a pășit în față Ada, care și-a lipit perla de obraz și
și-a rostit dorința. Pe oase, pe suturi, pe apofizele șirei spinării începură să se prindă ca niște
lipitori roșii, striate, fuioarele mușchilor, împletite și întrețesute, prinse în tendoane solide,
alburii, formând inele în jurul gurii și ochilor, fâșii triunghiulare între coaste, discuri puternice
pe piept, cilindri viguroși la brațe și pulpe. Ni se ridica acum în față un om jupuit, mai trist decât
moartea. Carmina ceru sângele, și pe trupul acela musculos se împletiră frânghiile și ațele roșii
și vinete ale venelor, arterelor, capilarelor, iar sala începu să vibreze surd de zgomotul puternic
al inimii. Puia ceru nervii și simțurile, iar omul își deschide ochii, ochii albaștri. Pe carnea încă
vizibilă îi șerpuiră nervii gălbui, în tecile lor de mielină. Ester sărută perla și omul se înveli într-
o piele bronzată și deveni frumos ca un zeu. Pe țeastă îi crescu părul buclat, auriu. Era complet?
Garoafa ceru sexul, și toate am fost silite să lăsăm ochii în jos, orbite ca de-o lumină. Era ceva
între pulpe, acolo unde noi nu avem aproape nimic. Pâlpâi și o ceață de păr auriu pe piept.

14
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Volumul 1, Ed. cit., p. 79.
 654

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

Unduiră reflexe auriu-roșcate pe obraz. În fine, am înaintat și eu către tălpile lui (creștetul lui
îmi venea până la gleznă) și-am cerut să i se dea suflet. Atunci pe piept i-au crescut doi sâni
rotunzi și albi, cu vârfurile roze, iar părul buclat i-a coborât în vițe de aur până la șolduri. Un
trandafir îi înflori între degete.”15Dumnezeul hermafrodit are trăsăturileandroginului inițial care
nu reprezintă decât un aspect, o figurare antropomorfică a oului cosmic întâlnit în zorii oricărei
cosmogonii și la încheierea oricărei escatologii, căci în punctele alfa și omega ale lumii și ale
ființei manifestate se situează plenitudinea unității fundamentale, unde contrariile se confundă.
A deveni unul singur este țelul vieții omenești. Dumnezeirea la care omul a fost poftit să
participe l-a făcut să redobândească această androginie, pierdută de Adam cel scindat și
recuperată de noul Adam, cel slăvit.
Regina Verde este Puia, regina florii-de-piatră, a creionului cu bilă și a camionului. Ea
este cea care va guverna jocul „Originii, al regenerării și al permanenței vieții.” În aparență
simplu (fiecare participantă trebuia să facă un balon de săpun cu ajutorul tubului transparent al
pixului), jocul ascunde semnificații ezoterice: baloanele de săpun se transformă în ouă de
dimensiuni mari, care la un moment dat se sparg și din coji apar fantasme: lincorn (din oul
Puiei), două ființe triste (din ouăle gemenelor), un crab roșu ca sângele (din oul Balenei),
scheletul unui cal călărit de scheletul unui călăreț (din oul lui Ester). Ultimul ou, cel al Svetlanei,
nu s-a spart în timpul jocului și de atunci îl poartă tot timpul cu ea, oriunde merge. Verdele este
legat de chakra Anahata a afectivității. Problemele majore în care este implicată Anahata includ
emoțiile complexe: compasiunea, tandrețea, dragostea necondiționată, echilibrul spiritual,
respingerea și starea de bine.
Ziua a cincea îi aparține lui Ester, Regina Galbenă, stăpâna termometrului, a daliei și a
camerei. Jocul se desfășoară în camera bolnavei Puia, ocazie cu care Ester va folosi termometrul
ca obiect al Timpului și al Spațiului. Deși spațiul destinat jocului, acțiunii sau gândirii este
închis, Lumea creată este nelimitată temporal și spațial: cu cât mercurul termometrului arată
grade superioare, cu atât participantele vizualizează o lume care se dezumanizează,
distrugându-se prin intermediul timpului exterminator (jocul escatologiei și al cosmogoniei):
„Și am văzut Soarele contopindu-se cu Pământul și eclipsele fumegând. Și termometrul plesni,
iar mercurul din el căzu ca o lacrimă în hăul de sub noi. Și-atunci am văzut cu stelele se chircesc,
cum spațiul se contractă, cum lumina îmbătrânește, cum forțele de interacție tari și slabe, forța
gravifică și forța electromagnetică pornesc un poker în patru și joacă zaruri cu hipercuburi. Cum
timpul practică o rușinoasă ipsațiune. Cum lumea ajunge cât un măr, cât o cireașă, cât un
electron, și-n cele din urmă dispare în nefăptuit. Și când nu se mai afla în jurul nostru nici măcar
întunericul, nici măcar nimicul, deodată am văzut, de la marginea vederii, înaintând spre noi,
un punct luminos. Când s-a apropiat, l-am recunoscut cu un strigăt de bucurie: era copilul
nostru, gigantul nostru drag, marele bărbat cu sâni de femeie, cu părul căzându-i în șuvițe
blonde până la șolduri, cu ochii albaștri.”16 Chakra Manipura, simbolizată de culoarea galbenă,

15
Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. cit., pp. 238-239.
16
Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. cit., pp. 258-259.
 655

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

este legată de legile cosmice, determinând spiritul de independență, voința, forța individuală,
ego-ul, individualitatea, expansivitatea, autocontrolul și inteligența practică, adică forțele vitale.
Jocul „Inchiziției” este inaugurat de Garoafa, Regina Oranj a păpușii, a gurii-leului și a
școlii vechi. Ca o excepție de la regulile stabilite anterior, jocul se va petrece seara și va cuprinde
mai multe etape: trecerea prin focul purificator, dansul hipnotic al fetelor (aluzie la dansul
ielelor), și judecarea păpușii Zizi. Aceasta simbolizează Lumea veche renegată, judecată și
obligată să dispară, fiindu-i atribuite niște învinuiri17 care îi caracterizează pe acuzatori, nu pe
inculpat: „Ești mică, ești o așchimonie, nu meriți să trăiești!” (Balena), „Nu știi să scrii și să
citești. Nu știi să socotești. Abia dacă știi cum te cheamă. La moarte!” (Ada), „Ești plină de
tărâțe și lână. Rușine să-ți fie! Să terminăm odată cu ea! (Carmina), „Ești urâtă. Ești îmbrăcată
șleampăt. Cine o să te ia de nevastă? Nu, păpușo, e mai bine așa...” (Puia), „Ești proastă, fă,
ți-ai dat foc la valiză. Poți să-ți faci testamentu´, că de-acum ai îmbulinat-o.” (Garoafa), „Ele
vor așa, Zizi, eu nici nu contez. Nu ne strica jocul, Zizi. Pentru noi e doar un joc, iar tu oricum
ești prea mică și prea bleguță ca să-ți dai seama.” (Nana), „Tu nu ai viață și din cauza asta
trebuie să mori. Tu nu exiști, și de asta trebuie să dispari.” (Ester). Acest joc stă sub patronajul
chakrei Swadisthana, cea care oglindește calitățile și defectele oamenilor prin interacțiunea cu
ceilalți. Provocarea acestei chakra este aceea de a le învăța pe fete să interacționeze în mod
conștient cu ceilalți pentru dezvoltarea lor spirituală. Depășind pragul alegerilor de grup, fiecare
dintre ele trebuie să învețe procedeul de a face alegeri între modele pozitive și negative.
Alegerea în sine este un proces de creație, adică de evoluție. Faptul că Nana este de acord cu
arderea păpușii reprezintă o alegere, regretată ulterior.
Ultima zi o are ca Regină pe Nana, cea care stăpânește culoarea roșie, inelul, trandafirul
și foișorul. Și la jocul „Căsătoriei” participă toate fetele, fiecare având rolul bine stabilit: Nana
- mirele, Ester - mireasa, părinții băiatului - Ada și Balena, ai fetei - Carmina și Pui, iar preotul-
Garoafa. Acest joc apropie personajele de adolescență, fapt care produce ruperea de copilărie
și de tărâmul mirific al visului și al jocului. Căsătoria este cerută de chakra Muladhara,
caracterizată prin stabilitate, siguranță, voință de a fi, supraviețuire, conservare, pasiune și
vitalitate. Viața omului depinde de grupul de aparteneță, de familie, astfel încât se determină
transformarea în natură, fiind condusă de dorința de a înfăptui.
Jocurile diurne ale fetelor sunt completate de visele nocturne ale Nanei, necesare pentru
a desluși misterul REM-ului. „ «Visele se vor lega, dacă tu ești, și te vor duce singure la REM.
Altă cale nu există».18 Astfel, Nana visează că străbate o pădure verde - aurie, „spațiu misterios,
labirint, simbol arhetipal, asociat templului natural, freneziei şi exuberanţei vieţii, loc de repaus
sau adăpost, dar şi al spaimelor, pericolelor, rătăcirilor sau morţii.”19 Acel loc este „singura
realitate posibilă. Nu-mi mai aminteam de nimic altceva. Şi nici nu simţeam că rătăcesc....
Aceea era lumea mea, din care n-aş fi vrut să ies niciodată.”20 (primul vis).Dintre sutele de
poteci întretăiate, alege una pe care se hotărăște să meargă fără să se abată din drum. La un
17
Ibidem, p. 269.
18
Ibidem, p. 224.
19
Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord, Timişoara, 2001, pp. 141-142.
20
Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. cit., p. 213.
 656

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

moment dat, întâlnește pe cărare un trunchi de copac prăbușit (întruchipând pericolele,

necazurile) pe care-l depășește cu greu (al doilea vis). În noaptea a treia visează că merge mai
departe prin pădure și ajunge la un pârâu, care ar reprezenta o barieră în călătoria ei. Pentru a
nu se îndepărta de țelul ei, intră în apă („origine a vieții, mijloc de purificare și centru de
regenerescență”21), iese pe malul celălalt, mică și pură, și își continuă drumul pe cărarea dintre
copaci. În următoarea noapte visează un pahar, ascuns într-o tufă de măcriș. În el se mai afla
puțin vin rubiniu, din care Nana gustă cu un sentiment de vinovăție. Cu stupoare constată că pe
fundul paharului se înecase un păianjen mare și greu, fapt ce-i provoacă, acolo în vis, un
sentiment de singurătate fără ieșire, fără speranță. Următorul vis este reprezentat de găsirea unei
chei de aur pe care Nana și-o însușește, nepăsându-i dacă după ușa pe care o va deschide cu
acea cheie, o va aștepta Plăcerea sau Teroarea. În al șaselea vis, descoperă în mijlocul pădurii
o casă, la etajul căreia se află o ușă închisă. Frica, tensiunea, curiozitatea din ea ajung la apogeu,
deoarece este convinsă că deține cheia ce deschide ușa. În ultimul vis decodificăm semnificațiile
ascunse ale căutării: Nana se întâlnește cu Creatorul, REM-ul, care lucrează la povestea ei: „Era
povestea mea, era vorba despre mine. Cum mă duceam cu mama la tanti Aura și cu tata la
Orășelul Copiilor, cum călătoream legănându-ne în tramvaie, cum m-a mușcat odată Chombe
de obraz, cum îi făceam fustițe lui Zizi. Era apoi despre prietenele mele, despre Garoafa și Puia
și Balena și Ada și Carmina și Ester, toate înfățișate așa cum erau. Scria despre Egor și doamna
Bach, despre strămoșii lor, despre scoica din care emanau vise. Scria despre jocul nostru de-a
Reginele și despre tot ce ni s-a întâmplat în timpul lui, în săptămâna cât am stat la tanti Aura.
Scria că am intrat în fine în REM și că l-am găsit pe tânăr bătând la mașină și că el m-a mângâiat
pe păr și mi-a dat să citesc povestea aceea.”22 Autorul folosindu-se de metalepsa ascendentă,
dezvăluie momentul de revelație al Nanei. Aceasta înțelege că lumea diegezei este una
imaginată de un narator heterodiegetic, pe care îl și zărește în momentul scrierii poveștii. După
descoperirea că este un personaj care trăiește într-o lume ficțională, protagonista iese din casă
și reintră în pădurea veșnică, dorind să realizeze din nou același traseu spiritual.
Confesiunea viselor se realizează în ziua următoare, seara, punct de legătură dintre zi și
noapte. Egor este Preotul sau Călăuza sau Paznicul care are rol de a-și iniția discipola în taina
visului, conducând-o spre înțelegerea sacră a REM-ului, prin amplasarea unor indicii verbale:
„acolo este totul”23, „ «Vezi, ca să ajungi acolo, trebuie ori să fi plecat din Tibet, acum șapte
sute de ani, ori să visezi cele șapte vise ale scoicii mele. E ca un fel de cifru al unei case de bani.
Tu ai nimerit primele două cifre. Poate că ești făcută să le găsești și pe celelalte. Dormi cu
atenție, nu te grăbi. Ai încredere-n tine».”24, „ «...Pentru că REM-ul, singurul din toată lumea
noastră, e făcut numai pentru cel care visează visele, adică doar pentru tine.”25, , „ «Un singur

21
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Volumul 1, Ed. cit., p. 107.
22
Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. cit., p. 279.
23
Ibidem, p. 225.
24
Ibidem, p. 233.
25
Ibidem, p. 249.
 657

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

vis, Svetlana, și vei ajunge acolo unde nu a ajuns nimeni niciodată, vei ști ce nu a știut nimeni
niciodată, vei ști, ÎN FINE, Adevărul».”26
Povestea propriu-zisă se termină după cele șapte zile și șapte nopți magice, atunci când
Nana este nevoită să revină la casa părintească. Depărtarea de vârsta inocentă a copilăriei
prefigurează înstrăinarea protagonistei de ordinea superioară a lumii și resimțirea crudei
realități: timpul exterminator care nu lasă răniți i-a luat ce avea mai de preț, legătura cu REM-
ul ei și i-a adus rinocerizarea (maturizarea). Această experiență interioară, determinată prin
traversarea celor șapte chakre (a voinței de a fi, a sexualității, a forțelor vitale, a afectivității, a
intelectului, a sufletului și a spiritului), duce la realizarea Sinelui, a unității și a totalității prin
unirea cu divinul.
În final, are loc prin metalepsă un transfer de funcții naratoriale, de la Svetlana la Vali și
de la Vali la naratorul păianjen. Eul narant, Svetlana, deconspiră de fapt ce reprezintă REM-ul
pentru ea: „Și cu asta ți-am cam spus «preafrumoasa mea poveste». Mi-au trebuit ani de zile, a
trebuit să mă maturizez, să devin, uite, aproape o babă, ca să încep să cred că înțeleg cu adevărat
ce este REM-ul, că el nu se află acolo, înăuntrul magaziei, ci în afara ei, că de fapt noi sîntem
REM-ul, tu și cu mine, și povestirea mea, cu toate locurile și personajele ei, și Bloody Marry,
și cățelul lovit de mașină, că lumea noastră e o ficțiune, că suntem eroi de hârtie și că ne-am
născut în mintea și creierul lui, pe care eu l-am văzut. Că până și el s-a cuprins pe sine în REM.
Că până și el, în lumea lui (unde eu am pătruns, asta fiind poate singura rațiune a vieții mele),
nu este decât un produs al unei minți mult mai vaste, din altă lume, ea însăși fictivă. Și el, da,
sînt sigură acum, caută cu înfrigurare o Intrare către acea lume superioară, căci visul nostru, al
tuturor, este să ne întâlnim Creatorul, să privim în ochi ființa care ne-a dat viață. Dar, vai! Poate
că REM-ul nu e totuși nimic din ce cred eu despre el. Poate că el e doar un sentiment, o strângere
de inimă în fața ruinării tuturor lucrurilor, în fața a ceea ce-a fost și nu va mai fi niciodată. O
amintire a amintirilor. REM-ul e, poate, nostalgia. Sau altceva. Sau toate acestea deodată. Nu
știu, nu știu.”27
Povestirea se încheie cu simetria incipitului cu finalul, cu același narator insolit,
păianjenul, care din nou dialoghează cu naratarul, pentru a prelua firele epice ale textului.
Astfel, vom afla că din oul Nanei iese Himera, simbol al dorințelor exacerbate de frustrări și
transformate într-o sursă de dureri. Potrivit interpretării lui Paul Diel (DIES, 83), „himera este
o deformare psihică, ce s-ar caracteriza printr-o imaginație fecundă și necontrolată; ea exprimă
primejdia exaltării imaginative.”28
Personajul care a cunoscut revelația Absolutului, se salvează de acesta prin comunicare,
astfel încât dacă Himera a fost eliberată, ea poate să devină responsabilă de propria-i existență
folosindu-se de modalitatea inițiată de Egor: „«nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu nu
.... ».”29 Această negație exprimă de fapt împotrivirea Svetlanei față de nedreptatea de a fi om
și de a nu putea să fie Totul.
26
Ibidem, pp. 274- 275.
27
Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. cit., p. 284.
28
Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, Volumul 2, E-O, Ed. cit., pp. 130-131.
29
Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Ed. cit., p. 286.
 658

Iulian Boldea, Dumitru-Mircea Buda (Editors)

CONVERGENT DISCOURSES. Exploring the Contexts of Communication
Arhipelag XXI Press, Tîrgu Mureș, 2016
ISBN: 978-606-8624-17-4
Section: Literature

BIBLIOGRAPHY

Mircea Cărtărescu, Nostalgia, Humanitas,București, 2007.

Mircea Cărtărescu, Jurnal I, Humanitas,București, 2007.Jean Chevalier, Alain
Gheerbrant,
Dicționar de simboluri, vol.1-3, Editura Artemis, București, 1995.
Ivan Evseev, Dicţionar de simboluri şi arhetipuri culturale, Editura Amarcord,
Timişoara, 2001.